Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1854 din 28 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

PARFUM DE ORHIDEE - ROMAN , CAP. cinci
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Seism politic 
  
Februarie era pe sfârşite. Zilele geroase pline cu zăpadă, viscol sau lapoviţă deveniseră o amintire urâtă care trecuse. Chiar dacă dimineţile erau răcoroase se simţea totuşi, că vine primăvara. Dispăruseră temperaturile negative. Ghioceii începură să apară din loc în loc prin grădiniţele din faţa blocurilor. 
  
Bucureştenii aşteptau o ultimă zburlire a Babei Dochia până să-şi lepede cele nouă cojoace, conform legendei populare şi, să-şi ia la revedere definitiv de la iarnă, până prin decembrie viitor. Institutul Meteorologic prin mesageri ca Romica Jurcă sau Busu, ori ceilalţi prezentatori ai ştirilor meteo de la celelalte televiziuni private, menţinea trează vigilenţa locuitorilor capitalei anunţând că vor mai urma câteva zile cu ninsori şi îngheţuri, până vor îmboboci brânduşele şi vor înflori migdalii. 
  
În cancelarie totul decurgea monoton, după un program zilnic, tras la indigo, mereu acelaşi. Niciun eveniment mai deosebit nu tulbura această rutină generatoare de plictiseală generală. Doar unele televiziuni private făceau discordanţă în cotidian, relatând zilnic cu o virulenţă bine direcţionată, despre manifestările din Piaţa Universităţii sau luptele de stradă dintre jandarmi şi ultraşii galeriilor de fotbal, huligani aduşi de anumite formaţiuni politice, alături de tot felul de "nemulţumiţi" de profesie, să dea jos guvernul. 
  
Singurele comentarii ce se făceau între profe- 
  
sori în timpul recreaţiilor erau asupra acestor evenimente, dar într-un mod ponderat, ca nu cumva să supere pe cine nu trebuia şi să se trezească intraţi în conflicte de interese cu mahării ţării. Teama acumulată în timpul regimului comunist încă nu dispăruse din sufletele oamenilor de rând. 
  
După cum se vedea la TV cei din stradă nici nu ştiau de ce sunt acolo, dacă ce fac este sau nu în favoarea lor sau în interesul ţării. Ei erau plătiţi să huiduiască, să facă dezordine şi să strige "Jos Guvernul”, “Jos Preşedintele". Cui folosea căderea guvernului, nu-i interesa. Aveau misiunea de a crea impresia de destabilizare şi proastă gestionare a ţării şi atât. 
  
Între ultraşi şi Jandarmerie exista o permanentă duşmănie întreţinută pe toate stadioanele din ţară, iar aici, sub umbrela protectoare a formaţiunilor politice care i-au invitat, puteau să se manifeste în maniera şi după gustul lor: cu pietre, bâte, garduri protectoare aruncate în mijlocul străzilor, vandalizând sau incendiind tot ce le ieşea în cale. 
  
În cancelarie se formaseră două tabere: una care susţinea protestele şi le găsea justificarea în măsurile de austeritate impuse de guvernanţi, inclusiv în tăierea propriilor salarii, cealaltă de acceptarea situaţiei, ţinându-se cont de starea economică globală. Această grupare era mai puţin numeroasă decât cea a nemulţumiţilor. 
  
Discuţiile pro sau contra nu erau aşa de aprig purtate decât din partea celor care susţineau protestatarii, nemulţumiţii, cârcotaşii care-i învinuiau pe cei de la "putere" de tot ce se întâmpla rău în ţară. 
  
Chiar şi atunci, când se dădea o ştire pe vreun 
  
post de televiziune că o bătrână a fost jefuită sau violată de vreun recidivist, tot guvernanţii erau de vină din punctul lor de vedere, că au adus naţiunea în starea în care se află. 
  
Lui Sebastian nu-i plăcea să se bage în politică şi ori de câte ori i se cerea părerea când de o tabără, când de cealaltă, încercând să-l atragă de partea lor, fie că era pro “stânga” sau pro “dreapta”, el se eschiva de la a se pronunţa favorabil pentru o grupare sau pentru cealaltă. 
  
Despre ce culoare politică are soţul doamnei Zbihli, fiind un senator foarte cunoscut în Bucureşti desigur, că ştiau toţi colegii. Acei care erau susţinătorii formaţiunii politice din care făcea parte directoarea liceului şi senatorul, încercau să o linguşească pe Georgeta, să-i arate câtă simpatie şi susţinere au faţă de el şi partidul său. Însă, niciunul nu ştia că de fapt, doamna Zbihli ura politica şi găsea în ea toate justificările necazurilor sale din viaţa de familie. 
  
Senatorului Ernest - Albert Zbihli îi plăcea să se laude cui îl asculta, precum că prin venele sale ar curge sânge albastru, el fiind rudă îndepărtată cu ducele de Saxa – Coburg şi Gotha, Alfred Ernest Albert, cel de al doilea fiu al reginei Victoria a Angliei, de aceea îi şi poartă numele dat la naştere de străbunicul său în amintirea ducelui. O parte dintre rudele sale mai îndepărtate ce-i vorbă, cică au ajuns pe pământ românesc, însoţind-o pe Maria, principesa de Edinburg, la căsătoria sa cu principele Ferdinand, viitorul rege al României. El s-a născut aici, fiind unul dintre descendenţii regali care a venit pe lume în România. Dacă înainte de revoluţie nu avea curajul s-o spună, să nu aibă necazuri cu regimul comunist, acum putea s-o facă. Nimeni nu-l credea desigur, dar o spunea cu atâta seriozitate, încât începuse să se convingă chiar şi el de această fantasmagorie a evoluţiei arborelui său genealogic. 
  
Înainte de a se apuca de politică fusese un prosper avocat care se bucura de ceva succes prin sălile tribunalelor din Bucureşti, mai ales printre femei. A dispus de suficienţi bani pentru a-şi asigura o campanie electorală destul de agresivă, tipică obişnuinţelor sale din sălile de judecată. 
  
Dacă în timpul cât a practicat profesia de avocat în familia Zbihli domnea liniştea şi buna înţelegere, acum politica era cea care tulbura bunul mers al căsniciei care fusese una reuşită, bazându-se pe dragoste, încredere şi respect. 
  
Georgeta ar fi preferat ca soţul să părăsească sălile senatului şi să se întoarcă în cele ale tribunalului sau judecătoriei din sector, unde lucrase ca membru al baroului de avocaţi. Era mai rentabil pentru căsnicia lor când lucra ca avocat, funcţie ce asigura mai multă linişte şi stabilitate familiei. 
  
Privindu-i pe cei din cancelarie nu ştia dacă simpatiile lor sunt sincere sau nu, sau era înconjurată doar de nişte oportunişti. 
  
Scandalul mediatic referitor la senatorul Zbihli Ernest - Albert lua amploare. Televiziunile de scandal îşi făceau rating pe acest subiect, invitând cei mai virulenţi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie şi câte un reprezentant al celui de guvernământ care de obicei nici nu apuca să deschidă gura în apărarea colegului de partid că săreau ceilalţi sau moderatorul şi nu puteai înţelege decât că senatorul este cel mai mare evazionist sau escroc care având pârghiile de manevrare ale fondurilor structurale la îndemână şi-a îndreptat spre firmele sale şi ale unor asociaţi, atât banii europeni, cât şi de la stat pentru lucrări publice sau pentru lucrări de infrastructură. 
  
Oricine o cunoştea pe Georgeta, putea vedea cât suferă din cauza acestei lupte mediatice împotriva soţului său. Era sau nu vinovat de tot ce se spunea în showurile televizate, cei ce urmăreau emisiunile, rămâneau totuşi cu impresia că ceva trebuie să fie adevărat, dacă toate televiziunile pro opoziţie dezbat acelaşi subiect. Nici televiziunea de stat nu se abţinea de la comentarii, dar era mai moderată faţă de celelalte televiziuni particulare. 
  
Ea nu aflase încă mare lucru de la soţ despre tot ce i se imputa. Susţinea întruna că este nevinovat şi că a devenit o victimă, fiind aruncat ca momeală presei, pentru a distrage atenţia de la probleme mult mai grave ce se întâmpla la nivel economic, cărora guvernul nu le mai putea face faţă. 
  
Îi promitea că se vor lămuri toate acestea la D.N.A., cercetându-i documentele depuse şi va vedea că nu are nicio legătură cu acele societăţi sau acuzaţiile ce i se aduc. De când a intrat în senat şi-a înstrăinat toate afacerile, deci nu mai era acţionar la nicio firmă, iar cu fondurile alocate fostelor sale societăţi nu avea nicio treabă. Au câştigat corect la licitaţia publică şi atât. 
  
Toate aceste asigurări ale soţului, nu o linişteau pe Georgeta. În cancelarie nu putea spune ce aflase de la el, că nu ar fi fost crezută. De fapt toţi colegii ocoleau discuţia, când se afla ea de faţă. Era şi firesc să creadă că doreşte să-l apere, doar îşi susţinea soţul. Spera ca această furie să treacă cât mai repede, aşa cum au trecut şi altele şi apele să se liniştească definitiv. 
  
Sebastian nu ştia ce să mai creadă despre povestea cu senatorul. El era afectat doar de faptul că onoarea unei colege este asociată cu eventuala necinste a soţului. Când se întâlneau sub fereastră la fumat, dacă la început amândurora le-a fost jenă să deschidă subiectul, la un moment dat, Georgeta îl întreabă pe prietenul său: 
  
Sebi, ce crezi despre toate acestea? 
  
Auzind-o folosind ca apelativ un diminutiv al prenumelui său, la început a fost un pic surprins, dar a dat totul pe seama că şi el i s-a adresat cu Getuţa, deci tot cu un diminutiv, aşa că zâmbind mai mult forţat i-a răspuns: 
  
Ce să spun, Getuţa? Nu pot să mă pronunţ. Nu vezi că nici cei de la cercetări nu dau declaraţii sau detalii? Cineva a aruncat pietroiul în baltă să dea de mâncare jurnaliştilor şi moderatorilor TV şi acum cel inculpat trebuie să scoată singur bolovanul, dacă vrea să scape de hienele pregătite să-l sfâşie. 
  
Nu ştiu ce să mai cred despre toată această poveste. El spune că nu are nicio vină, că totul este regizat, pentru a deturna interesul opiniei publice de la alte situaţii ale guvernării mult mai grave şi că totul se va rezolva în timp. 
  
Este destul de stresant şi pentru domnia sa. Văd că nici colegii de partid nu-l prea sprijină. Lasă totul la latitudinea celor care anchetează cazul şi care tac deocamdată. Mai observ că nu l-a chemat încă să dea declaraţii, altfel vedeam la TV cum stau şacalii la poarta instituţiei, să surprindă cine intră şi cine iese de la cercetări. 
  
Da, nu a fost decât o singură dată când a 
  
prezentat toate documentele prin care a dovedit că înstrăinase acţiunile şi se retrăsese din Consiliul de Administraţie al societăţilor imediat ce a fost validat ca senator. Aşa este trecut şi în declaraţia lui de avere. Cineva a dorit să-i facă un rău şi iată că a reuşit. 
  
Da, dar văd că se zbate singur. De ce nu-i sprijinit de partid? 
  
Ce să-ţi spun? Nu le cunosc strategia. Cei care merg la showuri nu prea reuşesc să-l disculpe şi tăcerea lor sau nonagresivitatea în dezbateri, lasă loc de interpretare celor ce privesc la aceste emisiuni. 
  
Să sperăm că aşa cum spune şi soţul tău, se vor aşeza apele pe făgaşul normal, dacă zice că-i nevinovat. 
  
Aşa sper şi eu, că nu mai rezist cu nervii. Nu mai pot dormi. Nu am cu cine sta de vorbă să mă deconectez de la aceste evenimente neplăcute din viaţa noastră. Îmi ocolesc de ruşine toate prietenele. 
  
Poţi veni la mine oricând doreşti să stăm de vorbă. 
  
Oare se cade? 
  
Iar începi ca data trecută? Ai văzut că nu mănânc femei. 
  
Da, doar le ademeneşti cu vişinata ta specială şi cafeaua turcească, spuse ea zâmbind. 
  
Numai la prietene le ofer asemenea bunătăţi. 
  
Şi! Domnişoarei Lepădatu nu i-ai oferit din vişinata ta specială? 
  
Ce-ţi veni? Nu am ajuns aşa de departe cu relaţia, ca să o invit acasă. 
  
Cum, nici acum nu aţi mai progresat? Care ar 
  
fi motivul? Nu-ţi place de ea? Ce are? Este tinerică, inteligentă, frumuşică... 
  
Acum, tu ce faci? Ai devenit avocatul ei? Nu-mi laşi mie dreptul de a-mi alege iubitele? 
  
O, ba da, scuză-mă Sebi, nu vreau să influenţez cu nimic relaţiile voastre prezente sau viitoare. 
  
Deocamdată sunt aşa cum le ştii şi stau bine. Nu m-am hotărât să mai fac un pas. Comunicăm mai bine, însă doar atât. Ceva mă reţine şi nu ştiu ce sau cine. Simt că nu este ceva în regulă cu ea şi cu asiduitatea cu care mă asaltează, în loc ca eu să fiu acela care s-o facă. 
  
Eu ştiu, ce să-ţi zic! Hai, că sună de intrare la oră. Mai vorbim la plecare despre cafeaua promisă, mai adăugă ea privindu-l cu tâlc, stingându-şi ţigara în scrumiera deja plină cu resturi de ţigară. 
  
Minodora se abţinea de la orice implicare. Răspundea invariabil că nu se pricepe la politică şi că nici nu este interesată de aceasta. Lipsa ei de participare la discuţiile cu tema zilei: “politica”, nu făcea decât să crească suspiciunile în jurul său. De ce parte a baricadei se află? se întrebau colegii. De partea opozanţilor sau cea a guvernanţilor? După cum a apărut în acest liceu, nu se putea spune că are susţinere din partea opozanţilor. De aceea anumiţi colegi evitau să-i afle punctul de vedere faţă de ce se întâmpla atât în Bucureşti, cât şi în întreaga ţară. 
  
Pe Minodora acum o interesa doar Sebastian, comportamentul lui faţă de ea şi faţă de Georgeta. Era între ei doar o simplă prietenie aşa cum spunea el sau ceva mai mult de atât? Îi studia zilnic cu discreţie, să poată descoperi orice nuanţă comportamentală care s-o lămurească asupra prieteniei dintre ei. 
  
După discuţia din bar cu Minodora, Sebastian îşi schimbă şi el atitudinea faţă de tânăra profesoară. Acum, când o întâlnea, fie că era singură sau împreună cu alţi colegi, o saluta şi comunica ceva cu ea, ceea ce era o noutate pentru fată. 
  
Nu-i vorbă, se salutau şi înainte, dar atunci nu se prea întâmpla să schimbe şi câteva fraze, cu toate că tânăra ar fi avut disponibilitatea s-o facă. Îi lipsea doar curajul să-l abordeze cu vreo întrebare, indiferent de tematica ei, pe mai vârstnicul, dar totuşi încă tânărul Sebastian Condurache, profesorul de matematică. 
  
Acum dispăruse ca prin farmec atmosfera glaciară anterioară. Când se întâlneau o făceau cu zâmbetul pe buze, având un secret în comun despre care ştia doar Georgeta. Dar şi aceasta stătea la rândul său cu ochii pe cei doi, să vadă cum vor evolua relaţiile dintre ei. 
  
Devenise curioasă să ştie dacă Sebastian îşi va schimba atitudinea faţă de colega lor sau nu. Chiar era nemulţumită de cum decurg lucrurile. Era evident că nu mai era aceeaşi atitudine comportamentală a unuia faţă de celălalt. Nu ştia ce să facă. Să se bucure sau nu pentru Sebastian, noul său prieten? Se simţea ofuscată că Minodora s-a interpus în relaţia lor prietenească, abia creată, chiar dacă nu aştepta mare lucru de la această relaţie. Avea şi ea cu cine schimba o vorbă în pauzele dintre ore. 
  
Într-o zi, îndreptându-se spre cancelarie, cei doi profesori s-au întâlnit pe hol. Înainte de a intra în încăpere, Minodora i s-a adresat lui Condurache: 
  
- Sebastian, scuză-mi îndrăzneala, ce zici, putem ieşi astăzi după cursuri, la o cafea? 
  
- Desigur, nu am nimic deosebit în program, răspunse el prompt, chiar dacă era surprins de propunerea tinerei. Unde vrei să mergem? 
  
- Oriunde doreşti. Nu are importanţă unde, ci doar să mai stăm de vorbă. De acord? 
  
- Nu am nimic împotrivă, aprobă el. 
  
- Bine, atunci aşa rămâne. 
  
- Ok! 
  
Sebastian se amuză în sinea lui: 
  
- Văd că Minodora a luat frâiele în mână dacă eu nu am dat niciun semn de viaţă. Oare ce surprize îmi mai pregăteşte? 
  
Nu i-a spus nimic Georgetei despre propunerea tinerei. Nu era necesar s-o considere confidenta lui, mai ales văzându-i reacţia după ce i-a relatat despre declaraţia fetei. I se părea prea implicată sufleteşte în această poveste. Prefera s-o ţină la distanţă, dacă dorea să se edifice asupra poveştii de dragoste a Minodorei. Aştepta cu nerăbdare sfârşitul orelor. 
  
Când a revenit în cancelarie după ultima oră de curs, Sebastian îşi făcea de lucru tergiversând cu îmbrăcarea pentru a pleca spre casă. 
  
- Ce faci, nu mergi? îl întrebă Georgeta, aflată lângă cuierul cu haine. 
  
- Mai întârzii puţin, am de trecut ceva în catalog, minţi el cu seninătate. Nici nu-şi dădea seama de unde apăruse atâta uşurinţă în a minţi. 
  
- Bine atunci, pa, mă grăbesc să mă întâlnesc cu Ernest. Mergem să facem cumpărături pentru weekend. 
  
- Succes şi la revedere. Distracţie plăcută dacă plecaţi undeva. Ne vedem luni. Cu bine! 
  
- Da, pa, pa! Mersi. 
  
Minodora întârzia. Sebastian nu ştia că era invitată la director pentru o “întâlnire informală”, cum o anunţase secretara. Tânăra nu prevăzuse acest lucru şi era speriată că Sebastian va pleca sau mai rău, se va supăra pe ea că întârzie. Doar ea îi propusese întâlnirea! Nu avea cum să-l anunţe că a intervenit ceva urgent şi că poate renunţa să o aştepte dacă se grăbeşte sau dacă nu, să o facă până iese de la director. A fost anunţată de secretara liceului chiar înaintea intrării la ultima oră, că doamna director vrea să-i vorbească personal în biroul domniei sale. 
  
Era emoţionată. Nu ştia despre ce este vorba. Ajunsă în faţa secretariatului, bătu timidă la uşă. 
  
- Intră! se auzi vocea răguşită de la tutun a secretarei, o doamnă aflată în pragul pensionării. 
  
- Doamna director este în birou? 
  
- Da, poftiţi, vă aşteaptă, răspunse indiferentă femeia. 
  
- Mulţumesc! 
  
Ciocăni şi la uşa directoarei şi auzi aceeaşi invitaţie. 
  
- Bună ziua, doamnă Ivănescu, am aflat de la doamna secretară că m-aţi chemat! Despre ce este vorba? 
  
- Să vă dau o veste bună! 
  
- Da! nu mă aşteptam la aşa ceva. Care ar putea fi? 
  
- După cum ştiţi, la puţin timp după ce aţi venit în liceul nostru, aţi depus la primăria de sector o cerere pentru locuinţă. Am primit notificarea că vi s-a repartizat o garsonieră în blocurile A.N.L. care s-au dat de curând în folosinţă, aşa că trebuie să treceţi pe la Serviciul Locativ al primăriei pentru a vă lua repartiţia. 
  
- Vai, doamnă director, ce veste minunată mi-aţi dat! nici nu mă aşteptam să mi se aprobe aşa de curând. 
  
- Da, dar când ni s-au cerut referinţe despre dumneavoastră, noi am întocmit un material foarte favorabil, ştiindu-vă o tânără profesoară capabilă şi cu perspectivă în învăţământul liceal şi de ce nu, chiar în cel universitar. Şi vestea nu se opreşte numai aici. A sosit pentru dumneavoastră şi o adresă cu propunerea de a ocupa postul de asistent universitar la Facultatea de litere a Universităţii din Bucureşti. Văd că este cineva acolo "sus" care vă iubeşte şi vă urmăreşte îndeaproape evoluţia. Să treceţi pe la doamna secretară să vă înmâneze adresa de la Universitate, iar luni cu cartea de identitate în mână mergeţi la primărie să vă luaţi repartiţia. 
  
- Da, dar am cursuri de dimineaţă! 
  
- Nu-i nimic, am să sun eu să-i anunţ că veţi ajunge la ei după cursuri. 
  
- Vă mulţumesc mult! 
  
- Nu aveţi pentru ce. Aşa cum am spus mai înainte, există cineva acolo “sus”, care veghează asupra dumneavoastră, cu speranţa că nu veţi dezamăgi în timp. 
  
- Din nou vă mulţumesc, doamnă Ivănescu! 
  
- Pentru puţin, la revedere şi weekend plăcut! 
  
- Mersi! şi dumneavoastră de asemenea. La revedere! 
  
Deschise uşa şi ridică de la secretară plicul cu antetul Universităţii. Era pregătit pe biroul acesteia. Când îl luă în mână, parcă o frigeau degetele. Nu ştia ce conţine. Încă era sigilat. Atunci de unde ştia directoarea că-i vorba despre o ofertă pentru un post de asistent universitar? Înseamnă că ori a primit şi ea un alt plic, ori un telefon. 
  
Se grăbi să ajungă cât mai repede în cancelarie. Nu trecuseră mai mult de zece minute, care i se păreau enorme. Când a intrat, mai erau doar câteva cadre didactice, printre care şi Sebastian care fuma liniştit la fereastră. 
  
Minodora se duse direct la el şi-l informă: 
  
- Te rog să mă scuzi, dar m-a chemat doamna director la domnia sa. Am aflat de acest lucru chiar înainte de a intra la oră şi nu aveam cum să te anunţ. Nu-ţi ştiam numărul de telefon. 
  
- Nu-i nimic. Mă gândeam eu că ceva important te-a reţinut de nu ai apărut. Doar nu era să fi plecat dezbrăcată. Hainele îţi erau în cuier. 
  
- Am nişte veşti minunate primite de la directoare. 
  
- Da? Mă bucur. Ce anume? 
  
- Lasă că-ţi spun pe drum. Unde vrei să mergem? 
  
- Nu ştiu. Tu eşti cu invitaţia, deci şi cu propunerea. 
  
- Vrei la un restaurant, să servim prânzul? 
  
- De ce nu? La care dintre ele, că sunt o sumedenie? 
  
- N-am preferinţe. Unde se poate mânca bine şi mai convenabil, că doar suntem bugetari. 
  
- Cam greu de găsit în zonă mai convenabil, dar nu imposibil dacă nu eşti pretenţioasă. Meniul să fie chinezesc, italian, libanez, românesc...? 
  
- Italian. 
  
- Atunci nu-i mai simplu să mergem la o pizza? 
  
- De ce nu? Şi aşa nu am mai mâncat o pizza 
  
de ceva timp! Fac cinste, am primit o veste foarte bună de la doamna Ivănescu, veste care merită sărbătorită. 
  
- Îmi povesteşti pe drum sau în timp ce mâncăm, aşa parcă ai spus. 
  
- Bine, hai să mergem! Văd că am rămas singuri în întreaga cancelarie. Cum se mai grăbesc oamenii aceştia să părăsească liceul! Parcă nimic nu-i leagă de acest lăcaş de instruire! 
  
- Începe weekendul şi unii chiar vor să şi-l petreacă în afara Bucureştiului. 
  
- Tot ce este posibil. 
  
Cei doi profesori au părăsit şi ei incinta şcolii şi s-au îndreptat spre cea mai apropiată pizzerie. Ştiau că era posibil să dea peste elevii lor prin local, dar nu-i interesau acest lucru. Erau în afara programului şi fiecare făcea ce dorea. 
  
Referinţă Bibliografică:
PARFUM DE ORHIDEE - ROMAN , CAP. cinci / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1854, Anul VI, 28 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!