Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Iubire > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

TRILOGIA PRIETENIEI ŞI A IUBIRII. (II)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cum iubirea prea îţi oferă aripi,  
Şmecheriei evitării de-i participi,  
Nimicniciei de îi eşti laş ca martor,  
Nu te face nici măcar - trântor.  
 
Iubirea din vis îşi cere acţiunea,  
Puterea inimii face revoluţiunea,  
Întâi este impunătoare-n interior,  
Neputând să nu mişte-n exterior,  
ceva..  
 
Alin se aprinse rău şi tot cuvânta,  
Vroia să ţină făclia a ce nu spera,  
Să învingă el ce alţii n-au reuşit,  
Nu crezând c-ar fi el mai răsărit.  
 
Povestea ce deunăzi am lăsat,  
Greutatea actorilor n-am dejucat,  
Lăsându-le respiratul neplasat,  
Alin atunci continuu a cuvântat:  
 
Pân'ce tânărul iar a fost lipsind,  
Fără de biletul de voie întocmind,  
Înainte a pleca de unde ajungând,  
A fost prins pe holul din intrând.  
 
Pedagogul ce nu-l plăcea deloc,  
L-a văzut intrat şi l-a dejucat pe loc,  
Pe directorul buimac el a sunat,  
Far prea multe discuţii l-a alungat.  
 
Fata boss-ului aici ne-mai-venind,  
Tot aştepta, cinci zile de nepripăşind,  
Până un coleg de-al băiatului îi spuse,  
Ca iubitul ei de mult de aci se duce.  
 
Fata prea des pe ea atât de sigură,  
Atunci fu atât de decimat nesigură,  
Deodată ochii i-au venit peste cap,  
Şi fără pre-cuvinte pe loc a leşinat..  
 
A fost internată fata căci s-a albit,  
 
Aflând al 'nost' s-a şi dus la doftorit,  
 
Încerca săracul fata să-şi îmbuneze,  
 
Însă nu mai era pe ale ei metereze..  
 
 
 
La început mai avea puţină cunoştinţă,  
 
Dar când tatăl ei şi-a făcut ei căinţă,  
 
Fata i-a zis că-i monstru, un om apus,  
 
Prea rece fără de dragoste, prea răpus..  
 
 
 
Pătând conştiinţa mamei ce l-a iubit,  
 
El nedând pe ea niciun mic sictirit,  
 
Ea dusă pe altă lume, el făr’învăţătură,  
 
Ce ar mai putea-o face de a se bucura?  
 
 
 
Directorul adânc mâhnit n-a mai stat,  
 
Prin oraş el mult şi bine a umblat,  
 
Dar atunci când s-a întors el la spital,  
 
Ceva era schimbat tare, prea capital.  
 
 
 
Fata lui nu mai era cum toţi o ştiau,  
 
Delira, degeaba doctorii o tot căutau,  
 
Situaţia se înrăutăţea prea mult de fel,  
 
N-au avut prea multe de făcut de altfel.  
 
 
 
La puţin timp fata boss-ul a a şi murit...  
 
Iată cum omul acesta în el s-a mâhnit,  
 
Prin ce şi-a zidit sufletul în interior,  
 
Nearătând vreodat emoţie în exterior.  
 
 
 
Dar toată treaba cea mare e la băiat,  
 
Căci odată ce de la şcoala asta - plecat,  
 
Fară-o scrisoare de recomandare,  
 
S-ar putea ca tragedia să-i fie mare...  
 
 
 
Malin rămase aiurit cu faţa crispată,  
 
Mai că mulţi fiori i-au venit deodată,  
 
Pe spate l-au furnicat mulţi kilovolţi  
 
"Eu ce-aş mai zice că să şi dezvolţi?"  
 
Zise Alin în încheiere.  
 
 
 
Culcându-se ei aşa în suflet terifiaţi,  
 
Malin -"ce-aş mai zice că să dezbaţi?"  
 
Vorbea în somn de profund dezgust,  
 
Chiar cu tot sportul nu mai era robust.  
 
 
 
Dorin nu mai era cum el se şi credea,  
 
Căci visa, pe o pajişte mare el se afla,  
 
Şi alergă tare după stelele căzătoare,  
 
Toatele frumoase, duioase, călătoare.  
 
 
 
Malin n-avea cum să nu compătimească,  
 
Din acea zi mila părintească să-i crească,  
 
Pentru acea fiinţă adultă ca o cornută,  
 
Dar înţelegea şi-i dădea iubire mai multă.  
 
 
 
Aşa l-a văzut într-o zi cum şchiopăta,  
 
Repede pe lângă director căuta al ajuta,  
 
Vruse să-l sprijine, c-o mână de a se alia,  
 
Dar el se retrase şi cu ochii rău dispera.  
 
 
 
Se şi răsti că el n-are nevoie de ajutor,  
 
Atât mai puţin de la un pierde-călător,  
 
Ce dintr-un fuior neîmpletit se dă deştept,  
 
Dar ca pe el îl apucă aşa cam cu ce drept?  
 
 
 
Malin nici că s-a speriat, ci l-a urmărit,  
 
Atunci şi altădată fără al fi prevenit,  
 
Căci îi era aşa milă de el - necoptul,  
 
Să-l ajute ca pe părinţii lui făcea totul.  
 
 
 
Azi aşa, mâine aşa, numai Alin mai trăia,  
 
În fata fetei dalbe veşnicia prea despica,  
 
Vedea cum femeia stătea ore nemişcată,  
 
Oare ce făcea ea în mintea-i cu a ei erată?  
 
 
 
Câteodată părea că-l vede şi îi surâde,  
 
Dar la numai puţin dispărea pe sub dude,  
 
Deşi încercă să meargă să-i şi vorbească,  
 
Gura-i se bloca şi-ncepea să bolborosească.  
 
 
 
Nu prea percepea ce lui i se întâmplă,  
 
De ce inima-i bate tare în a lui tâmple?  
 
De ce nu mai are acel zbor de la început,  
 
Pe când îndoiala în a sufletului i-a încăput?  
 
 
 
Într-o zi fără să vrea îşi găsi a lui îndoială,  
 
Că ce-ar face de-ar ieşi iubirea ei la iveală,  
 
Dacă nu cum s-ar învoi pe răposat să-l iute,  
 
Ei nu asta, atunci dacă şansele îi sunt mute?  
 
 
 
În ziua în care nici nu ştia că avea curaj,  
 
S-a dus direct s-o întrebe fără anturaj,  
 
De i-ar face plăcerea de ai accepta,  
 
Invitaţia, ca la balul lor de a dansa?  
 
 
 
Fata cu ochii mari atunci îi răspunde,  
 
Că la el se uită mereu, n-avea unde,  
 
În altă parte nu putea ca de soţ a uita,  
 
Şi de ce mai venea nici că ea mai ştia...  
 
 
 
Zăpăcit băiatul nostru nici că bine o luă,  
 
Dar ea şireata uimirea repede-i dejuca,  
 
Îl luă de mâini şi-l duse pe malul de lac,  
 
Şi acolo găsi minunăţiile ce lui îi plac.  
 
 
 
Alina îşi povesti al ei of sortitu-i, solid,  
 
Cum nu scăpa decât luându-l pe morbid,  
 
De subţiori şi plimbându-l unde n-a venit,  
 
Unde-i sufletu-i a rămas atât de pustiit...  
 
 
 
Atunci el din nu ştia ce curaj, o sărută,  
 
Părul încolăcit prea curând îi deşurubă,  
 
Şi-o îmbrăţişă cu drag şi cam bărbăteşte,  
 
Precum acela ce prea de drag nu gândeşte.  
 
 
 
Mălin când nu se aştepta pe ea o văzu,  
 
Că era Despina pe acolo nici n-o crezu,  
 
Cum de-ar pleca din oraşul ei natal,  
 
Ce-ar fi putut să-i fie acolo obiectival?  
 
 
 
Încântat o îmbrăţişă cam tare că ea ţipă,  
 
Dar de atâta bucurie ea prietenul calmă,  
 
Nu s-au mai văzut de când el a şi plecat,  
 
Şi pe la şcoli înalte a cătat de a umblat..  
 
 
 
Când avu în cap ca prietena să şi-o invite,  
 
Iată că un malac i se înfăţişa pe dinainte,  
 
Ea îl prezentă ca şi iubitul ei prea drag,  
 
Ăsta ca răspuns i-a dat un rânjet desag.  
 
 
 
Malin şi el înalt şi antrenat se făcuse mic,  
 
Se simţea de la asta natură prea pricăjit,  
 
N-a ştiut cum să plece de acolo repedea,  
 
Chiar de la ea o invitaţie mai că primea.  
 
 
 
Ajuns la cămin povesti colegilor intrând,  
 
Ca şi când prin oraş nici cumva hoinărind,  
 
Dorin prea empatic deveni atât de trist,  
 
I se rupse inima lui de om prea optimist...  
 
 
 
Malin l-a întrebat de vreodată i-a spus,  
 
Ce are în sufletu-i fin în faţa ei de adus,  
 
Şi cum negativ a zis Malin aşa cum era,  
 
Cine cumva putea-va mai face altceva?  
 
 
 
Dorin nu mai putea şi ieşi afară îndărăt,  
 
În curtea şcolii a se plimba neîncadrat,  
 
Se întinse pe iarbă şi oftă cam prelung,  
 
Unde n-avea ai ajunge oful şi mai lung.  
 
 
 
Se întinse pe iarbă, şi se tot răsuci,  
 
De câteva ori de din jos se şi smuci,  
 
Se aruncă în vise cam prea călător,  
 
După stele căzătoare alerga în zbor.  
 
 
 
Apoi tot smucindu-se după stelele alea,  
 
Din alergăturile celea a dat şi de belea,  
 
Căci cumva împiedicându-se de ceva,  
 
Căzut şi de-a berbeleacul.pe altceva.  
 
 
 
Dar, din a lui cădere a auzit un ţipăt,  
 
S-a întors şi locul acela a tot pipăit,  
 
Când să-şi dea seama ce-i, o lovitură  
 
Primi în cap ca de ciocan o smucitură!  
 
 
 
'De nesimţit, după ce în cap tu m-ai lovit,  
 
M-ai vi măi la pipăit de te faci şi istovit,  
 
De parcă n-ai înţelege că aş fi o fiinţă,  
 
Om sunt şi eu ca tine o fată finuţă!"  
 
Glăsui un om de bună dimineaţa.  
 
 
 
Lui Dorin parcă nu-i venea să creadă,  
 
Abia se spala pe ochi cu roua de livadă  
 
Având în faţă o fată nu rea ci drăguţă,  
 
O fată înaltă, frumoasa şi prea slăbuţă.  
 
 
 
’Poi tot alergând în noapte după stele,  
 
Continuând s-alerg de după zăbrele,  
 
Interiorizând văzut-am unele-n cădere,  
 
Pân'ce alergând fost-am inspirat de ele..  
 
 
 
Auzeam că de una prinzi şi o închizi,  
 
În inima ta fără de haine mari dorinţi,  
 
O dorinţă de importanţă se împlineşte,  
 
Neavând concluziuţa că te păcăleşte. ’  
 
 
 
’Adevărat că nicio căinţă te pipăieşte,  
 
Şi nicio pocăinţa cum palma te izbeşte,  
 
Ce nu cred c-ai mai sminţit-o vreodată,  
 
Aşa cum văd c-o fată n-ai văzut niciodată.’  
 
 
 
Cum reuşi Dorin pe apariţia din noapte,  
 
Pe ’căinţa lui neaşteptată ca s-o împace,  
 
El ştiu, cum crezu c-o dorinţa s-a împlinit,  
 
Dar cert că răceala din inima-i s-a risipit.  
 
 
 
Şi cum iar vruse s-o pipăie, s-o înţeleagă,  
 
Maică iar simţi pe faţă palma năzdravană,  
 
El zise răspicat, ca ea îi este visul aşteptat,  
 
Împlinit pe când inima-i era declin căpiat.  
 
 
 
Fata se-ndură şi-i povesti cum la fel şi ea,  
 
Cum pe terenul şcolii lor adesea venea,  
 
Printr-o gaură-n gard uşor se strecura,  
 
Şi pe imaşul lor ce frumos mai zburda.  
 
 
 
Ca la şcoala ei nu-i aşa frumos, nu-i de vis,  
 
Acilea pe terenul lor se simte ca-n paradis,  
 
El la fel îi spune că au munci de îndeplinit,  
 
Chiar de n-ar fi vrut ei - raiul de înfăptuit.  
 
 
 
Aşa că iată cum Dorin în oraş nu mai pleca,  
 
Uimind cum de bilete de voie nu mai cerea,  
 
Căci în fiecare seară aştepta misterioasa,  
 
La locul în care venea regulat ca acasă.  
 
 
 
Le fu iubire cu năbădăi, dar se înţelegeau,  
 
Cum de viaţa în câteva clipe se ghemuia,  
 
Cum fata de la şcoala de fete tot fugind,  
 
Pe băiatul în şcoala vieţii lui va fi zăpăcind.  
 
 
Referinţă Bibliografică:
TRILOGIA PRIETENIEI ŞI A IUBIRII. (II) / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1393, Anul IV, 24 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!