Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Dialog despre marii Duhovnici ai României cu teologul şi publicistul Stelian Gomboş...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Toţi aceşti Mari Părinţi ai Ortodoxiei noastre sunt, pentru mine cel puţin, (ca) nişte Sfinţi ai Bisericii, Poporului şi Neamului nostru Românesc… 
  
Dialog despre marii Duhovnici ai României cu teologul şi publicistul Stelian Gomboş 
  
1. Tudor Petcu: - Stimate Domnule Gomboş, înainte de a discuta propriu-zis despre unicitatea peisajului duhovnicesc românesc, v-as ruga să îmi spuneți care au fost duhovnicii români pe care ați avut ocazia să îi cunoașteți și care au avut un impact major asupra evoluției personalității și gândirii dumneavoastre teologale. 
  
Stelian Gomboş: - Sunt mulţi şi foarte însemnaţi Părinţii Duhovniceşti pe care i-am cunoscut şi care, din mila lui Dumnezeu şi dragostea Sa cea sfântă, a lăsat o vie impresie asupra mea; aş putea întocmi, aici şi acum, o adevărată listă, de fapt, un bogat, generos şi veritabil pomelnic, pe care îl păstrez la loc de cinste, în cămara inimii mele: 
  
Dacă ar fi să enumăr câţiva dintre ei voi menţiona faptul că primul mare Părinte Stareţ, mai puţin cunoscut dar deosebit, a fost Arhimandritul Timotei Iftimie de la Mănăstirea Hodoş – Bodrog din judeţul Arad, primul lăcaş monahal pe care l-am vizitat, întâia oară, în iarna anului 1985. 
  
Următorii Părinţi Duhovniceşti renumiţi, pe care i-am întâlnit şi cunoscut, au fost Cuvioşii Paisie Olaru şi Ilie Cleopa, în vara anului 1986, în cadrul unui pelerinaj de suflet la vetrele călugăreşti nemţene, între care, la loc de frunte, s-a numărat Mănăstirea Sihăstria. 
  
În vara următorului an – 1987, aflându-mă într-un pelerinaj, organizat tot de către Părintele Diacon Gheorghe Băbuţ de la Biserica cu Lună din Oradea, însă de data această, pe la mănăstirile din Banat şi Oltenia, i-am întâlnit pe Părinţii: Ioan Negruţiu de la Tmişeni, Vasile Prescure de la Mănăstirea Lainici, Neonil Ştefan – Stareţul, Lavrentie Şovrea şi Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, Veniamin Micle – Cărturarul de la Bistriţa Olteană, Gamaliil Vaida de la Cozia şi mulţi alţii. 
  
În vara anului 1988 i-am cunoscut pe Părinţii Nicolae Steinhardt - Scriitorul şi Serafim Man, vieţuitori autentici ai Mănăstirii “Sf. Ana” – Rohia, din Ţara Lăpuşului. 
  
În varanţa anului 1989 i-am întâlnit, în frumoasa Moldovă, pe Părinţii: Ioanichie Bălan şi Iustin Pârvu – care se aflau, atunci, ca vieţuitori ai Mănăstirii nemţene Bistriţa, apoi pe Părintele Dosoftei Muraru de la Mănăstirea Slatina, Iachint Unciuleac – blandul Stareţ al Putnei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Chiril Constantin, Melchisedec Velnic – actualul stareţ şi Calinic Dumitriu – actualul episcop vicar de la Iaşi. 
  
După revoluţie, chiar în primii ani, i-am cunoscut, întâlnit şi reîntâlnit pe Părinţii: Benedict Ghiuş - Cărturarul la Mănăstirea Cernica, Ioan Iovan la Mănăstirea bucureşteană Plumbuita şi apoi la Mănăstirea Recea – Mureş de care am fost foarte legat, din punct de vedere spiritual, Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu la Mănăstirea bucureşteană Antim, Arsenie Papacioc la Techirghiol – Constanţa, Serafim Popescu şi Teofil Părăianu – de care am fost foarte legat şi cu care am avut o relaţie specială - la Mănăstirea “Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, Iustin Pârvu la Mănăstirea Petru Vodă şi Ioanichie Bălan la Mănăstirea Sihăstria, Vartolomeu Androni – actualul stareţ al Coziei lui Mircea cel Bătrân, Ilarion Argatu la Mănăstirea Cernica, Visarion Coman la Clocociov, Nicodim Dimulescu – la Mănăstirea prahoveană Crasna – de care mă leagă o relaţie cu totul aparte, Ioachim Popa de la Frăsinei, athoniţii şi prodromiţii: Petroniu Tănase, Iulian Filip, Dionisie Ignat, Ioan Şova şi Iustinian Stoica. Apoi Gherontie Puiu de la Caraiman – Buşteni – Prahova, Paulin Lecca de la Rogozu – Vrancea, Dimitrie Bejan de la Hârlău – Iaşi, Serafim Bădilă de la Căşiel – Cluj, Ioasaf Popa din Bucureşti şi, mulţi, mulţi alţii. 
  
Toţi, în mai mare sau mai mica măsură, într-o formă sau alta, au avut un rol, un loc, un rost şi un impact major asupra evoluţiei mele spirituale. 
  
Cei mai mulţi dintre ei au plecat în lumea de dincolo, cea cerească şi veşnică şi, la cei mai mulţi dintre ei, am participat la Slujba lor de prohodire şi înmormântare. 
  
Bunăoară, anul trecut – 2015, fiindcă a fost anul omagial – comemorativ închinat Marilor Părinţi Duhovniceşti, le-am organizat un frumos parastas, în cadrul căruia i-am evocat pe toţi aceşti Oameni ai Duhului, şi pe mulţi alţii, frumoşi, atât la stat cât şi la sfat, cei mai mulţi dintrei ei, născuţi, de acum, în lumea luminii neânserate a Raiului, celest şi peren. 
  
2. - Este cunoscut faptul că dumneavoastră aveți nenumărate studii consacrate vieților marilor duhovnici ortodocși români, mai ales cu privire la suferințele îndurate de ei în perioada comunistă. 
  
De altfel, s-ar putea spune că acești duhovnici, ca și mărturisitorii din temnițele comuniste românești, au alcătuit adevăratul nucleu de rezistență morală și spirituală într-o perioadă în care se dorea ca omul să fie privat de valorile și virtuțile creștine. Care dintre duhovnicii pe care i-ati studiat v-a impresionat cel mai mult cu privire la luptele sale împotriva regimului opresiv comunist? 
  
- Să ştiţi că mi-este foarte greu, aproape imposibil, să gândesc, să mă raportez doar la unul dintre ei, în condiţiile în care, în această ipostază, postură ori situaţie, social, au fost mulţi, tare mulţi, de fapt cei mai mulţi, în fond aproape toţi marii bărbaţi a Bisericii, Ţării, Poporului şi Neamului nostrum, românesc, fiecare dintre ei având, marcând şi impresionând, într-un mod cu totul aparte, cu şi prin viaţa, suferinţele, chinurile, umilinţele, torturile şi caznele de care au avut parte şi la care au fost supuşi, în perioada totalitără, în temniţele comuniste de la noi. 
  
Astfel încât, pentru a nu greşi ori a împieta memoria, cinsitrea, recunoştinţa sau preţuirea ori admiraţia faţe de oricare dintre ei, nu îl voi remarca, reţine sau exemplifica ori aprecia numai pe unul ci îi voi aminti, evoca, enumera şi pomeni pe toţi, la unison!... 
  
3. - Așa cum ne este cunoscut, Părintele Arsenie Boca se bucură de o foarte mare dragoste din partea românilor, iar perioada în care a fost călugăr la Sâmbăta de Sus este una cu adevărat impresionantă, mai ales dacă ne gândim la mișcarea de înnoire spirituală /duhovnicească la baza căreia a stat. Dumneavoastră cum ați caracteriza unicitatea gândirii Părintelui Arsenie Boca în mediul monahal ortodox din România? 
  
- Da, gândirea Părintelui Arsenie Boca a fost, este şi rămâne una cu totul special, deosebită, unică,, datorită acurateţei, limpezimii, prospeţimii, frăgezimii, francheţei şi coerenţei sale, a felului/modului său direct şi sincer de a fi şi a se purta sau raporta, precum şi a conţinutului/mesajului prophetic pe care-l conţine şi cuprinde discursul, dialogul, învăţătura, cuvântul, rostirea şi rostuirea sa. 
  
Părintele Arsenie Boca nu a fost doar un mare duhovnic ci el a fost şi rămâne un geniu autentic, căci a avut o minte sclipitoare şi o raţiune efervescentă, fascinantă, captivantă şi debordantă. 
  
Altfel spus, Părintele Arsenie Boca se comporta, uneori, pe drept cuvânt, ca un torent, ca o avalanşă, avea vocea tunătoare, privirea fulgerătoare şi atitidinea mobilizatoare. După ce îţi vorbea el tu nu mai aveai cale de întors, deoarece el era un om al întregului nu al jumătăţilor de măsură. La el ce area da rămânea da, ce area nu rămânea nu. Atât şi nimc mai mult!... 
  
Nu era persoana concesiilor sau compromisurilor! De nici un fel! Nu! Nicidecum!... 
  
Un om ca el, precum geniile, se nasc odată la o sută de ani!... 
  
Mare Om, Mare Duhovnic, Mare Caracter!... 
  
4. - Un alt mare duhovnic care atrage atenția oricărui român ortodox dornic să înțeleagă viața și istoria Bisericii este cu siguranță Părintele Ilie Cleopa. V-aş ruga să aduceți în evidenţă importanța sfaturilor duhovnicești ale Părintelui Cleopa și cum ar trebui ele înțelese mai ales în aceasta epocă seculară în care libertatea este confundată cu anarhia. 
  
- Despre Părintele Arhim. Cleopa Ilie voi vorbi, evocându-l, în câteva umile, simple şi sărace dar sincere cuvinte, fiindcă mari bucurii ne dăruieşte Dumnezeu, cum este şi aceea a întâlnirii unor oameni şi monahi minunaţi, peste care Dumnezeu a revărsat multe din darurile Sale. 
  
Eu, personal, chiar dacă am rămas departe de înălţimea trăirii lor, îmi aduc mereu aminte de râvna şi iubirea fără margini a Părinţilor Paisie Olaru şi Cleopa Ilie de la Mănăstirea nemţeană Sihăstria, pe care i-am întâlnit de multe ori şi pe care i-am admirat şi iubit cu adevărat. 
  
Neîmplinitor al cuvintelor lor, am rămas doar cu amintirile, al căror balsam alină rănile ce le poartă, ca o povară, un fiu risipitor. 
  
Aceste amintiri revin adeseori şi bat la poarta sufletului. Când o găsesc ferecată, se îndepărtează, dar revin, doar, doar, o vor găsi altă dată deschisă. 
  
Aşa a făcut într-o lungă perioadă marcată de opresiuni şi cumplite umilinţe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, unul dintre marii duhovnici români dintr-un veac zbuciumat şi întunecat. A bătut la uşa multor suflete, le-a vorbit ca un părinte, a vindecat răni adânci, a adus multă speranţă şi lumină, până când suferinţele şi anii i s-au adunat ca norii lungi pe şesuri. 
  
Părintele Cleopa Ilie a fost, după cum mărturisea, la un moment dat, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan - Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, „omul lui Dumnezeu printre oameni“, „trâmbiţa Duhului care mărturiseşte Adevărul celor care iubesc Adevărul, dar şi celor care-L urăsc“. Glasul său a fost cuvântul Domnului - izvor de apă vie care s-a revărsat năvalnic în minţile, inimile şi conştiinţele celor care i-au cerut rugăciunea şi binecuvântarea, iar cerdacul chiliei sale de la Sihăstria a devenit, pentru mai bine de patru decenii, altar, amvon şi bolniţă. 
  
În aceste cuvinte ale mele, nevrednicul, prea sărace să ilustreze bogăţia vieţii duhovniceşti şi a darurilor îmbelşugate ale Duhului Sfânt de care Părintele Ilie Cleopa s-a învrednicit, aş vrea să amintesc, totuşi, starea de har pe care toţi cei care erau în preajma Părintelui o simţeau, efectul vindecător al cuvântului său ce avea putere multă, înnoirea omului lăuntric pe care o încercau toţi cei care veneau la Sihăstria cu dorul dobândirii vieţii veşnice. 
  
Nu în cele din urmă, vreau să dau mărturie despre iubirea nemărginită pe care o avea faţă de aproapele, despre durerea acută pe care o resimţea văzând suferinţa din jur şi despre blândeţea şi înţelegerea faţă de neputinţele semenilor. Mi-au rămas adânc întipărite în minte şi în inimă cuvintele sale despre cei care urcau, zi de zi, treptele spre chilia sa de la Mănăstirea Sihăstria: „Ei vin, săracii, aduşi de îngerii lor păzitori..., fiecare cu năcazuâ lui..., el vine cu credinţă şi, dacă se tămăduieşte, nu-i de la mine, îi de la Dumnezeu!... Vin, săracii, ca albinele; când îi văd, m-apucă plânsu'..., aleargă, săracii, ca să câştige iertarea păcatelor, pentru credinţa lor curată cu care aleargă la Domnul...“ Câtă dragoste, smerenie şi durere fără margini răzbat din aceste cuvinte!... 
  
Părintele Ilie Cleopa a împlinit cuvintele Mântuitorului „Mer¬geţi în toată lumea şi pro¬po-văduiţi Evanghelia la toată zidirea!“ El a fost, poate, cel mai înfocat apărător al cre¬dinţei Bisericii noastre în a doua jumătate a veacului al XX-lea. „Măiestria corăbierului se vede în vreme de furtună, şi nu pe timp senin“, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constan¬ti¬no¬po¬lu-lui. A fost un corăbier iscusit, care a condus cu înţelepciune corabia, mai ales în vreme de furtuni şi vijelii. În zbuciumata-i viaţă a prins prea pu¬ţină vreme senină. 
  
I-am fost alături la 5 decembrie 1998, însoţindu-l pe drumul către Împărăţia cerurilor. 
  
Arhimandritul Cleopa Ilie a trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998. Au trecut de atunci aproape 18 ani, nu foarte mulţi, dar nici puţini. Amintirea lui nu s-a stins vreo clipă. El trăieşte încă prin cuvintele rostite şi scrise, prin sfaturi, poveţe şi, mai ales, prin trăirea nepământească. Slovele aşezate pe hârtie doresc să vorbească, cât de puţin, despre un călugăr cum rar a fost în lume, un misionar, îndrumător de obşti şi un sihastru de la cumpăna mileniilor. 
  
Părintele Cleopa a fost unul dintre marii slujitori ai Bi¬sericii Mântuitorului Iisus Hristos. 
  
Cunos¬cut, apreciat, iubit, res¬pectat şi pomenit, Arhimandri¬tul Cleopa Ilie a schimbat istoria unei mănăstiri, înscriindu-şi numele în şirul monahilor ro¬mâni care au dăruit lui Iisus Hristos întreagă viaţa lor!... 
  
5. - Cât de mult a însemnat din perspectiva dumneavoastră Rugul Aprins ca factor de rezistenţă în lupta împotriva opresiunii comuniste din România? 
  
- Mişcarea „Rugul Aprins“ de la Mănăstirea Antim, comunitate de călugări, profesori universitari, studenţi cu pregătiri dintre cele mai diverse, filosofie, arte frumoase, litere, matematici, a fost, pentru Bucureştiul anilor ’40-’50, locul unde se plămădea autentica cultură spirituală, aceea care se naşte şi creşte odată cu întrebările eliberatoare ale credinţei. Această convieţuire şi completare dintre elita bucureşteană şi mediul monahal este modelul exemplar pe care „Rugul Aprins“ îl oferă în disputa pe care astăzi unii o văd existând între Biserică şi o anumită parte a intelectualităţii. Constituit într-un spaţiu de ospitalitate, bazat pe deschidere de cuvânt şi inimă, „Rugul Aprins“ a exprimat dorul căutării lui Dumnezeu, dor pe care l-a trăit şi Moise, însetat de a cunoaşte şi a trăi experienţa prezenţei divine, dar şi un mod paşnic de rezistenţă spirituală în faţa tăvălugului comunist. 
  
Grupul „Rugul Aprins“ s-a format pe baza afinităţii, şi nu a similitudinii de idei. În pofida profesiunilor diferite, toţi se simţeau atraşi de o preocupare esenţială pentru ei: viaţa creştină într-o lume modernă incertă şi materialistă. Toţi erau interesaţi de isihasm, de filocalie, de rugăciunea inimii, de o adâncime. 
  
Întâlnirile aveau, uneori, aspectul unor conferinţe - dezbateri. Când venea Sandu Tudor, întrunirea era centrată pe reflecţii şi dezbateri pe teme spirituale, desprinse din lecturile, cercetările, meditaţiile şi concluziile sale sau deduse din creaţia sa literară de inspiraţie religioasă. Aproximativ aceeaşi structură aveau şi întâlnirile la care participau activ, Părintele Mihai Avramescu sau scriitorul Ion Marin Sadoveanu. 
  
Adesea, întâlnirile aveau aerul unui cenaclu literar; se citea operă originală şi se comenta. De exemplu, aşa se întâmpla când poetul creştin Vasile Voiculescu citea din poeziile sale pe teme filocalice; altădată, când Ştefan Todiraşcu prezenta reflecţiile sale despre tradiţia poeziei religioase la români sau când Părintele Bartolomeu Valeriu Anania făcea cunoscute părţi din piesele sale de teatru în versuri, pe subiecte din folclorul românesc. În mod normal, reuniunile grupului se ţineau duminica, după Sfânta Liturghie, în sala bibliotecii de la Mănăstirea Antim. 
  
După minunatele slujbe şi predici ale Părintelui Benedict Ghiuş, participarea la întâlnirile grupului era considerabilă. Dar întâlniri se organizau şi în alte locuri, la părintele Mihai Avramescu de la Biserica Schitul Maicilor, la noi acasă, în strada Vasile Lascăr, la arhitectul Constantin Joja şi, bineînţeles, la pictoriţa Olga Greceanu, prima gazdă a acestor întruniri. 
  
Gruparea „Rugul Aprins“ nu avea un calendar al întâlnirilor; de fapt, acestea nu erau obligatorii, cum de altfel nici prezenţa, nu existau reguli de participare şi nici un regulament de organizare. Pot să spun şi cred, fără să greşesc, că întâlnirile semănau cu şezătorile tradiţionale româneşti. Este de la sine înţeles că era totdeauna cineva care pregătea un subiect sau era invitat să-l prezinte, dar participarea la discuţii era total liberă şi masivă, pentru că toţi participanţii aveau acelaşi ţel: iluminarea spirituală prin credinţă, prin practicile filocalice, toţi doreau să cunoască şi să adâncească exemplele marilor trăitori ai Bisericii creştine. Scara Sfântului Ioan Sinaitul, Explicarea Liturghiei de Gogol, celebra povestire a pelerinului rus erau numai câteva dintre lecturile asupra cărora se aplecau membrii grupării „Rugul Aprins“ spre aprofundarea credinţei. 
  
Prin urmare, comunismul, ca încercare la care a fost supus creştinismul, a demonstrat că omul nu se poate salva altfel decât prin credinţă. 
  
Cu alte cuvinte, fără rugăciune, fără milă şi dragoste faţă de celălalt, fără efortul permanent de a intra în legătură cu Dumnezeu, omul supus experienţei comuniste şi, îndeosebi, celei din închisoarea comunistă, riscă să se dezintegreze ca persoană umană. 
  
A vorbi despre dimnsiunea spirituală a universului carceral al României comuniste este o necesitate morală. Mărturisitorii, martirii şi mucenicii temniţelor comuniste, inclusiv membrii grupării spirituale şi duhovniceşti ai „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, trebuie să funţioneze pentru noi, cei de astăzi ca modele, ca repere morale, în caz contrar cunoşterea experienţei lor ar rămâne doar la nivel raţional şi atât. Este necesar să ne-o asumăm efectiv înţelegând că ancorarea în Dumnezeu a fost singura soluţie viabilă atunci şi ea este şi astăzi o salvare autentică a unităţii noastre fiinţiale ca persoane şi ca neam. Soluţie unică, veşnică, imbatabilă, ancorarea noastră în Dumnezeu, respectarea grilei morale creştine a fost şi este barca de salvare din marasmul comunist, dar şi din nebunia disonantă şi grăbită a lumii noastre, postmoderne, contemporane. 
  
Doamne, dă ne credinţa şi puterea mărturisitoare a celor ce au fost rug nemistuit pentru dragostea Ta!... 
  
6. - De-a lungul anilor am avut ocazia să cunosc diferiți occidentali convertiți la Ortodoxie care, în parcursul lor spiritual, s-au bucurat de întâlniri binecuvântate cu câțiva dintre duhovnicii noștri, cum ar fi Părintele Ilie Cleopa, Paulin Lecca sau Paisie Olaru. 
  
De exemplu, preotul ortodox francez Marc-Antoine Costa de Beauregard, care și-a elaborat teză de doctorat sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae, s-a adăpat propriu-zis din înțelepciunea duhovnicilor români, după frumos se exprimă, ceea ce ne face să înțelegem că mediul monahal din România reprezintă o sursă de inspirație inclusiv pentru anumiți gânditori occidentali. Cât de importante ar fi vocile acestor convertiți pentru o mai bună cunoaștere a gândirii duhovnicilor români în Occident? 
  
- Vocile tuturor acestor convertţi sunt foarte importante, deosebite, de altfel, unii dintre ei, au şi început o asiduă şi susţinută muncă de traducere şi popularizare, cu mulă râvnă, a vieţii, operei şi activităţii, dar, mai ales, ale scrierilor, învăţăturilor sfinţitoare şi ideilor mântuitoare ale Marilor Părnţi Duhovniceşti Români, cum ar fi, de pildă, Paisie Olaru, Ilie Cleopa, Dumitru Stăniloae, Iustin Pârvu, Sofian Boghiu, Roman Braga şi Arsenie Papacioc. 
  
Ne bucurăm de faptul că toţi aceşti Mari Părinţi Duhovniceşti sunt tot mai căutaţi/accesaţi/propovăduiţi şi mărturisiţi, atât la noi în ţară cât şi în afara graniţelor ei, atât de noi, românii, cât şi de către fraţii noştri, convertţi, într-u aceeaşi credinţă, chiar dacă sunt de alt neam sau altă cultură ori limbă!... 
  
În ultima vreme am tot vorbit de toţi aceşti mari Părinţi ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinţi, căci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost, sunt şi rămân ca nişte sfinţi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristaţi, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalţi. 
  
Încerc şi mă străduiesc să cred şi să am convingerea sau nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!... 
  
Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!... 
  
Căci, “noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămânem!”… 
  
Interviu realizat de Tudor Petcu 
  
Referinţă Bibliografică:
Dialog despre marii Duhovnici ai României cu teologul şi publicistul Stelian Gomboş... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1914, Anul VI, 28 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!