Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   



Exodul musulman din Orientul Mijlociu şi Africa reprezintă cea mai mare provocare umanitară pentru Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial până astăzi – interviu cu Dan Dungaciu...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Exodul musulman din Orientul Mijlociu şi Africa reprezintă cea mai mare provocare umanitară pentru Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial până astăzi – interviu cu sociologul şi profesorul Dan Dungaciu…  
   
Câteva repere bio-bibliografice  
   
Domnul Dan Gheorghe Dungaciu s-a născut la data de 3 octombrie anul 1968 în municipiul Târgu Mureș; este un sociolog și geopolitician român, fost consilier al președintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, pentru problemele integrării europene a acestei ţări. Are și cetățenia Republicii Moldova.  
   
Domnul Dan Dungaciu este Profesor Universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI).  
   
A studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Germania), Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Grecia), Central European University (Ungaria), Departament of Social Studies, Polytechnic University (Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Germania).  
   
Este membru al mai multor asociaţii naţionale şi internaţionale de profil şi laureat al premiului Dimitrie Gusti pentru sociologie al Academiei Române (1995) şi al Premiului Internaţional pentru Sociologie al Universităţii din Istanbul - Turcia (2001).  
   
Dintre lucrările şi cărţile publicate amintim câteva:  
   
Sociologia și geopolitica frontierei (coautor), 2 volume, 1995;  
   
Istoria sociologiei. Teorii contemporane (coautor), 1996  
   
“Rețelele omeniei” și rețelele mistificării, 1997  
   
Enciclopedia valorilor reprimate, 2 volume, 2000 (coautor)  
   
Statul și comunitatea morală. Memorii (1904-1910), Traian Brăileanu, (ediție îngrijită, studiu introductiv și repere bibliografice de Dan Dungaciu), 2002  
   
Sociologia românească interbelică în context european, 2002  
   
Națiunea și provocările (post)modernității, 2002  
   
Moldova ante portas, 2005  
   
Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest, Editura Cartier, Colecţia Cartier Istoric, 2009 şi multe altele...  
   
Exodul musulman din Orientul Mijlociu şi Africa reprezintă cea mai mare provocare umanitară pentru Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial până astăzi. Aflat sub presiunea imigranţilor care vin în număr tot mai mare pe bătrânul continent, proiectul european se află în impas. Care va fi soluţia aleasă de europeni pentru a rezolva chestiunea în cauză rămâne de văzut. Despre problemele pe care le ridică integrarea celor care vin acum în Europa am vorbit cu Domnul Prof. Univ. Dr. Dan Dungaciu - Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.  
   
Aşadar, problema refugiaților din Orientul Mijlociu și Africa este departe de a se fi încheiat. Soluțiile propuse pentru rezolvarea acestei crize - relocarea oamenilor, împărțirea lor pe cote obligatorii între statele euro¬pene, acordarea de sprijin financiar consistent țărilor care au pe teritoriul lor un număr mare de emigranți - nu par a stopa exodul musulman. Dimpotrivă. Numai atunci când în țările de origine ale emigranților lucrurile se vor așeza, putem spera la o schimbare de situație. În consecinţă, Domnul Profesor Dan Dungaciu ne vorbește despre cauzele care au stat la baza acestei crize și despre multiculturalism ca politică falimentară în Europa.  
   
- Stimate Domnule Profesor, cine sunt cei care bat astăzi la porțile Europei? Care este statutul lor? Sunt emi¬granți, refugiați din calea războiului?  
   
- Sunt întrebări foarte importante. Statutul de migrant este unul foarte discutat în spaţiul european astăzi. Dintre cei care au venit în Europa în anul 2014, 122.000 au fost sirieni, 41.000 afgani, 47.000 din Kosovo.  
   
Deci nu sunt toţi din zonele de conflict, ci şi din Balcanii de Vest. Atunci, lumea este foarte atentă să facă o clarificare în ceea ce priveşte cel puţin zona Balcanilor de Vest. Germania, în noiembrie 2014, a votat o lege prin care state precum Bosnia - Herţegovina, Macedonia şi Serbia sunt „state sigure".  
   
Altminteri spus, oricine vine de acolo nu se mai califică pentru statutul de refugiat. Poţi fi imi¬grant economic, care te califici pentru şedere într-un stat ca Germania sau nu. În acest moment, 99% dintre cetăţenii ţărilor de mai sus nu se mai califică pentru ședere în Germania. Germania vrea să introducă acelaşi statut pentru Albania, Kosovo şi Muntenegru. Asta înseamnă că aproape nimeni care pleacă din Balcanii de Vest nu va mai putea intra în Germania sau să-şi legalizeze situaţia acolo.  
   
Asta sigur reduce presiunea migraţiei în Occident, pentru că, în primele luni ale anului 2015, circa 26% din cei care au aplicat pentru spaţiul Uniunii Europene sunt din Kosovo, 4% din Albania, 3% din Serbia. Din Siria şi Afganistan sunt 23%.  
   
Deci, cifrele sunt aproape la egalitate. Dacă Germania „scapă" de Balcanii de Vest, înseamnă că 40% din migranţi nu mai intră în discuţie. Ce se întâmplă cu cei din Orientul Mijlociu, acolo lucrurile sunt mult mai limpezi. Ei sunt refugiaţi şi se află sub incidenţa legislaţiei internaţionale, a Convenţiei de la Geneva din anul 1951 şi alte acte aferente care stipulează că statele ce îi primesc trebuie să se ocupe de ei ca de nişte refugiaţi de război.  
   
- Care este identitatea religioasă a celor nou - veniți?  
   
- Aici cred că lucrurile sunt evidente. Dar aş face o nuanţă. Nu este vorba că sunt musulmani sunniţi sau şiiţi. Ci mă refer la intensitatea religioasă a trăirii islamului. În România de pildă, vedem, dacă ne uităm la comunitatea musulmană de la noi, două tipuri, două atitudini. Una este musulmană turcică şi alta este cea a musulmanilor arabi care s-au mutat mai recent în ţara noastră.  
   
Aceștia au un alt fel de raportare la religie şi la rolul religiei în societate. Dacă vorbim despre musulmanii turci sau tătari de la noi, observăm o acomodare, o acceptare a unor norme politice existente la noi. Pe când ceilalţi sunt mai insurgenţi şi mai puţin dispuşi să se aşeze sub o autoritate recunoscută, care este statul român. Aşa se întâmplă şi în cazul acestei migraţii. Sigur că aproape toţi sunt musulmani, dar tipul de abordare, intensitatea religioasă, de relaţionare cu noul establishment politic dintr-o ţară sau alta diferă în cazul lor. Este adevărat, nici Turcia nu mai este cea care aplica cândva spre integrarea europeană, dar este cert că tipul de islam pe care îl practică cei veniţi din Afganistan, Siria, Libia, Irak este unul diferit, care trebuie tratat ca atare.  
   
Prin urmare, ne vom confrunta cu o situaţie nouă. Şi aceasta, pentru că nici islamul din Occident nu mai este aşa cum îl cunoşteam cu ceva vreme în urmă. Este evident că islamul va produce, nu neapărat acum, ci pe termen mediu, efecte pe care în clipa de faţă nu le intuim. Mulţi spun că migranţii veniţi acum nu sunt automat terorişti, pentru că teroriştii s-ar putea infiltra în spaţiul european prin alte mecanisme.  
   
Dar noi nu vorbim acum doar de azi, ci şi de ziua de mâine şi de poimâine. În aceste condiții, cred că inclusiv chestiunea preconizatei moschei din București ar trebui revizuită...  
   
- Care este strategia europeană față de valul imi¬granților veniți din Ori¬ent? Se observă o lipsă de coerență în privința acestei politici. Vedem cum vecinii unguri ridică garduri în calea invadatorilor, în Germania se fac mitinguri umanitare, de compasiune pentru situația celor ve¬niți, Polonia refuză din start imigranții, Slovacia ar primi, dar numai de credință creștină.  
   
- Nu există o strategie europeană pe acest subiect. Ne place sau nu, ăsta este un fapt. Europa nu are în acest moment un mecanism de abordare a acestei chestiuni. Europa nu are soluții și nu trebuie să fim excesivi de optimiști. Sigur, europenii au anunţat că pe 14 septembrie va fi o reuniune de urgenţă. A fost un pic amuzant că s-a anunţat cu trei săptămâni în urmă că va fi o reuniune de urgenţă... Angela Merkel, la rândul ei, a spus că pe 24 septembrie va veni cu un plan privind imigranţii. Acum este un haos, iar valul de imi¬granţi a trecut ca o vijelie şi a ajuns până în Germania cu mici blocaje pe frontiera ungaro - austriacă, şi aceasta, în pofida reglementărilor Uniunii Europene. Pentru că în momentul în care austriecii au pus un blocaj şi au controlat nu neapărat frontiera, ci autostrada care merge spre Germania, este clar că se întâmplă ceva, adică libera circulaţie a intrat într-o oarecare criză.  
   
Repet, în această clipă nu există o soluţie. Va fi o provocare pentru modul în care Uniunea Europeană va gestiona de aici înainte chestiunea. Ideea că fiecare stat va primi cote a fost deja respinsă odată. România a acceptat aceste cote dincolo de norma europeană. Era doar sugestie, nu o normă europeană. Această propunere nu cred că este o idee fezabilă. Pentru că trebuie să spui: Ce cote primim? Timp de câţi ani? Ce se va întâmpla peste un an de zile? Dar peste doi ani? Şi cine ştie cine va fi atunci la guvernare în România? Dar în Europa? Dacă nu există stipulări clare și totul este lăsat la discreția unora sau altora, nu avem soluții, ci improvi¬zații.  
   
Subliniez din nou, sunt întrebări care trebuie să ne dea de gândit. Situaţia este una dinamică. Noi vorbim astăzi cu liderii europeni, dar nu ştim cum va arăta inclusiv Germania în anul 2017, după alegerile de acolo. Nu este vorba aici de extrema - dreaptă. Mă refer la partide de tipul Alternativa pentru Germania. Acest partid, la ultimele alegeri din anul 2013, a câştigat 4,7% din sufragii, iar la europarlamentare a luat 7%. Pragul pentru intrarea în Parlamentul german este de 5%.  
   
Deci, sunt a¬proape. Acest partid nu este „extrema dreaptă", este un partid de intelectuali, de universitari şi are ca proiect inclusiv ieşirea din zona euro, dacă va fi cazul, susținând evident şi blocarea valului imigranţilor. Astfel de partide, care sunt mici în procente, nu ştim cum vor evolua în viitor. Ca aceste partide de tip Alternativa pentru Germania să nu crească, partidele din mainstream vor fi obligate să adopte tipul de valori pe care partidele mici le practică pentru ca să-şi păstreze electoratul. La fel s-a întâmplat şi în Marea Britanie cu David Cameron, în Franţa cu Sarkozy, în Danemarca, în Suedia etc.  
   
Dacă așa stau lucrurile și migrația devine temă de campanie, sigur că politica europeană se va schimba. Pentru că tu, ca partid care guvernezi, trebuie să fii atent să nu dai muniţie adversarului politic. S-ar putea ca Europa, în timp, dacă nu ges¬tionează bine această chestiune, să ajungă realmente o fortăreaţă care să se închidă, care să suspende acordurile Schengen, în care, Doamne fereşte, să apară două viteze, pe de o parte, Occidentul puternic vrea să se apere de imigranţi, pe de altă parte, esticii, care nu vor fi în stare, vor rămâne în altă parte, deşi formal, în Uniunea Europeană, dar nu ca parte a deciziei mari, vor fi „europeni de a doua categorie".  
   
De aceea trebuie generată o politică inclusivă care trebuie să-i cuprindă pe toţi, nu doar pe unii, şi în acelaşi timp realistă. Cum va arăta ea? Greu de spus. Nu ştiu spre ce vom merge. Spre o politică de tip american, în care americanii, prin Immigration Act din anul 1990, acceptă anual 700.000 de oameni, nici mai mult, nici mai puţin. Pentru că ei au făcut un calcul din care a rezultat că America poate absorbi pe lângă imigraţia ilegală acest număr de persoane. Europa nu are aceste politici de limitare.  
   
Aici, cine reuşeşte să intre este bine intrat. Germania este entuziastă, aţi spus. Nu ştiu dacă este chiar aşa. Pentru că, de obicei, manifestaţiile împotriva imigranţilor nu se dau la televizor. Acolo apar doar părţile bune, frumoase. Noi nu ştim cum gândeşte populaţia sau cum va gândi mâine. Ministrul de interne german a vorbit deja despre o regândire a acordurilor Schengen. Germania în curând va bloca imigraţia din Balcanii de Vest.  
   
- Cu alte cuvinte, avem şi aici o atitudine mai rezervată, cel puțin la o categorie de populație. Un deputat german vorbea de curând despre procedura de impeachment (punere sub acuzare/blam) pentru Ungaria şi Austria fiindcă au permis ca imigranţii să ajungă în Germania nestingheriţi şi neverificaţi. Ceea ce e corect pe fond.  
   
- Nu ştim, deci, nici în Germania ce se va întâmpla, chiar dacă acum există un entuziasm aproape exhibat de unii. Germania trebuie să ne preocupe pentru că, dacă acest stat va ajunge să blocheze chestiunea imigranţilor sau să se radicalizeze, proiectul european se va închide. Nu Marea Britanie, nu Franţa, Germania este miza aici. Ea poate trage după ea proiectul european și doar ea îl poate bloca. Deocamdată este benevolentă. Dar nu poate avea această atitudine la nesfârşit. Nu poţi să asumi fără limite imigranţi. De ce? Pentru că numărul lor creşte geometric. Cum se produce asta? Este simplu. În momentul în care imigranții ajung, ei transmit acasă mesajul că au sosit cu bine. Cu cât ajung mai mulți la destinația dorită, cu atât transmisia este mai mare. Și transmit și încrederea călăuzelor.  
   
Călăuzele funcționează pe un mecanism de încredere. Pentru că, dacă n-a ajuns cineva, o rudă de exemplu, tu știi că a plecat persoana cu călăuza respectivă și acela își pierde jobul. Dar dacă a ajuns, cel care pleacă are încredere în călăuză și rețeaua lui și, în plus, are încredere că are unde să stea, într-o primă instanță, pentru că se va întâlni cu cei care deja s-au instalat acolo, în Occident. El va veni la niște rude, prieteni etc., nu va ateriza într-o zonă a nimănui. Va fi o creștere geometrică a emigrației dacă Germania îi va putea înghiți pe toți aflați acum în discuție.  
   
La început, „decolarea" migrației este foarte lentă, dar, odată pornită, ea crește. Și cu cât mai mulți se așază în spațiul european, cu atât mai mulți vor veni. Tacit, Germania face o invitație...  
   
Deci nu poți spune, gata, i-am primit pe aceștia și de mâine stăm liniștiți. Nu, mâine vei avea o presiune și mai mare. Orice măsură umanitară are două fațete. Încă un exemplu: Europenii au spus să întărim misiunea Fortex, să aducem cât mai multe nave ca să nu se înece refugiații în Marea Mediterană. Exista o propunere din partea României ca să trimită și ea fregatele în Mediterana pentru a salva oameni. Ce a spus David Cameron? Premierul britanic a zis: „Domnilor, dacă pu¬neți cât mai multe nave în Mediterană ca să salvăm pe cât mai mulți, va crește migrația". Și asta este logic. Când știi că vei fi salvat, te vei duce cu orice risc, te vei și arunca în apă înot, dacă vor veni să te ia cu barca. Problema este însă alta: bun, să zicem că îi salvăm, dar unde îi duci? Pentru că David Cameron a mai spus ceva: „Vom trimite o navă britanică, dar niciodată pe cei care-i vom salva nu-i vom aduce în Anglia, îi vom lăsa tot în Italia".  
   
Prin urmare, nici asta nu rezolvă problema, faptul că Europa investeș¬te în misiunea din Marea Mediterană, căci generează tot „efecte perverse", cum zic sociologii.  
   
- Cum ar trebui să se po¬zi¬ționeze România în acest cor care cântă pe mai multe voci?  
   
- Ar fi ideal să existe un proiect unitar european. Deocamdată nu este. România nu o să-l determine, dar trebuie să fie o voce care să susțină eventual prin¬tr-un regim de alianțe politice un proiect care să nu facă excluderi, adică să se aplice doar unora, și nu tuturor.  
   
Este foarte important ca Europa să nu se rupă sub această povară. Astăzi ne confruntăm cu cea mai mare presiune pusă asupra proiectului european. Și aceasta nu lucrează pe termen scurt, ci lung. Poate nu direct, ci indirect, prin vot, prin democrație, prin lideri care ajung în poziții importante, prin influențe, prin șubrezirea sau dărâmarea acordului Schengen. Așa lucrează migrația și poate lucra nociv pentru proiectul european.  
   
- În al doilea rând, România a acceptat deja o anumită cotă de imigranți. Și această problemă, cred eu, trebuie discutată și comunicată mai bine. Așa ceva nu se poate lansa în spațiul public oricum. Sunt niște acorduri? Avem vreo înțelegere? Câți refu¬giați putem lua? Cum? Dar la anul cum vom proceda? Pe ce ne bazăm când primim imigranți? Este o cerere UE sau un răspuns spontan al României? Avem capabilități suficiente? Avem suficienți translatori pentru cei nou - veniți?  
   
- Nu te poți lansa așa, fără o strategie. Sunt multe probleme care se ridică: integrare socială, educație, locuri de muncă etc. Dacă noi la ora actuală avem încă probleme de integrare cu comunitatea romă, este de presupus că vom avea dificultăți și cu cei care vor veni din Orientul Mijlociu.  
   
Numărul nu contează neapărat, pentru că este ușor să induci tensiuni foarte profunde în societatea românească. Este posibil să apară partide noi care să deturneze agenda politică și toată lumea să vorbească doar despre imigrație, să apară o polarizare de care România nu are nevoie. Lucrurile trebuie să fie gândite, cântărite și integrate într-o politică europeană la care România să fie parte.  
   
Ideea că România are acum șansa să își acopere deficitul demografic cu populație imigrantă este cea mai mare stupizenie posibilă. România are o problemă demografică și sociologii au semnalat-o de multe ori. Este adevărat. Dar administrația românească, politica românească trebuie să gândească o soluție și la această problemă, indiferent de ce se petrece acum.  
   
Nu vreau să fiu politically incorrect, dar nu ar fi o idee mai bună să-ți acoperi deficitul demografic cu populație românească care este în jurul tău? Am făcut un proiect de aducere a românilor din Republica Moldova, Ucraina și Timoc, care pot şi vor să lucreze în România?  
   
Poate aceștia, printr-un mecanism de burse sau programe inclusive, pot fi atrași. Mă refer la asistenți medicali, medici, constructori etc. Căci pot fi atrași foarte ușor cei care lucrează în construcții și locuiesc în Republica Moldova. Știți câți muncitori în construcții are disponibili acum Moldova, oameni care nu mai pleacă la muncă în Rusia? Foarte mulți.  
   
- Cineva spunea că Europa nu va mai fi niciodată ce a fost. Cum vedeți bătrânul continent în anul 2050?  
   
- Nu am globul de cristal la mine ca să vă pot răspunde la o asemenea întrebare. Depinde ce înțelegem prin Europa care a fost. Când Europa în devenirea ei a fost? La ce ne referim? Ea a intrat într-un proces de transformare de la epoca marilor descoperiri geografice până astăzi. Care este această Europă? Europa umanistă, iluministă, a lui Napoleon, a lui Hitler și a lui Mussolini, Europa postbelică? Europa a fost totdeauna într-o devenire. Nu pot identifica o anumită Europă la care să ne raportăm.  
   
Ceea ce trăim astăzi este clar, proiectul Uniunii Europene este pus sub o presiune enormă. Și pentru prima dată ar trebui să discutăm realist acest subiect. S-ar putea ca, în anul 2050 sau, mă rog, într-un orizont de timp, proiectul european să intre în criză.  
   
Deci, vorbind just, ne putem gândi ca, dintr-o evoluție internă europeană - nu dintr-o ame-nințare externă gen război, proiectul intern european să se prăbușească. Pentru că el nu stă bine pe aspectele acestea care țin de angajamente emoționale și identitare: bucurii, temeri, spaime, angoase. Sociologii știu asta.  
   
În sondajele de opinie publicate de eurobarometre, de pildă, când au fost întrebați europenii cum se identifică: „numai europeni", „europeni și națio¬nali", „naționali și europeni" și „numai naționali", „numai europeni", se identificau undeva pe la 4% maximum 7%. „Naționali și europeni" și „numai naționali" erau 80 - 84%.  
   
Altfel spus, chiar în perioadele de efuziune europeană noi vedeam pe eurobarometre că integrarea europeană a prins spațiul social, financiar, cultural, economic. Dar la zona identitară era un gripaj.  
   
De aceea Europa mergea bine când era prosperitate. Când a început criza economică sau s-a ivit o provocare de genul acesta, cu imigranții, europenii, vorba lui Grigore Vieru, „plâng și râd în limba lor".  
   
Deci temerile, bucuriile și angoasele sunt resimțite local. Iar localul acesta este deocamdată spațiul național. Că e bine, că e rău, asta e o altă discuție. Este un fapt. Europa are un fundament politic șubred - nu există, deocamdată, „noi, europenii", așa cum cei din SUA spun „noi, americanii" - care este suscitat de fiecare dată când apare o criză. „Noi, europenii" nu acționăm ca britanicii, care, atunci când au fost bombardați de naziști, s-au strâns toți împreună și au rezistat, sau precum americanii, care, atunci când se întâmplă un uragan în Louisiana, toți sar în ajutorul celor năpăstuiți, pentru că îi percep ca „de-ai lor". Nu. Noi nu simțim problema daneză ca o problemă a României. Sau portughezii nu simt problema Germaniei ca problema Portugaliei. Ei bine, nici nemții nu simt problema Greciei ca problema lor. Și atunci nu este nefiresc ca în ches-tiunea emigrației fiecare să joace politica de tipul: „sper să nu mi se întâmple mie".  
   
Revenind, această presiune a imigranților, care nu se va opri curând, s-ar putea să devină prima mare provocare pentru proiectul Uniunii, capabilă să răstoarne proiectul. Suntem deci, cel puțin teoretic, în fața po¬si¬bilității unui eșec al acestui proiect european integrator. Să sperăm că nu vom ajunge acolo.  
   
(Cf. Augustin Păunoiu - http://ziarullumina.ro/quo-vadis-europa--105196.html - 13.09.2015/07.10.2015).  
   
- Stimate Domnule Profesor, în altă ordine de idei, eu cred că înainte de a vorbi despre exodul musulmanilor din țările Orientului Apropiat și Africa de Nord în Europa ar trebui precizat ce a provocat această criză în țările de origine ale emi¬granților. Ce a adus Primăvara arabă acolo unde ea a avut loc?  
   
- Cred că legătura dintre fluxul de emigranţi pe care-l vedem astăzi şi evenimentele care au generat ceea ce se numeşte Primăvara arabă sigur că trebuie făcută, dar nu e neapărat singurul factor explicativ. Primăvara arabă s-a întâmplat prin anul 2011, deci cu ceva vreme în urmă. Ce a adus Primăvara arabă? Pe fond, ea a adus o demantelare (demolare, dezorganizare) a unor regimuri din Orientul Mijlociu, care, fiind blocate, reuşeau să genereze, prin blocajul pe care îl produceau, extrem de multă nemulţumire într-o societate care se transforma până la urmă în organizaţii de tip Al - Qaeda. Al - Qaeda este până la urmă produsul Ante - Primăvara arabă. Pentru că acele regimuri încremenite produceau în sânul societăţilor lor o enormă masă de nemulţumiţi, care se descărca fie împotriva regimurilor, fie a duşmanului perceput ca fiind Occidentul, şi în special Statele Unite.  
   
Primăvara arabă a demantelat aceste regimuri. Într-o primă instanţă a existat o speranţă că se poate schimba ceva în această zonă, şi chiar mişcările teroriste au fost într-un fel nu neapărat anihilate, ci puse cumva la muncă, deturnate. Partidele extreme care au reuşit să ajungă pe la putere au început să se confrunte cu „pericolul” guvernării. Una este să fii în afara jocului, alta este să fii la guvernare. Şi din punctul acesta de vedere terorismul a primit într-un fel un tip de lovitură.  
   
Aşa se explică faptul că nu am avut migraţii imediat după Primăvara arabă. Exista un capital de încredere, exista o speranţă, o redesenare politică a acestui spaţiu.  
   
Din nefericire, nu s-a întâmplat ceea ce foarte multă lume a sperat, anume că stabilitatea şi prosperitatea vor veni, iar populaţia va fi satisfăcută. Suntem acum în faza a doua, speranţele s-au spulberat, oamenii au fost obligaţi să plece pentru că Primăvara arabă a provocat o serie de războaie care nu mai contenesc, avem de-a face cu demolarea unor societăţi, aşezarea multora în taberele de refugiaţi. Iar populaţia din Orientul Mijlociu este acum pregătită psihologic să plece în spaţiul european.  
   
Dacă ne uităm în statistici, din anul 2008 încoace, migraţia, solicitanţii de azil înregistraţi prin Eurostat, a crescut de la 230.000 în anul 2008 până la 625.000 în anul 2014. Deci, avem o permanentă creştere, o atenuare în anii 2009 - 2010.  
   
Dar din anul 2011, de când a început Primăvara arabă, a început creşterea migranţilor în spaţiul european. Creşterea cea mai spectaculoasă am avut-o din anul 2013, când au existat 435.000 de solicitări de azil, iar anul următor, 625.000. Desigur, solicitanţii vin nu doar din zona Orientului, ci şi din Balcanii de Vest. Dar, este evident, condiţiile acum sunt de aşa natură încât singura speranţă pentru oameni este Occidentul.  
   
Dincolo de aceste lucruri, ar trebui să punem în discuţie şi elementele de conjunctură. Până la urmă nu este foarte limpede de ce oamenii aceştia trec prin Turcia sau pleacă atât de uşor de acolo. Nu este foarte clar de ce Grecia s-a transformat într-un stat de tranzit pentru emigranţi, deşi, după normele europene stipulate în acordul de la Dublin din anul 2003, statul care primeşte emigranţi trebuie să se ocupe de evaluarea, înregistrarea şi trierea lor.  
   
Or, Grecia nu prea face asta. Grecia lasă poarta deschisă ca emigranţii să plece. Suntem deci în situaţia în care emigranţii pleacă prea uşor din Turcia, trec prea uşor prin Grecia, ajung destul de simplu în Ungaria şi pleacă nepermis de lejer de aici, din Ungaria şi Austria, spre Germania. Toată legislaţia europeană care credeam noi că vizează controlul, trierea şi blocarea acestui flux de emigranţi nu mai funcţionează.  
   
Aşadar, dincolo de evenimentele numite Primăvara arabă sunt şi elemente de conjunctură. Sunt viziuni politice, plăţi geopolitice sau interese de altă natură, cu siguranţă. Asta nu înseamnă că cineva care are strategii geopolitice, cum este Federaţia Rusă, poate genera asemenea fenomene. Mişcarea a sute de mii de oameni este un lucru prea dificil de realizat de cineva ca Rusia. Dar asta nu înseamnă că nu se poate profita de această situaţie. Eu am senzaţia că şi Turcia profită, şi Grecia profită, şi Serbia profită şi plăteşte nişte poliţe. Iar Federaţiei Ruse îi convine situaţia de fapt care pune o presiune enormă pe proiectul european, deturnează agenda de la chestiunea Ucraina, poate introduce pene de comunicare între spaţiul european şi SUA. Sunt foarte mulţi profitori în acest context, chiar dacă nu ei au generat fenomenul. Trebuie să facem o distincţie între cauzele profunde şi cei care profită de conjunctură.  
   
- De ce locuitorii din Afganistan, Irak, Siria, Liban nu se refugiază în statele arabe vecine, cu o situație economică foarte bună și stabile din punct de vedere social și politic: Arabia Saudită, Qatar, Bahrain, Kuwait sau Emiratele Arabe Unite?  
   
- Aici este o problemă. Oamenii se refugiază în Turcia sau în alte state care includ tabere de refu¬giați. Este vorba despre circa două milioane de refugiaţi. Întrebarea care se pune este aceasta: de ce statele bogate pe care le-aţi enumerat: Emiratele Arabe Unite, Qatarul, nu fac mai mult ca să îi ajute? De ce nu fac mai mult ca să-i păstreze sau să-i menţină cât mai mult acolo unde sunt, fie că este vorba de tabere de refugiaţi sau de statele de provenienţă. Ce constatăm acum este că cei care au locuit mult timp în taberele de refugiaţi încep să plece de acolo. Comunitatea islamică ar trebui să aibă o mai mare responsabilitate atunci când se raportează inclusiv la membrii ei musulmani care comit lucruri inadmisibile în numele religiei. Ar trebui să fie în primul rând ea mai dură, să sancţioneze un pic mai aspru chestiunea în cauză.  
   
A doua responsabilitate revine acestor state care trebuie să intervină mai puternic în oprirea migraţiei de tip economic. Dacă migraţia în curs va căpăta cotele pe care pare că le va avea, uitându-ne la ceea ce se întâmplă astăzi, relaţia cu Islamul riscă să se transforme, cel puţin la nivel european, în altceva, într-un tip de confruntare din care nimeni nu are nimic de câştigat. Noi vorbim acum despre ciocnirea civilizaţiilor. Nu este ceea ce se întâmplă, dar asta nu înseamnă că este imposibil să se petreacă în viitor.  
   
De aceea trebuie să gestionăm un pic mai din timp situaţia. Nu este chiar corect ca state europene creştine, de pildă Germania, să-şi arate toată disponibilitatea, dar ţări precum Emiratele Arabe şi altele să facă mult prea puţin pentru coreligionarii lor.  
   
- Europa, și vorbim aici mai ales de Occident, este la ora actuală un teritoriu cu o rată de creștere demografică negativă, cu o populație îmbătrânită, iar din punct de vedere religios, puternic secularizată. Cum ar trebui să se raporteze Europa la cei care vin acum să o locuiască?  
   
- Există în discuţia publică argumentul demografic care este legat de Europa şi chiar de România, ceea ce mi se pare scandalos. Adică avem Europa un continent îmbătrânit, iar populaţia islamică vine să compenseze un deficit pe care Europa oricum îl are. Peste câţiva ani va trebui să sponsorizăm o cantitate mare de pensionari pe care sistemul nu ar putea să îi susţină. Argumentul acesta este ca o ciorbă răcită, reîncălzită şi servită. Ea a fost oferită europenilor cu 10 ani în urmă, când se vorbea despre integrarea europeană a Turciei.  
   
Am participat la multe dezbateri pe plan european, unde argumentele pro Turcia stăteau în balanţă. Acest stat are o armată puternică, ceea ce ar conferi Europei un statut militar semnificativ, dar se învecinează cu Siria, Irak, Iran, deci vecini unde sunt probleme. Primul hop de trecut. Europa este seculară, Turcia este islamică, iarăşi un inconvenient. Principalul argument pro integrare irefutabil era cel demografic. Turcia este o naţiune tânără, care vine să compenseze un deficit de populaţie din Europa. Din moment ce Europa are nevoie de populaţie, de unde s-o ia mai repede şi mai bine decât din Turcia? A fost argumentul principal atunci.  
   
Din păcate, acest argument pe care l-am numit o ciorbă reîncălzită a fost refuzat de principalii actori europeni, adică Germania şi Franţa. Ei au spus nu Turciei. Acelaşi argument, la distanţă de zece ani, ni se serveşte, dar de data aceasta, în raport cu o populaţie care este şi mai puţin europeană decât cea turcă. De bine, de rău, Turcia a avut o relaţie cu Europa, trăiesc în Europa destul de mulţi, iar la vremea respectivă erau niţel mai seculari decât se prezintă astăzi. Dar, una peste alta, turcii sunt şi azi mult mai adaptaţi spaţiului european decât cei care vin din Orientul Mijlociu sau din Africa.  
   
Din acest punct de vedere, acel argument demografic, respins atunci, nu ştiu cum ar putea fi acceptat acum. Este un argument de tip raţional, dar lumea nu funcţionează aşa decât în teorie. Se bazează pe o logică europeană. Pleacă de la ideea că subiectul moral şi raţional este Europa ca atare, o entitate care gândeşte cu un singur cap, cu un singur creier, dar, de fapt, este vorba astăzi de mai multe entități naționale care, deocamdată, gândesc pentru sine. Fiecare actor național în parte, raţionând pentru sine, speră că lui nu i se întâmplă ceea ce i se va întâmpla întregului. Şi atunci spune „nu”, să i se întâmple lui. Adică, în cazul migraţiei, fiecare ar vrea să zică: „Ia-i dumneata!”, „Du-i acolo!” „Noi vom găsi o soluţie!” Ne este mai aproape „pielea naționa¬lă” decât „cămașa europeană”. Argumentul demografic este complet nejustificat şi nejustificabil. Nu este valabil pentru Europa şi deci nici pentru România.  
   
- Credeţi în integrarea refugiaţilor, dat fiind că multiculturalismul se constată a fi un eşec în Occident?  
   
- Da, mulţi lideri importanţi au vorbit despre moartea multiculturalismului, de la Angela Merkel la Sarkozy și David Cameron. N-aş vrea să intru prea mult în detalii, dar multiculturalismul este cel care a creat ghetoizarea în Occident. Filosofia lui se bazează pe aşezarea diverselor comunităţi culturale sau religioase ori cultural - religioase în mici rubrici, cărora trebuie să le prezervi identitatea. Iar această identitate trebuie alăturată altor identităţi. Şi cu cât mai multe, cu atât mai bine. Cu cât mai multe, cu atât vom fi mai fericiţi. Acest model este complet diferit de cel folosit de americani.  
   
Multiculturalismul a generat izolarea comunitară, culturală, economică, socială. În acest moment, faptul că există ghetoizare în spaţiul occidental este o consecinţă a filosofiei multiculturaliste. Acesta este un paradox, un efect pervers. Nu spun că neapărat cei care au inventat-o şi promovat-o au urmărit aceste scopuri, dar consecinţa sociologică este că ghetoizarea în Vest este efectul multiculturalismului care, în numele prezervării purităţii identitare a micilor comunităţi, le-a oprit cumva acestora posibilitatea integrării.  
   
Americanii n-au procedat aşa. Sigur, modelul american nu este neapărat de „melting pot”, adică un fel de pastă rezultată din amestecarea cu mixerul a mai multor ingrediente. Nu aceasta este America. Ci mai degrabă avem de-a face cu tipul „salată”, în care toate se amestecă, dar totuşi le vezi, sunt individualizate. Dar este, totuși, un tip de coerență, de identitate comună, centrată pe crezul american, drapel, voința de a fi american.  
   
Multiculturalismul extrem practicat de europeni a avut consecinţe contrare. Din acest punct de vedere, cu cât o să implementăm mai puternic această filosofie, adică îi vom lăsa izolaţi pe cei care vin, cu atât o să avem probleme mai mari de dialog cu ei. Şi aceasta pe toate palierele, culturale, dar și pe cele concrete, practice, de zi cu zi: nu vorbesc limba, se izolează, se ghetoizează, poliţia nu va putea intra în anumite cartiere, cum se întâmplă în anumite ţări, devin mici enclave în mari state europene.  
   
- Ați spus într-un interviu că România ar trebui să se gândească mai degrabă la integrarea conaționalilor aflați în țările vecine. Cum s-ar putea realiza aceasta?  
   
- Să vorbim mai întâi, chiar cu riscul de a insista prea mult sau de a mă repeta, despre cei din Republica Moldova. Unii dintre ei nu sunt foarte bine alfabetizați social, pentru că sunt oameni la vârsta medie care nu mai pot pleca în Occident. Dar să dăm un exemplu, o asistentă medicală din Chișinău poate lucra foarte bine într-un spital din Roman sau Piatra Neamț. Absol-venții de facultăți din Moldova poate vor să lucreze la companii din România, în special pe IT. Pot fi angajați chiar din facultate, cum fac aceste companii cu absolvenții din România. Acestea sunt mecanismele care trebuie activate. Când tu, aşa după cum am mai spus, ai români în Republica Moldova, în Timoc, în Ucraina de care nu te interesezi să-i integrezi, să vii cu soluția imigranților din Orient este cel puțin ridicol. Este genul de formulă: „Cum rezolvăm problema agrară? Păi, să dea Dumnezeu să plouă”. „Cum rezolvăm problema demografică? Să dea Dumnezeu un război în Orient ca să vină aceia la noi.” Acestea nu sunt soluții.  
   
Decidentul politic trebuie să construiască programe în care instituțiile, fiecare în parte, să fie puse în mișcare într-o anumită direcție. Cine pune altfel problema este complet iresponsabil.  
   
Da, situaţia din Orientul Mijlociu este atât de complicată, încât nu mai ştii din ce capăt să o apuci ca să mai găseşti o soluţie cât de cât coerentă.  
   
Înspre Europa se duc două fluxuri importante de populaţie, cel din Orient şi cel din Balcanii de Vest. Ultimii, încet - încet, vor fi opriţi să mai intre în spaţiul occidental. Se va construi poate un soi de Plan Marchall pentru aceste state care au semnate acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, care vizează la capăt de drum integrarea lor europeană, deci vor intra într-o altă logică. Celelalte populaţii vor avea statutul de refugiaţi şi vor fi trataţi ca atare, indiferent de ţara care-i va primi, fie că este vorba de Germania, fie de România sau altă țară.  
   
(Cf. Augustin Păunoiu - http://ziarullumina.ro/europa-intre-criza-emigrantilor-si-apararea-frontierelor-105831.html - 05.10.2015/07.10.2015).  
   
Stelian Gomboş  
   
Referinţă Bibliografică:
Exodul musulman din Orientul Mijlociu şi Africa reprezintă cea mai mare provocare umanitară pentru Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial până astăzi – interviu cu Dan Dungaciu... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1741, Anul V, 07 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!