Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Tania Nicolescu         Publicat în: Ediţia nr. 2068 din 29 august 2016        Toate Articolele Autorului

EFEMERIDELE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EFEMERIDELE 
  
Peste cerul albit de-atâta lumină, soarele, ca un melc uriaş îşi târa alene cochilia fierbinte şi-atât de strălucitoare, încât Aureliei ce tocmai îşi răsturnase pentru o clipă capul pe spate, încercând să-i aprecieze poziţia, îi dădură lacrimile. Zăduf şi niciunul dintre copiii vecinilor, nu mai ieşise în curte de câteva ore bune. Ştia; erau la ora de somn obligatoriu, de care ea scăpase doar pentru că mama nu era acasă. Îşi găsise de lucru şi, până când termina programul, Aurelia era - din punctual ei de vedere - liberă să facă tot ce dorea, având însă grijă de a respecta măcar condiţia de a nu părăsi curtea casei. Era atât de cald, încât până şi frunzele bălăriilor ce năpădiseră curtea se pleoştiseră, părând că ar încearca cu disperare să se lipească măcar pentru o clipă de pământ, în căutarea unui posibil strop de răcoare. Dar pământul crăpase de-atâta fierbinţeală. 
  
La umbra incredibil de mică a dudului rămuros ce străjuia curtea, câteva găini roşii şi pestriţe, cu aripile îndepărtate de corp şi ciocurile întredeschise, picoteau. Din când în când, câte o pleoapa li se întredeschidea leneş, lăsând să se întrevadă - ca pe o mărgică de sticlă viu colorată - ochiul adormit. Plictisindu-se de desenele pe care tot încercase să le scrijelească până atunci cu colţul ascuţit al unei pietricele, pe pământul împietrit de uscăciune, Aurelia se ridică aruncând-o din mână şi privi cu speranţă, spre curtea vecină, de unde, de obicei, răzbătea strigătul arţăgos al mătuşii Florica, mereu în război cu găinile ce i se strecurau pe sub portiţă, ca să ciugulească din frunzele proaspete de zarzavat, pe care, ea îl păzea ca pe ochii din cap. 
  
Dar, nicio mişcare. Nici zumzăitul muştelor nu se mai auzea. Dezamăgită, tocmai îşi ştergea de rochiţă mâinile prăfuite, întrebându-se ce să mai facă ca timpul până ce copiii vecinilor se vor trezi să-i treacă mai repede, când, pe neaşteptate, auzi paşi grăbiţi şi înainte de apuca să vadă ai cui erau, îşi simţi urechea stângă răsucită cu putere şi glasul plin de furie al mamei, explodă lângă ea: “Aşa mă asculţi tu pe mine? Probabil ca nici n-am plecat bine de-acasă după pauza de prânz şi tu, culmea tupeului, cu toate că mi-ai promis că o să stai în casă, te-ai şi grăbit să ieşi în curte! Că de-aia eşti aşa de slabă de a ajuns şi învăţătoarea ta să mă întrebe dacă-ţi dau destul de mâncare, dacă am grijă de tine, sau ce anume se întâmplă cu tine, că eşti şi tare neatentă la ore. Aşadar, dacă nu uitam ceva şi nu trebuia să mă întorc, nu aflam că mă minţi şi că în loc să dormi şi tu cum fac toţi copiii, hoinăreşti şi-ţi faci de lucru prin praf toată ziua. Treci imediat în casă – se stropşi ea iritată la Aurelia observându-i îmbufnarea - că jar mănânci dacă vei continua să nu mă asculţi!” 
  
Şi însoţindu-şi spusele cu o palmă peste fundul acesteia, îi întoarse mânioasă spatele, îndreptându-se către poartă pentru a se întoarce la serviciu. Ştergându-şi o lacrimă, Aurelia se grăbi să dea ascultare poruncii, însă ca un făcut, piatra ieşită din pavaj, pe care de obicei avea grijă să o ocolească, îi aţinu calea împiedicând-o şi după senzaţia de arsură la genunchi, o şuviţă subţire de sânge, porni să şiroiască de-a lungul piciorului. Auzindu-i ţipătul înnăbuşit, mama îşi întoarse capul şi văzându-i genunchiul zdrelit, pufni nemulţumită: “Poftim, de ce să mă mai mir când îmi spun alţii că eşti adormită? Treci imediat de te spală şi, la culcare cu tine! – adăugă ea ieşid şi închizând cu zgomot poarta. 
  
Şchiopătând, Aurelia se îndreptă către casă. Tălpile goale, foşniră neplăcut pe cimentul terasei, aşa că se grăbi să-şi ia din găleată apă şi aşa, stând pe trepte, şi-o turnă cu cana peste mâini, peste picioare, apoi mai cu fereală peste genunchi, și bucurându-se de senzaţia de răcoare pe care o simţea sub tălpi, aşteptă încă puţin pe trepte ca să se zvinte înainte de a intra în sfârșit în casă. Pentru o clipă, aşteptând să i se obişnuiască ochii cu penumbra holului, îşi contemplă umbra măruntă desenată peste conturul dreptunghiului luminos al uşii. Urmărind jocul luminii şi-al umbrei, se gândi că aşa ar putea arăta ilustraţia unui volum SF în care ar fi putut fi vorba despre o fiinţa în pragul unei lumi… o lume de… însă nu apucă să-și ducă până la capăt gândul, căci bâzâitul unei muşte ce simţise răcoarea şi se grăbea să dea târcoale ca să se strecoare, o făcu să închidă repede, repede, uşa. Iar ar fi certat-o mama că se fâţâie toată ziua pe uşi şi că din vina ei pătrunseseră nesuferitele. În capătul holului, bufetul cel mare adăpostea biblioteca familiei. Aurelia îi deschise uşile şi-şi aruncă privirea peste rafturi. Ştia deja toate cărţile de pe raftul de sus. Era acolo, cartea groasă, cu coperţi în culori întunecate pe care erau desenate zidurile - sumbre sub cerul sfâşiat de trasoare - ale hotelului Astoria din Leningrad, povestirile despre Donul liniştit, cartea care o impresionase până la lacrimi despre căţelul Mumu, înecat de argatul cel mut la porunca stăpânului, cărţi în care descoperise cu uimire cruzimea până atunci nebănuită a oamenilor, lângă ele, tomul de medicină din care înţelesese taina venirii copiilor pe lume… Şi degetul Aureliei continua să urmărească atent, cotoarele cărţilor. Nu, nu găsea niciuna necitită. 
  
Se aplecă totuşi să mai caute şi pe raftul de jos. Într-un ungher, observă coperţile lucioase. Era un album cu picturi. Cu efort, îl trase afară dintre celelalte cărţi şi se aşeză să-l răsfoiască. Câte picturi… Zăbovea cu atenţie asupra fiecăreia, minunându-se de felul în care reuşeau pictorii să strunească acele culori ce laolată alcătuiau valurile mărilor, apele râurilor şi norii, frunzişul şi spicele bătute de vânt…. Liniştea era întreruptă doar de foşnetul paginilor. Una, încă una... apoi, deodată, doar tăcerea adâncă în care timpul îi păru că încremeneşte… 
  
Imaginea ce i se înfăţişa ochilor, ardea în tonuri de roşu murdar, peste care se cernea o lumină întunecată Covorul mototolit de sub picioare, sângele ce şiroia printre degetele vinovate din tâmpla celui cu ochii încremeniţi de-a pururea într-o expresie de uluială și întristată neînţelegere, iar pe deasupra lor, alţi ochi, plumbuiţi în groaza neputinţei. Aplecată asupra imaginii, Aurelia privi îndelung făptura celui care, ca un mic şobolan, era ascuns şi totodată strivit de greutatea trupului celui ucis. Sfâşiată, aripa de efemeridă a clipei se cufundase în mlaştina ireversibilului. Aproape că nu mai respira. “Ilia Repin – Ivan cel Groaznic” – citi inscrisul literelor mărunte din josul paginii. Înfiorată, Aurelia privi încă o dată chipurile pietrificate ale celor doi morţi, uniţi şi totodată pe vecie despărţiţi, apoi închise cartea şi o îndesă cu grabă la loc, pe raft. Era atâta răcoare şi linişte în casă… Uşor înfrigurată, se ghemui încercând să-şi îmbrăţişeze ca de obicei genunchii, dar sezaţia usturime pentru moment uitată, îi aduse pe faţă o grimasă. Se ridică dintr-un salt, îndreptându-se spre uşa pe care o deschise larg, cu o mişcare bruscă și ieşi din nou afară, la soare. 
  
Referinţă Bibliografică:
EFEMERIDELE / Tania Nicolescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2068, Anul VI, 29 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tania Nicolescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!