Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Theodor Damian         Publicat în: Ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Theodor DAMIAN - ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI APARTENENŢA NOASTRĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto:  
Iar Toma a zis…”Domnul Meu  
şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28)  
 
Uimirea lui Toma la arătarea Domnului înviat din morţi a trecut de la experienţa personală a copleşitoarei întâlniri la o experienţă colectivă, ea devenind uimirea unei lumi întregi în faţa inexplicabilului. Când spunem şi noi, ca şi Toma, „Domnul Meu” ne referim la Iisus ca „Dominus”, Stăpânul Cel ce domină, stăpâneşte. Când la cuvântul „Domnul” mai adăugăm şi cuvântul „Dumnezeu”, e şi mai clar că vorbim despre Stăpânul a toate, făcătorul cerului şi al pământului, iar în cazul lui Iisus, mai precis, de Logosul divin întrupat în istorie, Cel prin care toate s-au făcut, aşa cum afirmă Sfântul Ioan Teologul în prologul Evangheliei sale.  
 
Deci dacă Stăpânul a toate a înviat, înseamnă că a murit. Ca Dumnezeu să învie parcă te poţi aştepta câtă vreme El poate face orice minune. Dar ca Dumnezeu să moară, aici înţelegerea se blochează. Stăm în uimire chiar dacă ştim că ”atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Unicul Său Fiu L-a dat pentru ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Să facă Dumnezeu un asemenea gest total, de neimaginat, pentru mine, pentru noi? Chiar dacă ştim că noi suntem prietenii lui (Ioan 15, 14) şi că ”nu există dragoste mai mare decât ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13), totuşi, în mintea noastră stăruie întrebarea psalmistului în cel mai adânc sens al acesteia: ”Ce este omul că-Ţi aminteşti de el, sau fiul omului că-l cercetezi?” (Psalm 8, 4), în timp ce conştientizăm distanţa dintre Creator şi creatură, în principiu, iar în fapt distanţa dintre cine este Dumnezeu şi cine sunt eu, muritorul, nevrednicul, păcătosul.  
 
Nu poţi decât să stai mut în faţa faptelor împlinite, moartea şi Învierea Domnului, orice explicaţie fiind insuficientă pentru a ne scoate din starea de copleşire; vorba unei expresii din cântările liturgice: „a pricepe mintea nu poate”. Şi totuşi! Învierea ne este dată în dar. După aducerea omului de la nefiinţă la fiinţă, odată cu împodobirea lui cu chipul divin, Învierea Domnului este cel mai mare dar făcut omului în istoria sa existenţială. Ea deschide porţile veşniciei şi devine pod între viaţa pământească şi cea a împărăţiei divine. Una dintre marile veşti aduse de Înviere este aceea că deşi am căzut de la faţa lui Dumnezeu, Părintele ceresc nu ne-a dezmoştenit, nici nu s-a dezis de noi; de aceea Iisus Mântuitorul ne lansează chemarea: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia care v-a fost gătită vouă de la facerea lumii!” (Matei 25, 34), chemare constant valabilă pentru tot cel ce crede.  
 
Învierea Domnului echivalează cu o nouă creaţie, ca în cazul lui Lazăr cel mort de patru zile şi care a fost înviat de Domnul Hristos. Deci trupul mort, ţărâna, a auzit chemarea Domnului:”Lazăre, vino afară! Şi s-a însufleţit, supunându-se cuvântului Celui Prea Înalt şi amintind de faptul că „prin El toate s-au făcut şi nimic din ce s-a făcut, fără El nu s-a făcut”(Ioan 1, 3). Iată-L, aşadar, pe Făcătorul a toate acţionând în istorie, umblând printre oameni şi mai apoi, ca punct culminant al activităţii Sale pământeşti, murind şi înviind a treia zi, pentru a demonstra că moartea nu este ţinta, finalul existenţei umane, că moartea nu e atotputernică şi definitivă, că poate fi depăşită, înfrântă, că noi nu suntem făcuţi pentru a muri, ci pentru a moşteni Împărăţia veşnicei comuniuni cu Dumnezeu.  
 
Învierea Domnului este o invitaţie de a merge mai la adânc, aşa cum le-a spus Iisus ucenicilor Săi să facă, atunci când, pescuind toată noaptea, nu au prins nimic (Luca 5, 1-11). Apoi, ascultând de sfatul Mântuitorului, au prins peşte de se scufundau corăbiile. În cazul nostru, Învierea ne invită să trecem de la sălăşluirea în coajă la trăirea în miez, în adânc, ea fiind adâncul şi punctul culminant al credinţei noastre şi al mântuirii, fapt pentru care Sfântul Apostol Pavel precizează cu deosebit accent:”Dacă nu credeţi că Iisus a înviat, zadarnică este şi predica noastră şi credinţa voastră (I Cor. 15, 14).  
 
Învierea lui Hristos ni-L redescoperă pe Dumnezeu ca fiind Stăpânul şi Domnul, cum am spus la început, singurul care are putere asupra vieţii şi asupra morţii şi care ne pune într-un dialog nemijlocit cu Dumnezeu, înnoind sensul apartenenţei noastre originare, autentice şi redirecţionându-l, spre adevărata relaţie. Când Dumnezeu vorbeşte în porunca întâia a Decalogului zicând:”Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi Dumnezei în afară de Mine” (Ieşire 20, 2-3), cuvântul “tău” indică adresare directă şi apartenenţă clară. Noi suntem ai Domnului, Dumnezeu este al nostru. Acest lucru este confirmat din generaţie în generaţie în tot Vechiul şi Noul Testament şi până azi, într-un fel, culminând cu strigătul Sfântului Apostol Toma copleşit de uimire şi bucurie:”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”(Ioan 20, 28).  
 
Cât este de frumos şi de semnificativ să constatăm că la adresarea lui Dumnezeu către om la începuturi:”Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău”..., aflându-ne în interiorul Învierii lui Hristos, dovedind că am auzit şi înţeles porunca, Îi răspundem: „Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim”, aşa cum cântăm la slujba Învierii (Cântare din canonul Învierii). Deci cum ne însuşim Învierea Domnului? Trăind întru El prin credinţă fierbinte şi fermă: „Cel ce crede-n Mine, chiar de va muri, viu va fi”(Ioan 11, 25) ne asigură Mântuitorul cu făgăduinţă.  
 
Suntem chemaţi, deci, să ne centrăm viaţa pe Învierea Domnului, să trăim cu faţa spre Înviere, înaintând spre ea încredinţaţi fiind că astfel ne împlinim menirea existenţială autentică. Aşadar, cu credinţa înnoită de Învierea Domnului, aşa mergem spre Împărăţie, lăudând pe Dumnezeu şi îndemnându-i şi pe alţii să ni se alăture, după cum glăsuieşte cântarea canonului Învierii: „Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învieri a lui Hristos!”  
 
Hristos a înviat!  
Cu adevărat a înviat!  
 
Pr. Prof. dr. Theodor DAMIAN  
Sfintele Paşti 2016  
New York, SUA  
 
Referinţă Bibliografică:
Theodor DAMIAN - ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI APARTENENŢA NOASTRĂ / Theodor Damian : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1950, Anul VI, 03 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Theodor Damian : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Theodor Damian
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!