Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



Despre noi…. …pentru ei cei care au fost…(autor dr.Ruxandra Filipescu)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eu continuam să privesc la cerul de seară care se stingea încet, când cineva zise: “Pe cât se pare, te interesează mult ţara aceea de acolo, de sus.” Reiner Maria Rilke.  
 
Uneori ne ascundem în locurile cele mai întunecate ale sufletului nostru pentru a ne convinge că dacă închidem ochii nu vom mai fi văzuţi, pentru că suferinţa poate fi atât de mare încât ne doare numai să ştim de existenţa ei.  
 
Alarma din camera de gardă tulbură liniştea serii de început de săptămână întrerupând activitatea meticuloasă a personalului medical.  
 
După ce sunetul strident se stinge beculeţul verde continuă să pâlpâie ager în dreptul etichetei „Salonul 3” ca parcă pentru a se asigura că nu va fi redus de tot la tăcere.  
 
Uşa se deschide şi o femeie tânără, cu ochi frumoşi şi buze pline îşi întoarce privirea sfârşită spre asistenta la fel de tânără. Prin lumina ce răzbate pieziş în salon se pot distinge culoarea palidă şi proeminenţa oaselor feţei, dar şi silueta firavă, acoperită aproape în totalitate de aşternuturi. Alături de pacientă, mama stă neputincioasă pe un scaun, cu umerii plecaţi, cu palmele împreunate ca pentru rugăciune.  
 
Tânăra asistentă se aşează pe marginea patului şi vişiniul costumului de spital pare o pată dureroasă peste culorile terne.  
 
„Te doare?” întreabă luându-i mâna slabă în palmele ei. „Nu”, şopteşte aproape stins şi pleoapele coboară din nou peste ochii căprui a căror licărire aproape a pierit. „Nu mă lăsaţi să mor”… se aude din nou o şoaptă în liniştea salonului şi atunci mama tresare ca dintr-un vis, ridicându-şi privirea deznădăjduită şi lăsând-o să curgă în gol, peste căpătâiul patului, peste pereţi, departe în asfinţit. Asistenta iese o clipă şi revine cu paşi apăsaţi ţinând în mână o seringă. „Tratamentul de ora 8”, explică mai mult ca pentru ea întrucât pacienta aproape a adormit iar mama continuă să privească cerul în amurg, absorbită de magia îngemănării celor două lumi, a răsăritului şi a nopţii, a mamei şi a fiicei.  
 
O antagonie ce răscoleşte în sufletul nostru căutând alte imagini care să se suprapună, chipuri şi voci ce se adună şi se risipesc lăsând amprenta unor frânturi de fraze. O ultimă mângâiere, o ultimă vorbă de dor şi de plecare spre adierea care intră lin pe fereastră şi dispare în marea de furtuni. A fost M…  
 
„Te iubesc pentru sufletul tău bun”… Un vers de amintire de la o tânără mamă. Infirmierele îi stau alături ajutând-o să mănânce şi uneori, în lumina veiozei, ochii aruncă licăriri de lacrimi. Doreşte ca toată lumea din jurul ei să bea un suc cu ea şi fiecare membru al personalului îşi trimite din mână în mână sticla plină, ca un mesaj de taină al unei punţi nevăzute. E un adio melodic ce urmează acele ceasului încet, întrerupt de un ticăit strident spre o altă lume şi parcă acel cadran de realitate devine uriaş şi totul pare să se oprească, să rămână agăţat în rădăcini de univers. „Acum sunt obosită…aş vrea să dorm”…şi a adormit la fel de calm ca ultimele cuvinte din vocea ei… era Mo.  
 
„Spune-mi cât mai am de trăit”…străfulgeră din nou printre crâmpeie de amintiri. Era un bărbat înalt, cu părul grizonat, care întindea hotărât biletul de ieşire din spital ca o confirmare întunecată a ceea ce urma să vină. „Mi-e frică să dorm să nu mor în somn”…şi atunci, în liniştea rezervei de spital punctată de sunetul oxigenului cineva se alătură şi îi prinde mâna. „Voi sta cu tine”. Se agaţă cu palmele reci şi asudate de mâna salvatoare şi ochii au încredere să se închidă, deschizându-se spre o altă lume, a unui ireal nocturn, iar buzele şoptesc cuvinte de întoarcere acasă, spre un copil rămas al nimănui, spre o soţie iubită demult… Costi.  
 
„DE ZIUA MEA AS VREA UN TELEFON CU BLUTUF SI INLAROSU”, scria stângaci, cu litere de tipar un copil a cărui ultimă zi de naştere atârna de speranţe şi rugăciuni. Din părul castaniu şi ondulat ce încadra un chip palid şi firav mai rămăseseră peste noapte câteva fire descoperind parcă şi mai mult albeaţa buzelor şi ochii obosiţi.  
 
Lacrimile coborau pe obraz în frumoasa zi de toamnă când deschise cutia sigilată iar mâna se întindea tremurândă să atingă carcasa metalică a telefonului. „Am crezut că nu va mai ajunge”. După o clipă de fericire o umbră uşoară îi cutremură genele lungi şi arcuite. „S-a întâmplat ceva?” „Vreau să mă îmbrac azi cu tricoul de la doamna doctor şi nu pot singur”.  
 
Alături, siluete costumate de spital îndreaptă priviri înduioşate spre el şi o mână se întinde să ia tricoul portocaliu pe care se întrezăreşte figura cerată a unui personaj cartoon. „Te vom ajuta” se aude hotărât, şi atunci buzele aproape albe schiţează un zâmbet scurt trădând fericirea ultimei aniversări, a ultimelor lumânări ce îşi proiectează umbrele în semiobscuritatea holului, arzând pe tortul decorat cu scene de poveste în care el însuşi s-ar fi regăsit, bătând la uşa celor şapte pitici sau jucând fotbalul visat pe un teren de basm, mirific desenat… A fost o lecţie de viaţă…a fost el, copilul nostru drag.  
 
„Serviţi o bomboană”, auzim în spate şi în uşa camerei de gardă se profilează un bătrânel scund, cu părul alb, bogat, ţinând cu o mână nesigură cutia roşie din care se iţesc bomboane minuscule de ciocolată. „Împlinesc 70 de ani”, spune mândru, înălţându-şi capul în timp ce braţul îi este sprijinit de perete. Tumora i-a adus riduri pe chip iar degetele par acum străvezii, subţiri, împingând micile oase înafară la fiecare mişcare. „Păi atunci felicitări!” se desprinde un glas dintre noi. „Nu putem lăsa ziua asta să treacă aşa uşor”. Soţia zâmbeşte încurcată alături, o bătrânică veselă, plinuţă, ce îşi ţine privirea în pământ, iar mâinile nu ştiu unde să se aşeze şi ce să facă. L-ar sprijini dar parcă nu-şi doreşte să-i ştirbească momentul lui de glorie, vestea împlinirii atâtor ani, a traversării multor primăveri umbrite de dureri şi luminate de speranţă, dar pe care este bucuros să le anunţe, să le împărtăşească cu cei aflaţi acum în jurul lui. În curând va sufla în cele două lumânări jumătate bleu jumătate albe ce îi confirmă vârsta împlinită, noul prag pe care l-a trecut şi unde probabil se va opri, viitorul deschizându-i alte porţi şi îndrumându-l spre zări nebănuite, spre alte primăveri a căror adiere o simte în firele cărunte. Era domnul A.  
 
…Am perindat momente din viaţa noastră oprindu-ne în fiecare clipă asupra unor ochi albaştri trişti şi temători, asupra unor buze ridate de contorsionări dureroase alinând cu o substanţă chimică o suferinţă fizică, cu o mângâiere abia simţită în păr o nelinişte copilărească sau o imensă durere sufletească mergând mereu spre următoarea mână întinsă, spre o altă voce deznădăjduită de singurătate, pentru a completa cu vocea caldă şi senină a noastră, a celor ce putem sprijini şi PUTEM SCHIMBA.  
 
Se spune că dacă îţi doreşti ceva din tot sufletul atunci întreg universul îşi adună forţele să te poată ajuta.  
 
Cu fiecare flacără galbenă pâlpâind în zori sau în amurg ne-am adunat mâinile în rugăciune şi ele s-au întins spre a sprijini, ne-am ridicat ochii spre cer şi ei au coborât spre chipuri suferinde, am îngenuncheat pentru un tratament iar braţele lor ne-au ridicat printr-o îmbrăţişare.  
 
Purtăm în suflete icoane şi cuvinte, priviri şi lacrimi, lumini şi umbre, iar în urma noastră „deşertul tătarilor” se înseninează, ceea ce părea a se mistui în nisip renaşte din piatră. Furtuna trimite vântul transformat în adierea ce aduce cu ea o energie mistică, o mare de linişte îmbietoare, mugurii noilor descoperi, calmul de a întinde o mână, siguranţa de a rosti cuvinte şi pacea de a însoţi.  
 
E suficient ca 17 procente dintr-un întreg să se schimbe pentru ca întregul să le urmeze, spunea un filozof, şi poate că tocmai de aceea nouă, acestor 17 procente, le mulţumesc pacienţii pentru „zilele ce rămân”.  
 
Dr. FILIPESCU RUXANDRA  
 
Referinţă Bibliografică:
Despre noi…. …pentru ei cei care au fost…(autor dr.Ruxandra Filipescu) / Valentina Becart : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1415, Anul IV, 15 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Valentina Becart : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Becart
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!