Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 2030 din 22 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 113 ani de la naşterea sa pământească şi 23 ani de la naşterea sa în ceruri... Partea a II a...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Din seria “Pro Memoria” – Material, studiu de sinteză… 
  
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 113 ani de la naşterea sa pământească şi 23 ani de la naşterea sa în ceruri... 
  
Partea a II a 
  
Impactul operei Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae asupra culturii, spiritualităţii, teologiei şi ştiinţei conpemporane 
  
V. În al treilea rând, am dori să ne referim la sinteza hristologică a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, cu implicaţii eclesiologice şi eshatologice profunde. 
  
În centrul teologiei ortodoxe ca şi în centrul gândirii marelui nostru dascăl, se află Persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, care întruneşte în Sine trei calităţi care se completează între ele. 
  
Mai întâi este vorba de Iisus Hristos ca Logos divin, prin care Tatăl a zidit lumea prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. 
  
Poate că nimeni altul nu a reuşit să pună în evidenţă rolul Logosului în crearea lumii, aşa cum a făcut-o, la vremea sa, Sfântul Atansie cel Mare, pe care Părintele Profesor Dumitru Stăniloae l-a tradus şi comentat pe larg în ultima parte a activităţii sale. 
  
Iată ce ne spune Sfântul Atanasie cel Mare despre rolul creator al Logosului: "Deci Însuşi Cuvântul atotputernic şi atotdesăvârşit Sfânt al Tatălui, sălăşluindu-se şi întinzând puterile Lui în toate şi pretutindeni şi luminându-le pe toate cele arătate şi nevăzute, le ţine în Sine şi le strânge, nelăsând nimic gol de puterea Lui, ci dându-le viaţă tuturor păzindu-le pe toate împreună şi pe fiecare în parte... 
  
Precum un cântăreţ, combinând sunetele joase cu cele înalte şi pe cele din mijloc împreunându-le prin arta lui, alcătuieşte o unică melodie, aşa şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, purtând tot universul ca pe o liră şi împreunând cele de pe pământ cu cele din cer şi unind întregurile cu părţile şi cârmuindu-le pe toate cu voia Sa, alcătuieşte o singură lume şi o unică rânduială frumoasă şi armonioasa a ei, El Însuşi rămânând nemişcat, dar mişcându-le prin crearea şi orânduirea lor, dupa bunăvoirea Tatălui" [26]. 
  
Comentând acest text, Părintele Dumitru Stăniloae spune că "pornind de la ideea că lumea este o unitate, pentru că unul este Dumnezeu care a creat-o şi o cârmuieşte, Sfântul Atansie a progresat la ideea că lumea este un tot armonic, pentru că Cel prin care s-a creat şi se susţine este Raţiunea supremă. 
  
Ca atare, Ea (Raţiunea) are o funcţie armonizatoare. Lumea nu este una prin simplitate uniformă, ci unitatea ei se conciliază cu bogaţia energiilor şi formelor ei" [27]. 
  
Raţionalitatea Logosului este raţionalitatea treimica în care unitatea se conciliază cu diversitatea formelor, pentru a alcătui o ordine armonioasă. "Ordinea lumii este podoaba ei. Dumnezeu a împodobit creaţia, sau a făcut-o un cosmos, o podoabă, o frumuseţe, întrucât a întipărit în ea orânduiala. Esteticul apare astfel tot aşa de strâns legat cu raţionalul, ca şi binele" [28]. 
  
Importanţa deosebită a acestor consideraţii constă în faptul că lumea poartă în ea, prin ţesătura ei raţională, capacitatea de a fi transfigurată de puterea energiilor necreate în Iisus Hristos. 
  
A doua calitate a lui Iisus Hristos este aceea de Logos Răscumpărător. Pentru a înţelege acest rol trebuie spus mai întâi că omul a fost creat de Dumnezeu pentru a constitui, prin structura sa psiho - fizică, inel de legătură dintre creaţie şi Dumnezeu, ca să transforme creaţia în Paradis, adică să o facă să participe la nemurirea lui Dumnezeu. 
  
Datorită căderii lui în păcat, omul s-a închis în el şi s-a separat de izvorul vieţii veşnice, introducând corupţia în el însuşi şi în creaţie. 
  
Acesta este motivul pentru care Sfântul Apostol Pavel spune că creaţia suferă şi aspiră să fie eliberată de stricăciune pentru a ajunge la mărirea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8,20). 
  
Rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost cel de a restabili comuniunea întregii creaţii cu Dumnezeu, fiindcă Iisus Hristos n-a venit să mântuiască o parte din creaţie, ci creaţia în totalitatea ei. 
  
Acesta este motivul pentru care Părintele Dumitru Stăniloae afirma cu întreaga patristică că mântuirea adusă de Iisus Hristos are dimensiune cosmică, că Iisus Hristos a îndumnezeit potenţial întreaga creaţiei în El, prin opera Sa de răscumpărare [29]. 
  
Dar Iisus Hristos este şi Cap al Bisericii, ca Trup al Său. Una din contribuţiile cele mai importante ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae în domeniul hristologiei, constă în reliefarea legăturii indisolubile dintre persoana Mântuitorului şi opera Sa de răscumpărare [30]. 
  
Consecinţa directă a acestei legături constă în faptul că prin actele Sale mântuitoare, prin jertfă, înviere şi înalţare la cer, Iisus Hristos a transfigurat atât de profund firea Sa omenească, încât aceasta a devenit izvor al harului Sfântului Duh, care s-a coborat peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, ca să întemeieze Biserica şi să ridice actual omul şi creaţia la comuniune de viaţă veşnică cu Creatorul lui. 
  
Părintele Dumitru Stăniloae a subliniat în repetate rânduri ca rolul lui Iisus Hristos de Cap unic decurge din faptul că harul Duhului Sfânt nu vine în Biserică de undeva din afara trupului personal al lui Iisus Hristos, ci prin trupul Său slăvit la dreapta Tatălui ceresc. 
  
Unul din aspectele cele mai interesante ale operei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae constă în legătura dintre Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, astfel că Duhul Sfânt coboară mereu în Biserică cu Iisus Hristos Însuşi [31]. 
  
Pentru ca Biserica să poată corespunde acestei misiuni, ea dispune de învăţătura de credinţă, primită de la Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, de Tainele rânduite de Mântuitorul pentru împărtăşirea harului sfinţitor şi de o organizare sinodală care structurează Biserica sub forma comuniunii. 
  
Această structură a Bisericii este consfinţită de la Duhul Sfânt care coboară în mod egal peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, pentru a scoate în evidenţă că Biserica rămâne, atât sub aspectul ei vizibil, cât şi sub cel spiritual sau invizibil, o comuniune. 
  
Aşadar, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune că nu există mântuire în afară de Biserică, fiindcă daca omul poate cădea singur în păcat, nu se poate mântui decât în comuniunea de iubire a Bisericii. Dumnezeu este Iubire şi nimeni nu se poate înălţa la Dumnezeu fără să se integreze în comuniunea iubitoare a Bisericii. 
  
Pentru marele nostru dascăl şi teolog, "Biserica este imanentul care are în ea transcendentul, comunitatea treimică de persoane plină de o nesfârşită iubire faţă de lume" [32]. 
  
Ca atare, prin Biserică, Iisus Hristos extinde comuniunea treimică asupra lumii, sub trei aspecte diferite. Mai întâi la nivelul mădularelor care alcătuiesc Biserica ca Trup al lui Iisus Hristos. 
  
Sub acest aspect Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că Biserica, prin capul ei Iisus Hristos, se structurează ca un tot armonios, în care fiecare mădular împlineşte lucrarea corespunzătoare" [33] în cadrul unei comuniunii care poartă numele de sobornicitate. "Dacă prin însuşirea unităţii se afirmă simplu că Biserica este una, prin însuşirea sobornicităţii se arată de ce natura este această unitate. Ea este unitatea realizată şi menţinută prin convergenţa, comuniunea, complimentaritatea unanimă a membrilor ei, nu printr-o simplă alăturare sau printr-o contopire a tuturor într-un tot uniform. 
  
Deci sobornicitatea şi sinodalitatea implică sensul Bisericii ca întreg organic-spiritual şi prin aceasta se apropie de înţelesul adevărat al termenului catolic, fără să-l exprime direct [34]. 
  
La baza sobornicităţii se află principiul pnevamatologic enunţat de Sfântul Vasile cel Mare, pe care îl găsim într-o altă formă îl aflăm şi în fizica modernă, că Duhul Sfânt este întreg în fiecare parte şi este întreg pretutindeni". 
  
Datorită acestui fapt, fiecare mădular al Bisericii are, în acelaşi timp, atât o lucrare proprie, cât şi o lucrare comună, spre folosul tuturor, prin lucrarea Duhului în Iisus Hristos [35]. 
  
Toate mădularele care alcătuiesc Biserica ca Trup al lui Hristos sunt egale între ele, fiindcă valoarea unitară a lucrului săvârşit de ele în comun se răspândeşte ca un nimb peste toate mădularele care iau parte la îndeplinirea lui" [36]. 
  
Poate că nimeni nu a pus în relief atât de percutant semnificaţia sobornicităţii, ca Sfântul Apostol Pavel, care ne spune că "dacă sufera un mădular suferă toate mădularele". 
  
Apoi, extinderea lui Iisus Hristos prin Biserică are în vedere nu numai pe credincioşi ca atare, ci şi grupurile sau popoarele din care fac ei parte. Potrivit poruncii Mântuitorului date Sfinţilor Apostoli, de a propovădui Evanghelia la neamuri, după specificul lor etnic, Biserica dobândeşte configuraţia unei comuniunii de Biserici locale sau naţionale, ca expresie a Bisericii Universale. 
  
Altfel spus, universalul nu este dat pe deasupra localului şi nici naţionalul deasupra universalului, ci prin Duhul Sfânt şi Iisus Hristos, ca temelie ontologic-pnevmatică a Bisericii, universalul este dat prin diversitatea Bisericilor locale sau naţionale, pentru a le afirma identitatea lor şi pentru a le ţine împreună în comuniunea lor universală. Împletirea interioară dintre universal şi naţional, i-a permis Bisericii să-ţi păstreze, în Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, unitatea ei sinodală sau conciliară, împotriva vicisitudinilor pe care a trebuit să le înfrunte în decursul unei istorii de două ori milenară, şi să-şi păstreze această unitate chiar şi atunci când a trebuit să treacă de la organizarea ei imperială, după dispariţia Imperiului Bizantin, la cea naţională, în Biserici autocefale. 
  
Organizarea autocefală a Bisericii Ortodoxe a fost benefică fiindcă i-a permis să se înrădăcineze în viaţa popoarelor lor şi să dea naştere la culturi naţionale care se completează şi se îmbogăţesc reciproc. 
  
În acest sens, Papa Ioan Paul al II-lea a avut cuvinte de apreciere faţă de Bisericile Ortodoxe care au fost capabile să creeze culturi naţionale, care au valoare considerabilă astăzi când se pune accentul pe identitatea etnică a grupurilor sau popoarelor, fiindcă contribuie la îmbogăţirea reciprocă a tuturor [37]. 
  
Suntem pentru globalizare şi integrare europeană, dar şi una şi alta trebuie să manifeste respect pentru specificul cultural şi spiritual al fiecărui popor. "Nu numai fiecare persoană, spune Părintele Dumitru Stăniloae, dar şi fiecare naţiune are modul său propriu de a trăi credinţa creştină. Credinţa creştină influenţează şi contribuie la formarea unei spiritualităţi anume a fiecărei naţiuni şi spiritualitatea astfel afirmată, este reflectată de modul în care o naţiune înţelege şi trăieşte credinţa creştină" [38]. 
  
Unul dintre aspectele importante ale culturii româneşti pe care îl subliniază cu predilecţie Părintele Profesor Dumitru Stăniloae constă în spiritul ei de sinteză. "Poporul român, spune dascălul nostru, este un popor român în Europa Răsăriteană, înconjurat de popoare cu care împărtăşeşte credinţa ortodoxă, şi de popoare ce poartă amprenta catolicismului şi a protestantismului. Este un popor care a realizat o sinteză între toate acestea. Are în comun cu Occidentul latinitatea şi Ortodoxia pe care o împărtăşeşte cu popoarele răsăritene. Împletirea acestor două elemente a transformat spiritualitatea românească într-o punte între spiritualităţile răsăritene şi occidentale" [39]. 
  
Această sinteză, continuă dânsul, între exactitatea organizată de către occidentali şi simţul frumuseţii indescriptibile a Tainei în viaţa poporului român, se poate descoperi în originale creaţii populare, fie că este vorba de icoane pe sticlă, fie de covoare, sau cântece populare!" [40]. 
  
În acelaşi fel şi chip s-au exprimat şi Patriarhii Bisericii noastre - Teoctist şi Daniel când au afirmat că "simbioza dintre limba noastră de origine latină şi credinţa ortodoxă, a constituit şi constituie un factor foarte important de legătura între Apus şi Răsărit". 
  
Iar Papa Ioan Paul al II-lea declara, într-o cuvântare publică, cu prilejul vizitei sale în România, urmatoarele: "România, ţara punte între Orient şi Occident şi punct de răscruce între Europa centrală să orientală, Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvinteze" [41]. 
  
Iisus Hristos însă lucrează prin Biserică nu numai asupra oamenilor, ci şi asupra cosmosului, fiindcă între Biserică şi cosmos există o dublă legătură. 
  
Pe de o parte creaţia este în Biserică, ca una ce a fost zidită de Dumnezeu. Ea constituie parte integrantă a ofrandei euharistice prin care credincioşii îşi exprimă recunoştinţa lor faţă de Dumnezeu, fiindcă creaţia constituie un dar făcut omului de către Creator. 
  
Acesta este sensul cuvintelor pronunţate de preot în timpul Sfintei Liturghii: "Ale tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate". 
  
Pe de altă parte însă şi Biserica este în creaţie, ca să elibereze de sub povara stricăciunii provocate de om, ca să ajungă şi Ea la mărirea fiilor lui Dumnezeu. 
  
Rolul Bisericii nu este de a domina lumea sau de a o condamna fără drept de apel, ci de a o transfigura, fiindcă este menită să devină cer nou şi pământ nou la sfârşitul veacurilor. "Omul nu se poate concepe în afara naturii cosmice, spune veneratul nostru dascăl. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. 
  
În acest fel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic şi spiritual. 
  
Imposibilitatea separării persoanei umane de natura cosmică, face ca mântuirea şi desăvârşirea persoanei să se proiecteze asupra întregii naturi. Natura întreagă este destinată slavei de care se vor împărtăşi oamenii în Împărăţia cerurilor şi încă de pe acum ea se resimte de liniştea şi de lumina ce iradiază din omul sfânt" [42]. 
  
Această legătură dintre Biserică şi cosmos în Iisus Hristos, prin Duhul cel Sfânt, se descoperă, în mod plastic, în pictura interioara şi exterioară a bisericilor din Nordul Moldovei, care vrea să arate că nu numai omul dar şi cosmosul sunt chemate să facă parte din Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. 
  
Este adevarat însă, că numai prin efortul comun al tuturor Bisericilor şi al oamenilor de bună credinţă se poate duce la capăt o misiune atât de importantă, pentru prezervarea vieţii omului pe Pământ, într-o vreme în care poluarea a atins dimensiuni planetare, dar şi pentru faptul că natura nu este menită să fie pângărită, ci purificată şi sfinţită. 
  
VI. Acum, când ne apropiem de sfârşitul acestui material – studio de sinteză, trebuie să vedem impactul pe care grandioasa reconstrucţie teologică, intreprinsă de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, îl poate avea asupra teologiei, ştiinţei şi culturii. 
  
În acest mod Convingerea noastră este că acest impact va fi considerabil pentru două motive principale. 
  
Mai întâi, pentru că această reconstrucţie spirituală a teologiei creştine, care se întemeiază pe Revelaţia divină, a scos în relief un lucru extrem de important pentru ecumenism şi pentru unitatea creştină, anume că structura autentică a Biserici nu poate fi decât o structură capabilă să corespundă atât Sfintei Treimi ca structură a iubirii supreme, dar şi structurii raţionale şi armonioase a creaţiei, la care se referea Sfântul Atanasie cel Mare. 
  
Cu alte cuvinte, structura Bisericii, interpretată în lumina acestor două perspective, nu poate fi decât o structură de comuniune conciliară şi sinodală. 
  
Orice altă structură nu face decât să închidă Biserica faţă de Sfânta Treime şi faţă de creaţie şi să transforme într-un obstacol pe calea unităţii creştine şi la ignorarea identităţii specifice fiecărei naţiuni sau popor. 
  
Prin urmare, numai printr-o structură de eclesială comuniune, care îmbrăţişează deopotrivă aspectul văzut şi nevăzut al Bisericii, Iisus Hristos coboară prin Duhul Sfânt în Biserică, ca să înalţe omul şi creaţia, în varietatea formelor ei de viaţă şi existenţă, la comuniune de viaţă veşnică cu Dumnezeu - Tatăl. 
  
Până acum s-a vorbit mai mult de o conformitate a structurii eclesiale cu structura Sfintei Treimi, însă Părintele Dumitru Stăniloae ne atrage atenţia asupra legăturii dintre Biserică şi cosmos, fiindcă cosmosul dispune de o structură raţională sau de o ordine interioara din care izvorăşte varietatea fiinţelor şi lucrurilor, a omului şi popoarelor din cuprinsul creaţiei. "Raţiunile lucrurilor ne descoperă sensul comuniunii noastre cu Dumnezeu, spune Părintele Dumitru Stăniloae, fiindcă în creaţie există "reflexe ale Treimii". 
  
Prin reconstrucţia sa teologică Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a voit să arate că Treimea şi cosmosul rămân deschise una faţă de alta, pentru ca Biserica să se poată înrădăcina în realitatea treimică şi cea cosmică, ca să restaureze prin Iisus Hristos Însuşi, temelia ei, comuniunea întregii creaţii cu Dumnezeu şi să păşească astfel către cerul şi pământul nou de la finele veacurilor, în toată varietatea formelor ei voite de Creator, fie că e vorba de om, de popoare, sau de mediul natural. 
  
Am putea spune că Sfânta Treime şi cosmosul devin în Iisus Hristos, ca Pantocrator, premiza sine qua non a ecumenismului din mileniul viitor, fiindcă va obliga mereu mai multe Biserici să iasă la largul Sfintei Treimi iubitore şi a cosmosului infinit, în vederea unităţii creştine; ea va fi premiza pentru păstrarea identităţii spirituale şi culturale a popoarelor, într-o lume preocupată de procesul globalizării, dar va fi şi premiza pentru preocupările de ordin ecologic, menite să contribuie la protejarea mediului natural. 
  
Dar impactul reconstrucţiei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae asupra teologiei şi asupra culturii se va impune şi va fi cu atat mai mare cu cât progresul fizicii fundamentale contemporane a descoperit că la temeilia macrocosmosului văzut se află un microcosmos nevăzut, unde nu există nici o particulă elementară care să existe prin ea însăşi, ci toate se află în corelaţie reciprocă. 
  
După cuvântul unui fizician cunoscut, Fritjof Capra, "evenimentele individuale (din lumea subatomică) nu au totdeauna o cauză bine definită, fiindcă producerea lor este determinată de dinamica întregului sistem atomic. În timp ce în fizica clasică proprietăţile şi comportarea părţilor le determina pe cele ale întregului (fiindcă se pornea de la existenţa lucrului în sine), în fizica cuantică lucrurile se schimbă, fiindcă întregul determină partea şi influenţa conexiunilor globale devine din ce în ce mai importantă şi separarea părţii de întreg devine tot mai dificilă" [43]. 
  
Sub impactul unor astfel de constatări surprinzătoare, mulţi dintre cei mai cunoscuţi fizicieni ai lumii contemporane au început să devină metafizicieni, şi să declare ca "o ordine implicită foarte profundă şi invizibilă, lucrează dedesbutul dezordinei explicite care se manifestă cu atâta generozitate. 
  
La originea creaţiei nu există evenimente întâmplătoare, nu există hazard, ci o ordine cu mult superioară tuturor celor pe care putem să le imaginam, - ordinea supremă care reglează constantele fizice, condiţiile iniţiale, comportamentul atomilor şi viaţa stelelor. 
  
Puternică, liberă, existenţa în infinit, taina implicită, invizibilă, sensibilă, ordinea se află acolo, eternă şi necesară în spatele fenomenelor foarte sus deasupra universului, dar prezentă în fiecare particulă" [44]. 
  
De la o lume mecanicistă, închisă în ea însăşi, se ajunge astfel la lumea deschisă către Dumnezeu, care ne aminteşte de corelaţia şi armonia creaţiei în Logosul divin, la care se referă Părintele Dumitru Stăniloae, în comentariul său asupra cosmologiei atansiene. Impactul considerabil al reconstrucţiei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae are toate şansele să se impună progresiv teologiei şi culturii contemporane, fiindcă se sprijină atât pe adevărul suprem al Revelaţiei divine, dar şi pe gândirea unora dintre cei mai iluştri fizicieni ai lumii actuale. 
  
Iar rezultatul lor conjugat va avea drept scop depăşirea autonomiei în care a fost închisă ordinea naturală, din cauza unei concepţii mecaniciste, şi deschiderea ei către transcendent, pentru a face posibilă coborârea lui Dumnezeu către oameni, în vederea renaşterii lor spirituale şi morale. Se împlineşte astfel aspiraţia profundă care se află la baza programului teologic al veneratului nostru dascăl, care dobândeste conotaţia unui testament spiritual: "Problema cea mai importantă pentru teologia ortodoxă de mâine, spunea dânsul, va fi aceea de a reconcilia viziunea cosmică a Părinţilor cu o viziune ce creşte plecând de la rezultatele ştiinţelor naturale şi exacte. Teologia de mâine trebuie să fie deschisă spre întreaga realitate istorică şi cosmică, dar în acelaşi timp trebuie să fie duhovnicească", adică deschisă către transcendent [45]. 
  
Desigur, pentru a deveni o realitate, reconstrucţia teologică intreprinsă de veneratul nostru dascăl trebuie cunoscută şi difuzată în cercuri cât mai largi, dupa cum trebuie cunoscute şi rezultatele fizicii contemporane, prin intermediul unor conferinţe şi studii în domeniu, seminarii de profil sau simpozioane de specialitate… (Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu - http://www.agoracrestina.ro/biblioteca/dumitru_popescu-impactul-operei-parintelui-staniloae-asupra-teologiei-si-culturii-contemporane.html - 11.09.2012/19.07.2016). 
  
Epilog – concluzii şi încheierea 
  
Drept urmare, acum şi aici, în concluzie, vom reţine şi afirma ori susţine faptul că, scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae sunt impregnate de prezenţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aici Domnul Iisus Hristos este prezent în măreţia slavei Sale, dar şi în smerenia Sa slujitoare. Nu este un Hristos conceptualizat, ci Hristos Cel unic şi adevărat, Dumnezeul – Om, prin care suntem trecuţi de la moarte la viaţă. 
  
De aceea, şi din acest punct de vedere, opera Părintelui Dumitru Stăniloae trebuie considerată un punct de reper. Ea nu ne lasă să orbecăim în căutarea mântuirii, ci ne reîntoarce la Iisus Hristos – Unicul Răscumpărător şi Mântuitor. 
  
Înălţarea la Cer, aşa cum spune Părintele Dumitru în lucrarea sa „Iisus Hristos sau Restaurarea omului”, nu reprezintă o îndepărtare a lui Iisus Hristos de umanitatea istorică. Prin înălţare Iisus Hristos nu părăseşte lumea, ci îşi transpune umanitatea asumată în planul atotprezenţei duhovniceşti, pnevmatice, pentru ca toţi să ne putem uni cu El. 
  
Încă un aspect foarte important ce nu trebuie omis este puterea eliberatoare şi înnoitoare pe care o reprezintă opera Părintelui Dumitru Stăniloae în contextul actual. 
  
Această operă înlătură toate atacurile pe care impersonalismul, dualismul, existenţialismul, gnosticismul, evoluţionismul, precum şi celelalte concepţii ale modernităţii le-a adus împotriva persoanei umane. Omul nu este lăsat să fie distrus de aceste concepţii, ci este repus în adevărata sa demnitate. 
  
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae accentuează foarte mult ideea de persoană şi pe cea de comuniune interpersonală. Sfânta Treime este Comuniune de persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, dar şi omul este o persoană creată după chipul lui Dumnezeu şi care tinde la asemănarea cu El. Ca persoană, omul este menit să intre în comunicare şi comuniune cu ceilalţi semeni şi cu Dumnezeu, fapt ce duce la naşterea unei comunităţi ziditoare şi sfinţitoare, adică mântuitoare. 
  
Astfel, eliberat fiind de falsele concepţii antropologice, omului i se oferă perspectiva înnoirii şi desăvârşirii prin Hristos şi în Hristos. Sub această formă, concepţia antropologică a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae constituie un izvor nesecat de idei care pot formula un răspuns consistent şi substanţial înaintat provocărilor actuale. 
  
Dragostea sa faţă de Adevărul – Iisus Hristos l-a făcut pe Părintele Dumitru Stăniloae să nu fie de acord cu concepţiile eronate ale vremii, ci să se ridice împotriva lor şi să le descopere. Aşa se face că el a avut mult de suferit de pe urma regimului comunist. În acest fel, se poate spune că teologia sa este şi jertfelnică dar şi eshatologică. 
  
De aici deducem că, privind eshatologic, teologul trebuie să se jertfească mereu pentru a putea lucra la transfigurarea lumii, aşa cum a făcut Părintele Profesor Dumitru Stăniloae. 
  
Alte două elemente ale gândirii Părintelui Dumitru Stăniloae pe care le consider foarte importante sunt darul şi dorul. Părintele se foloseşte foarte mult de aceste două noţiuni. 
  
El arată că întreaga creaţie este un dar al lui Dumnezeu, cu tot ceea ce ea cuprinde, iar la rândul său, şi omul este un dar ce cuprinde însă şi dorul după Dumnezeu şi nemurire. 
  
Ca teologie a darului şi a dorului, opera Părintelui Dumitru Stăniloae trebuie văzută atât ca o mulţumire, cu alte cuvinte ca o euharistie, pe care el personal o aduce lui Dumnezeu, cât şi ca un dar pe care Dumnezeu îl face, prin noi, ortodocşii, lumii întregi. Depinde de fiecare cum îl chiverniseşte, cum îl valorifică şi onorează acest dar. 
  
În altă ordine de idei, am constatat că toţi discipolii care s-au apropiat de opera Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, nu s-au înfruptat doar dintr-o comoară spirituală, ci au aflat pe cel ce a dăruit această comoară, ca pe un învăţător şi un părinte căruia i s-au ataşat cu credinţă şi cu dragoste. 
  
Apoi vedem cum opera marelui teolog nu se încheie când încetează să mai scrie, datorită plecării sale din viaţa cea vremelnică, eveniment petrecut cu cincisprezece ani în urmă, ci se continuă prin ucenicii săi. 
  
Prin urmare, Părintele Dumitru Stăniloae a reuşit să adune sub aripa ocrotitoare a dragostei sale, cu competenţă şi căldură inegalabilă, teologi nu numai din ortodoxie ci şi din celelalte confesiuni creştine, dobândind cu toţii acelaşi glas şi deci o cale unică spre Dumnezeu, prin cultivarea şi valorificarea teologică a operei sale, la care, deci, nu au aflat decât miere curată şi sfântă, strălucind autenticitatea adevărului mântuitor. 
  
Recunoaştem, deci, cu toţii adevărul şi realitatea că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae avea un chip frumos şi paşnic, asemeni crinului Bunei Vestiri. 
  
În faţa lui senină şi diafană întrezăreai cu uşurinţă „chipul nemuritor al lui Dumnezeu – Iubire” iar din vorba lui filocalică simţeai savoarea „persoanei omului în veşnic dialog cu Dumnezeu”. 
  
Gesturile lui calme şi niciodată de prisos concordau cu gândirea lui sistematică, lipsită de orice ambiguitate. 
  
Scrisul său părea (şi de fapt chiar este) un urcuş nemijlocit către înviere şi prezenta, cu certitudine, trăirea sa în Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Din orice expresie a Părintelui, scrisă ori vorbită, se distingea profilul teologului şi a filozofului creştin ortodox de netăgăduit. A fost teologul care a mers la izvoarele dătătoare de binecuvântare şi energie necreată, de unde s-a adăpat şi a devenit el însuşi izvorul, căci viaţa lui s-a desfăşurat ca pe o scenă deschisă. 
  
Tot ceea ce el a avut ca dar – talanţii şi talentul oferit lui de Dumnezeu – le-a arătat tuturor, făcând din acestea un bun comun, al tuturor. 
  
Opera sa teologică poate fi citită şi este la îndemâna oricui, însă nu şi interpretarea ei, fiindcă o experienţă mistică şi duhovnicească este necesară celui care încearcă să pătrundă şi să înţeleagă teologia lui atât de variată şi de profundă. 
  
S-a tot spus despre sfinţia sa că este „cela mai mare teolog ortodox al secolului XX”. Şi aşa este! Părintele Dumitru Stăniloae este autorul unei teologii mărturisitoare şi al unei teologii filocalice, unice. Asemeni marelui Sfânt Apostol Pavel, avea permanent conştiinţa prezenţei proniatoare al lui Dumnezeu. 
  
De aceea, nu a scris o teologie teoretică, scolastică, ci o teologie trăită, experiată în propria-i viaţă. Lucrările sale sunt mai curând o convorbire cu Dumnezeu, decât o vorbire despre Dumnezeu. 
  
Când citim din dogmatica sa, parcă îl simţim pe Dumnezeu care suferă datorită neputinţei noastre de a iubi. A fi cum el a fost, acelaşi pentru toţi laolaltă şi totodată diferit pentru fiecare în parte, această calitate nu a aparţinut decât marilor părinţi filocalici ce au realizat în chipul lor asemănarea cu Dumnezeu. 
  
Pentru Părintele Profesor Dumitru Stăniloae fiecare om era unic şi niciodată nu făcea o ierarhie a persoanelor care-i călcau pragul. 
  
În camera sa de lucru, asemenea unei chilii de călugăr, păşeai cu multă sfială, dar o pace îţi inunda întreaga fiinţă imediat ce intrai în spaţiul acela sacru, venerabil, de imortalitate. 
  
În faţa lui luminată, în ochii să mereu întredeschişi, în vorba lui dulce dar fermă, găseai imediat chipul marelui teolog, ori a părintelui duhovnicesc ce exercita acea paternitate duhovnicească, asemenea marilor părinţi ai Bisericii din trecut. 
  
În încheiere voi spune doar că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a trăit nouăzeci de ani, însă în toţi aceşti ani, el s-a uitat pe sine şi a făcut totul pentru alţii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru ţara sa, pentru Ortodoxia românească şi universală. 
  
S-a mai spus şi de către alţii, o spun şi eu, că a-l numi pe Părintele Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaşti”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. 
  
Prin urmare, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii aşa cum se cuvine deşi în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!... 
  
Şi totuşi, sunt convins de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune! Amin!... 
  
Câteva note, indicii şi referinţe bio – bibliografice: 
  
1. ^F. Strazzari - I. Prezzi, Una teologia filocalica. Intervista a padre Dumitru Staniloae, Il Regno - attaulita 34 (1989), p. 107. 
  
2. ^ Ibidem, p. 108. 
  
3. ^ Macoiej Bielawski, Părintele Dumitru Stăniloae. O viziune filocalică despre lume, "Deisis", Sibiu, 1998, p. 39. 
  
4. ^ Ibidem, p. 39. 
  
5. ^ Ibidem, p. 43. 
  
6. ^ Ibidem, p. 45. 
  
7. ^ Ibidem, p. 47. 
  
8. ^ Ibidem, p. 59. 
  
9. ^ Ibidem, p. 68. 
  
10. ^ Ibidem, p. 41. 
  
11. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, IBMO, Bucureşti, 1996, vol. I, p. 7. 
  
12. ^ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, PSB, Bucuresti, 1986, p. 87. 
  
13. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 203. 
  
14. ^ Ibidem, p. 205. 
  
15. ^ Ibidem, p. 205. 
  
16. ^ Ibidem, p. 207. 
  
17.^ Dumitru Stăniloae, Theology and the Chruch, New-York, 1980, p. 173. 
  
18. ^ Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti 1996, vol. I, p. 251. 
  
19. ^ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Pater, PG 90, 901 D, CCSG 23, p. 65.678 -66.679. 
  
20. ^ Cathechismn de l Eglise Catholique, Mame-Plon, Paris, 1992, p. 74 (306). 
  
21. ^ Dumitru Stăniloae, Teology and the Church, New-York, 1980, p. 224. 
  
22. ^ Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti 1996, vol. I, p. 251. 
  
23. ^ Ibidem, vol. I, p. 241. 
  
24. ^ Ibidem, vol. I, p. 240. 
  
25. ^ Ibidem, vol. I, p. 242. 
  
26. ^ Sfântul Atansie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, PSB, Bucureşti, 1987, p. 79. 
  
27. ^ Ibidem, p. 80. nota 99. 
  
28. ^ Ibidem, p. 76, nota 92. 
  
29. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, 
  
Bucureşti, p. 31. 
  
30. ^ Ibidem, vol. II, p. 108. 
  
31. ^ Ibidem, vol. II, p. 209. 
  
32. ^ Ibidem, vol. II, p. 208. 
  
33. ^ Ibidem, vol. II, p. 211. 
  
34. ^ Ibidem, vol. II,p. 283. 
  
35. ^ Ibidem, vol. II, p. 288. 
  
36. ^ Ibidem, vol. II, p. 275. 
  
37. ^ Orientale lumen, II Regno 5, 1995, p. 267. 
  
38. ^ Dumitru Stăniloae, The Romenian Spitituality - A Syntesis between East and West, ROC 17, 1987, p. 92. 
  
39. ^ Ibidem, p. 92. 
  
40. ^ Ibidem, p. 40-41. 
  
41. ^ S.S. - Papa Ioan Paul al II-lea, Cuvântare publică rostită cu prilejul vizitei în România, Bucureşti, mai 1999. 
  
42. ^ Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti, 1996, vol. I, p. 223. 
  
43. ^ Fritjof Capra, Taofizica. O paralelă între fizica modernă şi mistica orientală, Ed. Tehnica, Bucureşti, 1999, p. 234. 
  
44. ^ Jean Guitton, Dumnezeu şi ştiinţa, Ed. Harisma, Bucureşti. 1992, p. 41. 
  
45. ^ Dumitru Stăniloae, Theology and the Church, p. 224. 
  
Dr. Stelian Gomboş 
  
https://steliangombos.wordpress.com/ 
  
Referinţă Bibliografică:
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 113 ani de la naşterea sa pământească şi 23 ani de la naşterea sa în ceruri... Partea a II a... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2030, Anul VI, 22 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!