Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 1916 din 30 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat – Biserică şi folosul, participarea sau impactul creştinilor ortodocşi români în Uniunea Europeană de astăzi...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Din seria: “Memoria în dezbatere…”  
   
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat – Biserică precum şi folosul, participarea sau impactul creştinilor ortodocşi români în Uniunea Europeană de astăzi…  
   
Introducere – câteva date istorice şi referinţe biografice  
   
Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm, în aceste vremuri, frământate, amestecate şi vitrege, sufletele de pacea, care izvorăşte din smerita slujire şi pomenire a Sfântului Antim Ivireanul – Ierarhul, Mitropolitul, ctitor de cultură, spiritualitate şi viaţă duhovnicească în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu şi de mulţi Sfinţi Români printre care, la loc de frunte se numără ierarhul Georgian, motiv pentru care, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 - 29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.  
   
Urmare acestui fapt, şi în aceste momente constatăm faptul că există o contribuţie permanentă a vieţii monahale la bunăstarea morală şi duhovnicească a societăţii româneşti de la începutul sec. XXI, iar această lucrare ar fi fost cu siguranţă incompletă dacă Dumnezeu nu ar fi binecuvântat pământul românesc (şi) cu foloasele trudei şi jertfei de sine pe care Sfântul Antim le-a dăruit românilor.  
   
Considerat cel mai de seamă Mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei, Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii noastre ca o personalitate de o complexitate rar întâlnită. Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal, cunoscător al multor limbi străine, Ierarhul, Mitropolitul de origine georgiană, s-a dovedit în acelaşi timp a fi un bun chivernisitor al Bisericii, cu spirit filantropic şi aplecare spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit.  
   
Ceea ce a lăsat posterităţii, opera sa omiletică, Didahiile, ne arată că avem în faţă un orator neîntrecut.  
   
Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitoria sa, este şi ea un semn al iubirii de Dumnezeu şi al priceperii Mitropolitului, iar testamentul scris de el mărturiseşte dragostea pe care o nutrea faţă de păstoriţii săi lipsiţi de cele materiale.  
   
Pentru toate aceste fapte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinţilor la 21 iunie 1992. (Cf. Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan - http://ziarullumina.ro/sfantul-ierarh-antim-ivireanul-cu-suflet-de-roman-39124.html - 27.09.2009/30.03.2016).  
   
Altfel spus, acest ales al lui Dumnezeu s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi) pe la anii 1650, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind numele de botez Andrei. Crescut în duhul tradiţiei ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii şi sculpturii bisericeşti.  
   
Odată, năvălind turcii pe meleagurile sale natale, a fost luat rob şi a îndurat amărăciunile şi umilinţele vieţii printre cei străini de neamul lui şi de credinţa creştină.  
   
După un timp a fost răscumpărat de către Patriarhul Ierusalimului - Dositei Notara, care l-a și tuns în monahism.  
   
Desăvârşindu-şi priceperea artistică şi cunoaşterea limbilor greacă, turcă şi arabă, Antim Ivireanul a fost trimis în Moldova, la Iași, ca Stareț al Mănăstirii Cetățuia, pentru a organiza o tipografie grecească.  
   
Acolo a cunoscut lucrarea cărturărească a Sfântului Mitropolit Dosoftei și a fost inițiat în meșteșugul tiparului de învățatul Episcop Mitrofan al Hușilor.  
   
Pe la anul 1690 a venit în Ţara Românească, unde a fost rânduit de către Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu la tipărirea cărţilor bisericeşti.  
   
A fost Stareț la Mănăstirea Snagov, lângă Bucureşti, iar în vara anului 1691, fostul Episcop al Huşilor, Mitrofan, i-a lăsat în grijă Sfântului tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti.  
   
În vara anului 1694, înţelegând valoarea educaţiei prin carte a oamenilor, a creat la Mănăstirea Snagov o renumită şcoală tipografică, ostenindu-se neîncetat pentru desăvârşirea ,,meşteşugului tipografiei şi îndireptărilor cuvintelor româneşti”, adevărate comori de cărţi ieşind din mâinile lui, dintre care amintim numai câteva: Antologhionul, Evangheliarul, Floarea Darurilor, Carte sau Lumină, Octoihul, Capete de Poruncă, Învăţătură Bisericească, Mărturisirea Ortodoxă, primul Liturghier Greco - Arab, Ceaslovul Greco – Slavo - Român.  
   
La 16 martie 1705 a fost ales Episcop de Râmnicu Vâlcea, dovedind şi aici frumoase calităţi de bun iconom şi om de carte, tipărind în mai puţin de trei ani 9 cărţi, cea mai importantă fiind Tomul bucuriei, cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice îndreptate împotriva apusenilor, care încercau să dezbine Ortodoxia şi în Ţările Române, mai ales în Ardeal.  
   
S-a preocupat, totodată, şi de repararea, zugrăvirea şi sfinţirea multor biserici şi a Mănăstirilor Strehaia, Surpatele, Cozia şi Govora.  
   
Cu totul deosebit este faptul că Mitropolitul Antim Ivireanul a început seria unor tipărituri menite să ducă la biruinţa limbii române în Biserica noastră.  
   
Astfel, în anul 1706 a tipărit Molitvelnicul, prima ediţie românească în Muntenia.  
   
La 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, a fost înscăunat Mitropolit al Ţării Româneşti ca urmare a recomandării testamentare a Mitropolitului Teodosie, cel care a păstorit credincioşii din Ţara Românească, timp de 40 ani.  
   
Imediat după înscăunare, Mitropolitul Antim Ivireanul a mutat tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde a imprimat alte 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte.  
   
În anul 1713 a tipărit Liturghierul, integral în româneşte, consfinţind biruinţa limbii române în cultul Bisericii.  
   
Cea mai valoroasă lucrare a Mitropolitului Antim Ivireanul o constituie Didahiile. Sunt 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători împărăteşti sau ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale.  
   
Mitropolitul Antim Ivireanul a desfăşurat o bogată activitate tipografică (63 de cărţi, 39 fiind lucrate cu mâna sa, 21 în limba română).  
   
Este bine de reţinut şi de ştiut că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul n-a tipărit cărţi pentru a-i rămâne numele în-semnat pentru posteritate, ci a ales pe acelea care erau cele mai de folos preoţilor şi credincioşilor, pe înţelesul tuturor, în limba vorbită a poporului, limbă pe care el a îmbogăţit-o şi a înfrumuseţat-o, devenind astfel întemeietorul limbii literare, cultice şi liturgice româneşti.  
   
Începută în primăvara anului 1713, Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, construită în Bucureşti de către Mitropolitul Antim, după planurile proprii, poartă cu adevărat pecetea sufletească a ctitorului ei.  
   
,,Această sfântă biserică, ce am zidit întru slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi pomenirea Tuturor Sfinţilor, fiind rodul ostenelilor mele cele multe, am dat-o şi am închinat-o cu mare plecăciune şi cucernicie marelui Dumnezeu” – scria Mitropolitul Antim Ivireanul în Aşezământul Mânăstirii, Testamentul pe care l-a lăsat vieţuitorilor acestui sfânt locaş.  
   
Acestea le-a scris cerându-le să-şi împlinească menirea cât mai deplin, potrivit poruncilor evanghelice, spre folosul şi mântuirea credincioşilor, spre ajutorarea celor lipsiţi şi spre mângâierea celor întristaţi.  
   
Nici o altă personalitate, în vremea aceea, nu s-a aplecat cu atâta hotărâre şi curaj, cu atâta dragoste şi înţelegere spre cei săraci şi uitaţi.  
   
Bun patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti care deja prevestea instalarea regimului fanariot, Mitropolitul Antim Ivireanul a fost arestat, în luna martie anul 1716, şi a îndurat umilinţe şi chinuri în temniţele domneşti până toamna, când a fost caterisit pe nedrept, fiind condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.  
   
Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol.  
   
Prin faptele şi darurile sale deosebite, prin smerenia sa, prin dragostea de Biserică şi de semeni, prin îndemnurile la pocăinţă, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a luminat viaţa duhovnicească a vremii sale.  
   
Abia în anul 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea ce a fost aruncată în mod nedrept asupra Sfântului Ierarh Martir şi Mucenic Antim Ivireanul, pentru ca în anul 1992, Mitropolitul Antim să fie trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ca Sfânt Ierarh şi Sfinţit Mucenic, rânduindu-se ca zi de pomenire anuală data de 27 septembrie.  
   
Cu alte cuvinte, aşadar, La 21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an, cu mare cinste, multă recunoştinţă, aleasă preţuire, deosebită admiraţie şi cucernică evlavie, în ziua de 27 septembrie.  
   
Este considerat cel mai de seamă Mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei. Prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică şi predicatorială, ca Episcop şi Mitropolit, Sfântul Antim a întruchipat pe adevăratul păstor care-şi pune sufletul pentru credincioşii săi.  
   
Viaţa lui a fost o întreagă jertfă de muncă şi de râvnă pentru ridicarea Bisericii şi luminarea credincioşilor.  
   
Deşi străin de neam, el a învăţat limba românească în chip desăvârşit, lăsându-ne în tălmăcirile şi prefeţele sale, în didahiile şi în sfaturile sale duhovniceşti cel mai frumos grai românesc. (Cf. http://basilica.ro/sfantul-ierarh-martir-antim-ivireanul/ - 01.01.2016/30.03.2016; Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan - http://ziarullumina.ro/sfantul-ierarh-antim-ivireanul-cu-suflet-de-roman-39124.html - 27.09.2009/30.03.2016).  
   
Câteva cuvinte cu privirea la relaţia şi raporturile Stat – Biserică din perspectiva Sfântului Antim Ivireanul  
   
Prin urmare, despre Sfântul Antim Ivireanul se poate discuta din multe unghiuri de abordare: teologice, culturale, duhovniceşti şi lista poate continua.  
   
Credem că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul este unul din simbolurile renaşterii vieţii monahale, culturale şi spirituale dar şi a credinţei pe pământurile Munteniei şi Olteniei, exemplu de demn urmat pentru noi în aşezarea corectă şi autentică a Bisericii în relaţia cu societatea actuală atât de supusă presiunilor secularizării şi relativizării oricăror valori morale.  
   
Mănăstirea ctitorită de Sfântul Antim cu Hramul „Tuturor Sfinţilor” din Bucureşti este nu numai spaţiu fizic, concret a slujirii lui Dumnezeu în post, rugăciune, smerenie şi ascultare, ci şi izvor de viaţă creştină, loc de pelerinaj pentru oamenii care trăiesc în tumultul cotidian, prilej de împăcare cu Dumnezeu, cu sine şi cu aproapele.  
   
Cunoaşterea vieţii, a faptelor şi ctitoriilor cărturăreşti ale Sfântului Antim înseamnă pentru credincios lucrarea la care este chemat fiecare dintre noi în vremurile de acum.  
   
În altă ordine de idei, România s-a avântat pe drumul integrării europene. Aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat şi cred că (mai) reprezintă în continuare, o mare oportunitate pentru români şi pentru Biserica neamului nostru de a mărturisi Europei despre valorile inestimabile pe care Ortodoxia le poartă de milenii, Sfântul Antim Ivireanul şi moştenirea pe care ne-a lăsat-o, ocupând un loc de seamă în acest demers.  
   
Mărturisirea începe de aici, din ţară, prin împreună - lucrarea, colaborarea şi sinergia la care sunt rânduite Biserica şi Statul, două entităţi care departe de a se exclude reciproc, sunt chemate să slujească poporul român prin respectul şi susţinerea reciprocă în elaborarea răspunsurilor cerute de exigenţele etapei istorice prin care trece ţara noastră, în momentul de faţă.  
   
Fără pretenţia de a răspunde acestei probleme în întregime sau de a reuşi să epuizez abordarea acestei teme referitoare la Uniunea Europeană şi poziţia noastră faţă de ea, ca şi creştini ortodocşi ce ne străduim să trăim şi să împlinim învăţătura Bisericii, trebuie, totuşi, să-mi accentuez convingerea că acest subiect presupune mult realism, clarviziune şi suficient discernământ.  
   
Acest realism ne cheamă pe noi la evidenţierea a două principii esenţiale referitoare la relaţia noastră cu Uniunea Europeană, primul fiind acela că nu Uniunea Europeană reprezintă o problemă ci propria noastră prezenţă în cadrul ei, iar al doilea se cuprinde în faptul că problema noii compoziţii şi sinteze nu este de sorginte politică sau economică ci de natură culturală şi spirituală.  
   
Dincolo de influenţele permanente ale Occidentului în ţările răsăritene, deosebirea de cultură dintre Europa apuseană şi popoarele ortodoxe rămâne, în multe locuri de nedepăşit.  
   
Drept urmare, creştinul ortodox trebuie să intre într-un mod cât mai conştient în Uniunea Europeană, însoţit fiind de anumite certitudini şi atitudini, care îi vor delimita în continuare prezenţa şi statutul său în ea şi, în general, în noua realitate şi mentalitate europeană.  
   
De la el se cere să aibă o conştiinţă clară a diferenţei foarte pronunţată dintre civilizaţia răsăriteană, ortodoxă şi cea occidental-apuseană. Civilizaţia care s-a format prin simbioza dintre spiritul romanic, elenist (grecesc) şi ortodoxia creştină, adică civilizaţia vechii Uniuni Europene, comună atât Apusului cât şi Răsăritului din primul mileniu, este o civilizaţie theonomă şi theocentrică.  
   
Toate manifestările creştinului ortodox poartă amprenta luptei omului spre desăvârşirea existenţei lui prin dumnezeiescul Har necreat, şi lucrător de îndumnezeire. Scopul civilizaţiei creştin - ortodoxe nu este doar civilizarea ori îmbunătăţirea etică a omului, ci depăşirea faptului de a fi o creatură zidită, prin schimbarea omului în dumnezeu – om, după Har.  
   
De aceea, modelul antropologic al Ortodoxiei nu este omul bun şi virtuos, dintr-o perspectivă umanistă şi umanizantă, ci Dumnezeu – Omul Iisus Hristos.  
   
Aşadar, Uniunea Europeană se prezintă pentru Ortodoxie ca un teren ce trebuie cercetat cu dorinţa de realizare a misiunii sfinte, ca fiind un spaţiu de mărturie şi de mărturisire a cuvântului şi a modului ori a atitudinii de viaţă care reprezintă esenţa şi fundamentul Tradiţiei Ortodoxe.  
   
Bineînţeles, misiunea sfântă, se referă în fond, nu la variata conducere a spaţiului european, ci la popoarele ei, ceea ce chiar s-a petrecut în primele secole ale Creştinătăţii, între graniţele Imperiului Roman de atunci.  
   
Tocmai aceasta poate să constituie misiunea noastră ca ortodocşi în Uniunea Europeană a bătrânului continent iar această prezenţă trebuie să fie, în primul rând, una liturgică şi spirituală, duhovnicească.  
   
Sfânta Liturghie cu întregul nostru cult reprezintă cel mai valoros tezaur al nostru (nu afirmăm acest lucru din triumfalism) fiindcă ea cuprinde şi salvează dinamic trăirea şi viaţa noastră, credinţa şi modul teologic de existenţă al Sfinţilor noştri.  
   
Tradiţia ascetică a Sfinţilor alcătuieşte izvorul civilizaţiei noastre, a cărei chintesenţă este principiul creştin potrivit căruia „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35), care, în acest fel, nu împărtăşeşte lăcomia, avariţia egoistă şi isteria individualistă.  
   
În consecinţă, nu este greu să îndreptăţească cineva neliniştile, zbaterile şi frământările acelora care cunosc Ortodoxia prin experienţa lor, pentru viitorul nu doar al Ortodoxiei, ci şi al ortodocşilor în Europa, şi nu nu numai în ea.  
   
Pentru că acest viitor se află în strânsă legătură cu felul de a fi al Ortodoxiei care este reprezentată în Uniunea Europeană prin noi înşine, ca ortodocşi, cu alte cuvinte prin recunoaşterea şi mărturia propriei noastre legături pe care o avem cu Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.  
   
Deoarece numai Sfinţii sunt purtători substanţiali, autentici şi adevăraţi mărturisitori ai Ortodoxiei.  
   
Dat fiind faptul că mănăstirile, ca mijloc de mărturie şi de mărturisire, salvează în felul cel mai corect modul de existenţă, ca predare integrală de sine Harului Divin, mănăstirea va fi, în cele din urmă şi în europeana noastră diaspora, cristelniţa perpetuă spre (re)botezarea şi (re)naşterea nu doar a celorlalţi europeni ai noştri, ci şi a ortodocşilor înşişi.  
   
Dacă cineva ţine seama de căutările şi preocupările europene contemporane – în special la nivelul poporului – care fac posibilă misiunea sfântă a Ortodoxiei, relatările de mai sus se confirmă a fi realiste şi aplicabile.  
   
Omul european poartă în chip vizibil rănile unei deziluzii existenţiale tragice, trăind într-un vid sufletesc – spiritual, care îl aduce permanent mai aproape de Orientul Apropiat, Îndepărtat sau Mijlociu.  
   
Prin moartea Metafizicii, el caută Adevărul (care îl va face liber) ca experienţă de trăire şi de aceea se refugiază în diferite practici şi artificii spirituale ori substituţi religioşi, care sunt oferiţi de către ocultismul oriental.  
   
Tocmai la această solicitare poate să răspundă Ortodoxia, însă numai atunci când îşi menţine autenticitatea ei, căci dacă Europa are încă suspine şi dureri în alienarea ei, acest lucru se datorează, în cea mai mare parte şi inconsecvenţei noastre, fiindcă suntem, de foarte multe ori, ortodocşi doar cu numele nu şi cu fapta, precum şi a modului greşit în care purtăm dialogul cu ea.  
   
Câteva concluzii şi încheierea  
   
În concluzie, doresc să subliniez faptul că a sosit vremea şi ceasul pentru reevaluarea metodei dialogului nostru teologic, bine articulat şi judicios argumentat sau elaborat, cu Europa şi cu Creştinătatea apuseană.  
   
Căci numai în cadrul spiritualităţii patristice şi autentice este cu putinţă perceperea, din punct de vedere ortodox, a unităţii creştine, ecumenice. În lipsa acestei unităţi creştine şi ecumenice, autentice, adică a Ortodoxiei celei perene, nu poate fi zidită, vreodată unitatea şi simbioza în Europa unită – pentru care ne rugăm să fie spre binele nostru cel pământesc şi, mai ales, cel ceresc şi spre Slava lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat!...  
   
În încheiere voi remarca şi sublinia faptul că, Sfântul Antim Ivireanul a fost nu doar un mare ctitor, dar şi un înţelept sfătuitor al Domnitorilor Ţării Româneşti, mai cu seamă a Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu.  
   
Acest Sfânt a susţinut politica Statului în măsura în care aceasta slujea interesele poporului drept - credincios, dar nu a ezitat să manifeste o opoziţie fermă faţă de intruziunile nocive ale puterii de stat în viaţa eclesială, atunci când a fost cazul.  
   
Atitudinea pe care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut-o în relaţiile cu puterea statală a fost întemeiată pe dragoste creştină, pe curaj profetic şi pe jertfa personală, de sine.  
   
Fără a intra, de fapt, în conflict cu autoritatea Voievodului, Sfântul Mitropolit Antim a reuşit să „dea Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”!...  
   
Relaţia dintre Biserică şi Stat a cunoscut în România post - decembristă o evoluţie care se caracterizează prin tendinţe de armonizare a politicilor sociale, precum şi de înţelegerea clară, corectă a rolului şi a locului deţinute de către cei doi parteneri în lucrarea comună de slujire a poporului nostru.  
   
Cu siguranţă că exemplul Sfântului Ierarh Antim este de mare folos pentru Biserica noastră, cea luptătoare a lui Iisus Hristos, în demersul ei permanent de mărturisire a cuvântului dumnezeiesc.  
   
Dintr-o atare perspectivă, Statul este arealul în care slujitorii Bisericii sunt chemaţi să mărturisească cele de folos împlinirii demersurilor de dreptate socială, de bunăstare materială şi spirituală pe care orice stat modern caută să le împlinească pentru cetăţenii săi.  
   
Zestrea de valori spirituale, culturale şi materiale a Bisericii la care Sfântul Antim Ivireanul, deşi nu a fost român de origine, are o contribuţie însemnată, este absolut necesară pentru definirea corectă a locului şi a rolului României ca stat membru al Uniunii Europene.  
   
Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe Române în faţa lui Dumnezeu şi a naţiunii române este egală cu responsabilitatea Statului Român, respectul, armonia şi colaborarea fiind considerate repere fundamentale ale relaţiilor dintre Biserică şi Stat în contextul integrării României în Uniunea Europeană.  
   
Aşadar, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul rămâne pentru noi un model de viaţă duhovnicească, de slujire şi mai ales de echilibru, un Sfânt care ne arată calea demnă de urmat spre dezvoltarea relaţiei dintre Biserică şi Stat, o relaţie care, fiind caracterizată prin cunoaştere reciprocă, respect şi eficientă colaborare, va fi benefică cetăţenilor ţării noastre.  
   
Am convingerea că tot ceea ce se mărturiseşte, în această perioadă, despre Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, şi la Bucureşti – la ctitoria sa monahală, precum şi în alte părţi, reprezintă nu numai o contribuţie importantă la cunoaşterea vieţii şi slujirii Sfântului, cât mai ales o actualizare şi o aşezare folositoare a moştenirii lăsate nouă de acesta, în contextul existenţei noastre de oameni ai începutului de mileniu III…  
   
Dumnezeu să ne ajute în slujirea la care am fost chemaţi şi aşezaţi fiecare dintre noi, iar bineplăcutul Sfânt şi Slujitor al Bisericii noastre să ne învrednicească prin rugăciunile sale la Scaunul Ceresc pentru a-i purta peste timp moştenirea!...  
   
Material documentar, realizat, întocmit şi redactat de  
   
Dr. Stelian Gomboş  
   
https://steliangombos.wordpress.com/  
   
Referinţă Bibliografică:
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat – Biserică şi folosul, participarea sau impactul creştinilor ortodocşi români în Uniunea Europeană de astăzi... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1916, Anul VI, 30 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!