Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 2036 din 28 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Câteva cugetări şi referinţe despre Maica Domnului, într-un dialog cu Părintele Arhim. Clement Haralam – Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Câteva cugetări, indicii şi referinţe despre Maica Domnului - Împărăteasa Cerului între Sfinţi - “Rugul ce arde şi nu se mistuieşte” – într-un dialog duhovnicesc cu Părintele Arhimandrit Clement Haralam – Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti…  
   
Partea I – În loc de Introducere, Prolog, Interviu  
   
Sfânta Fecioară Maria faţă de persoanele Sfintei Treimi este fiica Tatălui ceresc, mireasa Duhului Sfânt şi maica Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, iar în raport cu lumea cerească şi pământească este împărăteasa cerului şi a pământului, a îngerilor şi a oamenilor, sfânta sfinţilor şi mijlocitoarea permanentă a oamenilor către Preasfânta Treime pentru mântuirea noastră. Despre rolul şi locul Maicii Domnului în viaţa Bisericii ne vorbeşte Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam de la Catedrala Patriarhală “Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena” din Bucureşti.  
   
- Preacuvioase Părinte Arhimandrit Clement Haralam, nu există slujbă a Bisericii care să nu conţină rugăciuni adresate Maicii Domnului. Cum explicaţi dezvoltarea cultului Maicii Domnului în Tradiţia Bisericii, deşi în Scriptură prezenţa Sfintei Fecioare este una discretă?  
   
- Sfântul Atanasie cel Mare, amintind de o sărbătoare închinată Maicii Domnului, care se ţinea după Crăciun, spune că nu s-ar justifica aceasta dacă Fecioara Maria nu ar fi avut nici un rol în istoria mântuirii. Dumnezeu celor smeriţi le dă har, iar Sfânta Fecioară Maria a primit atâta har ca nimeni altul pe pământ şi în cer pentru că ea L-a născut pe Iisus Hristos pe pământ, dându-I trup din trupul său. Când s-a prezentat la Sfânta Elisabeta, rudenia sa, aceasta îi adresează un cuvânt de cinstire Sfintei Fecioare: “Binecuvântată eşti tu între femei...” Apoi, şi Fecioara Maria a adresat lui Dumnezeu un imn de preamărire. Acest imn se cântă la Utrenie în cadrul cântării a IX-a: “...că a căutat spre smerenia roabei Sale; că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile...”  
   
În Evanghelia care se citeşte la praznicele principale în cinstea Maicii Domnului, aflăm cum o femeie din mulţime o fericeşte pe mama Mântuitorului, care L-a născut şi L-a alăptat, iar Domnul nostru Iisus Hristos răspunde întărind: “aşa este”.  
   
La rândul Său, Domnul îi fericeşte şi El pe “cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc” (Luca 11, 27-28), că aşa ne-a învăţat Maica Domnului la nunta din Cana Galileii: “Faceţi orice vă va spune” El (Ioan 2, 5).  
   
Cu toate că în Sfânta Scriptură a Noului Testament sunt puţine relatări despre Maica Domnului, totuşi sunt semnificative. Sfânta Tradiţie ne transmite că la adormirea Maicii Domnului Apostolii s-au adunat în chip minunat, adică aduşi pe norii cerului, din locurile unde propovăduiau Evanghelia. Iar pentru Apostolul Toma, care a venit ceva mai târziu, a fost deschis mormântul în mod special, ca să o vadă şi el pe Născătoarea de Dumnezeu. Ştim despre ceea ce s-a constatat că trupul Maicii Domnului a fost luat la cer de către Fiul ei.  
   
Ceea ce vreau să subliniez aici este faptul că cinstirea Maicii Domnului a intrat în atenţia creştinilor chiar din vremea Apostolilor şi s-a dezvoltat pe parcursul istoriei creştinismului ca o consecinţă a binefacerilor Maicii Domnului simţite în viaţa omenirii.  
   
Această cinstire, care i se datorează Maicii Domnului pentru că prin smerenie, curăţie şi ascultare L-a adus pe pământ pe Cuvântul cel veşnic născut din veci din Tatăl, a fost prezisă de însăşi Maica Domnului şi încuviinţată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În decursul istoriei Bisericii, Sfinţii Părinţi au rânduit cu atenţie sărbătorile în cinstea Maicii Domnului din timpul anului bisericesc, dându-le o deosebită semnificaţie.  
   
La începutul anului bisericesc, la 8 septembrie, sărbătorim Naşterea Maicii Domnului pentru că este Maica Vieţii veşnice, cifra 8 simbolizând veacul viitor, veşnicia. Din troparul care se cântă la această sărbătoare aflăm că naşterea Sfintei Fecioare a vestit bucurie la toată lumea pentru că dintru Dânsa a răsărit Soarele dreptăţii, Iisus Hristos Dumnezeul nostru.  
   
La sfârşitul anului bisericesc, în luna august, sărbătorim Adormirea Maicii Domnului. Fiind ultima lună a anului, anunţă şi sfârşitul veacului acestuia. Sărbătorile principale ale acestei luni formează icoana Judecăţii de Apoi: Schimbarea la Faţă se prăznuieşte în ziua de 6 (august) pentru că în a şasea zi a fost făcut omul. Acest praznic ni-L înfăţişează pe Iisus Hristos în slavă, arătând cum ar fi trebuit să strălucească Adam dacă nu ar fi greşit. Adormirea Maicii Domnului, din 15 august, ca cea mai bună mijlocitoare a noastră, fiind mamă a omenirii şi icoană a Bisericii prin faptul că L-a născut pe Iisus Hristos Dumnezeu. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august, ni-l arată pe cel mai mare om născut din femeie, cum îl mărturiseşte Iisus Hristos.  
   
Aceste trei praznice reprezintă icoana Judecăţii de Apoi. Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul stau de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului mijlocind pentru lume. Ei ocupă aceste două locuri de mare cinste pe care le-au râvnit cândva cei doi Apostoli fraţi, Iacob şi Ioan, şi nu le-au primit pentru că erau deja rezervate (Mat. 20, 20-23).  
   
Maica Domnului, prin rugăciune, a fost mijlocitoare pentru oameni în viaţa pământească şi continuă această mijlocire în viaţa veşnică pentru că “mult pot rugăciunile Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului”. Locul de-a dreapta Mântuitorului Hristos dăruit ei de Tatăl Ceresc, aşa cum arată Mântuitorul în Evangheile: “...se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu” (Mat. 20, 23), arată nu numai cinstea pe care o are Maica Domnului în Biserică, ci şi rolul său de mijlocitoare către Preasfânta Treime.  
   
La Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos este o icoană veche în care este înfăţişat Iisus Hristos pregătit să pedepsească o faptă necugetată din viaţa mănăstirii, iar Maica Domnului îl opreşte pe Iisus Hristos să pronunţe pedeapsa ca să dea posibilitatea de pocăinţă celor care au greşit. Iată de ce Biserica Ortodoxă are multe sărbători în cinstea Maicii Domnului.  
   
- Maica Domnului adună în persoana sa paradoxurile. Deşi a născut Fiu, ea este invocată şi ca prototip pentru viaţa monahală. De ce şi cum a fost aleasă Maica Domnului protectoarea prin excelenţă a celor ce au îmbrăţişat cinul monahal?  
   
- Mântuitorul nu a fost căsătorit în viaţa pământească, El a fost feciorelnic, dar a trăit în familie. A participat ca invitat la nunta din Cana Galileii, şi nu doar ca un invitat obişnuit, ci a ridicat căsătoria la rang de taină şi a săvârşit prima minune. Maica Domnului nu a fost căsătorită, nu a cunoscut bărbat, iar logodirea sa cu dreptul Iosif a fost doar formală. Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica) spune că fecioria este de la început şi a fost sădită în firea oamenilor de la început. Căsătoria a fost înfiinţată după greşeala protopărinţilor pentru ca să nu se distrugă şi să nu se desfiinţeze neamul omenesc. Şi Sfântul Apostol Pavel recomandă starea feciorelnică, dar ca să nu ardă prin anumite păcate, mai bine să se căsătorească (I Cor. 7). La Maica Domnului se regăsesc ambele stări. Ea este maică şi fecioară. Ea este ocrotitoare deopotrivă şi a familiei, dar şi a monahilor. Ea este simbolul Bisericii şi în Biserică sunt primiţi toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi care mărturisesc că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui viu (Mat. 16, 16), sau cum spune Sfântul Apostol Pavel: un Domn, o credinţă, un Botez (Gal. 4, 5), fără deosebire de starea civilă. Maica Domnului a îndeplinit cu prisosinţă cele trei condiţii ale vieţii monahale, adică: ascultarea, curăţia (fecioria) şi sărăcia de bunăvoie. Ascultarea Maicii Domnului se observă în mod evident la momentul Bunei Vestiri când, cu multă smerenie, a primit vestea că va fi Născătoare de Dumnezeu. Apoi, Arhanghelul Gavriil i-a detaliat cum va fi naşterea cea mai presus de fire, încheind cu cuvintele: “...la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. Prin răspunsul dat solului ceresc: 'Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău', Maica Domnului a schimbat starea duhovnicească a lumii. Cu ascultarea ei a vindecat neascultarea noastră. Prin smerenia sa s-a înălţat la Dumnezeu, iar Cuvântul S-a smerit în faţa omului, cum spune Sf. Ap. Pavel (Filipeni 2, 7).  
   
Prin naşterea lui Iisus Hristos, fecioria Maicii Domnului nu a fost afectată. Ea este pururea fecioară: înainte, în timpul naşterii şi după naştere. Sfântul Arhanghel Gavriil îi arată Maicii Domnului cum va fi aceasta: “Duhul Sfânt se va pogorâ peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri...” (Luca 1, 35). Şi aşa a născut pe Unul-Născut (Unicul), nu pe primul născut (Mat. 1, 25). A născut pe Unul din Treime, pe Fiul cel născut din veci din Tatăl fără mamă şi acum, în timp, la plinirea vremii, din mamă fără tată, de la Duhul Sfânt, cum mărturisim în Crez.  
   
Sărăcia materială în care a vieţuit Maica Domnului se cunoaşte din faptul că ea a fost orfană din fragedă vârstă, şi apoi adoptată de dreptul Iosif, cu titlu de logodnă, spre ocrotire. Mântuitorul Însuşi era numit fiul teslarului, iar într-o anumită situaţie spune că Fiul Omului nu are unde să Îşi plece capul. Toate acestea ne dovedesc viaţa modestă în care au trăit Iisus Hristos şi mama Sa, Sfânta Fecioară Maria.  
   
- Preacuvioase Părinte Duhovnic şi Eclesiarh, în istoria Bisericii din primul mileniu, în Răsărit, teotokia (calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului) a fost contestată. În al doilea mileniu, în schimb, Occidentul creştin a exagerat cultul acordat Fecioarei Maria. Care este raportarea corectă faţă de Maica lui Dumnezeu? Cum exprimă Sfinţii Părinţi cinstirea faţă de Maica Domnului?  
   
- Sfânta Fecioară a născut în timp, la plinirea vremii, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel născut din veci din Tatăl, fără mamă şi de la Duhul Sfânt, cum se arată în Evanghelie (Luca 1, 35) şi după cum mărturisim în Crez. Dacă a fost contestată calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, s-a făcut din neştiinţă, dar după încheierea sinoadelor ecumenice sau locale privitoare la această problematică, cei care au înţeles au primit şi au crezut că Maica Domnului este pururea fecioară şi Născătoare de Dumnezeu. Cei care nu au primit şi-au arătat, de fapt, necredinţa în cuvântul Arhanghelului Gavriil: “La Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 37), şi aroganţa.  
   
Aceştia sunt ereticii de atunci şi protestanţii, şi neoprotestanţii de astăzi. Catolicii au exagerat prin învăţăturile proclamate la unele sinoade mai recente: Imaculata concepţie (1858), Înălţarea cu trupul la cer prin puteri proprii (1954) şi cum că Maica Domnului este co-mântuitoare (1965). Ori, noi ştim că Mântuitorul Iisus Hristos este singurul Mântuitor. Maica Domnului este mijlocitoare şi prin mijlocirile sale poate câte voieşte. De aceea ne şi rugăm: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne şi mântuieşte-ne pe noi, cum se arată în Canoanele Maicii Domnului (Bogorodicina) ale Sfântului Ioan Damaschin.  
   
Ca şi în alte probleme dogmatice, Ortodoxia ţine calea de mijloc, nu extremele. Părinţii Bisericii aşa ne-au învăţat, să mergem pe calea de mijloc, calea împărătească.  
   
Aşadar, cinstirea pe care Biserica Ortodoxă o acordă Maicii Domnului se numeşte supravenerare şi este superioară cinstirii sfinţilor (venerare). Aceasta se reflectă foarte frumos şi cuprinzător în rugăciunea “Cuvine-se cu adevărat...”: “Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărim”.  
   
Aşadar, în raport cu sfinţii şi îngerii, pe Maica Domnului o slăvim, iar în raport cu Sfânta Treime, o mărim.  
   
- Preacuvioase Părinte Arhimandrit şi Eclesiarh, care sunt cele mai sugestive nume pe care le-a primit Maica Domnului în invocările făcute către ea?  
   
- Primii care au atribuit diferite nume Maicii Domnului au fost proorocii Vechiului Testament, care au proorocit despre Maica Domnului şi lucrarea ei în viaţa lumii. Cel mai semnificativ nume este, după mine, cel dat de Proorocul Isaia (7, 14): “Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”, deci pe cât de simplu, pe atât de cuprinzător, dar şi întrebător: Fecioara care naşte. Aceasta l-a făcut pe dreptul Simeon să trăiască peste aşteptări pentru a vedea împlinirea proorociei. Maica Domnului este numită cu multiple nume, după felul binefacerii în viaţa oamenilor şi a Bisericii, în general.  
   
Ele se pot găsi mai ales în Acatistul Bunei Vestiri şi în rugăciunea de la sfârşitul acestui acatist, unde sunt enumerate multe din ele. De asemenea, în toate cântările, canoanele, rugăciunile şi în oricare altă citire adresată Maicii Domnului putem afla unul sau mai multe nume referitoare la Sfânta Fecioară.  
   
O cântare veche, care se cântă frecvent la praznicele Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos, numită “De demult proorocii”, reuneşte câteva nume folosite pentru Maica Domnului de proorocii Vechiului Testament: “năstrapă”, “toiag”, “tablă”, “sicriu”, “sfeşnic”, “masă”, “munte netăiat”, “cădelniţă de aur”, “cort”, “uşă neumblată”, “palat”, “scară”, “scaun Împăratului”. De asemenea, o icoană care reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul, având de o parte şi de alta prooroci şi drepţi ai Vechiului Testament, arată prefigurări ale Sfintei Fecioare Maria, numind-o: Moise – “rug ce arde şi nu se mistuieşte”; David – “chivot sfinţit”; Ieremia – “Israelul cel nou”; Ghedeon –“lână plină de rouă”; Isaia – “cleşte purtător de cărbune”; Iacov – “scară pe care S-a coborât Dumnezeu”; Aaron – “toiag ce a odrăslit”; Solomon – “pat de aur”; Iezechil – “uşă încuiată”; Avacum – “munte umbrit”; Daniel – “munte netăiat”; Zaharia – “sfeşnic”. Cu toate acestea, cel mai cunoscut nume pe care l-a primit Sfânta Fecioară Maria este: “Maica Domnului”.  
   
Dacă la ortodocşii slavi numele cel mai cunoscut al Sfintei Fecioare este “Bogorodiţa” - Născătoarea de Dumnezeu, la greci, numele cel mai cunoscut este “Panaghia” - Preasfânta. La noi, românii, însă, numele cel mai des folosit şi mai apropiat de sufletul nostru pentru Sfânta Fecioară este Maica Domnului. Parcă o simţim mai aproape pe Sfânta Fecioară când ne adresăm ei cu apelativul Maica sau Măicuţa Domnului…  
   
- Preacuvioase Părinte Clement, vă mulţumesc foarte mult pentru tot!...  
   
- Doamne ajută!...  
   
Partea a II a - În loc de Concluzii, Încheiere sau Epilog – Maica Domnului Împărăteasa Cerului între Sfinţi  
   
În altă ordine de idei, în paginile şi rândurile următoare, vom evidenţia, învăţătura Bisericii Ortodoxe cu privirea la Maica Domnului, care ocupă un loc foarte important în învăţătura, credinţa şi spiritualitatea noastră, răsăriteană, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Tatăl ceresc.  
   
Unghiul, perspectiva din care vom aborda acest lucru va fi una filocalică, căci referirile explicite din Filocalie la adresa Maicii Domnului sunt puţine la număr, destul de succinte, însă foarte clare şi deosebit de grăitoare.  
   
Cu alte cuvinte, Părinţii filocalici au meditat adânc şi profund, încă de la bun început, asupra semnificaţiilor ascunse referitoare la Maica Domnului.  
   
Cu toate că nu-şi propun să dezvolte pe această temă studii sistematice de dogmatică, Părinţii filocalici ne-au transmis învăţături însemnate, prin scrierile şi cuvântările lor, de laudă către „preaneprihănita şi preacurata Fecioară“ (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 9, în col. Filocalia, vol. 6).  
   
Ei, când vorbesc despre Maica Domnului, Părinţii folosesc cuvintele cele mai bogate în cuprins, de o rară frumuseţe poetică şi profundă teologie, iar toată această bogăţie şi frumuseţe nu pot fi înţelese decât duhovniceşte, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, aşa cum au fost transmise Bisericii prin Sfânta Tradiţie.  
   
Scrisul lor, deşi pare, nu este hiperbolic, nu este ţesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea în realitate, toate evenimentele scripturistice din viaţa Sfintei Fecioare intrând în sfera neobişnuitului, care covârşeşte cuvântul şi gândul.  
   
Astfel, cuvintele Părinţilor sunt imne de laudă şi de mulţumire către Maica Domnului sau cuvinte adresate ucenicilor pentru a le spune ceea ce de-a dreptul nu se poate spune.  
   
Tocmai de aceea, înainte de a începe laudele sale către Maica Domnului, în imnele scrise de el, Sf. Efrem Sirul se ruga către dânsa aşa: „Gura mea este prea mică ca să pot vorbi despre tine şi limbă nu am ca să arăt tainele tale. Nu am glas şi cuvânt ca să povestesc frumuseţea ta. Porunceşte-mi ca să spun despre tine!“.  
   
Pentru a se apropia cineva de sfinţenia celei mai cinstite decât heruvimii, se cere, înainte de toate, curăţie, sfinţenie.  
   
Pentru a vorbi despre cea care însumează toată taina teologiei, este necesară o minte de teolog.  
   
Deci, singurii în măsură să ne înveţe despre Născătoarea de Dumnezeu, prin toate descoperirile minunilor celei mai mărite fără de asemănare decât serafimii, sunt sfinţii, care, prin curăţia lor, au dobândit „mintea lui Iisus Hristos“ (I Cor., 2, 16). Acest lucru le cuprinde pe toate.  
   
Altfel spus, Maica Domnului este aşezată în vârful piramidei creaturii, este cea mai înaltă din toată făptura văzută şi nevăzută, pentru că ea nu numai că este mai slăvită decât toţi oamenii, ci este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“. Ea este cu adevărat plină de daruri ale sufletului şi ale trupului.  
   
Referindu-se la aceste lucruri, Sf. Ioan Gură de Aur din operele căruia s-au inspirat adesea Părinţii filocalici scrie: „Nimeni nu este asemenea în viaţă cu Fecioara Maria. Cercetează, omule, zidirea toată cu cugetul tău şi vezi dacă este ceva asemănător sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea ta cerurile, aminteşte-ţi de toate puterile cele nevăzute, şi vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în întreaga fire“ (Cuvânt despre Fecioara Maria).  
   
Părinţii filocalici o laudă pe Maica Domnului pentru că ei, cu ochii cei curaţi ai inimii lor, au văzut-o pe ea mai apropiată decât orice făptură de Fiul ei şi nedespărţită de El. Cu cât iubeau mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult iubeau şi cunoşteau pe Născătoarea de Dumnezeu.  
   
De altfel, iubirea Sfinţilor Părinţi faţă de Maica Domnului a fost rod al cunoaşterii, admiraţiei şi recunoştinţei.  
   
Ştim că Sfântul Grigorie Palama, teolog filocalic, mărturiseşte că de mic copil a avut întotdeauna pe Maica Domnului ca apărătoare, căreia i-a împletit mai apoi cuvinte de laudă care sunt adevărate capodopere teologice, după nenumărate descoperiri ale ei în lumina dumnezeiască.  
   
Mai târziu, la Sfântul Munte, ca ascet, rugându-se Maicii Domnului în neîncetatele lui rugăciuni, în repetate rânduri a văzut-o în vedenie şi, prin mijlocirea ei, a primit darul teologiei.  
   
Şi Sfântul Nicodim Aghioritul, cel care a adunat textele Părinţilor filocalici în colecţia „Filocalia“, în limba greacă, la anul 1782, era cuprins de o adâncă iubire duhovnicească pentru Maica Domnului.  
   
Deci, sfinţii au avut o dorinţă nepotolită de preamărire a împărătesei Cerurilor. Cu cât înţelegeau din măreţiile ei, se minunau şi admiraţia lor se transforma în iubire manifestată în imne şi cântări. Şi tot ce nu puteau să prindă cu mintea, ci numai cu simţirea, devenea substanţă a altor tresăriri şi aclamaţii ale sufletului.  
   
În altă ordine de idei, Sfântul Simeon Noul Teolog ne învaţă că noi suntem fii ai Născătoarei de Dumnezeu şi fraţi ai lui Iisus Hristos, căci „precum Fiul ei, şi Dumnezeu s-a făcut Iisus Hristos şi Dumnezeul nostru, dar a fost şi fratele nostru, aşa şi noi, o, negrăită iubire de oameni! ne facem fii ai Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui, şi fraţi ai lui Iisus Hristos.  
   
Căci toţi sfinţii sunt aceasta prin nunta cea preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu este din ea şi sfinţii sunt din El“ (Sf. Simeon, op. cit).  
   
Acelaşi Sfânt - Simeon Noul Teolog - menţionează că Maica Domnului L-a născut trupeşte pe Iisus Hristos, în chip de negrăit şi fără bărbat. Iar sfinţii toţi Îl au ca unii ce L-au zămislit pe El după har şi după dar. Şi „încetând ea să zămislească şi să nască, Fiul ei a născut şi naşte în fiecare zi pe cei ce cred în El şi păzesc sfintele Lui porunci“ (Ibidem).  
   
După ce Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat din fecioara Maria şi S-a născut din ea trupeşte în chip de negrăit şi mai presus de cuvânt, fiindcă nu se mai poate întrupa sau naşte trupeşte iarăşi din fiecare din noi, ne împărtăşeşte spre mâncare trupul Său preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihănit al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.  
   
Şi mâncând acest trup al Lui, fiecare din noi, cei credincioşi, care îl mâncăm cu vrednicie, Îl avem întreg în noi pe Dumnezeu Cel întrupat, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Preacuratei Fecioare Maria, Care şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl. Din sfinţi nu ia trup, ci le împărtăşeşte lor trupul Său îndumnezeit.  
   
Prin urmare, Maica Domnului este „Stăpâna şi Împărăteasa şi Doamna tuturor sfinţilor, iar sfinţii toţi sunt slujitorii ei, precum Maica este a lui Dumnezeu.  
   
Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din preacuratul trup al Fiului ei“ (Ibidem).  
   
Dincolo de toate acestea, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să poată coborâ printre oameni, să vină în maximă apropiere de ei şi să-şi asume firea urmaşilor lui Adam pentru a o înnoi dinăuntru, El trebuia să găsească în cuprinsul lumii create un vas ales apt de a deveni receptacul divinităţii şi de a zămisli un fiu preacurat al cărui ipostas avea să fie Însuşi Logosul divin.  
   
Fecioară şi Maică, Făptură Umană şi Mamă a Celui ce este Dumnezeu, fiică muritoare să nască pe Dumnezeu Cel fără de început, sunt paradoxuri pentru necredincioşi.  
   
Dar ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă, legile firii sunt biruite. Fecioara Maria ia în pântece de la Duhul Sfânt şi naşte pe Dumnezeu - Fiul.  
   
Referitor la aceasta, Sfântul Petru Damaschinul spune: „Minunatu-s-a de aceasta cerul, şi marginile pământului s-au umplut de uimire, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, pe tine te măresc cetele îngerilor şi oamenilor“ (Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, Filocalia 5).  
   
Cu alte cuvinte, Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu pentru că Dumnezeu - Cuvântul s-a întrupat şi s-a făcut om şi S-a unit la zămislire cu templul (umanitatea) pe care l-a luat din ea.  
   
Şi, totuşi, Naşterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria depăşeşte orice altă minune, cum ne încredinţează Petru Damaschinul spunând: „Şi nimeni nu poate întreba despre ale Tale. Pentru că sunt mai presus de minte, fire şi de înţelegere.  
   
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, cei mântuiţi prin Tine, Fecioară curată, mărindu-Te împreună cetele netrupeşti, pentru că: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cuteză a căuta cetele îngereşti; iar prin Tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care mărindu-L împreună cu oştile îngereşti, pe Tine te mărim... Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viaţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii, singur Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii...“ (Ibidem).  
   
Precum putem uşor constata, dincolo de toate cele câte s-au scris, că Maica Domnului rămâne mai presus de minte şi de cuvânt, de vreme ce Dumnezeu - Cuvântul S-a unit cu ea, dar nu cum se uneşte cu făpturile raţionale care se fac vrednice de îndumnezeire prin energiile dumnezeieşti necreate, nici după fiinţă, ci după ipostas.  
   
Prin ea, Fiul lui Dumnezeu a putut deveni om deplin şi astfel, fiind asemenea în toate cu primul Adam, născut fără sămânţă omenească, a izbăvit de păcate pe om. În acest sens, Sfântul Simeon ne spune: „...precum Eva cea dintâi a născut din împreunare şi din sămânţa lui Adam şi din ea şi prin ea s-au născut toţi oamenii, aşa şi Născătoarea de Dumnezeu, primind pe Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl în loc de sămânţă, L-a zămislit şi L-a născut numai pe Unul - Născut din Tatăl dinainte de veci şi Unul - Născut şi întrupat din ea, în zilele de pe urmă“ (Ibidem). Numai ea, stând între Dumnezeu şi oameni, L-a făcut pe Dumnezeu Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu.  
   
Drept urmare, încă din primele secole creştine, evlavia credincioşilor a înconjurat persoana Sfintei Fecioare Maria cu o cinstire care a întrecut cinstirea celorlalte persoane sfinte, fiind mai presus decât toţi sfinţii, deoarece ea este mai apropiată de Iisus Hristos, fiind astfel „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“.  
   
Sfântul Simeon o numeşte „preaneprihănita şi preacurata fecioară“ şi explică: „O numesc pe aceasta neprihănită şi preacurată în asemănare cu noi, oamenii de atunci, comparând-o cu aceia şi cu noi, robii ei; faţă de Mirele ei însă şi Părintele Aceluia, ea este om, dar este curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită decât toţi oamenii din toate neamurile. Pe aceasta a ales-o pentru Fiul Său“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.).  
   
Din această repetiţie: „curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită“, observăm cât de mult au insistat Părinţii când a fost vorba de curăţia sufletească a Maicii Domnului.  
   
Tot în acest înţeles, Sfântul Maxim Mărturisitorul, referindu-se la fecioria Născătoarei de Dumnezeu, arată că naşterea s-a făcut în chip minunat, fără de sămânţă, iar Fecioara Maria a rămas fecioară şi după naştere: „...zămislirea Lui (lui Iisus Hristos - n.n.) s-a făcut în chip minunat, fără de sămânţă, iar naşterea, mai presus de fire, fără stricăciune, căci Dumnezeu, născându-Se din maică, îi strângea prin naştere legăturile fecioriei mai mult decât firea“ (Sf. Maxim Mărturisitorul, Tâlcuire la Rugăciunea Domnească Tatăl nostru, în Filocalia, vol. 2).  
   
Fecioară să nască şi după naştere să rămână iarăşi fecioară este o altă antinomie a credinţei creştine.  
   
Din punct de vedere raţional, este un nonsens, dar privit cu ochii credinţei, nimic nu se arată mai adevărat decât ca fecioară să nască pe Dumnezeu sub umbrirea Sfântului Duh, iar după naştere să rămână iarăşi fecioară. „Pe cine va găsi deci Dumnezeu deopotrivă cu El, ca să-Şi aducă Sieşi mireasă de la el?“  
   
În acest context, Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte despre Maica Domnului ca Mireasă: „Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor, împăratului care a făcut nunţi fiului său şi a chemat pe mulţi. De care împărat vorbeşte, dacă nu de Însuşi Tatăl Său şi Dumnezeu? Şi cui altcuiva a făcut nuntă, dacă nu Fiului Său Unul - Născut şi Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos însuşi? Dar cu cine sau cu ce împărat a primit Stăpânul şi Împăratul tuturor să facă înţelegerea de căsătorie? Fiecare din noi, oamenii, când vrea să aducă o mireasă fiului său, se grăbeşte să ia pe fiica celui mai de vază şi mai slăvit şi mai bogat. Pe cine va găsi deci Dumnezeu deopotrivă cu El, ca să-Şi aducă Sieşi mireasă de la el? Căci zice proorocul: «Cel ce ţine în mâna Lui marginile pământului şi pe cei ce locuiesc în el, ca pe nişte lăcuste» (Isaia 40, 22). Iar în alt loc: «Dumnezeu cel veşnic, Care a întocmit marginea pământului» (Isaia 40, 28) şi «a întemeiat pe nimic stâlpii lui» (Iov 38, 4-6) … Deci Cel ce este aşa, să vedem a cui fiică a luat mireasă şi a făcut nuntă Fiului Său. Vreţi să aflaţi a cui? Mărimea coborârii Lui îmi ameţeşte gândul şi mă cutremur să v-o spun. Dar încrezându-mă în bunătatea Lui, voi spune: şi-a luat mireasă pe fiica celui ce s-a răzvrătit împotriva Lui şi a celui ce a săvârşit desfrânare şi ucidere: ca să spun aşa, a unui desfrânat şi ucigaş“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.).  
   
Este vorba despre o nuntă mistică între Dumnezeu şi oameni. Fecioara Maria este mireasa lui Dumnezeu, unită cu El printr-o nuntă mistică, ea prin învoire de bunăvoie făcând posibilă întruparea Fiului lui Dumnezeu. Trupul luat prin ea, Iisus Hristos l-a făcut ca templu sfânt pentru Sine Însuşi.  
   
În continuare, Sfântul Simeon Noul Teolog ne vorbeşte despre negrăita coborâre a lui Iisus Hristos la noi, arătându-ne nouă pildă de smerenie: „Vezi ce bunătate şi coborâre de negrăit? Vezi ce covârşitoare iubire de oameni? Vezi mărimea iubirii şi bunătăţii? Învaţă de aici, tu, cel ce-ţi închipui lucruri mari despre tine, să te smereşti şi să fii modest, şi niciodată să nu te înalţi asupra cuiva, chiar dacă ai fi cel mai mare împărat dintre împăraţi, cel mai vestit dintre conducători, cel mai bogat dintre toţi bogaţii; învaţă privind la Domnul tuturor, la Sfântul sfinţilor, la fericitul Dumnezeu şi singurul Stăpânitor, la Cel ce locuieşte în lumina neapropiată (I Tim., 6, 15-16), Care coboară astfel şi-Şi aduce mireasă Fiului Său Unul - Născut de la cel ce s-a răzvrătit, El, Cel nevăzut, Cel necuprins, Cel nepătruns, Făcătorul şi Ziditorul tuturor, pentru tine şi pentru mântuirea ta. Şi cine este cel ce a săvârşit ucidere şi desfrânare, pe a cărui fiică şi-a ales-o Sieşi ca mireasă? David, fiul lui Iesei, care a omorât pe Urie şi a preacurvit cu femeia lui (Regi 11, 2-5). Pe fiica acestuia, pe Maria, preaneprihănita şi preacurata Fecioară, a ales-o El de mireasă“ (Ibidem).  
   
De asemenea, tot Sfântul Simeon Noul Teolog mai arată că această nuntă este „preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu este din ea şi sfinţii sunt din El“ (Ibidem).  
   
Dacă pe sfinţi care sunt „prieteni“ sau „casnici“ apropiaţi ai lui Dumnezeu îi chemăm ca ei să fie solitori şi împreună - rugători cu noi la Dumnezeu, Prea Sfintei Fecioare Maria îi cerem nu numai să se roage pentru noi, ci ea însăşi să ne ajute, în calitate de Maică a Fiului lui Dumnezeu, fapt de care se leagă mijlocirea ei specială pentru noi.  
   
Referitor la acest lucru, Sfântul Petru Damaschinul spune: „Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, cei mântuiţi prin Tine, fecioară curată, mărindu-Te împreună cu cetele netrupeşti…“ (Petru Damaschinul, op. cit.).  
   
În acest sens, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae menţionează că „...toţi scriitorii bisericeşti bizantini socotesc că ceea ce a avut atingere cu Iisus Hristos rămâne mai departe izvor de putere dumnezeiască.  
   
Faptul de a fi avut atingere cu Iisus Hristos nu aparţine numai trecutului, ci are o permanentă actualitate. Iar mai intim a fost unit cu Iisus Hristos sânul Maicii Domnului.  
   
Bizantinii socotesc unirea aceasta permanentă, Fiul rămânând unit cu Maica şi după naştere, cum rămâne veşnic unit cu Tatăl. De aceea, sânul Maicii Domnului este izvor de energie în mod direct“ (Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 92).  
   
Aşadar, Maica Domnului se află pe culmile cele mai înalte, neexprimat de înalte, ale curăţiei şi ale rugăciunii.  
   
Tot în acest context, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, referindu-se la aceasta, menţionează: „Nu este copilăresc lucru să fie socotită exterioară lui Iisus Hristos, exterioară Duhului Sfânt şi bogăţiei Lui de lumină şi har, în lucrarea ei de nesfârşită rugăciune? Ea se umple de Duhul Sfânt tocmai prin rugăciune, mai bine zis e plină mereu de Duhul Sfânt întrucât este mereu în neîntreruptă rugăciune“ (Ibidem, p. 124). Ea şi dăruieşte direct din bogăţia pe care o are cu ea, de la Dumnezeu, în baza unirii ei maxime cu Iisus Hristos.  
   
Totodată, Maica Domnului s-a consacrat de la început lui Dumnezeu pe care nu-L vedea şi Căruia Îi vorbea numai în rugăciune, se consacrase unui templu pământesc şi trecător, templul din Ierusalim, apoi se va consacra Dumnezeului întrupat, Fiului lui Dumnezeu devenit şi Fiul ei.  
   
Ea L-a iubit pe Mântuitorul înainte de a-L iubi cineva dintre oameni şi nimeni dintre oameni nu L-a iubit aşa de mult ca ea. Ea a fost pentru toţi sfinţii model de sfinţenie, râvnă, nevoinţă şi liniştire. Ea este şi cea mai mare şi mai înţeleaptă făptură care s-a nevoit, prima şi cea mai mare isihastă, pentru că „deşi L-a născut (pe Iisus Hristos) şi trupeşte, dar L-a avut întreg în sine totdeauna şi-L are şi acum şi pururea, şi duhovniceşte, şi-L are la fel, în chip nedespărţit“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.), astfel, Iisus Hristos, care a fost unit cu ea trupeşte până la naştere, rămâne unit cu ea, mai desăvârşit decât cu oricine, şi după aceea, în mod spiritual, tainic.  
   
De asemenea, vom remarca şi sublinia faptul că Sfânta Fecioară Maria se bucură în Ortodoxie de o deosebită cinstire, de o „supracinstire“, adică de o cinstire care întrece pe a tuturor sfinţilor, chiar şi pe a ucenicilor Mântuitorului, căci ucenicii cei mai apropiaţi au petrecut numai câţiva ani cu El, dar ea a fost şi a rămas cu El de la început până la sfârşit. Cinstirea Maicii Domnului trebuie să aibă un corespondent real în viaţa noastră, noi fiind chemaţi să-L întrupăm duhovniceşte pe Mântuitorul, în sufletul nostru.  
   
Orice credincios ortodox ştie că, în ordinea vieţii morale şi sacramentale, Maica Domnului este modelul suprem al vieţuirii noastre în Iisus Hristos. Ea s-a ridicat la culmea desăvârşirii, ea care a fost aleasă dintre toate femeile lumii, pentru a deveni altar curat al Fiului Său iubit.  
   
Cu alte cuvinte, deci, credinciosul o venerează cu acea conştiinţă că, cinstind-o pe ea, îl preamărim pe Iisus Hristos. Preasfânta Fecioară s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea credincioşilor încă din timpul vieţii, deoarece persoana ei a fost mereu asociată în chip firesc cu cea a divinului Mântuitor.  
   
Astfel, observăm că, atunci când descrie necuprinsele măreţii ale Maicii Domnului, cuvântul sfinţilor deodată devine cântare, laudă şi preamărire. Ei ştiau că, oricâte ar spune despre ea, niciodată nu vor găsi cuvinte să cânte îndeajuns pe Maica Domnului, necunoscând limite pentru preamărirea ei.  
   
De asemenea, niciodată nu vor putea exprima adâncimea tainei şi nici a o lăuda după cuviinţă. „Şi nimeni nu poate întreba despre ale Tale (zice Sfântul Petru Damaschinul). Pentru că sunt mai presus de fire, de minte şi de înţelegere“.  
   
Aşa că, cel mai înalt mijloc de a slăvi pe Maica lui Dumnezeu este de a întrebuinţa «imnul tăcerii».  
   
Aceasta nu înseamnă răceală şi lipsă de mare evlavie iubitoare, ci, dimpotrivă, cel mai adânc jar al inimii.  
   
În concluzia şi încherea acestui material vom reţine faptul că suntem îndemnaţi, permanent, de către Părinţii filocalici să cinstim, neîncetat şi necontenit, pe Împărăteasa Cerului, urmând-o deplin în smerenie şi supunere până să facem ceea ce şi ea a făcut, ca să ne putem învrednici de înfierea ei.  
   
Căci, fiii Maicii Domnului cunosc plinătatea rodnică şi sacră a votului tăcerii. Îndeosebi ei sunt marea armată tăcută a monahilor isihaşti. Şi noi ştim că tăcerea isihaştilor rugăciune este. (Cf. Liviu Petcu - http://ziarullumina.ro/despre-maica-domnului-la-parintii-filocalici-38295.html - 18.10.2009/05.04.2016).  
   
Aşadar, se cuvine ca noi să avem mare credinţă în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi cu ajutorul tuturor acestor sfinte icoane să ne vindece, să ne miluiască, să ne poarte de grijă şi să ne mântuiască sufletele noastre, dacă mai credem în aşa ceva!...  
   
Dr. Stelian Gomboş  
   
https://steliangombos.wordpress.com/  
   
Referinţă Bibliografică:
Câteva cugetări şi referinţe despre Maica Domnului, într-un dialog cu Părintele Arhim. Clement Haralam – Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2036, Anul VI, 28 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!