Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Relaţiile între sexe (VI) - Comunicarea ce suscită autenticitatea (II)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă ne-am întreba: cine comunică iubire(mai mult sau mai puţin)? Răspunsul ar veni uşor: acela care iubeşte!! E simplu, pentru că întotdeauna reuşeşte să iubească cel mai modest, cel mai simplu, cel mai la locul lui şi n “cel mai” firesc decât o lume împopoţonată şi îngreunată de propriile vanităţi, pentru că el nu are nevoie de zorzoane şi de sclipiciuri ca să-şi manifeste dragostea şi ţinteşte prin comportamentul său drept la ţintă, adică la inimă, oricât ar fi de “sărac din alte punte de vedere.  
 
Această observaţie există de milenii, dar în aceste timpuri chiar nu prea mulţi o mai băga în seamă. Dacă am asculta cum pronunţam următoarele versete biblice vechi de mult mai înainte de a fi scrise (deoarece, cuvintele despre credinţă, dragoste şi speranţă, circulau şi erau cunoscute prin viu grai de mai de mult înaintea lui Cristos, însuşi Mântuitorul a fost Marea Speranţă al tuturor timpurilor antichităţii) cu siguranţă nu am rămâne fără de efect-e... Pentru că: “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”. Corinteni 13:4-7  
 
O aşa iubire au avut românii în tot timpul precum zâmbetul... la îndemână, dar în altele decât în acestea, se pare... Acum se încearcă o “reafirmare” al unei iubiri autentic româneşti, în ciuda anumitor mituri, eroi legendari 'reîncărcaţi' şi reînviaţi prin semnificaţia pură a iubirii româneşti, însă practic nu mai ştim cum vine ‘aia’.. nu mai ştim la ce se referă o ''iubire pur românească'' că prea mult ne-am uitat la filme americane.. prea ne-am ‘englezit’, iar noi înşine parcă nu mai avem nimic valoros la noi... nu? Cu toate acestea încărcătura psihologic-spirituală este mult avansată da că am fi conştienţi de aceasta. În fapt, sunt doar uitate lucrurile cu adevărat valoroase, indiferent de faptul că pe vremuri se făcea mâncarea în vase din lut şi nu în/prin roboţi, se dormea pe saltele din paie şi nu pe “relaxa”, care mai mult obosesc prin ‘confort’ decât relaxează... aci e paradoxul!  
 
Lucrurile facile nu mai îndeamnă la prea multe acte voluntare, iar iubirea nu mai e cel mai mare act de voinţă şi de curaj...  
 
Adevăratele valori sunt în noi, dacă am sta şi ne-am întoarce pe toate părţile noastre interioare, le-am găsi pe acestea de mai sus, care de fapt au fost din a veci-vecilor străvechi adevăratele valori ale omenirii, ceea ce în orice timp a făcut-o să subziste oricăror încercări... ” Este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie..” - comunică tot. Am spune că aceste cuvinte nu sunt pentru cei care ştiu să iubească, care pe altul slujeşte fără frică de a fi luat de ‘’prost’’ şi nici ştiinţa nu-i pentru ei, deoarece ştiinţa a ‘învăţat’ de la ei... sau, îi dă drept exemplu. Chestia aceasta care a dat definiţii în încercarea apariţiei unei ştiinţe, a postulat nişte legi simple pentru a iubi, în aceste zile a cam uitat şi ea însăşi ceea ce oamenii simpli practică zi de zi: blândeţea, cumpătarea, respectul, grija, responsabilitatea, etc.  
 
În fapt, nu există nicio regulă şi nicio lege ce poate fi urmată pentru a spori dragostea măcar cu un procent, dacă nu are la baza omenia şi bunul simţ. Două elemente sine qua non, care numai singure fiind te conduc la iubire. Desigur, sunt mai multe genuri de iubire, după cum ne învaţă vechi greci (http://ro.wikipedia.org/wiki/Termeni_grece%C8%99ti_referitori_la_iubire), însa toate au ca bază de ‘emitere’ a lor bunătatea/omenia/bunul simţ. Ba că iubirea dupa legi şi precepte ‘sigure’ s-a dovedit a nu fi întocmai aşa. Deoarece, în iubire fiecare are legea proprie de a iubi!  
 
 
 
În contradicţie cu aceasta, câţi zic despre ei: nu şti cine sunt eu? Cine, dacă nu un infatuat? Precum cei de la parlament ce şi-au făcut nume de speriat, iar dacă ei nu respecta legile circulaţiei spre exemplu, nimeni nu ar avea ce să-i întrebe pe ei...? Oricum, pe undeva au dreptate ca de frustrare şi vinovăţie nu mai au cum să suscite iubire şi au acolo în ei câte unele din aceste momente ‘regale’ prin care încearcă să capteze o minimă admiraţie. Printr-o prelungire a idei/lor, mulţi scriitori cât nu fac/produc acelaşi lucru – impresii de moment... numai pentru faptul că -vezi Doamne- vorbesc corect, pot şi au tot dreptul să se tot învârtă în jurul unei idei, s-o repete de 10 ori, plus una peste toate ce să-i mai vină peste cap cu câte un paradox... Vorbe 'mari' pentru oameni iminici... sau hai că suntem şi noi aici? Nu cumva divulgând lipsa... iubirii, confecţionând-o artificial? Apoi poezii … multe tot la fel vin să “înfigă” să “rănească”, să mai ştiu eu ce să “sucească”, ori să “nimicească” - “Moartea Căprioarei”, căci mai bine recitam doar aceasta în loc să interpună un... prin multiplele metafore “originale”, ‘neuzitate’ şi ’neperimate’...  
 
-“Corectitudinea” în exprimare nu justifica bătaia câmpilor!  
 
Ori, oricine poate să o facă, însă câmpiile nu au întotdeauna floricele, apropos. Dacă te tot învârti în cerc şi tot reiei la infinit aceleaşi idei, până le rupi şi urechile ideilor de lunguiaţă ruşinată, asta se face numai “în propriul folos”. Şi, oare nu ar avea legătură acestea cu comunicarea? Ba bine că da. Ce se spune despre acei ‘inteligenti’ că te duc cu vorba şi cu zăhărelul? dar nu spun nimic... Politicieni cu duiumul caută minime admiraţii prin cuvinte “înţelepte”, însă acei care fac toată treaba, chiar folosind cuvinte simple, i-au dărâmat din rărunchi pe aceştia. Ori, toţi ‘acestia’ s-au învăţat de prea multă vreme să ducă poporul cu vorba şi sunt mulţi care ajung în parlament şi nu mai ştiu că nu sunt acolo pentru ei însăşi.  
 
Pentru ei şi pentru mulţi alţii care îi copie ar exista ştiinţa şi cuvintele sfinte ce îndeamnă la cumpătare, pentru noi toţi de fapt, căci uitarea ne paşte la fel. Dragostea fiind blândeţea întruchipată nu are cum să nu te înveţe şi să te instruiască ea singură dacă doreşti s-o urmezi în sensul cuvintelor biblice. Astfel, dacă ai practicat ascultarea activă, prin acest spirit al iubirii, chiar de nu ai cum apoi să nu continui printr-o comunicare efectivă, dar blândă. La noi nu se prea ştie, am impresia deseori, faptul că până şi urechea umană este concepută pentru o voce medie, în orice caz nu prea joasă, dar nici invers, cu care ea rezonează mult mai bine şi o aude mult mai uşor.  
 
La un prieten am fost impresionat odată de faptul cum el vorbea cu copilul său. Prima reacţie a unui copil atunci când vine un vizitator este de a impresiona, de a capta şi el atenţia prin tot felul de ‘voci’, care dacă nu sunt exprimate printr-un acord de: jocuri, cântecele, poezioare, diferite chestii de făcut în fata adulţilor/spectatorilor micului artist; atunci, dă în altceva. Ori, toate acestea dacă nu captează atenţia, ele devin mai virulente, ba că apar mai impunător prin voce ridicată şi ţipete chiar, tocmai pentru aceasta suscitare a admiraţiei, de cerere a atenţiei, de captare a afecţiuni în fond. “Exerciţiul acesta fiind mai mare cu cât copilul nu-l primeşte în familie... poate ajunge la un moment dat separator de relatii, sugativa... de afecţiune şi/sau energie. Băiatul prietenului, în schimb, nu este aşa ‘mare sugativa’ de atenţie (până la o anumită limita este şi normal, dacă un copil nu are invers – jena/e..), totuşi la un moment dat vorbea singur de parcă se interpunea peste noi, şi deci, era numai el. La un adult, deseori am observat că în general prima reacţie este de a ţipa cât mai tare decât copilul “pentru a se face auzit”, însă dacă mai şi ceri imperativ ceva prin acea voce ridicată, atunci rişti să primeşti exact opusul a aceea ce îi ceri. Prietenul meu, în schimb, nu a căutat să aibe o voce mai ridicată decât copilul, dar fiind ferm prin vocea lui medie a liniştit copilul imediat. Mi-a fost ca o revelaţie acest fapt, pentru că nu multe exemple de acest fel am... din păcate nu multe îmi parvin după cum cred eu că ar fi normal. În plus, de la acest copil am auzit că-i spunea tatălui, adică prietenului meu, precum că: “vreau să fiu ca tine!”. Câţi copii spun aşa, chiar ajungând la vârste înaintate, ori dacă e chiar un preşcolar..?! De vezi aşa ceva, rămâi masca de astfel de conştientizare ‘infantilă’..  
 
 
Primul impuls de a încerca de a te face ascultat este de a te interpune şi de a bara ceea ce spune altul printr-un plus de intensitate sonoră cu cel puţin un decibel. Culmea este ca vocea unui individ oricât de ridicată nu deranjează atât de mult sinele personal pe cât o face pentru al altuia aflat pe aceiaşi frecvenţă ‘decibelă’... ori, debilă, căci ‘’mai iese singură de sub control’’? O contradicţie ce survine pe un anumit fond... respective pe fondul orgoliului, căci fiecare avem o doză de egoism. Despre aceasta psihologii moderni o încurajează ca fiind ‘’normală’’, însă de atâta ‘’încurajare’’ nu mai spun nici ei care este limita ‘normală’, deoarece chiar ei ‘păcătuiesc’, scăpând de sub ea. Astfel, persoana care nu încearcă să se facă auzită printr-un decibel în plus, ci prin fermitatea a ceea ce-i reiese din exprimare şi din constanta medianică a voci, această persoană nu devine foarte imperativă, ci foarte ascultată!! Ori, un ascultător activ are capacitatea nu numai să descifreze exact mesajul, ci şi alte conotaţii ‘ascunse’ de după voce, precum :emoţiile, sentimentele, atitudinile, chiar opinii ş.a.m.d. . Ascultarea activă efectiv realizată, apoi nu are cum a nu suscita comunicarea efectivă şi profundă – care este exprimarea ce suscita profunzimile oamenilor, le scoate la suprafaţă, îi uneşte prin comunicare şi comuniune ideatică, îi face să fuzioneze şi să ajungă la o anumită intimidate, bazată pe profunzimi împărtăşite. Toate acestea le face prin intonaţii, intensităţi şi note blânde.  
 
Numai blândeţea reprezintă fermitatea exprimării!  
 
Un caz, sau o altă vedere fericită de a mea (pe care desigur nu am cum s-o uit), a unor oameni simpli, cumva căsătoriţi, pentru că se pare că e ciudat să existe înţelegere într-o căsătorie, unde cel mai bine ca să existe acest termen se pare că se admite, ba s-ar acceptă, uniformizarea intelectuală... sau, cel mai des – “să cânte în casă” numai unul dintre ei, unde ‘înţelegerea’ decurge desigur din accepatrea totală faţă de “celălalt” numai a unuia dintre membri cuplului. La acest caz am văzut cum ajung ei, chiar şi ei, să discute în contradictoriu, numai că la momentul în care şi-au dat seama despre faptul că unul dintre ei a ridicat numai puţin vocea, atunci amândoi sau unul să spună: “ce facem, ajungem la ceartă dintr-un nimic?”. Desigur că suntem diferiţi, ori menţionând şi din Caragiale, care spunea că” dacă n-am discuta şi în contradictoriu, pentru ce am mai discuta?” Iubirea însă, duce la accepţiunea de mai mult decât peste limita acceptărilor şi o duce mult peste persoanele ce compun un cuplu prin însuşirea ei de creaţie, aducând un beneficiu pentru amândoi. “Vive la difference” – spune o altă zicală veche. Dar trebuie bun simţ pentru aceasta conştientizare, căci nu suntem diferiţi pentru a ne război, ci pentru a ne aduce aporturile diferite la comun în construirea căminului şi a societăţii. Aceasta se face chiar şi prin utilizările diferite (de la un sex la altul) a unor termeni uzuali.  
 
Un om de spirit şi de bun simţ spunea odată despre un medic plin de sine şi de gravitate: ‘’omul acesta trebuie să fie un om tare ignorant, căci răspunde la toate întrebările care i se pun. (Voltaire) Însă, preventiv situaţiilor grele, trebuie să încercăm să ni le punem şi să răspundem.  
 
 
 
Aceste întrebări formulate prin metoda chestionarului îşi propun să provoace conştientizarea, după cum orice instrument experimental psiho-social îşi planifica. Există îndoiala faţă de nişte simple întrebări, învăţaţi fiind probabil ca mai mereu să găsim sfaturi, căi, direcţii de urmat de-a gata. Însă, aşa cum orice persoană este diferită şi după cum nevoile principale ale omului sunt general-universale, tot astfel aceste ‘teste’ îşi propun să provoace aceste conţinuturi universale până ce ele vor deveni “variabile independente şi personale”.  
 
 
 
Întrebările despre intimitate, care după cum este privită ca fiind activă sau nu, în acelaşi fel îşi manifestă şi existenţa, prin iubirea care o susţine se şi determină una pe alta. Ori, dacă este activă, precum este şi iubirea, comunicarea, ascultarea s.a.m.d., adică tot ceea ce implică a fi inclus într-o dragoste reală, atunci... Acest gen de intimitate îşi manifestă 4 dimensiuni: una limitându-se doar la activităţile gospodăreşti, iar cealaltă a-4-a profundă ajunge să îşi găsească expresia în deplinătatea spiritului împărtăşit ce îmbogăţeşte dublu pe fiecare membru al unui cuplu.  
 
Astfel, va las pe dvs. sa va incadrati atat raspunsurile, cat si intimitatea intr-un anumit fel sau altul, descoperindu-le treptat, chiar pe altele noi specifice si personale.  
 
 
 
► Crezi ca intimitatea poate exista si fara o baza (un minim) de admiratie fata de celalalt?  
 
 
 
► Crezi ca poate casatoria - prin modul de a fi creata si lasata de dintotdeauna - predispune la crearea intimitatii?  
 
 
 
► Ori ca poate creaza toate posibilitatile de a se intemeia o intimitate, numai ca ea devine mai mereu obisnuinta si o rutina?  
 
 
 
► Obisnuinta cand apare ea, mai poate fi vorba de intimitate in cadrul cuplului tau?  
 
 
 
► Intimitatea exclude posibilitatea ca celalalt sa se manifeste ca un mister?  
 
 
 
► Intimitatea crezi ca presupune sa stii tot despre celalalt partener, fara de a mai avea pretentia de a mai afla pe parcursul vietii mereu cate ceva despre el?  
 
 
 
► Ce sentiment iti trezeste simpla prezenta a celuilalt?  
 
 
 
- afectiune  
 
- intimitate;  
 
- respect;  
 
- admiratie, sau ca intimitatea oferita prin prezenta celuilalt le-ar putea cuprinde pe toate acestea?  
 
 
 
► Pe ce se bazeaza acest sentiment de intimitate? Pe experiente, trairi, emotii comune rezultate din romantism sau/si din multe alte activitati pe care le desfasurati impreuna?  
 
 
 
► Cand sunteti impreuna puteti indeplini treburile gospodaresti concomitent cu alte activitati pentru simplul fapt ca le impliniti amandoi?  
 
 
 
► Sau treburile gospodaresti nu au treaba cu intimitatea si atunci exista o impartire a problemelor de ordin gospodaresc?  
 
 
 
► Ori poate ca numai un anumit partener trebuie sa indeplineasca aceste treburi (‘minore’)?  
 
 
 
► Pe ce se bazeaza intimitatea ta cu celalalt? Ce ai alege din urmatoarele, numai una sau pe toate:  
 
 
 
- conlucrare gospodareasca;  
 
 
 
- coeziune emotionala;  
 
 
 
- satisfactie erotica;  
 
 
 
- impartasire si sustinere intelectual-spirituala.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Relaţiile între sexe (VI) - Comunicarea ce suscită autenticitatea (II) / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1516, Anul V, 24 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!