Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Titus Vîjeu         Publicat în: Ediţia nr. 1546 din 26 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Titus VÎJEU - CULTUL ŞI CULTURA ICOANEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Identificasem în poezia din ultimii ani a Iulianei Popescu o aplecare spre meditaţia cristică: „Iisus/ mai murmură pe/ Crucea de lumină şi/ poate că ne vom opri o clipă/ să Îl ascultăm şi să ne oglindim/ în lacrima înaltă, în timp ce vom/ pluti cu braţele deschise/ pe sub Cerurile oarbe…” Trăirea lirică nu se desfăşura însă, ca în nenumărate alte cazuri din poezia românească de azi în zona invocaţiei divine ci în aceea a frământărilor interioare: „precum odinioară/ stâlpnicii, aştepţi singurătatea în/ casa înălţată pe trunchiul de mesteacăn/ alb şi-nvăluit în şuieratul păsării cu/ pene roşii,/ cauţi lumina/ dincolo de viaţă…” Nu avem de-a face deci cu un misticism mai mult sau mai puţin circumstanţial ci cu o experienţă gnoseologică determinată de conectarea simbolurilor bimilenare ale creştinismului la existenţa omului modern, agresat de o civilizaţie hipertehnologizantă; o coborâre spre izvoarele unei spiritualităţi remarcabile, aptă să sprijine fiinţa în încercarea sa de a-şi salva rosturile iniţiale, adeseori alterate de un parcurs istoric nelipsit de tragice încercări.  
 
Apariţia recentă a unei noi cărţi a autoarei mi-a lămurit complexitatea demersului liric al Iulianei Paloda-Popescu, dezvoltat în temeiul credinţei, al cunoaşterii prin asumarea unor valori creştine neconvenţionale. E vorba de masivul volum intitulat Istoricul constituirii colecţiei de icoane a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti. Metodologia conservării şi restaurării icoanelor pe lemn şi pe sticlă. Această informaţie riguroasă de pe coperta cărţii ne trimite automat cu gândul la o cercetare ştiinţifică incitantă. Într-adevăr, cartea este în fapt teza de doctorat a Iulianei Popescu, redactată sub autoritatea academică a istoricului Ioan Opriş şi susţinută la Universitatea „Valahia” din Târgovişte. (De altfel, ea a apărut în tiparniţa editurii „Bibliotheca” din acelaşi oraş, fostă Cetate de Scaun a Ţării Româneşti şi care cunoaşte o redeşteptare culturală impresionantă în ultima vreme.)  
 
Rezultat al unor ani de asiduă frecventare nu doar a colecţiei amintite în titlul lucrării ci şi a unor vetre monahale şi muzeistice din întreaga ţară, cu erudite trimiteri la alcătuiri similare din afara graniţelor noastre, lucrarea de doctorat în cauză este una dintre cele mai solide cercetări întreprinse în perimetrul academic al artelor vizuale. O spun în cunoştinţă de cauză, ca membru (şi uneori preşedinte) al unor comisii de doctorat din domeniul de cercetare a artelor. Într-un moment în care sursele de informare electronice sunt accesate abuziv, în detrimentul studiului aplicat în biblioteci – lucrarea de doctorat a Iulianei Popescu reconfirmă autoritatea sursei primare a documentului scris prin frecventarea asiduă a manuscriselor şi cărţilor ce susţin viabilitatea subiectului.  
 
Miile de pagini parcurse aduc o informaţie bogată pe care gândirea originală a autoarei, întemeiată pe o cunoaştere directă a temei, o aşează într-un sistem propriu de analiză a „universului mirific al icoanelor” ce i se revelează „ochilor sufletului credincios”, „pline de lumină şi mister”. E vorba de acele „creaţii care ne apropie de Dumnezeu şi care, adesea, poartă în ele răni adânci, lăsate de trecerea timpului peste materia trecătoare, fie de acţiunile distructive ale diverşilor factori”.  
 
Am retranscris aceste gânduri aflate în „Argument”-ul cercetării pentru a evidenţia – măcar în parte – frumuseţea expresiei şi implicarea afectivă a autoarei în crearea unei axiologii a icoanei în multipla ei ipostaziere. Căci icoana reprezintă un interes teologic (făcând parte din acea „teologie a imaginilor” prin care – după spusele lui Charles Delvoye, aceste „simboluri ale arhetipurilor îngăduiau oamenilor să se apropie de perceperea divinului”), dar şi unul artistic, istoric ori ştiinţific. În plus, colecţia analizată prioritar de doamna Iuliana Popescu, cea de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” prezintă şi un eminent caracter etnografic, ea fiind oglinda unei hărţi spirituale a naţiunii române. Realizate pe lemn, sticlă ori metal (mai nou şi pe piatră) „icoanele impresionează în primul rând prin diversitatea tipologică şi prin tehnicile artistice folosite de iconari pentru realizarea lor”. Spre deosebire de alte spaţii ale creştinătăţii răsăritene, în care identitatea autorilor e cunoscută (cazul colecţiei de la mănăstirea moscovită Andronikov, consacrată creaţiilor lui Andrei Rubliov (1360-1430) şi altor discipoli ai vestitului Teofan Grecul ce a impus modelul bizantin în „cea de-a III-a Romă”), la noi a domnit modestia anonimatului unor meşteri populari lipsiţi de o cultură specială a imaginii dar cu atât mai surprinzători prin rezultatele artistice remarcabile ale lucrărilor lor.  
 
În cazul icoanelor pe sticlă din Transilvania s-a reţinut existenţa unor ateliere de familie, cum probabil s-au întâmplat lucrurile şi cu xilogravurile ţărăneşti (fenomen, se pare, unic) realizate lângă Cluj, la Hăşdate. O formă particulară o reprezintă aşa numitele „icoane de vatră” aparţinând arealului oltenesc, ele „fiind cunoscute pentru funcţia lor protectoare împotriva energiilor negative ce puteau pătrunde în casă prin singurul loc deschis – hornul vetrei”. Iată doar câteva realităţi artistice menite să ne individualizeze şi să marcheze contribuţia autohtonă la imensul tezaur creştin ce a impus credincioşilor acea veneraţie (proskynesis) ce avea să susţină credinţa creştină.  
 
Episoadele iconoclaste din timpul bazileului bizantin Leon al III-lea, cel ce a ordonat incendierea, la 726, a imaginii cristice de deasupra porţii Chalke a Constantinopolului, urmate de confruntările sângeroase din timpul lui Constantin al V-lea (741-775) au sfârşit prin restabilirea autorităţii icoanei care în timp, devine în lumea creştin-orientală legătura spaţiului domestic cu divinitatea. Astfel încât „icoanele (…) din Şcoala românească au fost create fie de zugravii de biserici, fie de iconarii ce au trudit în taină în liniştea casei lor sau pe lângă atelierele mănăstireşti, fie de călugării din diverse aşezăminte monahale” spre slava Fiului Domnului şi a Maicii Sale, a sfinţilor ce protejează în imaginarul colectiv vieţile muritorilor. Cele peste 1200 de icoane aflate în colecţia Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” reprezintă un tezaur pe care Iuliana Popescu ni-l înfăţişează pe larg, în funcţie de structura lor materială, tehnicile în care au fost realizate şi tematica iconografică, consemnând „caracteristicile esenţiale, specifice diverselor epoci şi şcoli” spre exhaustivă cercetare a unui nucleu artistic fundamental, rezultat al unor achiziţii şi donaţii inspirate, aflate astăzi la adăpost de degradări inerente, impuse de trecerea timpului şi de bio-agresiuni destul de perfide.  
 
Specializată în restaurarea şi conservarea icoanelor, autoarea cărţii atrage atenţia asupra „atitudinilor inadecvate ale factorului uman faţă de bunurile cultural-artistice manifestate prin ignoranţă, nepăsare, violenţă, manevrarea greşită a obiectelor” şi a altor forme primejdioase, propunând în schimb soluţii moderne de salvare a unui valoros patrimoniu.  
 
Conceptul de Conservare curativă (activă) a icoanelor este asociat principiilor legislative în vigoare, astfel încât dobândim o veritabilă metodologie a conservării şi restaurării în care experienţa internaţională în domeniu şi cea indigenă îşi dau o profitabilă întâlnire.  
 
Realizată în temeiul unei practici profesionale pasionante dar şi a unei imense bibliografii [enciclopedii, tratate, albume, cărţi de specialitate, surse arhivistice şi legislative, publicaţii româneşti şi străine, site-uri specializate şi a unor surse inedite (note de curs, dactilograme ce-şi aşteaptă editorul etc.)] teza de doctorat a Iulianei Popescu este o dovadă că spiritul ştiinţific, susţinut cu tenacitate poate conduce la apariţia unui studiu de mare interes nu doar pentru specialiştii care lucrează în acest dificil domeniu al restaurării şi conservării operelor de artă ci şi pentru mai numeroşii iubitori ai acestor mărturii aflate în preajma noastră şi care configurează un parcurs spiritual multisecular.  
 
Căci, alături de impresionantele colecţii de icoane din această parte de lume, de la Moscova la Salonic, de la Ohrid şi Skopje la Rila şi Sofia există în inima Bucureştiului acest buchet de imagini ale nevoii sufleteşti de a concentra însemnele divinităţii şi de a le avea mereu aproape.  
 
Când Iuliana Popescu a scris într-un poem că „voi rosti/ cuvinte de lumină,/ voi număra stelele albe şi/ roşii din icoana în care Iisus/ Hristos pogoară de pe Crucea/ înaltă şi trece prin lanurile/ vii, cu braţele deschise/ într-un alt veac…” ştia fără îndoială că însăşi icoana Coborârii de pe Cruce a Mântuitorului îi apără fiinţa şi scrisul.  
 
-----------------------------------------------------------------------------  
 
(Titus Vîjeu, Bucureştiul literar şi artistic, nr. 1/2015, p.17)  
 
Referinţă Bibliografică:
Titus VÎJEU - CULTUL ŞI CULTURA ICOANEI / Titus Vîjeu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1546, Anul V, 26 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Titus Vîjeu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Titus Vîjeu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!