Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Trecerea III
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: "Pentru a transmite credinţa copiilor şi tinerilor din zilele noastre şi a-i ajuta să facă experienţa „adevărului şi iubirii”, adulţii trebuie să le ofere, mai mult decât vorbe, propriul exemplu” a spus Papa Francisc  
 
Poveşti am citit cu toţii şi ne amintim cu plăcere de vremurile când, copii fiind, credeam în zâne, în feţi frumoşi, în zmei, Ilene cosânzene… ceea ce pune o piatră mare la temelia educației, în sensul că credința în bine mereu trebuie să învingă. Totuși, nicio poveste citită în copilărie nu se compară cu vieţile sfinţilor, a profeților, a unor oameni sfinți ce trec neobservați, pentru că nu sunt nici premieri, nici ”mari” politicieni, dar au un rol covârșitor prin existență, prin rugăciune, prin provăduirea cuvântului lui Dumnezeu, prin credință, prin vorba blândă.. dar, ca și acelea care ne cutremură în suflet și ne face să spunem: ”da, sunt prea păcătos, pentru că n-am căutat în toate precum acest om Voia Domnului, precum acest om ce nu caută nicio preamărire pentru ceea ce face, însă face.. întocmai pentru asta”.  
 
În paradisul memorabil, după primul păcat al primilor oameni (ce poate c-ar fi fost prevăzut de către Dumnezeu, nu şi dorit însă) şi după izgonirea acestora din raiul cel mai frumos existent vreodată pe faţa pământului, Dumnezeu a promis primei femei că prin ea va apărea un Mântuitor, care să-l salveze pe sărmanul om răpus de păcat! Căci a spus astfel Satanei: ”Dușmănie voi pune între tine și femeie,între sămânța ta și sămânța ei, tu îi vei mușca călcâiul, dar ea îți va zdrobi capul”.. Iată că o promisiune divină apărea chiar de la începutul Cărții Sfinte, dar și Ordinea...  
 
Dintre cele mai copleşitoare povești ce-l privesc pe om direct, prin prisma învăţămintelor pe care ar trebui să le reţină, ceea ce se regăsesc în Cartea Cărţilor a tuturor timpurilor scrisă direct sub influenţa Lui Dumnezeu, fără a putea spune că a fost o simplă inspiraţie.  
 
Ca un filozof existenţial şi ca un creştin al zilelor sale, Kierkegaard a avut o atitudine oarecum negativă faţă de civilizaţia epocii sale. El a spus: "Nu mă plâng că vremurile sunt rele, ci mai degrabă că ele sunt lipsite de valoare." El a continuat spunând că erau vremuri în care oamenilor le lipsea o credinţă plină de pasiune. Ori de câte ori se simţea descurajat, spunea că se întoarce la paginile Vechiului Testament. "Acolo găsesc eroi reali din poporul lui Dumnezeu, cu toate defectele şi calităţile lor. S-au urât unii pe alţii, au luptat, au ucis, au comis adulter, au furat, au minţit, au înşelat." Ideea nu era că se bucură observând aceste modele de comportament păcătos, ci că ei sunt atât de reali. Credinţa pe care o practicau izvora din situaţii concrete de frământări şi lupte ale unor vieţi reale. De aceea mă îndrept către Vechiul Testament, pentru că aici găsesc aceste istorii. Găsesc exemple concrete despre ce înseamnă să trăieşti prin credinţă.  
 
Desigur, autorul cărţii, după ce vorbeşte despre Abel, despre Enoh şi Noe, îşi îndreaptă atenţia către cel ce a fost numit tatăl tuturor credincioşilor, Avraam. El spune în versetul 8: "Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu." Observăm că aici cuvântul "credinţă" este unit cu cuvântul "ascultare". Pentru că la esenţa credinţei stă acţiunea, fiind încrezători în ceea ce Dumnezeu porunceşte. De aceea a fost Avraam tatăl credincioşilor. Pe când trăia el încă în păgânism, Dumnezeu i s-a arătat şi i-a făcut promisiunea că va fi tatăl unei mari naţiuni. Citim în Geneza 15 că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi acest lucru i s-a socotit ca neprihănire. Pavel insistă asupra ideii că Avraam este marele exemplu pentru toţi aceia dintre noi care suntem îndreptăţiţi prin credinţă, nu prin fapte; noi suntem îndreptăţiţi ori de câte ori acceptăm promisiunile lui Dumnezeu pe care le găsim în Hristos, la fel cum Avraam, înainte să fi făcut vreun lucru bun sau rău, a fost socotit neprihănit, sau considerat neprihănit, de către Dumnezeu pe baza faptului că s-a încrezut în promisiunea lui Dumnezeu. Însă felul în care şi-a demonstrat credinţa a fost prin ascultare. De aceea Iacov va indica mai târziu spre capitolul 22 din Geneza unde Avraam l-a oferit pe Isaac pe altar, demonstrând astfel rodul credinţei sale prin ascultare.  
 
Deci, autorul cărţii Evrei spune că Avraam a ascultat prin credinţă. El a ascultat atunci când Dumnezeu l-a chemat să plece într-un loc, fără să ştie măcar încotro se îndreaptă. Trebuie să ne gândim la acest lucru. Putem să-l transformăm în ceva senzaţional şi să-l facem mai mult pios decât real. Însă realitatea a fost că Avraam era un om în vârstă. Rădăcinile lui erau adânc fixate în Mesopotamia. Acolo îi era familia. Acolo îi erau averile. Acolo îi era moştenirea. Şi totuşi, la această vârstă înaintată, Dumnezeu vine la el şi îi spune: "Mută-te; pleacă de aici. Ieşi din acest loc. Ieşi din locul în a cărui cultură te simţi confortabil. Te voi face să fii un străin într-o ţară străină şi îndepărtată. Îţi voi arăta unde este şi te vei duce acolo." Avraam a împachetat totul şi a plecat. Asta zic şi eu iniţiativă bazată pe credinţă şi doar pe credinţă, această emigrare a lui Avraam într-o ţară străină.  
 
Apoi ni se spune că "Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu." Găsim un lucru semnificativ în legătură cu felul de viaţă al lui Avraam, ca om al credinţei, precum şi al fiilor şi nepoţilor lui, şi anume faptul că Avraam a trăit ca un pelerin. El nu a avut o adresă permanentă. A locuit într-un cort. Aceasta a fost experienţa poporului lui Israel. Ei au fost semi-nomazi. S-au mutat din loc în loc, în tot ţinutul, pe măsură ce se schimba vremea, ca să poată asigura hrana pentru turmele lor. Trebuiau să se mute unde creştea iarba, în acest ţinut arid şi pustiu. De aceea nu au avut un loc permanent pe care să-l poată numi casa lor. Avraam căuta şi aştepta o cetate care nu era una pământească, ci o cetate al cărei ziditor era Dumnezeu.  
 
În continuare se vorbeşte despre soţia lui Avraam, despre Sara. Ni se spune: "Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. De aceea, dintr-un singur om şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra." Din nou, la fel ca soţul ei, Sara a crezut că Dumnezeu Îşi ţine promisiunile. Aceasta e dinamica credinţei, nu-i aşa? Aşa cum am spus de atâtea ori, credinţa nu înseamnă să crezi că există un Dumnezeu. Credinţa înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu. Credinţa înseamnă să te încrezi în fidelitatea lui Dumnezeu. Atunci când cred, tot ce înseamnă asta este că mă bazez pe cineva pe care-l consider demn de încredere, cineva care este cu desăvârşire credincios promisiunilor pe care le face. Aşa s-a întâmplat atunci; la fel se întâmplă şi astăzi cu oamenii care-şi pun credinţa în Dumnezeu, pentru că ei văd că doar El, şi numai El, este până la urmă vrednic de încrederea noastră absolută.  
 
Apoi avem un fel de interludiu, o pauză în acest apel, în versetul 13 unde găsim scris: "În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate." Acest scurt interludiu însumează experienţele tuturor celor ce au fost enumeraţi, şi anume lucrul pe care l-au avut cu toţii în comun: ei toţi au murit în credinţă. Au murit fără să vadă sau să realizeze întreaga măsură a promisiunilor care i-au făcut să fie pelerini. Dumnezeu îi promite lui Avraam că va fi tatăl unei mari naţiuni. Vorbim despre Israel ca fiind ţara promisă. A fost promisă mai întâi lui Avraam şi urmaşilor lui. Şi totuşi, singura bucată de pământ care i-a aparţinut vreodată lui Avraam după călătoria din Mesopotamia a fost Macpela, unde a avut mormântul. A fost singura proprietate pe care a moştenit-o. Însă el a văzut împlinirea viitoare a promisiunii pe care i-a făcut-o Dumnezeu şi s-a încrezut în această promisiune.  
 
Referinţă Bibliografică:
Trecerea III / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1903, Anul VI, 17 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!