Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



Prof.Univ.Dr. Dinică Ciobotea, MOŞNENII ÎN REVOLUŢIA DIN 1821
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prof. univ. dr. Dinică CIOBOTEA 
  
TUDOR VLADIMIRESCU ŞI MOŞNENII OLTENI 
  
La începutul epocii moderne moşnenii s-au integrat şi implicat direct în desfăşurarea revoluţiei condusă de Tudor Vladimirescu în 1821. Procesele istorice care antrenau în chip „revoluţionar” societatea românească au produs un impact puternic asupra moşnenilor. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, moşnenii, beneficiind de o anumită condiţie socială, s-au integrat fenomenelor noi precapitaliste. Alături de boierimea autentică, veche, de origine românească, moşnenii şi-au intersectat interesele şi au intrat în revoluţia cu caracter social din 1821. Despre ceea ce au fost moşnenii în 1821, cea mai valoroasă apreciere aparţine istoricului Florin Constantiniu. Potrivit tezei Domniei Sale, în 1821, cadrele de conducere ale oştirii lui Tudor Vladimirescu au fost furnizate de moşnenii olteni. În evenimentele din 1821 se observă două nivele: cel al moşnenilor care înconjoară pe Tudor Vladimirescu, călăuziţi spre Bucureşti de un program politic bine articulat, în timp ce la celălalt nivel, al clăcaşilor, orizontul politic nu a depăşit pe cel al răfuielilor cu stăpânii moşiilor. 
  
Asemenea delimitare a forţelor sociale implicate în evenimentele din 1821 poate duce la concluzia că „Formula de <>” folosită de K. Marx pentru acţiunea lui Tudor Vladimirescu este corectă în măsura în care Adunarea Norodului apare ca manifestare politică a ţărănimii libere vizând eliberarea ţării de sub dominaţia otomană şi restructurarea organizării politice”. Se fixează, în acest fel, o nouă definire pentru „întâmplările din 1821” care, astăzi, pare a fi reluată în dezbaterile istoriografice. 
  
În contrapondere la vechea teză a lui Al. A. Vasilesu potrivit căreia „revoluţia din 1821 nu este revoluţia ţăranilor, ci a lui Tudor Vladimirescu pentru ţărani”, argumentată prin faptul că „alături de Tudor Vladimirescu nu găsim ţărani, ci arnăuţi şi panduri” sau prin aceea că „revoluţia lui Tudor Vladimirescu n-a avut nici o urmare asupra situaţiei ţăranilor”, strălucita abordare structuralistă a istoricului Florin Constantiniu, printr-o aşezare nominativă a revoluţiei din 1821, nu lasă echivoc între caracterul naţional al acesteia şi alunecările simplificatoare istoriografice adepte ale supralicitării personalităţii comandirului de panduri. Adaosul social al revoluţiei, aflat în palierul social al clăcaşilor, nu diminuează cu nimic caracterul preponderent naţional al acesteia, exprimat prin cele mai puternice forţe sociale ale ţării: boierii şi moşnenii.  
  
Cauzele pentru care moşnenii s-au pregătit şi s-au alăturat lui Tudor Vladimirescu au fost sesizate de istorici, dar niciodată individualizate şi legate de caracaterul naţional al revoluţiei. 
  
Încă din 1874, C. D. Aricescu afirma: „boierii cei mici, victime ale regimului fanariot, aplaudară fapta cutezătoare a lui Tudor şi mulţi dintrânşii îl ajutară prin toate mijloacele; cât despre meseriaşi şi plugari, ei alergau de bună voie sub steagurile lui Tudor, cei mai mulţi spre a se despăgubi prin jafuri de pierderile ce încercaseră din partea impiegaţilor greci şi ciocoi, şi-a negustorilor turci”. 
  
Pe drumul de la Padeş spre Strehaia „ţăranii - spuneau cei care au făcut parte din oştirea revoluţionară - îl întâmpinară <

> ca pe un eliberator, strigând cu entuziasm: <>. Cei juni se înrolau de voie în oştirea lui; cei bătrâni şi femeile îi înlesneau cele necesare, cărând chiar cu spinarea proviziuni pentru oştirea liberatoare”. Dar cine erau aceşti ţărani de care vorbeşte C. D. Aricescu? Erau locuitorii satelor de pe Valea Motrului sau din zona de nord a Mehedinţilor, acolo unde statisiticile ulterioare din 1831, 1838, 1855, 1899 şi 1912 au consemnat cea mai mare densitate de moşneni. În 1899, numai în plaiul Cloşani şi plasa Motru de Sus erau înregistrate 125 de sate moşneneşti dintr-un total de 150, proporţia moşnenilor în cadrul populaţiei (după numărul „menagelor”) atingând 75,39% şi respectiv 94,20%. Am putea spune că această parte de ţară a fost şi pe timpul revoluţiei de la 1821 cea mai moşnenească având în vedere faptul că asemenea proporţii reliefează o structură socială omogenă, spre comparaţie, în doar alte câteva plăşi şi plaiuri dintre Carpaţi şi Dunăre mai întâlnim situaţii asemănătoare în care moşnenii să depăşească media celor mai moşneneşti judeţe Gorj (57.98%) şi Vâlcea (55,02%), anume: plăşile Olteţu de Sus-judeţul Vâlcea cu 91.81%, Amaradia-Novaci 73,81% şi Gilort (j. Gorj) 66,06%, plaiul Horezu (j. Vâlcea) 65,39%, plasa Olt-Vedea (j. Olt) 60,84%, plaiul Cozia (j. Vâlcea) 60,48%, plăşile Ocolu-Vâlcan (j. Gorj) 59.18%, Olteţu de Jos-Olt (j. Vâlcea) 56,90%, Cotmeana-Gălăşeşti (j. Argeş) 56,60% şi plaiul Buzău (j. Buzău) 54,21%. 

  
Din zona preponderent moşnenască a judeţelor Mehedinţi şi Gorj, acolo unde s-au organizat înainte de ianuarie 1821 centre pandureşti pregătite pentru orice eventuală insurecţie, s-au alcătuit unităţile pandureşti (care au constituit nucleele Adunării Norodului) şi corpul de căpitani de panduri care au însoţit pe Tudor Vladimirescu spre Bucureşti. Lupta moşnenilor şi a eilitei lor, care nu putea fi decât cea despre care scria F. G. Laurençon cum că era în totalitate de obârşie românească, pornea, aşadar, alături de marea boierime autohtonă înlăturată din dregătoriile ţării de dregători de obârşie străină, greacă sau albaneză, la cucerirea vechilor drepturi ale ţării. Din acest punct, revoluţia din 1821 a fost naţională de la început şi până la final. 
  
În concluzie, moşnenii au fost dintr-un început în revoluţiile secolului al XIX-lea o forţă a interesului naţional. Primatul interesului naţional şi grija de a evita o intervenţie armată din afară au impus controlul mişcării populare din 1821. Acest lucru a fost realizat de Tudor Vladimirescu cu ajutorul moşnenilor, a acelora pe care Florin Constantiniu îi distinge ca formând statul major al conducătorului revoluţiei. Revoluţia din 1821, „care a restabilit statul românesc”, prin propulsarea idealului naţional, dar şi prin baza sa socială - moşnenii -, rămâne un punct de înnodare a tradiţiilor multiseculare ale românilor cu civilizaţia modernă realizată „pe albia ideii naţionale”. 
  
În perioada când istoriografia românească contemporană căuta determinisme adecvate pentru evenimentele din 1821, istoricul Andrei Oţetea a subliniat că mişcarea, al cărui conducător a fost Tudor Vladimirescu, a fost, cu adevărat, o revoluţia naţională. Între argumentele invocate de Andrei Oţetea erau şi cele care priveau participarea ţăranilor şi adeziunea populaţiei orăşeneşti, componenţa armatei revoluţionare, participarea şi rolul boierilor în evenimente, dar şi rolul jucat de moşneni care puteau să reprezinte clasa de mijloc, dar care nu aveau însă suficientă vigoare economică şi ideologică în societatea românească de atunci. 
  
Sunt tot atâtea argumente să se reconsidere alianţa boieri-moşneni în evenimentele din 1821. Fondul şi esenţa obiectivelor alianţei au dus - după cum a remarcat N. Bălcescu - la constuirea „partidei naţionale” şi la „deşteptarea naţiunii”. 
  
Dar tot în toiul revoluţiei de la 1821 a avut loc deschiderea unei prăpăstii între boieri şi moşneni. Primii - crezând că moşnenii pot fi folosiţi ca o măciucă revoluţionară şi nimic mai mult - s-au rupt, în cea mai mare parte, de acţiunile celor din urmă. Moşnenii deveniseră nu numai forţa militară principală, dar, prin Adunarea Norodului, concepeau un alt raport politic în ţară şi un regim de factură democratică, în frunte cu un om al pământului care să nu fie boier. 
  
Tudor însuşi era reprezentantul tipic al unei categorii de moşneni, angajaţi în activităţi comerciale, care îi scot din cadrele vieţii locale şi le permit să înţeleagă mai bine situaţia intolerabilă în care se afla ţara sub dominaţia otomană. C. D. Aricescu a insistat foarte mult pe poziţia socială a lui Tudor Vladimirescu, un boier de clasa a III-a, şi a încercat să-l abosolve de vina care-i fusese pusă în seamă încă din 1821, aceea de a se face domn. Aici credem că surprindem esenţa lucrurilor. Tudor era voit domn de popor, de Adunarea Norodului şi ridicat la acest rang de revoluţionari, cu acceptul limitat şi vremelnic al unui număr mic de boieri. 
  
Celebră a rămas şi epistola caimacamilor ţării către Tudor Vladimirescu prin care i se cerea încetarea mişcării şi în care, în final, era ameninţat: „să nu cutezi a te crede mai mult decât ceea ce firea te-a făcut”. 
  
„aceste cuvinte - scria C. D. Aricescu - caracterizau pe boierii din timnpul revoluţiunii de la 1821 şi 1848; ei se credeau singurii în drept a ocupa înalte funcţii ale statului, deşi le lipsea cultura, iar ceilalţi oricât de mari merite ar fi avut, credeau că sunt născuţi a fi slugile lor plecate, cărora se milostiveau a le încredinţa posturile cele mai modeste; în privinţa lui Tudor Vladimirescu, acei boieri nu se puteau împăca cu ideea că, ajutat de noroc, ar avea şanse a se face Domnitor, uzurpând astfel drepturile lor. Ce fel! Un boiernaş de a treia clasă, un sluger Tudor, să ceară reforme politice şi sociale? Şi mai ales cu mâna armată? Să ajungă să fie Domn?...”. 
  
Fără a relua toate argumentele istoricilor, cred că Tudor Vladimirescu n-ar fi avut intenţia „spre a se face Domn”, nedebarasându-se de un mental medieval pe care revoluţia din Franţa din 1789 şi spiritul Epocii Luminilor îl şubrezise, credem că în esenţa faptelor această problemă a despărţit pe boieri de moşneni, ruptură care s-a adâncit ulterior cu cât pătura socială a boierilor a crescut prin includerea celor ridicaţi dintre moşneni. Ultimii au devenit principalii ideologi ai revoluţiei din 1848 şi au determinat programele de reformă care veneau în folosul boierilor, lucru anticipat de Tudor Vladimirescu încă din 1821, în epistola către Văcărescu, când scria că „acele reforme, ce trebuiau făcute de stâlpii ţării, vor folosi tot boierilor”. 
  
În pofida fricii boierilor că Tudor voia să se facă Domn, acesta din urmă, cu tact şi echilibru, din raţiuni şi responsabilităţi deosebite, „şi-a înfrânat aversiunile şi instinctul de clasă; a pus pe primul plan interesele ţării”. 
  
„Deosebirile dintre programul oficial al revoluţiei româneşti, căreia i-a dat expresie Tudor Vladimirescu, şi cel prezentat de boieri, sunt generate de raţiuni politice, care decurgeau din împrejurările complicate în care s-a desfăşurat revoluţia românească”, dar ele nu s-au cumulat în 1821 datorită poziţiei sociale ai celor doi parteneri principali ai revoluţiei: boierii şi moşnenii.  
  
Bibliografie selectivă: 
  
Dinică Ciobotea, Opinii istoriografice privind definiţia moşenilor, în „Argesis. Studii şi comunicări”, seria Istorie, tom XV, 2006, p. 229-234; Idem, Notă privind moşnenii în revoluţia din 1821, în „Analele Universităţii din Craiova”, seria Istorie, an VIII, 2003, nr. 8, p. 109-115; Idem, Istoria moşnenilor I/I (1829-1912), editura Universitaria, Craiova, 1999; C. A. Protopopescu, Dinică Ciobotea, Izvoare istorice inedeite despre evenimentele din 1821 şi Tudor Vladimirescu, în vol. C. A. Protopopescu, studii şi articole din istoria judeţelor Mehedinţi şi Gorj, II, Editura Mirador, Arad, 2009, p. 60-75;Tudor Vladimirescu(Ed. Fl. Copcea), Editura Lumina, Şimian, 2014  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Prof.Univ.Dr. Dinică Ciobotea, MOŞNENII ÎN REVOLUŢIA DIN 1821 / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1307, Anul IV, 30 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!