Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Anotimp > Mobil |   


Autor: Ştefania Oproescu         Publicat în: Ediţia nr. 1545 din 25 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Ştefania OPROESCU - AROME DE IARNĂ (POEME)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TROIENE  
 
Umbla gândul meu hămesit după tine  
Cerşind măcar o oprire în troiene  
Măcar o amăgire a focului mocnit din paie  
Cât să nu îngheţe de tot răsuflarea celui singur  
Adulmeca mirosul trupului tău  
Lăsat în urmă, piele lepădată de şarpe  
Poteci de întuneric despica în jungla viscolului  
Care-i fura din ospăţ ultima nebunie  
Gândea gândul că s-ar întoarce acasă  
Simţea deja căldura însoţirii cu uitarea  
Dar nu era decât delirul îngheţului.  
 
 
AROME DE IARNĂ  
 
Ninge ascuţit şi aspru în vârtejuri de vânt  
Peste mirosul lemnului verde proaspăt despicat  
Înfăşurat în vălătuci de cenuşă  
Amestec de lumină şi întuneric  
La porţile vraişte ale dimineţilor  
Diamante rănesc privirea în răgazul amiezii  
Din albul ţintuit cu săgeţi de soare  
O moină plăpândă însoţeşte amiezile  
Cu aromă de piele tânără spălată de ploaie  
Cerul în asfinţit  
Se răsfrânge zmeuriu pe acoperişuri  
Şi intră verde hialin în noapte  
Ca într-un măr crud  
Nori negri furişaţi prin vârful salcâmilor  
Umbresc faţa lunii  
Vaietul vulpilor zgârie uşile închise  
In spatele lor aromă de chihlimbar  
Răspândită de fosforul vetrelor aprinse.  
 
 
PASĂREA DE GHEAŢĂ  
 
Şi iar văd pasărea zburând  
prin cupola bisericii goale  
nici un sfânt nu bate din aripile  
pictate pe ziduri  
săi însoţească întoarcerea.  
Rătăceşte prin culori de vitralii  
loveşte necunoscute orizonturi dure  
aude doar pocnetul ca de grindină  
al trupului ce-i desparte memoria  
de relieful necunoscut al prezentului  
pe care ghearele nu reuşesc să-l agaţe.  
Clipele de odihnă îi alunecă  
Picătură cu picătură din trup  
Pe altar, dimineaţă, o pasăre moartă.  
 
 
MOARTEA PĂSĂRII DE GHEAŢĂ  
 
Pasărea de gheaţă învelită-n culori,  
Rătăcită din roiul visului  
M-a ales să-i alin plecarea din clipă  
Cu basmul focului sacru,  
Mi se topea în palmă transparenţa culorilor  
Şi se prelungea în buza umedă a nopţii  
Împuţinându-i trupul,  
Fluturi negri, bezmetici, cu pântecul greu  
Se izbeau de zidurile albe ale bisericii  
Lăsând pete întunecate  
În neostenita capcană a mişcării  
Până când roata luminii a-nflorit  
Vitraliile de deasupra altarului  
Şi am văzut pasărea cealaltă, de sânge  
Rătăcită în zbor  
Căutându-şi ieşirea din fereastră în fereastră  
Sub privirea indiferentă a îngerilor.  
 
 
PRIVEGHI  
 
Ramurile desfrunzite ale copacilor  
Ţeseau norii sparţi de cornul auriu al lunii  
Vântul murmura cu glas de zăpadă  
Dansul sirenelor nopţii,  
Tăceam amândoi ca-n templu  
Paşii se auzeau înfundat  
Sub arcada înaltă a vremii,  
Belşugul miresmelor albe  
Cădea ca spuma cascadelor  
Şi în mâinile noastre împreunate  
Se topea răsuflarea suspinului,  
Liniştea noastră sălbăticită  
Prin albăstrimile nopţii  
Tot acolo eram, acelaşi cântec  
Închipuia imaginea rătăcirii,  
Sub coroane de argint ascundeam  
Paloarea sângelui, umbra destrămată  
A nebuniei, gloria cărnii  
Îmblânzită de calmul unui tandru priveghi.  
 
 
BOCET  
 
Aspră floare de oţet  
mă sufoci încet încet  
din fundul butoiului  
din pierderea boiului  
vinul dulce s-a gătat  
se aşterne de iernat  
de iernatul sângelui  
în carnea pământului  
dulce floare de salcâm  
ce n-aş da să mai amân  
despărţirea de pârjol  
să mai stau cu trupul gol  
soră macilor din grâu  
ştimă apelor din râu  
floare –amară de măceş  
falsă umbră de cireş  
n-am pe cine păcăli  
să se ducă în pustii  
să se ducă-n locul meu  
unde toţi se duc mereu  
să mă lase aşteptând  
să-mi vii tu din când în când.  
 
 
RĂGAZUL DINTRE IUBIRE ŞI MOARTE  
 
Când opiumul somnului  
Îşi pierde tăria  
Şi apa îndoielii se strecoară  
Printre ruinele simţurilor  
Până în tărâmul visului  
Unde oricând poate să explodeze întunericul  
Când zilele sunt spălate cu praf  
Şi nopţile sunt fructe secate de miez  
Când ai pierdut sprinteneala suferinţei  
Şi gustul furtunilor de sânge  
E semn că undeva ai rătăcit drumul  
Şi acum vieţuieşti  
În răgazul dintre iubire şi moarte.  
 
 
DE CÂND AI PLECAT  
 
De când ai plecat  
ceasul îşi roteşte săbiile prin carnea mea  
jalnic fachir amăgindu-mă  
cu spectatorii tăcuţi dintr-o vază  
flori ofilite de refuzul tău  
într-un anotimp care mi-a destrămat cuvintele  
ce nu mai ajungeau la tine.  
De când ai plecat  
vocea mea nu mai are contur  
silabă de silabă rătăcind în exil.  
Trupul meu a încremenit în carapace de plumb  
Pe care nimic nu-l atinge.  
Prin odaia unde cândva înflorea nebunia zâmbetelor  
Doar timpul se-ndoaie  
De dorul tău.  
 
 
RESEMNARE  
 
Câtă răbdare sau câtă minciună  
Poţi să înfiezi când nici amintirile  
Nu mai au miezul reavăn,  
Când se usucă glasul plânsului  
Şi cad dorinţele una câte una,  
Muguri otrăviţi de pojarul brumei.  
Când înserarea nu mai miroase  
A tanin, nici plecările nu se mai  
Jupoaie din carne  
Nemiloase ca talazul năprasnic.  
Ce curaj îţi trebuie să mai respiri  
În orele dezumflate  
De la marginea visului  
Sau ce teamă…  
Când îţi înfiezi în fiecare zi  
Masca resemnării  
Şi-o hrăneşti cu cea mai ieftină pâine,  
Necurmată întoarcere a visului  
Pe altarul de lumină  
Al apropiatei înălţări.  
 
 
ÎN PARTEA CEALALTĂ  
 
Vom afla atunci, că am trecut ultima vamă  
Când firea cunoscută a lucrurilor  
Va fi inversată  
Şi îndărătul va deveni înainte, când toţi cei deja plecaţi  
Cu toată uitarea lor  
Ne vor sta în faţă  
Precum cocorii în vârful cârdului,  
Iar noi, vom veni din urmă  
Învăţând cum să continuăm moartea  
În partea cealaltă  
Proaspăt înlănţuiţi în galera timpului.  
 
 
MEMORIA ÎNGERILOR CĂZUŢI  
 
Libertate a zborului doar înapoi  
Şi doar prin sângele propriu  
Ca amintirea poemului zbătându-se  
În labirintul grâului, macii înşelători  
Fulgerând potecile înflorite ale cărnii,  
Clipa de beţie topită în miezul grădinii  
Amintirea cerului violet  
Asfinţit de octombrie răsfrânt în iazul păstrăvului sălbatec.  
Amintirea florilor de măceş spuzind mărăcinişul grădinilor  
Fragi în fâneţe  
Năpădite de căldura după amiezilor,  
Ploaie de mai, roua frunzişului crud al pădurilor,  
Pedepse ale prăbuşirii, amintirile  
Singurul zbor permis prin rănile rămase  
În memoria îngerilor căzuţi,  
După smulgerea aripilor  
 
 
COŞMAR  
 
În visele cele mai cuminţi  
Când numai depărtarea de casă  
Nălucea aspru ca apa sărată  
Băută în arşiţa setei,  
Când plecările nu cădeau în plânset  
Şi toamnele erau felinare de fosfor  
Călăuzind trecerea vântului  
Prin risipa albă  
A florilor de volbură înmiresmate de ger  
Când universul întreg era căptuşit cu braţele mamei  
Chiar şi atunci  
În visele cele mai curate  
Se strecura ca o arătare stranie  
Spaima surpării cerului întunecat  
Vârtejul morţii ca un sorb  
Alcătuit din roata arămie a stelelor în mişcare  
 
 
SINGUR ÎN ROIUL CUVINTELOR  
 
Cutreier halucinante trotuare  
Aglomerate cu trupuri rătăcind  
Prin spaţiul simţurilor  
Ca seminţele în capsule de mac  
Anonim în roiul cuvintelor  
Inventez tăceri cu sensuri ascunse  
Inventez priviri  
Scormonind prin rugina depărtărilor  
Inventez cărări labirintice ale rostului  
Dar nimic nu înlocuieşte drogul vieţii  
Spaima pierderii sale  
Îmblânzeşte tânguirile gândului  
Adoarme amăgirea visărilor  
Şi stinge urma focurilor de artificii.  
 
 
SETE  
 
Dacă ai fi o picătură de apă  
Şi ai cădea de pe ram asemenea unei frunze  
O sete nemărginită m-ar purta după tine  
Până în pântecul altei lumi.  
 
 
TRĂDARE  
 
Descopăr o trădare  
Crescând din neputinţa mea  
Ca un cuţit blestemat  
Tăindu-şi singur venele  
In amăgire nu-i scăpare  
Cum nu izvorăşte apa bună de băut  
În fântâni părăsite  
Fiecare zi macină câte puţină iertare  
Până la fundul sacului  
Din care seminţe roase de molii  
Nu mai dau rod  
Nu mai dospesc rătăciri  
Se tot îngustează drumul  
Pe care n-a mai umblat demult  
Slobodă bucuria  
Şi oricât ai drămui otrava iubirii  
Niciodată nu ajunge până la capăt.  
 
 
TABLOU  
 
Pete arămii de soare în amurg  
Strălucind prin frunzişul întunecat al arinilor  
Mirosul de frunză strivită al apei  
Curgerea ei clipocind cu tresărire  
De trestie verde  
Unda molatecă din scobitura malului rupt  
Împletit cu rădăcini  
Copilul subţiratic şi negricios  
Ieşind din şuvoi lângă bolovanul alunecos  
Pe care se caţără săgeata trupului  
Înălţată spre frânghia salciei,  
Balansul larg pe deasupra ochiului  
Verde şi cald în rotire blândă  
Jerba de stropi acoperind scufundarea,  
Zvâcnetul trupului ridicându-se  
Împletit cu mătasea broaştei  
Moliciunea de catifea a îmbrăţişării  
Cu mireasma de frunză putredă  
A înserării,  
Timpul acela înrămat într-o  
După amiază de duminică  
Expus pe umbra năruită a înverzirii  
 
 
ULTIMA ORĂ  
 
Cred că până-n ultima clipă  
Voi respira la subţioara fricii  
Ca puiul sub cloşcă sau ca animalul care se retrage  
Din faţa pericolului,  
Cred că partea de animal din mine  
N-a depăşit instinctul de turmă, promisiunea biblicelor ospeţe  
Nu mi-a îndestulat foamea  
Şi nici nu mă lepăd în bună voie  
De cele cinci simţuri,  
În urma preumblării mele  
Nu s-a răzvrătit niciun strigăt  
Destul cât să spargă tiparul încolonării,  
Măcar ultima clipă de-ar fi  
Anafura în stare să ospăteze  
Halucinaţia eliberării.  
 
 
NUMĂRĂTOARE  
 
Să zicem ca la numărătoare  
Anii îţi vor ieşi mai mulţi  
Decât am locuit eu în anotimpuri.  
Să zicem că vei uita  
Şi chipul tânărului dinaintea căruia  
Nedumerit, ai aprins candela învierii  
În nopţile de Paşti ale copilăriei.  
Să zicem că uneori, chiar te încearcă  
Ispita invidiei  
După tinereţea mea, nesfârşită.  
Eu, fiule, întotdeauna  
Voi fi mereu mai bătrân ca tine cu o naştere  
Care a sângerat memoria timpului.  
 
 
MORI DE APĂ  
 
Cu sângele meu, sălbăticit  
În frunzişul pădurilor  
Am otrăvit vârful săgeţii, apoi  
Te-am aşteptat în leagănul munţilor,  
Unde veneai tu, la vânătoarea  
Cu morile de apă,  
Unde veneai tu, însetat  
Să te îmbeţi cu licoarea păstrăvilor,  
Te-am ademenit cu respiraţia ciutei  
Până la cuibul ecoului  
În care s-a zămislit tăria întoarcerii,  
Acolo, am băut împreună otrava clipei  
Împărţită în jumătăţi egale  
Şi de atunci rătăcim  
Într-o risipă a chemării,  
Repetate ecouri înflorind  
Peste adâncuri de timp.  
 
 
SCRISOARE  
 
Doamnă veşnicie,  
Pe planeta Pământ s-a abolit sclavia.  
Am hotărât să trimit vestea  
Prin curierul care va veni  
Să mă ridice din toiul cărnii mele  
De care n-aveţi oricum trebuinţă  
Şi să mă facă rob al veşniciei  
Doamnă, eu nu vreau să vă cer înapoi  
Carnea naşterii mele  
Înlănţuită între cei care se cutremura  
Şi cei care cârcotesc  
Cum că n-aţi fi tocmai stăpână pe graniţe,  
Cred că v-aş putea chiar iubi  
Dacă mi-aţi da libertatea ca la plecare,  
Să aleg o singură clipă din viaţă  
Pe care s-o locuiesc la nesfârşit.  
 
 
CA O PISICĂ PÂNĂ...  
 
Cu spaima ta de necunoscut şi de suferinţă  
te-ai încolăcit ca o pisică  
într-un tablou pe ce mi l-ai vândut  
pe o promisiune halucinantă  
pe un tablou scris cu privirea  
repetat zilnic până capătă contur, până devine ramă,  
ca o pisică îmi treci acum prin poem  
până în inimă, unde îţi torci liniştită spaimele  
într-un fir de păianjen, într-o plasă  
aşteptând răbdătoare să devorezi prada.  
 
 
NAUFRAGII  
 
N-ai teamă, visul nu se stinge,  
o să răsară iar un fluture  
în rama unei ferestre  
care să umple ziua  
cu foşnetul discret al polenului  
ce amăgeşte moartea.  
Prin culorile risipite de lumină  
în tâmpla lumii, mereu  
se va lipi gândul  
de sângele cuibărit  
în atâtea naufragii efemere.  
 
 
LAGUNA  
 
O să-ţi vrăjesc aripile  
Din tăceri am să-ţi urzesc întoarcerea  
prin geamul deschis, ca intrarea într-un cuib.  
N-o să mai las înăuntru nicio uitare  
doar începutul va fi mereu bătaia inimii  
nici luna, nici răsăritul  
nu vor risipi pulberea clipei  
dilatată într-o lagună  
ascunsă de vederea unui mâine flămând  
gata să ne mestece gustul rătăcirii.  
 
 
CĂDERE  
 
Mi-ai speriat zborul  
cu bruma picurată pe aripi  
am retezat năucită aerul îngheţat  
până în marginea cuibarului  
unde zămislisem de atâtea ori  
raze de lumină.  
Dimineaţa, pleoapele au desenat clipe  
în care n-am mai încăput amândoi.  
Orbi, am căzut din visare  
Fiecare în colivia lui.  
 
 
ÎNDRĂZNEALĂ  
 
Îţi voi colora zborul din ce in ce mai rar  
Ca pasărea de gheaţă dispărând în tăcere.  
Mai agonizez în iubire  
până când răsuflarea îmi va pieri  
până când din trup va rămâne  
doar umbra singurătăţii  
până când inima va curge de tot  
în otrava adevărului  
ca pasărea de gheaţă mă voi topi  
sub îndrăzneala  
de a-mi fi apropriat prea mult zborul  
de lumina ta înşelătoare.  
 
 
SPERIETORI  
 
Au început amânările să nu mai încapă în cadrane  
se suprapun una peste alta  
locul visărilor este ocupat  
de mucegaiul cuvintelor căzute  
în lupta umbrelor cu îngerii de pe cruci  
şi dacă ţi-ar întinde mâna  
închipuirea vreunei salvări nepermise  
doar pielea ţi s-ar mai lua de pe oase  
ca o pelerină roasă de molii fluturată inutil,  
ca o sperietoare pe care şi ciorile o ignoră  
ştiu ele mai bine unde se ascund roadele  
şi unde cochiliile goale.  
 
 
CUIB  
 
De n-aş fi cascadă  
Aş putea fi un cuib  
În care ţi-aş adăposti  
Toate visele.  
----------------------------------  
OPROESCU Ştefania, (Dorina-Ştefania Cristea), născută la 1 ianuarie 1949 în comuna Pătârlagele, Jud. Buzău. Autoarea îşi începe studiile primare în comuna natală urmând liceul din aceeaşi localitate. Continuă studiile universitare la Institutul de Medicină şi Farmacie Iaşi, postuniversitare în specialitatea Expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă. Debutează la revista „Porto Franco” în 1990 cu poezie sub îndrumarea lui Ion Chiric. Debut editorial: 1996 – volum de poezie „Naştere perpetuă”, urmat de volumele „Potcoave de catifea” (2001) şi „Singurătatea nisipului” (2004), toate la Editura Zedax, Focşani. Publică eseuri, proză scurtă poezii în „Jurnalul de Vrancea”, „Gazeta vrânceană”, „Salonul literar”, „Pagini medicale bârlădene” şi „Oglinda literară”, demonstrând o 6 vie preocupare estetică. Din anul 2000 este secretar de redacţie la „Oglinda literară”, folosind experienţa căpătată anterior la „Jurnalul de Vrancea”. În aceeaşi perioadă frecventează Cenaclul „Salonul literar” şi este membru fondator al Cenaclului „Duiliu Zamfirescu”, ambele din Focşani. A fost remarcată de revistele „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Amurg sentimental”, „Renaştera culturală” şi „Opinia Buzăului”. Participă la diverse festivaluri din Iaşi, Brăila, Buzău, Tecuci, Bârlad, susţinând recitaluri poetice din opera proprie. Referinţe critice: S-au exprimat despre opera scriitoarei: Magda Ursache, Liviu Grăsoiu, Gheorghe Istrate, Adrian Dinu Rachieru, Constantin Miu, Marin Ifrim, Valeria Manta Tăicuţu, Victor Sterom, Ludmila Bârsan, Emilian Marcu, Marius Chelaru, Constantin Ghiniţă şi alţii. (George Roca, Rexlibris Media Group, 25 martie 2015)  
Referinţă Bibliografică:
Ştefania OPROESCU - AROME DE IARNĂ (POEME) / Ştefania Oproescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1545, Anul V, 25 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ştefania Oproescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefania Oproescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!