Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1477 din 16 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Geniul incomparabil şi incompatibil...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: “Cu totul dosebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate [...], dar în fine poet, poet în toata puterea cuvântului este Mihai Eminescu.” - Titu Maiorescu  
 
Geniul incomparabil si incompatibil...cu vreo minte cleptomană!  
 
Incompatibil.. cu laude (anoste) chiar exagerate, de felicitări (ponosite), aiurite prin veneraţie excesivă, chiar isterice, atitudini împopoţonate şi împovărate de orgoliu propriu, iscând ‘’superiorităţi – ireale, deziluzii contra-confecţionate pentru deplângerea proprie, în toate fiind folosit ca lait-motiv Poetul. Printr-o grozavă autoconsiderare precum că numai cutare îl “înţelege’’ cel mai bine pe Eminescu, ba chiar că ar fi cel mai potrivit de a fi considerat cel mai “apropiat de El, nu-şi au locul acestea... Comparaţii incomparabile al geniului eminescian, întocmai prin incompatibilitate cu vreo gândire curentă sau a timpului său.. Nimeni, dar nimeni, nu l-a înţeles pe Eminescu – omul – atunci, cum nici acum, oricât ar afirma altcineva altceva.. este o caracteristică a geniului, nu?  
 
 
 
O altă caracteristică, conform şi studiilor specifice, este perseverenţa în domeniul pe care l-a ales, decurgând astfel o altă calitate a geniului – creativitatea asiduă – de la care la rândul ei ar pleca dedicarea pentru opera proprie prin întreaga viaţă, apoi capacitatea de muncă şi nu în ultimul rând abilitatea de a-şi testa singur ideile şi convingerile pentru domeniul în care acţionează. Foarte interesant acest ultim aspect, deoarece siguranţa gândirii unui om este dată de modul cum îşi testează singur ideile în domeniul ales şi plăcut lui. Eminescu, pentru aceasta a avut spre exemplu suprafaţa de ‘’sus, unde se mai urca fără placere şi privea domeniul politic, o imensă scena pestriţă, atunci, după cum aşa se observă şi în zilele noastre. Mai bine zis scene din care nu pot să iasă decât contradicţii, atacuri către altă baricadă politică –o junglă în fond - de care nu a scăpat poporul roman niciodată ca de o râe. Faţă de caracteristicile geniului mai există nişte indici, precum cel al coeficientului inteligenţei - acel IQ – apoi privirea şi altele, însă, după câte îmi dau seama, şi am siguranţa s-o spun că: Mihai Eminescu nu a căutat să fie geniu (pentru că cine vrea nu ajunge..si, pentru că el există uneori chiar din şi prin născare), Marele Poet naţional a căutat în primul rând să fie om, învăţând chiar de la fiecare om în parte, chiar de la ‘opinca lui bădica’ ce l-a dus în căruţa lui o bucată de drum, spre exemplu.  
 
 
 
“Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti. “ - Titu Maiorescu  
 
 
 
Invaţătura bine definită de motivaţia intrinsecă – este un lucru cam rar întâlnit la cei care se “sfinţesc” azi pe ei înşişi, decât pe un alt om sadea ce merită din plin, după cum e şi Eminescu. Ori, de multe ori veneraţia excesivă, precum faptul de al numi “zeu” pe Eminescu, ascunde de fapt lipsa unei cinstiri autentice şi mascarea ridicării propriului eu în ochii altora... hmm, multe se mai ascund după cuvinte mari..! Numirea lui Eminescu “zeu “apare paradoxală prin prisma contradicţiei credinţelor pe care le-a avut chiar el. Cinsteşti un om îi cinsteşti morala, credinţele, viziunea vieţii lui, Iubirea, toată etica Lui înaltă şi pe Dumnezeu! Contrar a ceea ce spune acest domn, care desigur caută şi el ceva:  
 
 
Nu ştiu cum, iată, au unii neobrăzarea.. acum, acesta luând în calcul numai o poezie şi ‘scrisorile’ ( dar nu ‘’Scrisorile I, II…), toanele de adoraţie intimă (‘’nu zonă’’, dom-le!) îndreptate către iubită în care desigur c-o venera idolatrizând-o (excluzând alţi zei, nu pe Dumnezeu!), sau mai mult să iei în calcul orice dezamăgire obsolutizând-o..? Cu adevărat un ‘’scormonitor… în ateismul lui personal. Poi, au spus-o de mult mai mulţi academicieni că întotdeauna modul de gândire al lui Eminescu înclina către Kant şi nu după Shopenhauer (după cum se ştie că Eminescu i-a studiat foarte bine pe amândoi), că ulterior modul Lui personal idelist evoluând şi-a format un mod de gândire strict personal, dar nu fără de Dumnezeu!! Cu toate că acestă ‘’vedetă’’, ce caută senzaţionalul ca de obicei, nici n-a amintit de vreunul din aceşti filozofi, vorbind bine doar din prisma lui de gazetar, dar chiar nu ştiu de ce şi-a permis.. şă-şi proiecteze ateismul?! Şi mai lăsaţi ‘’zona intimă’’ în pace că nu vă face onoare! În alte puncte, de acord!  
 
Ziceam că dacă cinsteşti pe Eminescu onorezi şi pe ceilalţi care îl cinstesc pe Poet şi pe Dumnezeu. Cum poţi spune că cinsteşti pe Eminescu numindu-l “zeu” ignorându-i credinţa, ignorând sau chiar dispreţuind pe ceilalţi la care El a ţinut, dezbinând, numai prin simplul fapt că ai fi mai ‘’apropiat de EL? Cum şi în ce fel? Doar prin crez asemănător este posibil acum. O credinţă a Poetului era unitatea, pacea, înţelegerea.. O cinstire autentică în numele Marelui Poet, dacă vrea să-l cinstească cu adevărat, ar presupune cinstea îndreptată şi către alţi semeni care iată că pot a se adăpa şi ei din Izvorul Poetic şi Creativ ce l-a inspirat pe Eminescu. Însă, doar de 'a se adăpa' în acelaşi fel (că nimeni nu s-a născut învăţat), chiar din suflul lui inspirant existent şi azi în popor, dar nu de al copia, sau de mai mult de al fura pe cât se poate.. pentru că nu vede?. Am văzut că este la modă... Pot spune că e o blasfemie - da, precum ai înjura de Dumnezeu - prin care singur acel om se afuriseşte!! Astfel, o cinstire autentică presupune dorinţa arzătoare (în gând şi în faptă, căci fără faptele amintite, gândul nu are decât să fie sec..) de a se păstra memoria, harul şi suflul inspirant al lui Eminescu, cât mai mult timp! Să fie în gândul romanilor de pretutindeni mereu în gând şi-n faptă cât mai mult timp! În memoria Dânsului să fie făcute toate câte le-ar fi vrut a le face şi n-au fost făcute, ci mai mult desfăcute...! În memoria Maestrului Maeştrilor, dacă îi putem spune totuşi aşa în mod nu prea suficient, toţi românii să poată fi uniţi pentru totdeauna în gând şi în faptă, iar pacea să domnească printre ei aşa cum şi-ar fi dorit! În memoria Marelui Poet naţional, românii să-l cinstească prin a crede în ceea ce a crezut şi El, în veacul vecilor! La câţi mai mulţi ani memorabili să ai al nostru Poet!  
 
 
 
‘’A iubit nemărginit valorile vieţii, a căutat în ele granitul absolutului şi, negăsindu-l, din amaraciune faţă de faza istorică în care i-a fost dat să trăiască, şi din durere, sfâşiere şi revoltă faţă de mărginirea fiinţei omeneşti, a tăgăduit ... Aici stă marea taină a atitudinii eminesciene.’’- D. Caracostea  
 
 
 
 
 
Sărbătorim azi (-ieri) ziua Marelui nostru Poet Naţional, pentru care de acum orice prezentare pare cam desuetă şi fără rost, dat fiind faptul că încă din clase mici se învaţă despre opera şi viaţa lui. Cu toate că într-un anumit timp îndelungat s-au vehiculat informaţii deformate... Ceea ce, chiar pentru mintea unui copil iubitor de frumos şi de splendoarea versului eminescian, nebunia poetului părea ilogică... nu avea cum să apară din bun senin o ‘’întunecime într-o gândire ce vedea şi cernea atâtea splendori în cap, nu avea cum să-i apară nebunia fulgerător într-o logică care trăgea în sine cu putere Lumina, n-avea cum... Cum ar fi fost posibil?  
 
 
 
Cum nu avem posibilitatea să vorbim despre moartea lui tragica ori de câte ori amintim măcar despre o zi de a lui… Astfel, dacă umbra sfârşitului tragic al Marelui nostru Poet, Mihai Eminescu, ne urmăreşte cumva trebuie să tragem multe învăţături din acest fapt, deoarece multe nu s-au prea schimbat..  
 
 
 
 
 
 
 
“Mihai Eminescu a cunoscut pentru întâia dată entuziasmul care l-a întovărăşit la locul de veci în ziua de sâmbătă 17 iunie 1889. Cu această zi începe amurgul legendelor şi scepticismul nostru îşi va ceda umbra, aurorei rozalbe. E o tristeţe, oricum, să părăsim o coardă de pe care scoteam accente duioase, ori de câte ori întâmplarea ne punea faţă-n faţă cu nefericita umbră a nerăzbunatului „Luceafăr”. Fragment din “Pelerinaj la teiul sacru al lui Mihai Eminescu” –de Crispedia. Ro Evenimente de acest gen au fost destule, sperând că şi cu folos. Există o vorbă în popor ce spune: “românul s-a născut poet”, dar prea mulţi gen marafet.. fără cultură (sau ba, dacă netul poate fi considerat aşa..), cu multe impresii, cu zorzoane... nu precum umilul om Eminescu!!  
 
 
 
Dintr-un poet, publicist, prozator şi Poet atât de original, ce devenise ca o Clorofilă pentru mulţi cititori încă din viaţa sa, nu se putea concepe fără un mare regret, chiar de o minte infantilă, cum de ar fi fost posibilă prăbuşirea unei gândiri avansate şi survenirea rapidă a nebuniei într-o inteligenţă atât de sclipitoare, într-o minte originală şi impresionantă; în fond, într-o gândire atât de folosită.. pentru că, cea mai bună şi evoluată gândire, se cunoaşte, este aceia utilizată la maxim. Se ştie tot la fel de mult IQ-ul pe care-l avea Mihai Eminescu şi nu întâmplător a fost şi va fi, probabil, cel mai mare dintre toţi românii! A fost ca paradoxul-paradoxurilor pentru copilul.. pentru fiecare copil ce-L iubeşte încă, chiar adult fiind! A fost lucrul de neînţeles şi de neconceput, scurt-circuit-ul illogic... O vorbă din romani pune (paie pe foc) o etichetă neagră uneori, pentru a acoperi incomprehensiunea individuală, de fapt, şi ignoranţa lui profundă: “de inteligent ce era - a înnebunit…!” Ei, hai.. dacă nu înţelegi un lucru şi taci poate fi iertat, dar dacă mai şi comentezi aiurea ca să-ţi acoperi prostia - pentru asta nu-i iertare!! Şi, încă câţi mai cred treaba asta, chiar ‘’literaţi.. chiar în zilele acestea. Nu aveam cum să admit, refuzam... Dar, iată că prin lumina noilor descoperiri, ca orice mare roman, a avut un destin tragic… ….  
 
 
 
Că aşa-i la noi romanii... ne alungăm geniile, le neglijăm, dispreţuim încă din viaţă dintr-un avânt al fălirii personale, din egoism, din supraaprecierea personală şi subaprecierea celorlalţi – egoismul caracteristic naţiei ce o dispersează încontinuu, în orice timp. Ba chiar exterminam geniile în acest fel, pee i care în general au o viaţă mizeră. Biblia spune undeva că ‘’visele se nasc din mulţimea nevoilor’’. De fapt, e un imbold interior ce vine din egoismul clădit pe baza celor amintite şi care întunecă mintea individului prin invidie... şi, apoi cică ne pasă... da, prin exagerarea de a convinge pe altul despre convingerea noastră personală..? Din aceasta a venit tragedia Geniului în ţara aceasta... a fost întotdeauna vorba de întunericul acuzatorului pentru că cel prea Luminat, precum Eminescu, devenea pre-“acuzator” acestei întunecimi fără de margini – sau poate doar din câteva inimi, dar suficiente... cumva îi lua “menirea”, îi lua pământul de sub picioare acelui acuzat, chipurile.. acelor sus-puşi care i-au înscenat o moarte tragică precum oricărui mare român ce devenea incomod sistemului din timpul vieţii lui. Pe când, în orice timp, ar fi fost necesară doar o schimbare de comportament, extirparea a ceea ce este de condamnat, însă răii şi trufaşii prea se omogenizează singuri cu ce fac…! Poate pe bună dreptate că există – autocondamnarea!. Apoi nu numai că la dispreţ ne-am întinde, ci şi la furtul intelectual al lui, al geniului, prin proverbiala ridicare în slăvi a Poetului spre exemplu, când de fapt o urmărim pe a noastră – nimic mai sadic decât acest mecanism perfid!! Noi l-am ucis pe Poet şi încă continuăm…  
 
 
 
Un astfel de hoţ neruşinat începe prin al “venera” şi “admira” pe marele nostru poet, ca după puţin timp să înceapă cu el însuşi, fiind prea comentat şi discutat – vezi Doamne – ca dintr-o viaţă anostă s-a trezit ‘’geniu dimineaţa... ca apoi, ce să mai zic de final.. Pentru că, tot la fel precum “nebunia” Poetului ce n-am înţeles-o, tot la fel de paradoxal mi se pare acest furt.. şi, pentru ce, pentru un like în plus???? Pff.. nebunia like-ului... Tot asta va răpune! Dar, prea mulţi nu văd. Prea mulţi hoţi şi prea mulţi de sine-lăudăroşi, prea multe kitsch-uri şi prea mulţi infatuaţi, asfixiind adevăratele valori... deci, rar când sunt apreciaţi real adevăraţii oameni în această nebunie!!  
 
 
 
Dacă mai ţinem cont şi de faptul că incultura şi-o ridică unul de acesta la grad de valoare, am putea comenta cu adevărat că am ajuns în epoca paroxismului prostiei –un fel de impresionare, ce se pune pe post de cultură (“n-am citit prea mult”... nu m-am strofocat de a-mi forma o cultură, dar.. peste noapte am ajuns ‘’geniu... Cam aşa se interpretează la ‘mari talente actuale’, care pe-deasupra mai şi dau în cap altora din prea “marile lor atribute’’ – nevăzute de altfel, dar însuşite ad-hoc, precum a mâncat porcul din troc...)! De aceea, fără a avea pretenţia de a fi prea sincer, mărturisesc că această vervă şi nebunie de “creaţie” pe bandă rulantă - zi de zi câte una sau ba mai multe - nu cred că vine măcar dintr-o minimă cultură.. măcar din vreo doi autori studiaţi cu amănuntul, sau a vreo două curente acolo... nu sunt ‘sincer, pentru că aşa e. Ne impunem cu “opere” nu prea sigure, interpunând şi acoperind adevăratele valori, ştirbind chiar prestigiul Marelui nostru Poet... doar pentru a ieşi în evidenţă... daa, precum furnicile pe muşuroaie..! Spunem că îl cinstim pe Eminescu pentru că citim câte o poezie de ziua Dânsului? Când de fapt pentru memoria Lui şi a neamului nostru ar trebui mult mai mult; după cum este valabil şi pentru orice alt mare poet sau artist chiar al zilelor noastre. Cinstim memoria celor ce ne-au făcut renume în lume, dar nu suntem atenţi măcar la artiştii, poeţii, compozitorii autentici de lângă noi? Nu la ‘’vedete’’! Aceştia deci, sunt aşa prin limbajul, fondul, contextul, ideea, sentimentul, verva şi frisonul copiat de la alţii, aplicat lui...chiar impus de a fi aşa prin prisma intereselor de culise. Cum de pot fi apreciaţi aceştia care inversează nişte cuvinte dintr-o poezie şi deja gata... ‘poezia’ sau puzzle-ul inversat...ajunge o frumoasă ..!? Culmea este că tocmai aceştia sunt cei mai “tari!  
 
Exagerarea pe seama intenţiei ce camuflează pentru a acoperii ignoranţa şi pentru a avea posibilitatea facilă de a copia/fura - întocmai pe Eminescu (?) -- în balanţă cu dezinteresul faţă de adevăratele valori actuale. Trist, dar real.. O metodă despre care nu pot afirma că aduce evoluţie.  
 
 
 
Printr-o cinste autentică se poate obţine în fapt şi adăparea reală din Geniu. Fapt pentru care, dacă spre exemplu nu am numi “Luceafăr’’ o persoană, precum persoana lui Mihai Eminescu desigur, pentru că e Singurul, Unicul.. prin omagiere şi, fără de al plagia atât ca persoană cât şi ca operă, atunci iată că poţi numi o lucrare la fel – “Luceafărul” – după cum este aceia de compozitorul Eugen Doga, spre exemplu. Opera apreciată mai mult întocmai de ruşi. Nu ştiu câţi romani ştiu, dar mai mult ştiu despre câţi ar fi putut să ştie şi n-au vrut. Aa, că ar fi o copie.. ce nebun ar putea considera că l-a plagiat Maestro Eugen Doga pe Marele Poet? E ciudat de ilogic, pentru că “Luceafărul” dânsului este o compoziţie muzicală, ulterior devenind şi balet.  
 
 
 
“Eu îmi amintesc momentele scrierii baletului” Luceafărul”, compoziţie proprie după capodopera Ilustrului nostru Poet - Mihai Eminescu. Mai mare fericire eu nu am mai trăit niciodată!! Cinci sute de pagini de partitură cu sute de mii de note le-am scris în două luni şi jumătate. Eu săream în sus de bucurie, dansam de unul singur, zâmbeam, plângeam... Toate acestea din cauza succesiunilor fericirilor ce mă cuprindeau pe măsura 'dezvăluirilor', sau din cauza torentului cela -” din nu ştiu care şi nu ştiu de unde”, ce mă mişca continuu şi nu cerea odihnă deloc. Era destul să dorm câte 15 minute pe zi...!? Câtă plăcere apoi parcă nici că nu mi-ar face foiţele partiturilor terminate!” fragment din interviul cu Maestro Eugen Doga. Prin comparaţie, câţi nu fac o poezioară şi se tot impun cu ea peste tot? Tind să cred că Eminescu cât e el de Mare Poet, dacă ar fi trait în aceste timpuri, n-ar fi avut nevoie să tot posteze pe colo şi pe acolo…deoarece, oare nu deşertul aglomerărilor proprii ar spune tot?  
 
 
 
Maestro Doga s-a adăpat precum Poetul din valorile autentic româneşti, din folclorul românesc, din suflul inspirant al naţiuni acesteia ce a devenit una cu Eminescu, ce poate intra doar numai într-o inimă pe măsură, nu într-una îngâmfata, nu într-o inimă spulberată de ambiţiile orgoliului prea mare.. Dânsul l-a cinstit precum se cuvine, câţi din cei care se laudă că fac asta pot jura cu mâna pe inimă că nu a avut vreo ambiţie personală făcând aceasta? Iată exemplu:  
 
 
 
 
 
Gheorghiu-Dej refuza operele de artă semnate Brâncuşi, “Cloşca de aur”... aşa.. alte opere din patrimonial naţional – avut ’obştesc’ al unui Nastase, spre exemplu, furate şi sustrase; aşa-zisul rege care a fugit cu coada între picioare (başca ca pe un tren doxat şi dotat..) lăsând baltă o naţie întreagă... apoi se întoarce cerându-şi ‘’drepturile..; ducem singuri ‘patrimoniul national’ plocon duşmanului de o viaţă sub forma ‘’protecţiei... (ori a oligro-frecţiei); lumea întreagă ne oferă spaţii pentru înfiinţarea de noi secţii de votare, datorită faptului că cele existente nu sunt suficiente, noi refuzăm; marginalizăm pe toţi aceia care doresc să voteze liber; facem să progreseze rapid tupeiştii - gen de ''poantă, dar îi oferim şi doctorate, titluri, la care singur renunţă -vezi Doamne - din prea multă onorabilitate, dar pe cea mai cruntă recunoaştere; acordăm titluri pe bandă rulantă acelora ce nu merită doar pentru doi lei; deseori suntem precum Iuda...; lăudăm kitsch-urile în pofida valorilor autentice.. ba mai mult că ne omorâm geniile(..!); statuia lui Adrian Păunescu este folosită grotesc pe post de mascotă...  
 
Numai cât s-a întors pe altă parte lumea ofuscată aci, la vederea interviului cu Maestro Eugen Doga, care în precedent la primul interviu, numai în nici 24 de ore avea peste 200 de cititori, vai, deranja...’’vedetele’’, probabil.. şi câte nu s-au schimbat de atunci.. e ceva, dar cam nimic! Aceleaşi orgolii peste tot.. dar, mai mici. Hai că eu unul fac parte din “pleava scriitorilor”, ori că sunt.. şi eu comun (în ciuda faptului că am o dorinţă arzătoare de a valorifica anumite calităţi a unor oameni), dar cum poţi trata prin marginalizare şi chiar ipocrizie pe cineva precum Maestro, care încă din viaţă fiind a obţinut mai multe distincţi, medalii, renume chiar şi mai mult decât George Enescu un alt mare compozitor român cu care este comparat nu în zadar, însă nu post-mortem (‘micul’ aspect ce “re-considera aprecierea la români!) ci în totala viaţă deplină şi creatoare, datorită căreia este deseori asociat... Dar vai, este considerat dânsul ‘’român’’ numai când se aşteaptă ceva de la dânsul, probabil... Maestro mai mult este comparat cu Strauss – cu tatăl şi fiul deodată– depăşindu-i pe amândoi!! Până şi preşedintele American Ronald Reagan l-a ascultat cu plăcere şi i-a denumit opera “Dulcea și tandra mea fiară” capodopera muzicală a secolului trecut, a patra pe mapamond. Pe când un preşedinte român decorează pe bandă rulantă fără măsură şi departarjare atât pe Dumnealui, cât şi alţi acoliţi de pe la primării, şi de pe la.. aşa se practică la noi. Ori unii ce au pretenţia că iau interviu, dar vorbesc mai mult ei, ori bagă la propriu microfonul în gura intervievatului şi se uită în altă parte ca şi când ar şti deja, sau vin cu întrebări de duzină şi le turuie… cazuri întâmplate chiar compozitorului Eugen Doga. Ori, în ceea ce priveşte inverviul Dânsului realizat de mine, dorind de a fi cunoscut de câţi mai mulţi români, unul de la o revistă, ce poate că are la picioare pe toţi academicienii, mi-a turnat din trompă-i : ''poate aveţi altele (mai mărunte), pentru că acestea nu sunt pentru noi''... Nu pot să mai comentez altceva, decât ca fiecare să trăiască după faptele sale. Aşa să ne ajute Dumnezeu pe fiecare!  
 
 
 
 
Noi românii pe cine sau la/cu cine mai vrem să ne vindem singuri (căciula) adevăratele valori în schimbul unei anemice şi şterse reputaţii?  
 
 
 
La mulţi ani memorabili, ''Luceafăr''!!  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Geniul incomparabil şi incompatibil... / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1477, Anul V, 16 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!