Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1815 din 20 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

BADANTA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Din romanul ADRIANA  
 
Până au ajuns cu micuţul după ele la poarta parcului, apăru şi persoana apelată. Era o femeie slăbuţă, nu prea înaltă, între două vârste, până încincizeci de ani, după accent tot de prin zonele Moldovei.  
Adriana i-a explicat unde doreşte să ajungă şi aceasta a fost de acord s-o însoţească, dar va fi necesar să meargă cu un taxi care nu costă chiar atât de scump.  
- Trebuie doar să-i vorbeşti şoferului în italiană că altfel te cam jecmăneşte. Ori nu porneşte aparatul de taxare, ori te duce pe străzi ocolitoare, ca să crească preţul călătoriei.  
- Este în regulă, nu-i nicio problemă. Ajunseră repede în piaţă. Adriana plăti zece euro şoferului şi cum nu putea să-i spună femeii că nu mai are nevoie de serviciile sale, o invită pe o terasă să servească ceva împreună şi să mai stea de vorbă. Femeia a preferat o cafea şi un pahar cu apă şi Adriana o îngheţată.  
Au început ca fiecare să-i spună celeilalte câte ceva despre prezenţa ei în Torino. Cum explicaţia Adrianei a fost scurtă şi simplă, cea a româncei era destul de amplă şi complicată. Era venită de vreo nouă ani în Torino.  
Acum familia la care lucra şi avea grija unei bătrâne de 94 ani, s-a hotărât s-o ducă la azil, aşa că ea nu mai avea loc de muncă, însă avea dreptul la şomaj. Până îşi va găsi un alt job prin agenţie, se mulţumea cu cei şapte sute de euro pe lună ca şomaj, dar trebuia să-şi găsească repede altceva, că nu mai avea unde să locuiască şi ca să închirieze o cameră nu era deloc convenabil.  
- Şi cum de ai ajuns în Italia tocmai în Torino? o întrebă curioasă Adriana pe însoţitoarea sa, care nu părea a fi o femeie simplă, ci una cultivată.  
- O veche prietenă de-a mea, avea o verişoară care lucra aici de vreo doi ani şi m-a determinat să-mi părăsesc serviciul din ţară, unde câştigam până în două sute cincizeci euro pe luna, dar nu dădeam cu sapa, ca să vin în Italia să câştig măcar o mie. Când te gândeşti ce ar putea reprezenta ei în ţară, devine tentant al naibii, mai ales că ţi se asigură masă şi casă gratuit, cum îmi tot spunea ea.  
- Şi aţi plecat aşa, în necunoscut?  
- Da, m-am încântat şi am părăsit casa şi soţul. Copiii fiind mari nu-mi făceam problema lor, aşa că m-am urcat în autocarul de Torino şi iată-mă de atâţia ani pe străzile oraşului.  
- Aţi găsit repede de lucru, sau a fost o cacialma ca de obicei, cum păţesc mulţi români creduli sau ajunşi în pragul disperării?  
- Staţi să vedeţi! Trecuseră două săptămâni de când eram în Italia. Am bătut drumul la agenţia de plasarea forţei de muncă şi încă nu primisem nici un răspuns. Cea care mă încântase să vin aici şi care mă găzduise până îmi găsesc ceva, căuta şi ea prin cunoştinţele sale. Într-o zi mi-a spus că o altă româncă a avut colocviu (interviu) la o familie, dar a refuzat oferta, pentru că bătrâna pe care trebuia să o îngrijească era ţintuită la pat, iar ea din motive de sănătate nu putea face acea muncă, să se lupte singură cu bătrâna, aşa că a insistat la fiica ei şi la şefa de la agenţie, să mă cunoască pe mine.  
A doua zi m-am prezentat cu persoana respectivă la familia de italieni. Ne având altă ofertă, au fost de acord să discutăm, aşa că am intrat în casă unde am găsit în afară de doamna simplă care m-a întâmpinat la uşă, o bătrână mărunţică care mă privea curioasă, aşezată într-un pat cu gărduţ pe marginea lui ca la copiii mici.  
Cele două italience îşi doreau să găsească o femeie caldă, sufletistă, care să ştie bine italiana şi care să nu fumeze, numai că eu aveam amândouă defectele. Vorbeam puţin italiana, aproape mai deloc şi fumam. În ciuda acestor neajunsuri, silite de împrejurări, m-au plăcut şi am căzut de acord, să stau o săptămână de probă, să vedem cum decurg lucrurile mai departe. Am învăţat să vorbesc cât de cât italiana, destul de repede, ce nu înţelegeam desenam şi doamna mai tânără care era fiica bătrânei, mă desluşea. Ea a stat cu mine toată săptămâna şi aşa am învăţat cum să spăl bătrâna, cum să-i dau să mănânce şi ce să-i dau, de ce medicaţie avea nevoie şi bineînţeles rânduiala casei. Aş spune că am avut noroc. Bătrâna era bună, respectuoasă, caldă ca un copil mic, fiind dependentă de mine de la a o întoarce de pe o parte pe cealaltă, de a mânca, ca şi de restul: spălat, schimbat de pampers, medicaţie, etc.  
O, Doamne! Aici am învăţat ce-i plictiseala. Aveam programul bine stabilit cu ea, orele când trebuia să intervin cu ceva, puţină ordine de făcut prin casă, mâncare pentru amândouă, în rest împleteam, citeam şi călătoream cu laptopul pe internet.  
Bătrâna avea şase copii, toţi la casele lor, care mai târziu m-au înconjurat cu mare respect şi chiar cu admiraţie, pentru felul cum îngrijeam de mama lor şi că mă pricepeam mai la toate cele necesare în casă. Cu timpul, au aflat că nu sunt venită de la coada vacii, cum spunem noi românii, ci am terminat două facultăţi şi că asta era situaţia în ţară la noi, nu aveai ce face cu ele, ca să-ţi câştigi un salariu decent.  
- Da? Chiar aveţi două licenţe şi îndepliniţi funcţia de infirmieră aici, în Italia?  
- Ce nu face omul pentru bani când nu-i are! Dar staţi să termin. Am ajuns să fiu tratată ca un membru al acelei familii. Când am învăţat mai bine limba lor, am început să ne povestim vieţile, ce-am făcut fiecare până atunci şi aşa şi-au dat seama, că am nu numai o pregătire intelectuală bună, ci şi o educaţie la fel de bună.  
În casa lor, am acumulat multe amintiri frumoase, dar şi clipe de disperare, momente când vrei să spui: ajunge, nu mai pot trăi o viaţă atât de limitată, să o faci pe sluga în casa altora pentru nişte amărâţi de euro, pe care nu-i ai în ţara ta. Aşteptam cu nerăbdare să vină sâmbăta şi duminica, să am liber şi să pot părăsi casa unde am fost sechestrată cinci zile din săptămână, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru.  
Într-o asemenea zi liberă, am cunoscut întâmplător o italiancă cumsecade, care găsea de fiecare dată locuri frumoase din Torino sau din împrejurimi, pe care să le vizităm şi care deveniseră ca o oază de lumină, ce m-au determinat, să amân hotărârea de a pleca definitiv acasă.  
Când stai mult timp în casă cu un bătrân bolnav, ai senzaţia că eşti într-o puşcărie, chiar dacă ţi-e bine. Mereu îţi impui să ai răbdare, răbdare, răbdare, chiar dacă adeseori îţi zici: gata, dar până când? Apoi când soseşte ziua de salariu şi vezi în mână banii grămadă, pentru care acasă trebuia să munceşti mai bine de patru - cinci luni, mai prindeai curajul de a continua încă o lună şi tot aşa, încă o lună şi încă o lună, fără să-ţi dai seama că viaţa ta se scurge chinuită din nevoia acestor bani.  
Am stat la acea familie un an şi zece luni şi mă aflam în concediu în ţară, când într-o dimineaţă pe la ora şase m-a sunat fiica bătrânei care m-a angajat, să-mi spună, că mama ei s-a stins din viaţă.  
Deci nu mai aveam la cine să mă întorc în Torino şi nici loc de muncă nu mai aveam şi totuşi am revenit în Italia. Cu banii câştigaţi acolo în cei aproape doi ani, îmi reparasem casa, şi făcusem şi alte investiţii importante, dar cum nici serviciu nu aveam şi ajunsesem şi la fundul sacului, altă variantă nu exista, decât să revin în Torino, unde deja cunoşteam de acum oraşul şi cum merg treburile pe aici.  
Deci m-am revăzut din nou în Torino ca şi prima dată, la Agenţia de ocuparea forţei de muncă, cu referinţe foarte bune de această dată şi cu un locuşor cald, unde să stau, până voi găsi o altă familie care să mă angajeze şi să mă găzduiască. Modul cum eu am îngrijit de mama acelei familii de italieni, i-au determinat să mă găzduiască gratis până îmi voi găsi un alt loc de muncă. Bineînţeles că şi eu mai făceam câte ceva prin casă, îi ajutam la treburile menajere.  
Norocul mi-a surâs din nou. După câteva zile m-au chemat la agenţie pentru un nou interviu, cu o altă familie şi uite aşa am luat-o de la capăt. Din nou la muncă, la muncă şi iar la muncă.”  
- Da, munca de infirmieră este destul de grea, i-a confirmat Adriana. După cât de robustă şi puternică eşti dumneata, mă mir că poţi să te descurci cu o persoană imobilizată la pat, să o schimbi, să o speli, sau să-i dai de mâncare.  
- Ştiţi, aici nu se numeşte infirmieră, ci badantă şi a fi badantă este un mod de viaţă. Am o cunoştinţă care stă la o familie destul de bună, înstărită şi de bună condiţie, ca să îngrijească de o bătrână senilă, care mai are şi aproape o sută de kilograme şi este imobilizată la pat. Pentru cunoştinţa mea, româncă din Basarabia, tot la fel de “robustă” ca şi mine, nopţile devin un coşmar. Bătrâna stă în şezut şi nu doarme decât aşa. Tot timpul se cere la baie. Vă imaginaţi, ce chin poate îndura, acea femeie ca să se lupte cu un corp semi inert, s-o deplaseze prin casă.  
- Doamne, Dumnezeule! Cum se descurcă? O cheamă cumva Zoia?  
- Da! De unde ştiţi?  
- Am văzut-o în parcul Valentino cu prietena dumitale care te-a chemat.  
- Aha! Cum să se descurce? Îşi plânge ziua când s-a născut. Dacă refuzi un post de muncă acordat de către Agenţie, greu mai găseşti un altul prin ei. Eşti nevoită să lucrezi la negru şi în condiţiile impuse de cei ce te angajează. Stai în casă cu un bătrân zi şi noapte, găteşti, speli şi ai grijă de bătrân în orice condiţie ar fi, chit că este bărbat, sau femeie. Dacă ai contract oficial, beneficiezi de două ore pauză pe zi şi sâmbăta şi duminica libere. Sâmbăta de regulă, ai liber de la ora două până duminica la ora opt seara.  
- Deci nu eşti liberă toată sâmbăta şi toată duminica? se miră Adriana.  
- Aşa ar trebui, dar cine îţi respectă drepturile? În contract scrie, că trebuie să fii rezident în acea casă, să-ţi asigure masă şi dormit în camera ta, etc. Ai un contract teoretic de cincizeci şi patru de ore pe săptămână, ca tu să trăieşti împreună cu persoana vârstnică zi şi noapte, pentru 950 de euro salariu lunar.  
- Nu-i mult pentru munca pe care o faceţi, i-a zis Adriana.  
- Nu-i mult dar, mult mai mult, decât puteai câştiga în ţară, de cel puţin patru ori. Sunt şi familii înţelegătoare, care dacă renunţi la orele libere îţi mai adaugă 150 de euro la salariu, aşa cum sunt şi destui parşivi, care nu respectă contractul. Te fac să renunţi la weekend, stai lângă bătrân şi la plată nu te mai plătesc. Ba mai mult, mai ales copiii celor de care îngrijeşti, te pun să faci şi alte treburi, care nu-ţi aparţin în contract, cu toate că şi aşa faci oricum mai mult, decât ai stipulat în fişa postului. Să le calci rufele, să faci de mâncare pentru întreaga familie, curăţenia în toată casa, exact ca o femeie de serviciu, sau mai bine spus, ca o servitoare oarecare. Nici nu te respectă ca om. Alţii sunt zgârciţi la mâncare, îţi fac socoteala şi la ultimul cent. Apoi sunt cazuri, când bătrâna te mai loveşte, te zgârie, că are probleme cu capul, sau când bătrânul trage de fundul tău...  
- Vai Doamne, unde am ajuns ca români? Slugile Europei!  
- Cam aşa este.  
- Şi acum ce s-a întâmplat?  
- Ce să se întâmple! Copiii bătrânei de care îngrijeam s-au hotărât că-i mai simplu şi mai economic pentru ei, s-o ducă pe bătrână la azil, unde tot româncele noastre lucrează în general, nu italiencele. Românce, basarabence, ucrainence, bulgăroaice, mai puţin poloneze şi chinezoaice. Acum sunt în şomaj şi-mi caut de lucru daca vreau să mai stau în Italia. Dacă plec acasă nu-mi mai intră banii pe card. Săptămânal eu trebuie să mă prezint la Agenţie. Nu poţi sta în ţara ta decât în concediul legal. Sau să stai acasă şi să primeşti banii italienilor până expiră şomajul, că nu-s fraieri. Sper să găsesc ceva din nou şi poate ceva mai convenabil decât până acum.  
- Eu vă mulţumesc că m-aţi însoţit şi poate ne mai întâlnim să-mi arătaţi oraşul când prietena mea nu mă poate conduce. Mai am vreo patru - cinci zile de stat în Torino şi doresc să văd cât mai multe din ce poate el oferi frumos.  
- Cu plăcere. Ca să vedeţi totul ar trebui să locuiţi aici cel puţin un an şi tot nu reuşiţi.  
 
Referinţă Bibliografică:
BADANTA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1815, Anul V, 20 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!