Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu – Blândul nostru Păstor Duhovnicesc Nonagenar…
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu – Blândul nostru Păstor Duhovnicesc Nonagenar… 
  
La vârsta şi anii săi de viaţă (92 la număr), Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu – vrednic slujitor al Bisericii „Sfântul Silvestru“ din Capitală, uimeşte prin spiritul său viu, mereu atent la cei din jur, întotdeauna pregătit şi neostenit în a le fi de folos credincioşilor care vin în număr considerabil la slujbe. Îi bucură pe fiecare în parte cu amintirile, poveştile, sfaturile, poveţele şi cuvintele - înnadins alese, ca să le mai uşureze din sarcina necazurilor. Dincolo de haina preoţească, care îl înnobilează, Părintele Nicolae Bordaşiu este un om care a trăit o viaţă marcată de asprimea celor mai dure închisori, dar şi de amintiri de aur cu Părintele Profesor Dumitru Stăniloae sau Părintele Profesor Constantin Galeriu. 
  
O uşă masivă şi grea, brodată în vitralii, lasă ochiul să descopere încăperea minunată a Bisericii „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti. Cu greu reuşeşti să desluşeşti siluetele din interior, cât timp retina mai poartă încă imaginea albului prea alb de pe exteriorul lăcaşului. Zarva şi căldura de afară nu au ce căuta înăuntru. Rămân prizoniere în lumea cea mare şi urlă pe la geamuri şi uşi sub formă de claxoane de maşini, sirene, glasuri. Nimeni nu le aude. Oamenii s-au aşezat cuminţi pe scaune, ca şi cum cineva le-ar fi poruncit să stea smeriţi şi să aştepte. Să aştepte până la începerea slujbei Sfântului Maslu, la ceas de Vecernie, într-o zi de vineri seara. Oricât de îngândurate sau încărcate le-ar fi frunţile, nu poţi să nu le remarci chipurile îmblânzite în lumina galbenă a lumânărilor. Ochii lucesc intens şi se îndreaptă toţi, ca la comandă, spre Părintele Nicolae Bordaşiu. Este primit cu mare drag în mijlocul lor, îi sorb fiecare cuvânt şi îi sărută dreapta când trece prin dreptul lor. Părintele Nicolae Bordaşiu le zâmbeşte şi le răspunde în aceeaşi manieră. Toţi sunt ai lui, părinţi, copii, bunici, a crescut generaţii întregi. Are răbdare cu ei la spovedanie, îi mustră şi îi iartă când greşesc, asemenea unui părinte responsabil. 
  
A moştenit veleităţile omului dedicat cauzei pe care o susţine de la tatăl său, Gheorghe, preot şi dascăl, un luptător, după cum susţine Părintele Nicolae Bordaşiu, pentru unitatea României: Tânăr fiind, entuziast şi cu dragoste de ţară şi de poporul românesc, a fost unul dintre cei prezenţi pe Câmpia de la Alba Iulia care au zis: «Vrem să ne unim cu ţara!»“ De aici începe povestea, iar cuvintele se înnoadă atât de bine unele de altele încât ai impresia că retrăieşti adolescenţa Părintelui Nicolae Bordaşiu. Ungurii n-au uitat lucrul acesta, că tata s-a răzvrătit şi, după impunerea Dictatului de la Viena (1940), l-au condamnat, în lipsă, la moarte. Eu nu puteam gândi să rămân într-o stăpânire străină şi să învăţ şcoală într-o limbă pe care nu o cunoşteam. Eu nu ştiam limba ungurească. Asta a vrut Bunul Dumnezeu să se întâmple. Am plecat eu singur întâi de acasă. Apoi, am venit şi am luat-o pe sora mea, aveam doar 16 ani. Mama mea murise şi tatăl meu era ocupat cu şcoala, cu parohia, cu pământul. Faptul că am rămas fără mama a făcut ca eu şi sora mea să fim foarte uniţi. Ea nu a putut suporta să rămână fără mine. Când am venit acasă, îşi pierduse graiul de plâns şi atunci tatăl meu mi-a zis: «Ori o iei şi pe soră-ta, ori nu mai pleci nici tu.»... 
  
Firul poveştii continuă cu perioada liceului, absolvit la Beiuş, unde vedeai oamenii mergând la plug cu căruţa, iar duminica erau îmbrăcaţi impecabil, ca nişte domni adevăraţi de oraş, un oraş cu o istorie culturală bogată, care a pus o bază solidă în educaţia adolescentului cu gânduri şi aspiraţii înalte pentru viitor. 
  
Legat tot de oraşul ardelenesc este momentul întâlnirii Părintelui Nicolae cu Episcopul Martir Nicolae Popoviciu, bucuria vieţii mele acea întâlnire, omul care mi-a îndrumat paşii spre teologie şi m-a sfătuit îndeaproape, imi povesteşte Părintele Nicolae Bordaşiu. Pentru că era în vremea războiului şi nu era permis decât admiterea la o facultate militarizată, tânărul Bordaşiu Nicolae dă admitere la Farmacie, ca să poată urma Teologia. Reuşeşte şi urmează în paralel cursurile ambelor facultăţi. A urmat o perioadă de care Părintele Nicolae Bordaşiu îşi aduce aminte cu mare plăcere. Povesteşte de Gala Galaction - Profesor la Studiul Vechiului Testament, o personalitate a Bisericii noastre, scriitor, profesor. Avea o dragoste enormă faţă de slujbă, faţă de Biserică. Gala Galaction s-a apropiat foarte mult de studenţii cazaţi la Internatul Teologic, de la Mănăstirea Radu Vodă, mai cu seamă în serile în care venea şi le vorbea celor 20-35 de tineri ca şi cum ar fi fost copiii lui. 
  
Pe lista numelor care i-au deschis apetitul pentru cunoaştere şi învăţătură se înscriu numai personalităţi marcante. A fost Profesorul Ioan G. Coman, care le făcea expuneri de patrologie, de literatură patristică. Profesorul era o somitate, un savant în materie, cunoscător de limbă greacă şi latină. Apoi, era Haralambie Rovenţa - Profesorul de Studiul Noului Testament, care a publicat nenumărate cărţi de comentarii la Noul Testament. Era un om de o bunătate sufletească şi de o fineţe deosebite. Filosoful Ioan G. Savin, alt om impecabil, pe care studenţii îl aplaudau la curs. Mai era stâlpul Ortodoxiei, cum ziceam noi, Profesorul Tudor M. Popescu - marele istoric, care era un om atât de modest… Venea şi cânta la strană cu noi la slujbele pe care le făceam la Biserica Mănăstirii Radu Vodă, unde Patriarhul Justinian a instituit regim de mănăstire. 
  
Ne-a trimis ca preoţi - slujitori oameni deosebiţi. Acolo a fost Părintele Paulin Leca, care a tradus mai multe cărţi din limba rusă, era foarte bun cunoscător de limba rusă, a fost Maxim Mereanu, care au fost cu toţii trăitori în Grecia. Aceştia veneau şi făceau slujba la biserică, împreună cu preoţii de la facultate şi cei care erau la internat. Internatul Teologic avea şi un statut de institut de educaţie pentru viitori preoţi, îmi mărturiseşte Părintele Nicolae. După care continuă: Am avut, de asemenea, colegi deosebiţi: Mitropolitul Nicolae Corneanu, care a fost ucenicul Părintelui Coman, Arhiepiscopul Gherasim Cristea de la Râmnicu Vâlcea, Mitropolitul Antonie Plămădeală, un bun prieten, Părintele Arhimandrit Roman Braga, care acum este duhovnic şi slujitor la o mănăstire din America. Cu părintele Roman Braga am frecventat Mănăstirea Antim din Bucureşti, unde aveau loc întâlnirile «Rugului Aprins». Printre cei de acolo, Părintele Arhimandrit Benedict Ghiuş era asistent la Catedra de Mistică, pe care o ilustra Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, şi pe care îl iubeam foarte mult noi, toţi studenţii… 
  
Venirea la Mănăstirea Antim din Bucureşti i-a permis Părintelui Nicolae Bordaşiu să cunoască viaţa monahală din interior şi „Rugul Aprins“. „Ceea ce nu ştie lumea şi nici nu are de unde să o ştie este faptul că venirea la «Rugul Aprins» a părintelui Ioan Străinul se datorează, într-o oarecare măsură, părintelui Roman Braga şi mie. Noi, studenţi fiind, mergeam des la Mănăstirea Cernica şi, într-o zi, mergând pe lângă Biserica «Sfântul Lazăr» din cimitirul Cernicăi, am auzit revărsându-se o melodie aparte. Părintele Roman Braga, basarabean fiind, şi-a dat seama despre ce era vorba. Ne-am oprit, am ascultat şi am continuat să mergem. Am stat la o Sfântă Liturghie oficiată de către Mitropolitul Nicolae al Rostovului, împreună cu câţiva călugări ruşi refugiaţi acolo, şi între ei era Părintele Ioan cel Strein. Era şi un călugăr care ştia româneşte, traducătorul lor. 
  
Când s-a terminat sfânta slujbă, Părintele Roman Braga a sta de vorbă cu ei. Dintr-una într-alta, le-am spus de Cercul de la Mănăstirea Antim din centrul capitalei. Când ne-am întors la mănăstire, i-am spus părintelui Benedict ce am întâlnit noi la Cernica. Părintele s-a dus împreună cu Sandu Tudor, care era, pe vremea aceea, civil, necălugărit, la Mănăstirea Cernica. Astfel a ajuns Părintele Ioan cel Străin să facă parte din «Rugul Aprins», să fie mentorul nostru spiritual.“ 
  
Legat de acest episod, Părintele Nicolae Bordaşiu îşi aminteşte clipele în care toţi membrii grupării au primit binecuvântarea rugăciunii neîncetate de la Părintele Ioan: S-a apropiat de fiecare dintre noi, ne-a pus mâna pe cap, ne-a spus binecuvântarea şi ne-a stropit cu puţină apă sfinţită. Aşa am început noi o ucenicie grea, care a mers de-a lungul vremii, alături de cei de la Mănăstirea Antim. 
  
Pe timpurile acelea, fiindcă a început acţiunea de atragere a tineretului către Uniunea Tineretului Comunist, tinerii teologi au gândit o altă formă de activitate pentru tineri, aşa s-a înfiinţat Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS), al cărui preşedinte a fost Părintele Nicolae Bordaşiu. Pe cât de frumoşi au fost anii de facultate, pe atât de crânceni aveau să se dovedească cei care le-au urmat. Mai cu seamă perioada anilor 1948-1955, când Părintele Nicolae a stat ascuns de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani de închisoare. A fost descoperit în anul 1955, iar ceea ce a urmat nu poate fi decodificat decât în termeni de carceră grea, suferinţă, lipsuri la Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic între anii 1955-1964. 
  
Referindu-ne, în cele ce urmează, în mod special la Biserica “Sfântul Silvestru” din Bucureşti, vom afirma că lăcaşul de cult a fost zidit pe 15 iunie anul 1743, de către jupân Pârvu boiangiul şi jupâneasa Stanca. Aşezământul a fost afectat de două cutremure, unul în anul 1802 şi celălalt în anul 1838. Cel din urmă a dărâmat complet vechiul edificiu şi biserica a fost reclădită de Ilie Dimitrie şi fraţii săi Ioan, Stoian, Gheorghe, Radu şi alţii. Sfinţirea a avut loc la data de 15 martie anul 1839. 
  
Turnul clopotniţei datează din anul 1879. Între anii 1904 şi 1907, a fost reconstruită şi mărită actuala biserică, prin grija Părintelui Chiriac Bidoianul şi a epitropilor Ion şi Procopie Dumitrescu. Proiectul edificiului aparţine arhitectului Paul Petricu, iar lucrările au fost conduse de arhitectul Costin Petrescu. În anul 1925, biserica a primit hramul „Sfântul Silvestru“. Hramul principal al bisericii este „Adormirea Maicii Domnului“, prăznuit la 15 august. 
  
Cu toate acestea, biserica este cunoscută mai ales pentru cel de-al doilea hram al său, „Sfântul Silvestru, episcopul Romei“, prăznuit la 2 ianuarie şi ale cărui moaşte sunt păstrate în interior. După trecerea la cele veşnice a Părintelui Profesor Constantin Galeriu (2003), Părintele Nicolae Bordaşiu este numit paroh al Bisericii „Sfântul Silvestru“. Este ajutat în lucrarea sa de către Părintele Profesor Alexandru Gabriel Gherasim – actualul preot paroh, şi de către Părintele Cristian Galeriu - nepotul Părintelui Profesor Constantin Galeriu, şi de către Părintele Constantin Argintariu. 
  
În momentul de faţă, biserica este implicată într-un parteneriat pentru construirea şi finalizarea unui aşezământ pentru bătrâni, care se încadrează deja, într-un Centru Social şi Cultural şi care cuprinde o capelă închinată Sfântului Nicolae şi mai multe cabinete medicale pentru desfăşurarea activităţilor sanitare. 
  
Revenind, în rândurile următoare, la a vorbi despre Părintele Nicolae Bordaşiu, vom observa faptul că, oarecum, ca răsplată, parcă, pentru suferinţele îndurate în închisoare, Sfinţia Sa îl întâlneşte pe Părintele Profesor Constantin Galeriu - acest duhovnic, părinte şi paroh al întregii ţări - la Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti. Cu Părintele Constantin Galeriu am avut o activitate deosebit de fructuoasă în parohia «Sfântul Silvestru». Era un om extraordinar. El nu era parohul «Sfântului Silvestru» sau a micii parohii de aici, era parohul întregii ţări. Oriunde era solicitat, răspundea cu tot dragul. Era împlinirea vocaţiei lui pastorale, să fie peste tot unde trebuie să fie cunoscut cuvântul lui Dumnezeu. Aici, la biserică, lumea îl iubea foarte mult. Alături de Părintele, am adus o părticică din moaştele Sfântului Silvestru şi pe care vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, le-a adus de la Roma, de la Cardinalul Camillo Ruini - Vicar General al Romei. 
  
Atunci Părintele Patriarh Teoctist a ţinut o cuvântare în cuprinsul căreia a rostit poate cel mai frumos imn adus Sfântului Silvestru de către cineva. Eu am scris un acatist pentru Sfântul Silvestru pe care îl citim cu regularitate în biserică şi îmi dau seama, cunoscând bine viaţa Sfântului Silvestru şi recitind acest cuvânt al patriarhului Teoctist din Catedrala «San Giovani», Laterno, ce cuprins teologic şi ce formă frumoasă, artistică, literară, avea cuvântul acesta, pe care îl avem aici, în biserică, din anul 2003. 
  
Părintele Profesor Constantin Galeriu a trecut la cele veşnice pe data de 10 august anul 2003. I s-a aşezat locul de aşteptare a Învierii lângă marginea bisericii, pe care a iubit-o atât de mult. Neîncetat, de cinci ani, vin oameni de peste tot, pentru a-i aduce un omagiu, să se roage pentru sufletul lui. Florile şi luminile sunt nelipsite de la mormântul părintelui atât vara, cât şi iarna. 
  
În altă ordine de idei, acum, la un moment al bilanţului pastoral – misionar, duhovnicesc şi apologetic, scriu aceste rânduri omagiale, festive şi aniversare, pentru a-i mulţumi, cu sinceră recunoştinţă şi caldă afecţiune pentru tot ce a făcut bine atâtor oameni şi fii duhovniceşti, cărora le-a conturat şi marcat viaţa ori personalitatea în sens pozitiv şi luminos. Îl asigurăm că în sufletele şi în inimile noastre nu va fi niciodată tratat sau abordat ca un pensionar ci ca un pururea harnicul, dinamicul, neobositul şi deosebitul Părinte Spiritual Nicolae Bordaşiu. 
  
În aceste clipe, cuprins fiind de emoţie, respect, recunoştinţă şi veneraţie m-am tot gândit, preţ de mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Sfinţia Sa, căci constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care îl cunosc de, relativ, puţină vreme adică doar câţiva ani, aici – la biserica ce-l are de ocrotitor spiritual şi pe Sfântul Domnitor Român Neagoe Basarab şi care a a avut, printre alţii, un veritabil slujitor sacerdotal, pastoral, omiletic şi catehetic - în persoana Părintelui Profesor Constantin Galeriu. 
  
Altfel spus, Părintele Nicolae Bordaşiu, după cum am enunţat şi mai sus, se conturează şi se identifică, cel puţin în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: - în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea Părintelui apoi vocea sa inconfundabilă – caldă şi mângâietoare; după aceea cultura teologică şi nu numai cu care este înzestrat datorită muncii şi tenacităţii Preacucerniciei Sale – care este un autodidact înnăscut şi foarte perseverent; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, la orice oră şi în orice loc sau împrejurare, toate acestea descoperind, în persoana sa, o generozitate şi o etică a bunului simţ pe care le-a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi le întâlneşti tot mai rar!... 
  
Aşa încât, citindu-i şi expunându-i, încă o dată, mai amănunţit, referinţele sale biografice mă uit, cu multă admiraţie, că s-a născut la 22 mai anul 1924 în localitatea Săbolciu din judeţul Bihor. Tatăl său, Gheorghe, a fost învăţător şi din anul 1929 şi preot, iar mama, Maria- nepoată de văr Mitropolitului Vasile Mangra - a fost casnică. 
  
Începutul şcolii primare l-a făcut în satul natal, apoi la Oradea unde a şi studiat cinci clase la liceul Emanoil Gojdu. Când a venit cedarea Ardealului de Nord, familia a fost silită să se refugieze şi s-au stabilit într-un sat sărac, dar cu oameni bogaţi sufleteşte - Poiana Moţilor. A terminat liceul în oraşul Beiuş, un oraş mic dar cu bogat trecut istoric. 
  
După cedarea Ardealului aici erau două Episcopii, Prefectură de Judeţ si apăreau trei ziare. În timpul liceului a fost pedagog la internatul ortodox de baieţi. În acest oraş a avut prilejul să-l cunoască şi să fie aproape de Episcopul Martir Dr. Nicolae Popoviciu, un înţelept ierarh şi mare patriot. 
  
După Examenul de Bacalaureat a urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A avut ca profesori la Teologie pe marii dascăli şi Părinţi Profesori: Ioan G. Coman, Petre Vintilescu, Nae Popescu, Rovenţa, Gala Galaction precum şi pe Profesorii Teodor M. Popescu şi Ioan G. Savin. În acelaşi timp avea colegi de facultate pe Mitropoliţii Nicolae Corneanu, Bartolomeu Valeriu Anania, Antonie Plămădeală, Episcopii Roman Stanciu şi Gherasim Cristea, Arhimandritul Roman Braga, sau pe Costel Bărbulescu, Teodor Damşa şi Eliade Buciuc. 
  
A făcut parte, după cum am mai spus şi în răndurile anterioare, din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Mânăstirea Antim din Bucureşti, unde împreună cu alţi 11 colegi şi prieteni, între care Nae Nicolau, Roman Braga, Valeriu Streinu, Andrei Scrima, au primit binecuvântarea rugăciunii de la Părintele Ioan Kulâghin sau cel Străin. 
  
A fost secretar şi apoi preşedintele Asociaţiei Studenţilor de Teologie. Pentru a contracara activitatea utecistă în rândul studenţilor, cu binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Benedict Ghiuş, împreună cu Roman Braga şi Gheorghe Domăşneanu au înfiinţat Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS) fapt care a făcut să fie arestaţi mulţi din ei în anul 1948. 
  
Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns ani îndelungaţi (anii 1948-1955) prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare. Descoperit şi arestat în anul 1955, au urmat ani grei de închisoare prin Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic între anii 1955-1964. După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar. 
  
Întâlnirea cu Părintele Patriarh Justinian Marina în anul 1968 i-a schimbat drumul vieţii. Patriarhul Justinian şi Ministrul Mircea Maliţa din august anul 1968 până în februarie anul 1969 au stăruit la autorităţi ca să obţină numirea sa ca Profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. Părintele Patriarh Justinian l-a hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie anul 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avînd ca îndrumător pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae. 
  
În anul 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard şi unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 01.10.1974). În timpul studiilor la Paris, prin Ion Cuşa, i-a cunoscut pe Ion Mămăligă, Eugen Ionescu (căruia i-a procurat Filocalia). Datorită Părintelui Dumitru Stăniloae, l-a Întâlnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut pe Preotul Virgil Gheorghiu şi nu în ultimul rand pe Părintele Arsenie Boca. De asemenea, printre foarte mulţi alţii, a fost apropiat sau este în continuare, al Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea – Mureş, al Mitropolitului Ardealului de veşnică amintire şi preţuire Dr. Antonie Plămădeală, precum şi al Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, sau al Mitropolitului Dr. Nicolae Corneanu al Banatului, apoi al Părintelui Arhimandrit Nicodim Dimulescu – Stareţul Emerit al Mănăstirii Crasna – Prahova. 
  
Dar cea mai importantă relaţie a fost cu teologii de la Institutul Ortodox Saint-Serge din Paris: Olivier Clement şi Michel Evdokimov. Revenit în ţară a fost din nou Profesor la Seminar Teologic (1975) până în octombrie anul 1981, când este transferat la Biserica Sfântul Silvestru, unde este şi acum. Aici a avut meritul de a fi între cei dintâi care au început predarea religiei în şcoală, imediat după decembrie anul 1989. 
  
Tot aici a ajutat tineretul să cunoască învăţătura de credinţă şi în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franţa, începând cu anul 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creştin din Europa. Iar până la urmă, a fost Prefesor şi Director la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, perioadă în care l-a cunoscut (şi) pe Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa – pe care l-a şi ajutat, când a fost nevoie. 
  
A publicat studii ("Frumuseţea şi însemnătatea preoţiei după Sfântul Grigorie Teologul") şi multe predici. A acordat foarte multe interviuri diferitelor trusturi de presă ori posturi de radio şi televiziune din ţară. Împreună cu Părintele Profesor Constantin Galeriu au intrat în legătură cu biserica San Silvestro din Roma pentru a obţine, pentru biserica de aici, Sfintele Moaşte ale Sfântul Silvestru, pe care le-a adus de la Roma P.F.Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu, depunându-le în Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti, la 3 noiembrie anul 2002. 
  
A făcut parte, în mai multe legislaţii, din Adunarea Eparhială şi Permanenţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştiului. A fost distins cu rangul de Iconom Stavrofor de către P.F. Părinte Patriarh Justinian şi apoi şi de către P.F. Părinte Patriarh Teoctist – amândoi, de veşnică amintire şi pie memorie!… 
  
După trecerea în veşnicie a Părintelui Profesor Constantin Galeriu (la 10 august anul 2003) Părintele Nicolae Bordaşiu este numit Paroh al Bisericii Sfântul Silvestru, ascultare pe care a îndeplinit-o, cu multă pricepere, dragoste şi abnegaţie, timp de aproape şapte ani. 
  
Cu alte cuvinte, în mintea şi în inima mea, personalitatea Sfinţiei Sale se identifică prin câteva trăsături şi calităţi distincte, şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul său faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa lui, prin dispoziţia pe care o are spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cere; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul său de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!... 
  
De asemenea, mai are şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!... 
  
A ajuns la o vârstă, venerabilă, la care probabil, se gândeşte mai mult la ce a fost în urmă, făcându-şi tot felul de bilanţuri deşi, eu personal îi sugerez să nu renunţe, în mod definitiv, la toate aspectele activităţii sale, care una este foarte folositoare multor oameni – slujitori ai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare!... 
  
Cugetând la activitatea şi la personalitatea Preacucerniciei Sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!... 
  
De aceea, m-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce este şi înseamnă (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect, pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-i să ne trăiască în continuare întru mulţi, folositori şi roditori ani!... 
  
Ştiind aşadar, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Nicolae Bordaşiu este un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruiere, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate căte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă, neaducându-ne, astfel, aminte „de mai marii noştri”!... Dar, „noi locului ne ţinem, cum am fost, aşa rămânem”!... 
  
În încheiere, eu personal, mă simt foarte onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Parintele Profesor Nicolae Bordaşiu – mare personalitate a spiritualităţii noastre româneşti contemporane şi, nu în ultimul rând de a avea posibilitatea să-mi exprim, şi cu această fericită ocazie, în scris, recunoştinţa şi omagiul meu, acum, (şi) la acest ceas aniversar, când îi doresc să aibă parte, în continuare, de multă sănătate, de mult spor şi de binecuvântate împliniri duhovniceşti!... 
  
Totodată, un gând sincer şi profund, de aleasă afecţiune, consideraţie şi admiraţie faţă de Maica Preoteasă – Doamna Rodica Gabriela Bordaşiu – stâlp, reazăm, prieten sincer, de neasemuită nădejde, al Părintelui Nicolae – pe parcursul întregii sale vieţi, plină de încercări, obstacole, piedici, suferinţe dar şi cu momente de bucurie, înălţare spirituală şi optimism creştinesc!... 
  
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă, 
  
Dr. Stelian Gomboş 
  
https://steliangombos.wordpress.com/ 
  
Referinţă Bibliografică:
Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu – Blândul nostru Păstor Duhovnicesc Nonagenar… / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1965, Anul VI, 18 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!