Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1541 din 21 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Odă poeziei!!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: Filosoful vede cam multe obstacole în calea sa şi se împiedică non-stop, misticul le mătură, iar poetul nici nu le vede...  
 
Poezia este capabilă ca numai printr-o strofă să cuprindă toate adevărurile vieţii, ale iubirii, sau ale morţii... Numai poetul autentic are capacitatea de a vedea viaţa şi lucrurile printr-o anumită simplitate care îi conferă existenţei valoarea absolută, simplă, gratificantă şi ‘’nimerită...! Poetul este un ‘’dirijor’’ al tuturor faptelor de toată măreţia precum Iubirea, Fericirea, Împlinirea Spirituală, Misticismul, Filosofia de viaţă, pentru că el nu este filosof care dezbate din ce provine Fericirea, ci este fericit, nu se îndoieşte de Iubirea lui, ci se implică parcă incoştient... în A iubi! Precum marii pictori ce au desenat ‘’obiecte ciudate’’ ce au devenit apoi invenţii tehnice, azi foarte obişnuite, acest om numit poet încă pictează Viaţa Ideală, ceea ce fiecare om are implantat în el ca un cip al Perfectului pentru viaţa proprie, pe care fiecare o urmează sau ba. Poetul este un ‘’dirijor’’ blând, neinpunător şi cu atât mai puţin dominator.  
Poetul sugerează cum trebuie să faci ca să trăieşti, să iubeşti, oferind o paletă largă de simboluri, metafore, idei superbe şi întocmai că nu spune precum filosoful că există numai o anumită cale de urmat a Binelui, ori numai câteva.. el găsind o multitudine de căi bune. Deoarece, poetul nefiind doar una dintre acestea, este toate la un loc, pentru simplul fapt ca Iubirea îi este ca un ‘’instinct, pe care l-a avut încă de la naştere, l-a educat sistemat de-a lungul vieţii lui devenindu-i la maturitate cu atât mai promt şi puternic prin ‘’instinctualitate’’!! La bătrâneţe cu atât mai mult sufletul îi devine un copil zglobiu, în ciuda tuturor eşecurilor în iubire...pentru că, nu multe presoane sunt de acelaşi calibru curat şi senin pentru a comunica precum ca şi cu el la acelaşi nivel. Deci, este mistic, filosof, trubadur, compozitor, copil ş.a.m.d., neîndoielnic fapt pentru care este şi prea puţin înţeles ca persoană –visătoare- chiar foarte iubitoare, de obicei ajunge un mare singuratec... Posibil, Ovidiu nu a fost exilat degeaba pe aceste meleaguri... căci, a fost scris (în stele) să se întâmple aşa. Aceste meleaguri româneşti şi dobrogene mai ales, mustind de poezie şi de istorie a ei.  
 
Fără existenta unui poet lumea ar fi fost mai saracă (spiritualiceste vorbind, dar nu numai) şi chiar nicio evoluţie ştiinţifică sau tehnică nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost poezia ce îndeamnă la imaginare şi creaţie dulce, visare constructivă şi meditaţie productivă...  
 
"Sub asta piatră zace, Ovidiu Cântăreţul  
 
Iubirilor gingaşe, răpus de al său talent,  
 
O tu, ce treci pe aice, dacă-i iubit vreodată,  
 
Te roagă pentru dânsul, să-i fie somnul lin!"  
 
Statuia şi mormântul, pomenirea lui de veci spune aşa... (din piaţa Ovidiu, Constanţa)  
 
Nu putem uita că data de 21 martie este declarată de către UNESCO, începând din anul 1999, drept "Ziua internaţională a poeziei", pentru recunoaşterea unor oameni de litere şi de cultură din ţară, şi nu numai, pentru care sunt poeţii din întreaga lume ce şi-au adus contribuţia la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.  
 
Redarea valorii poeziei în contextul zilelor noastre  
 
Totodată, "Ziua internaţională a poeziei" urmăreşte să susţină creaţia poetică, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri ale literaturii şi ale artei, indiferent de natura creaţiei, acesta fiind motivul celebrărilor.  
 
‘’Manifestările ce au urmat din '99 dedicate "Zilei internaţionale a poeziei", în România, sunt legate de Fundaţia Culturală Orient Latină şi de Asociaţia Culturală ADSUM care organizează din anul 2002 până 2008, spectacole pentru marcarea acestui moment. Apoi, spectacolele încep la Palatul Şuţu, iar anii următori (până în 2012 inclusiv) manifestările culturale de promovare şi valorificare a poeziei capăta amploare, fiind găzduite de Biblioteca Naţională a României şi Palatul Naţional al Copiilor.’’  
 
Definiţia poeziei  
 
Verificând DEX-ul, poezia este definită ca = "Modalitate a literaturii ce exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivităţii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creaţie literară în versuri. ♦ Totalitatea compoziţiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situaţii; farmec, frumuseţe, încântare." Sunt de altfel teorii care definesc anemic o stare (poetică) şi nu pot cuprinde un adevăr despre viaţă, despre lume, nici prin zeci de pagini, aşa după cum reuşeşte poezia s-o facă în numai o strofă câteodată.  
 
Pentru că mai marele adevăr al vieţii este acela care include în el toate frumuseţile lumii, producând altele noi, excluzându-le din start pe cele 'urâte' cumva, dar mai ales pe acelea ce se vor cu mare valoare de adevăr, deşi nu-şi pot arăta decât faţa nihilistă! Acest lucru îl face poezia! Primele mărturii ale poeziei pe aceste meleaguri dacice provin din Dobrogea, mai exact din cetatea grecească Tomis, unde a fost exilat poetul Ovidiu.  
 
Un mare poet!  
 
Aceste roci ce susţin statuia poetului, situată chiar în faţa Muzeului de Arheologie, ca un simbol al oraşului sau ca o aducere aminte a vremurilor străvechi în care a trăit un om, cât mai ales fiind ca placă memorabilă lipită pe aceste pietre, sunt covârşitoare. Tind să cred că fără existenţa unui poet lumea ar fi fost mai săracă şi chiar nicio evoluţie ştiinţifică sau tehnică nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost poezia ce îndeamnă la imaginare şi creaţie, visare constructivă şi meditaţie după caz, dar cel mai important lucru este imaginaţia creativă.  
 
Poetul Ovidiu a fost exilat datorită unui motiv aparent justificat de a fi scris o "operă incriminată" ce părea complice la adulter, în opera cu pricina prin care chipurile cânta de fapt iubirea -cartea a III-a din "ARTA IUBIRII", ceea ce într-o epocă a decadenţei moravurilor romane pare hilar, mai ales că erau 10 ani buni de când apăruse aceasta prin publicarea ei de atunci.  
 
După 2000 de ani cât au trecut de atunci, încă nu se cunoştea exact motivul exilului, ci abia dintr-o anumită scrisoare a poetului către împărat se văd trimiteri către această carte, unde posibil se justifică? Nicidecum! Apropiaţii poetului ştiau că exilul a convenit împăratului Augustus, incomodat fiind de o anumită întrebare pusă de poet şi în urma căreia a întrevăzut la împărat ceva prin reacţie, recunoscând el însuşi (tot din anumite opere se distinge aceasta) că a văzut un lucru pe care nu trebuia să-l vadă... Ovidiu nu scăpă ocazia să vorbească în "Metamorfoze" spre exemplu de "crudele mame vitrege care pregătesc otrăvuri aducătoare de moarte" concurenţilor la tronul pe care Livia, soţia împăratului îl voia pentru fiul ei, exilul survenind apoi după o întrevedere particulară cu împăratul. Mai recunoaşte poetul că pedeapsa era de fapt foarte uşoară, deşi atât de cruntă pentru el această simplitate a pedepsei, că nici n-a mai reuşit apoi să-şi vadă persoanele dragi...  
 
Ovidius (Publius Naso) n-a fost propriu-zis exilat, ci ‘’relegat’’; ceea ce din punct de vedere juridic era cu totul altceva. În imperiul roman un condamnat la ‘’exilium’’ îşi pierdea drepturile cetăţeneşti şi i se confisca întreaga avere; dar, un condamnat la ‘’relegaţio’’ însemna că este doar surghiunit din ţara sa, fără însă a-şi pierde nici averea, nici drepturile civile. Această pedeapsă i-a fost dată de împăratul Octavian August într-un mod ilegal şi abuziv, deoarece ar fi trebuit să i-o hotărască Senatul, nu August singur; şi, pentru că legea stabilea precis care erau locurile unde putea fi trimis un condamnat la relegaţio, anume în insule din aproprierea Italiei, plus alte zece localităţi din Italia, el a fost trimis mult mai departe... Ovidiu a fost trimis la o depărtare de aproape 3.000 kilometri, într-unul din ţinuturile cele mai aspre - în Sciţia Mică numită atunci, Dobrogea de azi, într-un oraş plin de primejdii pentru el (Ar fi dorit Augustus), la Tomis. Poezia aceasta şi istoria indică faptul că se împrietenise cu băştinşii geţi ţinuţi la distanţă totuşi, fiind ‘’duşmănoşii...’’:  
 
Non hic librorum, pre quos inviter alarque,  
 
Copia: pro libris arcus et arma sonant.  
 
Nullus in hac terra, recitem si carmina, cuius  
 
Intellecturis auribus utar, adest.  
 
Non quo secedam, locus est: custodia muri  
 
Summovet infestos clausaque porta Getas.  
 
Saepe aliquod quaero verbum nomenque locumque,  
 
Nec quisquam est, a quo certior esse queam.  
 
Dicere saepe aliquid conanti – turpe fateri? –  
 
Verba mihi desunt, dedidicique loqui.  
 
Threicio Scythicoque fere circumsonor ore,  
 
Et videor Geticis scribere posse modis:  
 
Crede mihi, timeo, ne sint inmixta Latinis  
 
Inque meis scriptis Pontica verba legas.  
 
„Aici nu-i belşug de cărţi care să mă atragă şi din care să-mi hrănesc  
 
Mintea; în locul cărţilor răsună arcul şi armele  
 
Nu-i nimeni ale cărui urechi ar putea să-mi înţeleagă poeziile,  
 
Dacă i le-aş citi.  
 
Nici n-am un loc potrivit unde să mă retrag. Paznicii de la zid  
 
Şi poarta închisă depărtează pe duşmănoşii geţi.  
 
Adesea întreb despre vreo vorbă, de un nume sau loc,  
 
Dar nu-i nimeni care să mă poată lămuri.  
 
Când încerc să spun ceva, deseori îmi lipsesc cuvintele;  
 
Mi-e ruşine s-o mărturisesc – m-am dezvăţat să vorbesc.  
 
În jurul meu glăsuiesc aproape numai guri tracice şi scitice.  
 
Îmi pare că aş putea scrie în versuri getice.  
 
Crede-mă, mi-e teamă că s-au strecurat printre cele latineşti  
 
Şi că în scrierile mele vei citi cuvinte pontice.”  
 
(poezie compusă la malul Mării Negre)  
 
Ce lucruri întrevăzute de poet l-au determinat exact pe împăratul Augustus nu ştim sigur, e un mister şi acum. Însă, acest fapt iată că a avut un rol marcant în istoria poeziei, a literaturii europene, cât şi a celei româneşti mai ales. Pentru că aşa cum relaţia lui Eminescu cu Veronica, fiind o relaţie tensionată prin neîmplinirea iubirii datorate atâtor situaţii reale, se manifestă ca imboldul creaţiei marelui Poet naţional, tot aşa dramatic a fost exilul pentru Ovidiu. Se distinge clar aceasta din operele marelui poet aflat în exil, departe de cei dragi, de ţară şi de neam, într-o locaţie unde încă nu era atât de bine instaurat sistemul imperiului roman, aflându-se aici în extremitatea sa estică, descentralizată... La fel cum nu foarte întâmplătoare, tind să cred, este fixarea acestei date ca sărbătorire a poeziei, apropiată de data naşterii poetului Ovidiu, 20 martie (41 i.d.H.).  
 
Restul zilelor sale, poetul Ovidiu, le-a trăit pe o insulă a Mării Negre de fapt, azi lac format prin închiderea cu nisip a unui golf (formându-se un lac din cauza unui pâlc de nisip acumulat în timp de atunci, azi celebra Mamaia), aflată în apropierea ţărmului unde s-a înfiinţat, de altfel, şi localitatea care-i poartă numele, nu foarte departe de localitatea Tomis cu cca 7km.  
 
Datorită acesteia, "primul mare poet clasic european", după cum a fost supranumit, nu este numai un poet roman, ci şi al locuitorilor acestei ţări, pentru că a scris despre geţii printre care a trăit în exilul său, le-a observat obiceiurile, învăţându-le chiar limba, pentru a o transmite, sau... de a o afla ca fiind mai mult decât a doua limbă vorbită. Dovadă că este şi un poet daco-get, o confirmă faptul că a scris un poem în limba getică.  
 
Dacă, într-adevăr nu am trece chiar nepăsători (câţi n-o fac?) pe lângă această relicvă a unui mare poet şi am citi acesta placă comemorativă, atunci cu siguranţă am simţi fiorul existenţei noastre în noi înşine!  
 
Mihai Eminescu - Numai Poetul  
 
Lumea toată-i trecătoare,  
 
Oamenii se trec şi mor  
 
Ca şi miile de unde,  
 
Ca un suflet le pătrunde,  
 
Treierând necontenit  
 
Sânul mării infinit.  
 
Numai poetul,  
 
Ca păsări ce zboară  
 
Deasupra valurilor,  
 
Trece peste nemărginirea timpurilui:  
 
În ramurile gândului,  
 
În sfintele lunci,  
 
Unde păsări ca el  
 
Se-ntrec în cântări.  
 
Poetul  
 
Din tărâmul sterp, de vor murii acolo sperând,  
 
Chiar asept, arsuri sufleteşti de va fi aducând,  
 
Vibraţia din oameni, ce după gratii s-a trezit,  
 
Puritatea uitată ades, cu tot ce au îndrăgit..  
 
Din lipsa încrederii iubirea s-a încarcerat,  
 
Precum deşerturile-n inimi acolo s-ar fi aflat,  
 
Cumva s-ar usca chiar sufletul prea tare,  
 
Dacă pe inima prinsă-n iubire o mai doare...  
 
S-a îngrădit şi-acea încredere duioasă,  
 
Ce dă tărie omului în speranţa voioasă,  
 
Acea sevă sangvinică - puteri fără hotar,  
 
Şi far’îmbibarea din izvorul interior măcar..  
 
Batjocorit e şi poetul ce bea a purităţii apă,  
 
Hulit că numai din izvorul iubirii se-adapă,  
 
Că şi-a găsit în suflet Cişmeaua nevăzută,  
 
Nemicu-şi cuibărit chiar viaţa-i o avânta!  
 
Mirându-se lumea că aşa om trăieşte,  
 
Cum din gratuitate are tot ce prisoseşte,  
 
De fară-o greutate cum el pe toţi iubeşte,  
 
Şi cum nici binele din răi nu zădărniceşte!  
 
El nu-şi caută hrana trupului curând,  
 
Doar nevoia hrănii de inspiraţie având,  
 
În nevoi, aspiraţii şi tot ce-i omenesc,  
 
Cam şi peste nevoiile de bani, ei plutesc..  
 
Valorile lumii acesteia nu-l ademenesc,  
 
Izvoarele iubirii e tot ce-n el vorbesc,  
 
Se-nalţă peste patimi, albatrosul blând,  
 
Şi-n al lui cer anii îl găsesc cu păr cărunt!  
 
(o poezie de Valerian Mihoc)  
 
Albatrosul - de Charles Baudelaire  
 
"Adesea, marinarii, spre-a-şi alunga plictisul,  
 
Prind albatroşi, largi păsări pe mările de fum,  
 
Care-nsoţesc alene corăbiile pe-abisul  
 
Amarelor noianuri, lunecătorul drum.  
 
Abia aduşi pe punte, şi regii de azure  
 
Se-arată a fi deodată stângaci, fără de gând,  
 
Mari aripile-şi lasă, o, albele armure!  
 
- Ca niştea vâsle triste alături atârnând.  
 
Cel călător de ceruri, el, nu de mult, stăpânul  
 
Superb al înălţimii, sta umilit şi-nvins...!  
 
C-o pipa peste pliscu-i îl necăjeşte unul  
 
Maimuţărindu-l, altul, pe cel cu mersul stins.  
 
Poetul e asemeni acestui prinţ de noruri,  
 
De-o seamă cu furtuna, sfidându-i pe arcaşi;  
 
Dar surghiunit pe ţărmuri, hulit şi fără zboruri,  
 
Cu aripile-i vaste se-mpiedica în paşi."  
 
(o poezie de Charles Baudelaire - "Florile Raului")  
 
Mulţi ani fericiţi în inspiraţie înaripată, poeţilor!  
 
Şi ... aripi largi precum albatrosul!!  
 
Referinţă Bibliografică:
Odă poeziei!! / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1541, Anul V, 21 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!