Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1336 din 28 august 2014        Toate Articolele Autorului

– Maestro Eugen Doga - şi marea onoare avută pentru interviu !
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: - ‘’Cu cât mai mult scri, cu atât afli că rămâne mai multă muzică nescrisă…!’’ –maestro Eugen Doga  
 
 
 
-“All the beauty and attractiveness of the world around us in aesthetic sense is a mystery, and only by comprehending it you feel infinity.” – compozitorul Eugen Doga  
 
 
 
Nota ce începe tremurândă, întocmai că e muzica plăpândă, ce alunecă şi se strânge în suflet revelândă, ca sunetul făcut duios printr-un compozit drăgăstos, ce nu e nici muieros, ci dătător de pace, totul poate să împace, de întâlneşte o ureche deschisă şi o minte necompromisă… aceasta este “ordinea’’ firii cântată de maestrul Eugen Doga!!  
 
 
 
Un vis realizat pentru un plan tainic ce-mi încolţea în inimă şi-n gândire pe masură ce dvs., Maestro, reapareaţi în viaţa mea ‘conştientă’, după ce în copilarie vă mai ascultam, chiar şi în vechiul regim odios (artei în primul rând), pe când Frumosul muzicilor dvs. răzbăteau, difuzându-se pe la radio atunci, îmi strorcea o lacrimă naivă... Acest plan al interviului crescând pe masură ce tot vă ascultam, după ce copleşit de atâta muzicalitate blândă şi împăciuitoare, explodam într-o implozie afectivă a regăsirii Eu-lui, apoi a Sinelui prin notele dumneavoastră ... Ori, dacă nu era suficientă această copleşire, deşi muzica se manifestă ca un tot de cuprindere a vieţii şi a emoţiei vibratile despre ea, simţită totodată prin empatia cu fiinţa compozitorului, după, sau în acelaşi timp, apar constatările unor dinstincţii impresionante..!!  
 
 
 
Dar, cum departe de mine lauda oarbă şi cum nu-mi doresc să vă fac rău cu vreo îndoială de gen, voi trece direct la subiect/e. Doar că, pentru cine mai doreşte, mai ales muzica dvs. s-o asculte, rog lumea doritoare să acceseze prin google/youtube nobilul nume: Eugen Doga – mai nou supranumit şi - ‘’cel mai mare compozitor român în viaţă!’’. Comparat fiind cu George Enescu şi cu cei mai iluştri compozitori ai lumii.. însă, ce poţi face când vorbele nu pot cuprinde nici un prea mare ‘nimic’ adevărat şi real..?? O impresionantă capodoperă mondială (muzicală), este printre toate-cele frumoase dintre ale dânsului, o coloană sonoră compusă în numai 10 min. : -My Sweet and Tender Beast!!  
 
 
 
Dacă, ar mai fi nevoie de vreo minimă prezentare, putem spune doar că gloria visată printre reveriile adolescenţei timpurii, asta doar pentru o slabă ‘reputaţie’ rurală, înduioşătoare de altfel la o aşa vârstă prematură, totuşi, nu mai sunt de foarte multă vreme năluciri, ci realităţi mondiale copleşitoare!! Ori, ce-ar fi a şti că Maestro Eugen Doga se află în - Topul 200 Oameni ai Lumii.. !! C-or fi ei celebri sau de dintotdeauna, distinge-ţi dvs. Vă foarte mulţumesc, Maestro!!  
 
 
- Maestre Eugen Doga, în general marii artişti ai lumii s-au autocreat printr-un proces de autonomie, autodictare şi perfecţionare prin care le apare, li se revelează în primul rând lor înşilor acea Scânteie Divină ce se ‘implementează’ într-un om; şi, întocmai Alegerea/Graţia Divină se poate manifesta de timpuriu, din fragedă pruncie, uneori.. la dvs. cum s-a manifestat aceasta?  
 
Maestro Eugen Doga: …din start vreau să vă spun, că nu sunt mare! Sunt un om de rând, ca toată lumea, fiindcă am și apărut din această lume. Pentru mine lumea aceasta în care am apărut e ca un câmp mare de grâu, unde toate spicele sunt la fel. Dar iată că, probabil, un pai cu un spicușor crește mai bine, e mai frumos şi mai mănos. Probabil că și soare i-a picat mai mult, și solul în care a fost aruncată sămânța s-a pomenit a fi mai bogat, și roza vânturilor i-a adus mai multe raze ultraviolete, și, și...  
 
Dar, eu îmi imaginez tabloul în care Domnul nostru, Acela Unicul din Cer, merge pe acolo sus călcând pe norii bulgăroși ce mai au acolo hopuri și chiar gropi. La un moment dat se împiedică într-un colțișor de nor, alunecă și din ”turbinca” Lui cad daruri pentru toată lumea, anume din cea pe care o poartă mereu în spate se risipesc atunci niște grăunțe, sau firişoare fermecătoare, dar, din păcate, nu se știe unde ajung acolo jos, pe Pământ. E posibil că i-a căzut și mămicii mele ceva în poale din Turbinca Domnului, care nici nu știa, probabil, de satul – Mocra - din Transnistria, unde era să mă nasc eu.  
 
-“Dacă nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica!” – Emil Cioran  
 
Da, mămicii mele i-a fost dat un Dar Dumnezeiesc de a fi – MAMĂ şi de a fi unicul om de pe fața pământului, care și-a consacrat viața deplin creșterii pruncului său, despre care mai apoi spunea că - îi este puternica nădejde și unica dragoste a ei! Deoarece, iată că mama încă nici nu se născuse, când a fost ucis tatăl ei în primele zile ale Primului Război Mondial. Era să fie al șaptelea copil al bunicii mele Nadia, venită din Basarabia pentru a se căsători. Mai târziu din familia bunicii dispar câteva surori și unicul frate Petrică, sau badea Petia, cum îi spunea mama. Nu s-a mai întors nimeni din negura acelor vremuri staliniste. Și iată că și mama, la numai acei 29 de ani rămâne văduvă, tatăl meu fiind ucis……… ……  
 
S-a întâmplat chiar la sfârșitul războiului, în anul 1945 pe teritoriul Ungariei... În asemenea situație și într-o astfel de stare sufletească am crescut eu, care am văzut prima zi de război în 1941, odată cu venirea trupelor armate române, apoi ultima zi de la sfărșitul războiului, când toată lumea plângea de bucurie că s-au întors bărbații acasă în viață, iar la alții de durere.. că, au rămas orfani: fără tată, fără soț, fără copil..  
 
 
Pe atunci nu se mai gândea nimeni la carieră. Toată lumea lupta pentru a supraviețui. Și totuși, deseori mă duceam cu mama la „jioc”, după cum se zicea pe la noi la horă, unde cânta fanfara în frunte cu un lăutar orb, pe nume Moș Fedot. Ooo, ce-mi mai plăcea să-l ascult pe acest Moș Fedot cântând la bariton! Iar în timpul nunților lumea se aduna nu numai să vadă mirele sau mireasa, dar și să-l asculte pe el la ”Iertăciunea miresei”. Ce muzică frumoasă cânta orchestra, câtă dragoste și câte sinţăminte de durere lină ieșeau din trubele muzicanților lui Moș Fedot! Nu am mai auzit această muzică nicăieri, fiindcă, sunt sigur, a fost ”născocită” de acest talentat lăutar. Tare mult vroiam și eu în taină să ”născocesc” ceva pentru această orchestra, ca să mi-o cânte Moş Fedot, iar lumea să admire muzica aceasta și să mă laude: ” uite ce mic e, dar ce muzică frumoasă a ”născocit!”. Era un vis ascuns, prea de taină, precum un vis al unui copil care în fiecare zi și în fiecare clipă descoperă lumea nouă pentru el, dorește să se înroleze și el în acest miracol despre care nici nu știe că se numeşte - Viață. Cu toată admirația față de muzica și muzicanții satului, cariera de muzicant nu părea prestigioasă atunci…  
 
 
”Ei, ce, muzicant vrei să fii, să cănți pe la prispe?”, zicea lumea. Mama şi-a făcut emoţii, cănd a auzit că noi câțiva băieți din sat, după ce terminăm școala de șapte ani, dorim să învățăm muzică. Nopți nedormite, perne ude de lacrimi vărsate în taină și ”oof-furile” izbucnite din adâncurile sufletului rănit al mamei, caracterizau acele grele momente în casa noastră. O vedeam dimineața cu ochii inflamați și privirile ei lungi, în care se putea citi dragostea nemărginită față de copilul ei rămas orfan.. Parcă lumea şi spunea: - ,,durerea ascunsă din străfundurile sufletului acestei tinere femei, care nici nu a gustat în plin această dragoste dată către Dumnezeu. Se puteau citi chiar și reproșurile timpului, nedreptățile soartei, ori cine știe ale cui și cum, care se încheiau cu: ”Ei, dragul mamei...”.  
 
- Concret dacă ne-aţi înfăţişa etapele/determinările interioare şi/sau exterioare care v-au îndemnat către această carieră muzicală, cum ar fi istoricul (poate mai puţin cunoscut) prin care dvs. aţi ajuns ceea ce sunteti, un compozitor de talie mondială?  
 
 
 
Maestro Eugen Doga: Cred că numai curiozitatea m-a făcut să fac ”abateri” de la toate acele ce mă înconjurau, de la treburile cu care era ocupată lumea la noi în sat.  
 
 
 
Era radio în mijlocul satului pe un stâlp, dar eu vroiam să am radio-ul propriu, fără energie electrică şi cheltuieli băneşti. Cântau băieţii la mandolină - vroiam şi eu să cănt la mandolina mea! Mergeau băieţii cu bicicleta - atunci vroiam şi eu bicicletă personală! Însă, toate aceastea nu le puteam procura cu bani, de aceea le făceam singur. Ce e cam drept, bicicleta s-a descompus imediat cum am încercat să o pornesc din loc. În rest, mi-a mers mai mult la altele. Chiar la o nuntă am cântat la mandolina făcută de mine, alcătuită dintr-o sită veche. Atunci am primit şi primul meu onorariu : - o ”buleandră” şi apă fiartă cu câţiva fluturi de seminţe de mohor! Iar ”aparatul” de radio făcut de mine, m-a înştiinţat că este o şcoală de muzică la Chişinău. Cum îmi căzuse pofta de a merge la şcoala de meserii, acolo unde, în timpul şi după ea, era să mă hrănească şi să mă îmbrace. Posibil că şi lăcătuş aş fi fost eu bun o vreme, deşi nu prea îndelungată vreme, fiindcă nu-mi place să fac una şi aceaşi tot timpul. Eu unul aş schimba ceva din procesul stabilit de către cineva anume pentru a progresa, pentru a ‘renova’. Şi, totuşi, de vină e - Destinul?! El ne duce, precum merge râul, de cum se mişcă Luna şi Soarele, sau cum înfloresc bujorii şi liliecii şi cum ne aduce pe lumea aceasta Mama…din inertia Voinţei Divine!  
 
” Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos!” – Platon  
 
- Fiind toate acestea, doream să va întreb: cum este posibil ca un om cu atât de multe distincţii, recunoaşteri / recompense de tot felul să nu se oprească şi să nu se mulţumească doar cu atât, ci să continue procesul aproape natural de creaţie, să răzbată între alte nuanţe şi alte redute (câştigate de alţi compozitori ai lumii?) ai timpilor sonori, ale solfégiilor şi/sau a structurilor muzicale preexistente, dorind descoperirea altora noi?  
 
 
 
Maestro Eugen Doga: Eu toată viaţa am fost şi sunt nemulţumit. La Sankt-Petersburg o revistă a scris că: Doga tot timpul e contrariat, tot timpul critică, ”mârâie” şi bormojeşte (bomârjeşte?)... -Vai, sărmanii! Eu critic nu pentru a distruge, ba dimpotrivă - vreau să curăţ mediul de uscăciuni, să reîntocmesc lucrurile. Pentru ce să mai consumăm energia, de altfel, dacă lucrurile stau bine?? Apoi da, e bine şi ceva de laudă să spui. Eu o fac cu mare plăcere, fiindcă şi mie îmi place să mă laude cineva când fac ceva frumos. Dar, mă şi sperii, ca nu cumva să mă provoace cineva, dacă şi eu voi scăpa ceva într-un viitor.. în ceea ce am avut de făcut. De aceea, eu sunt mereu precaut: nu mi-am prins niciodata vreo decoraţie la piept din acelea ce le-am primit şi nu permit să-mi enumere careva titlurile pe scenă - asta dacă reuşesc... nici nu mă amuză fel-de-fel de superlative grandioase!  
 
 
Când eram la liceul de muzică, tot timpul mă frământa problema: - ce voi face eu cu violoncelul meu în această viaţă?; - cum voi putea fi observat cu el?; - cum voi putea avea o influenţă asupra lumii, pentru ca să pot măcar cu un deget să ating meridianele sau paralelele globului pământasc, precum degetele ating strunele de harpă, iar sunetele mele adesea să fie auzite?; - iar globul pământesc poate să se rotească cumva în ritmul acestor sunete, cum să fac? Dar şi atunci, când la Olimpiada din anul ’80, de la Moscova, ori la Olimpiada ”Soci-2014”, pe când a răsunat muzica mea pentru miliardele de ascultători de pe glob, ceva mă apasa, eram mâhnit şi indispus, fiindcă mi-e frică să nu dezamăgesc cumva lumea care mă crede, care nu ştiu ce găseşte în muzica mea…  
 
Nemulţumirea de sine - mă mişcă, mă mobilizează! Eu, rareori ascult muzica pe care am scris-o... Mie mai mult imi convine starea de nemulţumire, da, da!! Şi totuşi, ca să scap de această stare caut noi genuri de muzică, noi teme, caut noi oameni cu care aş putea colabora. De la un film trec la un cvartet pentru instrumente cu coarde, sau de la coruri acappela la o arie, ori romanţă. Pot chiar să scriu şi o proză dacă vreau, o creaţie literară, pe care aş practica-o dacă nu m-ar fi ocupat muzica tot timpul. Eii, iluzii amatoriceşti! J Păcat că nu am urmat o şcoală românească.. Am învăţat în limba ucrainiană şi în rusă. Însă, nu cred că limba defineşte caracterul omului. Felul de a gândi, de a vedea lumea şi oamenii este izvorul creaţiei, al descoperirii Sinelui, a vieţii ca atare.  
 
 
 
- Sunteţi, Maestro Eugen Doga, exemplul complet şi fascinant totodată pentru modul cum un om este una cu opera sa de artă, dar cum aceasta, ajungând pe cele mai înalte culmi, nu v-au dus la autosuficienţă, ba dimpotrivă continuă în virtutea inerţiei sale interioare impresionante; astfel încât intervine întrebarea imperioasă, ce nu-mi tot dă pace şi care sper să nu deranjeze: - cum este posibil ca o aşa artă impresionantă ce a atras atatea distincţii să nu va influenţeze (negativ) de a vă înpinge spre acea latura umană –poate normală pe alocuri – infatuarea?  
 
 
 
Maestro Eugen Doga: Eu deja m-am exprimat referitor la distincţii: - nu mă interesează!! Nu fiindcă le am aproape pe toate dintre care le-ar putea avea un artist. Cu toate că nu e chiar aşa: m-ar deranja dacă nu le-aş fi avut şi, totuşi, ele stau undeva într-un colţişor de sertar şi nici nu mai ştiu cum arată. Îmi aminteşte de aceste ”zâgănele” numai doamna, care de altfel completează pagina mea personală pe facebook. Mi-aş dori în schimb, să aud muzica atunci când se cântă undeva în Australia sau prin America. Ori, chiar în vecinătate pe undeva la oficierea unei căsătorii, sau în căşti la vreun spital ca fondal psihoterapeutic.  
 
 
Mie mi-este frică ca nu cumva să mă părăsească Muzica... Sufăr în momentele cănd nu am posibilitatea să scriu sau compun muzică, fiind în deplasări. Pe mine mereu mă însoţeşte setea de a scrie şi chiar mă supăr, uneori… de ce nu mă închide cineva undeva ca să scot toate câte se pot scoate din mine - acele sunete, care mi-au venit ”pe degeaba”, sau gratuit...?!? Şi, în special pentru muzica românească m-aş preocupa mai mult, cum nu-mi pare c-am facut-o, fiindcă majoritatea muzicilor mele sunt scrise în limba rusă (Rusia), chiar şi baletul ”Luceafărul”. Pentru muzica transmisă de la mama şi tata, sau de la strămoşii mei, eu am rămas veşnic cu datorii... Nu, nu cred că voi reuşi să răsplătesc cumva..!  
 
“Muzica este limba pasiunii.”- Richard Wagner  
 
Referitor la modul cum arată un om. În special un artist. Îl vezi pe cineva cu barbă, cu o coafură pufoasă şi răzlugă, ori cu musteţi răsucite şi bărbierit sofisticat. ‘’Ooo, ăsta e vreun profesor, sau un mare artist, sau un mare nu ştiu ce?’’ Când colo, e un pierde vară, sau o mediocritate. Pe altul îl vezi atunci nu prea îngrijit, haios, glumeţ... Vai de mine, şi dânsul ziceţi că e compozitor?, întreabă cineva. - Da, şi e foarte talentat!! Totuşi, eu sunt de părere, că artistul adevărat trebuie să fie în toate frumos, atrăgător, armonios, demn şi în acelaşi timp modest. Jocul/-rile de a fi ciudat sau plin de importanţă vorbesc despre deşertul subiectului în sine. Eu mă strădui să respect lumea în care trăiesc, să mă înscriu în normele şi obiceiurile acelei lumi, care mă solicită.  
 
 
 
- Fiind un fapt arhicunoscut că sunteţi întocmai foarte modest, în ciuda faptului că se găsesc peste tot (adjective) superlative la adresa şi opera dvs., care mareaţă continuă mereu, confundându-se cu toată viaţa dvs., înnodându-se chiar cu un istoric întreg al omenirii! Cum de reuşiţi atât de bine să va găsiţi resursele de a continua şi la această vârstă onorabilă(77 de ani)? Asta cu atât mai mult cu cât ştim că aţi avut prieteni dragi… ce vă înţelegeau poate mai mult decât un public pestriţ, ‘stufos’ sau diplomatic?  
 
 
 
Maestro Eugen Doga: Eu cred că omul nu îmbătrâneşte!! Chiar fizic. Îmbătrăneşte doar conştiinţa sa, filosofia concepţiei sale. Eu nu o singură data mi-am rugat prietenii să excludă din vocabularul lor cuvintele ”vârstă”, ”bătrâneţe”, ‘’oboseală’’, e.t.c. În fiecare din noi zace atâta energie neexplorată, deoarece uneori ea poate face minuni, dar noi nici nu bănuim, că avem această forţă. Da, eu am avut şi am prieteni buni şi devotaţi. Nu mulţi, fiindcă pritenii cer şi ei atenţie, timp. Da de unde să-l iei pe acest domn enigmatic numit - timp? Am şi duşmani.. Mai bine zis - trădători. Chiar acele persoane de la care nu m-am aşteptat, pe care la timpul lor le-am ajutat să facă studii şi chiar carieră. Pe aceste persoane eu le exclud din viaţa mea, de parcă ei nici măcar o dată nu au fost să-i văd în viaţa mea, şi mă întorc la prietenul meu cel mai bun şi devotat ce se afla în interior - la Sine. Deci, mă refer la rezervele acelea care abia aşteaptă să vină în ajutor. Dar şi Dumnezeu cred că nu mă lasă la nevoi, fără Mila Sa.  
 
“Eugen Doga este recunoscut la nivel internaţional, alături de George Enescu, ca unul dintre cele mai mari nume ale muzicii clasice.” – Breaking News  
 
Referitor la public pot spune, că mă cunoaşte foarte puţin şi nu întocmai real, precum sunt eu cu adevărat. Eu nu am fost capabil să adun bogăţii materiale. Pentru mine cea mai mare bogăţie sunt copilaşii pentru care scriu mereu, dar ”nenii” şi ”tanţele’’ nu mă ajută prea mult de a ajunge la urechile lor aceste cântece. O deosebită plăcere o am de la oamenii în etate, ce vin pe scenele din timpul diferitelor festivaluri artistice pentru amatori, aducând nepoţeii şi nepoţelele lor ţinându-i de mânuţe. Primii întineresc prin empatie, iar micuţii se maturizează pe lângă bunii lor. Fericirea îi cuprinde atunci pe toţi aceia din ambele extreme ale vieţii. Pentru mine este o mare bucurie de a fi în juriu la asemenea sărbători artistice la care particip mai mult de peste 20 de ani. Eu îmi culeg bucuria din bucuria lor. Eu mă fac mai bogat şi mulţumit de încrederea pe care mi-o oferă aceşti omuleţi, ce fac primii paşi în viaţă, aceia care abia încep a merge, dar şi cei care abia merg sub greutatea anilor trecuţi..  
 
“Muzica este pictura orbilor.” - Valeriu Butulescu  
 
Iar referitor la modestie: eu sunt un om normal, aşezat, cu izbucniri uneori, demn şi nu doresc să fiu extravagant cu orice preţ!  
 
 
- Mă bucur, maestre, este de-a dreptul înduioşător! Se ştie că în general, pe lângă cei dragi care-i susţin pe artişti, pe lângă prieteni, oamenii de suflet ce ajută, cele mai puternice motivaţii de creaţie sunt – muzele! De cele multe ori, numai luată una singură, ea este confundabilă cu una din cele enumerate, dar fără a lua o formă fizică, concretă, ci una esenţială, abstractă, spirituală, cred… ale dvs., Maestro, ne puteţi spune cam care sunt ale dvs.?  
 
 
 
Maestro Eugen Doga: …Muza numărul unu este cea virtuală, aceea care vine din ”combustibilul” dat de Dumnezeu. Dar, dacă o să stai şi să aştepţi ”muza”, anume că-ţi va veni şi te va inspira, nu mai faci nimic. Dacă chiar vine această muză, precum iubita, iubitul, ocupă-te de ei şi lasă în pace arta. Creaţia e într-un fel egoistică, corupătoare.. ca şi femeia: ea nu suportă pe altcineva alături de sine, sau să fie schimbată cu altcineva?! Sunt şi excepţii. Ca şi în oricare latură a vieţii nu există nimic absolut perfect... Dragostea lui Mihai Eminescu, de exemplu, a-şi caracteriza-o ca o dragoste virtuală, o emanaţie spirituală ivită dinspre pământ şi mergând spre cer, nu prin acele fibre optice, apropos... :) Căci, ea a fost pornită de la persoane fizice reale, emanată şi extinsă între pământ şi univers, în schimb, Veronica Micle, a suferit/i-a survenit o dragoste fizică pământească, concretă, reală, pornită şi adresată persoanei reale, a omului Mihai palpabil, căci era şi frumos, de altfel.  
 
“Unesco a decis: Valsul românului Eugen Doga, a patra capodoperă muzicală a secolului XX” - Breaking News  
 
 
 
Eu însă, prefer să zic că: -nu ştiu ce este – muza?; -nu ştiu ce este - creaţia?; -nu ştiu ce este inspiraţia ori femeia… Toate acestea sunt taine! Şi, cam atât timp cât va fi taina-taină, va fi şi viaţa-viaţă, va fi şi Creaţia şi Inspiraţia pornită din taine!! Misterul având în el însuşi o stare copleşitoare de energie creativă. Nu ştiu în ce măsură sunt în genere susţinuţi artiştii de muze, sau în ce măsură îi poate ajuta pe alţii, dar sunt mereu atraşi în acelaşi timp de aceste muze, mai mereu sunt în căutarea lor, mereu bucuroşi şi chiar fericiţi de chinurile pe care le aduc muzele..  
 
 
 
-Adevărat! Dat fiind faptul că practicaţi continuu, zi de zi, cea mai impresionantă şi eficace terapie – muzica! Şi, în ciuda faptului că celebritatea ce o aveţi, ducându-vă renumele înaintea dvs. oriunde nici nu mergeţi, este posibil ca, totuşi, să persiste uneori vreo preocupare (frică) intensă sau slabă, dar persistentă, capabilă de ceva (negativ)suficient de sâcâitor de a nu vă lăsa în împlinirea a ceva important?  
 
 
 
Maestro Eugen Doga: De foarte multă vreme am observat că muzica mea a căpătat o viaţă de sine stătătoare. Pe ea o iubeşte lumea. Ea călătoreşte peste tot globul pământesc şi chiar în spaţiul astral. Eu sunt o anexă, o coadă, un subiect aproape străin acestei ‘doamne’, care se cheamă - muzică - şi este compusă de mine. Eu îi aparţin, dar toate meritele nu sunt datorate mie... Muzica pentru mine, este în primul rând e adevărată ‘’terapie’’, după cum v-aţi exprimat şi dumneavoastră. -Mulţumesc!  
 
 
 
Uneori îmi vine foarte greu la suflet, că nici nu ştiu ce să fac.. Eu mă duc în cabinet şi încerc să continui ceva anterior, neterminat, vrând să scriu. Ori, să pun vreo lucrare clasică romantică pe disc venil şi să uit de toate frământările anterioare.. Dar, sfârşitul zilei încărcate cu fel-de-fel de lucruri secundare mă supără mult, fiindcă nu am lăsat nicio urmă, trăind acea zi deşartă... De aceea, este bine să laşi în fiecare zi o amprentă cât de mica care va provoca apariţia mai multora, chiar şi amprentele altora dacă a trezit interesul, şi, iată că, aşa posibil se împlineşte ziua, luna şi viaţa.  
 
 
Iar în ceea ce priveşte frica, eu sunt convins, că frica nu are vreun rol în creaţie. Ţi-e frică, caută-ţi de altă treabă. Dacă era să le fie frică cumva lui Magellan sau Columb, nu mai ştiam noi că globul nostru pământesc este rotund, ori poate că nu mai cunoşteam America.  
 
Arta este crearea de noi lumi spirituale,care pornind de la creator, devine a tuturora,a lumii întregi.  
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
– Maestro Eugen Doga - şi marea onoare avută pentru interviu ! / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1336, Anul IV, 28 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!