Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1466 din 05 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Relaţiile între sexe (IV) - Comunicarea ce relevă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vorbind despre relaţiile dintre sexe, deseori atingem o altă mare problematică, ajungând să discutăm despre - Fericire... treabă controversată mai ales la aceia cu experienţă mare.. negativă/e... Culmea este că întocmai şi aceştia ce au reţineri, opintiri faţă de acestea, ori chiar au opinii opuse, să nu poată ca măcar odată să nu vorbească şi ei despre iubire.. Ba că, uneori vorbesc despre dragoste ca despre un lucru extraordinar de frumos, măreţ şi colosal, ca despre o himeră sau oaza din deşert... întocmai că ar fi greu de atins pe masura ridicării iubirii în slăvi. Nimic mai fals, caci dragostea este pentru şi poate fi emisă de oameni. Ei au reţineri despre faptul că Fericirea şi iubirea se organizează.. la fel cum e şi elementul primordial prin care, în mod neîndoielnic, se pot procura prin efort. Deseori, iată că din păcate Marea Iubire ajunge să fie doar în imaginaţie, pe ecrane, sau într-o altă dimensiune care n-ar fi întocmai umană... ci, serafică poate. Poveştile fantastice ajunse a fi cunoscute de copii, cred că nu sunt întocmai sănătoase mereu, pentru că, deseori se pierde din vedere faptul voluntar al acţiunii Iubirii şi al Fericirii, şi se concepe o imagine a iubirii ce ţine doar de domeniul fantasticului. Nu contest că pentru o anumită vârstă însă, e benefic, educativ, interactiv, chiar concepându-se iubirea în mod activ prin luptele lui Harap-alb (mult visatul...pe cal alb..altă deformare ce se proiectează de multe ori asupra materialului) sau Făt-Frumos (ce aduce o altă deformare de optică..prin care numai frumuseţea fizică contează). Deci, niciodată nu avem cum să despărţim Fericirea de Iubire, fiindcă e în natura noastră, sălăşluieşte acolo în interior, aşteptând să fie împlinită..!  
 
Avem încorsetată în genetica noastră – iubirea. Puţin studiind psihologiile extreme putem descoperi şi la cei care urăsc oamenii, chiar la criminali se poate observa o cât de mică proiecţie a iubirii materializată în altceva dacă, totuşi, urăsc ei pe toţi oamenii... Cu atât mai mult sfinţii, au avut şi mai au mereu stări neîntrerupte de fericire, provenind din ajutorul şi din iubirea lor faţă de semeni. Cu atât mai mult sunt sfinţilor obişnuiţi - oamenii comuni’’ - ce au reuşit să practice fericirea în cuplu prin iubire. Este o muncă grea, însă doar la început, deoarece odată ce s-a învins rezistenţa interioară şi s-a început învăţarea unor practici aplicabile prin iubire zi de zi de-a rândul, învăţând de la o zi la alta mai mult, la un moment dat învăţărurile încep de la sine să funcţioneze ca obişnuinţe. Toată treaba este în fapt acceptarea anumitor învăţături specifice, efortul însuşirii lor şi răbdarea. Prin răbdare faţă de sine şi faţă de partener se poate constata cu surprindere că acea viziune a fericirii prin practici aplicabile zi de zi, chiar mărunte fiind, au fuzionat cu genetica individuală şi cu tot ce avem în noi înscris, iar apoi prin încredere deja se manifestă intuitiv la scară mult mai mare decât ne-am preconizat la început. Astfel, răbdarea construieşte – ordonarea..  
 
Fericirea ce-şi trage obârşia din faptul comunicării, statorniceşte rolul şi destinul omului în lume, dar mai ales în cuplu. Înainte de toate avem - comunicarea cu sine.. ca un început foarte accesibil al comuniunii cu altul, în fapt prima reprezentând şi un exerciţiu pentru a doua. Ori, dacă cineva crede că poate fuziona cu altul fără de aceste două etape, nu are decât.. ba, chiar e invitatul meu. J Ca o paranteză, amintim de copiii ce au vorbit tarziu, pe la 4 ani sau chiar mult mai târziu de exemplu, dar care au oferit an-gross mega-surprize despre faptul constatărilor că, înainte de toate şi-au dezvoltat limbajul interior, iar dintr-un ’’mut’’ se găsesc la un moment dat la el cuvinte şi un vocabular mult mai avansat decât l-au învăţat părinţii, sau ceilalţi din jurul lui, ca să-l aibe. Deseori vedem că comunicarea uneşte, iar că prin Sinele personal, ce îl găsim uşor dacă vrem acolo - în interior, suntem uniţi cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Acolo, în sufletul nostru şi în spririt, comunicăm şi ne planificăm cu noi înşine şi cu ceilalţi. Este o practică destul bună în şi prin izolare, recomandată astfel de asceţi întocmai pentru punerea pe rol a comunicării efective, dar cu atât mai mult trebuie practicată lângă şi pentru semeni. Se recomandă meditaţia pentru curăţia spiritului şi pentru a se revărsa asupra noastră pacea, vorbirea frumoasă pe care desigur le oferi astfel semenilor. Cu atât mai mult comunicăm mai cu fervoare atunci când avem în faţa noastră - oglinda noastră interioară.. e ca şi când simţi că ai explodat din sinele interior „mărginaş” pe care-l găsim de altfel prietenos ori de câte ori ne interiorizăm, dar îl regăsim după explozie împânzit peste tot fără de dorinţa de al recupera, ci dimpotrivă de al tot revărsa şi împânzi.. Oglindirea într-o altă persoană... ori, revărsarea într-un „alter ego”, poate ajunge într-o explozie de fericire a interiorului în exterior – e ca şi când ai fuziona cu lumea întreagă!  
 
Cuplul şi prin excelenţa unirii acestuia – căsătoria – oferă la scară enormă posibilitatea de a ne oglindi în altul, prin întrepătrunderea ’’animei cu animusul’’ (C.G.Jung), unde „relaţia dintre sexe (erotico – sexuală şi cognitiv – spirituală) devine factorul subiectiv al ’prefacerii’ şi maturizării personalităţii umane, alchimia experienţială, prin care fiecare principiu arhetipal – masculin şi feminin – se revelează pe sine, se desăvârşeşte cu, prin şi întru împlinirea celuilalt, ceea ce permite transcenderea din profan în sacru, apropierea de, şi comunicarea cu Dumnezeu” – Iolanda Mitrofan în „Psihologia relaţiilor dintre sexe” (pag.41) Ajungem astfel la dimensiunea sacrului revărsat în profan, deoarece reprezintă, de fapt, Voinţa Divină, ori pentru această ’’misiune ne-a încorsetat în genetica personală Fericirea, în şi pentru iubire, chiar prin arhetipuri, adica prin ceea ce avem în noi. Daca un copil crescut în sălbăticie, gen Tarzan, întocmai că prin acest ’’bătrân milenar’’ (Jung), care este Sinele, se poate învăţa singur dacă se doreşte –Dragostea. Aceasta se poate împlini printr-un instrument simplu şi foarte la îndemână – comunicarea, pe care chiar EL ne îndeamnă să-l practicăm ca fiind cea mai accesibilă şi mai simplă practică cotidiană (precum zâmbetul la fel de uşor de accesibil) de cunoaştere şi de iubire a lumii, dar mai ales al semenului nostru apropiat (mai multe ’despre.. la „comunicare” şi „funcţia căsătoriei de unire şi de solidaritate”).  
 
Dumnezeu Însuşi doreşte iubirea, pentru că EL este Iubire! Am văzut că pentru aceasta chiar EL a înlesnit prin trei laturi importante pentru ca iubirea noastră să fie mai vie şi mai profundă –iubirea de sine, de ceilalţi şi de Dumnezeu! De la Dumnezeu porneşte, El este izvorul ce-L revărsă peste toţi oamenii, însă la fel ca EL şi oameni pot nu numai s-o primească dragostea ci chiar s-o producă pentru sine şi pentru ceilalţi. „Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi!” spunea Isus, înfăţişând prin cuvinte divine indisolubilitatea dintre „însuţi” şi „aproapele”.  
 
Materia toată şi universul întreg îndeamnă la iubire, după cum ne sugerează şi marii gânditori încă din vechime. Aristotel, spre exemplu, prin teoria sa asupra „Punctului Imobil” („Metafizica” - preluată de Thomas d'Aquino în „Summa Theologica”) ca motor al mişcării tuturor lucrurilor, are ca latură importantă pentru om - „liberul arbitru”, sau libertatea de a iubi (ori ba), prin care omul nu poate fi „mişcat” de Iubirea Lui Dumnezeu dacă nu doreşte aceasta. În schimb, de la o mică emoţie, ori mică ’’mişcare’’ de la iubirea Lui, cât şi de la semeni, un om poate produce dragostea înmiit pentru sine şi pentru semenii săi, pentru cuplul şi căsătoria lui, crescându-i valoarea iubirii pe măsura conştientizărilor acestora şi a existenţei unui Bine absolut – Dumnezeu!! Este ceea ce reprezintă astfel Valoarea Absolută - Dumnezeu, de la care pleacă alte valori pentru existenţa lucrurilor cu adevărat valoroase – Căsătoria, pe care EL a consfintit-o! Dumnezeu este Valoare indisolubilă şi neîntemeiată de alte valori, deoarece este perfecţiunea întruchipată, despre care nici la superlativ nu se poate vorbi; este „temelia lumii”, baza Trilogiei Iubirii, principiul prim al universului, centrul lui prin care şi datorită căruia se „mişcă” toate. Este imboldul lumii spre perfecţiune, fiind Valoare în sine, reprezintă şi cea mai mare forţă unificatoare... iată de ce, chiar dacă nu am crede în El, Dumnezeu tot ne uneşte din inerţia lucrurilor, fără a sesiza că El o face. Asta nu numai pentru că avem înscrisă aceasta în noi, ci şi datorită faptului că tot universul este mişcat de Iubirea Lui, după cum am văzut. Însă, numai credinţa nestrămutată poate oferi siguranţă că suntem pe drumul bun şi încrederea că efortul propriu nu-i zadarnic, ci că zideşte necontenit arhitectonici superbe prin iubire!!  
 
Astfel, dacă Dumnezeu uneşte prin Valoarea Absolută prin care este reprezentat, tot ea oferind valoare altor lucruri pe care le-a unit, putem menţiona astfel despre anumite genuri de căsătorii:  
 
- Căsătoria de tip utilitar sau de mobil „extern” – ce au la baza „aranjamentele”, sau „aspiraţiile” (neadecvate de altfel cu natura şi construcţia omului) ce nu au întocmai ca scop realizarea unirii profunde, sau care să ţină cumva cont de aspiraţia internă şi profundă a fiecărui om în parte – Fuziunea cu lumea, respectiv alt seamăn. De la considerente sau „raţiuni” materiale plecând a se ’’împlini’’ nu va asigura căsătoria de acest gen o uniune sufletească măcar ...superficială, dacă am putea lua în considerare o astfel de etapă în drumul uniunilor sau fuziunilor sufleteşti ce pot fi doar- profunde. Astfel, actul matrimonial este un act controlat (chiar de alţii), în cadrul căreia se manifestă incompatibilitatea ireconciliabilă de/din care atârnă o tensiune de fond ce devine treptat definitorie relaţiei acesteia. Membrii ei se manifestă prin lipsă de interes faţă de relaţia respectivă şi, acumulând ei multe insatisfacţii, se tot poartă discuţii interminabile despre „mişcări” şi ’mutări’ demonstrabile (altora) despre ceea ce nu există în interior.. adică discuţii pentru alte aranjamente mascatoare. Acest gen de căsătorii se practicau în/de la epoca victoriană între familii aristocratice şi regale ca semn de pace – superficială.. ca prefigurare a ceea ce nu exista în fapt între ei. Uneori, întocmai aceste „uniuni” erau cauza vreunui război...  
 
În această „unire”, iubirea de faţadă normal că nu poate fi în concret o valoare, doar poate ca concept. În realitate, după cum „nu există valoare decât prin asumare şi traire” (- Nicolae Rambu), invaloarea acestei relaţii va face ca membrii ei să caute altceva pentru ca să-şi trăiască măcar vreo minimă valenţă a vieţii lor în afara cuplului. Motiv pentru care vreo regină disperată a putut căuta ’iubirea’, sau pseudo-pronunţarea ei prin sex, cu un grădinar, de pildă. Ori, dimpotrivă, toată energia să poată fi orientată către alte preocupări(prin sublimare): conducerea cât mai bună a unui clan/popor, acte caritabile, eroism, ceea ce chiar şi post mortem poate suscita o amintire afectuoasă de la alţi semeni, dacă nu o iubire tocmai autentică de la admiratori... Desigur, nu vreau să spun că - dragostea de ţară - nu poate fi o iubire autentică, ci doar că poate pleca de la un surogat sau din lipsa ei pentru individ...  
 
- Căsătoria de tip ’’intrinsec’’, sau de mobil interior – aceasta se bazează pe sentimente reciproce ca fiind baza iubirii dintre membrii cuplului şi mai târziu dintre urmaşii lor, cât şi în relaţiile dintre descendenţi, ori invers – dintre ascendenţi. În cadrul acesteia fiecare dintre membrii cuplului conjugal consideră că celălalt este necesar pentru satisfacţia sa şi au în vedere o profundă intimitate, împărţirea unor activităţi administrative ce devin comune şi sunt dependenţi unul faţă de celălalt în măsura în care fiecare şi-ar fi putut câştiga lejer independenţa în societate, ori măcar unul dintre ei (vorbind astfel de o dependentă afectivă şi de intimitate decât de una administrativă, în care unul în aceasta din urmă se manifestă dependent în mod egoistic faţă de celălalt, asfixiandu-l..). O astfel de căsătorie este plină de viaţă, de voioşie, de interacţiune mutuală prin sentimente pozitive, prin dependenţă afectivă împărtăşită în mod reciproc...o relaţie invidiată de mulţi, nu-i aşa? O relaţie, unde se realizează o interacţiune electrizantă bazată pe cunoaştere reciprocă şi pe coeziune afectivă trăită în interior cât şi în exterior prin simpla prezenţă a celuilalt, suscitând astfel sentimente profunde. E cea mai valoroasă căsătorie ( de altfel, nu avem de ce să ne preocupăm astfel de ceallaltă casătorie... nu am avea ce spune mai multe!) , ca rezultat a unirii a doi oameni valoroşi (sau măcar unul dintre ei), ce au dat curs vieţii lor şi urmează îndeaproape Valoare, Iubirea şi Fericirea, fiind în comuniune cu valorile adevărate, ei sunt şi se manifestă conştient faţă de ele cât şi mai ales faţă de un partener pe măsură, cu care poate să comunice eficient şi autentic.. Deoarece, acolo unde este o comunicare autentică, acolo este şi o Fuziune puternică.. în fond, este o Victorie!!  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Relaţiile între sexe (IV) - Comunicarea ce relevă valoarea! / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1466, Anul V, 05 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!