Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   



Vorbirea despre Biserică între curs şi discurs sau a cuvânta, într-un duh creştinesc, despre Catedrala Mântuirii Neamului Românesc...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vorbirea despre Biserică între curs şi discurs sau a cuvânta, într-un duh creştinesc, despre Catedrala Mântuirii Neamului Românesc... 
  
Introducere 
  
Vorbind despre Biserică şi în Biserică – despre rolul şi importanţa Ei, am ajuns la multe definiţii ce i se dau Bisericii, cu alte cuvinte am ajuns la o teoretizare, la o nuanţare a detaliilor... Nu ştiu, în schimb, în ce măsură, împlinim în practică cunoştinţele teoretice pe care le cunoaştem despre Biserică şi dacă le împlinim în Biserică – acolo unde le este locul şi rostul!... 
  
Şi din cauza acestei stări de fapt există o tensiune: între real şi ireal, între istorie şi Împărăţia Lui Dumnezeu. Sau, mai concret, între idealul creştin: care este viaţa în Iisus Hristos şi viaţa pământească pe care o ducem cu toţii. Rezolvarea acestei antinomii, contradicţii nu implică numai acţiunea umană ci şi divină. Prin el, omul, a realizat prea puţin în planul sensului şi a destinului său. Când singur vrea să se autodivinizeze, să se facă înger de fapt el ajunge fiară. 
  
Omus secundus deus – maximă iluministă şi marxistă – este concretizarea acestei căderi. Căutând singur paradisul desăvârşirii a aflat iadul dezumanizării. Tensiunea nu se poate rezolva în sine ci numai în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar mântuirea noastră se realizează aşezându-se sub Revelaţie, nu deasupra ei. Omul căzut refuză Revelaţia, el pune condiţie Revelaţiei, erezia, produsul subiectivismului demonic, face ce vrea cu Revelaţia şi transmiterea ei prin Biserică. Ei uită că natura Revelaţiei, nu este o sumă de propoziţii, de informaţii, iar înţelegerea mântuirii nu este una gnostică, teoretică. 
  
Se uită că religia creştină nu este rodul căutării omului ci este istoria căutării omului de către Dumnezeu. În Revelaţie, în această căutare şi descoperire, Dumnezeu nu comunică numai adevărul despre El, ci se deschide El Însuşi şi ne arată condiţiile mântuirii în El. Unirea omului cu Dumnezeu este scopul Revelaţiei, deci umanul este uman numai în Dumnezeu. Această înfiere a noastră în Hristos se realizează în Biserică. Acesta e mesajul Ortodoxiei şi puterea ei unică: accesul la duhul înfierii. 
  
Ereziile caută a-şi acomoda lor lucrurile Lui Iisus Hristos, patimile, învierea şi chiar trimiterea Duhului Sfânt. Dar se uită, în întunericul ce-i cuprind, că Iisus Hristos este însuşi Ομεγα αποστολος του Θεου - marele trimis al Tatălui, după expresia Sfântul Grigorie Palama. Căci El Spune: „N-am venit să fac voia mea ci voia tatălui meu, care este în ceruri”. Aşadar, cine trimite, cine alege, cine este trimisul? Tatăl trimite pe Duhul: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte şi cine mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cele ce M-a trimis pe Mine”. (Matei 11,40) „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14,16). Sfânta Treime este misionară prin însăşi trimiterea ei. 
  
Modurile de existenţă a Lui Dumnezeu se comunică Bisericii, Ea este aleasa şi Ea este plină de Treime, spune Sfântul Vasile cel Mare: Ea este aleasa şi ea trimite. Sfânta Treime este baza, modul structurii funcţiilor Bisericii. Taina coborârii Sfintei Treimi şi taina urcării omului la Ea este esenţa adevărului, concretizat în această realitate divino-umană care este Biserica. A fi creştin, a fi în Biserică înseamnă a fi în Sfânta Treime. Unirea se face prin Sfântul Botez, În Biserică nu în afară de Biserică, după principiul paulin: Nu ne propovăduim pe noi înşine. Orice propovăduire care rupe pe Iisus Hristos de Treime, de Biserică, face din Ea o simplă învăţătură umană. 
  
Mântuirea în Biserică este intrarea în comuniune cu Sfânta Treime căci Ea, Biserica este locul şi spaţiul manifestării Sfântul Treimi. Iar Biserica se manifestă în Sfânta Treime, în care se află nuanţele persoanelor: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântul Duh.(Tainele iniţierii) De aceea cea mai mică biserică devine Ierusalimul ceresc. Iisus Hristos ne mântuie nu în primul prin învăţătura Lui ci în prin Persoana Sa, care a zis: Eu sunt pâinea vieţii (Ioan 6,35). 
  
De aici rezultă inseparabilitatea operei şi învăţăturii Lui Hristos de Persoana Sa, şi acesta este un principiu dogmatic. Domnul Iisus Hristos nu a venit să ne dea numai o gnoză, o cunoştinţă, un cod moral, sau anumite mistere esoterice, El este prezent în Biserică prin Sfintele Taine. Şi de aici rezultă aspectul fiinţial al mântuirii: El ni se dă cu viaţa Lui, iar mântuirea: este viaţa noastră în Sfânta Treime după cum Sf. Ap. şi Ev. Ioan ţine să consemneze în cap. 17. Morala se identifică cu persoana Lui Iisus Hristos. La fel Revelaţia nu e o sumă de propoziţii sau de doctrine, ea este persoana Lui Iisus Hristos, este viaţa Sfintei Treimi. Dar acestea sunt în Biserică, ruperea omului de Dumnezeu şi de dragostea Lui, prin erezie, este un „pustiu de bine”. „Ei uită că ascultarea şi smerenia este modul existenţei în sânul Sfintei Treimi”, după cum spune Sfântul Siluan Athonitul. Ei uită că Iisus Hristos „trăieşte în eternitate în stare de Fiu”, adică de ascultare. 
  
Nu se poate reduce creştinismul la un simplu moralism sau doctrinalism, acestea sunt metode ale misionarismului neoprotestant. Trebuie să înţelegi, să cauţi, să afli că dogma nu este doctrinalism iar morala eticism, ci ele, sunt viaţă, participare la Dumnezeu. Dacă „Bucuria Tatălui şi a Fiului este în Duhul Sfânt”, spune Sfântul Grigorie Palama, cum tu faci din iconomia lor în Biserică şi în Istorie? 
  
După Slăvita Sa Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos se arată ucenicilor şi le spune: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi puţin mai târziu: „Şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului”. (Matei 28, 19-20). 
  
Expresia “toate” arată natura şi porunca misiunii. Misiunea se realizează pe baza scripturii şi a tradiţiei liturgice şi patristice, căci Iisus Hristos Însuşi a zis: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (Ioan 16,13).Conştiinţa misiunii trebuie lărgită, iar misiunea Bisericii nu a înţeles alegerea ca supremaţie. 
  
Dumnezeu te alege, nu ca să te înalţe, ci ca să te coboare, prin slujire. Arhiereul, Preotul, Diaconul, crediciosul sunt robii Lui Dumnezeu. (Ep. Romani - 9,10,11). Este de luat aminte: Orice dezlegare se face pentru ceilalţi, Iisus Hristos şi-a dat viaţa pentru toţi, suntem aleşi, pentru a fi la dispoziţia tuturor. În creştinism, alegerea este universală, ucenicii au fost trimişi la toate neamurile. Epistola către Efeseni: este cartea eclesiologică a Bisericii. Prin opera Sa Iisus Hristos recapitulează totul, concentrează totul sub un singur cap: El, şi aceasta este marea taină că: „păgânii sunt împreună cu noi martori ai aceleaşi făgăduinţe”. 
  
Domnul nostru Iisus Hristos rupe peretele vrajbei dintre Israel şi păgâni. Aceasta este misiunea Bisericii, marele mister: ea împacă totul şi ceea ce este pe orizontal şi pe vertical. Misiunea sa este a chemării, a slujirii şi împăcării. Referinţe speciale avem la Sf. Ap. Şi Ev. Matei – cap.10 şi Luca – cap. 9 din ele rezultă legătura indisolubilă dintre evanghelizare şi slujire, Biserica făcând prezentă, ca activitate mântuitoare, prezenţa Lui Iisus Hristos în lume şi în Istorie. 
  
Pe lângă Sfintele Taine (căci astfel avem legătura cu Mântuitorul Iisus Hristos), trebuie să se înţeleagă că acest trup al Bisericii este şi organizat după concepţia paulină, din Epistola către Efeseni. Ortodoxia şi Biserica Romano-catolică au o înţelegere bisericească, eclesială, a credinţei, deci obiectivă, ca realizare şi plenitudine a Domnului Iisus Hristos. Denominaţiunile creştine, ereziile istorice înţeleg individualist credinţa. Se uită, sau nu se înţelege că Biserica poate fi contestată nu numai secularistic (sociologic, ideologii ateiste) ci din interiorul ei, de natură creştină. 
  
Biserica şi Iisus Hristos sunt o unitate indisolubilă. Istoria misiunii se identifică cu istoria Bisericii. Istoria ei este relaţia Lui Dumnezeu cu semenii şi invers. Neavând o istorie a misiunii, nu ai o istorie a Bisericii, şi atunci, eşti doar o simplă adunare, un grup de oameni, o apariţie meteoritică, stelară pe scena istoriei şi a teologiei. Trebuie să iei aminte, la fel şi noi! Relaţia umanităţii cu Dumnezeu se înţelege ca realitate istorico – teandrică şi sinergetică. 
  
Dar mărturisirea în istorie este incomodă pentru societatea bazată pe minciună, înşelăciune şi violenţă. A mărturisi pe Dumnezeu înseamnă a declara război pe viaţă şi pe moarte cu diavolul, a nu mărturisi înseamnă a avea pace cu acesta. 
  
Dacă în perioada persecuţiilor, creştinismul era prigonit fiind în afara societăţii, astăzi se constată o ieşire acesteia din creştinism spre puncte centrifuge ale autoumanizării. 
  
Vocea profetică a Bisericii se aude în istorie, căci nu se concepe, ca propovăduind adevărul să nu mustri păcatul. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iată Eu stau la uşă şi bat”... Chemarea ei se îndreaptă către toţi, şi face acest lucru din ziua Cincizecimii, prin vicisitudinile istoriei. Glasul ei străbate veacurile, căci mărturisirea credinţei creştine îi aparţine doar Ei, în acest fel ajungându-se la o relaţie simfonică dintre Biserica luptătoare şi cea triumfătoare... 
  
Despre importanţa şi necesitatea construirii Catedralei Mântuirii Neamului precum şi a rostului, rolului şi semnificaţiei acesteia 
  
Catedrala Mântuirii Neamului Românesc reprezintă sinteza ethosului creştin-ortodox al poporului român, zidirea ei implicând variate semnificaţii de la cele duhovniceşti - liturgice-teologice până la cele naţionale-arhitecturale-sociale. În acest sens zidirea ei se constituie într-un simbol al permanenţei sintezei dintre Biserică şi Neam, precum şi într-o afirmare dinamică a valorilor spirituale şi culturale ale poporului român. În imaginea ei se vor regăsi tradiţia şi modernitatea, universalul şi particularul, amprenta inconfundabilă a devenirii istoric-religioase şi culturale a poporului român şi amprenta năzuinţelor spirituale ale acestui popor pentru veacurile ce vor veni. 
  
Este nevoie de un asemenea efort spiritual şi material pentru a da viaţa sacră unui spaţiu care va folosi nemijlocit nu numai unui popor aflat în rugăciune, ci şi unui popor chemat să-şi afirme mereu identitatea, verticalitatea şi măiestria, precum şi fidelitatea faţă de năzuinţele înaintaşilor care doreau cu ardoare zidirea unui asemenea locaş. Comuniune a oamenilor cu Iisus Hristos şi întreolaltă, legătură între generaţii, punte între eclesial, cultural şi social, deschidere responsabilă spre istoria şi spiritualitatea poporului, afirmare a identităţii şi a permanenţei creştinismului ortodox pe aceste meleaguri, simbol al unităţii spirituale a poporului român, spaţiu viu al afirmării valorilor Evangheliei lui Iisus Hristos într-o lume secularizată şi globalizată, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc rămâne un ideal care trebuie asumat continuu de către fiecare creştin. De ce? Pentru că are menirea cuprinzătoare de a ne aduce aminte, mereu şi mereu, într-o lume care renunţă cu atâta uşurinţă la propriile-i rădăcini transcendente, cine suntem. Numai în măsura în care vom conştientiza necesitatea acestei mişcări lăuntrice de asumare dinamică a identităţii noastre vom reuşi să descoperim sensul ultim al acestei zidiri impresionante pe pământ românesc care nu este altul decât cel legat de aspiraţia spre propăşire şi mărturisire a credinţei neamului. Ori neamul – chiar într-o lume globalizată - ca de altfel fiecare persoană - chiar într-o lume hiper-individualizată - este chemată să conştientizeze că nu-şi poate afla sensul profund şi ultim al existenţei în afara lui Iisus Hristos. Catedrala ne arată că menirea ultimă a lumii este dincolo de lume, ea ne indică că locul omului este Biserica şi Iisus Hristos este locul omului: în acest adevăr stă „pragul speranţei” pentru noi… 
  
Credinţa ca manifestare a persoanei în comuniune se poate întrupa într-o viziune teologică asupra orânduirii spaţiului sacru care teologhiseşte şi exprimă această credinţă într-o intimă corespondenţă cu Evanghelia, dogma şi experienţa Bisericii. Arhitectonica Catedralei ne introduce în experienţa eclesială a credinţei care converge în multiplele ei manifestări spre dimensiunea sacramentală, care, în Euharistie oferă omului unirea maximă cu Iisus Hristos şi totodată pregustarea plină de har şi de adevăr a Împărăţiei ca neînserată zi a opta. Configuraţia ansamblului arhitectural pune această dimensiune sacramental-liturgică în centru prin simbolistica POTIRULUI, după cum în interiorul acestui centru se ridică maiestuos Catedrala a cărei simbolistică gravitează în jurul Pantocratorului Iisus Hristos şi a Treimii care cuprinde întreg universul creat, începutul, mijlocul şi sfârşitul creaţiei. Statornicia Tradiţiei Bisericii se împleteşte constructiv cu dinamica acesteia într-o aspiraţie spre a cuprinde universalul şi particularul într-o sinteză a coborârii iubitoare şi mântuitoare a lui Dumnezeu la om şi o urcare iubitoare şi mântuitoare a omului la Dumnezeu prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt. 
  
Desigur nu lipseşte din ansamblul arhitectural nici dimensiunea eshatologică a creaţiei reprezentată de cele opt turle ca simbol al zilei a opta. În interiorul Catedralei ca spaţiu sacru, oamenii nu numai vor privi estetica plină de semnificaţii teologice, duhovniceşti şi culturale, ci se vor ruga, se vor angaja într-un itinerar spre sfinţenie, pregustând taina zilei a opta în Tainele Bisericii şi făcând experienţa acestei Taine ca şi sens profund şi esenţial al existenţei personal-comunitare descoperite deplin în Iisus Hristos. 
  
Asumarea unui asemenea proiect deşi se realizează în istorie, depăşeşte pentru fiecare creştin, imediatul cotidian, asemuindu-se cu itinerarul „darului” transformat după cuvintele lui Iisus Hristos în „comoara din ceruri”. De aceea, darul fiecăruia pentru aici, în vederea unei asemenea construcţii, va fi „un dar pentru eternitate”. Pentru împlinirea acestui deziderat spiritual care se întinde ca un arc peste generaţii este nevoie să-i acordăm acestuia un loc în sufletului nostru, loc care va deveni treptat semn al Împărăţiei şi al vieţii veşnice, legându-ne totodată de aspiraţiile înaintaşilor ca la rândul nostru să lăsăm o moştenire cu valoare de simbol naţional şi universal urmaşilor. Totodată, pentru împlinirea acestui deziderat spiritual, care deşi se săvârşeşte pe pământ, are rânduiala cetelor îngereşti, pentru ca oamenii împreună cu îngerii, creaţia întreagă să doxologească Creatorului ei, este nevoie de o credinţă vie şi dinamică şi de o iubire neîndoielnică faţă de Biserică şi Neam. 
  
Biserica este un dar, de aceea să fim fericiţi că suntem chemaţi să fim Biserica lui Dumnezeu, să avem bucuria că aparţinem Bisericii Lui. Ea este un dar frumos, în interiorul căreia noi trăim deodată, cu Iisus Hristos, frumuseţea negrăită a tainei istoriei neamului nostru şi a veşniciei lui. Prin urmare, să fim recunoscători pentru darul Domnului, pentru că „împreună cu Hristos” noi exprimăm experienţa de a fi cu toţi uniţi în numele Lui, experienţa de a fi Biserică, manifestată de poporul lui Dumnezeu în jurul Sfintei Treimi… 
  
După această introducere şi dezbatere de natură ori de nuanţă eclesiologică, vom ajunge la dezbaterea propriuzisă: aceea a lămuririi şi limpezirii rolului, locului, importanţei şi necesităţii construirii Catedralei Mântuirii Neamului Românesc – un proiect deosebit de important şi de curajos pe care actualul întâistătător al Bisericii noastre Ortodoxe Române Preafericitul Părinte Patriarh Daniel doreşte să-l ducă până la capăt, până la bun sfârşit, având suficiente şi eficiente argumente în impunerea şi susţinerea acestui măreţ şi nobil demers, câteva din aceste argumente, evocându-le şi noi, în cele ce urmează, (şi) cu ajutorul comunicatului Biroului de Presă al Patriarhiei Române şi al Centrului de Presă „Basilica”, publicat in cotidianul creştin „Lumina” din 01.08.2011; (http://www.ziarullumina.ro/articole;1680;1;60598;0;De-ce-construim-Catedrala-Mantuirii-Neamului si-care-este-semnificatia-acesteia.html)... 
  
1. Despre necesitatea liturgică a construirii Catedralei Mântuirii Neamului 
  
Numai cine slujeşte sau participă la momentele solemne liturgice şi la ceremoniile bisericeşti din actuala Catedrală Patriarhală cunoaşte dificultăţile pe care le creează lipsa acută de spaţiu în desfăşurarea normală a slujbelor religioase. Actuala Catedrală Patriarhală, construită la mijlocul secolului al XVII-lea (1656 - 1658), a fost iniţial biserică mănăstirească, devenită ulterior catedrală mitropolitană în anul 1668, iar din anul 1925, odată cu înfiinţarea Patriarhiei Române, ea serveşte în mod provizoriu drept Catedrală Patriarhală până la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, aşa cum se menţionează în pisania scrisă deasupra uşii de intrare de patriarhul Miron Cristea, după lucrările de restaurare din anii 1932-1935. Toate catedralele mitropolitane din provinciile româneşti sunt cu mult mai încăpătoare decât actuala Catedrală patriarhală şi oferă clerului şi credincioşilor condiţii mai bune pentru desfăşurarea cultului. 
  
2. Despre necesitatea Ei publică... 
  
Potrivit Legii privind „Libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor” nr. 489/2006, Cultele sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică (art. 8, alin. 1). În Catedrala Mântuirii Neamului vor fi organizate ceremonii religioase cu caracter public-naţional, ca de exemplu pomenirea eroilor neamului românesc la sărbătoarea Înălţării Domnului - Ziua Eroilor (unul din hramurile viitoarei Catedrale patriarhale) şi a Eroilor din Decembrie 1989 sau slujba de Te-Deum la Ziua Naţională - 1 Decembrie. În acelaşi timp, în Catedrala Mântuirii Neamului se vor desfăşura alte ceremonii, aniversări sau comemorări cu caracter naţional şi internaţional, vor fi primiţi oaspeţii din străinătate şi vor fi organizate evenimente cu semnificaţie religioasă, congrese, conferinţe şi alte manifestări ale preoţilor şi tinerilor români din ţară şi străinătate. Utilitatea publică a viitoarei Catedrale patriarhale va fi evidenţiată şi de amenajarea spaţiului generos de aproape 6 hectare din jurul ei ca parc public, mărind suprafaţa spaţiilor verzi din Bucureşti. 
  
3. Simbol al unităţii dintre lucrarea spirituală şi socială a Bisericii 
  
În ansamblul Catedralei Mântuirii Neamului, lucrarea spirituală de ordin liturgic, catehetic şi omiletic se va desfăşura în unitate şi completare cu lucrarea social-culturală - prin Centrul de conferinţe şi Muzeul creştinismului românesc -, social-filantropică - prin cantina şi căminul pentru pelerini - şi social-medicală - prin Centrul de diagnostic şi tratament -, toate în incinta Catedralei noi. 
  
4. Simbol al unităţii dintre generaţii şi al românilor de pretutindeni 
  
Catedrala Mântuirii Neamului prin stilul arhitectonic tradiţional bizantin-românesc va fi reprezentativă pentru credinţa majorităţii poporului român. Picturile şi mozaicurile viitoarei Catedrale Patriarhale vor include sfinţi şi lăcaşuri de cult reprezentative din toate provinciile româneşti şi chiar ale comunităţilor de români din afara României. 
  
5. Despre valoarea Ei de simbol al demnităţii naţionale 
  
Biserica Ortodoxă Română este astăzi singura între Bisericile Ortodoxe fără o catedrală reprezentativă pentru credinţa majorităţii poporului român. În mai multe ţări din lume, Catedrala din capitală se numeşte catedrală naţională. De exemplu, National Cathedral din Washington este catedrală naţională, în care au loc şi ceremonii cu valoare de simbol naţional. De remarcat faptul că în Bucureşti a fost construit stadionul Naţional Arena cu o capacitate de 55.000 de locuri, din fonduri publice, fără mari proteste în legătură cu oportunitatea acestui obiectiv sportiv naţional. În schimb, Catedrala Mântuirii Neamului, cu o capacitate de 5.000 de locuri, va fi construită doar parţial din fonduri publice, ceilalţi bani fiind din donaţii ale clerului şi credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate. 
  
6. Catedrala Mântuirii Neamului Românesc este complementară şcolilor şi spitalelor din România 
  
Noua Catedrală Patriarhală nu poate fi pusă în concurenţă sau opoziţie cu şcolile şi spitalele din România, aşa cum fac cei ostili construirii ei, deoarece ea este complementară acestora. Şcolile publice din România sunt concurate şi completate de multe şcoli particulare, apărute după anul 1990, aşa cum spitalele şi alte unităţi medicale de stat sunt concurate şi completate de centre medicale private. În schimb, Catedrala Mântuirii Neamului nu poate fi înlocuită de una privată, deoarece Catedrala este un simbol al unei mari comunităţi în rugăciune, al unui oraş întreg. Biserica este singura şcoală care nu se finalizează cu examenul de bacalaureat sau cu studiile de doctorat, ci rămâne permanent o şcoală spirituală pentru toată viaţa, care îndrumă oamenii să caute viaţa cerească veşnică, încă din timpul vieţii lor pământeşti. În plus, ea este singurul spital care vindecă pe om de păcate prin iertare şi prin cultivarea virtuţilor spre a dobândi sănătate sufletească şi iubire curată pentru armonia în familie şi societate. Aşadar, Biserica este şcoală spirituală şi spital duhovnicesc, complementară tuturor şcolilor şi spitalelor publice. 
  
De aceea, la solicitarea Bisericii, în şcolile publice se predă şi religia care educă pe copii şi tineri în spiritul valorilor perene şi eterne, completând astfel disciplinele ştiinţifice, iar în spitale sunt prezenţi preoţi de caritate care ajută şi completează practica medicală ştiinţifică, întrucât omul este nu numai trup, ci şi suflet. Biserica Ortodoxă Română îşi desfăşoară activitatea şi contribuie la viaţa societăţii româneşti în cadrul legal existent şi în modul său specific. Când construieşte sau repară lăcaşuri de cult, ea primeşte uneori fonduri din bani publici pentru că: a fost deposedată de multe proprietăţi în secolul al XIX-lea şi în timpul comunismului, membrii ei sunt cei mai numeroşi contribuabili la impozitele către stat, deţine cele mai multe monumente istorice şi de artă care fac parte din patrimoniul naţional şi nu este susţinută din fonduri externe. Întrucât lucrările de construire a Catedralei Mântuirii Neamului au început, în prezent se desfăşoară, cu aprobarea Sfântului Sinod, o amplă colectă în toate parohiile şi mănăstirile din Patriarhia Română, pe bază de chitanţiere special imprimate pentru susţinerea financiară a acesteia. 
  
Dacă în majoritatea democraţiilor europene occidentale, inclusiv în cea franceză, Biserica majoritară este susţinută, în diferite moduri, din bani publici, şi cultele din România pot fi sprijinite parţial din bani publici. În Statele Unite ale Americii, situaţia este diferită, pentru că acolo bunurile Bisericii nu au fost naţionalizate, cum s-a întâmplat în mai multe state europene, care, din acest motiv, au prevăzut măsuri compensatorii pe termen lung. 
  
Catedrala Mântuirii Neamului va completa lucrarea ei spirituală cu activitatea socială (cantină pentru pelerinii săraci, centrul de diagnostic şi tratament etc.), ea având astfel o multiplă utilitate publică. 
  
Biserica Ortodoxă Română nu se conduce după sondaje de opinie publică, adică nu se orientează după procente schimbătoare, ci după percepte religioase statornice. Preocuparea ei principală nu este popularitatea din sondaje, ci conştiinţa datoriei pastorale şi misionare în faţa lui Dumnezeu şi a credincioşilor pe care-i slujeşte, indiferent de gradul de democraţie al societăţii în care se află Biserica. 
  
Dialogul Bisericii Ortodoxe Române este mai întâi un dialog viu şi concret cu cei care participă constant la viaţa ei şi o ajută efectiv, nu rămân simpli spectatori critici, sceptici sau indiferenţi. Biserica noastră nu exclude dialogul cu oameni de alte credinţe şi convingeri, când aceştia apără sau promovează valori perene, nu doar mode efemere sau atitudini conjuncturale partizane. 
  
7. În concluzie, este mai util şi mai demn să construim cu bucurie un spaţiu-simbol al comuniunii decât să apărăm cu patimă un vid spiritual!... 
  
Acest adevăr este confirmat de mulţimea clericilor şi credincioşilor români care deja au început să ofere cu bucurie bănuţul lor pentru Catedrala care reprezintă dorinţa lor de întărire în credinţă şi de înălţare în demnitate. 
  
Concluzii finale şi încheierea 
  
În acest fel stând lucrurile, ne minunăm pe zi ce trece văzând câtă dreptate a avut istoricul Gheorghe Brătianu când, scriind o scurtă istorie a românilor, i-a numit pe aceştia „un miracol şi o enigmă a istoriei“. Şi suntem într-adevăr un miracol că ne mai găsim şi regăsim pe aici, în ciuda atâtor încercări în care alogenii au vrut să devenim altceva. Suntem deopotrivă o enigmă pentru că, nu de puţine ori, ne-am păstrat în starea de latenţă, ieşind în evidenţă când şi când, fie prin vreun domnitor, fie prin vreo luptă sau prin vreo carte, dar, mai ales prin capacitatea unora dintre noi de a pune piedică celui cu idei bune sau cu iniţiative care să ne scoată din starea de latenţă. Dacă la această „calitate“ mai apare şi câte un alogen (care nu are, de fapt, nici un interes să vadă că pe acest spaţiu oamenii excelează), mulţi dintre noi şi în spiritul ospitalităţii tipic româneşti, fără simţ critic, receptează foarte repede ideile „dezinteresate“ ale acestuia (doar este străin şi nu are nici un interes), blocând de cele mai multe ori iniţiativele marilor bărbaţi care vor să ne scoată din anonimat şi din interiorul unei culturi care a excelat în miniaturi, broderii, frontispicii de cărţi şi construirea de odăiţe... 
  
Până de curând, în multe din regiunile româneşti s-a cultivat nu monumentalitatea, ci stilul „odăiţă“. Să credem că şi sub acest aspect sugerăm ideea că în venele noastre nu curge sânge de roman - care avea simţul monumentalităţii - ci sânge de dac? Aici, în odăiţă, românul şi-a mâncat sărmăluţa sau fasolea, udată cu un pahar, două-trei, mai multe sau foarte multe de vin sau de ţuică. Şi atunci, având de-a face cu oameni într-o asemenea stare de euforie, nu mai este de mirare că, de multe ori, străinii au făcut aici ceea ce nu reuşeau la ei acasă, spunând despre România că este ţara tuturor posibilităţilor (până şi a celor imposibile altundeva). 
  
Capacitatea unor compatrioţi de-ai noştri de a fura pălăria celorlalţi, adică de a-i păcăli pur şi simplu, şi a dovedi că mulţi dintre noi nu simt cu propria lor inimă şi nu cugetă cu propriul lor cap s-a arătat din momentul în care a reapărut în spaţiul românesc ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului pusă în circulaţie în societatea românească în anii 20 ai secolului trecut, de eroii Primului Război Mondial care au voit ca mormântul ostaşului necunoscut, adică al românului anonim care şi-a jertfit viaţa pentru pământul său, să fie într-o asemenea Catedrală, Naţională. 
  
Alergia unor alogeni necreştini la tot ceea ce înseamnă edificiu religios creştin pe teritoriul românesc a crescut acum, unindu-se cu o cultură de odăiţa unora, cu o capacitate a altora de a pune piedici realizării ideilor bune şi a păcăli pe cei naivi. Aceştia încearcă să-şi exercite abilitatea de hoţ, furând românului de bun-simţ, nu numai pălăria, ci şi ideile bune de sub pălărie, cu alte cuvinte, ducându-l de nas, mai nou, manipulându-l. Concret, au lansat gogoaşa (înghiţită de mulţi) a inutilităţii unei catedrale, pe motiv că ar presupune sume enorme într-o vreme când majoritatea românilor sunt săraci şi, în subsidiar, că s-ar atenta la libertatea de conştiinţă a câtorva persoane care nu cred în Dumnezeu, de fapt, în Iisus Hristos. 
  
Pentru domniile lor nu contează principiul majorităţii, specific democraţiei. Ei clamează să li se respecte dreptul de a nu crede, în ciuda faptului că neagă dreptul majorităţii de a crede şi a-şi exercita credinţa. Procedează ca infractorul care face apel la Drepturile Omului în închisoare, unde a ajuns tocmai pentru că el nu a respectat drepturile celorlalţi oameni. Trebuie să ştie tot românul că Bucureştiul este singura capitală europeană care nu are catedrală. Ne putem, oare, mândri cu o asemenea lipsă? Nicidecum! Nimeni nu poate excela nicăieri prin carenţe. Inexistenţa unei catedrale în Bucureşti este o mare carenţă, nu numai a Capitalei noastre, ci şi a poporului român căruia mulţi dintre vizitatorii străini îi reproşează că nu a fost capabil să aibă în capitala ţării ceea ce capitalele lor au: Catedrală. 
  
Nu ştiu de ce unora dintre noi le este indiferentă o atare apreciere, ştiut fiind că nu suntem mai prejos decât alte popoare europene. În orice capitală europeană mergi, vei constata că emblema şi mândria acesteia o constituie catedrala, nu şoselele mărginaşe, numite „centură“. Quartetul format din românul consumerist, cârcotaşul de profesie, alogenul proaspăt vopsit român şi cel care se află în elementul său atunci când este manipulat a început lamentaţia împotriva construirii unui templu de artă şi spiritualitate ca acoperiş spiritual peste capitala ţării. Aşadar, au şi apărut acţiunile de împiedicare a realizării acestui edificiu, necesar unui popor care vrea să lucreze la propria lui demnitate. Un popor îşi arată demnitatea în ceea ce construieşte ca neam în istorie. Catedrala face parte din demnitatea unui popor. La edificarea ei ar trebui să-şi aducă contribuţia orice român. Şi să fie bucuros că i se dă o asemenea şansă. 
  
Prin urmare, Catedrala nu este nici hală, nici aulă, ci un spaţiu unde ne rugăm în mod public şi în mod individual, un spaţiu în care ne regăsim în propria noastră identitate de popor creştin. Pentru acest motiv, Patriarhia a căutat şi caută specialişti care au mai construit biserici, dar care ştiu că bisericile, mari sau mici, sunt construite pentru rugăciune, nu pentru a impresiona şi a-ţi da fiori reci când te vei afla lângă sau în ele din cauza stilului epocii. De aceea nu au motiv de supărare specialiştii în blocurile comuniste sau cei care au construit monstruozităţile stresante postrevoluţionare din jurul Capitalei şi nu ar trebui să se cantoneze doar în „a monitoriza critic“ dorinţa Patriarhului României de a construi o Catedrală care să fie spaţiu adecvat rugăciunii. 
  
Alţii, apărătorii statornici ai culturii de odăiţă, care nu au nici o legătură cu ceea ce este conştiinţa demnităţii naţionale, sunt îngrijoraţi că românii vor sărăci dacă se va începe construcţia catedralei. Temerilor vegetative ale acestora se adaugă şi interesul alogenilor, care vor ca românii să nu facă nimic pentru ei, ci numai pentru alţii. Vezi, Doamne, dacă ar lucra pentru ei, ar sărăci! Trebuie ştiut că planul construirii Catedralei Neamului pe care Patriarhul României l-a pus în lucrare nu va sărăci pe nimeni, dimpotrivă! 
  
În neamul românesc sunt mulţi care doresc să pună, nu o cărămidă, ci multe la construirea Catedralei Demnităţii Noastre. Sunt mulţi care sunt gata să ofere tot ceea ce pot spre realizarea visului urmaşilor celor care au trudit la ridicarea frumoaselor mănăstiri din Moldova, Bucovina, Curtea de Argeş şi al eroilor de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi de pretutindeni sau din alte locuri de a avea şi ei o Catedrală în capitala ţării, după modelul celorlalte capitale europene. Visul celor mai mulţi dintre noi de a fi în rândul lumii. Da, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc ne introduce în rândul lumii civilizate. Numai în jurul unei asemenea instituţii s-ar putea cristaliza multe din cele ce ţin atât de latenţele, cât şi de dorurile românului. 
  
Construcţia Catedralei, departe de a secătui buzunarele românului, le va îndestula. Va fi o lucrare complexă care necesită mulţi specialişti, începând cu proiectanţii şi terminând cu artiştii şi muncitorul în lemn, în fier sau în piatră. La edificarea ei, Patriarhia Română oferă locuri de muncă, nu unul-două, ci sute. Prin urmare, cel puţin, chiar şi pentru această oportunitate, românii trebuie să-şi dorească începerea cât mai repede a lucrărilor, zădărnicind acţiunile celor străini de românism, prin neam sau (in)cultură, de blocare a construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Construirea Catedralei vine dintr-o necesitate şi la timpul potrivit, nu din frustrări sau complexe. Cel puţin din necesitatea pe care o simt cei mai mulţi dintre locuitorii acestei ţări de a afirma şi a confirma că românii au depăşit nivelul împiedicării bunelor intenţii pe care elita neamului nostru vrea să le pună în operă, că-şi cinstesc eroii, că ştiu şi pot să-şi edifice propria ţară, unindu-şi eforturile în construirea Catedralei Mântuirii Neamului, că ştiu şi pot să depăşească emblema pusă de vecinii noştri europeni cum că românii nu au simţul monumentalităţii, ci numai pe cel al miniaturii şi odăiţei. (Potrivit afirmaţiilor Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Răducă, publicate în Ziarul „Lumina de Duminică” din 07.03.2010 -http://www.ziarullumina.ro/articole;1185;1;34975;0;Catedrala-Mantuirii-Neamului-o-prioritate-spirituala-pentru-Romania.html)... 
  
În loc de epilog 
  
Referitor la inițiativa legislativă recentă privind modificarea Ordonanței de Guvern nr. 19/2005 privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, astfel încât acest proiect să nu mai poată fi finanţat din bani publici, facem următoarele precizări: 
  
Construirea Catedralei Mântuirii Neamului este un vechi proiect de peste 130 ani. După Războiul de Independență din anul 1877, când bulgarii au hotărât construirea Catedralei Alexandru Nevski din Sofia, ca expresie de recunoştinţă faţă de soldații căzuți pentru independența Bulgariei de sub Imperiul Otoman, regele Carol I (1866 1914) a promulgat Legea nr. 1750/1884 în care se preciza necesitatea construirii unei catedrale ortodoxe în București. Prin aceeași lege, Statul român aloca un buget de 5 milioane de lei pentru construirea acesteia, sumă care reprezenta aproximativ 5% din bugetul țării, însă, din nefericire, începerea lucrărilor a fost amânată. 
  
Primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea (1925 1939), a reluat ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, mai ales după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, ca fiind un deziderat național. În prezent, proiectul a devenit o realitate, construcția este avansată şi poate fi finalizată până în anul 2018. 
  
Afirmația domnului deputat Remus Cernea că obiectivul Catedrala Mântuirii Neamului nu ar trebui să se mai afle în programul România 100, menit să marcheze, în anul 2018, o sută de ani de la constituirea Statului unitar Român, arată lipsa de respect și de adeziune a domnului Remus Cernea față de istoria și credinţa poporului român. 
  
Construirea Catedralei Mântuirii Neamului este o necesitate de ordin practic atât în ceea ce privește spațiul din Sfântul Altar, cât și spațiul destinat credin¬cioșilor. Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei, construită în urmă cu peste 350 de ani (1656 1658) ca biserică de mănăstire, având doar provizoriu statutul de catedrală, stabilit de Patriarhul Miron Cristea în anul 1925, nu mai corespunde astăzi cerințelor liturgice, pastorale şi de reprezentare ale Bisericii Ortodoxe Române. 
  
Dacă până în anul 1990 Sfântul Sinod era format doar din 12 membri, în prezent numărul ierarhilor este de 53. În acelaşi timp, capacitatea actualei Catedrale Patriarhale din Dealul Mitropoliei este de aproximativ 500 de persoane, situaţie în care numeroşi credincioşi sunt nevoiţi să participe la Sfânta Liturghie aflându se în exteriorul acesteia, de multe ori în condiţii de vreme nefavorabilă. 
  
Toate catedralele şi bisericile mari construite după anul 1990 în alte orașe ale României au primit sprijin financiar de la bugetul central sau de la bugetele locale, potrivit Constituției României (art. 29 30), Legii Cultelor nr. 489/2006, O.G. 82/2001 şi H.G. nr. 1470/2002. 
  
Autorităţile Statului român au înţeles necesitatea construirii Catedralei Mântuirii Neamului ca necesitate practică, dar şi ca simbol al demnității şi unității naţionale prin adoptarea în unanimitate a Legii Catedralei nr. 261/2005, precum şi ca o reparație morală pentru bisericile demolate sau translate din Bucureşti pentru a construi în locul lor Casa Poporului. 
  
În art. 1 alin. (2) al acestei legi se prevede că fondurile necesare construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita alocărilor bugetare anuale, precum și de organele administrației publice locale. În acest context, aprobarea iniţiativei legislative a domnului deputat Remus Cernea ar constitui o discriminare între Catedrala Mântuirii Neamului și orice alt locaș de cult, al oricărui cult religios recunoscut din România, sprijinit financiar de către stat. 
  
Menţionăm că în alte state din lume, marile catedrale s au construit şi cu sprijinul financiar al Statului sau prin acordarea de facilități fiscale pentru societățile comerciale care au contribuit la edificarea acestora. De exemplu, Catedrala Națională din Washington DC (SUA), Catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova (Rusia), Catedrala Sfântul Sava din Belgrad (Serbia) etc. 
  
Viitoarea Catedrală Patriarhală sau Catedrala Mântuirii (eliberării) Neamului va fi un obiectiv arhitectural şi turistic important pentru Bucureşti, singura capitală europeană care nu are încă o Catedrală reprezentativă pentru credinţa majorității locuitorilor săi (două milioane de creștini ortodocși). După cum sume importante de bani au fost alocate de la bugetele de stat centrale și locale pentru Biblioteca Naţională, Teatrul Național şi Arena Națională, obiective reprezentative din București, deși nu toți cetăţenii merg la bibliotecă, teatru sau stadion, tot astfel este justificat şi sprijinul financiar de la Stat pentru Catedrala Mântuirii Neamului… 
  
Atitudinea ostilă a domnului Remus Cernea faţă de noua Catedrală s a manifestat şi în anul 2007, când Asociația Solidaritate pentru libertate de conștiință, condusă pe atunci de dânsul, a pierdut definitiv și irevocabil în fața instanțelor judecătoreşti o acțiune în contradictoriu cu Patriarhia Română. 
  
Ca şi atunci, şi în prezent citatele trunchiate din legislație au devenit o regulă în slaba argumentare a domniei sale. 
  
De exemplu, domnul deputat Remus Cernea ignoră cu bună ştiinţă mențiunea explicită din Legea cultelor nr. 489/2006, potrivit căreia Cultele religioase recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului pentru cheltuielile privind… con¬strucții noi (art. 10 alin 6). 
  
În schimb, acesta încearcă să deducă din neutralitatea statului (inclusiv față de ideologiile atee) o interdicție a autorităţilor de a acorda sprijin cultelor recunoscute, potrivit reglementărilor existente. 
  
În concluzie, recenta inițiativă legislativă provocatoare a domnului deputat Remus Cernea are ca scop legiferarea de către Parlamentul României a unei interdicţii de finanţare a viitoarei Catedrale Patriarhale, iniţiativă care intră în contradicție cu Constituția României (art. 30) şi Legea cultelor nr. 489/2006… (Biroul de presă al Patriarhiei Române). 
  
(Cf. Biroul de presă al Patriarhiei Române - http://ziarullumina.ro/o-constructie-avansata-trebuie-finalizata-107335.html - 25.11.2015; 
  
http://basilica.ro/o-construcie-avansatA-trebuie-finalizatA-110698.html – 25.11.2015). 
  
Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Biserica şi, de fapt, Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile, cele acoperite de umbra păcatului, a patimii şi a morţii!... 
  
Stelian Gomboş 
  
Referinţă Bibliografică:
Vorbirea despre Biserică între curs şi discurs sau a cuvânta, într-un duh creştinesc, despre Catedrala Mântuirii Neamului Românesc... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1792, Anul V, 27 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!