Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 2115 din 15 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

DRUMUL CATRE NICAIERI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Drumul către nicăieri  
 
Eseu ce face parte din volumul PASI PESTE VREMURI  
 
Dorm de câteva ceasuri bune. Dorm şi visez că am pornit la drum. Încotro? Habar nu am. Nu mi-am propus să ajung undeva anume. Doar să merg fără o ţintă precisă, să mă desprind din braţele monotone ale vieţii. Să întâlnesc oameni noi, meleaguri noi, orizonturi noi, lucruri pe care nu le-am mai văzut vreodată. Pline de inedit, pline cu speranţa, că ceva se va schimba în bine.  
De fapt caut Binele, pe care nu ştiu încă să spun ce ar însemna el pentru mine. Vreau să-l văd, cum apare. Ce chip are? O fi frumos? Are asemuire cu ceva?  
Drumul meu trece printr-o pădure bătrână de stejari şi de fagi. Se aud copacii scârţâind din toate încheieturile, precum articulaţiile unui bătrân pensionar aşezat din zorii zilei la coadă, să-şi primească pomana: punga cu făină, orezul şi puiul injectat cu apă, ca să arate mai frumos. Ştiu comercianţii cum să-l cosmetizeze să fie cât mai atrăgător.Las în urmă pădurea cu stejarii scârţâitori şi pensionarul aşezat la coada umilinţei şi-mi continui drumul spre nicăieri. Poate voi întâlni acel Bine mult râvnit şi căutat de toţi românii până şi peste mări şi ţări, la zile lumină depărtare.  
Ies din desişul codrului şi dau peste o poieniţă plină cu tineri care dansează. Par a fi fără nicio grijă. Este doar o părere. De undeva se aude o muzică, care te înfioră. Ea conduce paşii tinerilor fără locuri de muncă, fără viitor, fără orizonturi, într-un dans al deznădejdii. Dansează aşa cum li se cântă, după ritmul impus de cineva, aflat undeva prea sus pe scara ierarhiei. Ce-o fi Doamne acolo sus, de se pot dirigui toate aceste destine spre o destinaţie necunoscută ca şi scopul drumului meu?  
Îi părăsesc pe tinerii prinşi în hora deznădejdii şi îmi continui periplul fără ţintă. Ies din poieniţă, trec de ultimii copaci şi dau de întinderea nemărginită a unui lan de grâu cu bobul zbârcit în spic. S-a uscat, săracul, de sete. Soarele nemilos şi-a înfipt suliţele în crăpăturile pământului, secătuindu-l şi de ultima picătură de umezeală. Nimeni nu a venit să-i dea măcar un strop cu apă.  
Cândva, aici, totul era vesel şi verde crud. Stropitorile împrăştiau din zori şi până-n seară picături de viaţă. Bobul creştea, iar spicul ajungea ca în poveste, cât vrabia de mare.  
Acum stropitorile sunt undeva, prin curţile cu depozite de fier vechi, măcelărite fără de milă. Nimeni nu le jeluieşte, nimeni nu le cântă prohodul. Toţi sunt mulţumiţi. Măcelarii de bruma banilor primiţi pentru crima lor, cumpărătorii pentru afacerile făcute.  
Doar bobul de grâu costeliv şi fără de vlagă plânge. Mai plânge cineva. Plânge ţăranul pentru sudoarea lăsată pe coarnele plugului la care a înjugat-o pe Joiana. Altceva nu are. Nici după ce să bea apă, nu mai are. Apă bea dacă are fântână în curte. La ţară nu sunt cişmele. Ba sunt uneori şi cişmele. Unele care apar şi dispar precum Fata Morgana. Sunt în sloganurile electorale ale celor ce vor să conducă destinele celor oropsiţi de soartă. De soartă şi de mahării ghiftuiţi, cu buzunarele doldora, cu cefele cât ale unor plăvani şi, mai ales cu nesimţirea care-i caracterizează.  
Mă durea să mă uit cu jale la spicele secătuite de vlagă, aşa că am plecat mai departe. Nu mă încânta ce vedeam. Eu căutam Binele şi tot de rău dădeam. Când voi reuşi să ajung să-l întâlnesc pe acest enigmatic domn Bine?  
Paşii mă poartă pe un drum de ţară colbuit, străjuit pe de lături de ciulinii lui Panait Istrati. Nu au dispărut nici acum din peisajul stepei româneşti. Au rămas moştenire de la marele cărturar.  
Urc o colină şi când ajung în vârful ei, simt cum îmi tresaltă nările de plăcere. Simt răcoarea şi aerul sărat al mării. În faţa mea este o panoramă fără de seamăn. O întindere albastră fără de cuprins.  
Aceasta este opera lui Dumnezeu, zămislită atunci când s-a oprit să se odihnească. A vrut în mărinimia Sa, să lase şi românilor o bucurie, o poartă deschisă a Raiului. Nu la toţi. Doar unora. Celor privilegiaţi şi dragi Lui. Altora le-a dăruit munţii, dealurile, podişurile sau câmpiile. Dobrogenilor, oameni aleşi ai lui Dumnezeu, le-a dăruit marea. O bogăţie inepuizabilă în frumos. Acelor cărora nu le-a fost hărăzită această moştenire, Le-a spus că au nevoie doar de un şevalet, de o pensulă, de câteva culori, multă inspiraţie sau talent şi pot să-şi dăruiască singuri propria lor mare. Pot s-o aşeze acolo unde vor ei. Chiar şi pe un perete, s-o aibă tot timpul în faţa ochilor.  
Mersul îmi devine fără să vreau din ce în ce mai precipitat. Încep să alerg. Şiroaie de transpiraţie îmi pătrund în ochi şi simt cum mă ustură. Alerg cât pot de tare. Vreau să ajung cât mai repede la mare. Oare acesta să fie Binele spre care am alergat? Să fac o baie în apa limpede şi rece a mării? Ajung la mal şi aşa cum sunt îmbrăcat, mă arunc în valurile înspumate. Este foarte rece. Mai ceva ca la duşul din baia mea, unde nu am apă caldă, pentru că nu-i combustibil la centrală.  
Brrrr, ce rece este! Mă trezeşte la realitate. Ce noroc că a fost doar un vis! Binele era doar o himeră după care am alergat toată noaptea, sau, poate, după care alergăm toată viaţa. Vai de somnul meu! Iar voi fi frânt de oboseală dimineaţa, când voi coborî din pat.  
 
Virgil Stan – Mangalia/25.06.2013  
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
DRUMUL CATRE NICAIERI / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2115, Anul VI, 15 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!