Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1563 din 12 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Exista odată, cândva o fătuca de preot rutean, într-un sat al regatului polonez (azi oraş ucrainean) – Roksolania, sau Roxelana - supranumită aşa după un atribut al ţinutului, după care s-ar numi de fapt ‘’Ruteanca. ‘’Roxelania’’ numindu-se chiar ţinutul de la poalele munţilor de nord cu tot cu oamenii lor, “o denumire dată de romani încă din cele mai vechi timpuri, ţinuturilor ruseşti şi ucrainene, pe baza faptului că înainte de invazia slavilor, acolo trăiau triburile roxelane ale sciţilor” (descoperă. Ro). Ea la origine fusese botezată Anastasia (nume predestinat) sau (după unele surse Olexandra) Lisowska. Pe când avea 15 ani satul ei, Rohatin, a fost prădat şi devastat de tătari după cum le era ‘obiceiul’.. trăgând prin foc şi sabie pe oricine.. Frumuseţea copilei însă a fermecat şi, după cum le era un al obicei al hoţilor de la vremea respectivă, indiferent că erau corsari, creştini, sau necreştini, s-au gândit că mai bun preţ ar lua pe ea dacă... o păstrau cât de cât intactă. Astfel, ca sclavă a fost vândută negustorilor cu aceste ‘abilităţi’ in oraşul Kaffa din Crimeea, iar aceştia la rândul lor au vândut-o, fie guvernatorului provinciei de acolo care avea să ajungă mai târziu sultan, fie marelui vizir, de unde astfel a fost dusă la Istanbul, pregătind-o ca ‘dar’ sultanului. De notat este ca în acelaşi stil tot haremul sultanului era “alimentat’’ mai mult cu femei creştine decât cu orientale.  
 
 
 
 
 
 
Pentru a fi sau a mai exista după ce o femeie ajungea în haremul sultanului, Roxelana trebuia să ştie a face foarte multe pentru a fi aleasă de către sultan, lucru ce nu era garantat de nimic, ci doar de preferinţele acestuia. Doar câteva dintr-o groază primeau statutul de cadână. Învăţă să facă foarte multe pentru a trece de toate testele, de la muzică cu o paleta largă de instrumente până la croşetat tot trebuia să ştie. Însă, istoria a dovedit că ea a învăţat mult mai mult decât era firesc. Primeşte alt nume, iar pentru acea care avea să devină cea mai impunătoare sultană a imperiului oblăduit de semilună – sultana Roxelana, sau mai bine zis pentru Hurrem - nu trebuiau sforţări supraomeneşti. A avut un şarm magnetic, o personalitate mereu surprinzătoare şi o ambiţie indestructibilă, combinate, se pare, cu o înfăţişare plăcută, deşi nu foarte-foarte, lucru contradictoriu, deoarece mulţi nu-i înţelegeau mai târziu atracţia sultanului pentru ea. La curtea sultanului era privită precum reprezentanta unei rase exotice pentru orientali, faţa albă fiindu-i desigur punctul de atracţie prim, dar la asta se mai adauga privirea de culoare deschisă, părul roşiatic şi zâmbetul permanent... ea mai fiind poreclita şi “femeia care râde”. Astfel, trece treaptă după treaptă uşor şi ajunge cât mai sus în cadrul haremului, atrăgându-l imperceptibil la început foarte tare pe sultan. Când ea ajunge prin natura lucrurilor în faţa ‘’primei cadâne’’, apare o situaţie conflictuală în care ‘’prima sare la bătaie... ea se lasă bătută de aceasta în ultimul hal, însă – mutare de maestru şahist - ea zgâriată, bătută şi cu părul din cap smuls, în fapt tot ea câştigând prin încălcarea codului haremului de către prima cadână. Atunci, rămânea sultanul şocat, iar fiind drept situaţia îl determină să o indepărteze pe aceasta, exilând-o. Roxalinda îi ia locul tot prin numirea sultanului. De aci până la căsătoria cu acesta nu a fost decât un pas din două mutări: a cerut să fie pregătită şi convertită la religia musulmană –lucru impresionant pentru sultan – după care primeşte o pregătire prealabilă; apoi, a doua mutare (tot de maestru) ajunge să-i spună cu seninătate şi simplitate sultanului că nu mai poate întreţine relaţii sexuale cu el dacă nu sunt căsătoriţi, dată fiind religia ce nu permitea..  
 
 
 
Destin prestabilit de Mâna Lui Dumnezeu, pentru a împlini un alt destin al unei alte fiinţe sau al unui imperiu chiar, căci iată, aşa precum fusese odată în antichitatea străveche, pe când Iosif este vândut ca slav chiar de către fraţii lui, prin vânzarea ca sclavă şi trecerea ei prin încercări grele, să ajungă în ciuda acestor fapte cât mai sus pentru a schimba ceva imperios necesar ... În acest fel, credinţa unei copile de preot, adică o credinţă întărită de mică într-un anumit sat de la poalele munţilor Carpaţi, avea să împlinească prin ea şi destinul ei multe ce nu s-au mai întâmplat până la ea, să schimbe evenimente imperios necesare a fi schimbate în cel mai mare imperiu al vremi... Însăşi căsătoria sultanului „Suleyman Magnificul” devenea, sau redevenea o altă noutate, deoarece sultanii de câteva secole nu se mai însurau, devenindu-le un lucru non-necesar la câte femei aveau. Sursele istorice sigure afirmă că sultanii nu se mai căsătoreau de la Baiazid. Cum priveau turcii, sau cum privea întregul imperiu asta, ori lumea creştină cum primea această căsătorie? S-a văzut rezultatul în timp prin prisma preocupărilor celui mai impunător sultan al tuturor timpurilor, care a produs dramatice schimbări în imperiu, ceea ce a cunoscut sub conducerea lui cea mai mare dezvoltare şi a avut cel mai mare teritoriu întins pe trei continente. A fost un sultan democrat, căci pe undeva căuta chiar să-l copieze pe însuşi Alexandru Macedon. Însă, rolul major a fost al Roxalindei, deoarece primea până şi sfaturi de diplomaţie de la soţia lui, ba chiar de război. Împreună au adus numeroase reforme, au ocrotit artele şi au ctitorit clădiri şi monumente. Suleyman în cinstea sultanei lui a ridicat moschei şi cu atât mai mult când a murit aceasta.. Sultanul chiar şi când ea nu mai era o iubea încă... lucru ciudat pentru turci, văzându-l pe sultan cum îi aducea ca jertfă timpul lui de meditat lângă oseminte şi un anumit cult închinat ei. Un diplomat (Dominico Trevisano) aflat la curtea sultanului din Istambul spunea: scriind undeva în anul 1554 că „Sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât nu mai vrea să fie cu nicio altă femeie, după cum vorbesc miraţi şi turcii, care se miră astfel de obiceiul sultanului, cu atât mai mult cu cât aceştia caută să se culce cu cât mai multe femei”.  
 
 
 
 
 
 
Desigur ea se putea împotrivi atâtor ‘tratamente’ încă de la începutul captivităţii, ori chiar pentru moartea persoanelor dragi ei din copilărie... cât nu face să dispere cineva la văzul decapitării mamei sau tatălui... dar, în faţa tătarilor orice împotrivire ar fi fost fatală. Ea a tăcut, a avut răbdare, s-a lăsat dusă precum Isus la...măcel.. sau mai bine zis - dus la împlinirea ce avea să urmeze după asta. În schimbarea destinului ei tragic, ea desigur a întrevăzut cu siguranţă “Voia Domnului” (C.G.Jung) şi calea ce o avea de împlinit, a întrevăzut destinul ce era se pare chiar acolo de unde plecau toate relele omenirii timpului pentru multe secole din istoria lumii, după cum era privit imperiul otoman deseori. “Suleiman Magnificul” a fost denumit aşa şi datorită soţiei sale înţelepte, amândoi modificând din interior ce era destul de rău în imperiul otoman.  
 
 
 
Biblia  
 
 
 
Dintre cele mai copleşitoare povesti ce-l privesc direct pe om însuşi, prin prisma învăţămintelor pe care ar trebui să le reţină pentru viaţă şi mai ales pentru credinţa sa, multe se găsesc în Cartea Cărţilor a tuturor timpurilor scrisă direct sub influenţa Lui Dumnezeu, fără a putea spune că a fost o simplă inspiraţie pentru înfăptuirea ei. Biblia a fost “scrisă cu însăşi mâna lui Dumnezeu”. Totuşi, credinţa e aşa greu de obţinut, dar şi mai greu de menţinut atunci când trebuie să-ţi duci crucea personală, ‘chemarea’, destinul în fond. Însă, iată Isus ne-a spus şi chiar arătat prin fapte că este posibil.. Este posibil! Şi, de multe ori e mai uşor să credem când nu avem nici un obstacol în cale, dar pe când întâmpinăm dificultăţi ne dezicem de noi, de credinţa noastră şi a altuia drag... atunci, de ce am mai spune că este ‘’drag (asta numai când este drăguţ/drăguţă cu noi) dacă încrederea în el/ea este ştirbită...? Din păcate este aşa când ne “tocim credinţa, nu vedem cum e realitatea şi “credem” tocmai ceea ce nu trebuie. Neîncrederea în altul doare cu adevărat.. de nu s-ar ierta vreodată pe sine insuşi acela care nu are încredere într-o persoană bună..! Din păcate minciuna şi înşelăciunea mult mai uşor capătă azi acel atribut al încrederii... Îl doare pe Isus deseori întrupat în persoana unui seamăn de al nostru, dacă nu ne încredem în cel sărman, sau în cel cu adevărat în nevoi de ajutor. Credinţa e în noi, trebuie doar s-o ascultăm, e “Voia Domnului” ce ne cheamă prin acest “bătrân milenar’ (C.G.Jung) care este Sinele, căci urmând-o ne ducem crucea până la drumul de “trecere” într-o altă lume/stare/proprietate; dar, până acolo trebuie să ne dăm aportul nostru semenilor, celor care au nevoie, artei, culturii, căilor binelui şi al dreptăţii, etc.. Apoi abia după asta ‘’trecem...  
 
Trăim vremuri imemoriale, trăind doar pentru distracţii şi plăceri, în rest conducându-ne existenţa în nefericire nu numai pentru că nu ştim, dar parcă nici nu vrem să ştim..  
 
În paradisul memoriabil, după primul păcat al primilor oameni (ce poate c-ar fi fost prevăzut de către Dumnezeu, nu şi dorit, însă) şi după izgonirea acestora din raiul cel mai frumos existent vreodată pe faţa pământului, Dumnezeu a promis primei femei ca prin ea va apărea un Mântuitor, care să-l salveze pe sărmanul om răpus de păcat.  
 
 
 
Moise  
 
 
 
 
 
Aflasem anterior cum copilul dintre trestii, găsit de fiica faraonului pe Nil a fost astfel salvat printr-o întâmplare plănuită inspirant de mama sa, care ea însăşi ajunge la curtea lui faraon pentru a avea grijă de însăşi fiul său, considerat acum fiul fiicei faraonului. Deoarece, aceasta a spus femeii evreilor prezentată în faţa ei - mama băiatului găsit - astfel: „Ia copilul acesta şi alăptează-l şi îţi voi plăti!” (Ieşirea cape, verso). Dumnezeu îşi avea planul său, prin care a făcut că fiicei faraonului să i se facă milă de copilul găsit la fluviu şi pe loc să-l adopte, găsindu-i totodată şi doica. Astfel, Moise, nume dat copilului de către fiica faraonului, pentru că a spus „Moise se va numi, pentru că din apa l-am scos”. Creştea mare şi destoinic, îngrijit foarte bine atât de mama sa naturală, cât şi de toate rudele faraonului. Era acum copilul membru al familiei sale regale, într-un castel ostil neamului său totuşi, castel unde de altfel era iubit şi a trăit în el până la maturitate, fiind instruit şi antrenat precum un nepot şi prinţ de faraon. Moise ajunge prinţ precum Fiul Omului şi al lui Dumnezeu va fi să fie mai târziu, dar cum a fost Iosif mai înainte tot la curtea regelui egiptean.  
 
 
 
Crescând mare, Moise a aflat că se trage din neamul evreilor, iar la un moment dat a dorit să-şi viziteze rudele sale de sânge pentru a le cunoaşte, dar a rămas mâhnit de soarta pe care o duceau aceştia şi, văzând cum un egiptean snopea cu bătaia pe un evreu, nu a putut sta locului, intervenind rapid în apărarea celui bătut; apoi ucide pe egiptean şi l-a îngropat în nisip. Faraonul a aflat incidentul şi probabil că iscoade i-au descoperit cu această ocazie şi originea lui, motiv pentru care faraon a pus să fie urmărit, iar primul mare duşman al lui devine însuşi prinţul moştenitor cu care a copilărit. Acesta încă din fragedă pruncie îl invidia pentru meritele lui Moise, pe care faraon de altfel le întrevedea în el. Spera ca Moise prin deprinderile sale să-i devină viitorului faraon un bun prieten şi ocrotitor – un apărător cât şi un sfătuitor puternic prin inteligenţa lui. Moise văzând însă că nu mai este de stat în ţara Egiptului, a fugit în ţara Medianului, stabilindu-se la părintele Retro, care îi oferă de soţie pe fiica sa - Senora.  
 
 
 
După 40 de ani, ocupându-se între timp cu păstoritul, îi atrage atenţia în munţi o flacără de foc care nu se mistuia deloc şi, apropiindu-se de flacără puternică, Dumnezeu începe să-i vorbească. Moise, surprins la maximum, iniţial se opune Planului, zăcând că: „limba mea e greoaie. Nu pot vorbi în faţa poporului israelit”. Atunci Dumnezeu i-a zis:” Cine a făcut gura omului? Sau cine face pe cineva mut şi surd, văzător sau orb? Oare nu eu?” Moise iar refuza. Dumnezeu s-a mâniat atunci şi mai mult: „fratele tău Aron poate vorbi foarte bine, pune cuvintele mele în gura lui!”.  
 
 
 
Începuturile Exodului sau Ieşirea (din Egipt)  
 
 
 
Astfel, amândoi fraţii merg la poporul lui Israel. Aron a povestit toate câte i le spusese Domnul lui Moise şi, făcând minunea cu toiagul, poporul a crezut - toţi s-au aruncat la pământ impresionaţi - crezând în Domnul Dumnezeu Unic! După aceasta merg la faraon şi au zis ei acestuia: „Aşa zice Domnul Dumnezeu lui Israel: lăsa această ţară ca să-mi aducă jertfă în pustie!”. Faraonul a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de vocea lui. Nu las poporul acesta să plece!”, după care porunceşte supraveghetorilor să pună pe evrei la munci şi mai grele. Atunci Aron după cum i-a poruncit Dumnezeu arunca toiagul în faţa faraonului preschimbându-se în şarpe. Faraon a chemat vrăjitorii săi, şi prin vrăji aceştia la fel au făcut, deşi şarpele lui Aron s-a manifestat mai puternic şi i-a mâncat pe ceilalţi ai vrăjitorilor. Acest fapt nu a contat în ochii lui faraon, el rămânând cu o inimă de piatră. Atunci Domnul Dumnezeu a făcut ca să se abată asupra Egiptului 10 plăgi, una mai grozavă decât alta.  
 
Plăgile abătute asupra Egiptului:  
 
 
 
1 - Apa fluviului s-a preschimbat în sânge şi nimeni nu mai putea bea, pentru că a început să miroase şi peştii din ea au murit, iar alte ape de băut nu prea mai erau în Egipt, mai ales pe timp de vară;  
 
 
 
2 - Au venit broaşte şi au invadat tot Egiptul, iar acolo unde vroia să dea egipteanul a merge, păşea pe broaşte!  
 
 
 
3 - Au venit ţânţari ce înţepau tot ce era vietate, atât pe oameni, cât şi pe vite;  
 
 
 
4 - Roiuri de muşte, văzduh de muşte, privelişti muscăreşti;  
 
 
 
5 - O ciumă grozavă a răpus toate vitele egiptenilor, însă cele ale israeliţilor au trăit;  
 
 
 
6 - Bube şi beşici atât pe oameni, cât şi pe vitele egiptenilor ce au supravieţuit ciumei;  
 
 
 
7 - Grindină densă în miez de vară ce a răpus toată iarba, culturile şi toţi copacii, de totul devenise sinistru în ţara Egiptului;  
 
 
 
8 - Stoluri de lăcuste au venit şi au mâncat iarba ce mai rămăsese la egipteni chiar în urma plagilor anterioare, chiar a - grindinei! În ciuda acestora faraonul tot împietrit era;  
 
 
 
9 - Când după toate acestea se făcu întuneric... Mai precis, după a treia zi de întuneric, în care nu se mai putea deosebi lumina de întuneric, ba chiar acelea au fost 3 zile ca de nopţile cele mai dense ale pământului din toate timpurile, faraon atunci chema la sine pe Moise: "puteţi pleca, numai oile şi vitele voastre să rămână!”; Moise îi răspunde, însă: „nicio unghie din ale lor vite nu va rămâne!”. Faraon enervându-se spune: „Pleacă de la mine şi fereşte-te să-mi mai vezi faţa. În orice zi veţi mai veni la mine, atunci veţi muri!”. Moise răspunde:” Aşa va fi, nu-ţi voi mai vedea faţa!”.  
 
 
 
10 - Ultima plaga. Domnul a spus lui Moise ca fiecare familie de evrei să pregătească un miel, căruia ei nu-i va zdrobi niciun os, iar după ce înnoptează să mănânce din el: „cu sângele lui să ungă usciorii şi pragul de sus al uşii casei. Îi veţi mânca în aceiaşi noapte carnea friptă şi azimă. Încinşi la mijloc, cu încălţămintea în picioare şi cu toiege în mâini, să mâncaţi mielul în grabă, căci în acea noapte (a paisprezecea din prima lună a anului, după cum era în acel timp) va fi Paştele, adică Trecerea Domnului. Eu voi trece prin Egipt şi voi omora pe întâiul născut al egiptenilor. Sângele (de pe uşi) va fi un semn că acele case sunt ale voastre. Astfel Domnul Dumnezeu a lovit cu putere în egipteni, omorând întâiul născut al egiptenilor indiferent de casă, de la întâiul născut al faraonului până la copilul deţinutei din temniţă egipteană, precum şi întâiul născut al vitelor supravieţuitoare tuturor plăgilor anterioare abătute asupra Egiptului.  
 
Toate acestea pentru că Domnul Dumnezeu se bătea pentru poporul Său cu o mână puternică  
 
 
 
Trecerea poporului Israel, prefigurarea trecerii poporului lui Dumnezeu  
 
 
 
A doua zi faraon trezindu-se din somn, aflând că a rămas fără primul urmaş la tronul său, văzând şi marele bocet din ţara sa, cheamă atunci pe Moise şi-l implora: „Plecaţi cu tot poporul vostru! Luaţi vitele şi oile voastre şi binecuvântaţi-mă!” Apoi, tot poporul egiptean îi ajută să plece cât mai repede din ţara lor pentru că ei să fie salvaţi de mânia Domnului lui Israel, singurul Dumnezeu! Plecând poporul israelit, iau cu ei şi osemintele lui Iosif, binefăcătorul lor, dar şi al egiptenilor în cei şapte ani de foamete cruntă a întregii lumii. Moise a zis israeliţilor: ziua aceasta a Trecerii Domnului s-o sărbătoriţi de acum înainte din neam în neam, în veacul-vecilor, ca amintire a faptului că Domnul cu mână tare v-a scos Domnul din Egipt! Le spune că Dumnezeu Însuşi le va arăta calea pe care o au de urmat, atât la propriu, cât şi la figurat, deoarece Dumnezeu Însuşi mergea înaintea lor, pe timp de zi că un nor, iar noaptea ca un stâlp mare de foc. Astfel, după puţin timp ei au ajuns la marea Roşie.  
 
 
 
Trecerea prin marea Roşie  
 
 
 
Între timp faraonului i se făcu cu părere de rău că lăsase pe israeliţi să plece, motiv pentru care a pregătit o armată şi a pus pe aceasta ca să-i urmărească, ajungându-i din urmă atunci când erau aproape de malul mării. Israeliţilor li se făcu frică, însă coloana de foc ce mergea până atunci înaintea lor s-a pus între ei şi armata egipteană, fapt ce a determinat ţinerea armatei la distanţă; flacără de foc în tabăra egipteană crea întuneric dens, astfel încât aceştia rămâneau ţintuiţi locului, iar în tabăra israeliţilor stâlpul de foc făcea lumină chiar şi mai ales pe timp de noapte. La porunca Lui Dumnezeu, într-un moment următor Moise întinde mâna asupra mării, motiv pentru care marea se pune în mişcare în direcţii opuse din mijloc, adică din direcţia indicată a mâinii lui Moise, până ce marea separându-se de tot până la fundul mării, creează un drum pe fundul acesteia. În lateralele drumului, se aflau astfel la puţin timp după gestul lui Moise ziduri imense de apă stând nemişcate ca nişte blocuri imense. Erau blocurile interminabile de apă! În acel moment, dacă a mai fost vreun israelit care încă era cuprins de îndoială faţă de Dumnezeu, atunci a crezut! Capătul drumului nici că se vedea fiind lung pe cât ţinea marea de mult, traversând-o.  
 
 
 
Apoi apare un vânt foarte cald, care trecând pe acest drum apărut ca prin minune, a uscat complet pământul fundului mării; israeliţii au trecut prin el ca şi pe uscat. A doua zi au ajuns pe malul celălalt al mării în altă ţară. Egiptenii au cutezat însă să-i urmărească în continuare pe drumul făcut direct prin mare, ajunseră şi ei până la jumătate, când Domnul îi porunceşte lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare!”. Moise aşa a făcut, iar blocurile de apă ce stăteau nemişcate, indiferent că erau mai apropiate de mal ori că erau chiar în şi pe fundul-fundului mării, dintr-o dată îşi dau drumul parcă dintr-o îndiguire imaginară şi s-au lăsat astfel în inerţia greutăţii lor înghiţind facil întreaga armată egipteană; niciunul măcar din această oaste nu a mai scăpat!  
 
 
 
În acest fel Dumnezeu a instaurat Sf. Paste, ce înseamnă la propriu iată: Trecerea Domnului. Aceasta a fost prima celebrare a Sf-ului Paste - prefigurarea osândirii Domnului - având totuşi prin existenţa Mântuitorului, ceea ce avea să ajungă la desăvârşire prin venirea lui Isus, acea Patimă ce duce la - Înviere! "Trecerea"  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Trecerea ... (II) / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1563, Anul V, 12 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!