Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1860 din 03 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

PARFUM DE ORHIDEE - ROMAN , CAP. unsprezece
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Simona 
  
Simona formă numărul fără nicio emoţie. 
  
- Bună seara! 
  
- Bună seara, se auzi o voce guturală la celălalt capăt al firului. 
  
- Cu Sorin, vă rog, dacă este acasă! 
  
- Nu e! Dar cine îl caută? 
  
- Simona. O colegă de la şcoală. 
  
- Simona şi mai cum? o interogă iar vocea de femeie. 
  
- ... Nemeş, răspunse cu o uşoară ezitare tânăra elevă. Ar fi preferat să nu îşi divulge numele în faţa unei necunoscute. 
  
- Aha! O să-i spun că l-ai căutat. La revedere! 
  
şi veni tonul. 
  
Fata amuţi de uimire, neştiind ce să creadă. Intrigată, formă din nou numărul colegului. 
  
- Bună seara! 
  
- Bună seara! 
  
- Se pare că s-a întrerupt legătura, zise Simona, făcând pe niznaiul[ adv. (Pop. şi fam.) Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, n-ar şti nimic, simulând indiferenţă, nepăsare, dezinteres. DEX]. 
  
- Nu! eu am închis. De ce, mai aveai ceva de spus? Haide rapid, că am mâncarea pe foc, nu am timp de poveşti. 
  
- Aa... zise încurcată eleva, îmi puteţi spune totuşi dacă ştiţi când se întoarce Sorin? 
  
- Nu-i cunosc programul. Altceva? 
  
- Nimic! Mulţumesc. Seară bună, replică Simona, trântind la rândul ei telefonul şi reţinându-şi cu greu un chicotit de satisfacţie. 
  
- Auzi ce chestie! Băiatul ăsta umblă creanga şi nu trebuie să dea nimănui socoteala, pe când eu parcă aş fi mai ceva decât Cenuşăreasa. Trebuie să revin mereu la domiciliu până la miezul nopţii. 
  
A doua zi aveau româna, aşa că începu să îşi selecteze materialul pentru întocmirea unei compuneri cu o temă interesantă: "Universul rural oglindit în opera lui Marin Preda". 
  
Luă manualul de română precum şi „Istoria literaturii române contemporane” a lui Eugen Lovinescu, parte din bibliografia sugerată de către profesoară, în care Eugen Lovinescu preciza că în opera lui Marin Preda şi a lui Liviu Rebreanu, inspiraţia rurală este dominantă, chiar dacă fac parte din epoci literare diferite şi se apucă de lucru, dar mintea îi rămăsese încă preocupată la conversaţia abia finalizată. Se tot întreba a cui o fi fost vocea care o repezise. 
  
- Probabil că o fi mama lui Sorin, îşi spuse tânăra. Din ce ştiam însă de la el este că lucra pe undeva, parcă la o şcoală, dar nu ştiu ce face acolo, pe ce post lucrează... 
  
Aplecându-se asupra caietului, Simona se tot străduia să îşi continue lectura, dar totul părea inutil. Obsesia acelei voci era mai puternică decât capacitatea ei de a se concentra. 
  
Îngrijorarea îşi strecura colţii în sufletul ei. 
  
- Ce s-o fi întâmplat cu băiatul ăsta? Parcă o presimţire o tot încolţea, nelăsând-o deloc în pace. 
  
Telefonul sună. 
  
- Bună! Simona? auzi tânăra în casca telefonului. 
  
- Bună! 
  
- Sunt Sorin. Uite ce e... scuză-mă, ştiu că este cam târziu. Mi s-a spus că m-ai căutat. Nu am vrut să te deranjez la ora asta însă ai mei au insistat să luăm cina împreună mâine seară. Peste două zile unul dintre fraţii mei trebuie să plece la muncă în Norvegia, motiv pentru care întreaga familie se reuneşte mâine după amiază la masa de despărţire şi mama a insistat că doreşte să te cunoască. Eu sunt singurul necăsătorit dintre ei. După câte le-am povestit, vor neapărat să te vadă. Poţi veni? Este ceva fără pretenţii, ca în familie. 
  
- Acum mă anunţi? Mâine am de predat domnişoarei Lepădatu un referat la română, spuse Simona, evitând să dea un răspuns limpede. De ce nu o inviţi pe Ramona, aruncă ea, simţind nevoia de a se răzbuna pe el. Ea este în fond de "condiţie mai bună" şi ţine la tine foarte mult. 
  
- De ce Ramona...? Ştii... nu mi se pare prea serioasă propunerea ta. O găsesc chiar sarcastică. Doar ai aflat care a fost reacţia ei când a auzit că am părăsit-o pentru tine. 
  
- Îţi mulţumesc, dar chiar nu ştiu ce să zic. 
  
- Haide, zău, o să-mi iau revanşa faţă de tine cu prima ocazie... 
  
- În ce fel, ieşind la plimbare cu Ramona sau cu o altă colegă? i-o aruncă furioasă Simona. 
  
- Ah, asta era, acum înţeleg reacţia ta. Eşti geloasă. 
  
- De ce aş fi geloasă pe unul ca tine sau pe ea? 
  
- "Unul ca mine"! Vai, după cum îmi vorbeşti este limpede că eşti supărată, dar chiar nu reuşesc să pricep. Doar tu singură mi-ai dat de înţeles că eşti disponibilă, şi că mă placi. În fond, sunt bărbat şi pot căuta oricând şi oriunde şi alte prezenţe feminine dacă simt nevoia. 
  
- Ramona îmi este prietenă, indiferent de ce crezi tu despre ea. Cum îţi imaginezi că o să mă simt când va afla că am fost prezentată alor tăi drept iubita ta oficială? Şi la ea nu te gândeşti chiar deloc? 
  
- Îţi era prietenă mai bine spus, acum nu ştiu dacă îţi mai este. Haide, cu ea doar mă distram... 
  
- Deci tu aşa procedezi? Ai nevoie de o iubită drept paravan, iar cu altele... doar te distrezi? 
  
Încolţit, Sorin nu ştia ce abordare ar fi mai bună, fiind pus în faţa unei situaţii fără ieşire. Dacă răspundea că da, pornea din start de la premisa infidelităţii, de vreme ce o curtase şi pe ea cât timp era iubitul Ramonei şi ţinuse lucrul ăsta secret, iar dacă nega, realiza că Ramona, cedându-i trupeşte, aşa cum nu ar fi procedat poate Simona aşa de curând, ar fi fost asimilată întreaga poveste drept o simplă aventură din partea lui. Niciuna din perspective nu îi era favorabilă, mai ales că spera să-i pice şi Simona în plasă. Astfel, încurcat, căutând să tragă de timp, nu găsea justificările necesare momentului potrivit, iar să o cheme pe Ramona era exclus. 
  
Fiind fiu de oameni modeşti, era incapabil să îşi asume responsabilitatea unui cuplu cu oricare dintre ele şi era conştient de imaturitatea sa. Tot ce îl interesa era să se simtă bine, să trăiască în prezent, rar implicându-se în relaţii altfel decât pentru plăceri senzuale sau interese materiale, pe care însă le căuta fără încetare, plictisindu-se rapid de o femeie după ce prima noapte de amor era consumată şi trecând mai apoi la următoarea. 
  
O idee îi trecu prin minte în cele din urmă şi, în ciuda posturii ingrate în care se afla, reuşi să restabilească echilibrul de forţe. 
  
- Să înţeleg din atitudinea ta că te-ai hotărât să fii iubita mea şi în continuare? E suficient să îmi spui asta şi o anunţ personal pe Ramona că totul s-a terminat între noi. Ştia că în felul acesta i-ar da satisfacţie Simonei, rezolvând totodată şi chestiunea de etică în ceea ce o privea pe colega lor. 
  
Cât despre intenţiile sale cu prima dintre ele, putea în felul acesta să şi le ascundă mai departe, lăsând-o într-o incertitudine pe Ramona, dacă este cuplat cu Simona sau nu. Numai din ciudă că fusese respins de către Simona, la începutul anului şcolar o sedusese pe Ramona, sperând astfel să lovească în cealaltă, pe care o simţea atrasă de el. Iată că acum sunt de câteva zile împreună, dar încă nu a reuşit să se apropie prea mult de ea. 
  
Însă Simona ştia destul de bine ce-i putea acestuia pielea, încât înţelese rapid jocul pe care Sorin îl făcea cu ea. Zâmbi în sinea ei şi acceptă că tânărul se descurcase bine, pasându-i ei mingea înapoi în careu, motiv pentru care merita să-i acorde drept premiu întâlnirea la cina în familie pe care acesta şi-o dorea. 
  
- Mi se pare că ţi-am mai spus cum stau lucrurile între noi. Bine, fie. O să vin, deşi, să ştii că am reţineri în ce priveşte întreaga situaţie, murmură ea cu o voce moale, încă impresionată de abilitatea tânărului de a întoarce situaţia în favoarea lui. 
  
- Ok, Zeiţă, îţi mulţumesc de mii de ori şi îţi sărut buzele tale moi, strigă entuziasmat Sorin, răsuflând uşurat că a scăpat ca prin urechile acului dintr-o postură atât de incomodă, atingându-şi totodată obiectivul presant al cinei de rămas bun alături de părinţi şi familia sa numeroasă. 
  
- Doar în visele tale, i-o aruncă Simona! Să lăsăm asta. Cu ce să mă îmbrac, ai vreo preferinţă ţinând cont de contextul dat? 
  
- Ai mei, e drept, ca şi mine, nu ţin la vestimentaţie. De fapt pe mine mă mai toacă la cap să îmi pun ţoale mai curate, dar eu după cum ştii, ce am pe mine, am şi în şifonier. 
  
- Văd eu ce-mi găsesc prin garderobă. Acum lasă-mă să mă uit prin dulapul cel mare de haine. Ne vedem mâine la şcoală şi-mi spui la ce oră trebuie să ne întâlnim. E bine aşa? 
  
- S-a făcut! Te aştept, frumoasa mea! 
  
- Linguşitorule, replică Simona, luându-şi la revedere de la tânărul Don Juan şi punând zgomotos receptorul în furcă. 
  
Simona reveni la tema sa din referat. Ea trebuia rezolvată mai întâi, nu vizita la familia lui Sorin. Nici măcar nu ştia unde locuieşte, în ce cartier, dacă stă la casă sau la bloc, cine îi sunt părinţii şi ce hram poartă. 
  
Părinţii Simonei au lucrat amândoi în comerţ. Tatăl său era şef de raion metalochimice la un mare magazin din centrul capitalei, iar mama sa mâna lui dreaptă. Cum a venit revoluţia şi s-au început privatizările, cu banii strânşi au început o afacere pe cont propriu în acelaşi domeniu, care le-a mers bine cunoscând furnizorii din celelalte vremuri şi acum se puteau numi componenţi ai clasei de mijloc a societăţii nou creată în capitalismul românesc. 
  
Ea era ca şi Ramona singurul copil în familie şi de aceea părinţii îi acordau cea mai mare atenţie, să nu-i lipsească nimic şi să se situeze printre protipendada juvenilă bucureşteană. 
  
De aceea au insistat s-o înscrie la acest liceu, unde sunt numai copiii celor cu dare de mână. Desigur, că snobismul luase locul modestiei şi că familia sa uitase de mult de epoca în care au trăit şi în care trebuia să se ferească şi de ei înşişi când făceau câte o afacere în folosul propriu, dar pe banii statului sau dădeau pe "sub mână" câte un obiect care nu se găsea de obicei la "liber", contra unei anumite “atenţii”. 
  
A doua zi, Simona începu aiurită să cuprindă cu privirea şifonierul din lemn de mahon din camera sa, întrebându-se care ar fi cea mai potrivită costumaţie pentru aventura ce tocmai o aştepta. 
  
Se ridică din pat cu mişcări domoale de felină la pândă şi postându-se în faţa dulapului, începu să scotocească cu mâinile agitate printre mulţimea de haine agăţate pe umeraşele ce se aflau acolo. Viu colorate, apretate şi călcate de mama sa, grijulie ca fiica ei să găsească pregătit tot ce-i trebuie pentru orice moft tineresc, acestea se găseau oricând la dispoziţia sa, gata să fie etalate, probate sau aruncate ca fiind demodate sau inadecvate nu ştiu cărui moment. 
  
Scoase vreo câteva rochii lungi de seară, dintre care cel mai mult îi făcu cu ochiul una neagră, cu un decolteu destul de adânc, ornat cu danteluţă verzuie, care se asorta splendid cu ochii ei. N-o mai purtase niciodată până atunci, tot păstrând-o cu gândul la petrecerea de majorat, dar în seara aceasta era hotărâtă să facă tot ce îi stătea în puteri pentru a se prezenta cât mai bine în calitate de iubită a lui Sorin. Urma ea mai apoi să îşi primească şi recompensa... 
  
Privindu-se în oglindă, un zâmbet larg îi subţie buzele. Îşi puse rapid şi încălţările, nişte pantofi verzi din piele de antilopă, precum şi mănuşile din dantelă de aceeaşi culoare. Pe cap aşeză o pălărie de fetru, tot verde, întreaga sa ţinută parcă trăda orientarea sa ecologistă, amintind de un verde fraged al pădurii din zonele montane. 
  
Dezbrăcă cu regret această ţinută gândindu-se că nu este adecvată pentru o cină normală, dar mai ales să meargă aşa îmbrăcată pe stradă până la staţia de taxi şi îşi îmbrăcă o fustă din stofă de lână, de culoare maro, un pulover alb şi completând ţinuta cu cizmele sale înalte, ieşi pe hol să-şi îmbrace paltonul şi căciula cu blăniţă de hermină albă. 
  
- Vezi mami, că plec la o prietenă, strigă Simona din uşă, învârtind cheia, fără a mai asculta răspunsul doamnei Nemeş. 
  
Un refren îi răsuna în minte... 
  
“Eşti schimbător precum e cerul, 
  
În ceea ce priveşte amorul... 
  
Căci tu singur ziseşi într-un rând 
  
Să mă cucereşti tu ai de gând.” 
  
Porni voioasă către staţia de taxi. Sorin i-a dat ca reper un nume de stradă şi o intersecţie cu un bulevard cunoscut, unde o va aştepta. 
  
- Nici măcar nu a venit după mine, nesimţitul, se gândi cu ciudă fata. Şi eu mă aventurez prin Bucureşti căutându-l într-un taxi! 
  
Pe Sorin nu-l considerase ca un eventual pretendent la inima sa. Era un simplu coleg pe care îl întâlnea zi de zi la şcoală şi atât. Ideea idilei cu el îi venise în minte mai de mult, din dorinţa de a-i face în ciudă Ramonei. Prea se considera infailibilă, că ea le deţine pe toate, controlează totul şi că poate hotărî soarta oricărui băiat din grupul lor şi nu numai. 
  
Era dispusă să-i acorde mai multă atenţie colegului lor. Spiritul de competiţie pusese stăpânire pe ea. Sorin cu înfăţişarea lui de băiat simpatic era apreciat de celelalte fete ca un tip sociabil şi interesant. S-o aibă competitoare pe Ramona în privinţa relaţiei cu el o incita, cu toate că ştia cum va reacţiona aceasta. 
  
N-avea însă de gând să se lase pradă uşoară în mâinile acestuia, cu atât mai puţin să fie sedusă. Postura de iubită oficială a lui îi părea a fi una inedită şi amuzantă. Ar fi fost unul dintre acele momente în care doar juca un rol, lăsându-l mai apoi cu buzele umflate pe imberbul curtezan, fără a pierde cu toate acestea prietenia lui. 
  
- Unde mă duce taximetristul ăsta? se impacientă fata văzând că nu mai ajunge la întâlnirea cu amicul său. Unde dracu locuieşte? La marginea Bucureştiului? Şi eu care credeam că este din cartier cu noi..." 
  
La un moment dat taxiul s-a oprit la un colţ de stradă. În sfârşit a apărut şi Sorin. 
  
- Ce ciudat, îşi zise fata. N-aş fi crezut că o să mă simt emoţionată şi nu ştiu de ce! 
  
Poate mai mult se simţea tulburată de faptul că habar nu avea unde se află. Nu cunoştea această parte a Bucureştiului, deoarece nu a fost niciodată în această zonă. 
  
Fu întâmpinată cu o reverenţă de către Sorin care îi pândea sosirea de sub un indicator de circulaţie. 
  
Când o ajută să coboare din taxi, o privi şi amuţi de uimire, văzând-o cât de frumoasă era. Simona îl salută, oferindu-i obrazul înţepenit de asprimea crispării. 
  
- Unde dracul am ajuns, pentru ce şi mai ales pentru cine? 
  
Sorin care se aştepta să primească mai mult decât un pupic pe obraz, dezamăgit, o conduse spre un bloc cu patru nivele care de afară nu arăta prea îmbietor. 
  
- La ce etaj locuieşti? întrebă fata impacientată. 
  
- Ca de obicei, cei săraci la ultimul etaj. 
  
- Ce vrei să spui, nu te înţeleg? 
  
- Ce ţi-am spus: la etajul patru din patru câte are blocul. 
  
- Nu, nu, mai înainte. 
  
- Ce ai auzit, că de obicei persoanele fără relaţii, oamenii simpli, primeau pe timpul epocii trecute cele mai proaste apartamente sau situate la parter ori la etajele superioare. Celelalte era rezervate pentru aşa zisa "lume mai bună" a societăţii respective sau celor care aveau cunoştinţe, în special membrilor de partid. 
  
Murmură ca pentru ea: 
  
- Unde am ajuns eu Doamne... şi ce surprize mă mai aşteaptă? 
  
După efortul urcării celor patru etaje, în sfârşit Sorin a ajuns să o prezinte părinţilor pe prietena sa din liceu, fiica unor oameni cu bani, aşa că erau curioşi să vadă ce amică şi-a găsit fiul lor. 
  
Simona păşi în holul cu dale din gresie înflorată, îngrijit întreţinută de către părinţii lui Sorin. O muzică în surdină se auzea din sufragerie care-i îmbătă simţurile. Stilul casei era unul modest, cu holul lung, din care se putea intra în cele patru camere, bucătărie şi două băi, cum află mai târziu. 
  
Era o atmosfera totuşi plăcută, multe persoane prezente, de toate vârstele şi mai ales copii care alergau de ici colo, jucându-se. 
  
Simona se simţi copleşită, iar gândurile ei de a juca vreun rol dispărură fără urmă. Avea să fie ea însăşi, exact aşa cum era. Şi îşi impunea să uite de oricare altă stare socială comparabilă cu a celor în mijlocul cărora se afla. Îşi propuse ad-hoc să îşi ofere ei însăşi în primul rând o seară de neuitat, în tovărăşia părinţilor lui Sorin şi a familiei sale, lucru inedit pentru ea. 
  
- Mama mea, făcu Sorin prezentările, indicând-o pe femeia din mijlocul holului! 
  
- Simona Nemeş, bună seara, colega de clasă a lui Sorin, sunt încântată să vă cunosc. 
  
- Bună seara! Gheorghiţa, mama lui Sorin. 
  
Sorin, stingherit de ceea ce i se întâmpla, prins în gheare de propria sensibilitate de care căutase în atâţia ani să fugă, protejându-şi de orice imixtiune a realităţii originea sa modestă, se simţi acum slab în faţa familiei şi mai ales al colegei sale când le prezenta pentru prima dată o fată ca pe o iubită, una dintr-o altă parte a societăţii, necunoscută familiei din interior. 
  
Fu nevoit să facă un efort pentru a-şi putea controla glasul voit puternic, masculin. Trăi cu groază clipa, temându-se ca să nu-i fie auzită o voce piţigăiată, asemenea unui scheunat de câine, strangulată din cauza emoţiilor ce l-ar fi cuprins. 
  
Pentru el, tot ce simţea a fost ca o lovitură şi aproape că începea să o urască pe Simona, care dezinvoltă se prezentă natural, fără nicio emoţie în faţa mamei lui. El era golit de trăirile sale, situaţia existentă făcându-l să se simtă atât de vulnerabil. 
  
Avea mare nevoie de cooperarea ei în seara asta şi îşi spuse că nu degeaba luni bune se antrenase să fie stăpân pe sine, pentru când i se va propune conform tradiţiei, să-şi prezinte prietena în familie, dacă are vreuna în respectivul liceu, la cei optsprezece ani ai săi, indiferent cine o fi ea, încât să nu o dea în bară exact tocmai acum. 
  
- Sper să decurgă totul bine, se gândea Sorin, iar în final mă voi descotorosi eu şi de domnişoara asta dacă-mi va face vreo figură de mironosiţă. 
  
- Intră, te rog, draga mea, ia loc la masă, o invită doamna Gheorghiţa conducându-i spre sufragerie unde era aşezată masa. Nu trebuie să te jenezi de noi, doar sunteţi şi prieteni nu numai colegi, nu-i aşa? 
  
- Mda, ne înţelegem destul de bine, spuse fata jenată de ineditul situaţiei. 
  
Simona şi doamna Gheorghiţa se plăcură instantaneu, uitând de incidentul cu telefonul din seara trecută. Mama lui Sorin fu surprinsă de ţinuta simplă, dar elegantă a tinerei eleve, iar Simona de atitudinea fermă şi plină de demnitate a mamei lui. 
  
- Poftiţi vă rog, să gustaţi din ce este pe platouri, spuse gazda, invitând-o pe tânăra musafiră să se servească din aperitivele aşezate pe masă. Ceilalţi membri ai familiei erau veniţi de mai mult timp şi deja savurase aperitivele. 
  
Ospătaţi-vă mai întâi, Sorin nu a vrut să guste nimic cu noi până nu soseşti tu. Trebuie să apară din clipă în clipă şi soţul meu. A plecat până la magazinul de lângă bloc, să cumpere nişte vin roşu. Nu poate lipsi aşa ceva din meniul casei, zâmbi amfitrioana, privind-o drept în ochi pe Simona, în care nu văzu nici măcar o secundă o fată frivolă, aşa cum se aşteptase, ci, dimpotrivă, o domnişoară plăcută şi manierată, pe care ar fi fost mai mult decât onorată să o aibă drept noră mai târziu. 
  
- Ce alegere excelentă a făcut fiul meu, îşi zise ea în sine, admirând-o în continuare pe Simona. Şi eu, care mă îndoiam de capacitatea lui de a lua decizii. Cine ştie, poate că totuşi în anii de când învaţă la acel liceu s-a schimbat, deşi altminteri nu prea pare. Tot un zănatic a rămas, aşa cum era de mic, de pe vremea când îl chelfăneam pentru că nu dorea să înveţe. Cât ne-am străduit şi eu şi taică-su să-l determinăm să aibă un viitor strălucit, nu ca noi oameni necalificaţi şi fără studii. El este nădejdea noastră de a ajunge mai departe decât noi sau ca ceilalţi fraţi şi surori. Un tânăr atât de talentat cum era el... N-am vrut să îl lăsăm să se risipească. Dar el a făcut ce a vrut, dialoga cu sine doamna Gheorghiţa, privindu-i cu admiraţie pe cei doi tineri. 
  
Bucuria mamei de a-l vedea pe prâslea în sfârşit băiat mare, nu mai era umbrită de gândurile că fiul ei poate fi un pierde vară, care nu face nimic pentru a-şi utiliza resursele native şi îşi pierde vremea în tot felul de prietenii dubioase, lăsând viaţa să treacă pe lângă el. 
  
Gândurile îi fură întrerupte de apariţia soţului, care adusese două sticle de Merlot pe care le aşeză voios pe masă. Simona, dădu să se ridice, dar tatăl lui Sorin îi făcu semn să rămână aşa cum era. 
  
- Bună seara, domnişoară şi bine ai venit în casa noastră, spuse tatăl lui Sorin, un bărbat înalt, cu ceva burtică. Nu părea să aibă mai mult de cincizeci şi cinci de ani. 
  
- Ia loc te rog la masă. Te-am aşteptat să soseşti, dar cum uitasem să iau un vin bun, am dat fuga până jos la magazin. Ne-a spus Sorin că stai mai departe de noi şi doream să te cunoaştem. Eram curioşi să ştim cu cine îşi petrece fiul nostru timpul liber. 
  
- Da, locuiesc la două străzi depărtare de şcoală. Noi suntem colegi încă din primul an de liceu. 
  
- Ia loc te rog, repetă el invitaţia, nu te deranja, noi nu ţinem aşa mult la etichetă. Suntem într-un context familial, asta e ce pot presupune... spuse el, făcând aluzie la prezenţa celorlalţi membri ai familiei în casa lor. 
  
Un bărbat la vreo treizeci şi patru – treizeci şi cinci de ani, cu părul tuns scurt şi o uşoară calviţie, cu dantura perfectă, pe care şi-o etala într-un mod cât se poate de relaxat, dar cu o predispoziţie la îngrăşare, se ridică şi se prezentă ca fiul cel mai vârstnic şi care este sărbătoritul zilei. De fapt nu el ca persoana, ci plecarea lui din ţară era sărbătorită. Mergea în nordul Norvegiei la muncă. A găsit acolo un job bine remunerat, aşa că merita să se despartă de familie pentru o perioadă de timp. Avea şi doi copii mici, o pereche blondă, care semănau mai mult cu mama lor decât cu tatăl. Se putea observa cum burta i se revărsa peste cureaua pantalonilor lui din blugi. 
  
- Eu o să merg până la bucătărie, spuse deodată tatăl lui Sorin. Vrei să vii şi tu să mă ajuţi să aducem paharele de vin, dragule, zise tatăl adresându-se lui Sorin. 
  
- Bine, tată, răspunse fiul urmându-şi părintele. 
  
Cei doi bărbaţi se îndreptară către bucătărie, lăsându-i pe ceilalţi să îşi continue servitul mesei. 
  
Dulapurile albe cu ornamente metalice, vesela ordonat aşezată, toate indicau calităţile gospodăreşti ale părinţilor lui Sorin. 
  
- Unde ai agăţat-o, scumpule, pe frumuseţea asta? E o fată de bun simţ, mie aşa mi se pare... 
  
- Da, tată! Părinţii săi au o afacere, un magazin important în centru cu specific de metalochimice. Simona îmi este colegă din primul an de liceu şi prietena mea de curând. 
  
- Îmi place fata! Ce-o să zică despre noi când ne vede aşa de numeroşi? 
  
- Ce să zică! Nu o să zică nimic. Nu are ce să nu-i placă, chiar dacă nu este obişnuită cu astfel de familii. Ea nu are fraţi sau surori este singură la părinţi şi trăiesc în centrul oraşului, că doar au bani destui să-şi permită. Nu o vezi cum este îmbrăcată? 
  
- Mda, se vede! 
  
Masa bogată, cu aperitive, friptură din muşchi de purcel, salată asezonată, alături de bunătatea de vin, le merse la suflet tuturor, iar buna dispoziţie se instală, deşi Sorin stătea ca pe ghimpi, temându-se ca Simona să nu se simtă stingheră printre ai lui. 
  
Întâlnirea decursese într-un mod plăcut, care o relaxă până la urmă pe fată. Uită de şocul primit când s-a văzut ajunsă într-un cartier atât de îndepărtat al capitalei şi la etajul patru al unui bloc cu apartamente confort doi. 
  
Timpul s-a scurs repede şi cum se înserase, Simona simţi nevoia să se retragă spre casă. Va lua tot un taxi. Despre tramvai nici nu putea vorbi. Credea că face peste o oră. 
  
Nu era chiar aşa, deoarece Sorin parcurgea acest traseu aproape zilnic şi nu făcea mai mult de treizeci şi cinci - patruzeci de minute până la şcoală, schimbând două tramvaie. 
  
- Vă mulţumesc pentru invitaţia neaşteptată, doamnă şi domnule Pătrăşcanu, spuse la un moment dat Simona, ridicându-se de la masă. 
  
- De ce nu mai rămâi? Nici nu ai gustat măcar din tort. L-am preparat special pentru voi, dragi copii, spuse voioasă doamna Gheorghiţa, îmbrăţişând cu o privire caldă toţi mesenii săi. Lasă că te duce mai târziu Sorin acasă cu taxiul. 
  
- Vă mulţumesc, dar este deja întuneric şi am şi ceva de rezolvat pentru şcoală, aşa că este timpul să mă retrag. 
  
- Bine atunci, dacă nu vrei să mai stai. Să mai vii pe la noi, ne-a făcut plăcerea să te cunoaştem. Ne cerem scuze că suntem atât de numeroşi şi gălăgioşi, dar ştii cum este atunci când te desparţi de cineva. Parcă timpul fuge prea repede pe lângă tine şi nu ai vreme să-i spui celui drag tot ce ai fi vrut să-i spui înainte de despărţire. 
  
- Lăsaţi, am înţeles că nu stă prea mult acolo şi revine acasă. 
  
- Da, aşa este, dar totuşi el este acolo printre străini unde nu-i ca în sânul familiei. 
  
- Dumnealui cred că s-a obişnuit cu viaţa de navetist. 
  
- Da, de fiecare dată când vine sau când pleacă, o zi o pierde prin aeroporturi şi prin avioane. 
  
- Mă bucur mamă că te-ai gândit la noi cu tortul, replică Sorin, simulând că-i oferă o îmbrăţişare. 
  
- Ca de fiecare dată, puiul meu, mama mereu va avea grijă de tine. Tu eşti prâslea, sau cum se spune la noi oamenii simpli, rodul ultimei nopţi de dragoste. 
  
- Lasă mamă că doar nu l-ai uitat pe tata după aceea, spuse râzând fiul cel mare. 
  
- Aşa se spune, nu că nu ne mai iubeam după aceea. 
  
- Tocmai asta m-a speriat. 
  
- Ei fiule, că doar nu am capitulat după naşterea lui prâslea, eram doar cu optsprezece ani mai tânăr. 
  
- Parcă acum eşti bătrân! 
  
- Nici tânăr nu mai sunt. Nu vezi cum arăt? 
  
- Cum să arăţi? Cam grăsuţ, acesta-i adevărul, dar încă verde ca bradul. 
  
- Da, dar până şi bradul se mai pleacă în faţa furtunilor. 
  
- Peste tine nu vor mai trece aşa de multe. Uite, ai rămas doar cu Sorin şi te mai şi vaieţi. Am zburat cu toţii ca păsările cerului pe unde am văzut cu ochii, nici unul nu am rămas în cuib. Ce-o să faci cu un apartament cu patru camere la trei inşi şi, mai ales, când o zbura şi el? 
  
- Poate că n-o să vrea să mai zboare ca voi. Ce să facem? Vindem şi cumpărăm unul doar pentru noi bătrânii. Două camere ne sunt suficiente şi ne mai rămân şi bani de înmormântare. 
  
- Puşchea pe limba ta! Vorbeşti de moarte la nici şaizeci de ani? 
  
- Cine ţine tată de capătul aţei, să ştie când se rupe? 
  
- Mai taci prăpăstiosule, interveni doamna Gheorghiţa! aici suntem la petrecere, nu la priveghi să vorbim de moarte. Te mai aude şi copila asta. Ce-o să creadă despre noi? 
  
- Ce-o să creadă! Ce vede! 
  
- Ce diferenţă remarcabilă, cugetă Simona, între vocea stranie pe care a avut-o la telefon mama lui Sorin şi cea de acum. O atmosferă atât de tandră. Se vede că îşi iubeşte mult feciorul cel mic. Hm... aşa mamă şi ce fiu! Poate că totuşi m-am înşelat în privinţa lui Sorin şi nu e chiar atât de uşuratic şi insensibil precum îl credeam. Întâlnirea asta schimbă mult mersul evenimentelor. 
  
Ce nu ştia Simona era cât de mult avea să o schimbe pe ea... 
  
Referinţă Bibliografică:
PARFUM DE ORHIDEE - ROMAN , CAP. unsprezece / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1860, Anul VI, 03 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!