Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Valentina Becart         Publicat în: Ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Cella Negoiescu. Despre vol.de poezie ”În umbra zeilor”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
întâmplarea de a fi lumină peste timp...  
 
Nu mai e nicio mirare că Valentina Becart ne mai oferă un moment de relaxare pentru a ne încânta cu versurile sale incluse într-un nou volum intitulat În umbra zeilor, apărut la editura Orfeu, 2015.  
 
Pe de altă parte nu mai e o noutate pentru nici unul dintre noi că anii trec şi fiecare ne prefacem că uităm de trecerea lor, de cinismul cu care ne ridează fruntea, ne albeşte tâmplele, ne îngreunează pasul, dar ne fortifică simţurile şi ne maturizează scrisul. Şi pentru Valentina Becart timpul aduce o complexitate de imagini, volumul de faţă mergând, mai mult decât oricare altul (am în vedere, bineînţeles, doar volumele Domniei sale), spre încifrare. N-aş vrea să cred că o face dinadins pentru a se pune pe linia moderniştilor şi nici că ar fi fost influenţată de mari poeţi înaintaşi, deşi, uneori, întâlnim termeni sau chiar titluri care amintesc de poezia lui Barbu sau Blaga. Astfel ideea de „nenăscut” pare o preluare a „increatului” din Oul dogmatic barbian, în timp ce un titlu precum ”Opreşte destrămarea” aminteşte clar de motto-ul volumului Marea trecere a lui Blaga: „Opreşte trecerea. Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire - şi totuşi opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”. Desigur, asemănarea constă doar în reluarea unor termeni, diferenţa fiind evidentă, deoarece, dacă poezia lui Blaga anticipă concepţiile sale metafizice (Eu nu strivesc corola de minuni a lumii fiind un exemplu edificator pentru Trilogia cunoaşterii), Valentina Becart nu are un sistem filosofic închegat, ci un noian de sentimente sau resentimente pe care încearcă să le camunfleze sub un metalimbaj ceva mai abstract, dar nu imposibil de descifrat. Poezia sa musteşte de simboluri ambigui, începând chiar cu titlul volumului - În umbra zeilor. Ce-ar sugera acest titlu? Pe de o parte, poate, modestia sau ambiţia poetei de a accede spre vârful Olimpului sau, poate, ascunde sarcasmul adresat celor care se cred zei, privind dintr-un Înalt imaginar, cu aroganţă şi infatuare. Personal, înclin să cred în cea de a doua alternativă, căci într-o poezie, dar şi în multe altele, Timpul, „zeu al tăcerilor”, e asemuit cu o fiară care „o fulgeră cu privirea”, îi „adulmecă flămând trupul”, căutând s-o ajungă din urmă. Conştientă de atotputernicia acestui „zeu tăcut”, poeta adoptă o atitudine normală, căci, indiferent de particularităţile noastre individuale, suntem plămădiţi la fel, fiecare dintre noi trecând prin etapele vieţii, strâns îngemănate cu anotimpurile. Am în vedere copilăria asociată primăverii, tinereţea şi maturitatea asociate verii şi toamnei, în timp ce vârsta înaintată, ca să folosim un eufemism, adică bătrâneţea, o asociez iernii. De aceea întâlnim, uneori, la Valentina Becart, acorduri minulesciene ca în versurile poeziei Întâlnire neaşteptată ce aminteşte de Romanţa tinereţii, subiectele fiind similare. Aceleaşi nuanţe le regăsim şi în poezia Cu-un tren nostalgic ... ai plecat tinereţe în care regretul şi frământarea lăuntrică a poetei se fac simţite.  
 
Aflându-se, aşadar, în apropierea toamnei, de „amurgul răsfrânt pe fruntea-i ca de ceară”, poeta mai cere o clipă de a mai participa la „carnavalul cetăţii” prin cuvintele ei, prin poezia ei, ca o ultimă închinăciune, ca „zeiţă a frumuseţii şi a sacrificiului”. Se simte un oarecare pesimism, deoarece poeta îşi simte „trupul uscat de atâta rodnicie”, dar n-ar fi cazul, căci viaţa triumfă totdeauna, din trupul uscat ivindu-se lăstari puternici, în stare să supravieţuiască şi să rodească la rândul lor. De altfel, însăşi poeta revine şi speră într-un nou timp din care va creşte „lumina curată / ... /mereu mai vivace”, care o va face să-şi simtă sufletul „cum se desface-n ramuri / ce-şi caută împlinirea / şi rodul unui timp senin”, ceea ce i se pare o minune, „o lacrimă de zeu” (În braţele noului timp).  
 
Şi timpul senin îl găseşte poeta în iubire, poate o iubire ce-a trecut, dar poate reînvia: „În bătaia luminii / îmi deschid braţele aşteptând primul strigăt / al celui vândut singurătăţii(Un zeu decăzut), căci odinioară - îşi aminteşte poeta - erau „două inimi pârguite de dor, / cu boabe de aur, / încolţite în suflet, / ca o câmpie lăsată să rodească / în slavă” (Ca o pasăre rară). Crezând în revenirea iubirii, poeta îşi pregăteşte daruri inedite: pădurea întreagă asemănată cu un fruct, pădurea cu frunzele ei „marmorate”, cu glasul ei, deoarece cuvintele sale se sting în fiecare frunză şi-n fiecare floare albastră, ea însăşi, poeta, comparându-se cu o asemenea floare, comparaţie care pare smulsă din aceeaşi sursă eminesciană (opera germanului Novalis), deoarece simbolul e acela al purităţii, al unei iubiri caste. Şi dacă anii şi-au pus amprenta pe părul mătăsos, pe trupu-i firav, ea, poeta, a rămas aceeaşi, căutând cu înfrigurare „fereastra deschisă în care luminile lumii / s-au zăvorât ca-ntr-o duminică / fără rugăciune”.  
 
Iubirea se îndreaptă nu numai spre semenii săi pe care îi îndeamnă să scruteze depărtarea, să înfrunte „liniştea fluviilor” şi „vuietul furtunii”, pentru a-şi putea continua truda ca o „flacără înaltă”, ca un amurg trufaş, nedându-se bătuţi de zeul zilei - de Timp, dar discret şi spre divinitate, căreia, smerită, poeta îi recunoaşte puterea de a o îndârji în lupta cu acest zeu tăcut. Astfel, poezia ”Nu trageţi în altare” e elocventă, poeta recunoscând „bucuria sufletului” în locul acela unde „cuvintele râvnesc dumnezeirea”. Ca şi Iona, personajul biblic care, reluat în piesa lui Marin Sorescu, preferă să moară pentru a se naşte din nou având pe buze şi-n suflet speranţa: „Ieşim noi cumva la lumină”, aşa şi poeta Valentina Becart îşi doreşte să se nască „întâia oară” pentru a atinge lumina: „... şi iar şi iar ... / odată cu zorii / să mă nasc întâia oară / scânteie sfioasă / în visul pătimaş al luminii ... / al luminii” (Din jurnalul unei zile). E lumina pe care i se pare că a atins-o într-un început de mai, când iubirea o împresura, reînnoind natura cu straie şi miresme proaspete. Acum, când doar amintirea o năpădeşte, poeta recunoaşte că iubitul nu i-a „meritat”, parcă, ofranda şi, de aceea, iubirea nu poate reveni prea uşor, ceea ce-o face să prefere să se bucure singură de lumină (O noapte de beţie). Aşadar, tăcutul zeu poate fi învins de lumina iubirii şi a creaţiei, strecurându-se printre „făţarnici, netrebnici, / făcători de rele / împinşi orbeşte la păcate”. Şi toată această luptă, această acerbă strădanie de a ajunge, de a atinge lumina, e ingenios subliniată de cele patru poeme sugestiv intitulate: Din jurnalul unei zile, poeme din care răzbate dorinţa poetei de a-şi linişti sufletul zbuciumat de dor, întinat de „noroaiele lumii”, de „ceasul agonic al zilei”. Iubirea, ea însăşi e „lumina zveltă”, ea reprezentând fericirea, pe care poeta o roagă insistent să-i pătrundă în trup, în inimă, învelindu-i întreaga făptură (Tu eşti lumina zveltă). Ba mai mult, îi propune iubitului să fure zeilor o lotcă pentru a naviga spre zări senine, ancorând la poarta fericirii (Stea fără nume).  
 
Alteori, însă, autoarea apare ca o răzvrătită, îndrăznind să se adreseze chiar Marelui Creator, întrebându-l cu cutezanţă dacă mai are în grijă viaţa celor aruncaţi pe pământ, pentru a munci şi a se chinui, pentru a se înmulţi şi a se înverşuna să trăiască. Poetei i se pare că Marele Creator nu-şi mai trimite proorocii, nemaifiind atent la strigătul celor supuşi, căci zarva păcătoşilor e mai mare, încât tăcutul zeu se transformă într-un timp al negării. Aşadar, de cele mai multe ori abordarea e ambiguă, poeta adresându-se unui iubit pământean sau unuia celest, celui dintâi trimiţându-i „scrisori ...”, aşteptându-l „cu fiecare răsărit”, cu fiecare ticăit, minut, secundă (Un ceas oprit), în nopţile de iarnă, pe celălalt rugându-l să vină cu fiecare gând, rugăminte pe care o poartă ani de-a rândul, ajungând ea însăşi în iarna vieţii (Îţi scriu cu dor), înlănţuită de „lianele unui trup / fără suflet”.  
 
Ca în elegiile bacoviene, poeta îşi strigă cu deznădejde dorul de iubire în pofida toamnei din sine şi din afară visând, sperând ca cel iubit să-i devină părtaş sentimentelor sale. Conştientă însă de puterea tăcutului zeu, ea revine, parcă, în realitatea cotidiană, convinsă că „niciun gând nu poate / opri / ochiul toamnei / plângând”, rafalele de vânt ce spulberă orice vis de iubire, trezind în juru-i doar „foşnet de frunze ruginii / în agonie”, încât propriile sale cuvinte nu se mai aud, chemarea sa devenind surdă, nemaiauzită. Ultima poezie a volumului pare un strigăt disperat al unui pământean care mai cere zeului încă un răgaz, oricât de scurt, pentru a mai asculta lăsarea lentă a înserărilor, de a-şi mai amesteca puţin cuvintele precum culorile pe o paletă: „fie-ţi milă de buzele însetate / ce ţi-au rostit numele / la cumpăna dinspre apusul / vieţii / şi întâmplarea de a fi lumină / peste timp ...”. (Opreşte destrămarea)  
 
Întreg volumul demonstrează maturitatea scriitoricească a poetei care şi-a grupat versurile în aşa fel încât ele se subordonează perfect titlului. Deşi uzitează versul alb, rima fiind de cele mai multe ori ignorată, cititorul descoperă cu plăcere o melodicitate interioară care încântă şi îndeamnă la citirea lor, în pofida limbajului care se îndreaptă spre încifrare. În totalitatea lor, versurile dovedesc strădania autoarei care afirmă ea însăşi că a cugetat şi cugetă zi şi noapte la „noi figuri stil” cu alură hoinară, spontană, sperând ca la plecarea din astă lume, aceste rânduri să o reprezinte „să rămână agăţată / la gâtul noului / dresor / de vers modern, letal ...”. Mărturisirea aceasta ne-o aminteşte pe cea a lui Arghezi din Ars poetica - 1928, căci şi Valentina Becart dezvăluie aluatul stihului său căruia i-a dăruit de cele mai multe ori „veşmânt de argint şi ode”, „veşmânt de dragoste şi cântec”, simţindu-şi mâna „ca o ramură plină de rod”, oferind alteori „cuvinte libere, dezbrăcate de văluri / delirante, provocând o nouă naştere / şi noi sunete / ... / în ovalul unei raze / solare ... ”(Vârstele rostirii).  
 
Personal, consider că strădania doamnei Valentina Becart nu va fi în zadar, căci versurile sale o vor purta-o pe cărarea ce suie spre Olimp, ajungând ea însăşi să-i umbrească pe alţii, întocmai cum ea, acum, se consideră „în umbra zeilor”.  
 
Referinţă Bibliografică:
Cella Negoiescu. Despre vol.de poezie ”În umbra zeilor” / Valentina Becart : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1902, Anul VI, 16 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Valentina Becart : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Becart
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!