Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1589 din 08 mai 2015        Toate Articolele Autorului

OdĂ mamei!! - de maestro eugen doga
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mama era o taină pentru mine. Cu această taină ea a plecat în lumea cealaltă chiar într-o zi a datei zilei mele de naştere.  
 
Îmi amintesc că, pe când mă aflam la Moscova, la un congres extraordinar al compozitorilor, cineva s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit la ureche încurcându-se printre cuvinte, precum că au telefonat de la Chişinău având un comunicat... anume că, mi-a murit mama... Cred că toţi medicii lumii nu au fi putut determina nici starea sistemului meu nervos, şi nici reacţia din acel moment a tuturor organelor mele interne... În seara aceleiaşi zile deja aterizam la Chişinău.  
 
Timpul era la fel cu starea mea, desigur... Se dezlănţuise o furtună de zăpadă asemeni căreia nu-şi aminteau oamenii să mai fi fost vreuna vreodată, toţi dintre aceia care au văzut multe ierni la viaţa lor. Ajungând într-un final de la aeroport, am privit pianul şi am văzut pe el o coală de hârtie pe care erau dactilografiate nişte versuri... Citeam atunci, citesc şi acum, tot nu-mi vine a crede: - o poezie comemorativă cu ocazia morţii mamei mele... fără a avea pe ea semnătura autorului! Întreb pe ai mei: -cine a adus poezia? Nimeni nu ştia şi nu-şi aminteau niciunul dacă cineva a adus aşa ceva. Dar, după stil... recunosc cu siguranţă autorul în persoana marelui meu prieten de creaţie, pe dragul şi el dus - Grigore Vieru. Citeam foiţa ceia cu versurile şi deja parcă mi se înfăţişa partitura, şi, chiar de abia eram venit de la avion, tot în seara aceia am scris cântecul.  
 
Dimineaţă, când mă pregăteam să merg la mama în satul Mocra, mai era ceva timp, eu iar m-am aşezat la pian. Printre lacrimi şi suspine abia de mai puteam rearanja notele pe hârtie... însă, le-am pus. Din acel ‘’nu ştiu de unde şi din ce’’, din ”combustibilul” dat de Dumnezeu şi de la acea poezie am scris cîntecul ca un resort, imediat parcă. Totul s-a scurs drăguţ, zic eu, într-un cântec-recviem, pe care abia peste câteva zile l-a interpretat senzaţional minunata artistă Anastasia Lazariuc. A ascultat cântecul şi Grigore Vieru. L-am întrebat cum de versurile lui au ajuns la mine, anume pe pian în acea zi. El mi-a răspuns că nu mi-a adus nicio poezie. Oare aşa să fie?  
 
Cine ştie? E o enigmă. O taină. - Maestro Eugen Doga  
 
 
Comentarii:- Anisoara Cebotari: Amintirile sunt o alinare a sufletului... O melodie, ce mi-a stors lacrimi de dimineaţă. Lacrimi de dorul Mamei... Lacrimi de compasiune şi condoleanţe pentru Mama Maestrului Eugen Doga –pe doamna Lisaveta, pe care am cunoscut-o.. Scumpe Mame, Fie-Vă Ţărâna uşoară!! Dumnezeu să Vă odihnească în pace...  
- Maria Elisabeth Hotz: Impresionant...! Mi-au dat lacrimile...  
- Ileana Mazureak: Cele mai dureroase amintiri pentru om... Cineva îşi recunoaşte versurile, dar tace. Compoziţia este tristă şi plină de întrebări fără răspunsuri.. Mulţumesc!  
- Luminiţa Dumbraveanu: Interesant e ca nimeni altcineva n-a putut interpreta acest cântec.. n-a durut mai bine ca la Nastica... Starea sufletesca în Artă este definitorie, dacă ai surprins/folosit CLIPa - eşti un artist norocos, dacă nu - nu se mai repeta, aşa e şi-n film, şi-n fotografie... Eugen Doga şi Anastasia Lazariuc au surprins şi eternizat CLIPa, de aceea au creat o capodoperă. Lumină Lina, pentru Mama Lisaveta!  
 
 
 
Mama - eseu de Maestro Eugen Doga  
 
Deşi au trecut mai mulţi ani de când mama a plecat la Ceruri, eu şi acum îi simt căldura sărutului pe obraji, văd ochii ei umezi de lacrima bucuriei, mânuţele ei calde şi moi, care mă cuprindeau şi mă mângâiau cu duioşie.  
Nu pot să explic această puternică legătură dintre mine şi mama, sau... dintre mama şi mine. Cine şi ce a determinat lucrurile astfel, încât ea să devină pentru mine un veritabil punct de reper, un simbol extraordinar al vieţii şi întregii mele creaţii? Eu am fost pentru ea suprema întruchipare a dragostei, sensul vieţii ei.  
Ea şi-a dedicat viaţa mie şi pentru aceasta nu s-a cruţat nici pe sine, nici averea sa modestă, doar ca să obţină un kilogram de porumb şi, în acest mod, să ne salveze de la moarte în anii de foamete pe mine şi pe bunica, mama ei. Chiar şi covorul familiei, pe care l-a primit ca dar de zestre la nuntă, a fost schimbat pe te miri ce crupe şi bănuţi, care abia de valorau ceva în vremurile grele de după război. Însă, graţie ei, am supravieţuit foametei şi eu am plecat la Chişinău să studiez muzica.  
Nu ştiu dacă mama a prevăzut viitorul muzician din mine sau nu, dar ea mă iubea într-atât încât, probabil, Forţa Supremă a binecuvântat-o, iar ea mi-a transmis cu uşurinţă şi din tot sufletul această binecuvântare, lăsând pe fruntea mea câteva lacrimi fierbinţi şi o povaţă duioasă, aşa cum n-o putea exprima nici vioara fermecată a lui Stradivari, cu urarea de a deveni Om. O, câtă înţelepciune aveai, mamă, scumpă mamă!  
Sunt convins că, dacă mama ar fi putut obţine studiile necesare (a fost nevoită să abandoneze Colegiul Agricol din cauza foametei groaznice şi a sărăciei în care trăia familia ei), ea ar fi fost o personalitate remarcabilă. Ea ar fi devenit izvorul acelei ape vii, care ar fi potolit setea multor oameni din jurul ei. Dar şi aşa, ea era o persoană înţeleaptă, profundă, cumsecade, generoasă, ajutându-i cu dărnicie, prin bunătatea şi omenia sa, pe toţi acei care aveau nevoie de aceasta.  
De cele mai multe ori mama vorbea (mama vorbea prin tăcere) fără să rostească un cuvânt, ochii ei emanând atâta energie, atâta durere, atâta dragoste, atâta gingăşie, uneori şi reproş, cât nu poate să încapă în imensitatea Galacticii, din cauză că însăşi ea era cosmosul şi infinitul.  
Ea pentru noi este cel mai sigur camerton al vieţii pe tot parcursul acesteia. Îmi amintesc anul 1941, ziua de 22 iunie, când avioanele germane coseau din mitraliere, de la amplitudine redusă, tot ce mişca pe pământ. Mama m-a acoperit cu corpul ei de parcă acesta ar fi fost din material antiglonţ. Mai curând, ea nici nu se gândea la pericolul care o păştea. A făcut-o din instinct. Sau nu, în acel moment ea se gândea doar la una - cum să-şi salveze o parte din sine, care eram eu, copilul ei.  
De aceia, îndemn să credem în puterea artei de a mângâia sufletele! Muzica ne poate ajuta să fim mai vitali, mai puţin apăsaţi de nevoi, mai luminoşi!
Eugen Doga  
 
 
 
 
Viaţa mamei a decurs în condiţii extrem de complicate, care i-au format concomitent şi caracterul. Mama ei, bunica Nadia, care a locuit cu noi în ultimii ei ani de viaţă, a rămas văduvă chiar de la începutul Primului Război Mondial, având şase copii mici. Mama mea încă trebuia să se nască - al şaptelea copil. Dar... a avut loc revoluţia şi... s-a pus hotarul la Nistru, care a despărţit-o pentru mult timp pe bunica de casa unde s-a născut, de părinţii de pe malul drept al acestui râu nefericit. Sârma ghimpată şi ,,bravii” grăniceri nu-i permiteau măcar să asculte vocile rudelor de pe malul opus, să afle dacă sunt sănătoşi şi dacă mai sunt în viaţă. Doar vântul hoinar, ca un trădător, împrăştia vocile pe făşia neutră a bietului Nistru, ale cărui ape se revărsau strălucind sub soare.  
Nopţile acestei familii treceau în nelinişte, doar capul ei, adică bunica, era din Basarabia, fapt ce însemna că era de peste hotare. Ba ici, ba colo aveau loc arestări şi deportarea unor oameni nevinovaţi în ţinuturile necunoscute ale Nordului şi Siberiei. În una din aceste nopţi oribile au apărut oameni înarmaţi, îmbrăcaţi în tunici din piele, şi în casa bunicii Nadia. Mai întâi l-au trântit la podea pe unicul frate al mamei, Petrea, proaspăt căsătorit, şi, în prezenţa întregii familii, l-au legat, călcându-l pe sărmanul nefericit în picioare, bătându-l cu patul armei, şi apoi... l-au dus nu se ştie unde pentru totdeauna. Până la acel moment fuseseră supuse represaliilor şi sora mamei, câteva mătuşi şi unchi de-ai ei.  
Şi iată că un alt război, pierderea pe front a soţului, chiar spre sfârşitul măcelului, şi viaţa de văduvă la nici treizeci de ani împliniţi pe fundal de foamete cumplită, tifos exantematic şi munca silnică în colhoz. Pentru vreo două spice culese ori o normă neîndeplinită la câmp te păştea pericolul să faci 14 ani de puşcărie.  
Îmi amintesc cum plecam la culcare, dar mama continua să lucreze prin casă. Dimineaţa mă trezeam, mama era în picioare reuşind să facă deja multe. Şi mereu era activă, energică, fericită. De ce oare? Probabil pentru că ne-a salvat pe mine şi pe mama ei. De asta şi ea era în viaţă. De ce altceva? Iar eu mă întreb: Oare când dorm mamele noastre? Când oare se odihnesc? Ori lor în general nu le vine somnul niciodată?  
Mama e un făuritor, un creator! Ea dă viaţă. Unii cred că, dacă au scris o poezioară sau un cântecel, sunt deja mari creatori. Vai, vai, vai! Dar mama, care te-a conceput, ţi-a dat viaţă, ea nu este creator?  
 
Este şi încă ce creator, ce operă a creat ea!  
 
 
Uneori mi se pare că mama mea e implantată în mine. Ea a realizat acest implant încă din momentul conceperii mele. Simt acest lucru şi toată vremea comunic cu ea. Ea e prezentă în mine mereu.  
Mama este o lume neexplorată, aidoma celeia pe care o numim spaţiu cosmic. E bunătatea nemărginită şi gingăşia nemaipomenită, profunzime şi măreţie, sacrificiu şi uriaşă sete de viaţă.  
Mama e Creaţia Atotputernicului şi, asemeni Lui, ea ne-a învăţat să mergem pe când noi încă nu puteam, ne-a învăţat să zâmbim şi să ne întristăm, să iubim tot ce este bun, ceea ce ne înconjoară, ne-a învăţat să iertăm şi să inspirăm adânc în suflet aroma acestei minunate şi irepetabile lumi.  
 
Mama este infinitul. E însăşi viaţa. E Femeia.  
Fără ea, nu am fi observat răsăritul şi apusul soarelui, nu am fi auzit şerpuitul prin iarbă al apei cristaline de izvor, nu am fi putut admira supleţea plină de mândrie a căprioarei sau graţia încununată de măreţie a lebedelor albe. Fără ea nu am fi cunoscut starea când îţi trec furnici prin tot corpul, când iubirea te încântă, când ea te cucereşte şi te impune să mergi „nu-ştiu-unde” şi „nu-ştiu-cum”, când vrei să faci totul şi nu ştii ce anume, când îţi pierzi echilibrul şi devii transparent, imponderabil, neajutorat şi atotputernic.  
 
Mamele noastre se consumă, spre regret, foarte repede. Ele sunt absorbite de grijile noastre, trăiesc în emoţiile şi neliniştile lor viaţa noastră cu toate urcuşurile şi căderile, bucuriile şi tristeţile ei.  
 
Nu încetez să mă întreb - dar ce fel de naţie este mama?  
Mamele merită să fie elogiate măcar şi pentru faptul că ne-au dăruit nouă viaţă. Şi aceasta este mai mult decât destul. Pentru că mama este însăşi viaţa.  
Odată cu plecarea din viaţă a mamei mele eu am pierdut Lumina din muzica mea. Am crezut atunci că întunericul a pus stăpânire pe mine pentru totdeauna şi abia peste mai mulţi ani eu m-am întors la chipul mamei, a celei care nu a dat înapoi în faţa norilor negri, celei care privea înainte, spre Soare, celei care a iubit atât de mult viaţa şi care atât de insistent a dorit să mă înveţe şi pe mine să cred în această dragoste.  
Mama era o taină pentru mine. Cu această taină ea a plecat în lumea cealaltă în ziua mea de naştere.  
 
Când a ascultat cântecul şi Grigore Vieru, l-am întrebat cum de versurile lui au ajuns la mine anume în acea zi. El mi-a răspuns că nu mi-a adus nicio poezie. Oare aşa să fie?  
Cine ştie? E o enigmă. O taină.  
De altfel, mama pentru mine era o taină. Cu această taină a şi intrat în altă lume. Lumea celor drepţi.  
 
Nu-mi aduc aminte să fi spus mama vreodată „nu pot”, „am obosit”, „vreau odihnă”, „nu vreau”. Deşi, de bună seamă, ea obosea şi avea nevoie de odihnă. Câteodată, ea mă lua de mânuţă şi mergea în sat la joc. Pe drum trecătorii o întrebau, cine e băiatul acesta? Mama cu mândrie răspundea că acesta este cavalerul ei şi unica ei nădejde. Nu ştiu pe cât de bine i-am îndreptăţit speranţele, dar cred că măcar puţin i-am recuperat din toate chinurile prin care avu să treacă şi că, fiind la concertele mele în Palatul Congreselor sau Teatrul Mare din Moscova, de la Chişinău sau din Mocra natală cu orchestra din Leningrad condusă de marele muzician Anatoli Badhen, ea era fericită, împlinită. Mândră. Eu zăream luminiţe strălucinde ce şiroiau odată cu lacrimile din ochii ei larg deschişi. Aceasta îmi adăuga încredere şi lărgea diapazonul partiturii vieţii mele.  
Omenirea încă nu a inventat sinonime sau oarecare alte îmbinări de cuvinte ori expresii similare pentru a transmite uriaşa profunzime a sensului şi importanţei cuvântului MAMA. În toate limbile lumii. La toate popoarele de pe întregul mapamond.  
 
Articol apărut pentru prima dată la acest link:  
 
 
 
 
 
 
Niciodată nu am să pot spune totul despre Mama!! - Eugen Doga/Евгений Дога  
 
Pe data de 6 mai s-ar fi împlinit o sută de de ani de la naşterea mamei mele, Lisaveta. A părăsit această lume dintr-o întâmplare stupidă. Felșerița din ambulatoria din sat nu a făcut o injecție specifică la timp, fiindcă în momentul acela cânta în corul amatoricesc din sat... Iar lipsa injecţiei a făcut ca infecția mamei să treacă la cangrenă... în schimb, pe timpul cântărilor la cor, cu mama s-a reuşit a fi transportată la spitalul din raion. Mâna, însă, s-a învenițit și era aproape imposibil de a o salva. Îmi povestea sora mea, că din ambulanţă fiind mama, atunci când pornise mașina de la pragul casei, ea s-a uitat foarte mult-mult în urmă, de parcă simțea că-și ia rămas bun pentru totdeauna de la casă, de la această lume, de la toate...  
 
Un viscol nebun era la 1 martie, chiar de ziua mea de naștere... Tancurile scoteau mașinele de pe drumurile troienite, precum o unică salvare. Eu am venit cu avionul de la Moscova și, cu mare greu abia a doua zi am ajuns la Mocra, satul meu de baștină, care se află pe malul stâng al Nistrului. Dumnezeu m-a ajutat însă, și-am stat meditând două zile și două nopți numai cu trupul neînsuflețit al mamei. Mie mi se părea că ea doarme și iată că...,speram eu, iată se va trezi...  
 
În ajun de acestea, în așteptarea chinuitoare pentru plecare, eu cu lacrimi în ochi am scris un cântec-recviem pe versurile unei poezii; poezie care misterios am aflat-o la mine pe pian și despre care nimeni din familie nu mi-a spus nimic. Aceste versuri erau scrise anume pentru memoria mamei. Nu sunt sigur că a mamei mele, însă... Apoi, curând acest cântec a fost strălucit interpretat și imprimat la radio de talentata cântăreață Anastasia Lazariuc.  
 
 
 
Sărmana mama, ea atinsese abia vârsta de 29 de ani când a rămas văduvă și nici nu a reușit să guste din fericirea dragostei și ale bucuriilor vieții. Îmi amintesc şi acum acea zi, pe când la casa noastră a venit un scurt aviz, precum că tatăl nostru a fost ucis... şi, că este ‘’erou de război’’. Aproape de sfârșitul acelor bătălii al celui de-al doilea război mondial.  
 
Pe urmă, după câțiva ani, am găsit mormântul tatei pe teritoriul Ungariei, în orașul Sekeșehervar bine îngrijit de altfel, aflat printre mii de alte morminte, unde se mai găseau nume dintre consătenii noștri.  
 
Zile și nopți nu încetau bocetele mamei și numai pernuţele udate de lacrimi îi erau martorii la această dramă... la această tragedie și la această nemiloasă și necruţătoare soartă. Iar când eu mă apropiam de mama să o liniștesc puțin, ea mă cuprindea, mă strângea cu dor la piept de parcă vroia să se contopească cu mine... îmi săruta mâinile, obrajii, capul, vărsând lacrimi fierbinți, care cădeau pe hainele noastre ca frunzele de toamnă, parcă de adio, erau... Iar, câteodată mama, tot ea mă apuca cu mâinile ei moi și călduțe de umeri, mă înlătura puțin și se uită foarte mult-mult la mine în ochi, prin tăcerea în care s-ar fi putut citi un roman nespus, o poveste trăită întreagă... o dramă a unei femei cu soarta frântă şi cu dorul neîmplinit, din păcate. ‘’Sărmanul meu, unica mea nădejde și mângâiere-mi ești, zicea cu voce tremurătoare mama.’’ Privirea ei de atunci eu am observat-o pe o fotografie veche comună. Eu cu greu am prelucrat-o, dar mărită am pus-o deasupra mesei mele de lucru în Casa Mare, pe care am randat-o special pentru amintirile legate cu mama.  
 
 
 
Acum, când ne vom aduna cu toată familia venită din diferite localităţi la mormântul mamei din cimitirul satului Mocra, ca de prin cețile vremilor, în mreaja sumbră a timpurilor vor apărea luminile privirilor ei, ai ochilor căprui-întunecoși ai mamei în care se putea vedea și simți atâta gingășie, atâta dragoste, atâtea întrebări, dar şi reproșurile precum că toată lumea îi apărea foarte mică și străină, fiindcă a fost totuşi absorbită de mama, cea care ne-a dat viață şi pe care o poți compara cu Universul.  
 
 
 
Mamă, te voi urma...! Voi veni în curând acolo şi eu cu” pilotcă” ce are steluță roșie, cea pe care mi-au dăruit-o veteranii de război zilele acestea. Pe când noi, ‘puștoii’ desculți atunci, am ieșit la marginea de sat să întâmpinăm consătenii întorși vii de la război, părinții și frații mai mari le puneau în cap feciorașilor aceste” pilotce”. Vai, câtă bucurie era la colegii mei. Mie, însă, nu a avut cine să-mi pună pe cap ”pilotcă”... A mea rămase pe veci cu tata în mormântul aflat pe pământ străin, situat în preajma lacului Balaton din Ungaria. Mama atunci, m-a luat de mânuță încetișor şi mergând începea a se clătina de durere și slăbiciune... ca prin ceață am pornit noi spre casa noastră... casă și ea rămasă orfană.  
 
Acolo, la marginea de sat, încă mult timp a răsunat baritonul lăutarului orb, Moș-Fedot, chiotele de fericire în compania femeilor la care s-au întors bărbații de la război. Vântul în schimb, nu înceta să aducă și bocetele disperate a femeilor rămase fără bărbați, devenite văduve, chiar în floarea vârstei lor.  
 
Ooo, câte greutăți a suferit biata mamă. Ea muncea la colhoz din noapte în noapte, fiindcă normele erau foarte mari și neîmplinirea lor putea să o pună la pușcărie. Și au mai venit apoi în părțile noastre şi foamea, tifoza, represiunile, umilința... Totuși, chiar prin această grea încercare a sorților, mama ne-a scos cu viață pe mine și pe bunica Nadea ce locuia cu noi. Câte nopți chinuitoare a petrecut mama în căutarea banilor ca să mă petreacă la studii...!  
 
 
Anii au trecut, însă mama a reușit să asculte muzică mea în Palatul Congreselor și Teatrul Bolșoi din Moscova, sau la Leningrad, sau Chișinău... Și, chiar în satul nostru Mocra unde eu am adus artiștii orchestrei din Leningrad, în frunte cu celebrul dirijor Anatolii Badhen. Ea asculta, ori poate că trecea cu gândul la amintirile din trecut, la tinerețea ei, sau copilăria mea...? Însă, pe fața dumneaei iradia lumină de bucurie și mulțumire. Era foarte fericită atunci!!  
 
Odată, într-o zi, m-am dus la mama cu elicopterul. Sărmana mama, s-a speriat... a ridicat mâinile în sus și a rostit:” Dragul mamei, tu de parcă ai venit din cer!”. Aproape că era să scape din mână şi oul de găină luat cu ea din bucătărie. Ei, da sărmanele găinele, caprele, porcii, câini și altele vietăți din sat când au văzut elicopterul aterizând după casa noastră, câtă frică nici n-au prins ele...! S-au împrăștiat cine știe pe unde, mai departe de ’pericol’.  
 
 
 
Ne vom aminti de toate legate de chipul mamei, de viața ei grea, dar cinstită și nobilă; mama care visa la o viață mai fericită pentru copii săi. Dânsa a mai avut doi copii de la a doua căsătorie, ulterioară. Astfel, se vede că a fost creată Lumea. La așa ceva visează toți părinții. Mamele, însă, sunt mai sensibile, simt și doresc mai mult și mai tare.  
 
 
 
Azi am răsădit un vazon de ziua mamei, ceea ce se numeşte prin părțile noastre ”busuioc”. Am luat o crenguță care a dat rădăcini și, sper eu, că aşa va fi precum la mama ‘’acasă’’. La ea erau pline ferestrele cu flori pe care le îngrijea cu dragoste și le păzea să nu le pălească soarele.La mine, chiar la Moscova, la fel sunt ferestrele pline cu flori și aproape că toate înfloresc cu aceleaşi culori roșii, ca la mama. – a consemnat Maestro Eugen Doga, 5 mai 2015  
 
 
 
 
 
Comentarii:  
 
- Doina Balan: Să ne trăiţi maestre!!!! Vă iubesc şi vă urez mulţi mulţi ani înainte!!!! Sunteţi cea mai mare valoare a noastră naţională!!!!  
 
- Emilia Plugaru: Picături de suflet desenate cu inima pe hârtie... portretul mamei...  
 
- Cresci Lina: dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace.. i-ar dumneavoastră să ne mai bucuraţi cu operele divine, cu creaţia dumnezeiască..  
 
-Elena Barbaneagra Panaghiu: Dumnzeu să îţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa.  
 
-Elena Mamaliga: Cel mai placut parfum este mama!!  
 
-Sara Nukina: Dumnezeu să o odihnească!  
 
 
 
Texte, note şi comentarii culese de pe pagina personală a maestrului Eugen Doga  
 
 
 
 
''Valsul fluturilor'' ( melodie prelucrată şi de Stamatis Spanoudakis sub numele ''Tamalo''), mai mult ca sigur ne indică faptul cum un suflet muribund se poate înalţa la ceruri, după ce a avut o viaţă parcursă prin foarte multe chinuri şi încercări pe lume, aşa cum a fost şi viaţa mamei maestrului Eugen Doga. Azi ar fi împlinit centenarul dacă acea mână urâtă a hidoşeniei cu coasa n-ar fi avut un alt plan... diabolic, aşa cum însuşi maestro, Eugen Doga, spune ori de câte ori are ocazia, pentru că, ceea ce reprezintă şi este Dânsul se datorează în mare parte Dumneaei, doamnei Lisaveta Doga. -valerian  
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
OdĂ mamei!! - de maestro eugen doga / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1589, Anul V, 08 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!