Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 1848 din 22 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

Pro Memoria - Episcopul Ortodox Român al Oradiei - Roman Ciorogariu - optzeci de ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică (1852 – 1936)…
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pro Memoria - Episcopul Ortodox Român al Oradiei - Roman Ciorogariu - optzeci de ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică (1852 – 1936)… 
  
Prolog sau câteva preliminarii, cu privirea la contextul social, politic, istoric şi cultural al vremii 
  
Alegerea Părintelui Vicar Consistorial Vasile Mangra în scaunul mitropolitan de la Sibiu a adus în arealul bisericesc bihorean pe omul providenţial, cel de al cărui nume avea să se lege „reaprinderea candelei ortodoxe” la brazda de nord - vest a ţării - Arhimandritul Roman Ciorogariu. 
  
În urma alegerii Vicarului Vasile Mangra ca Mitropolit al Ardealului, (instalat la 29 octombrie 1916), Consistoriul Eparhial de la Oradea rămânea vacant. 
  
În acest context se punea problema alegerii unui nou Vicar la Oradea. Părintele Roman Ciorogariu, pe atunci Director al Institutului Teologic - Pedagogic din Arad, era unul dintre cei spre care se îndrepta atenţia tuturor, recunoscut fiind pentru prodigioasa sa activitate cultural - bisericească. 
  
Din nefericire, guvernul maghiar nu agrea deloc varianta alegerii Părintelui Roman Ciorogariu ca Vicar la Oradea, deoarece acesta constituia un obstacol în faţa planurilor lor subversive de deznaţionalizare. Cu toate acestea, sinodul eparhial al Aradului, în şedinţa din data de 12 aprilie 1917, după lungi dezbateri, prin conclusul (decretul) nr. 69 a confirmat alegerea lui Părintelui Arhimandrit Roman Ciorogariu ca Vicar Episcopal la Oradea, cu 31 de voturi, din cele 34 exprimate. 
  
Din punct de vedere social - politic, la Oradea, şi în toate zonele limitrofe, presiunile conducerii comuniste maghiare întreţineau o atitudine ostilă oricărei manifestări româneşti. Personalităţi locale de marcă, precum: Dr. Aurel Lazăr, Coriolan Pop, Nerva Traian Cosma militau pentru o cauză nobilă seculară: autodeterminarea spaţiului românesc al Bihorului şi a toată zona Ardealului. Acestora li s-a alăturat şi vicarul Ortodox Roman Ciorogariu, care, în anul 1918, împreună cu profesorul Gheorghe Tulbure, va înfiinţa ziarul „Tribuna Bihorului”, organism de presă locală, în care erau exprimate opiniile legate de imperativele naţionale şi bisericeşti ale românilor. 
  
În acelaşi an, în urma îmbolnăvirii lui Coriolan Pop, preşedintele Consiliului Naţional, Roman Ciorogariu devine preşedinte „de facto” al Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor, calitate în care intensifică lupta pentru unire în judeţul Bihor. 
  
În ziua de 12 octombrie 1918, în casa doctorului Aurel Lazăr din Oradea, reprezentanţii românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş au semnat Declaraţia de Independenţă naţională care statua separarea definitivă de Imperiul austro - ungar şi invoca principiul autodeterminării naţionale. Această „hotărâre epocală” va fi preambulul Marii Uniri de la Alba Iulia. 
  
Împreună cu o delegaţie formată din reprezentanţi ai românilor din judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Arad, la 1 decembrie 1918, Părintele Arhimandrit Roman Ciorogariu a participat la actul Marii Uniri de la Alba - Iulia. 
  
Din păcate, românii din părţile Bihorului nu s-au putut bucura de Marea Unire de la 1 decembrie, până la data de 20 aprilie 1919, odată cu eliberarea Oradiei de sub stăpânirea armatelor comuniste maghiare. În acest răstimp, Roman Ciorogariu, alături de alţi intelectuali ai urbei au fost „hărţuiţi” şi expuşi pericolului furiei armatei bolşevice, trăind cu speranţa sosirii grabnice a Armatei române. 
  
Cu toate acestea, unificarea naţională de la 1 decembrie 1918 a pregătit şi calea unificării Bisericii Ortodoxe Române şi totodată a deschis calea pentru reînfiinţarea Episcopiei Oradiei. 
  
La 23 aprilie 1919, Sinodul episcopesc al Mitropoliei Ardealului alcătuit din cei doi ierarhi: Ioan Papp de la Arad – pe atunci şi locţiitor de Mitropolit - şi Miron Cristea de la Caransebeş, a hotărât să intre în Sfântul Sinod de la Bucureşti, urmând ca Biserica Ortodoxă Română din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş să se considere „parte integrantă a Bisericii mame din România întregită”. 
  
În acest context, în data de 12/25 februarie 1920, în urma deciziei Congresului Naţional Bisericesc: „Mitropolia Românilor ortodocşi din Transilvania şi fosta Ungarie se uneşte pentru vecie cu Biserica vechiului Regat, cu a Basarabiei şi cu a Bucovinei alcătuind o singură biserică ortodoxă română autocefală”. 
  
Odată cu unificarea bisericească naţională şi cu realizarea Unirii politice a Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova, şi mai exact, odată cu eliberarea ultimului petic de pământ românesc, consfinţit prin intrarea Armatei Române, conduse de către Generalul Traian Moşoiu, în Oradea (20 aprilie 1919), contextul devine favorabil pentru a ducela bun sfârşit şi idealul bisericesc al credincioşilor ortodocşi bihoreni: restatornicirea Episcopiei Oradiei. 
  
În altă ordine de idei, vom reţine faptul că, odată cu Episcopul Roman Ciorogariu (1852 – 1936) a fost reînfiinţată în anul 1920, cu încurajarea Regelui Ferdinand I Întregitorul şi prin decizia Senatului României, Episcopia Ortodoxă Română din Oradea, după ce, vreme de mai bine de două secole, aceasta nu a mai avut păstor propriu, dăinuind numai în memoria colectivă a ortodocşilor bihoreni. 
  
În timpul episcopatului său, Eparhia Ortodoxă Română din Oradea va avea o nouă Reşedinţă Episcopală, existentă până în ziua de astăzi, o Academie Teologică cu internat, o şcoală de cântăreţi, o tipografie diecezană, un aşezământ monahal la marginea satului Călugări – Mânăstirea Izbuc, care astăzi se află în plin proces de dezvoltare şi înflorire, în apropierea oraşului Vaşcău, un fond de ajutorare a văduvelor şi orfanilor de preoţi; de asemenea, multe biserici din cuprinsul Episcopiei vor fi renovate cu sprijinul moral şi material al ierarhului ei. 
  
Episcopul Roman Ciorogariu a primit mai multe distincţii din partea Regelui Ferdinand şi a fost membru de onoare al unor instituţii prestigioase: Academia Română, Institutul de Geografie Regal, Societatea Academică “România Jună”, şi a primit gradul de “Ofiţer al Academiei Franceze”, pentru răspândirea culturii franceze în spaţiul românesc. (Cf. http://www.episcopiaoradiei.ro/index.php?idmenu=165&vanzari=165#sthash.171oTbEv.dpbs – 22.01.2016; http://www.eparhiaortodoxaoradea.ro/centrul-eparhial/istoricul-episcopiei-oradiei - 22.01.2016). 
  
Prezentarea propriu-zisă, din punct de vedere istoric şi biografic, a vieţii, operei şi activităţii Episcopul Oardiei – Roman Ciorograriu 
  
Cu alte cuvinte, în zilele acestea – mai precis şi exact – data de 21 ianuarie 2016 se împlinesc optzeci (80) de ani de când cel dintâi episcop al Oradiei de după momentul istoric al reînvierii Episcopiei Oradiei, în anul 1920, vrednicul de pomenire Episcop Roman Ciorogariu, a trecut la cele veșnice, în anul 1936. 
  
Ierarhul orădean s-a născut la 6 decembrie 1852 în localitatea Pecica, județul Arad, primind numele Romulus Nicolae. 
  
Studiile primare şi liceale le urmează la Arad. 
  
În anul 1873 se înscrie la Academia Regală de Drept din Oradea, pe care nu ajunge să o mai termine. 
  
Între anii 1874-1877 urmează cursurile Institutului Teologic din Arad, iar între anii 1877-1880, în calitate de bursier la Leipzig şi Bonn, audiază cursurile de teologie, pedagogie şi filosofie ale unor reputaţi profesori. 
  
Din luna februarie anul 1881 şi până la alegerea sa ca vicar al Consistoriului ortodox din Oradea, funcţionează ca profesor la Institutul Teologic din Arad, iar începând cu anul 1901, îndeplineşte şi funcţia de director al acestui Institut. 
  
A fost redactor şi colaborator la diferite organisme de presă bisericească şi culturală, precum: „Tribuna”, „Biserica şi Şcoala”. 
  
În anul 1900 a fost tuns în monahism la mânăstirea Hodoş-Bodrog, iar la scurtă vreme este hirotonit ierodiacon şi ieromonah. 
  
Anul 1917 a adus în arealul bisericesc bihorean pe omul providenţial, cel de al cărui nume avea să se lege „reaprinderea candelei ortodoxe” la marginea dinspre apus a neamului românesc, Roman Ciorogariu. 
  
Aşa după cum am mai spus, odată cu unificarea bisericească naţională şi cu realizarea Unirii politice a Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova, şi mai exact, odată cu eliberarea ultimului petic de pământ românesc, consfinţit prin intrarea Armatei române, conduse de către generalul Traian Moşoiu, în Oradea (20 aprilie 1919), contextul devine favorabil pentru a duce la bun sfârşit şi idealul bisericesc al credincioşilor ortodocşi bihoreni: restatornicirea Episcopiei Oradiei. 
  
Cu ocazia vizitei suveranilor români, Regele Ferdinand și Regina Maria, la Oradea, din 23 mai 1919, vicarul Roman Ciorogariu a prezentat această doleanţă seculară a românilor bihoreni, aflaţi din anul 1712 și până la acea dată sub jurisdicţia canonică a episcopilor care au păstorit la Arad. Regele Ferdinand a încurajat această iniţiativă şi a promis că: „Episcopia Orăzii Mari se va înfiinţa mai curând decât credeţi”. Demersurile susţinute cu înflăcărare n-au rămas fără răspuns deoarece, la 23 iunie, respectiv 13 august 1920, în Senat şi în Camera Deputaţilor a fost votată legea pentru restatornicirea Episcopiei Oradiei, fiind apoi promulgată la 30 august 1920 prin înaltul Decret Regal emis de către Regele Ferdinand I Întregitorul. Legea avea un singur articol cu următorul conţinut: „Vechea Episcopie Ortodoxă din Oradea Mare, în ţinutul Bihorului, se restatorniceşte în drepturile sale de odinioară”. 1 
  
În ziua de 3 octombrie 1920 a avut loc, la Biserica cu Lună din Oradea, şedinţa extraordinară prezidată de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, în cadrul căreia a fost ales cel dintâi episcop al reînfiinţatei Episcopii a Oradiei, Roman Ciorogariu. În urma sufragiului, din cei 55 de deputaţi prezenţi, 54 au votat pentru arhimandritul Roman Ciorogariu, care a devenit primul episcop al restatornicitei Episcopii a Orăzii Mari. 
  
Hirotonia şi instalarea erau preconizate a se face deodată, la Oradea, la o dată ulterioară. Din nefericire, atentatul cu bombă, din 8 decembrie 1920, comis la Senat de către anarhistul evreu Max Goldstein, a fost nefast pentru Roman Ciorogariu care se afla acolo în calitate de senator de drept, împreună cu episcopul greco-catolic al Diecezei de Oradea, Demetriu Radu. În acel atentat, cel dintâi şi-a pierdut mâna dreaptă, iar cel de-al doilea viaţa. După luni de suferinţă petrecute în spitalul Colţea din Bucureşti, „episcopul cu dreapta frântă”, cum avea să fie numit, a fost hirotonit arhiereu. 
  
Hirotonia noului ierarh s-a făcut la data de 26 martie 1921, la Bucureşti, iar întronizarea a avut loc în ziua de 19 septembrie 1921, în Biserica cu Lună din Oradea, ce a devenit acum catedrală episcopală. Astfel, după o văduvie de peste două secole, Episcopia Oradiei îşi deschidea din nou porţile pentru primirea arhipăstorului său. 
  
Înţeleptul, modestul şi blândul Episcop Roman Ciorogariu nu şi-a asumat reuşita reînfiinţării Episcopiei, ci a considerat-o ca o realizare comună la care au contribuit toţi cei care au crezut în legitimitatea acesteia: credincioşii ortodocşi din Bihor care şi-au urmat „păstorii”, ierarhii Episcopiei Arad care „cu dragoste de frate” au acţionat în acest sens şi, nu în ultimul rând, Regele Ferdinand care „…ca vrednic urmaş al marilor voievozi […] a avut inspiraţia divină a mângâia acest popor pentru suferinţele seculare” 2. 
  
Altfel spus, reînfiinţarea Episcopiei, în opinia Episcopului Roman Ciorogariu, însemna un gest de mare încredere pe care regele îl arăta faţă de credincioşii ortodocşi bihoreni. Biserica, preciza ierarhul, în contextul politic al timpului trebuia să-şi asume„renaşterea sufletească” a ţării. Concepţia şi viziunea sau opinia Episcopului Roman Ciorogariu despre menirea Bisericii este clar exprimată:„Concepţia creştină exclude spiritul de partid din biserică…Biserica naţională este şi patriotică pentru că naţiunea şi patria una sunt. În biserică suntem români şi creştini şi numai români şi creştini” 3. 
  
Ajuns la cârma Eparhiei Oradiei, Episcopul Roman Ciorogariu a demarat un amplu program de organizare, înzestrare şi edificare de noi instituţii: achiziţionarea Reşedinţei Episcopale (1921), înfiinţarea Tipografiei Diecezane şi a periodicului „Legea Românească” (1921), crearea Muzeului Eparhial (1921), înfiinţarea Academiei Teologice din Oradea (1923), înfiinţarea „Fundaţiei Jubiliare Episcopul Roman Ciorogariu”, destinată văduvelor şi orfanilor, precum şi preoţilor bolnavi (1927), înfiinţarea Mănăstirii Izbuc (1928). 
  
În pofida vârstei înaintate şi a bolii care i-a marcat ultimii ani ai vieţii, Episcopul Roman Ciorogariu s-a aflat mereu pe baricadele luptei pentru promovarea intereselor Bisericii strămoşeşti şi ale neamului românesc, până la trecerea sa la cele veşnice, în 21 ianuarie 1936, la patriarhala vârstă de 84 de ani, fiind înmormântat în Catedrala Episcopală – Biserica cu Lună din municipiul Oradea. 
  
Apreciat de contemporani, Episcopul Roman Ciorogariu a rămas în conştiinţa acestora ca un „dascăl respectat, apreciat şi admirat pentru profunzimea pregătirii, fluiditatea discursului şi modernitatea ideilor… luptător naţional implicat, intransigent, dar realist şi obiectiv, capabil să-şi subordoneze interesele personale celor naţionale, comune tuturor românilor…”.4 
  
El rămâne, peste vremi, unul din cei mai de seamă ierarhi ai Bisericii noastre, de numele căruia se leagă reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei. În ultimul fragment al Testamentului său lăsat posterităţii, răzbate peste veacuri pilduitorul său îndemn: „Zidiţi Biserica în suflete şi clădiţi România nouă pe această Biserică - mamă a naţiunii române. Fiţi buni creştini şi buni români, căci acestea două una sunt. Iată sufletul pe care-l las vouă tuturora moştenire. Prin el doresc să rămân între voi, primiţi-l cu acea iubire cu care eu vi-l transmit, nu ca un cult, ci ca o călăuză pentru cei ce vor să umble pe jos pe urmele lui Hristos”.5 
  
În loc de Epilog – câteva concluzii şi încheierea 
  
Desprins, aşadar, dintre coastele frământate şi fumegânde încă ale Apusenilor, vom reţine, încă odată, faptul că Episcopul Roman Ciorogariu se naşte în localitatea arădeană Pecica, la 6 decembrie 1852. Tatăl său, Dimitrie, se trăgea dintr-o familie de moţi din satul Ociu, de lângă Brad, a cărei înaintaşi au fost dezrădăcinaţi şi strămutaţi după Revoluţia lui Horia de la anul 1784 în Câmpia Aradului, (februarie 1785). Dinspre bunică, Romulus-Nicolae Ciorogariu, (după numele său de botez) era un descendent al familiei Nicoară din Gyula (Ungaria de azi). 
  
După absolvirea cursurilor şcolii primare din Pecica, unde l-a avut ca dascăl pe renumitul învăţător Ion Ardeleanu şi a celor secundare din Arad, în anul 1877 a absolvit cursurile Institutului Teologic din Arad. 
  
A urmat apoi cursurile de specializare în Pedagogie şi Psihologie la Universitatea din Bonn. După un scurt stagiu de arhivar la Episcopia Aradului (1880), va ajunge profesor la Institutul Teologic din Arad (1881-1917) unde pe urmă va fi numit director. 
  
După cum am mai spus, a condus timp de 17 ani (1900-1917) revista Biserica şi Şcoala, acea foaie bisericească, scolastică şi economică, fondată în anul 1877, cea mai longevivă publicaţie arădeană, ce a apărut săptămânal (duminica) pană în anul 1848, (71 de ani de apariţie!). 
  
În paginile acestei reviste arădene întâlnim semnăturile unor prestigioşi oameni de cultură pe care i-a avut Transilvania în acea vreme: Iosif Vulcan, Petru Şpan, Petru Pipoş. Timp de o jumătate de veac “Uncheaşul” a fost un slujitor activ al condeiului, colaborând la Biserica şi şcoala, Tribuna poporului şi Tribuna din Arad, Tribuna din Sibiu, Cele trei Crişuri, Tribuna Bihorului, Legea românească, Viaţa românească, Hotarul, Cultura poporului, Societatea de mâine. 
  
Va ajunge Vicar eparhial la Oradea în ziua de 3 octombrie 1917. Astfel prin Părintele Roman Ciorogariu se reia firul întrerupt pe o durata de 225 de ani, al succesiunii ultimului episcop al Oradiei, Efrem Beniamin. 
  
În această calitate se va îngriji de organizarea consistoriului; va reorganiza Consiliul Naţional din Bihor, pe care îl va conduce în calitate de preşedinte, luptând cu multă ardoare pentru drepturile poporului român. 
  
După realizarea Unirii se reîntoarce la Oradea Mare, vechiul său loc de activitate, unde face demersuri pentru reînfiinţarea Episcopiei din Oradea, un vechi deziderat al românilor ortodocşi din părţile Bihorului. Începând cu 16 octombrie 1920 îl întâlnim aici ca Episcop, după 225 de ani de când această parte de ţară românească a fost lipsită de un arhipăstor propriu, ani scurşi de la moartea episcopului Efrem Beniamin, (1695); 
  
Prin urmare, în anul trecut – 2015, Episcopia Ortodoxă a Oradiei a împlinit frumoasa, bogata, binecuvântata şi venerabila vârstă de 320 de ani. 
  
Revenind, vom reafirma că în ziua alegerii sale, la 1/14 octombrie 1920, cu ocazia convocării primului Sinod eparhial Mitropolitul Nicolae Bălan rostea următoarele cuvinte: “Iată vestesc vouă bucurie mare, care s-a făcut la tot poporul român drept credincios din ţinutul Bihorului, că vechea episcopie din Oradea Mare, pe care uneltirile duşmanului au îngropat-o cu grele lespezi... timp de 225 de ani, astăzi a rupt peceţile şi învie din nou la lumina soarelui libertăţii noastre naţionale! Părinţii voştri au dorit să vadă ziua aceasta, dar n-au putut-o vedea”. 
  
După cum am (mai) spus şi în rândurile anterioare, instalarea solemnă a avut loc în Catedrala – Biserica cu Lună din Oradea, în ziua de 20 octombrie, 1921. 
  
O lună mai târziu, la 7/20 noiembrie, apare sub oblăduirea sa organul eparhial Legea românească. 
  
În şedinţa solemnă a Academiei Romane din vara anului 1921 este primit în rândul "nemuritorilor", ca "membru onorar" al principalului for cultural-ştiinţific din ţara noastră. 
  
În scurt timp pune bazele înfiinţării Academiei Teologice din Oradea, care îşi deschide cursurile în toamna anului 1923. Şcoala a funcţionat pană în anul 1940. 
  
Doi ani mai târziu înfiinţează tipografia diecezană; apoi căminul preoţesc şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti şi multe alte societăţi religioase. 
  
În anul 1927 s-a înfiinţat Fondul pentru ajutorarea văduvelor şi orfanilor de preoţi din Eparhie. A participat ca îndrumător la ridicarea mai multor biserici în cuprinsul Eparhiei. Ca membru al Sfântului Sinod, a fost preocupat de organizarea Patriarhiei şi de organizarea învăţământului teologic. Episcopul Roman Ciorogariu s-a bucurat de respectul şi aprecierea tuturor acelora care l-au cunoscut. 
  
Timp de 37 de ani, ca dascăl a desfăşurat o bogată activitate didactică, conştient că numai cu ajutorul cunoştinţelor “se îndreaptă mintea şi inima elevului”. Memorabile au rămas în conştiinţa neamului său cuvintele rostite atunci, la 11 noiembrie 1934, la serbările aniversării a 150 de ani de la întemeierea Bisericii cu Lună: “De n-ar fi fost această biserică în veacul sacrificiului pentru neam şi lege, Oradea n-ar aparţine azi României Mari”. 
  
Meritele sale au fost recunoscute şi răsplătite şi de regele Ferdinand I care i-a oferit numeroase distincţii: Coroana României, Marea Cruce cu Cordon şi Răsplata Muncii pentru Biserică, clasa I. 
  
Pentru întreaga sa activitate depusă ca mare ierarh şi patriot, Episcopul Roman Ciorogariu a primit şi alte distincţii: Steaua României în Grad de Mare Cruce, Ferdinand I în Grad de Mare Ofiţer, Cavaler al Ierusalimului Onorific pentru Merit, etc... 
  
A fost ales membru de onoare al Academiei Române, al Institutului Geografic Regal, al Societăţii Academice România Jună din Viena, ş.a.m.d. Pentru răspândirea culturii franceze i s-a conferit gradul de ofiţer al Academiei Franceze. 
  
Chinuit de boală, la cei 84 de ani ai săi, îşi găseşte creştinescul sfârşit la data de 21 ianuarie 1936. 
  
Iubit de poporul din care s-a desprins, ca o mlădiţă din trunchiul unui gorun, are parte de funeralii naţionale, fiind înmormântat în cripta bisericii atât de dragă sufletului său, în ziua de joi, 23 ianuarie, 1936. 
  
Acum, la mai bine de șaisprezece decenii de când copilul de atunci, episcopul de mai târziu, vedea lumina vieţii, cu emoţie în suflet cităm din Testamentul său moral, al cărui crez rămâne actual şi înălţător: „Cu duioşie mă despart de Biserică. Ea mi-a dat tăria morală să-mi port crucea prin valurile furtunoase ale vieţii mele zbuciumate. Mă rog de urmaşul meu în scaunul episcopesc şi de întru Hristos iubiţii fraţi preoţi să mă cuprindă în rugăciunile lor şi după moarte... Zidiţi Biserica în suflete şi clădiţi România nouă pe această Biserică - mamă a naţiunii române. Fiţi buni creştini şi buni români, căci acestea două una sunt. Iată sufletul pe care-l las vouă tuturora moştenire. Prin el doresc să rămân între voi, primiţi-l cu acea iubire cu care eu vi-l transmit, nu ca un cult, ci ca o călăuză pentru cei ce vor să umble pe jos pe urmele lui Iisus Hristos”. (Cf. http://licortoradea.licee.edu.ro/index_files/Page955.htm - 22.01.2016). 
  
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! 
  
Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin! 
  
Câteva note, indicii şi referinţe biografice: 
  
1. Din activitatea bisericească a Episcopiei ortodoxe a Oradiei în ultimii două sute de ani (1784 – 1984), Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1984, p. 192; Roman Ciorogariu, Zile trăite, Tipografia Diecezană, Oradea, 1926, p. 278; Viorel Faur, Documente inedite despre modul cum a fost pregătită prima vizită a familiei regale române în Bihor (23 mai 1919), în revista “Cele Trei Crişuri”, 1997, nr.7-9, iulie-august-septembrie, p.3. 
  
2. Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Bihor (A.N. - D.J.Bh), Fond: Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dos. 419, f. 26. 
  
3. Actele Sinoadelor eparhiale ale Eparhiei ortodoxe române a Orăzii Mari din anii 1920-1922, Oradea – Mare,1920, p. 10-11 
  
4. Elisaveta Roșu, Roman R. Ciorogariu (1852-1936). Repere istorice, Editura “Arca”, Oradea, 2007, p. 267. 
  
5. Elisaveta Roşu, Roman R. Ciorogariu…, pp. 341-346. 
  
6.http://www.episcopiaoradiei.ro/index.php?idmenu=165&vanzari=165#sthash.171oTbEv.dpbs – 22.01.2016; 
  
7.http://www.eparhiaortodoxaoradea.ro/centrul-eparhial/istoricul-episcopiei-oradiei - 22.01.2016 
  
8.http://www.eparhiaortodoxaoradea.ro/stiri/episcopul-roman-ciorogariu-al-oradiei-80-de-ani-de-la-intrarea-in-vesnicie - 22.01.2016 
  
Material documentar, realizat, întocmit şi redactat de 
  
Dr. Stelian Gomboş 
  
https://steliangombos.wordpress.com/ 
  
Referinţă Bibliografică:
Pro Memoria - Episcopul Ortodox Român al Oradiei - Roman Ciorogariu - optzeci de ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică (1852 – 1936)… / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1848, Anul VI, 22 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!