Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1851 din 25 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

PARFUM DE ORHIDEE - roman
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul DOI 
  
Profesoara de istorie 
  
În pauza dintre ore, aflându-se cu profesorul Sebastian Condurache la o ţigară lângă fereastra larg deschisă a cancelariei, să intre aerul purificat de gerul de afară, Georgeta Zbihli, profesoară de istorie, începu să se destăinuiască colegului său precum că ar avea o problemă de comunicare cu o “olimpică” de-a lui, elevă în clasa a XII-a A. 
  
- Cine anume, doamna Zbihli?! 
  
- Cum cine? Olimpica dumitale, Ramona Orru. 
  
- Ce-a făcut? 
  
- Încearcă să-mi strice căsnicia şi aşa destul de şubrezită în ultimul timp. 
  
  - Cum aşa? 
  
  - I-am văzut cum se privesc şi mai ales cum s-au sărutat... 
  
  - Sărutat?! Doamne, Dumnezeule, când s-a întâmplat acest lucru? întrebă consternat Sebastian. 
  
  - La întâlnirea soţului meu din timpul campaniei electorale cu echipa liceului care trebuia să împartă pliante şi fluturaşi prin cartier. 
  
  - Şi ce a făcut Ramona? 
  
  - I-a dat soţului un buchet de trandafiri după terminarea expozeului despre proiectele de guvernare ale partidului său. Culmea, numai trandafiri albi aşa cum îi plac lui! De unde a ştiut că îi plac trandafirii şi mai ales această culoare? 
  
   - De la mine! Eu i-am cumpărat, bineînţeles din fondul şcolii şi cum v-am auzit adeseori spunând, că vă aduce acasă mereu trandafiri albi, m-am gândit că aceştia sunt preferaţii domniei sale. 
  
   - Bine, bine, dar de ce i-a dat tocmai Ramona? 
  
   - Doamna director, care după cum ştiţi, face parte din aceeaşi formaţiune politică cu soţul dumneavoastră, mi-a lăsat mie plăcerea să aleg elevul care să-i înmâneze florile şi cum Ramona este o elevă foarte bună la învăţătură şi, mai ales căreia îi place să fie mereu luată în seamă, am desemnat-o pe ea. Am greşit cu ceva? 
  
   - Nnuu, nu, dar... vă rog, domnule profesor să mă scuzaţi, am crezut că a fost iniţiativa ei şi că se cunosc de mai mult timp... De fapt cred că nu s-au mai întâlnit vreodată. 
  
  - Desigur, că un politician de talia domnului Zbihli poate stârni curiozitatea unor fete tinere ajunse în pragul majoratului, mai ales cunoscându-se şi faptul că este soţul uneia dintre profesoarele lor. 
  
     - Vai, domnule Condurache, vă rog să mă scuzaţi pentru gafa făcută. După cum mi s-a părut că-l sorbea din ochi cu atâta fascinaţie şi cum l-a strâns în braţe când i-a dat florile credeam că... 
  
     - Doamnă Georgeta, Ramona este doar un copil, nici măcar nu are optsprezece ani, cum vă puteţi gândi la aşa ceva? 
  
     Condurache îşi aminti de scena petrecută în dormitorul său între el şi Angela şi cum era să "uite" şi el, că cea pe care o săruta cu atâta patimă era tot o copilă, chiar dacă între timp devenise majoră. Acest lucru îl făcu mai circumspect în legătură cu faptul că nu se putea întâmpla nimic între o elevă de vârsta Ramonei şi senatorul Ernest - Albert Zbihli, dacă s-ar fi cunoscut mai bine, ţinându-se cont de faptul 
  
că era mai tânăr decât el cu vreo doi-trei ani. 
  
    - Aveţi probleme în familie din cauza aceasta? 
  
    - Nu numai din această cauză! Într-o căsnicie ca a noastră în care soţul lipseşte zile întregi de acasă, fiind plecat mai mereu în teritoriu sau colegiu, cum spun ei mai curând, deseori ajungând acasă spre zorii zilei, motivând că a avut dezbateri cu reprezentanţii şi simpatizanţii partidului, vă daţi seama cum este. De fapt, de ce să vă mai spun, doar şi dumneavoastră aţi trecut prin aşa ceva. 
  
     - Doamna Zbihli, la noi a fost cu totul altceva... 
  
     - Vă spun ca la un frate, continuă ea fără să bage în seamă replica interlocutorului, nu am cu cine discuta pentru a mă descărca de amărăciunea adunată în ultimul timp... 
  
     - Putem relua discuţia când doriţi. Acum trebuie să sune de intrare la clasă, încercă Condurache să-i dea o nouă ocazie reluării acestei discuţii. Putem merge să continuăm la o cafea... 
  
Îi plăcea de Georgeta Zbihli ca femeie. Era elegantă, distinsă şi discretă. Nu intra cu nimeni în conflict, în afara elevilor, desigur, ca oricare dintre profesori. În ultimul timp nu prea se mai învăţa carte prin şcoală. Absenţele erau cu zecile şi apăreau în liceu destui elevi problemă, mai ales că acesta era considerat un liceu de “fiţe”, unde toate personalităţile Bucureştiului încercau să-şi înscrie odraslele. Unii dintre elevi erau bănuiţi că sunt consumatori de droguri de mare risc sau mai grav, chiar dealeri.  
  
- Domnule Condurache, vă daţi seama că nu mă pot afişa cu dumneavoastră într-un local public. Ce s-ar spune despre noi? Cred că sunteţi conştient de faptul că vă aflaţi sub supravegherea continuă a colegei noastre de română, domnişoara Lepădatu, care vă place evident, la care mai adaug şi statutul dumneavoastră de bărbat divorţat... 
  
    - Mă flataţi, doamna Zbihli! Nu ştiam. 
  
   - Cum aşa? Asta-i bună! Dumneavoastră nu ştiţi ce ştie toată cancelaria?! 
  
    - Doamnă, eu sunt un om serios, chiar dacă am statutul unui „bărbat divorţat”, cum spuneţi dumneavoastră. Nu mă angrenez în asemenea situaţii jenante, mai ales când suntem şi colegi. 
  
     - Lăsaţi, domnule Condurache, nu mai fiţi aşa modest! Sunteţi un bărbat şic! De ce nu v-ar deveni interesantă relaţia cu o altă femeie în actuala dumneavoastră situaţie? 
  
 Georgeta Zbihli a rămas fără răspuns, deoarece se auzea soneria care îi invita să-şi ia fiecare catalogul şi să se îndrepte spre clasele unde aveau ore. Acestea fiind alăturate, au avut timp să-şi propună să reia dialogul după terminarea cursurilor. 
  
La finalizarea lor, cei doi colegi mergeau alături, liniştiţi spre staţia de tramvai. Încercau să reînnoade discuţia întreruptă de soneria care-i invitase la ore. Le venea destul de greu să revină la acele probleme personale şi de familie, aşa că mai mult dezbăteau noile modificări ale Legii învăţământului. 
  
- Domnule profesor, este impardonabil ce se întâmplă în ţara noastră. Nu mai ştii ce ai de făcut, domnule, cu atâtea experienţe în a conduce o naţiune. Fiecare partid sosit la guvernare face experienţe pe populaţie, de parcă am fi cobai. Nu se mai poate suporta aşa ceva. 
  
- Aveţi dreptate, doamnă Georgeta! Nu vedeţi 
  
la noi în învăţământ? Fiecare nou ministru, vrea să fie el mai cu moţ. Schimbă legea învăţământului din dorinţa de a veni cu ceva nou, nu neapărat şi bun, doar să fie el semnatarul modificărilor sau să fie făcute în timpul mandatului său. Cică pentru „reformarea învăţământului”! Au schimbat manualele, de s-a ajuns până acolo, încât şi viaţa prezentatorilor de la televiziunile private să fie studiată în şcoli, uitându-se adevăratele valori ale neamului românesc, iar dumneavoastră, ca profesor de istorie, vă daţi seama cel mai bine de acest lucru când trebuie să le predaţi elevilor o altă istorie a acestui neam, inventată de către politicienii epocii actuale printre care se numără şi soţul dumneavoastră. 
  
- Aşa este, aveţi dreptate. Acasă evit să discut politică cu soţul meu. În acesta privinţă avem o înţelegere clară: fără politică acasă. Urăsc politica şi încep să-i urăsc şi pe politicieni din ce în ce mai mult, datorită a ceea ce se întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi. Dar să revin la discuţia începută: 
  
Partidele îşi numesc la vârf o conducere politică, însă la bază, cei ce pun în practică dispoziţiile sosite cu scop de reformare, sunt tot acei vechi slujbaşi cu mentalităţile şi relaţiile lor. Aleg manualele după cum dă editura mai mult celor care le aprobă. 
  
Hm, auzi dumneata, domnule profesor, manuale alternative! Parcă istoria acestei ţări ar fi alternativă: dacă nu-i albă, atunci poate fi şi neagră. Eu nu prea mă iau după manuale. Predau elevilor mei istoria învăţată şi apoi studiată de mine după cărţi scrise de istoricii adevăraţi, nu de conţopiştii de astăzi. 
  
Îţi vine să turbezi domnule, continuă ea cu năduf monologul său, indignată la culme. Termină individul sau individa o facultate pe banii tătânelui şi se prezintă peste tot în mass media drept „istoric”, iar alţii studiază ani de zile, susţin nenumărate examene şi abia ajung profesori de liceu, post obţinut numai prin concurs, nu cum era pe vremuri, cu repartiţie guvernamentală funcţie de nota obţinută la examenul de stat sau licenţă cum se numeşte mai nou acum. Mie îmi trebuie doar să am tematica din programă, predarea o fac după cunoştinţele mele, nu după cartea lor alternativă, de aceea le cer elevilor să fie prezenţi şi atenţi la oră, ce le explic eu despre istoria acestei ţări, nu găsesc ei în manualele editate! mai spuse cu indignare Georgeta. 
  
- Şi la mine la matematică este acelaşi lucru, doamna Zbihli. Manualele sunt redactate de toţi neaveniţii. Multe dintre probleme sau exerciţii sunt cu enunţurile greşite sau nu au nicio finalizare logică. 
  
Ajunşi în staţia de tramvai, înainte să-şi ia la revedere de la colegul său, Georgeta i se destăinui parcă cu jenă: 
  
- Domnule Condurache, scuzaţi-mă, dar tare aş fi vrut să mai discut cu dumneata despre ce am pe suflet şi am început să-ţi spun în cancelarie, dar acum îmi vine tramvaiul... 
  
- Mai sosesc şi altele, doamnă Zbihli, nu-i nicio problemă. Putem merge undeva şi discutăm tot ce doriţi. 
  
Sebastian observase că femeia nu-l mai lua cu dumneavoastră, că încerca o apropiere, folosindu-l ca pe un confident. 
  
- Nu, nu, nu se cade! Dacă ne vede cineva, se pot auzi vorbe urâte prin şcoală cum că... se 
  
lamentă ea parcă fără vlagă. 
  
- Nu vă faceţi griji colega, aceste întâlniri sunt normale şi fireşti în ziua de astăzi. Oamenii se întâlnesc, discută, beau o cafea, o răcoritoare sau o bere, fără să impacienteze pe cineva. Se vede că aţi dus o viaţă austeră în ultimul timp! 
  
- Da... mai ales în ultimele luni, am încercat şi calea credinţei, sperând că Bunul Dumnezeu îşi va întoarce faţa şi privirea spre mine şi căsnicia mea... 
  
- Atunci ce ziceţi, mergeţi la mine la o cafea? Stau doar la doi paşi de staţie. 
  
- Vai, cum să fac aşa ceva? Domnule Condurache, dar ce credeţi despre mine? o făcu profesoara pe indignata, cu toate că abia aştepta această invitaţie sugerată şi în cancelarie. 
  
- Eu cred lucruri bune, dar ce credeţi dumneavoastră despre mine, de vă speriaţi aşa de tare? 
  
Georgeta încerca să joace un pic de teatru, să pară supărată pentru această propunere, chiar dacă murea de dorinţă şi curiozitate să-i viziteze casa profesorului Condurache, despre care auzise prin cancelarie că primeşte la el eleve la meditaţie. 
  
- Ce meditaţie o face el cu elevele nu ştiu, că arată tare bine ca bărbat, îşi spunea Georgeta în gând. 
  
- Ce ziceţi? 
  
- Nu se cuvine să merg la un bărbat acasă, mai ales când este şi divorţat. 
  
- Cu ce schimbă situaţia acest lucru? Dacă doriţi să discutăm problemele personale ce vă frământă, ori mergem într-o cafenea, restaurant sau bar, deoarece în parc pe o bancă nu putem sta din cauza frigului, ori mergem la mine acasă unde nu ne deranjează nimeni şi precis este cald? Trebuie să vă hotărâţi! mai spuse Condurache ca pe un ultimatum. 
  
- Bine..., bine... atunci... prefer la dumneata pentru câteva minute. Nu aş dori să fiu văzută în locuri publice însoţită de un bărbat ne... 
  
- Ştiu, neînsurat... 
  
- Doar pentru câteva minute, nu mai mult, preciză ea repede, pentru a marca durata vizitei. 
  
- Cât vă va face plăcere atâta staţi, eu nu vă reţin mai mult, Doamne fereşte! 
  
Cei doi se îndreptară spre strada unde îşi avea Condurache locuinţa lui bătrânească de pe timpul când Bucureştiul era considerat încă Micul Paris. Descuie poarta grea din fier forjat, apoi uşa de la intrare. Îşi pofti colega în căldurosul şi primitorul lui living încărcat cu tot atâtea amintiri şi mobilă veche ca şi de cărţile valoroase din vasta lui bibliotecă. 
  
Georgeta rămase încântată de această încăpere primitoare când pătrunse înăuntru şi dădu de căldură. Bărbatul, manierat, o ajută să se dezbrace, îi luă haina din blană de nurcă, căciula, fularul, mănuşile şi i le duse în holul unde avea cuierul. 
  
- Vă rog, doamnă Zbihli, luaţi loc în fotoliu! Fac imediat cald, doar câteva clipe să mă dezbrac şi dau foc gazelor să aprindă lemnele din şemineu, apoi o să pun şi de câte o cafeluţă turcească. 
  
- Domnule Condurache, nu trebuie să vă deranjaţi pentru mine! 
  
- Colega, acum sunteţi musafira mea, permiteţi-mi să mă comport ca o gazdă civilizată şi primitoare! La mine nu prea intră des femei în casă. 
  
- Lăsaţi, domnule Condurache, nu mai spuneţi aşa. Se aude prin liceu că meditaţi eleve la matematică la dumneavoastră la domiciliu aşa că... 
  
- Doamnă, eu m-am referit la femei, nu la copile. Elevele mele vin aici pentru a învăţa ceva în plus faţă de ce le predau în clasă, nu pentru altceva! Nu fac un secret din acest lucru, atât timp cât o fac voluntar, fără nicio remuneraţie, ci doar pentru cei care vor să înveţe mai multă matematică. 
  
- Foarte frumos din partea dumitale! 
  
Sebastian, după ce aprinse gazele în şemineu, ca să ia foc buturugile aranjate din timpul dimineţii, merse la aragazul din bucătărie, dar nu înainte de a repeta ritualul cu măsuţa cu rotile, sticla specială cu vişinată marca "Condurache" şi două păhăruţe din sticlă de Murano, pentru invitata sa deosebită. Ştia că băutura lui face minuni şi dezleagă limba unei femei după ce este gustată. Îşi aminti de întâmplarea cu eleva sa, Angela. 
  
- Vai, domnule Condurache, nu trebuie să vă deranjaţi atât pentru o vizită de câteva minute! 
  
- Aici puteţi să-mi spuneţi Sebastian sau Sebi, suntem doar între noi şi nu ne vede şi aude nimeni. 
  
- Cum aşa? 
  
- Simplu! ca între prieteni şi colegi. Nu ai spus dumneata că îţi sunt ca un frate mai mare? Cum frate nu-ţi pot fi, prieten se poate, aşa că... 
  
- Bine! Voi vedea dacă reuşesc, rosti ea roşindu-se de plăcerea momentului. 
  
- Atunci, până se încinge nisipul din tavă să gustăm această délicatesse spéciale, însoţind-o cu un “bine ai venit în umila mea casă de burlac”. 
  
- Umilă pe dracu'! scuză-mi, te rog înjurătura. Umil este apartamentul meu la bloc, nu această frumoasă casă boierească. Hm, dar chiar miroase plăcut şi-i bună vişinata. Este, într-adevăr, cum o numeşti dumneata: délicatesse spéciale. N-am mai băut alcool de mult timp. Nu prea obişnuiesc, ci doar la ocazii deosebite mai gust câte puţin. 
  
- Este o băutură făcută în casă după o reţetă inventată de mine şi acum, chiar este o ocazie specială, aşa că te rog să o serveşti cu încredere. 
  
- Bravo, este într-adevăr delicioasă, repetă Georgeta după ce-şi umezi din nou buzele sale subţiri cu băutura aromată, grasă ca un ulei virgin extras din măsline stoarse prin presarea la rece. 
  
Căldura degajată de şemineu începu să-şi facă simţit efectul. Georgeta, după gerul îndurat afară, se relaxă, profitând de comoditatea fotoliului, în timp ce Sebastian pregătea la nisip mult lăudata lui cafea turcească. Femeia începu să studieze încăperea. Cum celelalte uşi, în afara celei de la bucătărie erau închise, nu putea să-şi facă o imagine de ansamblu asupra întregii clădiri. Oricum, de afară se vedea destul de mare. 
  
Era impresionată plăcut de faptul că profesorul Condurache, în ciuda faptului că locuia singur, menţinea în casă o curăţenie desăvârşită. Nu era genul soţului său care pe unde trecea îşi arunca lucrurile care nu-i mai trebuiau, lăsând pe altul să adune în urma lui. Ochii i s-au oprit pe ghiveciul cu orhideea plină de flori. Era o frumuseţe. Şi acest lucru a convins-o că gazda sa este un bărbat sensibil şi iubitor de frumos, în ciuda robusteţii sale fizice. Parcă era atlet, nu profesor de matematică. 
  
  Condurache veni cu o altă tavă, argintie, pe care trona ibricul plin cu cafeaua a cărei aromă se împrăştia prin toată încăperea, încântându-le simţul olfactiv. Turnă în ceştile din cobalt, după ce puse în fiecare, mai întâi, câteva linguriţe de caimac. 
  
- Te rog, colega, să serveşti această specialitate 
  
pe care nu o găseşti decât în Turcia, la adevăraţii cafegii şi la mine! Cum o cafea turcească merge cu o ţigară turcească, serveşte-te din acest pachet de Camel, chiar dacă nu are filtru. Este o ţigară deosebită, făcută din tutun fin, din frunzele de la vârful plantei, tratate după reţete numai de fabricant ştiute. 
  
- Vai, colega, mă copleşeşti şi mă răsfeţi! S-ar putea să-mi placă şi să doresc să mai vin la dumneata, începu să se alinte Georgeta! 
  
- La tine... Încearcă să eviţi politeţurile din cancelarie. Ce poate fi atât de greu? Când îţi propui să revii în vizită la mine, te voi primi de fiecare dată cu mare plăcere. 
  
Condurache îşi aprinse o ţigară şi îi întinse şi Georgetei pachetul. Aceasta se servi şi se uită după brichetă, însă Sebastian aduse imediat flacăra brichetei la vârful ţigaretei sale. Femeia trase cu nesaţ un fum şi-l expiră cu plăcere, umplând încăperea cu un miros plăcut de tutun fin. 
  
Se simţea bine în prezenţa acestui bărbat drăguţ de care se temuse fără justificare înainte de a-i accepta invitaţia. Chiar era liniştită şi împăcată sufleteşte, că a venit în vizită la el. Dintr-o data, nu mai exista nicio problemă atât de importantă şi stringentă în viaţa ei. Uitase că tocmai acestea au determinat-o să treacă pragul casei lui Sebastian ce o copleşea cu atenţiile sale, atenţii de care nu mai beneficiase de mult timp din partea soţului. Acum nu regreta. Chiar era bucuroasă că a avut “curajul” să o facă. Îl privea şi-l admira. Făcea în gând comparaţii între el şi Ernest - Albert, soţul său. Ce vedea mai frumos la fiecare? Începea să-i găsească soţului tot mai multe defecte, chiar dacă despre Condurache nu ştia mai nimic în afara faptului că este un coleg bun, un profesor la fel de bun şi un bărbat de care se putea îndrăgosti orice femeie. 
  
- Doamne, ce-mi poate trece prin cap de mă gândesc la dragoste? Să-mi fac repede semnul crucii cu limba. Ar fi jenant să o fac cu mâna de faţă cu Condurache. Şi când te gândeşti ce cafea şi vişinată bună ştie să facă! Oare numai atât? Nu cred..., tot vorbea ea cu ego-ul său. 
  
Georgeta nu se mai recunoştea. 
  
- Unde îmi sunt preceptele religioase? Credinţa că numai Duhul Sfânt poate mântui lumea de răutăţile abătute asupra populaţiei acestei ţări? se tot întreba ea în continuare. 
  
Acum pufăia ca o turcoaică adevărată, tolănită într-un fotoliu confortabil, lângă o sticlă cu o licoare divină, afrodiziacă şi un bărbat prea arătos pentru ea şi preceptele sale religioase, îmbrăţişate în ultima vreme. 
  
 Parcă nu mai era Condurache, “Zbirul”, profesorul de matematică care speriase tot liceul. I se părea acum o statuie grecească sculptată în cea mai fină marmură, însufleţită special de bagheta magică a cine ştie cărei zeităţi din Olimpul antic, pentru a-i tulbura ei mintea şi liniştea sufletească. 
  
Georgeta îl privea pe Sebastian cu alt interes. Îi studia trăsăturile rigide. Îi plăcea gropiţa din barbă şi îi venea să i-o sărute. 
  
- Pfui, Doamne, iartă-mă! Ce-i cu mine de îmi trec asemenea gânduri necurate prin cap? Să fie de vină oare licoarea aceasta delicioasă? Este cumva vrăjită? 
  
Condurache nu uita să fie mereu plin păhăruţul Georgetei, iar ea nu ezita să guste din el, astfel încât gândurile femeii alergau pe alte trasee decât cele dorite şi pentru care a venit în casa colegului său. Acum îl studia cum arăta fizic. Fiind doar într-un pulovăr alb din fir fin de angora, putea să-i distingă pectoralii proeminenţi, părul cu început de grizonare prematură la tâmple şi ochii pătrunzători, dar mai ales buzele sale cărnoase. 
  
- Cum ar fi oare să săruţi aceste buze sau să te laşi sărutată de ele? se întreba ea, privindu-l discret. 
  
Georgeta, plecată cu gândul pe meleaguri interzise după ce păşise peste pragul casei lui Condurache, nici nu băgase se seama că Sebastian îi tot spunea ceva de câteva secunde. 
  
- ... şi doreai să discutăm despre situaţia ta nou apărută în familie presupunând că soţul ar avea anumite relaţii extraconjugale. Referitor la eleva noastră cred că este exclus. Ţi-am explicat şi de ce. Că pot exista simpatii între un politician cunoscut cum este soţul tău şi o adolescentă care îl admiră, este posibil, dar nimic mai mult, cu toate că nu aş garanta acest lucru. 
  
- Da, dar nu de la asta a plecat totul... nu ştiu ce să mai spun acum... sunt puţin confuză... mai multe lucruri nu merg în ultimul timp la noi în familie... tot încerca ea să se detaşeze de gândurile sale indecente şi în contradicţie cu preocupările sale religioase din ultimele luni. 
  
- Tu îi reproşezi doar lui răcirea sentimentelor voastre, dar ţi le-ai analizat vreodată pe ale tale, dacă mai sunt aceleaşi? Dacă mai trăieşti cu aceeaşi pasiune întâlnirea intimă care alungă orice nor dintr-o iubire? 
  
- Hi, hi, hi, relaţii intime nu am mai avut de nu ştiu câtă vreme. Au fost sublime, dar lipsesc cu desă- 
  
vârşire, ca să citez o replică teatrală. 
  
- Poate şi din această cauză există tensiune între voi! Scuză-mă, nu vreau să pătrund în viaţa voastră de familie, dar îţi spun ca la o soră, aşa cum mă considerai în cancelarie. Trebuiesc puse în balanţă, corect, ambele comportamente şi simţăminte. Mai sunt echilibrate? Ai analizat unde atârnă mai multă greutate şi acolo unde lipseşte? Sunt talerele egale? Ce ai făcut să completezi acea eventuală lipsă din partea ta? Eu aşa văd refacerea echilibrului domestic şi sentimental. La mine când acest echilibru nu s-a mai putut reface, de comun acord şi amiabil, am întrerupt o convieţuire care putea deveni o povară şi un chin pentru ambii parteneri. Tu poate vezi lucrurile altfel. 
  
- Da, acum este mai greu să mă pronunţ... 
  
  Începu să se gândească de la ce a început această lipsă de comunicare a sentimentelor care au fost atât de intens trăite cu ceva timp în urmă. Încercă să uite incidentele mărunte, fără importanţă prin amploarea lor, dar aduse la nivel de catastrofă, atunci când dispare toleranţa dintre doi oameni. 
  
Probabil calmul lui imperturbabil, care îl detaşa de orice problemă neplăcută, o scotea din minţi. La începutul căsniciei mergeau la aproape toate spectacolele Teatrului Naţional, apoi din ce în ce mai rar. Acum Ernest - Albert nu mai venea cu bilete la spectacole, nici măcar pentru premiere. Odată cu intrarea lui în parlament, au dispărut atât biletele la spectacole, cât şi mersul la restaurant cum făceau după vizionarea unui spectacol, unde serveau cina şi ascultau muzică. Chiar dansau câteodată acolo, unde aveau orchestră şi exista ring. Au dispărut apoi şi plimbările din afara Bucureştiului... la munte sau la mare. El se afla mai mereu sub atenta ei supraveghere şi, gelozia născută din teama de a-l pierde, o făcea să nu mai aibă încredere în dragostea lui de la începutul căsniciei, chiar dacă nu avea ce să-i reproşeze privind comportamentul său, fiind la fel de atent cu ea. Îi aducea flori, mici atenţii, o ajuta la menaj, când era acasă... 
  
În tot acest timp, când nu mai erau ataşaţi sufleteşte ca în primii ani de căsnicie, ea nu s-a gândit la un alt bărbat. Era pentru prima oară când se afla acum împreună cu altul şi se simţea bine în prezenţa lui. Ştia că despre ea toţi colegii aveau o părere bună, dar mai era conştientă şi de faptul că încă este o femeie frumoasă care poate fi dorită de oricare bărbat, aşa cum apărea cu părul ei negru şi lung, ce-i acoperea cu dărnicie umerii, scoţând în evidenţă o subtilă senzualitate şi chipul său de păpuşă Barby. 
  
Georgeta ştia că are un farmec al ei, inconfundabil, accentuat de nişte ochi mari şi luminoşi, înzestraţi cu o privire intensă, curioasă, scrutătoare. Tot aşa cum ştia că în zilele sale bune, era o femeie spirituală, lucru dovedit şi în discuţiile libere din cancelaria profesorală. Ce nu ştia ea era că totuşi Ernest - Albert încă o iubea sincer şi de aceea îi accepta toate toanele. 
  
  Privindu-şi ceasul de la mână, Georgeta se alarmă, văzând cât de târziu este. Trecuseră aproape două ore de când se afla în casa colegului său şi, parcă nu-i venea să mai plece. Avea de gând să mai revină în această încântător de primitoare cameră de burlac. 
  
  - Vai, cât este ceasul!!! Sebastian, trebuie să plec acasă! Mă aşteaptă soţul, precis! I-am lăsat o listă mare să meargă la piaţă. Duminică avem nişte musafiri din partea familiei sale. Cred că a ajuns înaintea mea. 
  
- Dacă trebuie să pleci, facă-se voia ta! Ţi-am promis că vei sta la mine cât vei dori. Ai văzut că nu a fost atât de rău? 
  
Georgeta se ridică destul de greu din fotoliul moale şi imediat Sebastian îi întinse amabil mâna să se sprijine. Acea strângere de mână îi transmise Georgetei parcă un fulger prin corp, la care avea de gând să mediteze acasă, în linişte. Condurache intră în holul unde erau hainele oaspetelui său şi reveni cu ele în braţe. O ajută să se îmbrace şi o conduse la uşă. Afară îi întâmpină un crivăţ uscat care îi lovi cu asprime în faţă. 
  
- Îţi mulţumesc, Sebi, pentru plăcuta după amiază şi deosebita găzduire. 
  
- Nu ai pentru ce Getuţa. Uşa mea rămâne mereu deschisă pentru tine. Doar suntem nu numai colegi, sper că de acum şi buni prieteni. Şi când te gândeşti că nu aveai curajul să dai curs invitaţiei mai devreme! Vezi că nu mănânc femeile care-mi trec pragul casei? 
  
- Am să ţin cont de acest lucru. Ne întâlnim mâine la liceu şi mai vorbim. Acum mă grăbesc. Ne-am luat cu vorba şi uite cât este ceasul! La revedere. 
  
Întinse mâna scoasă din mănuşa fină din piele de căprioară, pentru a-şi lua la revedere. Condurache i-o sărută galant, iar Getuţa, cum o dezmierdase Sebastian, îi întinse obrazul pentru a se săruta ca între doi buni prieteni ce se bucuraseră unul de prezenta celuilalt timp de două ceasuri. 
  
Rămas în poartă, Sebastian o privea cum se îndepărtează cu paşii săi mărunţi. Fiind doar în pulovărul său subţire din angora, simţi imediat tăria gerului de afară şi reveni grabnic la căldura livingului, gândindu-se la faptul că încă o femeie i-a trecut pragul casei, dar viaţa lui interioară este la fel de săracă şi insipidă ca şi înainte. 
  
Referinţă Bibliografică:
PARFUM DE ORHIDEE - roman / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1851, Anul VI, 25 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!