Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 113 ani de la naşterea sa pământească şi 23 ani de la naşterea sa în ceruri... Partea I
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pentru publicare: Din seria “Pro Memoria” – Material, studiu de sinteză… 
  
Partea I 
  
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 113 ani de la naşterea sa pământească şi 23 ani de la naşterea sa în ceruri... 
  
Prolog – Introducere, prezentare şi evocare… 
  
Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!... 
  
Anul acesta - 2016 prăznuim împlinirea a 113 ani de la naşterea în viaţa cea pământească, vremelnică şi, mai cu seamă, 23 ani de la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a celui mai mare teolog ortodox al secolului al XX – lea, mare cunoscător şi mărturisitor al învăţăturii scripturistice, patristice şi dogmatice a Ortodoxiei cea mult slăvitoare – Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, de-a lungul timpului său, pe acest pământ!… 
  
Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a închinat şi dedicat anul 2013, drept unul comemorativ, jubiliar şi omagial!… 
  
Totodată, pentru noi, din anul 1993, această zi a naşterii sale celei veşnice, ne va duce întotdeauna cu gândul, mintea, cugetul şi simţirea la „Părintele Dumitru Teologul”, fără a sugera prin aceasta în mod expres o tentativă de canonizare, căci acest lucru se va decide în timp, atunci când se vor înmănunchia toate criteriile doveditoare ale sfinţeniei vieţii lui. 
  
Însă, apelativul de „teologul” i se potriveşte întru totul, deoarece a fost omul care, nu numai că a vorbit despre Dumnezeu, ci mai ales a vorbit cu El. 
  
Aceasta înseamnă că a intrat în comuniune cu El, trăind prin El şi cu El. Şi cum nici un canon nu stipulează cât timp trebuie să treacă pentru a canoniza pe cineva, ajungem la concluzia că trăirea Părintelui cu Domnul Iisus Hristos şi în Hristos s-a consumat deja în această istorie. 
  
Teologia Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae este o teologie filocalică. Este frumoasă prin însăşi natura ei, dar conduce şi la o înfrumuseţare duhovnicească a celor ce se apleacă să o studieze. 
  
Oricine citeşte o scriere a Părintelui poate să-şi dea foarte repede seama că are de-a face cu altceva, cu ceva care nu se mai găseşte într-o asemenea consistenţă şi intensitate, la alţi teologi. Iar acest ceva este duhul Părinţilor Filocalici în care Părintele Dumitru Stăniloae a scris şi a trăit. 
  
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – „cel mai influent teolog al contemporaneităţii..., venerat de mulţi ca un părinte spiritual” – apare şi astăzi ca un părinte spiritual ce ne aduce, prin opera sa, la comuniune şi, deci, la comunitate. Este o realitate paradoxală să vezi cum teologii protestanţi şi romano-catolici împărtăşesc aceleaşi idei cu teologii ortodocşi, atunci când este vorba de teologia Părintelui Dumitru Stăniloae. Şi apare, în mod inevitabil, următoarea întrebare: Care este cauza acestei apropieri? Cred că este important să găsim răspunsul la această întrebare, deoarece în el se ascunde şi misiunea ce ne revine nouă, teologilor de astăzi. 
  
Însă acest răspuns nu poate fi dat printr-o prelegere, un studiu sau o carte, ci trebuie urmărit prin întreaga noastră activitate teologică ulterioară. 
  
De fapt, ceea ce căutăm noi nu este un simplu răspuns, ci reprezintă esenţa gândirii Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae care ne adună spre a ne hrăni cu darurile teologiei sale. Chiar sfinţia sa spunea, ca un testament lăsat teologilor de azi, că teologia sa îşi va împlini rostul numai în măsura în care va plămădi şi cultiva, în mintea celor care o studiază, puterea iubirii spre dezvoltarea ideilor la care el a ajuns. 
  
Observăm că dragostea şi iubirea ce au stat la baza studiului său şi pe care le-a inserat cu prisosinţă în creaţia sa, ne cheamă să le cultivăm în viaţa noastră şi a semenilor noştri, din întreaga lume. 
  
Din această perspectivă putem spune că opera Părintelui Stăniloae este izvorâtoare de iubire şi comuniune, iar structura supremei iubiri şi comuniuni este Sfânta Treime. 
  
Din iubirea Sfintei Treimi revărsate peste lume sub forma darurilor creaţiei şi din iubirea jertfelnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos îşi extrage şi îşi adună Părintele Dumitru Stăniloae forţa scrisului său. El nu face teologie după modelul matematic, în care rezultatul apare în urma unei analize, ci teologia lui are la bază modelul agapic. 
  
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu caută să ajungă prin analiza teologică la descoperirea lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, el doreşte să descrie experienţa iubirii şi comuniunii cu Dumnezeu, pentru ca şi alţii să pătrundă pe drumul pe care el se află. 
  
Credem că întreaga sa operă poate fi văzută ca un răspuns dat iubirii lui Dumnezeu. El se străduieşte şi chiar reuşeşte ca, prin scrisul lui, să ne arate cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de mult trebuie să-l iubim şi noi. 
  
De aceea, putem spune că teologia Părintelui Dumitru Stăniloae se adresează nu numai minţii, ci şi inimii şi voinţei noastre. Aceasta face să ne dăm seama de ce atunci când citim o pagină din lucrările sale suntem transpuşi într-o stare de linişte, meditaţie şi reculegere. 
  
Mai trebuie reţinut faptul că opera Părintelui profesor Dumitru Stăniloae se remarcă prin conţinutul său autentic. În acest sens, teologia sa este una hristologică şi hristocentrică. Ea pleacă de la Iisus Hristos şi prin intermediul lui Iisus Hristos duce tot la Iisus Hristos - Domnul şi Mântuitorul. 
  
De la Iisus Hristos Cel mărturisit în Sfânta Scriptură, prin Iisus Hristos propovăduit de Sfinţii Părinţi, Părintele Dumitru Stăniloae ajunge la Hristos Cel cosmic şi euharistic. 
  
Domnul Iisus Hristos este şi rămâne Acelaşi, iar noi suntem împreună cu Sfinţii Apostoli, cu martirii, mucenicii şi cu Sfinţii Părinţi contemporani ai lui Iisus Hristos… 
  
Impactul operei Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae asupra culturii, spiritualităţii, teologiei şi ştiinţei conpemporane 
  
I. Cu alte cuvinte sau altfel spus, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, din părinţii săi Irimia şi Reveca, fiind ultimul din cei cinci copii ai lor. Locul naşterii sale a fost comuna Vlădeni, de lângă Braşov, de care este legat nu numai natural, dar şi spiritual. "În satul Vlădeni din Transilvania, în care m-am născut, spune dânsul, am început să iubesc pe Dumnezeu şi lumea şi le iubesc si acum" [1]. 
  
Se pare că de această dată se întâlneşte cu Lucian Blaga, care spunea că eternitatea s-a nascut la sat. A urmat mai întâi cursurile unei şcoli confensionale ortodoxe, şi apoi pe cele ale Liceului "Andrei Şaguna" din Brasov, unde a învăţat germana şi franceza. 
  
După anul 1918, doreşte să devină preot şi se mută in Bucovina, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Îşi continuă studiile la Facultatea de Litere din Bucureşti. 
  
În anul 1925 apare primul său articol în care tratează despre problema muncii şi a proprietăţii în Noul Testament. 
  
Din îndemnul Mitropolitului Ardealului Nicolae Balan, care deschisese Academia Teologică din Sibiu, şi-a reluat studiile sale teologice în anul 1926. Ca licenţiat, tânărul Dumitru Stăniloae a elaborat, sub conducerea profesorului Vasile Loichiţa, o teză despre "Botezul copiilor", încheindu-şi astfel formarea teologică primară. 
  
O schimbare semnificativă în viaţa sa a avut loc între anii 1927 si 1929, când Dumitru Staniloae a fost trimis la studii în Grecia, unde a audiat cursurile lui Hristu Andrutsos, personalitate cunoscută a teologiei greceşti. 
  
Deşi a rămas numai un an la Atena, totuşi tânărul Dumitru Stăniloae considera că "teologii acestei perioade, deşi trăiau într-o epocă tulbure a istoriei Greciei moderne, avea geniul, fantezia, curajul de a face o teologie creatoare, fiindcă a trebuit să creeze manuale şi să dea o orientare noilor ramuri ale ştiinţelor teologice. Cu Hristu Andrutsos şi Rosis, teologia acestei perioade a făcut mai mult decat un pas" [2]. 
  
În anul 1928, tânărul Dumitru Stăniloae a sosit la München, unde, printre altele, a făcut cunoştinţă cu teologia dialectică protestantă, extrem de populară în acel timp, reprezentată de Gogarten, Thurneysen şi Barth. Aici s-a aplecat asupra ideii barthiene de diastază (A Celui cu Totul altul), prin care teologul protestant a căutat să reliefeze transcendeta radicală a lui Dumnezeu şi incomprehensibilitatea lui". 
  
În spiritul gândirii palamite, teologul Dumitru Stâniloae avea să ajungă la concluzia, după cum vom vedea mai târziu, că Dumnezeu nu este numai transcendent, dar si imament creaţiei. 
  
A mai călătorit în anul 1929, la Paris, Berlin, Belgrad sau Constantinopol, dar experienţele teologice din Grecia şi Germania au pregătit calea pentru studiul teologiei Sfântului Grigore Palma [3]. 
  
Dumitru Stăniloae şi-a susţinut, în mai 1928, teza de doctorat despre patriarhul Dositei al Ierusalimului, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde îşi începuse studiile teologice. 
  
La vârsta de 26 de ani, a început cariera sa de profesor de Dogmatică la Academia Teologică Andreiana din Sibiu. La 4 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria Mihu, care i-a fost tovarăşa de viaţa timp de 63 de ani. Singura fiică care a supravieţuit, Lidia, s-a născut la 8 octombrie 1933. 
  
La un an după căsătorie, a fost hirotonit ca diacon şi începând din ianuarie 1934 a devenit directorul ziarului "Telegraful roman", în care a publicat peste 350 de titluri. 
  
Pe lângă numeroasele articole din revista "Telegraful roman", care mergeau de la pietate şi cultură până la comentarii asupra evenimentelor vremii, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a dedicat o bună parte a activităţii sale publicistice unei teme care i-a fost deosebit de scumpă, cea a românismului şi Ortodoxiei. O selecţie a articolelor sale pe această temă a fost publicată în anul 1939, sub titlul elocvent "Ortodoxie si Românism". 
  
În această perioadă apar însă şi primele sale cărţi, una în care se tratează despre "Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigore Palama, cu trei tratate traduse (Sibiu, 1938), "Poziţia Domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie", (Sibiu, 1942), şi "Iisus Hristos sau restaurarea omului". (Sibiu, 1943). 
  
Aceste cărţi, cu caracter teologic şi filosofic, privesc filozofia lui Lucian Blaga, teologia Sfântului Grigore Palma şi doctrina ortodoxă despre Iisus Hristos. În cunoscutele sale lucrări, "Trilogia culturii"(1936 - 1937), "Artă şi valoare"(1939) şi "Diferenţele divine"(1940), Lucian Blaga pleda pentru imposibilitatea omului de a cunoaşte pe Dumnezeu, limitând oarecum viaţa şi cultura umană la dimensiunile ei orizontale. Metafizica lui includea un fel de dimensiune religioasă, dar mai mult estetică şi panteistă şi vorbea despre spiritul român - ortodox şi exalta Ortodoxia din raţiuni stilistice. 
  
Dispunând de o mare capacitate dogmatică şi apologetică, Părintele Dumitru Stăniloae a clarificat şi limpezit pozitia sa creştin ortodoxă faţă de gândirea acestui original şi apreciat filosof român, într-un volum intitulat: "Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie". 
  
În această lucrare se opune imanentismului cultural al lui Lucian Blaga, oferind în schimb o viziune asupra istoriei şi culturii în care elementul divin şi umanitatea se disting, dar conlucrează strâns [4]. 
  
După zece ani de studii şi refelcţie, teologul român a publicat, la Sibiu, în anul 1938, volumul "Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigore Palama", cu trei tratate traduse din greceşte. 
  
În acest studiu Parintele Profesor Dumitru Stăniloae se dovedeşte un adevărat savant, care cercetează teologia palamită şi descoperă că numai tradiţia patristică poate da răspunsul la problemele epocii şi umanităţii moderne. 
  
Prin studiile asupra lui Grigore Palama, tânărul nostru teolog Dumitru Stăniloae începe să se orienteze către Filocalie, care pune un accent deosebit, pe idealul nepătimirii sau al unirii cu Dumnezeu [5]. 
  
Dintr-o astfel de orientare apare şi opera binecunoscută a marelui nostru teolog: "Iisus Hristos sau restaurarea omului". În această lucrare descoperim, pe de o parte, numele unor teologi si filosofi occidentali ai vremii (Gogarten, Buber, Jaspers, Heidegger, Barth, Brunner, Blathasar, Guardini, Svelktov, Bulkgakov), pe de alta parte, se simte influenţa marilor Părinţi ai Bisericii, ca Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei, Grigore al Nyssei, Maxim Mărturisitorul şi multi alţii [6]. 
  
Această puternică prezenţă a gândirii patristice în opera sa teologică, îl vor face pe Părintele Dumitru Stăniloae să împletească mai târziu dimensiunea verticală a comuniunii cu cea orizontală, punând astfel în evidenţă caracterul sobornicesc al Bisericii. 
  
După cum se ştie, evenimentele istorice din anii 1939 - 1945 au provocat multe schimbări şi au avut un impact profund asupra vieţii oamenilor din ţările Europei centrale cum este România. 
  
Încă din toamana anului 1939, România a pierdut, în virtutea pactului germano-rus, Basarabia şi o parte din Bucovina, a renunţat la o parte din teritoriul ei de sud - est în favoarea Bulgariei, iar o parte din Transilvania a fost cedată Ungariei. 
  
Evenimentele vremii n-au rămas străine de activitatea publicistică a Părintelui Dumitru Stăniloae. 
  
Încă din anul 1937, în timpul războiului spaniol, Părintele Stăniloae a publicat o serie de articole critice la adresa comunismului, iar după ce România a intrat în război, în anul 1941, au mai apărut şi alte articole îndreptate împotriva comunismului. 
  
Cu toate acestea, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu şi-a abandonat preocupările sale strict teologice, dând la iveala în anul 1944, în “Revista Teologică” din Sibiu, o traducere însoţită de ample comentarii la Mistagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul. 
  
Cu toate dificultăţile războiului, între anii 1941 şi 1945, tânărul Stăniloae a continuat să lucreze la traducerea şi aprofundarea Filocaliei, şi a publicat mai mult de o sută de articole, în revista “Telegraful Român”, pe teme teologice variate şi mai cu seamă referitoare la identitatea românească şi Ortodoxie. 
  
În tot acest timp, a continuat să fie rectorul Academiei Andreiene din Sibiu [7]. 
  
Odată cu instaurarea regimului comunist în România, Părintele Dumitru Stăniloae a avut de suferit. 
  
Din pricina activităţii sale academice, intelectuale şi teologice şi a relaţiilor sale cu anumite persoane, ca Nichifor Crainic spre exemplu, a devenit o persoană "neagreată" de noul regim. 
  
A pierdut toate funcţiile pe care le-a deţinut şi a trebuit să se mute la Bucureşti, unde a funcţionat ca profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic din capitală. 
  
În toată această perioadă de grea încercare pentru sfinţia sa, a dat la iveală primele patru volume din "Filocalia" la Sibiu, iar în revistele centrale ale Patriarhiei Române a publicat mai mult de treizeci de articole de teologie comparată, asupra mariologiei sau eclesiologiei ortodoxe şi catolice. 
  
A contribuit la elaborarea unui Catheism ortodox, care a apărut la Bucureşti, în anul 1952, ca şi la elaborarea Manualului de Teologie Dogmatică, împreună cu profesorii N. Chiţescu, I. Todoran şi I. Petreuţă. 
  
Din cauza adeziunii sale la grupul "Rugul aprins", considerat ca mistic şi subversiv, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a fost condamnat de către regimul comunist, în anul 1958, la zece ani de închisoare, ca delicvent politic. 
  
A fost amnestiat în anul 1964, datorită unor schimbări intervenite în orientarea regimului din acea vreme [8]. 
  
Experienţa tristă a anilor de închisoare s-a reflectat însă chiar şi în teologia sa, unde a vorbit nu numai de cunoaşterea naturală şi supranaturală a lui Dumnezeu, dar şi de cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările şi suferinţele vieţii. 
  
În următorii treizeci de ani a publicat mai mult de 150 de articole, în care a dezvoltat numeroase aspecte ale învăţăturii ortodoxe, şi a dat la iveală următoarele opt volume ale "Filocaliei", care reprezintă una din cele mai importante realizări spirituale şi teologice din viaţa sa. 
  
A mai tradus numeroase opere ale unora din vestiţi Părinţi ai Bisericii, ca Grigore de Nyssa, Atanasie cel Mare, Grigore de Nazianz, Maxim Mărturisitorul sau Sfântul Simeon Noul Teolog. 
  
De altfel, comentariile sale la traducerile filocalice sau la cele patristice sunt adevărate comori de spiritualitate şi gândire teologică. 
  
În anul 1981, publică volumul "Spiritualitatea ortodoxă", iar în 1986, o lucrare despre "Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă". 
  
Pe lângă cursul de Teologie dogmatică, a redactat un curs de Teologie mistică şi ascetică şi altul de Teologie morală, pentru studenţii în teologie. 
  
A călătorit mult în străinatate, unde a ţinut numeroase conferinţe şi a fost distins cu multe titluri academice. A primit titlul de "Doctor honoris causa" din partea Facultăţii de Teologie din Atena, Tesalonic şi Belgrad, şi a Institutului "Saint Serge" din Paris. A fost recompensat cu premiul "Dr. Leopold Lukas" din partea Facultăţii de Teologie din Tübingen şi cu "Crucea Sfântului Augustin" de către Primatul Angliei. În anul 1990 a devenit membru al Academiei Române, iar în anul 1992 a fost declarat "Doctor honoris causa" de către Universitatea din Bucureşti. După o intensă activitate, încununată de o impresionantă operă teologică, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a adormit întru Iisus Hristos Domnul la 5 octombrie 1993 [9]. 
  
II. În decursul prodigioasei sale activităţi, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a dat la iveală o monumentală operă teologică, care însumează 90 de cărţi, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefeţe, 35 cuvântări comemorative, 475 articole de ziar, 17 interviuri, 15 predici publicate şi 60 de convorbiri sau interviuri înregistrate la radio şi televiziune [10]. 
  
Pe parcursul acestei impresionate creaţii teologice, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut în revistă şi a comentat pe larg, în perspectiva autentic patristică a Revelaţiei Divine, toate capitolele ce constituie obiectul cuprinzător al unui tratat de teologie ortodoxă. 
  
În conţinutul acestei opere descoperim ideile scânteietoare, ale unui om inspirat de Duhul lui Dumnezeu, care au contribuit la înnoirea teologiei şi la impactul ei asupra culturii contemporane. 
  
Motivul principal care s-a aflat la originea uriaşei reconstrucţii teologice pe care a intreprins-o de-a lungul întregii sale vieţi, ni-l arată chiar Părintele Dumitru Stăniloae atunci când purcede la comparaţia dintre teologia dialectică, pe care a cunoscut-o în perioada studiilor sale din Germania şi teologia Sfântului Grigore Palama însufleţită de duhul gândirii patristice, caruia I-a consacrat unul din primele sale volume importante, asa cum am văzut mai sus. 
  
Iată ce ne spune eminentul nostru teolog, din acest punct de vedere: "dialectica am găsit o imagine a unui Dumnezeu separat şi distant, în timp ce în teologia palamită am întâlnit un Dumnezeu care vine spre om, se deschide spre el ca lumina prin rugăciune. 
  
Îl umple de energiile Sale, rămânând incomunicabil în fiinţa Sa, necuprins, apofatic" [10]. 
  
Diferenţa fundamentală dintre aceste două moduri de a face teologie, una care închide pe Dumnezeu într-o transcedentă inaccesibilă şi alta care îl vede pe Dumnezeu coborând spre omul concentrat în rugăciune, constă în absenţa unui fundament spiritual la primul şi prezenţa lui în cel de-al doilea. 
  
Întreaga operă a Părintelui Profesor Dumitru Staniloae este străbătută de dorinţa de a conferi învăţăturii dogmatice a Bisericii un fundament spiritual, de a crea o sinteză între teologie şi spiritualitate. 
  
Iată ce ne spune ilustrul nostru teolog despre această operă de adevărată reconstrucţie teologică, în prefaţa tratatului său de teologie dogmatică: "Ne-am străduit în sinteza noastră dogmatică ca şi în studiile noastre să descoperim semnificaţia duhovnicească a învăţăturilor dogmatice, să evidenţiem adevărul lor în corespondenţă cu trebuinţele adânci ale sufletului, care-şi caută mântuirea şi înaintează pe drumul ei în comuniunea cât mai pozitivă cu semenii, prin care ajunge la o anumită experienţă a lui Dumnezeu, ca suprem izvor al puterii de comuniune. 
  
Am părăsit în felul acesta metoda scolastică a tratării dogmelor ca propoziţii abstracte, de un interes pur teoretic şi în mare măsură depăşit, fără legătură cu viaţa adâncă duhovnicească a sufletului. 
  
Dacă o Teologie Dogmatică Ortodoxă înseamnă o interpretare a dogmelor - în sensul scoaterii la iveală a adâncului şi nesfârşit de bogatului conţinut mântuitor, adică viu şi duhovnicesc, cuprins în scurtele lor formulări - noi credem că o autentică Teologie Dogmatică Ortodoxă e cea care se angajează pe acest drum... 
  
Ne-am străduit şi silit să înţelegem învăţătura Bisericii în spiritul Părinţilor, dar în acelasi timp să o înţelegem aşa cum credem că ar fi înţeles-o ei astăzi. Căci ei n-ar fi făcut abstracţie de timpul nostru, aşa cum nu au făcut de al lor" [11]. 
  
După cum am arătat, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a alcătuit o întreagă operă filocalică pe care a tradus-o în româneşte şi a însoţit-o cu ample comentarii extrem de edificatoare, prin care aprofundează gândirea filocalică sub aspecte inedite. Ei bine, această lucrare considerabilă nu constituie un domeniu de sine stătător al gândirii sale, ci constituie tocmai conţinutul spiritual, pe care dascălul nostru l-a inserat în arealul teologiei dogmatice. 
  
A dat naştere unei fericite sinteze dintre spiritualitate şi teologie, care i-a îngăduit să depăşească dimensiunea pur teoretică a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoaşterii la distanţă, cum repeta adesea şi să pună la baza acestei cunoaşteri experienţa întâlnirii duhovniceşti a credinciosului cu Dumnezeu, în vederea desăvârşirii lui morale şi spirituale. 
  
Cunoaşterea lui Dumnezeu nu are numai o simplă dimensiune intelectuală sau gnostică, ci îmbrăţişează omul în totalitatea fiinţei lui psiho-fizice, pentru a-l desăvârşi în Iisus Hristos. 
  
Omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este menit să se înalţe spre asemănarea cu Creatorul său. 
  
Pentru a pune în evidenţă impactul operei Părintelui Dumitru Stăniloae asupra gândirii teologiei şi culturii vom căuta să descoperim modul în care a elaborat adevărate sinteze între teologie şi spiritualitate, la trei niveluri diferite: la nivelul doctrinei trinitare, pentru a scoate în evidenţă că Treimea rămâne deschisă şi coboară către om şi creaţie, apoi la nivelul creaţiei însăşi, pentru a sublinia că cosmosul rămâne deschis şi aspiră către Dumnezeu, şi la nivelul Hristologic, pentru a scoate în evidenţă legătura dinamica şi personală a Mântuitorului cu Biserica şi creaţia întreagă, în perspectiva eshatologică. 
  
Ne limitam la aceste aspecte, atât din cauza timpului limitat pe care îl avem la dispoziţie, dar mai cu seamă fiindcă aceste aspecte, cu toate că sunt extrem de importante şi se află la temelia grandioasei reconstrucţii teologice intreprinse de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, sunt totuşi mai puţin cunoscute. 
  
III. După cum am văzut, motivul principal al reconstrucţiei trinitare întreprinse de Părintele Dumitru Stăniloae a fost aceea de a depăşi separaţia omului de Dumnezeu şi pentru a sublinia că Dumnezeu coboară către om, ca Dumnezeu al iubirii. 
  
Separarea omului de Dumnezeu este rezultatul unei gândiri filosofice care a separat natura divină de caracterul ei ipostatic sau personal şi a pus accentul pe caracterul nemişcat şi neschimbabil al naturii divine, izolând divinitatea în transcendent. 
  
La baza acestei gândiri se află convingerea că în timp ce lumea se mişcă, Dumnezeu trebuie să rămână nemişcat. 
  
În acest context, Părintele Dumitru Stăniloae pune accentul pe legătura indisolubilă dintre persoană şi natura în Dumnezeu şi afirmă cu Sfântul Maxim Mărturisitorul că Dumnezeu se mişcă rămânâd nemişcat [12]. 
  
Sau, după cum spune sfinţia sa, Dumnezeu S-a coborât la nivelul temporar fără să părăsească eternitatea Sa, fiindcă Dumnezeu este întreit personal. 
  
Problema care se pune însă este aceea de a descoperi adevăratul motiv pentru care teologia creştină nu a reuşit să depăşească separaţia dintre natura divină de persoană, în ea însăşi, chiar la nivelul divinitatii, acolo unde nu există imperfecţiuni omeneşti. 
  
Dar în acelaşi timp trebuie să arătăm şi modul în care Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a ajuns la sinteza indisolubilă dintre natura şi persoana divină. 
  
Dacă nu răspundem la această întrebare, nu putem descoperi unul din aspectele importante ale teologiei trinitare ale ilustrului nostru dascăl. 
  
Iată şi calea prin care a reuşit să rezolve această dilemă, cu grave consecinţe pentru viaţa creştină: "Faptul că vorbim de Ipostasurile divine ca subiecte, spune dânsul, nu înseamnă că reducem natura divină la o realitate nesubiectivă. 
  
Persoana nu aduce caracterul de subiect ca ceva nou în natura divină, căci persoana nu este decât modul de subzistenţă reală a naturii [13]. 
  
Este necesar să vedem fiinţa divină simultan ca unitate - relaţie, ca relaţie în sânul unităţii. Nici unitatea nu trebuie sfărâmată în favoarea relaţiei, nici relaţia anulată în favoarea unităţii" [14]. 
  
Ne aflăm în prezenţa unor consideraţii teologice decisive pentru înţelegerea raportului dintre natura şi persoana la nivelul Sfintei Treimi, fiindcă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae pune degetul pe rană. 
  
Dacă natura divină ar fi redusă numai la unitate, fără să fie şi relaţie, atunci avem de-a face inevitabil cu o natură omogenă, cu o natură pură, care pierde legătura cu persoana şi rămâne închisă în ea însăşi. Această închidere a naturii în ea însăşi, din cauza caracterului ei omogen, conconstituie de altfel şi motivul principal pentru care nu se poate vorbi de energiile necreate divine. 
  
Dimpotrivă, dacă natura divină este în acelaşi timp unitate şi relaţie, dacă are caracter onto-relaţional, dincolo de orice considerente filosofice şi metafizice, care nu au ce căuta în sanctuarul treimic al Dumnezeirii, atunci natura dumnezeiească presupune cu necesitate persoana, fiindcă fiinţa nu este reală decât în ipostas [15]. Natura divină nu este omogenă în constituţia ei, ci relaţională şi tocmai această relaţionalitate i-a permis Părintelui Dumitru Stăniloae să înrădăcineze persoana în natura divină şi să arate Treimea ca structură a iubirii supreme. 
  
În virtutea acestei structuri personale, natura nu mai rămâne închisă în ea însăşi, ci devine mijloc de legătură interioară între Persoanele divine, după cuvântul Mântuitorului: "Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine". 
  
Acest mod de existenţă al persoanelor divine, care nu rămân Una lângă Alta, ci se poartă reciproc, este înfăţişată de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ca intersubiectivitate divină şi comentată pe larg [16]. 
  
Şi tot în virtutea acestei structuri trinitare, în care persoana deschide natura spre comunicare, se poate vorbi şi de o comunicare a lui Dumnezeu cu omul, pentru că aceasta să se împărtăşească din izvorul vieţii veşnice. 
  
Dar dacă comunicarea dintre Persoanele divine la nivelul vieţii interioare a Sfintei Treimi se realizează prin împărtăşirea lor de aceeaşi viaţă a firii divine în relaţie cu oamenii, Dumnezeu se comunică prin energiile necreate. Tatăl coboară prin Fiul, în Duhul Sfânt, către om, pentru ca acesta să se înalţe la comuniune de viaţă veşnică cu Dumnezeu în Sfânta Treime, prin Biserică. "Părinţii răsăriteni, spune dascălul nostru, au reuşit să sintetizeze cele două concepţii: neschimbabilitatea lui Dumnezeu, cu activitatea Lui privitoare la făpturi... 
  
Dumnezeu cel în Sine, mai presus de timp, se întâlneşte cu creaturile temporale prin energiile Sale" [17]. 
  
Marele merit al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae constă în faptul de a fi prezentat Sfânta Treime ca structură personală onto-relaţională a iubirii supreme, arătând că dincolo de individualism şi colectivism, omul a fost creat pentru comuniune cu Dumnezeu, ca să se împărtăşească din energiile necreate ale eternităţii Sale. 
  
IV. A doua reconstrucţie teologică pe care o intreprinde ilustrul nostru dascăl, are în vedere deschiderea cosmosului creat faţă de Ziditorul lui. 
  
Din acest punct de vedere Părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte fie de raţiunile divine ale creaţiei fie de naţionalitatea ei plasticizată, sau despre lucrurile create ca icoane ale raţiunii Logosului, ca tot atâtea expresii ale legăturii dintre Dumnezeu şi creaţie [18]. 
  
Din nefericire însă, aceste expresii au fost înţelese adesea mai mult poetic decât real, fără să se precizeze conţinutul lor natural şi supranatural, ca şi cum lumea ar fi mai mult supranaturală decât naturală, mai mult necreată decât creată. 
  
De la bun început trebuie însă precizat cu Sfântul Maxim Mărturisitorul că Logosul creaţiei are două aspecte, unul natural, altul supranatural [19]. 
  
Pentru a înţelege valoarea reconstrucţiei teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae sub aspectul natural al creaţiei, vom spune potrivit gândirii teologice crunte că lumea funcţionează în virtutea unei ordini naturale mecaniciste, bazate pe existenţa lucrului în sine şi pe relaţia exterioară dintre cauză şi efect. 
  
Expresia acestui punct de vedere îl aflăm în susţinerea teologică "Dumnezeu nu conferă creaturilor numai existenţa lor, ci şi demnitatea lor de a acţiona prin ele însele, de a fi cauze şi principii unele pentru altele şi de a coopera astfel la împlinirea scopului voit de Dumnezeu" [20]. 
  
Faptul că crezurile devin cauze unele pentru altele, denotă mentalitatea mecanicista a acestei concepţii, care nu vrea să ştie de Duhul Sfânt, iar faptul că această ordine funcţionează prin ea însăşi, fiindcă Dumnezeu a conferit lucrurilor demnitatea de a acţiona prin ele însele, scoate în evidenţă caracterul autonom al creaţiei în raport cu Dumnezeu. Lumea apare astfel ca un fel de maşină care funcţionează prin ea însăşi, autonom şi independent de Creatorul ei. 
  
Ei bine, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu a avut intenţia de a nega existenţa acestei ordini naturale sau mecaniciste, ci de a o completa cu dimensiunea ei spirituală creată. Iată ce ne spune dânsul: "Teologia ortodoxă a devenit aşadar o teologie a lumii, reântorcându-se prin acest aspect la Tradiţia Părinţilor răsăriteni înşişi, care aveau viziunea cosmosului recapitulat în Dumnezeu. 
  
Din acest punct de vedere problema cea mai importantă pentru teologia ortodoxă de mâine va fi aceea de a reconcilia viziunea cosmică a Părinţilor răsăriteni cu o viziune ce creşte plecând de la rezultatele ştiinţelor naturii. 
  
Teologia de mâine trebuie să fie deschisă spre întreaga realitate istorică şi cosmică, dar în acelaşi timp trebuie să fie şi duhovnicească" [21]. 
  
Marele nostru teolog şi dogmatist a transformat toată această dorinţă de reconciliere într-o realitate efectivă, punand la baza ordinii naturale mecaniciste fundamentul ei spirirual concretizat în această raţionalitate plasticizată, care constituie una dintre cele mai importante şi fericite expresii pe care le-a creat, în domeniul lumii materiale. 
  
Faptul că această "raţionalitate plasticizată" aparţine ordinii naturale o spune însăşi autorul ei atunci când afirmă că "lumea materială este o ţesătură a raţionalităţii plasticizate sau materializate cu caracter de obiect" [22]. 
  
Prin aceasta vrea să se arate că materia dispune de o structură raţională care poate fi modelată şi de om aşa cum a fost modelată de Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că Dumnezeu a creat lumea cu ţesătura ei raţională în vederea omului, pentru ca acesta să lucreze împreună cu Dumnezeu la desăvârşirea ei. Raţionalitatea lumii cere raţionalitate omului şi se completează cu aceasta. "Raţionalitatea lumii îşi descoperă un sens prin faptul că se completează cu raţionatitatea subiectului uman, care e conştient şi de o bogăţie inepuizabilă. Raţionalitatea lumii este pentru om şi culminează în om, fiindcă nu omul este pentru raţionalitatea lumii. O persoană s-a gândit la persoana omului când a creat lumea" [23]. 
  
Pe de altă parte, creaţia are şi o temelie supranturală dată în ideile sau raţiunile divine care izvorăsc din Logos ca dintr-un focar al lor, potrivit cu planul veşnic al lui Dumnezeu de creare a lumii. "Dumnezeu a gândit raţiunile lucrurilor şi apoi a creat lucrurile". 
  
Acesta vrea să spună ca lumea nu este o copie nereuşită a Divinităţii, aşa cum se întâmplă cu sistemele panteiste, care nu pot face deosebirea fundamentală între Dumnezeu şi lume, ci opera gândirii şi lucrării lui Dumnezeu. 
  
Aşa cum tabloul unui pictor provine din lucrarea lui artistică creatoare, plină de fantezie şi imaginaţie, tot astfel lumea este rezultatul gândirii creatoare a înţelepciunii divine. Lumea a fost creată de Dumnezeu şi are sens numai în Dumnezeu. "Potrivit credinţei noastre, spune Părintele Dumitru Stăniloae, lumea se realizează în relaţia ei ontologică cu Dumnezeu, care este sensul ei suprem" [24]. "Dumnezeu a gândit raţiunile lucrurilor şi le-a dat o îmbrăcăminte plastică... ca să fie mijlocul Său de dialog cu oamenii" [25]. 
  
Oamenii au astfel posibilitatea să sporească nu numai din punct de vedere tehnic, dar şi spiritual. În concluzie, raţiunile divine ţi raţionalitatea plasticizată constituie cele două componente ale structurii spirituale a lumii, natural şi supranatural, care i-au permis Părintelui Stăniloae să depăşească autonomia mecanicista a lumii şi să deschidă cosmosul către Dumnezeu... 
  
Dr. Stelian Gomboş 
  
https://steliangombos.wordpress.com/ 
  
Referinţă Bibliografică:
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 113 ani de la naşterea sa pământească şi 23 ani de la naşterea sa în ceruri... Partea I / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2029, Anul VI, 21 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!