Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1755 din 21 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Lecţie de istorie transilvăneană
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La 21 octombrie, Biserica Ortodoxă, în mod special, ortodocşii din Transilvania, îi prăznuiesc pe Sfinţii Mărturisitori Transilvăneni Visarion, Sofronie, Oprea şi pe Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, preoţi mărturisitori şi trăitori în veacul al XVIII-lea. 
  
Pentru a înţelege mai bine locul, rolul şi importanţa jertfei muceniceşti a Sfinţilor Cuvioşi şi Mărturisitori Transilvăneni în cadrul Ortodoxiei şi, nu numai, vom readuce în atenţia cititorilor cadrul istoric în care au avut loc evenimentele respective. Începând cu anul 1694 în Principatul Transilvaniei se instaurează, treptat, regimul austriac al Habsburgilor, principe fiind Mihail Apaffi. Din ianuarie 1699, când Poarta recunoaşte trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului hasburgic, începe, practic, procesul de atragere a românilor ortodocşi la Unirea cu Biserica Romei cu scopul creşterii „statului catolic ardelean”. Din momentul instalării ca episcop unit al lui Atanasie Anghel, ianuarie 1701, începe lupta clerului şi a credincioşilor din Transilvania pentru apărarea Ortodoxiei. 
  
Trist este faptul că această luptă s-a întins pe o perioadă lungă de timp, fiind dusă cu mult curaj şi stăruinţă, atât de către credincioşi, cât şi de către clerici, care au fost supuşi unei represiuni în forţă cu bătăi, întemniţări şi chiar moarte mucenicească. Cu toate că lupta clerului şi a credincioşilor ortodocşi a cuprins întreaga Transilvanie, nucleele cele mai puternice s-au aflat în oraşele: Alba Iulia, Braşov, Hunedoara, Făgăraş, Bistriţa, Năsăud etc. 
  
Primul lider al luptei împotriva uniaţiei este recunoscut în călugărul Visarion, originar din Bosnia de astăzi, care a organizat mai multe pelerinaje pe intinerarii strategice, plecând din Banat, Lipova, Mureş, Hunedoara, Deva, Orăştie, Sălişte, îndemnându-i pe credincioşi să nu abandoneze credinţa, să-i alunge pe preoţii uniţi impuşi şi să ţină de rânduielile legii strămoşeşti. La Sibiu, din păcate, Visarion este arestat şi închis în temuta închisoare de la Kufstein din Munţii Tirolului, unde a murit ca mărturisitor. 
  
Călugărul Sofronie, al doilea lider al luptei împotriva uniaţiei, originar din localitatea Cioara, judeţul Alba, fost preot de mir, care a făcut mai multe proclamaţii şi a scris mai multe scrisori, contribuind la extinderea mişcării în întreaga Transilvanie, inclusiv în Maramureş. După înfrângerea mişcării religioase şi după ce generalul Bucow a distrus mănăstirile ortodoxe din Transilvania, el s-a retras în Ţara Românească, într-o mănăstire unde a şi murit ca mărturisitor. 
  
Al treilea lider spiritual al luptei împotriva uniaţiei este recunoscut în persoana lui Oprea Miclăuş care a a mers la Viena de mai multe ori să susţină memorii prin care se cerea ca românii să fie lăsaţi în vechea lor credinţă ortodoxă. La ultima sa misiune, Oprea Miclăuş împreună cu preotul Moise Macinic sunt prinşi, arestaţi şi întemniţaţi în puşcăria Kufstein din Munţii Tirolului. Despre sfârşitul celor doi mărturisitori nu se ştiu amănunte. Surse istorice susţin că după 30 de ani, Stana, soţia lui Oprea, a făcut demersurile necesare pentru a fi eliberat de împărat, dar nu a primit niciun răspuns. 
  
Preotul Ioan din Galeş s-a numărat printre fruntaşii acţiunilor de apărare a Ortodoxiei în Transilvania, care, din păcate, este arestat şi întemniţat la Sibiu, după care dus la închisoarea Gratz, unde a şi murit ca mărturisitor. 
  
Aşadar, Sfinţii Cuvioşi şi Mărturisitori Transilvăneni, Visarion, Sofronie, Oprea, Ioan şi Moise, constituie un model de mărturisire, de trăire şi apărare a credinţei ortodoxe, un imbold în conştiinţa poporului credincios, o pildă grăitoare pentru generaţiile care vor veni şi, nu în ultimul rând, o adevărată lecţie de istorie care nu trebuie uitată niciodată. 
  
Ştefan Popa 
  
Referinţă Bibliografică:
Lecţie de istorie transilvăneană / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1755, Anul V, 21 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!