Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Tania Nicolescu         Publicat în: Ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Tăblițele
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TĂBLIȚELE 
  
- Bună! Ce faci ? Tot grăbită, tot grăbită?” – auzi deodată răsunând chiar în dreptul ei vocea Georgetei şi vălul opac ce părea de obicei să plutească peste tot şi toate, lăsând-o pe Irina mai degrabă să ghicească siluetele care se scurgeau pe lângă ea pe trotuar şi să nu se lovească de ele, se rupse brusc. Fără să se mai mire deloc pentru că nu o observase încă de departe - căci aşa îi era felul, mai degrabă să umble cu capul în nori, gândindu-se la ale ei, decât să privească în jur – Irina se opri. 
  
În faţa ei, zâmbitoare, stătea Georgeta, scotocind-o curioasă cu privirea. “Tocmai conversaţiile la botul calului îmi lipseau”, bombăni în gând Irina, căreia îi displăceau atât de mult amabilităţile forţate şi în general tot ceea ce se putea numi “dans social”. Şi când se gândea la această expresie, avea în vedere acel simulacru de interes care depăşea elementara politeţe şi pe care unii se străduiau – şi uneori le putea citi chiar pe feţe cât de mândri sunt de propria performanţă - să îl mimeze faţă de persoane a căror viaţă, gânduri sau soartă, îi lăsau cu totul indiferenţi. Odată, râsese cu o prietenă de-a ei pe seama insistenţei cu care acest gen de oameni se băgau în sufletul tuturor, scotocind, tatonând, întrebând şi apoi răscolind, chiar dacă deseori, nu ştiau de fapt, ce caută să afle: “Aştia manifestă o adevărată conduită preventivă; chiar dacă nu ştiu ce ar putea afla, sau ce ar putea găsi tot răscolind, este totuşi bine, din punctul lor de vedere să afle cât mai multe despre x sau y; cine ştie la ce le-ar putea folosi altora şi implicit lor, vreodată. Îşi fac aşadar “provizii”, adică vara-car, iarna-sanie… poate că or fi rămas destui şomeri de la revoluţie încoace, însă dacă şi-au păstrat “bunele obiceiuri” acelea de a scotoci şi a aduna cuvinte, gesturi, bârfe, au toate şansele să fie ”reciclaţi”, dacă încă n-au fost. Căci nu se putea şti la ce, sau cui ar putea folosi ceea ce-ar avea ei de vânzare. Şi-apoi te bagă ei în seamă, ce dacă nu ai tu nevoie şi după aceea, când nici nu te aştepţi, năvălesc nepoftiţi în viaţa ta şi tu, de, te simţi, ce să faci, aşa că de voie, de nevoie, măcar din politeţe tot răspunzi solicitărilor lor” – spusese Adina. 
  
- Mda… aşa-i… dar uneori, asta mă face să simt că am probabil un suflet de poet şi de aceea poate îmi reamintesc de versurile unui rus… ceva despre scâşnetele dinţilor de fier ai lupului şi încep să înţeleg cum este şi cu trăirea asta… poetică” – râsese Irina. 
  
Oprită ca pe ghimpi în faţa Georgetei, Irina îi răspunse scurt: 
  
- Ce să fac, bine. Era răspunsul care nu spunea nimic mai mult decât că interlocutoarea îşi doreşte doar să nu pară lipsită de politeţe. Însă Georgeta se prefăcu a nu înţelege această indirectă invitaţie de neîncepere a oricărei discuţii. 
  
- Şi…altceva?” continuă să o scotocească vocea ei ascuţită ca un cioc de găină. Mai scrii? -- Mda...” Irina îi răspundea laconic, urmărind fără interes cu privirea, trecătorii rari la acea oră a zilei. Se pregătea să se scuze că se grăbeşte şi să plece. Şi tocmai atunci, vocea Georgetei adăugă pe un ton plin de înţelegere: 
  
- Bine că ţi-ai găsit şi tu o ocupaţie…”.Sub privirea uimit-ironică a Irinei, se corectă oarecum, adăugând: 
  
-Adică faci ceva care-ţi place şi cu care…îţi umpli timpul. Mă bucur pentru tine. Sufocării pline de indignare pe o resimţise la auzul expresiei “îţi umpli timpul”, îi luă locul repede, prudenţa. Pentru că dincolo de cuvinte, Irina ghicise deja dorinţa Georgetei de a se lamenta puţin de poziţia sa de “nedreptăţită” într-un fel sau altul, de viaţă, de ceasul rău, de… nici nu mai conta ce, şi asta însemna că era în pericolul imediat de a deveni captivă şi de a zăbovi în preajma ei minute bune, pentru a-i asculta lamentaţiile. Şi nu-şi dorea pentru nimic în lume asta. Cu atât mai mult cu cât îi ştia obiceiul de a se plânge tuturor de viaţa ei, doar pentru a nu da cumva prilejul unora, sau altora, să o invidieze, sau, poate cine ştie, să apeleze cumva la ajutorul ei pentru ceva. Aşa că îi zâmbi – ah, muşchii ăştia atât de rigizi nu învaţă odată să se modeleze într-un zâmbet cât de cât convingător – se mustră în gând şi motivând că se grăbeşte porni în mers alert spre centrul oraşului. 
  
Mergea fără vreo ţintă anume, cufundată în propriile sale gânduri. Ştia de fapt ce o iritase în acea expresie aruncată aparent la întâmplare şi cu toate că nu era pentru prima dată când se întâlnea cu astfel de atitudini, încă i se păreau inacceptabile şi nu reuşise să le trateze cu indiferenţă. Dealtfel, nu demult, o cunoştinţă, Voica, cu care îi făcea plăcere să se mai întâlnească uneori – şi căreia îi citise plăcut surprinsă proza – îi povestise despre ceea ce îi spusese şi ei, tocmai acea persoană pe care o considera ca fiindu-i prietenă. Pentru că prietena i se tot plângea mereu Voicăi că este foarte obosită de nepoţii săi, aceasta, neînţelegând că sub lamentaţii se ascundea aşteptarea celeilalte de a fi gratificată fie chiar şi printr-o laudă formal, pentru tot ceea ce făcea, o sfătuise să mai facă o mică pauză şi să nu se mai istovească atâta cu nepoţii. Dar replica pe care o auzise, o lăsase fără cuvinte: 
  
- Ei da, crezi că toată lumea poate fi atât de egoistă ca tine şi să se ţină departe de greutăţile familiei, doar ca să scrie…. Doar sentimentul subconştient de vinovăţie că nu-şi poate ajuta - aşa cum şi-ar fi dorit - fiica, asumându-şi responsabilitatea de a se ocupa de nepoţi, întrucât era bolnavă de inimă, o făcuse pe Voica să tacă. 
  
- Are şi ea greutăţi…Într-un fel, o înţeleg… dacă aş fi putut, probabil că m-aş fi ocupat şi eu de nepoţi, îşi scuzase ea cumva, prietena. Apoi, adăugase: 
  
- Cândva i-am dat să citescă ce am scris şi nici n-o să-ţi vină să crezi ce mi-a răspuns când am întrebat-o ce părere are despre scrierile mele. Şi răspunzând privirilor Irinei, Voica zâmbi reproducând vorbele prietenei: “ Am citit eu, da… ei, scrii şi tu… ca Sadoveanu ăla…”. Râseseră amândouă. Ajunsese şi Voica precum…”ăla”. 
  
Paşii o purtaseră pe Irina până la faleză. Se opri privind un timp pescăruşii care pluteau în voia valurilor, le urmări zborul între ape şi cer. Nimic nu părea să le tulbure chiotul triumfător care le însoţea zborul. Se gândi că dacă ar fi pictat un tablou cu pescăruşi în zbor pe deasupra valurilor zbuciumate, l-ar fi intitulat pur şi simplu: “Viaţa” Un zâmbet îi lumină faţa. Începuse să picure şi vântul se înteţise. Se îndreptă spre centru cu gândul de a intra la ceainărie. Un ceai fierbinte de lămâie era tot ce îşi dorea în acel moment. În drum, traversând piaţa civică observă printre trecători o siluetă cunoscută. Era Elena. 
  
- Încotro aşa grăbită?”- o acostă Irina. 
  
- Ah, nici nu te observasem. Uite - spuse Elena arătându-i sacoşa plină – am făcut piaţa ca să nu mă mai ies şi mâine; aş vrea să lenevesc puţin în pat, dimineaţa. 
  
- Ai citit ce ţi-am trimis pe e-mail? 
  
- Da, am citit şi mi-a plăcut; spui frumos ce spui, dar… cum să mă exprim… cuvintele… nu sunt chiar pe înţelesul tuturor, frazele sunt cam lungi şi eu am reluat uneori fraza… poate că ar fi mai bine să scrii mai pe -nţelesul tuturor. Altfel, este cam greu să îţi urmărească cineva ideile. Şi aşa nu prea citeşte lumea, dacă oamenii mai dau şi peste cuvinte sau expresii ca să spun aşa, nepopulare, care le sunt mai greu accesibile…. Irina rămase pentru un moment derutată. 
  
- Păi… să înţeleg că ar trebui să scriu cam tot aşa ca la emisiunile de televiziune, urmărind doar ratingul? Şi să am în vedere doar gustul, ca să nu spun capacitatea de înţelegere a publicului? Nuuuu… mai degrabă îmi asum riscul de a scrie pentru cei puţini care mă pot înţelege. Oricum nu o să schimb eu lumea cu cărţile mele; cu atât mai mult, cu cât a vedea astăzi pe cineva cu o altă carte în mână decât cea absolut necesară profesiei sale, pare să devină pe zi ce trece, un adevărat miracol. Şi, după tine, cum ar trebui să scriu, gen… tăbliţele de la Tărtăria? Să le desenez poate ideograme, și acelea doar două, trei pe un centimetru pătrat ca să nu le obosesc creierii în efortul făcut cu descifrarea lor?!?. 
  
- Păi… asta este părerea mea, tu faci cum crezi; acum plec, că uite deja m-am udat la picioare. Pe mâine! 
  
- Da, mâine…. Irina încă iritată după scurta discuţie, mai făcu câţiva paşi în direcţia ceainăriei, apoi răzgândindu-se se îndreptă cu paşi repezi spre prima staţie de autobus. Pe drum, urmărind absentă peisajul cotidian se întrebă câtă dreptate putea avea Elena în ceea ce-i spusese. De fapt, îi spusese să scrie într-un limbaj concis şi mai ales uzual. Şi totuşi, ce însemna pentru ea, limbajul uzual? Să fie cel pe care-l înţelegea bunica, sau, cel de net- se amuză gândul interior – un adevărat michiduţă - ispitindu-i imaginaţia. 
  
Cum imaginea unei cărţi scrise pe bob de orez nu credea că ar mai putea tenta pe cineva obişnuit să i se servească informaţia deja gata mestecată, sau poate chiar şi digerată, o împinse deoparte. 
  
Să scrii scurt şi pe înţelesut tuturor… reveniră gândurile sale la discuţia anterioară. Adică mai puţine idei, doar un draft cum se spune acum, sau mai puţine cuvinte şi de ce nu, poate mai puţine vocale, prinse avânt gândul, că doar ele sunt un fel de umplutură, pe când consoanele deţin scheletul, realitatea exprimată de idei… vocalele, da, ar putea exprima emoţiile, afectele. Hmmm, chiar aşa, cum ar putea să arate o astfel de lectură pe înţelesul tuturor? Să zicem, un dialog între două personaje, X şi Y. Să presupunem că X este ea şi Y este el – deja încep să mă pricep la ideograme… Şi X este nemulţumită, deci: “Eeeeei!”, iar Y încă nu doreşte să se deranjeze pentru a remedia deficienţa care o nemulţumeşte pe X, deci: “Mmmmrrrr!” aşa că urmează doar un “Iiiiiiii” parcă fără început şi sfârşit care declanşează un “Tz tz tz”, urmează din rărunchi de un alt “Iiiiiii”şi replica”fk”- ce bine că o altă limbă poate exprima mai uşor ceea ce limba maternă n-ar îndrăzni, se gândi Irina, căutând o continuare pentru scenariu. Aşadar, după doar o pauză repede acoperită de un “Ooooooo” şi după un plictisit “wow”, X se decide să arate cât este de util, deci “ok” urmat de un “Aaaaaa!”- U-ul ar putea fi agăţat de a, în altă scenetă, deci finalul ei ar fi….? Irina rămăsese încă indecisă în privinţa finalului, când, autobuzul sosit în staţie frână, deschizându-şi larg, uşile. 
  
Referinţă Bibliografică:
Tăblițele / Tania Nicolescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2029, Anul VI, 21 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tania Nicolescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!