Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 1487 din 26 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Biserica Ortodoxă Română între identitate concretă şi autocefalie rodnică…
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Biserica Ortodoxă Română între identitate concretă şi autocefalie rodnică… 
  
În introducere, vom sublinia că vorbind despre Biserică şi în Biserică – despre rolul şi importanţa Ei, ori despre slujitorii, activităţile şi acţiunile Ei, am ajuns la multe definiţii ce i se dau Bisericii, cu alte cuvinte am ajuns la o teoretizare, la o nuanţare a detaliilor... Nu ştiu, în schimb, în ce măsură, împlinim în practică cunoştinţele teoretice pe care le cunoaştem despre Biserică şi dacă le împlinim în Biserică – acolo unde le este locul şi rostul!... Biserica, în calitatea sa de extensie în lume a Trupului înviat al lui Iisus Hristos, nu duce o existenţă în solitudine ci se constituie într-o realitate socială făcându-şi simţită prezenţa în lume faţă de care are o seamă de îndatoriri, îndatoriri provenind din faptul că ambele, şi Biserica şi lumea sunt creaţii ale lui Dumnezeu, prima fiind Împărăţia Harului dumnezeiesc iar a doua fiind Împărăţia legilor naturale ( ). Lumea este pentru Biserică mediul în care îşi desfăşoară activitatea, mediul în care aduce la îndeplinire comandamentele primite de la întemeietorul şi Capul său Iisus Hristos, este realitatea care trebuie recapitulată şi îndumnezeită pentru a putea fi înfăţişată lui Dumnezeu în unire cu omenirea deja restaurata de Iisus Hristos. De cealaltă parte, Biserica este pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup, este realitatea constituita în puntea de legătură între Dumnezeu şi lume, este mediul de epectază a lumii în ansamblul ei către destinul ei final, către raţiunea ei eshatologică. 
  
Asupra lumii acţionează însă şi societatea umană, căci trebuie să facem această distincţie între lume ca loc teologic, loc, spaţiu în care fiecare lucru, fiecare realitate fizică are locul ei bine stabilit, locul ei în care şi din care îşi realizează menirea, locul pe care se află centrată, şi societate ca summum de indivizi, comunitate umană, care îşi manifestă acţiunea asupra lumii transformând-o, cu pretenţia de a o eficientiza şi, nu de puţine ori, deplasând-o din locul pe care se află centrată prin acţiunile pe care le exercită asupra elementelor ei. în aceasta ordine de idei, dacă întru începuturi Biserica se putea identifica într-o mare măsură cu societatea prin aceea că membrii Bisericii erau în acelaşi timp şi, într-o foarte mare măsură, elemente ale societăţii, în vremea noastră Biserica nu mai poate fi identificată cu societatea fiindcă prin procesul de secularizare, centrul de greutate în viaţa cetăţii s-a deplasat din zona autorităţii Bisericii în zona autorităţii societăţii umane luată ca realitate autonomă. 
  
Autoritatea Bisericii în viaţa cetăţii nu trebuie percepută în sens absolut ci nuanţat în direcţia autorităţii iniţiale asupra membrilor ei care constituiau în acelaşi timp şi societatea. În contemporaneitate însă, consecutiv modificărilor apărute în conştiinţa maselor odată cu revoluţia franceză, cu dezvoltarea filozofiei pozitiviste, cu dezvoltarea ştiinţei, se constată un hiatus între Biserică şi societate. Marele vis al Bizanţului a fost acela de a crea o societate creştină universală, administrată de Împărat şi călăuzită spiritual de Biserică, ceea ce însemna o îmbinare între universalismul roman şi cel creştin într-un program socio-politic unic ( ). Această idee pleca de la premisa că omul este o fiinţă teocentrică în toate laturile vieţii sale deci şi societatea era firesc să fie teocentrică, teonomă şi dacă omul este responsabil pentru întreaga creaţie, societatea ca extensie umană poartă această responsabilitate. Momentul convertirii lui Constantin cel Mare a coincis cu debutul entuziast al acceptării de către Biserică a protecţiei Imperiale şi de-a lungul timpului nu s-a încercat o reflecţie serioasă asupra acestei probleme a "simbiozei" dintre stat şi Biserica, reflecţie care să aducă necesarele corecţii în ceea ce priveşte rolul statului şi al societăţii laice în viaţa umanităţii căzute. Credinţa că un stat întreg ar putea − prin aceasta simbioză − deveni creştin s-a dovedit a fi fără suport şi s-a constituit in final în marea tragedie a Bizanţului ( ). S-a dovedit ca "simfonia" gândită de Împăratul Iustinian a fost o utopie, Bizanţul nereuşind să devină un imperiu creştin universal aşa cum s-a dorit de aceea, dacă în planul ideatic cel puţin, Biserica şi societatea se puteau identifica, în plan real ele au fost şi au rămas realităţi separate între care s-au dezvoltat de-a lungul timpului o seamă de raporturi. Atât societatea civilă cât şi Biserica, luată ca instituţie, au evoluat de-a lungul timpului şi între ele s-au dezvoltat o seamă de relaţii, de la cele mai bune ¬în epoca medievala, la cele mai neproductive − în epoca socialistă de aceea se cuvine sa facem o seamă de precizări în ceea ce priveşte natura raporturilor Bisericii Ortodoxe cu societatea contemporană. 
  
În altă ordine de idei, cronologic şi istoriceşte vorbind, acum în an jubiliar – cu prilejul împlinirii a 130 ani de la dobândirea Autocefaliei şi a 90 ani de la ridicarea bisericii noastre la rang de Patriarhie, vom susţine că Actul Unirii Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei, cu vechea Românie în anul 1918 - prin care s-a creat statul român unitar, a dus şi la o serie de prefaceri în viaţa Bisericii. După anul 1918, statul a preluat - mai cu seamă în Transilvania, multe din atribuţiile ce reveneau până atunci Bisericii (de pildă, în domeniul învăţământului), rolul ei limitându-se de acum înainte mai mult la probleme spirituale. Ierarhii din ţinuturile alipite au intrat în componenţa Sfântului Sinod din Bucureşti, iar la 18/31 decembrie anul 1919, în scaunul de mitropolit primat a fost ales transilvăneanul Miron Cristea, până atunci episcop de Caransebeş, unul din marii luptători pentru Unire. Imediat au început lucrările de unificare bisericească, încheiate la 6 mai anul 1925, când s-a promulgat Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, cu aplicarea principiilor Statutului Organic Şagunian. 
  
La 4 februarie anul 1925, Sfântul Sinod a hotărât să înfiinţeze Patriarhia Ortodoxă Română, iar mitropolitul primat să fie ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgata la 25 februarie anul 1925, iar la 1 noiembrie anul 1925 a avut loc investitura şi înscăunarea primului patriarh Miron Cristea (1925 - 1939). Urmaşul său a fost patriarhul Nicodim Munteanu (1939 - 1948), autor a numeroase lucrări teologice originale, traducător din literatura teologică rusă. Sub aceşti doi patriarhi s-au înfiinţat câteva eparhii noi (Oradea, Cluj, Constanta, Maramureş, Timişoara şi o Episcopie misionară pentru românii ortodocşi din America). 
  
În ajunul celui de-al doilea Război Mondial, Patriarhia Română avea următoarea organizare administrativ-teritorială: I. Mitropolia Ungrovlahiei cu următoarele eparhii sufragane: Bucureşti, Râmnic-Noul Severin, Buzău, Argeş, Tomis (Constanta); II. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, cu eparhiile Iaşi, Roman, Huşi, Dunărea de Jos (Galaţi); III. Mitropolia Ardealului, cu eparhiile Sibiu, Arad, Caransebeş, Oradea, Cluj; IV. Mitropolia Bucovinei, cu eparhiile Cernăuţi, Hotin (Bălti), iar din anul 1938 şi Maramureş (Sighet); V. Mitropolia Basarabiei, cu eparhiile Chişinău şi Cetatea Alba (Ismail). Exista apoi o Episcopie a Armatei, din anul 1921 (cu sediul în Alba-Iulia) şi Episcopia Misionară pentru românii din America (cu sediul în Detroit) din anul 1934. 
  
Dintre ierarhii acestei perioade consemnăm pe Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului (1920 - 1955), unul din militanţii de seama pentru realizarea statului naţional unitar, pentru organizarea unitară a Bisericii Române întregită, pentru promovarea ecumenismului creştin, reorganizatorul şcolii teologice sibiene, ridicată la rang de Academie. În Moldova, Irineu Mihălcescu (1939 - 1947), fost profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1904 - 1939), autor a sute de lucrări de teologie. În Bucovina menţionăm pe mitropolitul Nectarie Cotlarciuc (1924 - 1935), fost profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, participant la câteva congrese şi întruniri ecumenice, iar în Basarabia mitropolitul Gurie Grosu (1920 - 1937). Dintre episcopii acestei perioade amintim pe Roman Ciorogariu de la Oradea (1920 - 1936) şi Nicolae Ivan de la Cluj (1921 - 1936), amândoi militanţi pentru emanciparea politico-socială a românilor transilvăneni, Grigorie Comşa de la Arad (1925 - 1935), încercat misionar, autor a numeroase volume de predici şi broşuri de apărare a Ortodoxiei, Iacob Antonovici de la Galaţi (1923 - 1924) şi Huşi (1924 - 1931), autor de lucrări istorice, toţi membri de onoare ai Academiei Române. 
  
S-a dezvoltat învăţământul teologic: Facultăţi de Teologie la Bucureşti (din anul 1881), Cernăuţi (1875) şi Chişinău (1927), Academii teologice în Sibiu, Arad, Caransebeş, Cluj şi Oradea şi o serie de seminarii cu 8 clase. Dintre profesorii acestor Facultăţi s-au remarcat o seamă de teologi de prestigiu, ca Ioan Irineu Mihălcescu, Nichifor Crainic, Teodor Popescu, Niculae Popescu, Haralambie Rovenţa, Şerban Ionescu, Petre Vintilescu, Grigorie Cristescu, Vasile Ispir la Bucureşti; Vasile Tarnavschi, Vasile Gheorghiu, Nicolae Cotos, Vasile Loichiţa, Valerian Şesan, Simion Reli la Cernăuţi; Grigorie Pişculescu (cu numele de scriitor Galaction), Vasile Radu, Iuliu Scriban, Ioan Savin, Toma Bulat, fraţii Valeriu şi Cicerone Iordachescu la Chişinău; Nicolae Colan, Dumitru Stăniloae, Nicolae Terchilă la Sibiu; Ilarion Felea la Arad, Liviu Galaction Munteanu la Cluj, Ştefan Lupşa la Oradea etc. Toţi au publicat lucrări deosebit de valoroase în cadrul specializării lor. O serie de preoţi au fost prezenţi în viaţa culturală a ţării: prozatorii Gala Galaction şi Ion Agârbiceanu, arheologul Constantin Mătasă, întemeietorul Muzeului din Piatra Neamţ, istoricii Gheorghe Ciuhandu, Candid Muslea, Constantin Bobulescu, Dumitru Furtuna s. a., folcloriştii Teodor Balaşel din Vâlcea, Gheorghe Dumitrescu din Bistriţa-Mehedinţi, specialistul în muzică bizantină Ioan Petrescu de la biserica Visarion din Bucureşti etc. Au apărut o serie de noi periodice bisericeşti, pe lângă cele vechi: „Biserica Ortodoxă Română” şi „Studii Teologice” la Bucureşti, „Candela” la Cernăuţi, „Revista Teologică” la Sibiu, „Luminătorul” şi „Misionarul” la Chişinău, buletine eparhiale pentru fiecare episcopie. 
  
S-a dezvoltat arta bisericească cu toate ramurile ei, îndeosebi arhitectura şi pictura, prin bisericile monumentale ridicate într-o serie de oraşe ale ţării, mai ales în Transilvania (Catedralele Alba Iulia, Cluj, Timişoara, biserici în Târgu Mureş, Sighişoara, Turda, Reşiţa, Satu Mare, Zalău, Craiova, Buzău, Constanţa, Galaţi, Piatra Neamţ, Bălţi etc.); s-au refăcut ori s-au ridicat din temelie câteva mănăstiri. 
  
S-au întărit legăturile cu celelalte Biserici Ortodoxe şi cu alte Biserici creştine. Astfel, Biserica Ortodoxă Română şi-a trimis delegaţi la Conferinţele panortodoxe de la Constantinopol (1923), Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos (1930), la prima Conferinţa a profesorilor de teologie din Balcani, ţinută la Sinaia în România (1924), la primul Congres al profesorilor de teologie ortodoxă la Atena (1936). Patriarhul Miron a făcut câteva vizite unor ierarhi ortodocşi de peste hotare şi a primit vizite la Bucureşti. Biserica Ortodoxă Română a participat şi la câteva Congrese ale celor trei mari ramuri ale mişcării ecumenice care au activat în perioada interbelică: Creştinism practic (Stockholm 1925, Berna 1926), Credinţă şi organizare (Lausanne 1927) şi Alianţa Mondială pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică (Praga 1928, Faris Bad Larvik în Norvegia 1938). Cea din urmă a ţinut mai multe conferinţe regionale, unele chiar în România (Sinaia 1924, Bucureşti 1933, Râmnicu-Vâlcea 1936). S-au încheiat legături strânse cu Biserica anglicană, mai ales după recunoaşterea hirotoniilor anglicane de către Sfântul Sinod din Bucureşti în anul 1935. 
  
După anul 1944 Biserica a fost înlăturată treptat din viaţa statului. În anul 1948 a fost eliminat învăţământul religios din şcoli, s-au interzis slujbele în spitale, azile şi cazărmi, au fost suprimate periodicele bisericeşti ale eparhiilor, au fost desfiinţate Facultatea de Teologie din Suceava (fosta la Cernăuţi), patru Academii teologice din Ardeal şi Banat, precum şi seminariile teologice ale eparhiilor din Muntenia şi Moldova, s-a oprit catehizarea tineretului. Curând după anul 1944 peste o mie de preoţi ortodocşi (la care se adaugă şi cei romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi) au fost arestaţi, aruncaţi în închisori, trimişi să lucreze la canalul Dunăre-Marea Neagră, unii deportaţi chiar în Siberia; unii au murit acolo, iar cei mai mulţi au fost eliberaţi abia în 1964. Între cei aruncaţi în închisori, se numărau şi teologi de mare prestigiu, ca: Nichifor Crainic, Ioan Savin, Dumitru Staniloae, Liviu G. Munteanu, Ilarion Felea, Ion V. Georgescu (deportat în Siberia) şi mulţi alţii; câţiva preoţi ortodocşi au fost împuşcaţi. Fostul mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu a fost condamnat la moarte, în contumacie (decedat în anul 1964, în Franţa). În anul 1959 au fost desfiinţate un număr de schituri şi mânăstiri, sute de călugări şi călugăriţe au fost scoşi din ele în mod brutal şi trimişi în familiile lor sau în fabrici de către organele de stat. În ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost demolate peste 20 de lăcaşuri de închinare din Bucureşti (mănăstirile Cotroceni, Văcăreşti, Pantelimon, bisericile Sfânta Vineri, Sfântul Spiridon Vechi, Alba-Postăvari, Enei, Spirea Noua Izvor,Sfânta Treime Dudeşti etc.). Autorizaţiile pentru ridicarea sau repararea unor biserici se obţineau cu multă greutate. Preoţimea ortodoxă, în totalitatea ei, era supravegheată şi controlată în permanentă, prin aşa-numiţii "inspectori de culte" şi ofiţeri de Securitate, prezenţi mereu în toate instituţiile bisericeşti. 
  
La 4 august anul 1948 s-a publicat Legea pentru regimul general al Cultelor (înlocuită cu actuala lege: nr. 489/2006 privind „Libertatea religioasă şi regimul general al cultelor”). Erau recunoscute 14 culte: ortodox, romano-catolic, armeano-gregorian, creştin de rit vechi (lipovean), reformat (calvin), evanghelic-luteran C.A., sinodo-prezbiterian, unitarian, mozaic, musulman, baptist, adventist de ziua a şaptea, penticostal şi creştin după Evanghelie, toate având organizarea lor specifică şi lăcaşuri de cult. 
  
La 19-20 octombrie anul 1949, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a votat Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat apoi şi de Ministerul Cultelor (are la bază principiile Statutului Organic al lui Andrei Şaguna). Potrivit acestuia, Biserica noastră avea un număr mai redus de eparhii, în comparaţie cu perioada precedentă: I. Mitropolia Ungrovlahiei, cu eparhiile: Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos (cu sediul la Galaţi), Episcopia Buzăului; II. Mitropolia Moldovei şi Sucevei, cu Arhiepiscopia Iaşilor, Episcopia Romanului şi Huşilor; III. Mitropolia Ardealului, cu Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Episcopia Alba-Iuliei (înfiinţata în 1975), Episcopia Oradiei; IV. Mitropolia Olteniei, cu Arhiepiscopia Craiovei şi Episcopia Râmnicului şi Argeşului; V. Mitropolia Banatului, cu Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului şi Episcopia Aradului. Se prevede şi acum participarea laicilor la conducerea Bisericii, în Adunările şi Consiliile parohiale, Adunările şi Consiliile eparhiale şi Adunarea Naţională Bisericească (pentru întreaga Patriarhie), în proporţia cunoscută: 1/3 clerici şi 2/3 mireni. 
  
Pentru credincioşii ortodocşi români care trăiau peste hotarele ţării s-au organizat mai multe unităţi bisericeşti: Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Româna din Statele Unite şi Canada, cu sediul la Detroit şi Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Romană pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris. Vechea Episcopie din America înfiinţata în anul 1934 (devenită, între timp, Arhiepiscopie) n-a mai păstrat legăturile cu ţara şi cu Patriarhia. 
  
Între ierarhii din perioada de care ne ocupăm, consemnăm în primul rând pe patriarhul Justinian Marina (1948 - 1977), priceput organizator şi îndrumător al vieţii bisericeşti în condiţiile create după al doilea război mondial. A fost urmat de patriarhul Iustin Moisescu (1977 - 1986), fost profesor la Facultăţile de teologie din Varşovia, Cernăuţi şi Bucureşti, apoi mitropolit al Ardealului (1956 - 1957) şi al Moldovei (1957 - 1977). Din anul 1986 şi până în anul 2007 Biserica noastră a fost păstorită de Teoctist Arăpaşu, fost episcop-vicar patriarhal, episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei, apoi al Moldovei. Dintre ceilalţi ierarhi, menţionam pe mitropoliţii Ardealului Nicolae Colan (1957 - 1967), Nicolae Mladin (1967 - 1981) şi Antonie Plămădeală (din 1982, fost episcop-vicar patriarhal, apoi episcop al Buzăului); apoi Firmilian Marin (1947 - 1972) şi Nestor Vornicescu ai Olteniei (din 1978); Vasile Lăzărescu (1934 - 1961) şi Nicolae Corneanu ai Banatului (din 1962), episcopii Andrei Magieru al Aradului (1936 - 1960), Chesarie Păunescu al Constanţei, apoi al Dunării de Jos (1944 - 1973), Iosif Gafton al Râmnicului şi Argeşului (1944 - 1984), Antim Anghelescu al Buzăului (1944 - 1979), Vasile Coman al Oradiei (1971 - 1992), cei mai mulţi autori de lucrări teologice şi istorice, participanţi la numeroase Congrese şi întruniri peste hotare. 
  
Între faptele mai de seama din viaţa bisericească trebuie să mai reţinem revenirea la Ortodoxie a majorităţii covârşitoare a clerului şi credincioşilor uniţi (greco-catolici) în anul anul 1948, precum şi prima canonizare oficială a unor sfinţi şi mărturisitori de neam român (1955). Pentru pregătirea personalului de cult au funcţionat şase seminarii teologice cu durată de cinci ani (Bucureşti, Buzău, Mânăstirea Neamţ, Cluj-Napoca, Craiova şi Caransebeş) şi doua Institute Teologice de grad universitar cu durată de patru ani, la Bucureşti şi Sibiu. 
  
O serie de teologi români s-au remarcat prin lucrările lor sau prin activitatea ecumenică: Dumitru Staniloae, Ioan Coman, Liviu Stan, Nicolae Chiţescu, Emilian Vasilescu, Orest Bucevschi, Nicolae Balca, Nicolae Nicolaescu, Ene Branişte, Ioan Rămureanu, Vladimir Prelipceanu, Mircea Chialda, Petru Rezuş, Alexandru Ciurea, Nicolae Lungu, toţi la Bucureşti; Nicolae Neaga, Nicolae Mladin, Sofron Vlad, Grigorie Marcu, Dumitru Belu, Iorgu Ivan, Milan Şesan, Isidor Todoran, Ştefan Lupşa, Teodor Bodogae, Corneliu Sârbu, Dumitru Călugar, Gheorghe Şoima, Alexandru Moisiu, la Sibiu. 
  
Patriarhia Română edita câteva publicaţii periodice: „Biserica Ortodoxă Română” (apare din anul 1874), buletinul oficial al Patriarhiei Române, „Studii Teologice”, revista Institutelor Teologice; „Ortodoxia”, revista Patriarhiei (fiecare cu un tiraj de 10.000 ex., cu 4-6 apariţii pe an). Toate cele cinci Mitropolii editau câte o revistă, tot cu câte 4-6 apariţii pe an: „Glasul Bisericii” (Mitropolia Ungrovlahiei), „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Banatului”. La Sibiu apare foaia bisericească bilunară „Telegraful Român”, cel mai vechi periodic românesc, cu apariţie neîntreruptă din anul 1853. În Editura şi Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă din Bucureşti s-au tipărit: Biblia (patru ediţii, în anii 1968, 1975, 1982, 1988), cărţi de cult, manuale pentru învăţământul teologic universitar şi seminarial, lucrări teologice, cărţi pentru credincioşi, cărţi de rugăciuni, calendare ş.a. Acelaşi lucru l-au făcut şi tipografiile eparhiale de la Mânăstirea Neamţ, Sibiu şi Timişoara. 
  
După anul 1948 au fost restaurate, pictate sau reparate prin daniile credincioşilor majoritatea celor peste 12.000 de lăcaşuri de cult ortodox (biserici, mănăstiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul ţării. Au fost restaurate cele mai multe din bisericile şi mănăstirile monumente istorice. În acelaşi timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, în tot cuprinsul Patriarhiei, dintre care multe sunt adevărate monumente de artă. 
  
Biserica Ortodoxă Română a întreţinut legături de prietenie şi colaborare cu toate celelalte Patriarhate şi Biserici ortodoxe autocefale. Aceste relaţii sunt marcate îndeosebi de vizitele oficiale făcute Bisericii Ortodoxe Române de patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Bulgariei, precum şi vizitele oficiale făcute de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române acestor Patriarhii, în ultimele decenii. 
  
S-au stabilit relaţii cu Bisericile vechi Orientale (Patriarhia Etiopiei, Patriarhia armeană din Etchimiadzin, Patriarhia coptă din Egipt şi Biserica siriana iacobită din Kerala-India), cu Biserica romano-catolică (mai ales din Austria, Germania şi Belgia), cu Biserica veche catolică, cu Biserica anglicană, cu o serie de Biserici protestante. 
  
Biserica Ortodoxă Romană activează în Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1961. A trimis delegaţi la Adunările generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1968), Nairobi (1975), toate conduse de mitropolitul de atunci al Moldovei şi Sucevei, Iustin Moisescu (fost membru în Comitetul Central până în anul 1977) şi Vancouver (1983), condusă de mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeala. Alţi ierarhi şi teologi ortodocşi români activează în diferite Comisii ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Patriarhii Justinian şi Iustin au făcut vizite la sediul Consiliului Mondial de la Geneva (1966-1981). La rândul lor, numeroşi conducători ai acestei mari organizaţii intercreştine au făcut vizite în România cu diferite ocazii, purtând discuţii cu patriarhii români, cu alţi conducători de culte, ierarhi şi profesori de teologie. Biserica noastră si-a adus aportul şi la promovarea dialogului intercreştin şi în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene, cu sediul la Geneva (câteva sesiuni ale acestor două mari organizaţii s-au ţinut în România). 
  
Evenimentele din Decembrie anul 1989 au adus o seamă de schimbări, nu numai în viaţa politică şi socială a ţării, ci şi în sfera vieţii religioase. Imediat după derularea acelor evenimente, Biserica noastră a fost pusă în faţa unor provocări noi. În ceea ce priveşte configuraţia religioasă din România, potrivit recensământului din anul 2002, în ţara noastră, dintr-un total de 21.698.181 locuitori, 86,7% sunt ortodocşi, 4,7% romano-catolici, 3,2% reformaţi, 0,9% catolici de rit bizantin (greco-catolici), 1,5% penticostali, 0,6% baptişti, restul cultelor având sub 0,5% (ateii reprezintă sub 0,1%). Între evenimentele importante de după 1989, menţionăm reînfiinţarea unor eparhii desfiinţate în anul 1948: Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Sucevei, Arhiepiscopia Târgoviştei, Episcopia Argeşului, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Episcopia Caransebeşului, Episcopia Huşilor. De asemenea, s-au înfiinţat eparhii noi: Slobozia şi Călăraşi, Harghita şi Covasna, Alexandria, Giurgiu, Tulcea, Slatina, Sălaj ş.a. În acelaşi timp, au fost ridicate la ranguri superioare unele structuri ortodoxe româneşti din diaspora, precum Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, ridicata la rang de Mitropolie, şi s-au înfiinţat noi structuri ortodoxe române precum Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Episcopia Daciei Felix, Episcopia Ortodoxă Română din Italia, Episcopia Ortodoxă Română din Spania şi Portugalia, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Episcopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande. De menţionat că, în decembrie anul 1992, a fost reactivată Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei. 
  
În sectorul vieţii culturale, notăm înfiinţarea de noi instituţii de învăţământ teologic, atât la nivel liceal, cât şi la cel universitar. Întregul învăţământ teologic superior a fost încadrat în Universităţile din oraşele respective, şi reorganizat pe diferite secţii. Au apărut o serie de publicaţii periodice, precum „Ziarul Lumina”, „Vestitorul Ortodoxiei” la Bucureşti, „Candela Moldovei” la Iaşi, „Învierea” la Timişoara, „Renaşterea” la Cluj Napoca, „Tomisul Ortodox” la Constanţa, „Credinţa străbună” la Alba-Iulia, „Graiul Bisericii noastre” la Baia Mare, „Legea românească” la Oradea, „Biserica şi Şcoala” la Arad, „Foaie diecezană” la Caransebeş, „Călăuza Ortodoxă” la Galaţi, „Argeşul Ortodox” la Curtea de Argeş. 
  
Începând cu data de 27 octombrie 2007, la iniţiativa şi cu purtarea de grijă a celui de al şaselea Patriarh al României - Preafericitului Părinte Patriarh Daniel - ales la 12 septembrie anul 2007 şi întronizat la 30 septembrie anul 2007, ca fiind cel de al VI-lea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, după trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, la data de 30 iulie anul 2007 – au început să emită, de la studiourile din Bucureşti, Radio Trinitas şi Trinitas TV, ca parte a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române. În acelaşi timp, au apărut o seamă de lucrări noi de teologie şi istorie bisericească la Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Timişoara etc. Totodată, au apărut o seamă de lucrări noi de teologie şi istorie bisericească la Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Timişoara etc. S-au redeschis toate mănăstirile şi schiturile desfiinţate în mod abuziv în anul 1959 şi s-au deschis noi aşezăminte monahale, mai ales în Ardeal. În acelaşi timp - în pofida greutăţilor financiare cu care se confruntă Biserica - s-au pus fundaţiile a sute de biserici, mai ales în mediul urban. Biserica şi-a reluat într-o altă perspectivă activitatea de ordin social-filantropic, prin înfiinţarea unor asociaţii caritative în vederea ajutorării orfanilor, a bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi, prin asistenta religioasă în spitale, orfelinate şi aziluri de bătrâni. 
  
Biserica Ortodoxă Română a fost vizitată, în repetate rânduri, de delegaţii ortodoxe, conduse de Întâistătători precum S.S. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, PP.FF. Partenie III, Petros VII şi Teodor II - Patriarhi ai Alexandriei, P.F. Ignatie IV şi Ioan IV Patriarhii Antiohiei, S.S. Teofil III – Patriarhul Ierusalimului, S.S. Patriarh Pavle al Serbiei, S.S. Maxim şi Neofit Patriarhii Bulgariei şi alţii). La rândul lor, delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române au vizitat alte Biserici Ortodoxe surori. 
  
Biserica noastră continuă participarea sa la activităţile desfăşurate în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, a Conferinţei Bisericilor Europene, ale unor Comisii mixte de dialog teologic internaţional sau bilateral cu alte Biserici. Facultăţile de Teologie au încheiat "parteneriate" cu Facultăţi din afara hotarelor, mai cu seama catolice şi protestante. 
  
În noul context de după anul 1989, ierarhii, profesorii de teologie şi preoţii Bisericii Ortodoxe Române îşi desfăşoară activitatea lor pastoral-misionară, socială şi culturală pentru a fi vrednici de înaintaşii lor, cărora doresc să le cinstească memoria printr-o activitate tot mai rodnică ( ). 
  
În încheiere, vom susţine că demersul misionar al Bisericii trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.” Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!... 
  
Material documentar realizat de către Stelian Gomboş 
  
Referinţă Bibliografică:
Biserica Ortodoxă Română între identitate concretă şi autocefalie rodnică… / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1487, Anul V, 26 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!