Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Biografii > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 2044 din 05 august 2016        Toate Articolele Autorului

Virgil Stan - Un scriitor al tainicelor iubiri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DATE BIOGRAFICE - partea I - a  
 
Născut în comuna Pecineaga, judeţul Constanţa pe 20 martie 1944, (de fapt după spusele mamei care ştia cel mai bine când m-a născut, pe 18 martie, într-o sâmbătă spre seară, când se întorcea ciurda de vaci de la păscut), dar declarat pe 20 în acte, că aşa se proceda în acele vremuri. Se aşteptau câteva zile să se vadă dacă noul născut va trăi sau nu.  
Sunt fiul unor ţărani mijlocaşi, colectivizaţi cu forţa în 1957. În comună am urmat şi terminat şcoala gimnazială. Sunt absolvent al liceului “MIHAIL EMINESCU” din Constanţa şi al unor studii tehnice în domeniul construcţiilor industriale.  
Chiar dacă de mic dovedisem calităţi predilecte pentru compunerea unor creaţii literare, nu am ales calea învăţământului pentru a deveni dascăl, ci pe cea a construcţiilor despre care nu ştiam mare lucru, ceilalţi fraţi fiind, cel mare şofer iar mijlociul electrician apoi maistru electrician cu patalama[ DEX - diplomă] la mână.  
Am lucrat ca proiectant tehnolog construcţii şi reparaţii navale timp de 33 ani, dintre care 17 ani în Şantierul Naval Constanţa şi alţi 16 ani în Şantierul Naval” 2 Mai” Mangalia (ulterior D.M.H.I.).  
Comuna în care m-am născut - după documentele existente - ar data de prin 1857, când a sosit prima migraţie de ţărani din Crimeea. Ei s-au oprit pe o aşezare deja existentă, cu populaţie româno - tătară, numită Gherengic, care în limba turcă ar însemna: „nu te apropia, mireasă”.  
Legenda spune că pe locul unde s-a înfiinţat comuna, s-au întâlnit alaiurile a două nunţi tătăreşti, pornite în căruţe spre destinaţii diferite şi cum tradiţia nu permitea ca cele două mirese să se vadă, iar nuntaşii dovedind reale calităţi războinice, s-a încins o bătaie generală între membrii ambelor nunţi, neştiindu-se cu precizie care dintre cele două tabere a ieşit învingătoare. Cert este că legenda a existat, iar aşezarea prin numele său, aminteşte despre prezumtivul eveniment.  
Pe acel loc a luat fiinţă, conform legendei, comuna Pecineaga de astăzi. Denumirea de Pecineaga se trage ca nume de la pecenegi (în latină bisseni sau pacinacae)[ O parte din informaţii sunt luate de pe internet], popor migrator de origine turanică, din ramura turcă, care ar fi poposit şi prin aceste părţi ale Dobrogei când în 1048, un mare conducător al pecenegilor, Kegen, fiind în conflict cu chanul cel mare Tyrachus, a trecut cu peste 20.000 oameni Dunăre şi s-au aşezat în Dobrogea, unde împăratul Constantin al IX-lea Monomachos le-a dat pământ, ulterior creştinându-i. Kegen a primit astfel titlul de patriciu şi trei cetăţi la Dunăre ca vasali.  
Numele de Pecineaga i sa dat comunei în anul 1923. În urma unor descoperiri arheologice în vatra localităţii s-a găsit o pardoseală de cărămidă a unui edificiu roman datând de prin secolul IV e.n. precum şi monede de epocă romană, iar pe teritoriul satului Vânători, s-au scos la lumină urme din epoca elenistica, deci se poate considera existenţa localităţii cu mult înainte decât este atestată documentar. Legendele transmise din bătrâni spun că ar fi existat pe teritoriul ei chiar şi o mănăstire grecească.  
De la pecinegi nu ne-a rămas în limba română decât doar câteva denumiri geografice fiindu-ne lăsate moştenire printre altele denumirile: comuna Peceneaga (jud. Tulcea), Pecineaga (jud. Constanţa), pădurea Peceneaga (jud. Brăila) şi muntele Picineagul (în fostul judeţ Muscel).  
Comuna într-o anumită perioadă politică de tristă amintire a mai purtat şi denumirea de I.G. Duca (1933-1940) deoarece politicianul avea o moşie în vatra satului Vânători aparţinător ca administraţie comunei Pecineaga.  
Prin 1882 -1883 a urmat în Dobrogea, migraţia mocanilor oieri din zona Sibiului şi al Braşovului, urmată la puţin timp de cei din partea Brăilei prin 1884, când vreo 30 de noi familii sosite pe teritoriul comunei au primit câte 40-60 ha de pământ în funcţie de mărimea fiecăreia şi al posibilităţilor de a-l lucra. Ei au format cartierul Vechi, aşezându-se în partea de apus a comunei, apoi au sosit cei din zona Râmnicului Sărat ce s-au aşezat în mijlocul comunei formând cartierul Băjinari, aceştia fiind împroprietăriţi cu 25 ha fiecare familie. O ultimă migraţie a fost prin anii 1936, al oltenilor şi tulcenilor, când au sosit vreo sută de familii şi cărora li s-au dat câte 9 ha de pământ în proprietate. Locul unde s-au aşezat, la marginea comunei, s-a numit cartierul Colonişti şi se întindea de la moara fraţilor Popescu, până spre extremitatea dinspre răsărit.  
Prima şcoală primară de patru ani a fost construită în anul 1893. În ea am învăţat şi eu ultimii ani ai şcolii elementare cum se numea pe atunci.  
Bunicii mei făceau parte din cea de a doua migraţie, unii fiind mocani ce au venit în transhumanţă cu oile din zona Mărginimii Sibiului, înainte de 1900 (ambii mei părinţii fiind născuţi pe pământ dobrogean în 1904, respectiv 1909) rămânând definitiv pe câmpiile mănoase din Dobrogea ca şi cei din zona Brăilei si a Râmnicului Sărat care au venit special pentru pământ.  
Descriindu-mi tatăl aş putea spune că era un bărbat înalt, cu faţa roşcovană şi părul aspru, tuns scurt, cu o mustăcioară roşcată, á la Hitler, bine legat, cu multă dăruire pentru familia sa, un bărbat hotărât şi cutezător.  
Înainte de a fi obligat să intre în gospodăria agricolă colectivă, atunci când s-a făcut colectivizarea Dobrogei cu forţa, a stat ascuns într-un bordei la lotul nostru de vie situat la 4 kilometri de comună, o perioadă îndelungată. Acasă se ducea numai noaptea, să ia alimente pentru a doua zi de muncă la câmp şi nutreţ pentru cai.  
Lăsa căruţa la părinţii mamei, megieşi cu noi şi apoi venea pe furiş acasă, să nu-l prindă miliţienii să-l aresteze. Eu, fiind în vacanţa de vară, păzeam împreună cu bunica Floarea, în vârstă de 103 ani pe atunci, lotul nostru de vie de jumătate de hectar, ca şi pe cel al bunicilor materni, care aveau un hectar, la cincizeci de metri distanţă de al nostru.  
Dormeam în bordeiul construit din bârne din salcâm, acoperit cu paie de grâu, iar ca pat aveam uşa de la beci, confecţionată din scânduri de brad ne geluite[ Ne finiste la rindea, ne şlefuite], care se sprijinea pe câţiva chirpici din tizic[ Material combustibil obţinut din dejecţiile animalelor amestecate cu paie, tăiate în calupuri şi lăsate la uscat.], peste care era aşternută o saltea umplută cu paie de grâu şi un preş din lână ţesut de mama în război.  
Tata s-a tot ascuns noaptea cât a putut cu noi la vie, însă miliţianul, primarul şi instructorul raional de partid, văzând că nu pot raporta la organizaţiile raionale şi regionale de partid încheierea colectivizării în comună, până la urmă l-au pândit şi l-au prins când îşi îndeplinea obligaţiile obşteşti faţă de comună, adică căra piatră cu căruţa pentru repararea şoselei de legătură cu şoseaua Constanţa – Mangalia. L-au dus în beciul miliţiei din cadrul primăriei, unde a fost bătut timp de trei zile de plutonerul Foca şi activistul de partid Roşca, de la Raionala de partid - Negru Vodă.  
Cum era printre ultimii din localitate care nu se înscrisese “de bună voie” în colectiv, nu a avut altă alternativă decât să cedeze după trei zile de beci şi bătaie şi să semneze cererea de înscriere. De fapt nu a fost nicio semnătură pe cererea de aderare la gospodăria colectivă, ci doar un deget înmuiat în tuş şi apăsat cu forţa de miliţian pe hârtie. Tata nu era analfabet să semneze cu degetul, avea cinci clase şi era epitropul bisericii, deci avea şi cunoştinţe de contabilitate. L-au forţat autorităţile de atunci să apese degetul murdărit cu tuş, peste hârtia deja completată.  
Acestea sunt păţaniile familiei mele, în vremuri de mult trecute, dar niciodată uitate. Dacă încă îmi mai amintesc de acele momente petrecute în vremea copilăriei mele, se dovedeşte că nu sunt pe deplin uitate. Ele au lăsat urme adânc imprimate în memoria mea de copil, ca şi în a celor care au trăit tristele vremuri din epoca comunistă.  
Şi totuşi, ce poate fi mai frumos decât copilăria, în viaţa unui om ajuns la deplină maturitate şi care retrospectiv retrăieşte mental această parte interesantă a vieţii? În acest material vreau să relatez din experienţa mea de viaţă, frânturi ale copilăriei şi mai ales, cum s-a născut dorinţa şi plăcerea pescuitului, încă din fragedă pruncie. Iată câteva rânduri care fac parte din primele pagini ale cărţii de debut “Iubirile unui pescar - poveşti pescăreşti şi de viaţă”.  
“... Într-o zi, mai mulţi copii de vârsta mea, până pe la zece ani, am plecat la lac, hotărâţi să ne scăldăm şi să prindem peşte. Cum la undiţele noastre nu venea niciun peşte, am început noi să-l prindem cu mânuţele. Aceştia erau de fapt mormoloci de broască, pui cărora nu le dăduseră încă picioruşele. Cu un asemenea trofeu m-am prezentat mândru în faţa mamei şi a bunicii, care locuia cu noi. De fapt noi locuiam în casa ei, lăsată moştenire tatălui meu pentru că o îngrijea.  
Când au văzut ce am în mână, cele două femei au început să râdă cu poftă şi mi-au spus că o să mi-i prăjească să-i mănânc la masa de prânz.  
Bunica Floarea, mama tatei, mi-a explicat că sunt pui de broască, nu peşti. Dezamăgit, i-am aruncat în mijlocul curţii, pradă curcilor, care s-au repezit imediat asupra “peştilor” mei, văzând că se mişcă. Mai ales, curcanul Samson, fudul nevoie mare, cu coada şi aripile înfoiate, s-a repezit la mogâldeţele ce se mişcau în ţărâna bătăturii, luându-le pe rând în plisc şi înghiţindu-le cu plăcere.  
Samson era curcanul care ne făcea masaj nouă, copiilor, pe spinare. Ne aşezam în mijlocul curţii, cu burta în jos şi el venea, se urca pe noi şi ne busolea cu picioarele pe tot spatele. Mama şi bunica se distrau văzându-l pe Samson cu câtă sârguinţă îşi îndeplinea misiunea. Cum începea să ne doară spatele de greutatea lui, sau din cauza ghearelor care pătrundeau prin cămăşile noastre subţiri, încercam să fugim, însă când ne ridicam să scăpăm de el, se repezea cu aripile şi ne bătea, determinându-ne să ne ferim din calea lui, cât mai repede cu putinţă.”...  
(Text preluat din primul capitol al cărţii “Iubirile unui pescar”)  
Timp de 33 ani am lucrat ca proiectant tehnolog construcţii şi reparaţii navale, în Şantierul Naval Constanţa şi în Şantierul Naval” 2 Mai” Mangalia (ulterior D.M.H.I.), până când în octombrie 2000 am ieşit la pensie şi de atunci mă ocup cu pescuitul sportiv de guvizi pe Marea Neagră, la malul căreia am o barcă cu motor, iar mai târziu am mai adăugat un hobby şi anume scrisul.  
Descoperind plăcerea internetului, în anul 2009 la sugestia unei cunoştinţe virtuale, profesoară de franceză într-un liceu din Satu Mare, Viorica Cherecheş, am început să scriu povestiri pescăreşti, cu aventuri la mal de ape dulci sau al mării, ori din barcă pe mare. Tot la indicaţia ei am început să le postez pe un site din Arizona şi pe un altul din Bruxelles.  
Văzând că aceste povestiri plac cititorilor din diaspora românească, mi s-a sugerat să scriu o carte, adunând toate aceste povestiri în ea, continuând şi cu alte pagini din viaţa mea.  
Aşa s-a născut cartea de autor cu povestiri pescăreşti şi de viaţă, IUBIRILE UNUI PESCAR, care a văzut lumina tiparului în mai 2010 la editura Digital Data din Cluj Napoca.  
Lansarea cărţii s-a făcut în cadrul bibliotecii V.A. Urechea din Galaţi pe 20 mai 2010, alături de antologia de proză scurtă PRIMĂVARA ESENŢELOR editată de Asociaţia „Poezia Artelor” din Iaşi la care am participat cu proza „SECERĂTORUL”. Cartea de debut s-a bucurat de atenţia scriitorului Gheorghe Mocanu din Odobeşti, membru al U.S.R., iar la prezentarea din timpul lansării, alături de domnia sa, o notă de lector a susţinut şi scriitorul şi jurnalistul Victor Cilică din Galaţi.  
În timpul redactări primei cărţi, am scris doar într-o lună de zile romanul „CÂT DE MULT TE IUBESC...” pe care l-am editat în iulie 2010 la Editura AIUS din Craiova care o prezintă astfel pe site-ul său:  
„In această vacanţă citiţi o foarte pasionantă poveste de viaţă şi de iubire spusă cu multă dăruire de Virgil Stan, un autor îndrăgostit de textele sale. Doi tineri, Săndica şi Mircea, ajung să cunoască adevărata iubire atunci când se aşteaptă mai puţin, atunci când viaţa lor ar putea lua un cu totul şi cu totul alt drum. Săndica, o tânără care şi-a provocat destinul în mai multe rânduri, încearcă să dezlege iţele tentaţiilor şi himerelor, dar până la împlinirea sa ca femeie, trebuie să-şi răscumpere greşelile. La rândul său, Mircea, un răsfăţat al vieţii, este pus în situaţia de a se dedica iubirii sau carierei. Ce fac cele două personaje, ce aleg, cum îşi croiesc viaţa vor descoperi cititorii acestui extrem de sensibil roman”.  
Titlul romanului i-l dau declaraţiile celor doi îndrăgostiţi, care şi-l transmit ca un leitmotiv de-a lungul întregii povestiri.  
Această carte s-a bucurat şi de atenţia scriitorului Ştefan Doru Dăncuş, directorul revistei de cultură şi atitudine „SINGUR” din Târgovişte, revistă în care au apărut mai multe capitole.  
Cum în finalul romanului situaţia de viaţă a eroinei mele nu era bine definitivată, am scris până la sfârşitul anului 2010 continuarea acestuia, unde în partea a doua m-am ocupat mai mult de următoarea generaţie, copiii eroilor din primul roman, studenţi la Galaţi şi cu tot ce implică viaţa tinerilor de după revoluţie.  
Romanul este editat în februarie 2011 tot la Cluj Napoca însă de Editura” Grinta” şi prefaţat de talentata poetă Emilia Dabu din Mangalia, membru al Uniunii Scriitorilor din România.  
Mai am un roman ANA, FIICA MUNŢILOR, tipărit la Oneşti de către editura Karta.Ro în septembrie 2011, căruia scriitoarea Dora Alina Romanescu, membră a U.S.R. îi scrie prefaţa.  
În noiembrie 2012 apare sub coordonarea scriitorului Gheorghe A. Stroia, directorul editurii ARMONII CULTURALE din Adjud, cel de al 5 lea roman şi anume romanul ZBORUL SPRE STELE, pe care îl şi prefaţează. Romanul va primi Premiul III la capitolul „Romane” din partea Ligii Scriitorilor din România.  
A urmat o pauză în care m-am ocupat mai mult de eseuri şi proze scurte, ca apoi în 2013 să mă dedic ultimului proiect şi anume romanului „Parfum de orhidee” ce va vedea lumina tiparului în luna februarie 2014. Şi acesta este publicat tot de editura Armonii Culturale din Adjud, sub coordonarea aceluiaşi director, Gheorghe A Stroia.  
Lansarea romanului s-a făcut la Iaşi, în cadrul şedinţei de analiză a activităţii filialei Iaşi a Ligii Scriitorilor din România, iar prezentarea în faţă auditorului s-a făcut de către ilustrul profesor universitar doctor Mihai Păstrăguş, profesor de estetică şi critic de artă, vicepreşedintele Filialei Iaşi a L.S.R. şi redactor şef al revistei „Moldova Literară”.  
Aventura scrierii de proze scurte, nuvele, eseuri, uneori poezie, ori de romane nu s-a terminat, ci abia era în perioada de pionierat, aşa că am început să trimit diverselor reviste tipărite ori doar publicate pe internet, tot ce scriam. Aşa au apărut în revistele” Moldova Literară” din Iaşi, în nr. 1 (7) din ianuarie 2011 un scurt C.V. şi povestirea „Ceaţa”, în nr. 2,3 (8,9) din iulie 2011 proza „Secerişul”, în nr.4 (10) din dec. 2011 eseul „Bunica Floarea”. În nr. 1-2 (11-12) din sept. 2012 al aceleaşi reviste îmi apare proza „Plânsul puiului de lebădă”, o poveste emoţionantă a unui pui de lebădă prins de gheţurile lacului din Mangalia într-o iarnă aspră de pe litoral, publicată pentru prima dată în paginile cărţii IUBIRILE UNUI PESCAR. Următoarea apariţie în revista Moldova Literară este în dec. 2013, cu un reportaj Norvegia – noul El Dorado pentru români, iar ultima în revista nr. 1 din iunie 2014, când mi se publică reportajul „Sub teiul lui Eminescu a răsărit iubirea”, alături de articolul domnului prof. univ. dr. Mihai Păstrăguş „Note de lector”, care face o scurtă analiză a romanului „ PARFUM DE ORHIDEE”.  
Într-o altă colaborare cu revista „Caiete Silvane” din Zalău, îmi apare în nr. 11 (70) din 2010 un interviu neconvenţional luat de scriitorul Ştefan Doru Dăncuş iar în nr. 3 (74) din martie 2011 mi se publică povestea „Furtuna”. Tot în martie 2011 revista „Cuib literar” din Călan îmi publică proza „Secerişul”.  
Această participare doar în revistele tipărite. Mai colaborez şi cu mai multe reviste electronice, mai ales cu cea din Craiova, „Constelaţii Diamantine” aparţinând Ligii Scriitorilor din România. În nr. 4 (8) din apr. 2011 apare povestirea „Furtuna”, în nr. 6 (10) din iunie 2011 apare „Plânsul puiului de lebădă”, în nr. 12 (16) din dec. 2011 apare „Învingerea stihiilor”, în nr. 2 (18) din feb. 2012 apare „Rătăciţi pe mare”, în nr. 3 (19) martie 2012 apare proza „Călători clandestini”, în nr. 6 (34 ) din iunie 2013 se publică proza LITURGHIA, în iulie si august acelaşi an îmi apar Note de călătorie, un reportaj din Norvegia, apoi proza Drumul către nicăieri apare în nr.5 (45) din mai 2014, iar în revista BANATU din Lugoj se publică articolul lui Gheorghe Stroia „În loc de prodoslovenie” care de fapt este prefaţa romanului „Zborul spre stele”.  
Altă revistă care îmi publică prozele este şi „Armonii Culturale” din Adjud, care în numărul din 7 noiembrie 2011 îmi publică „Învingerea stihiilor”, pe 10 noiembrie 2011 îmi publică „Plânsul puiului de lebădă”, în 16 octombrie 2012 îmi publică ”Călători clandestini”.  
Mai apar cu o cronică literară la cartea „Iubirile unui pescar” scrisă de scriitorul Mocanu Gheorghe în revista „Oglinda Literară” din Focşani, şi cu o prezentare a profilului de scriitor în ziarul „Adevărul de seară” din august 2010.  
În publicaţiile româneşti de peste hotare, mi se prezintă la rubrica „Vocea românilor” din revista „Pagini româneşti din Noua Zeelandă” nr. 74 din august 2011, proza „Învingerea stihiilor”, şi „Plânsul puiului de lebădă” în nr. 88 din octombrie 2012.  
De asemenea revista româno – canadiană - americană „STARPRESS” îmi acordă la concursul de proză şi poezie din 2012, „Premiul pentru autenticitate” într-un concurs la care s-au înscris 8497 concurenţi din întreaga lume.  
Aventura mea scriitoricească a continuat cu apariţii în antologii de proză şi poezie astfel:  
Antologia Asociaţiei „Poezia Artelor” din Iaşi „Primăvara esenţelor” cu proza „Secerătorul” (această proză uneori s-a numit şi „Secerişul”), antologia revistei „Singur” cu proza „Învingerea stihiilor”, aleasă dintre peste 6.400 de alte proze scurte propuse de diferiţi autori, povestire care se publică şi în antologia „Confluenţe lirice” din Iaşi, iar ca poet apar în antologia „Expresia Ideei” din Oneşti, cu poeziile „Călătorind spre Calea lactee” şi „Te aştept”, scrise sub pseudonimul de Gelu Pescaru, folosit adesea pe diferite site-uri în care îmi postez lucrările.  
Sub coordonarea scriitoarei Valentina Becart din Iaşi, membru al Ligii Scriitorilor din România, apare antologia de poezie şi proză DINCOLO DE CUVÂNT (confesiunea poetului, prozatorului) în care este prezentată activitatea mea scriitoricească şi trei proze scurte. Iată ce spune scriitoare în cuvântul de prezentare a antologiei:  
“Scriitorul, acest Sisif îndrăgostit de „urcuşuri” pe cele mai înalte culmi ale spiritului, îşi ia „revanşa”, cioplind din stânca dură a gândului cuvinte pregătite a stârni şi invidia zeilor. În condiţiile în care criza intelectuală adânceşte tot mai mult prăpastia unde se vor „rostogoli” toate trăirile minunate exprimate prin Cuvânt – este imperios necesar – ca cineva să strângă în „mănunchi” aceste spirite înalte, rafinate, sensibile şi, astfel s-ar putea salva de la „moarte” atâta „concentrare de simţire”...  
O altă antologie unde apar cu un scurt CV şi două proze este antologia EPOSS MERIDIANE a editurii Armonii culturale din Adjud.  
Colaborez cu diverse site uri ce promovează cultura unde îmi public atât prozele, cât şi romanele înainte de editarea lor în cărţi sau reviste. Cel mai mult am publicat în „Confluenţe literare”, unde se pot regăsi peste 310 de postări ale mele, citite de peste 62 mii de cititori.  
Mai scriu proză scurtă şi colaborează cu diferite reviste ale Ligii Scriitorilor din România şi posturi de radio.  
Pe 20 sept. 2012 postul din Madrid al radioului „Radioprodiaspora” dedică o întreagă emisiune de peste 2 ore de muzică şi literatură, activităţii mele literare şi în mai multe emisiuni postul on-line RADIO PAPUCEL face acelaşi lucru.  
În luna aprilie 2011 am fost primit în Liga Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, iar pe 8 mai 2011 am lansat la Centrul Militar Mangalia primele mele trei cărţi tipărite, cu sprijinul Clubului Artelor „Solteris” din Mangalia condus de poeta Emilia Dabu, membru al USR.  
În luna august 2012 mi s-a înmânat „Premiul pentru autenticitate” acordat de revista româno-canadiano-americană STARPRESS, concurs la care au participat 8497 concurenţi. Deasemenea tot în 2012 Filiala Iaşi a L.S.R. mi-a decernat Diploma de excelenţă pentru merite în creaţia literar artistică şi publicistică.  
În 2013 apar în Dicţionarul Autorilor Români Contemporani, coordonat de Alina Kristinka alături de multe mari nume ale scrisului românesc.  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Virgil Stan - Un scriitor al tainicelor iubiri / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2044, Anul VI, 05 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!