Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Recenzie. ( Valentina Becart). Romanul TIMPUL ŞI RĂSTIMPUL, autor Tănase Caraşca
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TIMPUL SE ROSTOGOLEŞTE ÎN ALBII – CĂUTÂND DRUMUL SPRE NOI IZVOARE...  
 
*Tănase CARAŞCA s-a născut la 09.02.1950 în satul Teliţa din jud. Tulcea.  
 
Profesor colaborator la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” la catedra de ştiinţe economice în perioada 1980-1986.  
 
Este membru al Asociaţiei Scriitorilor „Aegyssus” Tulcea din anul 2009.  
 
Activitatea literară: Colaborează la diferite reviste literare din ţară: Boema-Galaţi, Ex Poto-Constanţa, Cronos-Constanţa, Moldova literară-Iaşi, Amprentele sufletului-Bucureşti, Popasuri culturale româneşti-Baia Mare, Noviodunum-Isaccea, Steaua Dobrogei-Tulcea, etc.  
 
Este redactor şef al revistei „Seniorii tulceni”.  
 
Este redactor al revistei „Steaua Dobrogei”, în colectivul redacţional al revistei „Amprentele sufletului” şi colaborator permanent(de Tulcea) al revistei „Boema” din Galaţi.  
 
A publicat următoarele cărţi:  
 
Altfel spuse - Fabule şi fabulaţii, Ed. Harvia Tulcea - 2003 (poezie umoristică);  
 
Parodii Alternative, Ed.Harvia Tulcea - 2007 (poezie umoristică);  
 
Desculţ prin urzici, Ed. Karograf-Tulcea - 2010 (roman);  
 
Reflexii-poezii de suflet, Ed. Karograf - 2011 (poezii);  
 
Bazarul maratonului roşu, Ed. InfoRapArt - Galaţi-2013 (roman);  
 
A participat la realizarea unor volume colective de proză şi poezie dintre care amintim:  
 
Artă sfâşiată - coordonator poeta Valentina Becart (poezie);  
 
Dincolo de cuvânt - coordonator Valentina Becart (proză);  
 
Noaptea curcubeielor lungi – coordonator A.S.P.R.A. Galaţi (proză);  
 
Petale lirice – coordonator A.S.P.R.A. Galaţi (poezie);  
 
Revanşa cuvintelor – coordonator A.S.P.R.A. Galaţi (proză);  
 
Primăvara metaforelor – coordonator A.S.P.R.A. Galaţi (proză).  
 
A participat la realizare volumului de versuri postum „Clipa” al poetului tulcean Ştefan Romeo Ghioc.  
 
A primit următoarele distincţii:  
 
- în anii 2012 şi în 2013 Premiul revistei „Boema” pentru„cel mai bun colaborator;  
 
- în anul 2013, Premiul revistei „Steaua Dobrogei” pentru proză.  
 
*Romanul “Timpul şi răstimpul” , semnat de Tănase Caraşca, este un tablou polivalent, viu, răscolitor, sensibil, al vremurilor adolescentine, din care răzbat cele mai diverse nuanţe ale iubirii, adolescenţa fiind “anotimpul” celor mai frumoase şi nobile trăiri. Viaţa, acest tărâm atât de uşor şi atât de greu de stăpânit, este, adesea, imprevizibilă. Tot ce ni se pare verosimil “astăzi”… devine peste timp doar o naivă credinţă. Cu toate acestea, niciodată să nu spui “niciodată”. Când te aştepţi mai puţin, ceva dintr-un trecut aproape uitat… poate să-ţi apară în cale, rămânând mirat, surprins, încântat de această întâmplare. Cel care va lectura această carte va fi pus în faţa unor întâmplări neprevăzute, emoţionante. Stăpânind bine arta narativă autorul se strecoară printre personaje, situaţii, stări cu agilitate, punând accent pe fiecare detaliu cu un remarcabil vitalism al frazării. Acţiunea romanului se petrece, în mare parte, în Dobrogea, acest ţinut atât de “sălbatic” şi atât de frumos, în diversitatea lui.  
 
Atent la îmbinarea de tonuri şi contraste, autorul face dovada unui “condei fin”, a unei conştiinţe artistice, în plin elan creator.  
 
Cu un clinchet hotărât de clopoţel... autorul ne introduce discret în atmosfera începutului de an şcolar. Citind fragmentele respective, cu elevi gălăgioşi, unii „plini de sine” ( cei din clasa a XI-a), alţii timizi, abia intrând pe porţile liceului – nu poţi să nu ai un sentiment de tresărire, de nostalgie, şi chiar o lacrimă ascunsă într-un ungher de suflet.  
 
Viaţa este trecută prin rafinamentul trăirilor personajului principal. De multe ori ne întoarcem în trecut, căutând cel mai frumos moment care s-a încrustat adânc, adânc în suflet. Aş putea afirma că nimic nu poate fi comparat cu momentul în care ne îndrăgostim, când un fior lăuntric ne tulbură întreaga linişte. Dragostea este sentimentul cel mai puternic, cel care te înalţă pe cele mai înalte culmi de visare, cel care te motivează, determinându-te ( la un moment dat) să-ţi depăşeşti limitele.  
 
Cei doi protagonişti ai frumoasei poveşti de iubire sunt: Titi Drăgan, elev din satul Valea Morilor şi Lili Nădrag “din Valea Mirii, la numai câţiva kilometrii de Vecineşti. Valea Mirii, este şi acum un sat situat pe malurile bălţilor dunărene ce se desfăşoară în salbă, însoţind fluviul în drumul lui spre delta răşchirată ca degetele unei palme ce vor să împrăştie frumuseţea şi naturaleţea peste timpuri.”  
 
Ceilalţi şi ei, majoritatea veniţi din satele din jurul Vecineştilor, dar şi localnici, copii de ţărani, cu mici excepţii, cuminţi, cu conştiinţa datoriei care nu le lipsea din traista celor „şapte ani de acasă”, însoţitori în paşii lor şovăielnici încercând „marea cu degetul” la începuturile timide ale vieţii. Dar printre ei, cei mulţi, existau şi excepţii de la linia conformismului instituit de o dictatură de conjunctură impusă ca regulă:  
 
“Repetenţii liceului erau relativ puţini, dar majoritatea lor venea de pe la alte licee din raion (astăzi i se spune judeţ), din localităţi îndepărtate ale Dobrogei, sau chiar din capitala Constanţa. Aceştia erau botezaţi„harpii”. Ca şi aceste păsări mitologice, ei erau călători veniţi din depărtări, agili, cu atenţia îndreptată majoritar spre rău.”  
 
Planul principal pe care se bazează întreaga acţiune a romanului este povestea de iubire dintre aceşti doi adolescenţi: Titi Drăgan (în clasa a XI-a) şi Lili Nădrag( în clasa a X-a). Îndată ce iubirea s-a strecurat în sufletele lor “Privirile lor s-au intersectat pentru câteva clipe, dar de-ajuns ca „mai marele” dintr-a XI-a să simtă un fior necunoscut până atunci, nebănuit, necontrolat şi cel mai mult, nou“ îşi fac jurăminte, convinşi fiind că vor rămâne împreună până la sfârşitul vieţii.  
 
Ce vremuri pline de strălucire şi speranţă, de flacăra iubirii curate, flacără care a rămas în sufletul personajului principal, Titi, să ardă în rostogolirea timpului cu aceeaşi intensitate. Numai la această lumină izvorâtă din suflet şi spirit elevat a fost posibilă întoarcerea în timp, întâmplările fiind redate cu atâta acurateţe încât cititorul are impresia că totul se petrece “aici şi acum”. Scrierea trădează tumultul lăuntric care a rupt zăgazurile şi şi-a găsit cale liberă pe foile albe care aşteptau povestea de iubire, de viaţă, până la urmă.  
 
Autorul creionează personaje, cu meşteşug, dovedindu-se un bun observator (interpret) al psihologiei umane, un profund cunoscător al tehnicilor narative, zugrăvind în tonuri blânde şi suave „timpul” când totul era posibil, când visele nu cunoşteau „frângerea” aripilor. Cuvintele calde, sincere care îmbracă întreaga scriere, sensibilizează şi emoţionează. Titi Drăgan, personajul la care se raportează întreaga naraţiune, este un tânăr inteligent, cu vocaţia analizei.  
 
În cuprinsul romanului este „comprimată” întreaga trăire adolescentină, cu naivităţile, visele şi speranţele ei.  
 
Romanul „Timpul şi răstimpul”, ieşit de sub peniţa autorului Tănase Caraşca, are ceva din „Liceenii”, poate şi ceva din „Invitaţie la vals”, de Mihai Drumeş. Acest tânăr cu o creştere sănătoasă, romantic, uşor timid, dar care simte toate regulile moralei adevărate se dovedeşte a fi un om care ştie să-şi găsească echilibrul (după trecerea furtunii) şi merge mai departe în viaţă cu fruntea sus, cu gândul că şi mâine va răsări soarele.  
 
*  
 
Timpul real al acţiunii este perioada comunistă a anilor 60-70, când anul şcolar începea pe 15 septembrie, fără nicio abatere. În acea perioadă, primele săptămâni erau rezervate practicilor agricole.” -Vom începe noul an şcolar, zâmbi directorul Iosif cu subînţeles în încheierea cuvântului său, ca în fiecare an, cu două săptămâni de practică agricolă, la cules de vie, la Bădila.”  
 
Fiecare elev trebuia să se pregătească corespunzător pentru muncile câmpului.  
 
“Titi Drăgan, unul din „cei mari” a ieşit din curtea şcolii păşind gânditor, concentrat la cele ce trebuia să-şi pregătească pentru deplasarea din acea după amiază însorită de septembrie. „O să-mi iau toată valiza” gândi băiatul. Avea o valiză militară din lemn, vopsită într-un verde crud în care îşi transporta puţinele lucruri personale, necesare pentru perioadele imediate.”  
 
“Crescuse într-o familie săracă de ţărani harnici, dar colectivizaţi timpuriu şi aduşi în sapă de lemn. Să creşti patru copii într-o sărăcie cruntă şi să faci eforturi ca să-i dai pe la şcoli, nu era de neglijat. Titi fusese un elev strălucit, premiant în fiecare an al şcolii primare şi generale din satul lui şi singurul din promoţie care a fost admis la un liceu. El era mândria părinţilor, mai ales a tatălui său,”...  
 
Ce mai putem spune despre personajul principal: era înalt (se îndrepta vertiginos către 1,80 metri), cu părul şaten şi ochii de o culoare nedefinită, cu străluciri mai mult verzui, disciplinat şi conştient de valoarea-i modestă, nu îl interesau toate acestea, dar era un elev care era plasat în categoria celor „buni”, dotat cu o inteligenţă superioară, grosului celor de-o vârstă cu el. Era un mare cititor, pasionat de literatură încă de mic copil. Din pruncie, de când a priceput sensul literelor, a început să buchisească şi nu s-a oprit. Citea cu pasiune tot ce-i pica în mână, chiar ajunsese la adolescenţă un fel de filozof al şcolii, aplecat asupra multor problematici cu trimitere spre vârste ceva mai bogate în ani.  
 
Lili Nădrag era o fată drăguţă, serioasă , având, de asemenea ,o creştere sănătoasă şi aleasă, chiar dacă locuia într-un sat uitat de D-zeu. Avea ca hobby muzica, asemenea lui Titi Drăgan. “Şi-a amintit atunci că Lili avea o voce care îi atrăsese atenţia cândva. O auzise de câteva ori cântând melodii de muzică uşoară la modă, în special cântecele Margaretei Pâslaru şi ale lui Constantin Drăghici . Lili era o fată isteaţă, credea că ştia ce vrea, dar încă nimic nu era bine definit.”  
 
Titi cânta la chitară şi acordeon dar “mai mânuia câteva instrumente simple cum ar fi fluierul, cavalul, muzicuţa, frunza, solzul de peşte, drâmba…, avea ureche muzicală, iubea muzica. Dacă punea mâna pe un instrument fie el de suflat, coarde, clape, ciupit, orice, cu uşurinţă şi într-un timp surprinzător de scurt scotea o melodie.”  
 
Autorul descrie cu acurateţe tabăra unde au fost cazaţi, fiind surprins de aspectul îngrijit , de amenajările exterioare cât şi de toate celelalte; existenţa unei biblioteci, a unui club, pe lângă cantina ce le era destinată în această perioadă. Tabăra era înconjurată de o pădure de foioase, aşa cum ne spune autorul, iar în apropiere se afla Mănăstirea Cocoş. Voi reda fragmentul care scoate în evidenţă povestea succintă a înfiinţării mănăstirii.  
 
“Pădurea de foioase ce înconjura din toate părţile tabăra le insufla elevilor sentimentul de intimitate magistrală, originalitate, emoţii şi bucurie. Titi, împreună cu Doru au răspuns afirmativ la provocarea lui Radu şi, după ce şi-au abandonat bagajele, au luat-o spre mănăstirea Cocoş situată la vest de tabără, pe sub buza pădurii. După câteva sute de paşi făcuţi agale, le-a apărut de după o movilă împădurită magistrala mănăstire „Cocoş”, întemeiată de trei călugări pe la începutul sec. XIX când, în drum spre Muntele Athos au făcut un popas în acel loc. Legenda spune că noaptea, când dormeau sub cerul liber, au auzit pe colina din estul actualei biserici, un cocoş cântând şi o toacă. Interpretând semnele ca fiind de sorginte divină, au ridicat la poalele ei o bisericuţă din nuiele şi pământ care avea să sfinţească locul. Construcţia rudimentară nu a rezistat prea mult, dar prin truda locuitorilor satelor de primprejur, la începutul secolului XX, a fost sfinţit actualul lăcaş de cult ce domină prin semeţia sa poiana înconjurată de chilii şi acareturi, aşezată în mijlocul unei întinse păduri de tei.  
 
Băieţii au ocolit curtea largă şi au urcat colina, unde legenda spune că a cântat cocoşul. S-au aşezat la baza crucii lucrată în piatră, ridicată aici, tocmai ca să marcheze locul de unde s-a auzit cântatul proverbial al păsării de curte care a dat numele mănăstirii şi au admirat împrejurimile. “  
 
M-am oprit asupra unor lucruri, locuri, descrieri deoarece ele reprezintă unele din punctele cheie ale romanului.  
 
Prozator viguros şi cu instinct polemic este şi un fin observator, un peisagist (parcă, înrudit, cu V. Alecsandri):  
 
“Valea Mirii este şi acum un sat situat pe malurile bălţilor dunărene ce se desfăşoară în salbă,însoţind fluviul în drumul lui spre delta răşchirată ca degetele unei palme ce vor să împrăştie frumuseţea şi naturaleţea peste timpuri.”  
 
NATURA este cadrul de linişte unde sufletele se deschid cu sinceritate, unde tainele iubirii pot fi împărtăşite mai lesne, departe de ochii lumii: “Dimineaţa încă răcoroasă de vară târzie, le lumină celor doi chipurile strălucitoare şi bronzate de razele mai agresive decât altădată, pe când ieşeau prin capătul clădirii administrative. Ca două libelule ce plutesc în virtutea inerţiei, căutând locul în care să-şi treacă veşnicia în suflet, Lili şi Titi erau bucuroşi, veseli şi fericiţi că reuşesc în sfârşit să evadeze din atmosfera ce îi făcea să se simtă stingheri şi vulnerabili. Ocrotiţi de umbra pădurii, doar ei doi pe cărăruia ce şerpuia printre copacii obosiţi de podoaba frunzişului îmbătrânit, Titi întinse mâna, iar Lili, de parcă asta aştepta, îşi strecură podul palmei şi şi-l uni cu al băiatului într-o încleştare plăcut-armonioasă. Amândoi au simţit un fior dulce străbătându-le trupurile crude şi neexperimentate, dar atingerea îi emoţionă încât au parcurs aşa mână în mână o parte din drum, fără a pronunţa nici unul, un cuvânt care să rupă acea vrajă ce comunica de la unul la altul sentimentul pe care îl simţeau prezent. Era al lor, le dădea în sfârşit o dezlegare, dar…”  
 
Nu lipseşte din roman nici scena cu descântecul, acest “obicei” practicat de femeile de la ţară atunci când cineva era deocheat, aşa cum s-a întâmplat cu personajul principal al naraţiunii. Cu toate că nu credea în “chestiuni de deochi, vrăji, blesteme”, Titi s-a lăsat pe mâna lui Niky (grecoaica din Izvoreni), care învăţase meşteşugul de la mama ei.  
 
“Niky a pus cărbunii pe o coală de hârtie, i-a stropit cu câteva picături de apă, a făcu rar trei cruci deasupra lor mişcându-şi buzele, semn că îngâna o rugăciune sau invoca ceva puteri supranaturale, a făcu şi deasupra cănii trei cruci, apoi a lăsat cărbunii să se scurgă în apă. A aşteptat câteva clipe, timp în care a bolborosit ceva nedefinit şi neinteligibil şi-a turnat câteva picături în palmă şi i le-a aplicat ca pe un unguent bolnavului pe frunte şi obraji. A mai făcut trei cruci pe chipul lui şi la urmă i-a dat să bea de trei ori din apa aceea în care se aflau cărbunii.”  
 
Impresionante, pline de avânt tineresc, de naivitate şi gând curat...sunt jurămintele făcute la Mănăstirea Cocoş:  
 
“-Jur în faţa Atotputernicului Stăpân al Lumii că te voi iubi toată viaţa şi voi fi corect şi cinstit întotdeauna cu tine, apoi o strânse de mână. “  
 
Surprinsă de cele auzite, Lili făcu şi ea acelaşi jurământ, plecând de la biserică cu încrederea că totul se va întâmpla aievea.  
 
Desigur, după aceste jurăminte nu puteau pleca decât: “Îmbrăţişaţi, înlănţuiţi într-un sărut prelung, simţeau că acolo este cu adevărat raiul lor pământean şi nimic nu le putea rupe vraja momentului înălţător de care erau dominaţi într-un simţământ comun.” Această vrajă a fost brusc curmată de neprevăzutul, neatenţia unei clipe.  
 
“-Li, m-a muşcat o viperă cu corn. Repede, la tabără.  
 
-E periculos? Întrebă Lili speriată.  
 
-Este chiar foarte periculos, dacă nu mi se injectează ser antiviperin cât mai urgent, se poate să mor prosteşte…”  
 
Evenimentul nefast, care putea fi mortal... a creat panică, dar mai ales a amplificat sentimentele lui Lili faţă de Titi.  
 
La sfârşitul practicii s-a organizat un concurs (Titi revenind la tabără teafăr şi dornic de implicare în evenimentele ce se derulau). Organizarea concursului avea ca ţel principal alegerea “Miss practica anului 1967”. Având “complice” pe dirigintele Rotică, dar şi pe cei doi colegi de clasă, Doru şi Radu, prieteni buni care au dovedit de-a lungul anilor de liceu că-şi merită acestă “calitate”, mai rar întâlnită, Titi are bucuria de a numi pe Lili Nădrag “fata nr. 1 a liceului”, fiind aleasă “Miss liceul Vecineşti”.  
 
Au urmat vacanţele, dorul nebun după “sufletul” iubit, scrisorile pline de dragoste, uneori şi gelozie…fiecare reuşind să închidă într-o cămăruţă secretă a inimii toate lacrimile şi dezamăgirile (existente sau doar închipuite). Iată şi un mic fragment dintr-o scrisoare( uşor dojenitoare):  
 
“ te distrezi, eşti îndrăgostită de locuri şi imediat te întristezi, ţi se face dor (de mine, recunosc), eşti tristă, ai vrea să fiu şi eu acolo cu tine. Tu, aci eşti ca-n „Zburătorul” lui Heliade Rădulescu şi imediat treci în atmosfera lui Coşbuc din „Nunta Zamfirei”. Te necăjesc? Nu, te rog să nu te simţi tratată altfel decât meriţi cu adevărat. Eu sunt azi binedispus, am chef de glume şi îmi vin în cap tot felul de neghiobii, dar mă mai abţin de la unele. Cred că starea asta de bine mi-a provocat-o buna şi frumoasa ta scrisoare care mi-a limpezit gândurile.”  
 
Cum era să uit de frumoasele poezii scrise pentru iubită?  
 
“Tu ai făcut, sau eu din tine/ Lumina zilelor senine,/  
 
Balsamul nopţilor divine/Eu am făcut, sau tu din mine?  
 
Tu m-ai chemat, sau eu la tine/Am lunecat pe valuri line/  
 
Spre vise dragi, gânduri divine/ Tu ai venit, sau eu la tine?”  
 
Pe lângă muzică, filosofie... Titi avea un suflet sensibil, plin de poezie şi frumos, suflet care vibra la orice sunet misterios. Pe lângă iscusinţa redării atâtor variate trăiri, autorul dovedeşte un real talent al descrierilor înconjurătoare, fiind un fin observator, totul făcut cu migală de bijutier, cu rafinament şi dezinvoltură creatoare. Mi-a atras atenţia descrierea orăşelului Vecineşti (se pare că este vorba de oraşul Isaccea-vechiul şi misteriosul Vicina, după unii istorici), fiecare detaliu fiind redat în fraze remarcabile, esteticul expresiilor fiind îndreptăţit să capteze atenţia unui cititor de bună credinţă. Autenticitatea, acurateţea celor relatate este un punct “forte” pentru autor. “Ce le oferea orăşelul Vecineşti?”...”Mai era un loc de promenadă, dar numai pentru zilele de duminică, şoseaua de un kilometru ce ducea spre portul de la Dunăre. Pe această cale era animaţie doar de două ori pe zi, dar în toate cele şapte zile ale săptămânii şi asta până înspre ora 12:00 când treceau cele două nave de pasageri: Sulina – Brăila şi Brăila – Sulina, şi acostau la pontonul portului pentru coborârea unora şi îmbarcarea altora. Atunci şoseaua se umplea de lume. Căruţe, biciclişti, cărucioare, rar câte o maşină şi cei mai mulţi mergând pe jos. Oamenii se agitau mişunând pe şoseaua pietruită şi înălţată în rambleu, ca o linie aproape dreaptă prin mijlocul apelor Dunării revărsate, îndeosebi primăvara şi toamna târziu. În orele de linişte mai vedeai pe marginea acelei căi câte un pescar undiţar, cu năvodul, năpatca, sau plasa, în rest, linişte şi pace. Pe acest drum străjuit de sălcii pletoase şi ape liniştite, în afara momentelor agitate, perechile se plimbau în linişte, găsind un dram de intimitate ce le absorbea toată atenţia înspre hrana spirituală a sufletului.”  
 
În vacanţa de vară, Titi Drăgan a lucrat la o fermă viticolă, din dorinţa de a câştiga un ban atât de necesar. În scrisoarea trimisă lui Lili încearcă să contureze atmosfera “boemă” de care are parte: “Acum săpăm via, după ce a fost răriţată cu tractoraşe. Eu sunt totdeauna în spatele muncitorilor şi verific să nu se procedeze ca la CAP: „Negru peste verde, că brigadierul nu mă vede!” Aici, eu aş fi pe post de brigadier, dar m-a blagoslovit nea Marin cu titlul de „şef de echipă” şi sunt mândru cu primul meu titlu de „şef”. Masa de prânz ni se aduce pe câmp, la locul de muncă şi cred că-ţi imaginezi în ce condiţii ni se serveşte. Cantina internatului e parfum, acolo masa este împărătească. Mâncăm aici din castroane de aluminiu ţinute pe genunchi, cu linguri de aluminiu (şi ciorba şi felul doi) şi bem apă clocită dintr-o cisternă metalică. O ciorbă, de regulă lungă, de zarzavat, dar uneori din fasole (mare bucurie!), o mâncare scăzută cu carne care de cele mai multe ori se prezintă sub formă de grăsime, este masa de prânz. Seara…”  
 
Ce a “uitat” personajul principal să-i povestească iubitei? Ispita îţi apare în cale când nici nu visezi. În grupul de zilieri se afla o fată frumoasă, de pus în ramă, Maşa, cu care face dragoste pentru prima dată: “Visa? Fata s-a aşezat pe patul îngust cerşind parcă loc, a ridicat cearceaful şi s-a strecurat lângă trupul cald al băiatului. Tremura.  
 
Ameţit şi nesigur de situaţia inedită în care se afla, Titi nu ştia cum să reacţioneze când s-a simţit înconjurat de braţele Maşei şi sărutat cu pasiune. Sărutul pătimaş i-a tăiat respiraţia. Era altceva…Trupul tânăr vibrând, sânii tari apăsându-i pieptul, pulpele dezgolite încolăcindu-i picioarele l-a ameţit. Fierbinţeala clocotitoare l-a pierdut într-o dulce senzaţie de plutire. I-a trezit tot trupul la o altă viaţă instinctivă din care se revărsa o dorinţă nebună să o posede pe tânăra care fremăta lipită de el. Uită de sine şi se abandonă în mrejele dorinţei de care era dominat.”  
 
Desigur, cititorul trebuie să descopere singur toate “mecanismele” care au dus la acest deznodământ fericit, aş spune... şi dacă Lili a aflat de această poveste... Dar câte nu cuprinde acest roman care surprinde prin tonalitatea confesiunii, roman cu densitate epică, viguros , antrenant: “Internat. Meditaţii. Şcoală. Griji. Obligaţii. Ore. Note. Bucurii. Necazuri. Dezamăgiri. Gânduri. Bileţele. Unele lungi. Altele scurte. Voinţă. Concentrare. Satisfacţii. Iluzii. Întâlniri. Mai rare. Mai pline. Mai dese. Încântare. Noutăţi. Inedit. Despărţiri. Regrete. Revederi. Împliniri. Plimbări. Îmbrăţişări. Sărutări. Încercări. Treziri. Reluări. Atenţionări. Progrese. Speranţe. Promisiuni.”...  
 
Cum timpul nu stă în loc, după terminarea liceului fiecare s-a îndreptat către o facultate sau nu... Titi Drăgan student la conservator pare urmărit de ghinion, altfel cum s-ar explica accidentul pe care l-a avut chiar înaintea examenului de stat, fiindu-i amputate falangele de la degetele din mijloc ale mâinii stângi?!  
 
“A trecut şi ultima vacanţă studenţească importantă, aceea de iarnă. Mai rămăsese un semestru, examenul de stat, repartiţia şi apoi o viaţă de muncă. Urma o perioadă dificilă, plină de neprevăzut şi nu ştia încotro i se vor îndrepta paşii. Deocamdată tatăl lui Doru îi ducea către capitală cu maşina. Erau aproape de Bucureşti când Titi a aţipit pe bancheta din spate. Visa…A simţit un şoc puternic, nedefinit, apoi a adormit la loc. S-a trezit într-un pat al Spitalului de Urgenţe Floreasca, din Bucureşti. Deschise ochii şi îşi aduse aminte imediat de acel şoc, dintre cele două somnuri. Lângă patul în care era întins, o fată îmbrăcată toată în alb, aranja nişte pungi agăţate de un stativ.”  
 
Doctoriţa rezidentă care-l îngrijeşte (şi care se îndră-gosteşte, până la urmă, de pacient) are un nume care-i aminteşte de ea... Se prezentase „Liana”, un nume atât de familiar… Titi avu o tresărire“Cum, Liana? Ce înseamnă asta? Se cutremură…” şi gândul îi fugi la cea pe care o iubea nespus şi, mai ales, la ultima discuţie dintre ei.“ Îşi aduse aminte de Li a lui de care se despărţise…când? Ieri? Alaltăieri? Sau poate mai demult?”, dar mai ales de ultimalor confesiune: -Li, mai avem puţin şi o să ne putem căsători. Puţintică răbdare draga mea Zoiţică, glumi Titi, am răbdat atâţia ani, mai trec şi ăste câteva luni şi ne pregătim de nuntă.  
 
-Vreau, da vreau să treacă mai repede, vreau să mă grăbesc. Trenul meu va sosi în gară,în sfârşit şi nu vreau să aibă nici un minut întârziere, spuse Lili cu hotărâre încercând să alunge cu vorbe mica distanţa pe care trebuiau să o mai parcurgă până la ziua fericirii lor.  
 
-Li draga mea, cât mai e? Au trecut atâţia ani, am trecut prin atâtea şi iată că am rezistat. Dacă răbdarea e o problemă, uite, mâine mergem la primărie şi depunem actele să ne căsătorim civil, apoi facem nunta la toamnă că doar, „toamna se numără bobocii”.  
 
După vindecare, Titi se mută la Liana (nu pentru multă vreme). Doctoriţa avusese un prieten care a părăsit ţara cu ceva timp în urmă. Într-o bună zi ... este chemată în Canada de către fostul iubit. Era o zi importantă pentru Titi. Tocmai primise repartiţie în învăţământul superior şi…îşi făcea planuri serioase cu această fată pe care o îndrăgise. Dar ghinionul...Viaţa este imprevizibilă, mereu aruncând în cărarea vieţii acel „necunoscut”, acea încercare dureroasă, adesea.  
 
Ce mai rămânea de făcut? Bagajele şi plecarea către Tulcea, renunţând la o repartiţie atât de tânjită de cei mulţi. Dar oare cine poate aşeza o stavilă împotriva destinului, împotriva paşilor purtaţi de o forţă necunoscută pe un alt drum decât cel pe care l-ai visat?  
 
“Titi rămas singur, a simţit din nou un sentiment confuz care îi chinuia inima în dialog permanent cu simţurile şi percepţiile ce nu mai curgeau pe acelaşi făgaş al limpezimii sufletului ci îşi purtau unda pe căi încă neaflate, poate subterane… Liana era acum subiectul gândurilor lui, ea reprezenta actualitatea, dar Li, iubita lui de atâţia ani, pierdută ca într-o Sahară, dispărută aşa, doar pentru că el îi solicitase o lămurire? Nu mai ştia nimic, nu îi mai scrisese şi asta îl durea. Se gândea la ea ca la o piesă de muzeu deosebit de preţioasă, dar care nu îi mai aparţinea şi pe care nu o mai putea atinge. Li zburase undeva departe pe neaşteptate, tocmai într-un moment în care avea mai mare nevoie de ea. Îl abandonase fără nici o explicaţie, pe tăcute, într-un moment de proastă inspiraţie când el a insistat, tot neinspirat, să clarifice un moment promis, al viitorului lor.”  
 
Descrierea plecării către Tulcea are ceva trist, ceva din „pustiul” sufletului, ceva din gustul amar al înfrângerii, dar nu definitive! Titi Drăgan este personajul care nu ajunge la disperări devastatoare, fără rezolvări! Dimpotrivă! Mereu poartă în inimă credinţa că şi “mâine e o zi”, o zi în care alte porţi se deschid, alte clipe îi vor ieşi surâzând în cărare.  
 
“Peronul trist i s-a înfăţişat lui Titi Drăgan aşa cum îl lăsase cu mai multe zile în urmă, dar lipsit de viaţă. Era ora trei dimineaţă şi cu excepţia celor câţiva călători veniţi odată cu el, ce se târau de-a lungul liniei care tăia faleza în două, viaţa de noapte a oraşului nu mai era animată în pustietatea întunericului deranjat de câteva lămpi agăţate în vârful stâlpilor. În întuneric, doar doi căţei ce se jucau în vecinătatea unui gard viu neîngrijit, scoteau peisajul dintr-un tablou cu natură moartă. Liniştea mai era tulburată şi de şuşotelile valurilor Dunării ce se loveau de malul drept mângâind mâlul apărut în unele locuri datorită scăderii drastice a cotelor fluviului. „Unde mă duc la ora asta?” se întrebă tânărul. S-a oprit şi-a aruncat privirea de jur împrejur şi a găsit repede ce căuta. O bancă pe care ghemuită, o pisică dormea fără griji. „Mă primeşti?” îi şopti noul venit, dar în loc de răspuns, pisica a zbughit-o în boscheţi, eliberând locul uscat şi călduţ pe care s-a aşezat Titi, trăgând pentru orice eventualitate geamantanul sub bancă. Apăsat de ultimele evenimente şi de drumul obositor a aţipit probabil preţ de câteva minute şi s-a trezit zgâlţâit destul de violent de cineva. Tresări şi duse mâna imediat să verifice prezenţa geamantanului. Era la locul lui. În momentul următor a sărit în sus, dar s-a văzut înconjurat de trei miliţieni. Unul din ei îl cerceta cu o lanternă pe care i-o fixase exact în ochi orbindu-l.  
 
-Ce faci aici tinere, s-a auzit interogat de vocea autoritară.  
 
-Am venit cu trenul de noapte, răspunse el înţelegând că trebuie să-şi lămurească prezenţa nocturnă în acel loc, la acea oră. Nu am unde să merg, aştept până dimineaţă să mă duc la inspectoratul şcolar, să-mi caut un post. Sunt profesor, am terminat facultatea anul acesta.”  
 
“Miliţianul, un tip tânăr cu două steluţe pe epolet, se vedea că e mai citit, a luminat hârtia şi a cercetat-o cu atenţie. Îşi aruncă privirea spre tânărul din faţa lui, apoi cercetă din nou formularul pe care scria „Repartiţie Guvernamentală”. Tânărul miliţian a rămas mirat “că un repartizat în Înv. Superior s-a rătăcit prin zonă.”  
 
Desigur, ca orice proaspăt repartizat într-un oraş, are nevoie de o locuinţă, problemă care se rezolvă în timp scurt. Rezultatele remarcabile îl propulsează în funcţia de inspector şcolar. Nimic întâmplător… când este trimis în inspecţie la Valea Mirii. “-Bună ziua, spuse directoarea timid rămânând lângă uşă. Eu sunt Liliana Nădrag, directorul şcolii din Valea Mirii şi profesor…” Şi iar las cititorului… enigma reîntâlnirii cu Lili. Una dintre pasiunile personajului principal este cuvântul scris, acesta devenind un bun prozator, poet … având colaborări multiple, atât cu alţi confraţi “condeieri”, cât şi cu diverse reviste. Amintesc revista “Boema” unde este şi redactor.  
 
*  
 
Şi întâlnirea de „după 40 de ani”, o întâmplare-surpriză:  
 
“Scriitoarea Lenka Nanu lansa ultima ei carte, un roman social-psihologic pe care i-l trimisese pe net fostului ei coleg de liceu şi acum coleg şi prieten în ale scrisului, Titi Drăgan membru al aceleiaşi asociaţii judeţene a scriitorilor, unde se întâlneau adesea. Îl rugase să-i citească romanul şi dacă poate şi vrea, să-şi prezinte concluziile la lansare cărţii. “  
 
Ca un preambul la ceea ce urma, în luna mai, ca de obicei, s-a sărbătorit „Zilele Culturii la Vecineşti” unde cei doi scriitori, foşti elevi ai liceului din localitate erau invitaţi cu regularitate.  
 
“La întâlnirea de la Vecineşti din anul acela, venind vorba despre colegii de liceu, Lenka îi spuse lui Titi:  
 
-M-am întâlnit anul ăsta de paştele blajinilor, în cimitirul din Valea Mirii unde am părinţii, cu Lili Nădrag, nu ştiu dacă o mai ţii minte.  
 
Titi tresări, iar Lenka observă reacţia lui.  
 
-Ce s-a întâmplat? ori…zâmbi ea parcă amintindu-şi de ceva mai important. M-a întrebat de tine şi mi s-a părut chiar interesată. Acum înţeleg…  
 
-DaLenka, Lili a fost iubirea tinereţii mele, lămuri Titi misterul acelei tresăriri ale cărei cauze femeia le intuise corect. Şi acum am o celulă a inimii ocupată de ea, numai că se păstrează ca într-o nimfă.”  
 
Lenka Nanu îşi lansează o carte şi este invitat, cum s-ar fi putut altfel, şi Titi Drăgan. Acum va avea o mare surpriză: întâlnirea “după 40 de ani” cu iubita din tinereţe: Lili Nădrag!  
 
“Au curs prezentările începând cu editorul, critici, scriitori… Titi Drăgan a vorbit în termeni elogioşi despre fosta colegă de liceu, actual confrate în ale scrisului şi despre cartea ei deosebit de interesantă. Spre finalul acţiunii, Lenka îmbujorată de emoţiile provocate de cele auzite, îl atinse pe Titi şi îi şopti:  
 
-Priveşte în sală.  
 
Multă lume. Lume pestriţă. Bărbaţi, femei, tineri şi mai în vârstă, unii cunoscuţi, alţii nu… Nici nu înţelesese bine care era scopul acelui îndemn. Ce să vadă în sală? Trebuia să vadă ceva anume, sau doar impactul pe care l-au avut prezentările invitaţilor?! Nu a mai avut timpul necesar să se intereseze pentru că cel care conducea acţiunea a invitat participanţii la discuţii. Al doilea vorbitor din sală s-a dovedit a fi o femeie:  
 
-Bună ziua. Sunt un cetăţean al municipiului Galaţi, dar în tinereţe am fost colegă cu doamna Lenka Nanu, este adevărat, ceva mai mică”.  
 
Scriitorul Titi Drăgan simţi că se sufocă, pe faţa lui trecând ca într-o fulgerătură toate culorile curcubeului. Era ea…Liliana Nădrag era în faţa lui în carne şi oase. Lenka îi făcuse o surpriză de proporţii şi prin acel „priveşte în sală” a vrut să-l prevină. Extraordinar, chiar fosta lui Li era acolo. Îl privise timp de o oră şi jumătate fără ca el să-i sesizeze prezenţa. Da, se schimbase Lili, dar printre cele câteva riduri i se citeau frumoasele trăsături de altădată.”  
 
Discuţiile dintre cei doi poartă amprenta emoţiilor revederii ...după atâta vreme, o veşnicie, şi totuşi, o clipă! Ce i-a despărţit? Ce lucruri au produs iremediabilul? Aş putea spune, din nou, destinul... , un bileţel care a fost uitat...  
 
“-Da îmi amintesc, omul mi l-a dat dar l-am pus într-un buzunar şi am uitat de el. Veneam din oraş, unde fusesem să te caut… Colegul meu de cameră era abţiguit când m-am întors şi m-a forţat să-i ţin companie. De la un pahar, am mai băut şi altele şi m-am ameţit. Am uitat de bilet, dacă aş mai avea haina aceea aş recupera biletul acum dar…Se opri o clipă din depănarea gândurilor şi luminat, continuă propunându-i femeii: Am putea să dăm curs acum acelei iniţiative, adică, să considerăm că ne-am întâlnit tocmai ca efect al acelui bileţel şi să stăm un timp de vorbă undeva.”  
 
Titi Drăgan, un personaj galant, rafinat şi generos, omul care ştie să ierte şi să privească fără resentimente către semeni… o conduce (cu maşina personală) la Galaţi. Trec pe la mănăstirea unde au depus jurăminte, în anii adolescenţei. Depănând amintiri, amintiri… Titi îi mărturiseşte lui Lili că “acum, pensionar, sunt student în anul 3 la teologie.” (o dorinţă a mamei lui, când viaţa încă îşi desfăcea firul devenirii şi împlinirii).  
 
Demnă de remarcat este dezinvoltura cu care autorul reuşeşte să redea realitatea, realitate trecută prin prisma trăirilor personajelor principale. Nu lipseşte ironia, acest condiment care evidenţiază natura complexă, deschisă la „orice” a autorului. Limbajul elevat poartă cu sine acel „fior emoţional” care te ţine captiv până la ultima frază scrisă.  
 
Autorul are în vedere şi sferele de influenţă care conturează manifestările existenţiale ale personajelor: familia, prieteni, societatea, tradiţia, profesiunea etc. Personajele principale, deşi au o vârstă fragedă, au gândire matură, tratează lucrurile cu mare seriozitate. Decepţiile, deziluziile nu-i împing către latura dramatică a existenţei. Bucuria, cât şi suferinţa sunt apanajele sufletului, mai ales atunci când iubirea se strecoară în fiecare fibră, în fiecare gând, dar autorul ştie să „cântărească” bine fiecare trăire, astfel ca balanţa să-şi regăsească echilibrul după ce toate evenimentele nefericite dispar într-un con de umbră.  
 
Graţie imaginaţiei fecunde şi a sensibilităţii structurale, autorul reuşeşte să aducă în faţa cititorilor fragmente încărcate de trăire şi rafinament . Naraţiunea îşi păstrează claritatea liniei, stilul fiind unul lejer, dar însoţit totdeauna de estetica frazării, întreaga ţesătură căpătând consistenţă în planul expresivităţii şi sensibilităţii.  
 
„Dragostea este clipa în care devenim atât de uşori... încât ni se pare că aerul ne aleargă...” – (France Gall)  
 
Invit cititorul să răsfoiască paginile acestui roman de dragoste, acea dragoste curată care nu „ştia” că viaţa este mult mai complexă şi plină de capcane, de iluzii şi dezamăgiri; mai apoi, privind în oglinda conştiinţei să realizeze că doar „timpul iubirii” ne rămâne încrustat în suflet ca cel mai de preţ diamant.  
 
Valentina Becart – 16 iulie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Recenzie. ( Valentina Becart). Romanul TIMPUL ŞI RĂSTIMPUL, autor Tănase Caraşca / Valentina Becart : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1780, Anul V, 15 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valentina Becart : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Becart
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!