Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1556 din 05 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un general ce trăia odată, în timpuri străvechi, dintr-un nimic dat real a dorit el să-şi pună bazele unei religii proprii. Începu prin a-şi întemeia nişte principii de viaţă şi nişte dogme religioase pe care în primul rând le transmitea soldaţilor subordonaţi şi oamenilor obişnuiţi cu gândul că aceştia vor deveni uşor adepţii religiei lui. Posibil ca şi gândea astfel: acaparându-i pe aceia mai creduli (după cum observa că îl urmează pe împărat) şi în consecinţă mai uşor influenţabili în adoptarea noilor principii întocmite de dânsul sub formă de evanghelii, va reuşi după ce va avea un număr mare de adepţi să acapareze şi pe alţii. Visa cumva la religia armatei în primul rând... Unii dintre aceştia erau intimidaţi de rangul şi statutul lui de general a lui Napoleon, ori în momentul de predicare a evangheliilor/principiilor, aceştia pe faţă apreciau ca fiind frumoase şi corecte, dar odată ce el se îndepărta, nimeni nu se mai arăta interesat de această 'nouă religie'. Nimeni în genere nu-şi bătea capul cu principiile şi dogmele lui stranii. Văzând acesta aşa, într-un moment de sinceritate îi dezvăluie superiorului planul său, plângându-se la un moment dat; mai întrebă cum de este posibil aşa ceva de la nişte amărâţi de soldaţi?! Îi cere astfel şi opinia majestăţii sale în a-l sfătui ce ar putea face. Marele împărat, Napoleon, se uită la el cu milă şi îi răspunde pur şi simplu: "-Fă aşa după cum Isus a făcut!”. Generalul împăratului se uită foarte nedumerit la Napoleon şi-l întreabă iar dacă doreşte să fie mai explicit. Împăratul, fără ocolişuri, îi răspunde: „Fă ca Isus, adică să te naşti dintr-o fecioară, să alegi să ai o viaţă modestă ca şi EL, să posteşti 40 de zile şi 40 de nopţi, fără ca să mănânci sau să bei, să fii schingiuit şi batjocorit ca EL, să mori, iar... după 3 zile să învii precum El a Înviat, atunci cu siguranţă succesul tău va fi cel scontat!”  
 
Altădată, după o mare bătălie, Napoleon la fel şi-a strâns generalii, i-a felicitat şi decorat pe aceia cu merite deosebite. Apoi stând la masă cu toţi, care mai de care îl felicitau pe el, sincer sau în mod linguşitor după structura fiecăruia. La un moment dat, Napoleon, îi întreabă direct pe toţi: “voi care credeţi că mi-a fost în viaţa mea cea mai fericită zi?”. Cam atât a trebuit că iar fiecare cu laudă şi felicitări după cum îi trecea prin minte, amintind de un episod din bătălia de Waterloo, sau de alta, deoarece acolo l-a învins pe cutare, sau a făcut nu ştiu ce lucru... “NU, spune atunci simplu Napoleone di Buonaparte. Ziua cea mai fericită pentru mine a fost Prima Sfântă Împărtăşanie..” Desigur, ochi şi mutre extrem de mirate.. şi, poate numai catolicii înţeleg despre ce înseamnă aceasta, însă pentru un om-împărat urât de celelalte state chiar catolice, considerat anticrist la un moment dat... În ciuda acestor lucruri, pentru el cea mai fericită zi a fost când era copil, naiv încă, într-o perioadă a magiei lăuntrice, dar pe când avea credinţă pură şi s-a împărtăşit prima dată... nu războaiele pe care le cucerise! Iată către ceea ce tânjea sufletul marelui Napoleon.  
 
Trăim vremuri imemoriale, trăind doar pentru distracţii şi plăceri, uităm sensul adevărat al sărbătoririi Paştelui. Anume că, însuşi istoria indică ca fiind cel mai mare eveniment al omenirii, de acolo de unde a plecat şi către ce se întoarce lumea. Da se ‘’întoarce’’, dacă nu ‘trece’.. ‘’Trecerea’’ fiind transformarea supremă! În fapt, este în discuţie anul “0” ce a venit de la ‘’-0’’ urmând o altă venire din venirea lui Hristos, deoarece‘’plus 0’’ nu ştim când va fi... îl vom afla pentru doar o minimă stare de conştienţă... apoi, mă rog, vor afla cei care prind să vadă sfârşitul lumii. Că aşa, pe când moare unul singur, pentru el este însuşi - end the story. Este strict vorba despre Dumnezeu, despre Fiul ce a preferat Să se jertfească pe sine ca un Miel, în loc ca toată lumea să meargă spre pieire. Este o hulire în aceste zile a aceluia ce vrea să meargă să se roage - "ce mă, eşti babă să mergi la biserică?", neîntrebându-se acel deştept dacă va ajunge în acel stadiu, chit că unii îşi amintesc numai cu această ocazie de a se ruga - la bătrâneţe!  
 
 
 
Poate trebuiesc menţionate toate întâmplările măreţe ce l-au prefigurat pe Mântuitor, chiar şi cele de după EL, însă trecem în revistă doar pe acelea mai importante, din Biblie mai ales şi nu numai. În toate s-a vestit de Fiul, de Mântuitorul, de Salvatorul, de Mielul... EL prin iubirea lui s-a făcut 'miel - Mielul Răscumpărării..! S-a făcut intenţionat vulnerabil pentru toţi, căci pe toţi vrea Să-i răscumpere! Ca Dumnezeu îi putea spulbera pe aceia care îi făceau/doreau răul, însă NU... EL dorea să schimbe destinul tuturor, să-l facă să fie unul fericit, “pentru că, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât la dat ca jertfă pentru ea pe singurul Lui Fiu”. Aceasta din Iubirea totală, neţărmurită... Oricine iubeşte cu adevărat ştie la sigur că este vulnerabil faţă de persoana iubită, în sens că îi parvine şi îi intră în suflet tot ceea ce reprezintă ea, cu bune şi cu rele, fără discernere şi fără opunere... aceasta-i vulnerabilitatea în dragoste. Aa, că apoi chiar prin iubire persoana ce iubeşte are posibilitatea ca prin dragostea şi laboratorul ei interior să transforme "negativul’’ celui iubit, asta-i o măsură a... Iubirii, dar, înainte de toate, este vulnerabilitatea. Cu atât mai mult Isus, dorind mântuirea lumii, s-a făcut mieluşel, cel mai mic dintre cei mai mici, a devenit vulnerabil pentru orice fiinţă, pentru ca în laboratorul interior, prin post şi rugăciune să ajungă la Marea Trecere - ÎNVIEREA.  
 
În Istoria Mântuirii, ‘’Trecerea’’ desigur ca nu a avut semnificaţia de acum, ca şi prin - Înviere (trecerea de la moarte la viaţă). Prima data a fost ‘trecerea Îngerului Domnului’ prin Egipt făcând nişte acţiuni pentru eliberarea poporului Israel, apoi trecerea mării Roşii... Dar, le vom lua pe rând pe cele mai importante. Cu toate că, cea mai importantă este ‘’Trecerea Interioară’’, de la o stare moartă, dispreţuitoare vieţii şi a lucrurilor sublime, la una vie, în care nu contează plăcerile fizice şi mai ales nu există o apăsătoare dependenţă. Însă, chiar în momentul imediat al Învierii Mântuitorului, nimeni nu credea în Învierea Lui...degeaba au fost atâtea prefigurări, degeaba au văzut pe Isus înviind morţii... Până şi ucenicii Lui...pentru că, ei aveau alte planuri, cam pamânteşti... A existat din fericire şi rămăşiţa sfântă - apostolul Ioan - ce nu l-a părăsit pe Cristos...până la Răstignire..ba, chiar şi după.  
 
 
 
În geneză  
 
 
 
Dumnezeu a spus şarpelui "Pentru că ai făcut aceasta(introducere a păcatului în lume), blestemat să fii printre toate animalele şi fiarele pământului! Pe pântece te vei târâ şi pământ vei mânca în toate zilele vieţii tale. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Ea îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei întinde curse călcâiului ei".  
 
 
 
Acest verset din Geneză reprezintă prima întâmplare din lume prin care, de altfel, primul om a şi păcătuit, dar se pare că îi urmează prima Promisiune făcută de Dumnezeu omului precum că va veni - Mântuitorul - să răscumpere lumea şi păcatul ei, păcat apărut aşa de la bun început. În acest fel femeia –Fecioara - prin curăţia ei va "zdrobi" capul fiarei şi a păcatului ce vroia să se instaleze foarte bine în lume şi în om, fără ca omul să mai aibe măcar speranţa mântuirii..atunci.  
 
 
 
Următoarea poveste a lui Avraam, urmaş a lui Sem, pentru că era un om drept şi cu frica lui Dumnezeu, EL L-a ales, zicându-i: "Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi mergi în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un popor mare şi te voi binecuvânta"; a doua promisiune a Mântuitorului, ce se întâmpla prin anul 1850 Î.H. (înainte de Hristos). Iată că însuşi numerotarea anilor şi derularea istoriei lumii indica că cel mai mare eveniment al omenirii avea să se întâmple prin venirea lui Hristos şi nu numai, pentru că de fapt, Învierea este apogeul creaţiei!  
 
 
 
De altfel, Dumnezeu, tot ca o prefigurare a Mielului prin care avea să răscumpere păcatele lumii, a Făcut ca Sara, soţia lui Avraam, chiar stearpă fiind, să aibe un copil. Cu toate că atunci când Issac s-a făcut mare L-a încercat pe Avraam în credinţa sa. Într-o noapte ÎL trezeşte şi îi spune: "Avraame, ia pe fiul tău (iată FIUL) unic pe care-l iubeşti atât de mult şi mergi pe muntele Moria, unde mi-L vei oferi ca ardere de tot". Pe vremea aceea se aduceau jertfe zeilor şi la fel ‘primea’ şi Iahve (Dumnezeul lui Israel - ţara şi urmaşii de fapt ai lui Avraam), deşi doar ‘’accepta’’, deoarece aceasta era mentalitatea vremii de atunci, nu aveau cum să se delimiteze exact de ceea ce era prin împrejurimi. Păgânii mai aduceau şi altfel de jertfe zeilor lor, pretenţioşilor zei ...  
 
Avraam atunci a pregătit tot cu migală, cu toate că inima lui de tată scâncea, se mistuia prin interior mai ales când fiul îl întreba că ce va aduce ca jertfă, nevăzând nici el vreun animal pe lângă ei. Pe când a ridicat mâna (cu pumnalul în ea) asupra copilului, în ultimul moment i se arata Îngerul Lui Dumnezeu ce îl opreşte. Cea mai mare încercare de credinţă pentru un om, deoarece şi un păgân ţine la fiul lui. Ca prin farmec apoi, în vârful muntelui apare un berbec, ce era şi prins cu coarnele într-o tufă. Issac sau Israel a văzut această minune, astfel şi el şi-a întărit credinţa, devenind ca şi urmaş a lui Avram, binecuvântat prin “tatăl” de drept şi de fapt a poporului Israel, Poporul Ales!  
 
 
 
Alte evenimente precursoare primului Paşti din istorie.  
 
 
 
Issac, la fel ca şi tatăl său, înaintase în vârstă şi nu avusese copii, dar Dumnezeu ascultase ruga şi i-a dat doi fii, doi gemeni, Iacob şi Esau. Dintre cei doi, Iacob era cel ascultător. Acesta, la rândul său a avut doisprezece fii (prefigurarea celor doisprezece neamuri ale poporului Israel), chiar fugind pe cât posibil din calea fratelui Esau invidios ca tatăl său l-a binecuvântat pe el (ce vremuri, să fii invidios numai pentru atât...) dintre care cel mai mic şi care părea cel mai deştept era şi cel mai invidiat de către fraţii săi mai mari, motiv pentru care a fost vândut de către aceştia, bătut, maltratat... Ajunge astfel printr-un concurs de împrejurări în închisoarea egipteană.  
 
 
 
Aici Iosif (aşa se numea cel mai mic) capătă trecere înaintea dregătorilor închisorii, constatând aceştia ce bun şi ce minte ascuţită avea! I se dă diferite sarcini, însă un har anume ce l-a făcut invidiat de însuşi fraţii lui, darul de a răstălmăci visele, îl evidenţiază şi de această dată, numai că în sens bun. Pentru că şi acelora ce i-au dat crezare le-a fost bine, iar cine nu... Dintre primii unul a ajuns dregătorul lui faraon. Având şi însuşi faraon odată nişte vise ciudate a chemat la el pe toţi vrăjitorii şi învăţaţii ţării ca să-i răstălmăcească visele, însă nimeni nu a reuşit.  
 
 
 
Dregătorul i-a spus atunci lui faraon că există cineva în închisoare care şi lui i-a prevestit prin desluşirea visului că va ajunge mare dregător. Atunci faraonul a poruncit să vină să-i interpreteze visele. Acesta înfăţişându-se înaintea faraonului a interpretat exact prin Lumina dată lui de Dumnezeu. Faraon îndrăgindu-l acum :), văzând ce primejdie îl pândeşte pe el şi poporul lui, văzând că tot Iosif prin Luminarea dată lui de Dumnezeu i-a dat şi sugestia a ceea ce trebuie făcut, a poruncit ca el să fie primul lui dregător, al doilea om în stat după faraon! Pentru că, din acel timp trebuia a drimui grânele cel mai bine în cei şapte ani de producţie maximă, ca pentru a le ajunge pentru cei şapte ani de secetă cruntă, trebuia iscusinţă. Iosif avea treizeci de ani când faraon l-a pus peste tot Egiptul, împlinindu-se astfel şi visul prin care cel mai mic dintre fii lui Iacob va fi cel mai lăudat dintre ei. Întâmplându-se şi împlinindu-se acest lucru în momentul în care, fiind lumea cuprinsă de secetă mare, toate popoarele îşi îndreaptă atenţia către Egipt, ce avea acum rezerse colosale de grâne, dar pe care îl vindea foarte scump; astfel, ajung şi fraţii lui înaintea Marelui Dregător... episodul iertării lor fiind înduioşător!!  
 
 
 
Evenimente precursoare "Exodului" şi Paştelui!  
 
 
 
Pentru că Iosif avea acum cea mai mare putere de decizie în Egipt, de la sine putere a chemat la el neamurile sale, care astfel s-au stabilit lângă el, îngrijindu-se să le fie bine. Înfăţişează apoi pe tatăl său lui faraon, acesta întrebându-l câţi ani are, el răspunde: "Anii pribegiei mele sunt o sută treizeci, puţini şi răi şi nu am ajuns la anii cât au pribegit părinţii mei". Avraam trăind de fapt mult mai mult!  
 
După foarte mulţi ani Israel ajunge un popor numeros în Egipt, şi ajungând însă faraon unul care nu cunoştea pe Iosif şi binefacerile sale pentru egipteni şi nu numai, devine ranchiunos cu şi pe acesta. Zicea oamenilor lui: "Poporul israelit se face mare şi mai puternic decât noi, să-l împilăm ca să nu se înmulţească foarte mult". Astfel ia decizii crunte, supunând pe israeliţi la cele mai grele munci de ocnă, zidărie şi de câmp, dar poporul acesta în ciuda acestui fapt tot se înmulţea rapid. De aceea, faraon iar porunceşte poporului său: "Aruncaţi în fluviu tot ce naşte de sex masculin la israeliţi!"  
 
Şi, totuşi, nebănuite sunt Căile Domnului!  
 
În vremea când numărul evreilor ajunsese foarte mare în Egipt, motiv pentru care faraon dă decret ca orice copil se va mai naşte în poporul Israel din acel timp să fie ucis...  
 
O femeie care născuse un copil de parte bărbătească, văzând că al său copil este frumos şi zdravăn, i s-a rupt inima să-l lase să fie ucis de către egipteni şi a recurs la un şiretlic prin care putea fi salvat. Posibil, ştia faptul că fiica faraonului era stearpă, ştia şi locul unde ea coboară la fluviu în plimbare... Cum nu avea cum să reţină copilul la ea prea mult, putând fi depistat, i-a venit ideea de a-l pune într-un coşuleţ de răşină lipit cu smoală (ca să vezi de unde vine această tehnologie:) ) pe fluviu, coşuleţul plutind deasupra apei, sora copilului urmărindu-l totuşi de la distanţă. Apare fiica faraonului în plimbarea sa pe malul fluviului Nil şi-i atrage atenţia un scâncet de copil ce venea dintre trestii. Aceasta pune să-i fie adus la ea şi de cum îl vede aşa de frumuşel... Imediat a făcut legătura cu poporul israelit şi o vede şi pe fata de israeliţi pe care o cheamă şi pe aceasta la ea. Ajungând în faţa dânsei '’fata de israeliţi’’, chiar ea îndrăzneşte s-o întrebe pe fiica lui faraon: "Doriţi să chem pe cineva dintre femeile evreilor care să aibe grijă de copil?". Aceasta spune: "Da, vreau, mergi de cheamă pe cineva!" Astfel, sora copilului cheamă pe însăşi mama sa...  
 
 
Cristos a Înviat!!!!  
Iar pentru fraţii ortodoxi - O cât mai frumoasă zi de Florii!!  
Celebrarea Învierii Domnului Isus la biserica ''Sf.Anton'', Mihail Kogalniceanu; în foto părintele Alecu Anton  
 
Referinţă Bibliografică:
Trecerea .... / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1556, Anul V, 05 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!