Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Steluța Crăciun         Publicat în: Ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Drumul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Drumul  
(partea întâia)  
 
Erau vreo zece umbre înghesuite una în alta în troșcoleta aceea, un fel de remorcă acoperită, cu două geamuri mici în spate, unde era și ușa, tractată de un tractor. Mirosea a haine îmbâcsite de umezeală, a rachiu prost și a ceapă. Ploua continuu, cu înverșunare iar picăturile de ploaie se prelingeau pe gemurile remorcii și pentru că ușa nu se închidea etanș, intrau și înăuntru, făcând o băltoaca ce se plimba de colo, colo, în funcție de zdruncinături. Drumul trecea pe marginea pădurii, era un drum desfundat, pe care după atâta ploaie, doar tractorul putea răzbi. Oamenii dinăuntru, așezati față în față pe două băncuțe, se loveau și ei unii de alții, se aplecau într-o parte sau în alta, după cum drumul urca sau cobora. La început ochii nu distingeau nimic din cauza întunericului de afară, cerul plumburiu părea să fi coborât peste pământ, odată cu ploaia ce se cernea continuu, cu încăpățânarea și monotonia ploilor de toamnă târzie. Înăuntru era și mai întuneric, lumina palidă pătrundea cu zgârcenie prin cele două ochiuri de geam. Treptat însă, ochii se obișnuiră cu întunericul și atunci au început să se distingă chipuri, oamenii au început să se mai foiască și să se privească unii pe alții. Aveau mult de mers, vreo patru ceasuri până la satul acela cocoțat pe coasta unui deal, cădea pădurea pe el, acum toamna mai răzbeau oamenii cu un tractor ceva, dar iarna când venea viscolul cel mare se așezau de-a curmezișul drumului vălătuci de zăpadă înalți de trei patru metri pe care nimeni nu se încumeta să-i înfrunte și dacă nu erai gospodar să ai tot ce-ți trebuie pe lângă casă, ăla erai.  
 
Erau opt bărbați și două femei. Bărbații erau cam toți trecuți de prima tinerețe, cu haine groase din dimie și căciuli de oaie pe cap. Fiecare avea la picioare papornițe sau niște desagi în care făcuseră cumpărături de la târg, „cu ploaia asta nu se știe când mai ieșim din văgăuna noastră și pe aici iarna vine devreme și tot mai trebuie sare, ulei, fidea, bulion, orez și oleacă de zahăr, că vin sărbătorile”. Porumb și grâu își luaseră mai de pe la sfârsitul verii, când coborâseră cu căruțele la târgul cel mare ce se ținea de Sfânta Maria mică, vânduseră ciuberele, donițele, putinicile și ce mai ciopliseră ei din lemn și cumpăraseră grîu, porumb, bucate, cum le spuneau ei. Ciobanii vânduseră putine de brânză, caș închegat, urdă, strânse vara toată și puse la rece, iar din lână țesuseră nevestele cergi și dimii aspre. Astea se vindeau mai bine, mai ales cergile, erau la modă acum în casele de la oraș. Mai câștigați, ciobanii strânseseră și ceva bani la chimirul lat de piele , își puseseră oile la adăpost în saivane de stuf și acum așteptau iarna și sărbătorile, iar cei care aveau flăcăi de însurat și fete de măritat începuseră să trimită vorbe prin interpuși, în câșlegi musai să facă nuntă.Uite, băiatul lui Codin Buzilă, ciobanul, i-a trimis vorbă fetei lui Rață din capul satului, cică s-ar fi și înțeles, fata nu-i bogată, da-i frumoasă și harnică, după sărbători fac nuntă, nu mai are a lui Buzilă răbdare, se teme c-o fură altul.  
 
Despre astea toate vorbeau șapte din bărbații care se mai încălziseră parcă, își descheiaseră hainele și-și dăduseră drumul la vorbe, să treacă vremea mai ușor. Unul singur făcea notă discordantă: era un tânăr de vreo douășcinci de ani, îmbrăcat cu haine scumpe, de oraș, cu un palton bleumarin și cu o șapcă de aceeași culoare pe cap, stătea într-un colț al troșcoletei și rezemat de peretele de tablă își ținea ochii închiși, încercând să doarmă. La picioare avea un geamantan din piele.Se vede că era obosit, nu glumă, dacă putea el să doarmă, cu toate zdruncinăturile tractorului și cu toată vorbăraia dinăuntru.  
 
Dintre cele două femei, un era cam de vârsta bărbaților, așa la vreo cincizeci de ani, dar era încă subțire la trup și avea fața netedă, ca toate femeile trăite la umbra brazilor, ce nu trebuiau să meargă pe arșiță la prășit, să le usuce soarele, ca pe cele de la șes. Își scosese sumanul și rămăsese cu o bundiță înflorată de cusături și tivită cu blăniță neagra de miel.Era vădană de mulți ani, bărbatul ei murise la pădure, căzuse un brad pe el, l-au adus oamenii în cergă acasă. Plânsese mult Maria, că-i fusese drag omul ei și o lăsase cu doi copii cât ulcelele, o fată și un băiat, dar nu se mai măritase cu toate că, de, gura lumii spunea că-i mai băteau noaptea în geam unul și altul. Maria se gândea însă la bărbatul ei care, atunci când o mângâia parcă o purta într-o altă lume, lină și blândă, ceva ce nu mai găsise ea după aceea. Era înstărită, avea oi multe ce urcau vara cu ciobanii în munte și coborau toamna la iernat în loc mai blând unde aveau saivane. Acum venea de la fata ei măritată la oraș, o luase un ceferist ce venise la bunica lui în sat, o plăcuse și a cerut-o. Maria nu s-a împotrivit, băiatul era bun, avea salariu, avea o căsuță a lui la marginea orașului, cu flori multe în grădină, cu mobilă de aia boierească, dușumele vopsite și preșuri de lână.  
 
-Și ce-ți mai face fata, Mario, o întrebă un cioban cu chimirul bătut în ținte, e tot frumoasă ca tine, glumi el cu subînțeles?  
 
-E frumoasă și s-a făcut doamnă de oraș, acu umblă cu capot de zanana și cu rochii de mătase, a lăsat catrința și ia, degeaba i-am dus eu o ie numai fluturi la care am cusut toată iarna trecută. Da, vezi că cerga pe care i-am dus-o a pus-o pe „studio”, ca acu cică-i la modă...Are bărbat bun, câștigă bine, nu bea, nu fumează, e tare cumsecade. Să vezi cum se îmbracă duminica și ies la plimbare ca boierii, beau bere, o băutură amară, bea și tu mamă ziceau că-i bună, ce să beau eu poșirca aia...dar micii mi-or plăcut, nu-s precum cârnații noștri da-s buni...  
 
-Dar băiatul, pe el nu-l trage ața la oraș, la trai mai ușor, să se facă și el domn, că știu că-i plăcea cartea, interveni un bărbat mai bătrân, cu plete ce-i ieșeau de sub căciulă și mustață sură, „pe oală”, că „așa se purta când eram eu tânăr”  
 
-Nuu, moș Grigore, pe băiat îl țiu lângă mine. Cui să-i rămâie casa, oile și oleacă de pădure ce-o avem. El e ascultător, nu iese din vorba mea și, că tot ziceați de nunți, poate îă găsesc și-o fată vrednică, să-l însor. Vreau și eu să văz nepoți prin bătătură, că fata mea, cum bag eu seamă, nu vrea să facă.  
 
-Dar ce fată o vrea să aibă o soacră așa aprigă ca tine? Că, de, cu bărbatul petreci bine noaptea, dar ziua stai cu soacra, da ce zic eu ziua, dacă mai urcă bărbatul și pe la oi, stă mai mult cu tine, glumi vecinul ei, Ion Sfârlă..  
 
-Oare crezi tu, Ioane, că eu nu m-am gândit? De asta mi-am făcut eu în astă vară o căsuță mai in spate, o tindă, o cameră, o cămară și-o bucătărioară, mă mut în ea și capul nu mă doare. Vor să mă vază, bine! Nu vor să mă vază, iar bine, fiecare cu aia mă-si.  
 
-Adică dacă, admit cazul, eu aș vrea să-ți bat seara în geam, să mai vorbim și noi, tre să intru prin grădină, să sar pârleazul, cum ar veni?  
 
-Tu să sari pârleazul pe la cine ai mai sărit, Ioane, că la mine gardu-i cu mărăcini și mi-i că ți-o intra vreunul, de n-ai mai putea să stai pe scaun, îi întoarse vorba jumătate în glumă, jumătate în serios Maria.  
 
Steluța CRĂCIUN  
 
Referinţă Bibliografică:
Drumul / Steluța Crăciun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1992, Anul VI, 14 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Steluța Crăciun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Steluța Crăciun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!