Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

Şapte gânduri la început de an
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
1. Gândul de mulţumire 
  
Primul gând ar trebui să fie acela de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru binecuvântările date în anul care tocmai a trecut şi să-l rugăm să ne ajute şi în anul în care abia am păşit. Nu numai lui Dumnezeu trebuie să-i mulţumim, ci la toţi binefăcătorii nostri pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. Ar trebui să mulţumim şi pentru încercările vieţii, pentru că nimic nu este întâmplător, ci spre folosul nostru şi spre maturitatea noastră spirituală. Asemenea lui Iov, să mulţumim lui Dumnezeu, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele. 
  
2. Un nou început 
  
Întotdeauna, la început de an, trebuie să avem în vedere un nou început, care presupune o schimbare. Schimbarea va avea, din punct de vedere ontologic, mai puţin caracterul unei orientări către, cât acela al unei înstrăinări de. Înstrăinare, distanţare, renunţare la ceea ce sunt; negare a fiinţei mele de fiecare zi în vederea regăsirii adevăratei asemănări. Însă această regăsire va constitui abia începutul. Pentru că ceea ce se va revela în urma renunţărilor succesive nu va fi noul om, ci tot cel al neputinţei, al dependenţei. „Fericit este omul care-şi cunoaşte slăbiciunea lui. (...) Dar nimeni nu-şi poate simţi slăbiciunea sa de nu va fi lăsat puţin să fie încercat prin cele ce aduc durere fie trupului, fie sufletului”, ne spune acelaşi Sf. Isaac Sirul. Dar o dată conştientizată această dependenţă pe calea suferinţei, o dată asumată în toată lipsa ei de nobleţe, se creează o deschidere pentru acceptarea darului. Pentru că a se cunoaşte cineva pe sine înseamnă a cunoaşte golul şi aşteptarea care-l mistuiesc, dragostea spre care tânjeşte cu toată puterea şi conştiinţa deplinei sale neînţelepciuni. 
  
3. Cunoaşterea de sine 
  
Cunoaşterea de sine înseamnă aflarea neputinţei proprii şi aşteptarea ajutorului lui Dumnezeu care se cere prin rugăciune şi smerenie; de asemenea, înseamnă cunoaşterea firelor nevăzute, dar foarte puternice, care ne leagă de lume, anulându-ne libertatea. O dată ce omul a conştientizat starea în care se află, stare căzută şi depărtată de voia Dumnezeului iubirii, el poate pune început pe calea crucii şi a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acelaşi timp, va cere cu insistenţă ajutor, pentru că îşi dă seama de slăbiciunea forţelor proprii. Omul nu vrea să înţeleagă că natura este modelul permanent pentru fiinţa umană. Omul doreşte să dezvolte o minte specială şi uneori chiar o minte diabolică. El uită cel mai simplu lucru - să privească şi să înţeleagă natura şi universul. Omul nu mai este pe Cale. Calea înseamnă să te înţelegi, să te cunoşti. Calea perfecţiunii este cunoaşterea, iar cheia succesului este măsura în toate lucrurile. 
  
Vorbind despre cunoaşterea de sine, este imposibil să nu ne amintim că socraticul „Cunoaşte-te pe tine însuţi” jalonează încă în mod esenţial drumul înţelepciunii. Fiindcă „cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine e mai bun decât cel ce s-a învrednicit să vadă pe îngeri”, aşa cum ne descoperă Sf. Isaac Sirul. De fapt, însăşi tensiunea lăuntrică pe drumul ieşirii din dependenţă nu se poate menţine în afara acestei cunoaşteri. Ieşirea din dependenţa patimilor presupune: „Să ieşim din lume [...], ne îndeamnă Cuviosul Isaia Pustnicul, ca să cunoaştem cele în care suntem”. 
  
4. Mustrarea de sine 
  
Mare lucru este ca omul să se mustre pe sine. Ce înseamnă aceasta? Adică să ne cunoaştem nimicnicia, slăbiciunile, neputinţele şi neiscusinţele. De ce? Pentru că numai astfel ne vom da seama că noi nu suntem în stare sau nu suntem vrednici de familia pe care o avem, de slujba pe care o avem, de prietenii pe care îi avem etc. Un om care aleargă toată viaţa după funcţii, grade, titluri, ranguri nu se cunoaşte pe sine şi, mai mult, nu le va avea niciodată. Cel ce se cunoaşte pe sine nu ia aminte la greşelile şi păcatele altora, ci se uită la ale sale, căindu-se necontenit pentru ele; el cugetă la sine şi se mustră pe sine. 
  
5. Nu te ascunde! 
  
Ascunderea omului de poruncile lui Dumnezeu este vizibilă în actul de dominare a lumii asupra omului şi nu invers. Dominaţia pe care lumea o instituie îi conferă acesteia caracterul de fatalitate şi, totodată, asigură mediul favorabil pentru ca omul să se ascundă, să se mintă, să se prefacă a nu mai vedea şi a nu mai înţelege sensul vieţii, uitându-se pe sine în lanţurile înrobitoare ale lumii. Nu te ascunde nici în spatele altora, nici în mulţimea maselor manipulate, ci ieşi din mulţime şi spune sincer cum gândeşti, ce visezi, ce viziuni şi ce proiecte ai pentru viitor, cum trăieşti şi, mai ales, concepţia ta despre lume şi viaţă. Fii încrezător, credibil, sincer, deschis, ascultător, responsabil, eficient, un model pentru ceilalţi. Numai prin exemplul personal, prin atitudine, prin implicare şi prin fapte putem schimba cel puţin zece persoane cu care venim în contact, fie colegi de serviciu, fie prieteni sau cunoştinţe. 
  
6. Nu judeca! 
  
Nu judeca pe nimeni indiferent ce ar fi, nu fă celorlalţi ce nu-ţi place ţie să şi se facă. Nu-ţi place să ţi se spună lucruri neplăcute, nici să ţi se facă reproşuri, nici să te plictisească careva, nici să ţi se adreseze direct, brutal, nici să se spună lucruri urâte despre tine; nu fă nici tu nimic din toate acestea nimănui. Atunci când judeci pe cineva, sau când ei în derâdere o faptă săvârşită de cineva, ţi se cuvine aceeaşi osândă ca şi celui ce a greşit. Mai mult, mulţi dintre aceştia au ajuns în aceiaşi situaţie ca aceia pe care i-a judecat. Atunci când noi judecăm o altă persoană, nu facem altceva decât să ne punem în scaunul de judecată al lui Dumnezeu, căzând, vrem nu vrem, în păcatul mândriei. 
  
7. Iubeşte şi fă binele! 
  
Cea mai mare nevoie a omului s-a dovedit a fi aceasta: de a iubi şi a fi iubit. De altfel, iubirea înseamnă o mare suferinţă pentru cel pe care îl iubeşti. Sufletul îndrăgostit e blând, smerit şi plin de răbdare. Acolo unde este iubire domneşte pacea şi înţelegerea. Dacă dragoste nu este nimic nu e, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. Iată de ce momentele vieţii în care trăieşti cu adevărat sunt acelea în care faci lucrurile în spiritul iubirii. Numai acel om care este capabil de iubire este doritor de fapte bune, de fapte eroice până la sacrificiu suprem. De fapt, a iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Putinţa de a trăi noi înşine în sufletul altuia este singura şi adevărata valoare omenească. 
  
Gânduri bune şi senine, s-auzim numai de bine! 
  
Ştefan Popa 
  
Referinţă Bibliografică:
Şapte gânduri la început de an / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1829, Anul VI, 03 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!