Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stefan Kellner         Publicat în: Ediţia nr. 1985 din 07 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Vacanță
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

"Vacanță" - Povestirea face parte din cartea - "Cumva trebuie să încep" - care a apărut la Editura Coresi din București.

 
Era luna august și era tare cald. Dormeam cu geamul deschis dar degeaba. Era vacanță, timpul culcatului târziu, al sculatului târziu, timpul lenei. Minunat. Cred că somnul meu era alintat de sunetul râului care curgea pe lângă casa noastră, casa părinților mei, cu geamuri joase la stradă.  
Când s-a luminat puțin de ziuă au început câinii și cocoșii, dar nici asta nu mi-a stricat somnul, sunete cunoscute, familiare, care s-au repetat de atâtea ori în atâtea zile că au rotunjit atmosfera, erau firești, poate chiar necesare.  
Deodată tumult total. De la halta CFR se revărsă un puhoi de oameni vorbind, râzând, înjurând, țărani de prin satele din jur veniți la piață, piața de joi, piața mare.  
Femei cu coșuri cu fructe pe cap, desagi cu dungi roșii și negre, țesuți în casă, bărbați cu pălărie și țigara în colțul gurii, un șuvoi de oameni grăbiți, de vânzători, de cumpărători.  
Somnul meu s-a înjumătățit, aș fi închis geamul dacă nu ar fi fost așa de cald și mai ales dacă nu mi-ar fi fost așa de lene să mă duc să-l închid. Și frica c-o să-mi sară somnul dulce m-a țintuit pe mai departe în pat.  
Deja începusem să mă obișnuiesc cu sunetele, deja intraseră într-o oarecare monotonie, când, chiar sub geamul meu s-au oprit două nane si au început sa vorbeasca tare, de parcă numai ele erau pe lumea asta, într-un neaoș grai bănățenesc.  
- De unde ești ?  
- De la Megica.  
- Io îs de la Globu Rău.  
- O te duci la piață ?  
- Ba, am venit la oraș să mă caut la doctor. Am reumă, auuu, soarta mea, mă doare sara de nu mai pot, m-o văzut doctorul și la oglindă da o zis că n-am nimica. Am în straiță niște răchie de prună și vreo zece ouă să-i dau la doctor, da până să deschidă la policlinica mare, mă duc și io să mă uit prin piață. Dumeta ce-ai în cotăriță?  
- Un pic de făină de grâu și în ea am vârât și niște ouă. N-am mult, numa cât s-ajungă de-o sticla de ulei, un kil de zahăr și o pungă de bomboane acre pentru ăl mic, că mă toacă toată zâua la cap că vrea și el, c-așa o primit și văruica lui, fata lu doda, soru-mea.  
Aș fi vrut să mă târăsc până la geam și să le spun să meargă mai încolo, să nu mai vorbească la geamul meu așa devreme și așa de tare, dar le-aș fi putut ghici răspunsul:  
- Apăi, domnul meu, nu te supăra, da așa devreme nu-i. Îi deja șase ceasuri.  
Poate pentru ele, care s-au culcat o dată cu găinile, nu pentru mine care am chefuit până la două.  
Așa că am renunțat la această tentativă și am așteptat până au plecat, ultimele cuvinte pe care le-am mai prins au fost: " … baaaa, că pe mine nu mă bate omu meu, că-i ginere-n casă…". Sper să se mute la casa lor cât de curând să nu mai existe nici un impediment pentru bărbatu-său.  
Cu asta somnul meu s-a dus, așa că m-am sculat cu încetinitorul și m-am târât în bucătărie unde pe colțul mesei îmi lăsase mama, înainte de a se duce și ea la piață, cana cu cacao. M-am așezat cu cana în mână pe treptele de la bucătărie, începuseră deja să se încălzească și am stat așa, cu ceașca în mână și cu ochii în soare un timp, mângâiat de vânticelul care sufla de la râu și de galbenul moale al soarelui de dimineață. Așa trebuie să fie și în rai, mă gândesc.  
Îmi dau cu puțină apă rece pe ochi, îmi trag chiloții de baie pe mine și sunt gata să încep ziua, adică, ștrand, mâncat, plimbat și ce s-o mai ivi pe parcurs, neprevăzut.  
La ora nouă, mi-am luat pătura veche și am ieșit pe poartă să merg la râu. Pe stradă era deja cald, căruțele încă veneau de prin sate de unde porniseră de cu noaptea, roțile de lemn cu cercuri de fier scârțâiau pe strada neasfaltată, măcinând praful care și așa era destul de fin, mirosul de râu, de pădure și de pământ se amesteca cu mirosul de cal asudat, de porci, de orătănii, acum înjurăturile și râsetele se amestecau cu guițatul porcilor închiși în cuști de lemn, legate cu sfoară, cu zgomotul găinilor legate de picioare, cu nechezatul cailor.  
Câteva străzi mai încolo, tot vacarmul a rămas în urmă și totul a devenit normal, normalul de vacantă, liniște, soare , râu, prieteni.  
La ștrand, pe malul râului adică, toți eram prieteni. Se întâmpla câteodată de venea unul de-al nostru cu vreunul pe care-l culesese străin de pe drum și ne zicea: "prietenul meu, Ghiță". Și asta era, de-acum Ghiță era și prietenul nostru.  
Zilele erau mai toate la fel. Stăteam cu burta la soare până se duceau pieile de pe noi, pe urmă nu se mai duceau, eram tuciurii de strălucea pielea pe noi, nu primeam nici insolație nici altceva, când ne era prea cald ne aruncam în râu și înotam sub apă, apucam în joacă fetele de picioare, se prefăceau că se supără dar râdeau și ele, râdeam toți de mai nimic și eram fericiți.  
Când osteneam de atâta zbenguială ieșeam vineți de frig din apa rece și ne întindeam iar la soare, unul lângă altul, ne atingeam coapsele ca din greșeală de cele ale fetelor, ele se făceau că nu observă și stăteam așa, nemișcați, să nu se termine momentul. Pe urmă jucam cărți și povesteam, inventam povești, toți știam că nu sunt adevărate dar le ascultam de parcă ar fi fost. Când ne răzbea foamea mâncam pâine cu brânză și cu roșii, roșiile uriașe și calde, brânza galbenă și grasă, cumpărată de la țărănci în piață, rupeam pâinea și o împărțeam între noi. Mai erau și perechi, stăteau deoparte, vorbeau între ei în șoaptă, restul nici nu-i băgau în seamă, nu era treaba noastră.  
Când aveam bani, îi puneam împreună și cumpăram cartofi prăjiți la crâșma de lângă ștrand. Dacă aveam mai mulți, luam și câțiva mici pe care îi împărțeam, că n-ajungea pentru fiecare câte unul întreg, cartofi primeam destui că ospătărițele ne-au fost colege în clasele mici, acum lucrau, noi, restul, cei cu scoală, nu făceam nimic. Era doar vacanță.  
Pe urmă plecam cu toții deodată către casă. Dispăreau pe drum unul câte unul pe la casele lor, rupți de foame, mâncam câte o franzelă deodată, totul la repezeală, ne îmbrăcam în ce aveam mai bun și plecam pe corso. Acolo era tot orașul, în sus și în jos, cei două sute de metri, te întâlneai de zeci de ori cu aceeași oameni, te salutai de zeci de ori cu ei, le zâmbeai de zeci de ori.  
Perechile se duceau prin parcuri, nu pe corso, să se poată ține de mâna fără ochii profesorilor, pe străzi neumblate, știute numai de ei.  
Mă întorceam seara târziu acasă, era deja mai răcoare, întuneric, becurile de pe străzi abia dacă luminau din cauza roiului de fluturi din jurul lor. În fața caselor ieșiseră bunicii pe bănci sau pe scaune scoase din curte, fiecare în fața casei lui, copiii lor, părinții noștri, glumeau unul cu altul în picioare lângă ei, droaia de copii alerga după licurici, se jucau în umbra întunecată a copacilor unde nu-i vedea nimeni, ai mai mari împreuna cu vreo fată din vecini, cei mai mici câte doi, câte trei, tremurând de frica strigoilor sau a liliecilor care ți se prind în păr.  
Către miezul nopții ne duceam fiecare la casa lui, încercând să adormim în așternuturile calde, încetul cu încetul se făcea liniște, se auzea numai râul, foșnetul plopilor și câte un câine, apoi se auzea câte un schelălăit și atunci știam că stăpânul a aruncat cu ceva după câinele care lătra și l-a nimerit. Pe urmă se auzea numai râul. Și foșnetul plopilor.  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Vacanță / Stefan Kellner : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1985, Anul VI, 07 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stefan Kellner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stefan Kellner
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!