Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Trecerea IV
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: Când am încetat să dorim Binele, deja facem rău.. Dar, când dorim din toata inima aceasta, devenim Lumină, asemeni Primului Născut în starea aceasta, a Premergatorului Isus, Cel Înviat! 
  
Paste fericit! 
  
Cristos a Înviat!! 
  
Fascinează (pe mine unul..) cuvintele simple, ce au farmecul lor pentru că sunt ”pline, cuprinzând realitatea în imensitatea cea mai posibilă.. Cuvintele ce au frumusețe prin sintonimia simplității sunt fermecătoare întocmai pentru asta – căci doar acolo găsesc (și au) candoare! Dar, au forță în primul rând, pentru faptul de a fi în starea adevărului gol-goluț ce se duce exact la țintă, apoi prin verticalitate are puterea de a sta drept chiar sub tone de realitate, deoarece se transformă ca într-un stâlp de rezistență pe care stau întregile structuri arhitectonice ale realitatății... Au putere întocmai prin precizia imediată, prin mobilizare, chiar fiind doar vorba inițial despre emoție, însă de la care pleacă tot.. Emoția motivează, formează colora de sentimente/pasiuni, dar mai ales prezintă acele asigurări ale credinței – culmea afectivității ordonate! Stă în inerția și posibilitatea credinței faptul bine știut că, deși e în ”grădina” binelui, adevărului, dreptății, iubirii, cuvântul simplu ți-l dorești pentru că are putere..! 
  
Iata de ce cuvintele lui Isus au putere si de ce au fost si inca vor mai fi oameni care-l vor urma si vor face intocmai credintei care se va trezi in ei din momentul in care au imbratisat cuvantul lui Dumnezeu si pana atunci. In rest, noi aceia care consideram ca “stim noi” si nu mai este nevoie sa stim mai mult, sa credem mai mult, pentru ca cumva avem “open mind”, echivaland cu mintea deschisa, inima inchisa..! 
  
"Cina cea de taina"..poate ca cea mai mare dovada de iubire este cea a lui isus ce s-a umulit s-ar zice in fata apostolilor, adica asa au luat-o ei, asa o luam noi de fiecare data, ca nu trebuie sa ne aplecam in fata nimanui si cu atat ne vine mai greu in fata cuiva mai slab, eventual de s-ar putea nici in fata altuia mai puternic.. Apostolul Petru, Sfantul Petru (primul Papa, a nu se crede ca fac vreo polemica religioasa, dar de ce sa nu spunem ca asa au inceput lucrurile aceste, ca asa a lasat Isus? Crestinismul, dupa numele Intemeietorului - Cristos) a spus ca asta nicidecum nu va fi posibil din partea lui ca sa poata accepta, cumva? Atunci Isus i-a spus ca daca nu accepta acest gest de “umilinta din partea Lui, nici el nu se va “umili si nici mantui (iata cum sunt acestea inseparabile, asa dupa cum Isus le-a pus pe picior de corespondenta si egalitate) nu v-a intra in imparatia cerurilor, el a raspuns: "Atunci , Doamne, spala-mi si mainile, si .." nu numai, daca e in “joc atat de multe. Astfel, apare si cea mai tare lectie de autoritate: "cine vrea sa fie stapanul vostru, sa se faca intai slujitorul vostru", dar se intelege ca este o compensatie in faptul ca cine se apleaca usor in fata lui Dumnezeu si in fata persoanei iubite, poate sta drept in fata unei lumi. 
  
Sfantul Iosif un alt exemplu de credinta nestramutata, motiv pentru care a fost si este considerat Patronul Bisericii (iata de ce spuneam de crestinism). In fapt, omul s-a considerat puternic, cu “har” si a rupt ce-i mai Sfant, cu toate ca prima schizma, Schizma din 1046 pe cand a aparut si “ortodoxismul”, dar si catolicismul prin aparitia celei de a doua definitii, a fost ‘determinata’ in primul rand de impartirea Imperiului Roman, deci a fost de ordin politic militar si apoi s-a implut un gol.. adica s-a incercat, dar.. Sf.Iosif, Patronul Bisericii Universale (sau catolic=universal. La începuturi a fost după Isus doar ”creștinismul, apoi...”Marea Schizmă” s-a produs din cauza împărțirii Imperiului Roman, deci din cauza unor considerente politice-militare de apărare împotriva popoarelor vandale. Dar, ce a urma..ca printr-o filozofie a lui Luther, ce era simplu călugăr, care a condamnat fălirea clerului catolic ce ajunsese o forță în toate statele..atâția prinți să-și formeze religia proprie pe baza “religiei” lui, ceea ce era doar o parere..sărmanul călugăr a regretat amarnic ce a scris, căci nicidecum nu dorea atâtea schizme..) 
  
Revenind la Sf. Iosif. El, atunci când Maria era însărcinată, deși ei doi erau logodiți, dar cum amândoi erau cu frica de Dumnezeu, iar gura lumii deja analizase și observase deja ceea ce nimeni dintre ei nu declarase încă..Sărmanul Iosif n-a infirmat și nici n-a negat ceva legat de ea, dar era cea mai afectată parte, iar de ne-am gândi azi că tocmai cine păcătuiește mai tare aruncă cu pietre (căci, de atunci vine vorba asta,ce era la propriu),o putea incrimina pe Maria, mama lui Isus mai târziu, si o putea face să piară sub acele pietre cretine..In ciuda, afectarii lui a protejat-o..dacă era unul din acela care aruncă primul cu pietre..dar,nu a tăcut...nu s-a făcut pe sine mai curat decat Sf. Maria, cu toate că nu știa ce se întâmplă, cu toate că gelozia o putea încerca,ba chiar ura, fiind om..dar, el nu..prin asta a văzut Domnul în el stâlpul prim de temelie a Bisericii Lui. I-a apărut în vis un înger și el a crezut,dar pentru că avea credință dinainte.. și puritatea ce face ca să vadă limpede aceste lucruri ce sunt de neînțeles în alt suflet..De aia e “Patron.. Dar, Patron adevarat! 
  
Un general ce trăia odată, în timpuri străvechi, dintr-un nimic dat real a dorit el să-şi pună bazele unei religii proprii. Începu prin a-şi întemeia nişte principii de viaţă şi nişte dogme religioase pe care în primul rând le transmitea soldaţilor subordonaţi şi oamenilor obişnuiţi cu gândul că aceştia vor deveni uşor adepţii religiei lui. Posibil ca şi gândea astfel: acaparându-i pe aceia mai creduli (după cum observa că îl urmează pe împărat) şi în consecinţă mai uşor influenţabili în adoptarea noilor principii întocmite de dânsul sub formă de evanghelii, va reuşi după ce va avea un număr mare de adepţi să acapareze şi pe alţii. Visa cumva la religia armatei în primul rând... Unii dintre aceştia erau intimidaţi de rangul şi statutul lui de general a lui Napoleon, ori în momentul de predicare a evangheliilor/principiilor, aceştia pe faţă apreciau ca fiind frumoase şi corecte, dar odată ce el se îndepărta, nimeni nu se mai arăta interesat de această 'nouă religie'. Nimeni în genere nu-şi bătea capul cu principiile şi dogmele lui stranii. Văzând acesta aşa, într-un moment de sinceritate îi dezvăluie superiorului planul său, plângându-se la un moment dat; mai întrebă cum de este posibil aşa ceva de la nişte amărâţi de soldaţi?! Îi cere astfel şi opinia majestăţii sale în a-l sfătui ce ar putea face. Marele împărat, Napoleon, se uită la el cu milă şi îi răspunde pur şi simplu: "-Fă aşa după cum Isus a făcut!”. Generalul împăratului se uită foarte nedumerit la Napoleon şi-l întreabă iar dacă doreşte să fie mai explicit. Împăratul, fără ocolişuri, îi răspunde: „Fă ca Isus, adică să te naşti dintr-o fecioară, să alegi să ai o viaţă modestă ca şi EL, să posteşti 40 de zile şi 40 de nopţi, fără ca să mănânci sau să bei, să fii schingiuit şi batjocorit ca EL, să mori, iar... după 3 zile să învii precum El a Înviat, atunci cu siguranţă succesul tău va fi cel scontat!” 
  
Altădată, după o mare bătălie, Napoleon la fel şi-a strâns generalii, i-a felicitat şi decorat pe aceia cu merite deosebite. Apoi stând la masă cu toţi, care mai de care îl felicitau pe el, sincer sau în mod linguşitor după structura fiecăruia. La un moment dat, Napoleon, îi întreabă direct pe toţi: “voi care credeţi că mi-a fost în viaţa mea cea mai fericită zi?”. Cam atât a trebuit că iar fiecare cu laudă şi felicitări după cum îi trecea prin minte, amintind de un episod din bătălia de Waterloo, sau de alta, deoarece acolo l-a învins pe cutare, sau a făcut nu ştiu ce lucru... “NU, spune atunci simplu Napoleone di Buonaparte. Ziua cea mai fericită pentru mine a fost Prima Sfântă Împărtăşanie..” Desigur, ochi şi mutre extrem de mirate.. şi, poate numai catolicii înţeleg despre ce înseamnă aceasta, însă pentru un om-împărat urât de celelalte state chiar catolice, considerat anticrist la un moment dat... În ciuda acestor lucruri, pentru el cea mai fericită zi a fost când era copil, naiv încă, într-o perioadă a magiei lăuntrice, dar pe când avea credinţă pură şi s-a împărtăşit prima dată... nu războaiele pe care le cucerise! Iată către ceea ce tânjea sufletul marelui Napoleon. 
  
Trăim vremuri imemoriale, trăind doar pentru distracţii şi plăceri, uităm sensul adevărat al sărbătoririi Paştelui. Anume că, însuşi istoria indică ca fiind cel mai mare eveniment al omenirii, de acolo de unde a plecat şi către ce se întoarce lumea. Da se ‘’întoarce’’, dacă nu ‘trece’.. ‘’Trecerea’’ fiind transformarea supremă! În fapt, este în discuţie anul “0” ce a venit de la ‘’-0’’ urmând o altă venire din venirea lui Hristos, deoarece‘’plus 0’’ nu ştim când va fi... îl vom afla pentru doar o minimă stare de conştienţă... apoi, mă rog, vor afla cei care prind să vadă sfârşitul lumii. Că aşa, pe când moare unul singur, pentru el este însuşi - end the story. Este strict vorba despre Dumnezeu, despre Fiul ce a preferat Să se jertfească pe sine ca un Miel, în loc ca toată lumea să meargă spre pieire. Este o hulire în aceste zile a aceluia ce vrea să meargă să se roage - "ce mă, eşti babă să mergi la biserică?", neîntrebându-se acel deştept dacă va ajunge în acel stadiu, chit că unii îşi amintesc numai cu această ocazie de a se ruga - la bătrâneţe! 
  
Referinţă Bibliografică:
Trecerea IV / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1913, Anul VI, 27 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!