Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 1683 din 10 august 2015        Toate Articolele Autorului

Despre Sfânta Taină a Spovedaniei (Mărturisirii) precum şi despre rolul, locul şi rostul Părintelui Duhovnicesc în viziunea Părintelui Protos. Dr. Nectarie Petre...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Despre Sfânta Taină a Spovedaniei (Mărturisirii) precum şi despre rolul, locul şi rostul Părintelui Duhovnicesc în viziunea Părintelui Protos. Dr. Nectarie Petre – Stareţul Mănăstirii Crasna din judeţul Prahova…  
   
Introducere şi scurtă expunere biografică  
   
Părintele Protosinghel Dr. Nectarie Petre s-a născut la data de 11 ianuarie 1980 în oraşul Vălenii de Munte, judeţul Prahova. A fost închinoviat în obştea Mănăstirii Crasna, din acelaşi judeţ, în anul 1996. În anul 2001a absolvit Seminarul Teologic Liceal Monahal de la Mănăstirea Cernica.  
   
În anul 2002 îşi începe studiile universitare la Paris, la Institutul de Teologie Ortodoxă Saint-Serge. În anul 2006 obţine diploma de licenţă în Teologie, iar în anul 2008 diploma de master. În anul 2009 este ales Egumen al Mănăstirii prahovene Crasna, iar în anul 2010 este ales şi numit Stareţ al acestei mănăstiri.  
   
În data de 05 octombrie anul 2012 este declarat doctor în Teologie al Institutului Saint-Serge, în urma susţinerii în şedinţă publică a tezei „Taina Spovedaniei – istoria rânduielii în România şi teologia sa în Biserica Ortodoxă” (Le sacrement de la pénitence – l’histoire du rite en Roumanie et sa théologie dans l’Eglise Orthodoxe), sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolas Ozoline.  
   
Temele de cercetare ale Părintelui Protosinghel Dr. Nectarie Petre sunt legate de Teologia pastorală în particular, despre rolul Spovedaniei, ca taină penitenţială în viaţa creştinilor atât sub raport sacramentar, cât şi terapeutic.  
   
Spovadania – Taina Mântuirii. Părintele Duhovnic – Mijlocitor al Pocăinţei noastre  
   
Istoria Liturghiei, în sensul său cel mai larg de practică sacramentară a Bisericii este punctul de plecare a oricărui demers de cercetare sau de reflecţie în domeniul teologie liturgice. Sub aspect practic, elementele de istorie sacramentară sunt, de asemenea, cele care furnizează bazele conceptuale şi practice în raportarea la tainele Bisericii 1.  
   
Taina Spovedaniei prezintă elemente particulare atât din punct de vedere al cristalizării şi stabilirii sale definitive ca practică în istoria Bisericii, cât şi din punct de vedere al raportării sale cu ansamblul celorlalte taine ale Bisericii, în particular în raport cu Euharistia şi Botezul 2.  
   
În lucrarea sa Părintele Nectarie Petre va trece în revistă principalele momente istorice ale cristalizării Tainei Spovedaniei pornind de la istoria pre-creştină ce furnizează elementele analogice ce prefigurează taina penitenţială, trecând prin practicile penitenţiale ale Bisericii Vechi şi terminând cu trei exemplificări semnificative de reconsiderare şi raportare la Taina Spovedaniei: sinteza canonică a Sfântului Nicodim Aghioritul (sec. XV) 3, 4, abordarea pastorală a Sfântului Ioan de Kronstadt (sec. XIX) [5, 6] şi sinteza teologică deschisă de perspectivele teologiei sacramentale a lui Alexandre Schmemann (sec. XX) 7, 8.  
   
Taina Spovedaniei posedă o multitudine de valenţe în funcţie de contextul general al vieţii liturgice a Bisericii, dar şi de contextul personal al fiecărui credincios. În contextul general reţinem legătura cu Taina Euharistiei, legătură a cărei decelare necesită, dincolo de un orizont teologic lărgit, o experienţă practică vie, înrădăcinată în Tradiţia Bisericii.  
   
Ca perspectivă, indicăm în contextul personal al fiecărui credincios, dimensiunea incontestabil terapeutică a Spovedaniei, dimensiune ce începe să fie din nou explorată atât la nivel teologic dar mai ales la nivel cotidian în Biserică, devenind astfel o coordonată esenţială în viaţa credincioşilor…  
   
(Cf. Ieromonah Nectarie Petre – Spovadania, taină a pocăinţei, repere istorice, pastorale şi perspective - www.centrulpetrusiandrei.ro/.../Ierom%20Dr.%20Nectaire%20Petre.doc – 10.08.2015).  
   
Trecând puţin, într-un alt registru al acestui material, vom susţine că înainte de săvârşi Sfânta Taină a Spovedaniei, duhovnicul trebuie să se pregătească „cel puţin atât cât se pregăteşte pentru slujba Sfintei Liturghii şi pentru predică” sau chiar mai mult decât atât. Spovedania este Taina dumnezeiască în care lucrează harul divin curăţitor al sufletului, prin mărturisirea păcatelor cu sinceritate şi pocăinţă, în faţa lui Iisus Hristos, prin mijlocirea duhovnicului, lucrare ce întăreşte hotărârea de îndreptare şi deschide omului calea mântuirii. După Sfântul Ioan Damaschin: „Pocăinţa este întoarcerea, prin asceză şi osteneli, de la starea cea contra naturii la starea naturală şi de la diavol la Dumnezeu”.  
   
Cunoaştem cu toţii adevărul că Taina Mărturisirii a instituit-o Mântuitorul nostru după Învierea Sa din morţi, când a dat ucenicilor Săi puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, suflând asupra lor, ca act văzut şi zicându-le: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23), căci pentru a ne putea apropia de Pomul Vieţii, de Sfânta Euharistie, nu putem rămâne „goi”, precum Adam cel ce păcătuise, ci trebuie să ne îmbrăcăm în haina curată a harului pe care Dumnezeu îl revarsă în Biserica Sa. Fiecare credincios redobândeşte haina curată a Sfântului Botez prin Taina Sfintei Spovedanii, numită de Sfinţii Părinţi „al doilea botez” sau „botezul lacrimilor”.  
   
Aşadar, „duhovnicia este o lucrare de mare importanţă în misiunea pastorală a Bisericii, o lucrare a Duhului Sfânt de purificare şi întărire sufletească şi o adevărată artă de conducere pe calea mântuirii, realizată prin persoane de vocaţie, anume instituite.  
   
De aceea, ea poate fi considerată ca o adevărată „instituţie”, atât prin valoarea şi importanţa sa, cât şi prin permanenta ei necesitate.  
   
Ca atare, „pentru Sfinţii Părinţi, duhovnicul este „omul duhului”, căruia i s-a încredinţat „toată puterea cerească”, este omul „ce nu mai vieţuieşte după trup, ci este purtat de Duhul lui Dumnezeu şi te face fiu al lui Dumnezeu şi a ajuns asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu”.  
   
Printre altele şi, dincolo de „paternitatea sa spirituală” ce are două sensuri: - acela de „părinte” şi acela de „bătrân – avvă”, care avea ucenici, responsabilităţile părintelui duhovnicesc sunt: acceptarea şi asumarea delicatei meniri de părinte spiritual, rugăciunea continuă pentru fiii săi duhovniceşti, iubirea dezinteresată a acestora şi purtarea sarcinilor acestora, în duhul iubirii lui Iisus Hristos. În altă ordine de idei, „lucrarea sacramentală care se săvârşeşte în Biserică are şi latura sa tămăduitoare. Lucrarea preotului duhovnic se completează şi cu cea de mijlocitor în tămăduirea sufletească, putând fi numit cu un tehnic modern: „psihoterapeut”.  
   
Termenul acesta este pus în ghilimele pentru a nu reduce sau limita lucrarea duhovnicească, care este „sinergie”. Părintele duhovnicesc „îl ajută pe credincios să treacă de la stadiul de „chip” al lui Dumnezeu la cel al „asemănării” cu Dumnezeu. Călăuzindu-l spre îndumnezeire, îl călăuzeşte de fapt spre vindecare – căci îndumnezeirea este vindecare”.  
   
Deci, „viaţa duhovnicească pentru toţi creştinii, clerici şi mireni este hotărâtor influenţată de legătura lor cu duhovnicul. În situaţia actuală a Bisericii şi pentru folosul credincioşilor, părintele paroh poate şi trebuie să fie un bun duhovnic” (p. 13 din cartea Sf. Ier. Nectarie de Eghina).  
   
În acest fel, „valoarea şi rolul Tainei Spovedaniei în Biserica Ortodoxă se află în strânsă legătură cu importanţa Sfintelor Taine în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, cu caracterul hristologic şi eclesiologic al acestora, precum şi cu „viaţa în Iisus Hristos” realizată prin Sfintele Taine, fiindcă Sfintele Taine reprezintă „poarta” şi „calea” prin care viaţa lui Dumnezeu lucrează în creaţie, o izbăveşte de păcat şi de moarte, o face vie şi o sfinţeşte. Cincizecimea care a avut loc odinioară se împlineşte mereu în sânul Bisericii, în Sfintele Taine, prin mijlocirea ierarhiei sfinţitoare” – potrivit afirmaţiilor spicuite din această carte, la pagina 13.  
   
„Prin Sfintele Taine, după Sfântul Nicolae Cabasila, trecem prin toate câte a trecut Iisus Hristos, repetând sacramental drumul firii umane asumate de Iisus Hristos spre unirea deplină cu firea dumnezeiască”. Sfintele Taine aparţin Bisericii ca acte ale Capului ei, Iisus Hristos. „Aceasta înseamnă că pe cât de sacramentală este Biserica, pe atât de eclesiologice sunt Tainele” (p. 14). Viaţa duhovnicească este „viaţă în Hristos” şi se realizează prin conştientizarea tot mai deplină a vieţii sacramentale. Prin harul mântuitor pe care îl împărtăşesc Sfintele Taine, ele ne nasc şi ne întăresc în viaţa cea nouă în Iisus Hristos, unindu-ne tot mai desăvârşit cu El.  
   
Prin Sfintele Taine devenim fii ai trupului bisericesc, cu posibilitatea şi şansa urcării noastre la Cer, ca fii ai împărăţiei.  
   
Mai precizăm faptul că Sfânta Taină a Spovedaniei în Biserica Ortodoxă poate fi prezentată din perspectivă dogmatică, scripturistică, precum şi în lumina hotărârilor sinoadelor ecumenice şi locale.  
   
Necesitatea acestei Sfinte Taine se impune datorită universalităţii păcatului (cf. Iac. 3,2), iar instituirea ei s-a făcut de Mântuitorul Iisus Hristos după învierea Sa din morţi (Ioan 20, 22-23). Remarcăm faptul că în limbajul teologic ea apare sub mai multe denumiri – Pocăinţă, Mărturisire, Spovedanie, Căinţă – fiecare dintre ele punând în lumină unul sau altul dintre aspectele specifice ei.  
   
Mai reţinem că puterea de a ierta păcatele a dat-o Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor acestora printr-un act cât se poate de probatoriu şi de obiectiv.  
   
Ca urmaş al Sfinţilor Apostoli, episcopul are puterea şi dreptul de a lega şi dezlega păcatele oamenilor. Această putere el transmite şi preoţilor care, prin hirotonie primesc în chip virtual puterea dezlegării păcatelor, dar dreptul de a o exercita în practică se acordă prin hirotesia întru duhovnic.  
   
Prin urmare, Sfânta Taină a Spovedaniei are o profundă fundamentare biblică şi patristică. Învăţătura despre această Sfântă Taină este întărită şi de hotărârile dogmatice şi canonice ale Sinoadelor ecumenice şi locale, precum şi de canoanele Sfinţilor Părinţi. Această Sfântă Taină în Biserica Ortodoxă (conform afirmaţiilor autorului), are o deosebită semnificaţie liturgică şi pastorală, constituind pentru preotul slujitor şi duhovnic cel mai important mijloc de pastoraţie individuală sau personală, deci duhovnicul (adică părintele duhovnicesc) în scaunul mărturisirii este un fel de judecător, dar „nu ca să rostească sentinţe, ci ca să aprecieze cu iubire pentru penitent (care este fiul duhovnicesc) şi cu pricepere de medic sufletesc mijloacele potrivite pentru vindecarea lui” (p. 45).  
   
Pentru credinciosul de astăzi, spovedania este o necesitate spirituală foarte evidentă. Ca persoană, omul nu este o fiinţă singuratică, ci este întotdeauna în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii, şi prin aceasta cu societatea, cu creaţia întreagă. Ontologic vorbind, omul este într-adevăr legat de Creator şi de creatura Sa, chiar dacă nu are conştiinţa şi cunoştinţa acestei relaţii. Înzestrat de Creator cu aspiraţia spre comuniune, omul simte nevoia să comunice şi altuia viaţa sa interioară. A dialoga cu altul despre lucruri exterioare, nu-l mulţumeşte, ci simte dorinţa de a-şi comunica gândurile, sentimentele, înclinaţiile sau neputinţele sale interioare.  
   
Acest fapt implică şi un efort deosebit atunci când prin spovedanie se înţelege nu destăinuirea a ceea ce este bun în fiinţa sa, ci dimpotrivă, descoperirea a ceea ce este negativ, a ceea ce constituie piedică, deficienţă, neputinţă sau izvor al unor fapte şi gânduri rele” – potrivit afirmaţiilor făcute de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care aminteşte şi de faptul că: „două sunt ispitele care îl opresc pe creştin de la spovedanie. Este vorba de ruşinea şi teama că păcatele şi slăbiciunile dezvăluite vor fi folosite ca motive de dispreţ sau ca arme împotriva lui, de către cel care le ascultă.  
   
Sfinţii Părinţi, foarte buni cunoscători ai luptelor duhovniceşti ne previn spunându-ne că diavolul ne dă curaj şi ia ruşinea de la noi atunci când săvârşim păcatul, şi aduce asupra noastră ruşine şi teamă, când dorim să ne spovedim. Cunoscând această perfidă strategie a celui rău, trebuie să alergăm cât mai repede la duhovnicul nostru ca să ne mărturisim. Numai procedând aşa vom putea învinge ruşinea şi teama şi vom progresa în viaţa duhovnicească”.  
   
Responsabilitatea părintelui duhovnic (potrivit afirmaţiilor făcute de către Sfântul Ioan Gură de Aur în „Tratatul său despre Preoţie”), are în vedere mulţimea sufletelor ce nu pot fi preţuite în lumea aceasta. Turma cuvântătoare este atacată de duşmani de natură morală cum ar fi: „adulterul, necurăţenia, neruşinarea, idolatria, înveninarea, vrăşmăşiile, certurile, mânia, clevetirile, murmurele, îngâmfările, neînţelegerile şi altele, toate numite faptele cărnii”. Însă există o mare deosebire între păstorul oilor şi cel al oamenilor: oamenii nu pot fi nicidecum trataţi cu aceeaşi autoritate cu care sunt tratate animalele. Preotul nu poate folosi violenţa nici în acel mod în care o pot face judecătorii laici.  
   
Aşadar este nevoie de convingere, nu de constrângere. Trebuie păstrat şi echilibrul între acrivie şi iconomie în funcţie de situaţia şi de starea sufletească a credinciosului respectiv cu toate predispoziţiile ei. Şi aici, autorul acestei însemnate lucrări, face comparaţia cu recuperarea „oii pierdute”: omul rătăcit este mult mai mult greu de adus înapoi fără forţă, ci numai prin sfaturi (2 Tim. II, 25; Tit. I, 9; Tim. IV, 20).  
   
Dacă vom pune faţă în faţă primele dintre faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti, şi anume: a sătura pe cel flămând, respectiv a îndrepta pe cel ce greşeşte, vedem de îndată superioritatea milosteniei sufleteşti (cap.10).  
   
Semnal editorial şi publicistic – lucrare (teză) de doctorat - Hiéromoine Nectaire Petre, "Le Sacrement de la Pénitence. L’histoire du rite en Roumanie et sa théologie dans l’Église orthodoxe“, préface de l’archiprêtre Nicolas Osoline, Les Éditions du Cerfs, 2015, 314 p.  
   
În primăvara acestui an - 2015, teza (lucrarea) de doctorat în teologie a Părintelui Protosinghel Nectarie Petre, cu titlul „Taina Pocăinței. Istoria rânduielii în România şi teologia ei în Biserica Ortodoxă”, a fost publicată la prestigioasa editură din Paris „Les Éditions du Cerfs” (vezi Hiéromoine Nectaire Petre, "Le Sacrement de la Pénitence. L’histoire du rite en Roumanie et sa théologie dans l’Église orthodoxe“, préface de l’archiprêtre Nicolas Osoline, Les Éditions du Cerfs, 2015, 314 p.).  
   
După cum am mai spus, Părintele Nectarie Petre s-a născut la 11 ianuarie 1980 în orașul Vălenii de Munte, județul Prahova, iar după absolvirea Seminarului Teologic - Monahal de la Mănăstirea Cernica (2001) a urmat cursurile Institutului de Teologie Ortodoxă Saint-Serge de la Paris, unde a obținut titlul de licențiat în teologie (2006), de master în teologie (2008), iar în anul 2012 titlul de doctor în teologie, având ca îndrumător de doctorat pe cunoscutul şi renumitul teolog Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolas Ozoline.  
   
Din data de 1 octombrie 2010, Părintele Nectarie Petre exercită funcția de Stareț al Mănăstirii Crasna (jud. Prahova), de unde în ultimii ani au fost aleși mai mulți înalți ierarhi ai Bisericii noastre, toți cu studii superioare.  
   
Părintele Nectarie Petre se remarcă mai întâi prin faptul că este primul teolog ortodox român care a urmat toate studiile de teologie, la cele trei trepte menţionate, în cadrul renumitului institut de teologie ortodoxă din Paris, care în acest an aniversează 90 de ani de la înființare şi în cadrul căruia au activat mulţi dintre corifeii renaşterii gândirii teologice ortodoxe pe parcursul secolului trecut.  
   
În „Cuvânt înainte”, Părintele Nectarie Petre precizează că motivații¬le alegerii temei pentru lucrarea sa sunt atât de ordin personal, cât şi de ordin obiectiv, referitor la actualitatea dezbaterilor privind Spovedania ca act sacramental şi terapeutic (pag. 13). Motivația personală se bazează pe interesul timpuriu al autorului, dat fiind statutul său de ieromonah, atât faţă de scrierile ascetice, cât şi faţă de scrierile Părinților întemeietori ai monahismului.  
   
În legătură cu actualitatea dezbaterii despre Taina Pocăinţei, autorul precizează, printre altele, că „mărturisirea sau pocăinţa se confundă uneori cu un fel de psihoterapie cu valenţe clinice”. Faţă de aceste tendinţe, autorul propune o abordare teologică a temei în discuţie (pag. 15).  
   
În sfârşit, Părintele Nectarie Petre observă că adevărata experienţă personală a pocăinţei este adesea perturbată de următoarele două extreme: juridismul extrem şi liberalismul superificial. Cele două tendințe distorsionează - după părerea autorului - sensul mărturisirii, mai ales în raport cu Sfânta Euharistie, iar la căutarea sensului pierdut al pocăinței, „apelul la Tradiţie este singura soluţie durabilă” (pag. 15).  
   
Lucrarea Părintelui Stareţ Nectarie Petre se împarte în următoarele patru părţi: 1) Introducere; 2) Capitolul I „Spovedania în Euhologiile (Molitfelnicele) editate în teritoriile româneşti”; 3) Capitolul II: „Duhovnicul” şi 4) Capitolul III: „Pocăinţă şi vindecare”.  
   
În Introducere, care cuprinde 12 subcapitole, sunt mai întâi prezentate metodologia de cercetare şi planul de lucru al lucrării, după care este analizată practica pocăinţei în Vechiul Testament, în Noul Testament şi la Sfinţii Părinţi. Pocăința în Vechiul Testament se practica prin rituri de sacrificii inclusiv sângeroase, cu scopul de purificare şi împăcare cu Dumnezeu (pag. 26 ş.u.).  
   
În Noul Testament, pocăința este concepută mai curând ca un remediu spiritual, ca o reconciliere cu sine, cu semenii şi cu Dumnezeu şi acestea înlocuiesc sacrificiile sângeroase din Vechiul Testament (pag. 34 ş.u.).  
   
În sfârșit, din perioada patristică autorul cercetează toate mărturiile referitoare la evoluția rânduielii Pocăinţei, mai ales cu privire la definirea atât a diferitelor elemente ale rânduielii, a aspectului public sau personal al Spovedaniei, cât şi la precizarea rolului duhovnicului în legătură cu această Taină. Vorbind despre evoluţia istorică a rânduielilor Sfintelor Taine, autorul consideră că Pocăința este Taina care a suferit cele mai multe modificări cu privire la rânduială (pag. 52).  
   
În cea de-a doua parte a lucrării, care reprezintă primul capitol propriu-zis, Părintele Nectarie Petre studiază evoluția rânduielii Tainei Spovedaniei în Molitfelnicele publicate în toate teritoriile ro¬mânești, deci din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, de la anul 1545, când a fost tipărit la Târgoviște, în limba slavonă, primul Molitfelnic (Euhologion ou Molitvelnic) pe pământ românesc, până în secolul XX.  
   
Studiul minuțios al evoluţiei slujbei Tainei Pocăinţei în diferitele ediţii ale acestei cărţi de slujbă este de o deosebită valoare, atât istorico - liturgică, cât şi teologică, pentru înţelegerea şi evitarea unor abateri de la adevărata tradiţie a acestei slujbe. Printre diferenţele pe care le identifică autorul cu privire la evoluţia rânduielii Tainei Spovedaniei în ediţiile respective ale Molitfelnicului, este menționat, spre exemplu, raportul dintre actul personal al spovedaniei penitentului şi întrebările prevăzute de tradiţia canonică să-i fie puse penitentului, scoţându-se în evidenţă rostul duhovnicesc şi rolul de vindecare al acestei Taine.  
   
O altă schimbare în rânduiala acestei Taine, cu implicaţii atât liturgice cât şi teologice, a survenit în Molitfelnicele româneşti către sfârşitul secolului al XVIII - lea, probabil sub influenţa tradiţiei ruse latinizante, în legătură cu rugăciunea de dezlegare, prin introducerea următoarei formule: „Și eu nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată mie, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin” (pag. 107).  
   
Cel de-al doilea capitol al cărţii pe care o prezentăm aici, intitulat „Duhovnicul” (Le père spirituel), se evidenţiază prin următoarele subcapitole: a) Duhovnicul - terapeut sau judecător. Tainele Bisericii Ortodoxe - izvoare de vindecare; b) Mărturisire sau interogatoriu: problema chestionarului Spovedaniei; c) Originea dezlegării (absoluțiunii) - iertarea preotului sau a lui Iisus Hristos în Biserică; d) Taina duhovnicului - hirotonie şi hirotesie; e) Tipologia paternităţii spirituale - relaţia părinte duhovnicesc - fiu duhovnicesc, şi f) Personalitatea duhovnicului şi harismele sale.  
   
Toate aceste aspecte referitoare la persoana duhovnicului, privite atât din punct de vedere istoric cât şi teologic, pot fi rezumate, cel puţin în parte, prin următoarele cuvinte ale autorului: „Preotul care ascultă mărturisirile credincioşilor trebuie să beneficieze de la început de o moralitate înaltă, dublată de o solidă formaţie teologică, şi de răbdare şi fineţe în abordarea ches-tiunilor delicate, descoperite prin Sfânta Spovedanie. În plus, el însuşi trebuie să stea sub conducerea spirituală a unui duhovnic cu experiență” (pag. 184).  
   
Dacă în capitolul al II-lea al cărţii sale Părintele Nectarie Petre a vorbit despre persoana, pregătirea şi calităţile duhovnicului, în cel de al III-lea capitol autorul vorbeşte mai ales despre penitent şi despre procesul Spovedaniei. Şi acest capitol se evidenţiază prin următoarele subcapitole: a) Epitimia - terapia vindecării; b) Euharistia - împlinirea pocăinţei, şi c) Învăţături pentru timpul nostru, în care sunt prezentate portretele a următorilor trei teologi ortodocşi, care au contribuit în mod decisiv la definirea, respectiv la redescoperirea sensului originar al Tainei Spovedaniei: 1) Sfântul Nicodim (Aghioritul) şi bazele canonice ale împărtășirii frecvente; 2) Sfântul Ioan de Kronstadt şi dimensiunea Euharistiei în viaţa eclesială şi 3) Părintele Profesor Alexandru Schmemann şi viziunea eclesiologică a Euharistiei.  
   
În concluziile generale ale lucrării, autorul rezumă de o manieră sentenţială întreaga teologie a Spovedaniei: „Mărturisirea este o pregătire pentru comuniunea euharistică, dar ea nu-l face pe nimeni vrednic ca să primească această Sfântă Împărtășanie, ci ea pregăteşte un păcătos căruia îi pare rău de păcatele sale să primească Împărtăşania”.  
   
Pe de altă parte, epitimia „este o măsură împotriva păcatului, precum şi prescrierea unui remediu pentru vindecarea corpului duhovnicesc al fiecăruia” (pag. 269).  
   
Prin teza (lucrarea) sa de doctorat, Părintele Nectarie Petre a atins mai multe scopuri. Mai întâi s-a înarmat cu un bagaj de cunoștințe temeinice în vederea misiunii sale de duhovnic, în al doilea rând a adus o contribuţie majoră la o cunoaştere cât mai exactă a Tainei Spovedaniei în dezvoltarea istorică a rânduielii sale, în definirea teologiei sale şi mai ales a dimensiunii sale eclesiologice, în special în raport cu Sfânta Euha¬ristie.  
   
În sfârşit, prin această carte unele aspecte ale teologiei ortodoxe româneşti devin accesibile în cercuri largi, la nivel interna¬țional. Dar destinaţia acestei cărţi nu trebuie să se adreseze doar cercurilor de iniţiaţi sau specialiștilor în Teologia liturgică, ci ea va trebui pusă la îndemâna fiecărui preot duhovnic şi chiar a fiecărui credincios ortodox, spre a descoperi sensuri noi ale Tainei vindecării de păcat şi a reconcilierii cu semenii şi cu Dumnezeu. Felicitându-l pe autor pentru reuşita lucrării sale, sperăm să vedem această carte publicată cât mai curând posibil şi în limba română… (Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniţă - http://ziarullumina.ro/o-teza-de-doctorat-publicata-la-paris-103678.html - 16.07.2015/10.08.2015).  
   
Câteva concluzii şi încheierea  
   
În general, vindecarea bolilor sufleteşti, creşterea în virtute, viaţa, desăvârşirea şi mântuirea în Isus Hristos este marea taină, pe care o lucrează Sfânta Treime în fiecare suflet, folosind ca organe ale Lui pe păstori. Grija pastorală este o lucrare suprafirească şi dumnezeiască, fiind imposibil de înlocuit cu orice fel de autoritate lumească .  
   
De asemenea, trăirea mântuirii în Iisus Hristos reprezintă centrul, începutul şi ţelul ultim al tuturor preocupărilor şi acţiunilor pastorale, ce trebuie să fie stabilite exclusiv pe temeiul acestui scop prea înalt, adică al trăirii mântuirii în Iisus Hristos a păstoritului . Scopul nostru, prin urmare, este înnoirea pastoralei în climatul axat pe persoană, prin responsabilitate şi libertate, fiindcă „unde-i Duhul Domnului, acolo este şi libertatea” .  
   
În încheiere, voi susţine că demersul misionar al Bisericii trebuie să cuprindă conceptul potrivit căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăşluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”  
   
Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!...  
   
Câteva surse şi referinţe bibliografice:  
   
1. Petre, Néctaire (Nicolae) Hiéromoine – Le sacrement de la pénitence – l’histoire du rite en Roumanie et sa théologie dans l’Eglise Orthodoxe (trad. „Taina Spovedaniei – istoria rânduielii în România şi teologia sa în Biserica Ortodoxă”), teză de doctorat, Institutul de Teologie Saint-Serge, Paris (2012).  
   
2. Ozoline, Nikolai, Tradiţie şi creativitate în arta creştină. Spovedania – o taină în criză, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009.  
   
3. Nicodim Aghioritul et Neofit Kavsokalivitul, Deasa împărtăşire cu preacuratele lui Hristos Taine. Carte foarte folositoare pentru suflet, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, (2001).  
   
4. Nicodim Aghioritul, Sfântul, Carte foarte folositoare de suflet – sfătuire către duhovnic, Editura Bunavestire, 2007.  
   
5. Ioan de Kronstadt, Liturghia: cerul pe pământ – Cugetări mistice despre Biserică şi cultul divin ortodox, trad. Boris Buzilă, Editura Deisis, Sibiu, 1996.  
   
6. Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, trad. Boris Buzilă, Editura Sophia, Bucureşti, 1998.  
   
7. Schemann, Alexander, Pentru viaţa lumii. Sacramentele şi Ortodoxia, Editura IBMBOR, Bucureşti 2001.  
   
8. Schemann, Alexander, Introducere în Teologia Liturgică, Editura Sofia, Bucureşti, 2002.  
   
Dr. Stelian Gomboş  
   
Referinţă Bibliografică:
Despre Sfânta Taină a Spovedaniei (Mărturisirii) precum şi despre rolul, locul şi rostul Părintelui Duhovnicesc în viziunea Părintelui Protos. Dr. Nectarie Petre... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1683, Anul V, 10 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!