Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Valeriu Dulgheru         Publicat în: Ediţia nr. 2062 din 23 august 2016        Toate Articolele Autorului

Valeriu DULGHERU - 25 DE ANI DE INDEPENDENŢĂ?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Dacă ve-ţi insista asupra problemei independenţei,vă vom organiza 2 republici”.  
(Lukianov. Preşedintele Sovietului Suprem URSS, 1990)  
 
S-au ţinut de cuvânt: au organizat două enclave separatiste – Transnistria şi Găgăuzia cu rolul de frână pentru Republica Moldova în aspiraţiile ei de independenţă, reunificare şi de integrare europeană. În general, Independenţa unui popor este cea mai mare cucerire, este o categorie istorică. Cu cât fast este sărbătorită această zi, de ex., în SUA, Franţa ş.a. ţări. În cazul Basarabiei, rupte din trupul Moldovei la 1812, noţiunea de independenţă este una specifică. Aflată timp de peste 100 de ani sub cruntul jug rusesc Basarabia, graţie Generaţiei de Aur de la 1918, şi-a declarat independenţa faţă de imperiul rus la 24 ianuarie 1918, care era însă doar un prim pas spre reunirea cu Ţara, înfăptuit la scurt timp – la 27 martie 1918.  
 
La 28 iunie 1940, Basarabia este din nou ruptă din trupul Ţării de regimul stalinist. După o serie de amputări (nordul şi sudul îi sunt tăiate) şi ataşarea unei mici părţi a fostei RASSM la 2 august 1940 este formată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) cu un statut doar declarat de egală între celelalte 14 republici unionale. În realitate însă nu se deosebea prin nimic de statutul de gubernie din fostul Imperiu Rus. În Basarabia lupta pentru independenţă nu a încetat pe tot parcursul celor 50 de ani de robie sovietică. O luptă mocnind cu mici răbufniri ale unor grupuri mici de adevăraţi eroi naţionali. Marea explozie a Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională a avut loc la finele anilor 80 când regimul lui Gorbaciov a mai slăbit puţin chingile. Majoritatea locuitorilor din RSSM cerea insistent democratizarea societăţii, promovarea valorilor culturale şi spirituale româneşti, ruperea cu trecutul comunist şi distanţarea de imperiu, restabilirea adevărului istoric.  
 
În lunile martie – aprilie 1990 au loc primele alegeri libere pe circumscripţii. Noul parlament şi-a început activitatea la 17 aprilie 1990 cu 366 de deputaţi, dintre care doar 94 erau din partea Frontului Popular din Moldova, dar fiind reprezentaţi de o pleiadă întreagă de intelectuali de forţă cu simţire românească au ştiut cum să încline balanţa spre interesul naţional. Orice s-ar spune, a fost totuşi o generație de parlamentari de talia Generației Unirii de la 1918. Ca și ei cu forțe mici au făcut lucruri mari. Acest Soviet Suprem, care a devenit mai târziu primul parlament al Moldovei independente, a adoptat hotărâri care au pregătit terenul pentru proclamarea suveranităţii, apoi a independenţei politice a Republicii.  
 
Printre primele acte legislative ale noului Parlament au fost cele referitoare la simbolurile statului. Mai întâi a fost adoptat Tricolorul (27 aprilie 1990), care ulterior şi-a găsit expresie în elaborarea stemei de stat. La 23 iunie 1990 a fost adoptată Hotărârea nr. 147 cu privire la declararea sărbătorii naţionale „Limba noastră” şi Declaraţia de Suveranitate, care era mai mult simbolică, RSSM fiind încă în componenţa URSS. Cu toate acestea „parada suveranităţilor” republicilor unionale a deranjat metropola. Preşedintele Sovietului Suprem al URSS de atunci A. Lukianov a ameninţat Republica Moldova cu două noi entităţi – Transnistria şi Găgăuzia dacă mai stăruie pentru independenţă. Au urmat însă Declaraţia de nesusţinere a Referendumului de la 17 februarie 1991 privind menţinerea URSS, adoptarea noii denumiri oficiale a statului – Republica Moldova la 23 mai 1991, de asemenea, condamnarea hotărâtă a intervenţiei trupelor sovietice în Republica Lituania din 12-13 ianuarie 1991, toate acestea demonstrau că Republica Moldova înainta rapid spre ieşirea din URSS. Declaraţia de Suveranitate a fost deosebit de importantă pentru proclamarea cursului strategic spre independenţă. Declaraţia conţinea referinţe la „adevărul istoric”. În „Declaraţia de la Chişinău” din 28 iunie 1990 se menţiona că „Pactul Ribbentrop – Molotov şi Protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate”.  
 
Puciul eşuat de la Moscova din 18-21 august 1991 a pecetluit definitiv soarta imperiului. Convocat de urgenţă Parlamentul a adoptat la 21.08.1991 o declaraţie, în care acţiunea puciştilor era calificată drept „o lovitură de stat reacţionară şi anticonstituţională, tentativă de a restaura trecutul prin înşelăciune, presiune şi violenţă”. Tentativa loviturii de stat a devenit argumentul de bază pentru cei sceptici de a urma calea independenţei hotărâtă deja şi de alte republici.  
 
La 24 august 1991 prezidiul Legislativului a convocat pentru 27 august 1991 şedinţa extraordinară a Parlamentului dedicată proclamării independenţei. În paralel cu şedinţa Parlamentului, în centrul capitalei avea loc Marea Adunare Naţională moderată de ilustrul om de cultură şi patriot Ion Ungureanu ,,deja ministru al Culturii şi Cultelor”. A fost un eveniment de importanţă majoră pentru această aşchie de popor român (păcat că nu a fost făcut pasul următor – Unirea cu Ţara). Merită totuşi de menţionat că acel parlament condus de acad. A.Moşanu împreună cu primul preşedinte al Republicii Moldova M. Snegur în condiţii de incertitudine, creată de puciul antigorbaciovist de la Moscova, au declarat independenţa de URSS. Oricare ar fi opiniile celor aflaţi pe extrema dreaptă sau cea stângă clasa politică de atunci a dat dovadă de eroism, având în rândurile ei personalităţi de vază, care au deturnat istoria. În condiţiile când la Chişinău se afla o unitate militară a Armatei Sovietice (alte două unităţi aflându-se la Bălţi şi Cahul, nemaivorbind de cea de la Tiraspol, care se află acolo şi astăzi, după 25 de ani de „independenţă”!!!) acesta a fost un pas riscant pentru securitatea personală a acelora care au luat această decizie.  
 
Am fost mulţi şi uniţi în jurul unui ideal – descătuşarea de jugul colonial economic şi, în primul rând, spiritual sovietic. Fiind uniţi, fiind într-un singur gând am obţinut rând pe rând limba română şi tricolorul, imnul, schimbarea la faţă a Chişinăului, scoaterea în afara legii a partidului comunist criminal, suveranitatea şi, în sfârşit, independenţa de fostul imperiu sovietic. Am fost poate prea idealişti la începuturi, atrăgând mai multă atenţie laturii spirituale şi neglijând completamente pregătirile pentru preluarea puterii prin cultivarea şi selectarea cadrelor, inclusiv, şi pentru conducerile viitoarelor partide. Din fostul imperiu sovietic, dar poate din întregul lagăr socialist, am fost primii care, fiind încă în genunchi, am ridicat la început capul, apoi ne-am ridicat în picioare, ne-am îndreptat şira spinării şi i-am înfruntat (la început doar cu privirile, iar mai apoi şi prin acţiuni) pe cei care se considerau stăpâni pe veci. Avântul mişcării de eliberare naţională în Basarabia a fost, într-adevăr, spectaculos.  
 
Mai apoi s-a întâmplat ceva cu noi. Am tot dat ca racul înapoi, cedând mereu poziţiile neocomuniştilor revopsiţi în alte culori ca, în sfârşit, să-i readucem la guvernare pe cei care 10 ani în urmă fuseseră scoşi în afara legii – comuniştii, dau cu un alt babac în frunte. În perioadele următoare realizările au fost mult mai modeste dacă să nu vorbim despre unele mişcări „înainte” ca racul. Probabil şi în cazul nostru a fost valabil aforismul „Revoluţiile le gândesc idealiştii, le înfăptuiesc masele, iar roadele le culeg ticăloşii”. Ce s-a întâmplat totuşi cu noi? Cine este de vină pentru dezastrul, în care mai rămânem încă? Greu de răspuns. Au fost mai mulţi factori interni şi, în special, externi (invadarea Republicii Moldova în raioanele din stânga Nistrului de către trupele Ruseşti, blocajele economice şi energetice din partea Rusiei etc.), care au influenţat procesele din acest colţ de ţară „cu oameni harnici dar cu conducători proşti” (M. Eminescu).  
 
De jure sclavul sovietic de ieri, trecut prin deportări, gulaguri, foamete, închisori, colectivizare forţată şi deznaţionalizare acerbă, devenise liber. Nu însă şi de facto. Imperiul sovietic nu era dispus să cedeze atât de uşor ceea ce a acaparat tătuca Stalin. KGB-ul şi-a infiltrat oamenii săi în conducerea Mişcării Naţionale, care mai apoi au trecut în fruntea partidelor nou formate. Pregătindu-se de acest sfârşit ruşinos regimul sovietic a creat pe teritoriul Republicii Moldova cele două enclave separatiste – cea din stânga Nistrului şi din sudul Republicii – Găgăuzia, care pe parcursul acestor 25 de ani au avut rolul calului troian.  
 
Astăzi Republica Moldova este aidoma unei nave serios naufragiate cu cârma defectată, care de peste 25 de ani pluteşte cum bate vântul fără a ajunge la vre-un mal. Este o construcţie statală creată artificial, care nu are o identitate naţională distinctă, aşa cum o au cei din Ţările Baltice, nu are un scop statalist bine determinat, întreaga populaţie fiind, în linii mari, împărţită în două părţi aproximativ egale: o parte orientată spre Uniunea Europenă şi România, acolo unde ne sunt rădăcinile, iar altă parte – în special alogenii şi o parte din moldoveni dezinformaţi şi debusolaţi de sistemul mediatic prorusesc extrem de agresiv – spre Rusia. Statalitatea Republicii Moldova a dat faliment, lucru demonstrat de cei 25 de ani de idependenţă, care au condus la un fiasco total. Aproape toţi cei de la guvernările, care s-au perindat de la 1991 încoace, indiferent de culoare politică, cu excepţia primului parlament, care a fost unul de idealişti dar care a realizat cel mai mult în planul constituirii acestei unităţi statale, şi-au dorit un soi de statalitate anapoda, în care poţi să fii „ţariok”, să faci orice găinării politice şi economice, pentru care însă nu vei fi tras la răspundere. De fiecare dată sistemul de drept era sub cei de la putere. Actualmente se află sub oligarhul V. Plahotniuc, care este unul din actorii Furtului Secolului. Orice aderare în vest sau chiar în est le-ar putea limita libertatea de a comite tot ce le tună prin cap fără să fie traşi la răspundere. Exemplul României, unde o bună parte din politicienii corupţi stau la răcoare, îi îngrozeşte. Estul, de asemenea, ar putea să le limiteze spaţiul de manevrare (a se vedea, de a fura). Tot mai mulţi analişti politici au ajuns la concluzia că proiectul statalist al Republicii Moldova este ireal şi că trebuie căutate alte căi pentru ca omului de rând să-i fie bine. Tocmai din această cauză are loc exodul masiv al populaţiei, mare parte dintre care fără dorinţă de a se mai întoarce. Omul de rând nu se mai simte protejat de cei pe care îi plăteşte, nu mai contează pe ajutorul guvernanţilor de aşi obţine sursele de existenţă pentru un trai decent aici acasă.  
 
Spuneam ceva mai înainte că în acest colţ de ţară, atât de divizat pe criteriu geopolitic – est şi vest, până şi cuvântul „independenţă” are sensuri diferite. Cei care au votat la 27 august 1991 independenţa, el avea sensul de independenţă de fostul imperiu sovietic. Cu totul alt sens are acest cuvânt în gura „socialistului creştin!!!” Dodon, care seară de seară apare pe ecranele televiziunilor lui făcându-şi cruce şi sărutând icoana (o fi fiind a ţarului Nicolai al II-lea) pe fundalul stelelor lui roşii, tânguindu-se de „situaţia grea a poporului, în care l-au adus guvernările de până acum, care părăseşte pe un cap Republica Moldova” (de parcă el nu a făcut parte din cea mai de durată guvernare – cea comunistă, pe perioada căreia exodul populaţiei a atins cote maxime!) şi ne felicită cu Ziua Independenţei. Cel, care pe timpul guvernării lor (comuniste) de ziua Independenţei împreună cu babacul său V. Voronin, preferau să fie la odihnă pe la Karlovy Vary acum s-a făcut mare adorator al independenţei, înţeleasă ca independenţă de România nu şi de Rusia, pentru care lucrează de zor.  
 
Pe parcurs s-au cristalizat două opţiuni de bază pentru viitorul acestui colţ de ţară atât de prost guvernat pe parcursul acestor 25 de ani de independenţă: reunirea cu România şi Integrarea Europeană. Ideea reunirii cu România a fost foarte puternică la începuturi, care mai apoi s-a tot redus. După venirea la guvernare a alianţelor democratice, când s-au intensificat acţiunile de integrare europeană, a apărut posibilitatea reunirii cu România prin integrarea europeană. Găinăriile politice şi economice comise în ultima vreme de actuala guvernare au redus probabilitatea integrării europene. În acest caz a reapărut în prim plan necesitatea reunificării cu România, numărul unioniştilor în ultimii 10 ani crescând de la 2,38% în 2004 la 22,4% în 2015. Sunt mai mulţi la număr însă insuficienţi pentru a realiza Reunirea. O cale mult mai reală în acest sens este cea propusă de Forul Democrat al Românilor din Moldova – crearea Uniunii Statale „România – Republica Moldova” cu două guverne, două capitale, două parlamente pentru început ca pregătire a unificării totale ulterioare. Este o formulă de compromis bună, care-i satisface şi pe unii indecişi, în special, acum când proiectul statalist al Republicii Moldova a eşuat lamentabil. Perioada experimentărilor a trecut. E timpul să facem alegerea corectă.  
 
Să ne ajute Dumnezeu să alegem calea cea dreaptă în această junglă!  
-----------------------  
Valeriu DULGHERU  
Chişinău, Basarabia  
21 august 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Valeriu DULGHERU - 25 DE ANI DE INDEPENDENŢĂ? / Valeriu Dulgheru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2062, Anul VI, 23 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Valeriu Dulgheru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valeriu Dulgheru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!