Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1758 din 24 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Valea Mare – Valea Iubirii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Din volumul IUBIRILE UNUI PESCAR  
 
“Sunt uneori momente magice, când îţi dai seama că vei iubi pe cineva tot restul vieţii. Din păcate, de obicei, acestea sunt momentele când te desparţi sau pierzi pe acel cineva”.  
 
Noaptea următoare am petrecut-o la mine acasă. Mai întâi ne-am plimbat pe malul mării, sub luminile multicolore ale falezei din Saturn şi am servit cina într-o grădină-restaurant, amenajată printre copaci, în spatele hotelului Cupidon, cu mese rustice, din buşteni despicaţi, cu feţe de mese brodate cu motive naţionale şi serveţele din hârtie colorată în roşu-carmin. Ne-am delectat cu melodiile, atât în limba română, cât şi din repertoriul internaţional ale lui Gil Dobrică, am dansat pe ritmul lor, apoi, urmându-i sfatul din melodia cunoscută „Hai acasă.....”, ne-am îndreptat paşii spre Mangalia, ţinându-ne de mijloc, ca nişte îndrăgostiţi ce eram.  
Cum distanţa era mică, în câteva minute ajunsesem deja, între pereţii casei mele, care o primise, nu de mult, pe această femeie, atât de plăcută.  
Întreg apartamentul strălucea de curăţenie, îmi luase ceva timp să mă ocup de el şi să-l aduc în această stare. Dacă înainte nu dădeam importanţă acestui aspect, acum era cu totul altceva. Nu vroiam ca Miruna să facă vreo comparaţie şi să rămână cu impresii greşite, între ceea ce văzuse la mine prima dată, când venise pe neaşteptate şi ceea ce vroiam, de fapt, să fie acum în ochii ei.  
În frigider stătea la „răcoare”o sticlă de Murfatlar Cabernet Sauvingnon de colecţie, cu o vechime de peste 15 ani. Chiar dacă cinasem pe faleza din Saturn, nu am uitat să aşez un mic platou rece diversificat, care să se asocieze cu vinul, în cazul că iubita mea ar fi simţit nevoia să estompeze aroma deosebită a vinului, peste care trecuse patina timpului.  
Pregătisem totul înainte de a ne întâlni în staţiune, pentru ziua următoare, când stabilisem să mergem la pescuit la baltă. Miruna şi-a manifestat dorinţa să fie în mijlocul naturii, departe de forfota de pe plajă.  
Încă mai aveam ceva de terminat la aceste pregătiri pentru a doua zi, să fie totul în ordine şi la îndemână pe când ne vom scula, pentru că trebuia să plecăm mai matinal.  
Se anunţa o noapte scurtă şi agitată. Pescarii, de obicei, evită ca, înainte de-a pleca la baltă, să aibă relaţii sexuale cu partenerele. Se presupune că le-ar aduce ghinion. Acestea sunt doar superstiţii ale pescarilor, cum ar mai fi şi cele conform cărora să nu le urezi când pleacă la pescuit: “Succes, baftă, spor sau noroc!”. Urarea lor de bază este în astfel de cazuri: “Fir întins!”  
La televizor era în plină desfăşurare o emisiune de divertisment, unde Angela Similea, într-o superbă rochie de seară, ne spunea cum este „Să mori de dragoste rănită”. Toate se potriveau cu starea noastră psihică. Exista o senzaţie de zbucium, de emoţie în faţa unui nou examen, de teamă că orice gest neînsemnat pe care îl faci, ar putea să strice o beatitudine interioară nemaitrăită până atunci. Iată ce pot face sentimentele dintr-un om, când întâlneşte persoana a cărei rezonanţă sufletească se contopeşte cu cea a partenerului.  
Simţeam că ceva nu-i în regulă cu mine, zeci de gânduri mă copleşeau şi aveam o stare de disconfort, fără motiv. Dacă această vizită nu-i va place? S-ar putea ca ceva din comportamentul meu să strice toată atmosfera de satisfacţie, bucurie şi căldură sufletească existentă în intimitatea camerei.  
Cu aceste gânduri şi incertitudini, m-am grăbit să-mi termin pregătirile pentru a doua zi, ca să revin lângă Miruna.  
Ea mă aştepta liniştită în comoditatea fotoliului, cu un pahar în mână, plin cu vinul rubiniu, privind atentă la emisiune.  
- Hai noroc şi mâine fir întins la pescuit! mi s-a adresat cu căldură.  
- Şi o partidă de amor la înălţime, completez eu.  
- Cum, parcă ziceai că pescarii nu fac sex înainte de-a pleca la pescuit, mă tachină ea.  
- Facem excepţie de la regulă astăzi şi mâine, deoarece scopul aventurii, care va avea loc peste câteva ore, nu este numai pescuitul de peşte, ci şi pescuitul de amor şi plăceri în singurătatea naturii.  
- Ai curajul să treci peste canoanele pescarilor?  
- Da, în acest caz, cu siguranţă, doar mergem la o plimbare de relaxare, nu una profesională, cu toate că pescuitul este un sport, nu o profesie, în cazul meu.  
- Şi să ştii că mâine s-ar putea, dacă prinzi o zi bună, să introduci în minciog mai multi peşti decât până acum, am precizat eu. Mi-ar plăcea să fie satisfacţie pe toate planurile, şi pe baltă, şi pe mal.  
- Aha, asta ai vrut să spui cu adevărat?  
- Desigur.  
- Mă bucur atunci, sună promiţător..  
Auzind replica asta, m-am grăbit să întind canapeaua, apoi am aşezat lenjeria şi am invitat-o să-i testeze din nou comoditatea. Fără ezitări, şi-a scos rochiţa albă, cu care am văzut-o prima oară în această seară şi a rămas în chiloţi şi sutien, de parcă ar fi făcut acest gest în faţa mea dintotdeauna. Se mişca lejer şi graţios prin cameră, ca şi când ar fi fost la ea acasă şi cunoştea spaţiul de la bun început.  
Am stins toate luminile de prin camere, am verificat dacă este uşa de la intrare închisă şi, sub lumina discretă a unui lampadar, m-am aşezat şi eu lângă ea pe canapeaua confortabilă. O mână drăgăstoasă mi-a înconjurat gâtul şi un sărut cu miros de fructe exotice am simţit pe buzele mele pline de dorinţă.  
Nu fiorul transmis de vin mi-a încins întregul corp, ci acest sărut lung şi apăsat, care căuta cu vârful limbii buzele mele, înfometate de dragoste. Piciorul ei căuta să se strecoare printre picioarele mele, mângâindu-le de sus în jos. Mâna mea ajunsese, avidă, la perişoarele scăpate din strânsura cupelor de la sutien. Le simţeam cum se legănau în podul palmei mele, transmiţându-mi fulgere prin corp.  
Electrizante pere mai avea iubita mea Miruna şi nu numai sânii -pară scoteau scântei în palmele mele!  
Coboram prin mângâieri, în timp ce gura mea pusese stăpânire peste gura ei micuţă. Îi muşcam uşor colţurile buzelor, provocându-i plăcere. Unghiile sale, bine îngrijite, începeau să se facă simţite pe spatele meu, simţeam mângâierea mâinilor ei fine, atente să nu-şi înfigă prea adânc unghiile în pielea mea.  
Ii ciufuleam părul prin mişcări necontrolate, în timp ce îmi strecuram piciorul printre picioarele ei fine şi frumos conturate. Nu erau o redută uşor de cucerit, dar parcă te invitau să o cucereşti cât mai repede. Încet, încet am ajuns deasupra ei şi corpurile noastre au fost unite de o tandră îmbrăţişare, despărţite doar de slipuri, care au dispărut cu repeziciune, de parcă nici nu le-am fi avut pe noi.  
Căldura şi umiditatea cupei era dulce şi primitoare, iar puful pubian electrizant. Mă cutremuram de plăcere şi mă temeam să-mi grăbesc prea tare simţurile, stârnite de febrilitatea căutărilor ei printre pulpele mele. O mână fină şi pricepută a călăuzit pe drumul plăcerilor magnifice principalul pion al simţurilor ajunse la paroxism.  
Corpul mi se încorda. Dacă ai fi încercat atunci să înfigi un ac în el, cu siguranţă nu ar fi pătruns, aşa era de înţepenit de fiorii transmişi de mişcarea lină şi plăcută la început, apoi tumultoasă şi năvalnică. Oftatul şi geamătul erau în plină desfăşurare, vestind plăcerea împreunării.  
Din nou, la fel ca în barcă, am fost detronat de la funcţia de conducător al “ostilităţilor”, la cea de serv. Un corp suplu şi cu mişcări unduitoare a urcat deasupra mea, cu pletele legănându-se într-un dans necunoscut mie, însă adorabil. Mâinile îmi alergau pe corpul ei pe toată întinderea lui, căutându-i sânii, pe când ale ei se sprijineau cu încredere pe gleznele mele, iar trupul îşi concentra atenţia asupra baghetei mele magice, pe care o frământa, căutând noi şi noi senzaţii.  
Cu ochii închişi, parcă dorind să nu vadă toată această transfigurare a simţurilor, se opintea, într-un ritm drăcesc, cu suspine şi vaiete de plăcere. La un moment dat s-a blocat, corpul i s-a înţepenit deasupra mea. M-a strâns cu putere de abdomen şi-a înfipt unghiile în pielea mea, dezlănţuind zvâcniri sacadate. Am văzut cum se transfigura de plăcere. Era erupţia vulcanică a orgasmului.  
Mă păcălise de data aceasta! Ştiam că nu-i mai plăcea prelungirea actului după ce ea îşi finalizase toată pasiunea, aşa că n-am mai continuat, am îmbrăţişat-o tandru şi, cu o sărutare caldă, am abandonat-o epuizată printre cearceafurile mototolite. Mai aveam câteva ore până la o nouă deşteptare, de aceea am încercat să adormim cât mai repede.  
Am stins lumina lampadarului şi, cu iubita mea ghemuită la piept, care deja zâmbea în lumea viselor ei, am adormit şi eu rapid. Efortul de pe ringul de dans combinat cu cel de pe canapea m-au trimis şi pe mine în lumea viselor. Doar ţârâitul strident al soneriei ceasului deşteptător ne-a tulburat somnul reconfortant, la cinci dimineaţa.  
Am plecat amândoi cu noaptea „în cap”, la pescuit pe baltă.  
Totul era pregătit. Undiţe, momeli, umbrelă contra soarelui, gustări pentru micul dejun, grătarul pentru prânz şi mai ales ceva rece, pentru a contrabalansa temperatura externă faţă de cea internă.  
Moskvici-ul s-a aşternut la drum, cu multă bucurie, în răcoarea dimineţii. Se auzea torsul motorului, iar din radio se transmitea o muzică languroasă, de dragoste. Aveam o maşină cu patru faruri şi radiocasetofon luat de ocazie, dar bine întreţinută.  
Drumul nu a fost lung. Doar opt kilometri ne despărţeau de locul unor noi aventuri, atât al capturilor, cât mai ales al posibilei reluări a senzaţiilor de nedescris, petrecute în largul mării, sau acasă pe canapeaua din sufragerie. Mă gândeam şi la ceea ce îmi spusese recent, că încă nu şi-a spus ultimul cuvânt în domeniul plăcerilor sexuale.  
După nici un sfert de oră, deja eram pe malul lacului Limanu. Am coborât uşor panta, pe partea sudică a lacului şi pe un drum accidentat, încet, încet, am parcurs cei aproape doi kilometri de teren, plin de gropi şi de hârtoape, pe care circulau doar ciurda de vaci sau alţi împătimiţi ca şi noi, până la Valea Mare, cum i se spunea locului unde era o deschidere mai largă între zonele stufoase.  
Am parcat autoturismul cât mai la umbră, sub arbuştii crescuţi deasupra malului şi m-am rezumat doar la pregătirea sculelor pentru pescuit. Graba de-a pleca cu noaptea “în cap”, cum se spune, nu se datora faptului că peştele muşcă mai bine la prima oră a dimineţii, ci mai ales dorinţei de-a ocupa locul respectiv.  
Era ideal pentru ceea ce doream noi să facem. Un loc retras, puţin vizitat de persoane fără alt interes decât pescuitul, greu accesibil auto, ştiut doar de cunoscători, sau de persoane care veneau la scos râme negre, ceva mai departe de acest loc ales.  
Mai veneau doar câţiva pescari cu bicicleta, în afara văcarilor, care treceau cu ciurda de vaci la baltă, însă aceasta după răsăritul soarelui şi reveneau aproape de apus.  
Mi-am pregătit sculele, fiind singurul care mă ocupam de acest lucru, căci iubita asculta muzică la radio, întinsă pe scaunul maşinii, lăsat în poziţia de dormit. Lumina zilei începea să se zărească binişor, ceea ce avantaja aranjarea locului de pescuit, dar nu şi pescuitul propriu-zis. Fără lanternă nu puteai să descurci forfacurile strânse în grabă pe lansete.  
Timpul trecea repede, eu mă grăbeam să mă găsească zorile pregătit, cu toate că simţeam din plin oboseala nopţii foarte zbuciumate prin care trecusem. Am început să-mi momesc locul cu lanseta şi am aruncat prima lansetă cu momeală diversificată în cârlige, să testez la ce are chef să muşte peştele în acea zi.  
Iubita dormea liniştită în maşină, aşa că am stins radio-ul, însă acest lucru nu a făcut decât s-o trezească din somn. Cred că era obişnuită să doarmă în timp ce asculta muzică, sau când îi mergea televizorul. La Timişoara se prindeau multe posturi sârbeşti, se putea sta la TV şi după ora zece noaptea, nu ca în restul ţării. De fapt, la Mangalia, mai prindeam şi noi posturi turceşti şi bulgăreşti cu antene speciale.  
Între timp, Miruna s-a mutat pe pătura întinsă afară din maşină, aşezându-şi căpşorul ei blond şi drăgălaş pe o pernuţă adusă special pentru această destinaţie.  
Tânţarii dădeau târcoale, însă nu erau aşa de agresivi cum ne aşteptam, deoarece pătura întunecată a nopţii era alungată de lumina zorilor şi ţânţarii erau acum inofensivi. Se prefigura o zi frumoasă, chiar dacă nu era promiţătoare în temperaturi ridicate şi nici nu ne doream asta.  
Pe lac, din când în când, o broască ţestoasă îşi scotea capul deasupra apei, în zona pâlcului de stuf. Acest lucru nu era de bun augur pentru intenţia mea de a pregăti o prăjină din carbon, uşoară, de opt metri lungime, pentru ca iubita mea să se distreze prinzând eventual vreun peşte. Numai că, prezenţa broaştei lângă prăjină era un semn sigur că ea va mânca momeala, în locul peştilor.  
Lansetele erau montate şi momeala aruncată din abundenţă în zona unde erau plasate forfacurile de la lansete. Rămânea doar să tragă peştele, care deocamdată, se lăsa aşteptat.  
Am deschis termosul cu cafeaua fierbinte şi am umplut cănile. Grăbit, fără să-mi dau seama, m-am fript la buze. N-am fost încântat deloc de “accident”, pentru că, şi aşa, erau terminate de atâtea sărutări din timpul nopţii. Dar a fost un bun prilej să derulez în gând filmul scenelor abia încheiate, privind cum, precaută, Miruna testa temperatura cafelei cu vârful buzelor sale fine şi nerujate. Era mai vigilentă ca mine sau a fost prevenită de înjurătura scăpată printre dinţi atunci când m-am fript? Aşteptam tăcuţi să se mişte bambina la una dintre lansete, dar nimic nu perturba neclintirea lor.  
Pe baltă, lişiţele au iesit la plimbare. Pluteau cât mai departe de noi, parcă să nu ne tulbure contemplaţia asupra suprafeţei de apă neclintite. Nicio adiere nu tulbura oglinda lacului. Iar broscuţa ţestoasă, pe care o văzusem anterior, parcă se răzgândise şi nu mai ieşea la suprafaţa apei.  
În păduricea de pini din spatele nostru, aşezată pe o pantă abruptă, începuse să se simtă mişcarea. Cucii ascunşi printre ramurile pinilor, se chemau unul pe altul. Pe malul celălalt, neîmpădurit, era amenajată o gospodărie în toată regula, o casă cu acareturi pentru animale si păsări, un spaţiu pentru închis oile pe timpul nopţii, sau pentru muls. Câinii lătrau de zor, numai ei ştiau motivul. Era singura activitate care tulbura liniştea monumentală a dimineţii de mai, pe balta încremenită.  
Deodată, parcă una dintre bambine a început să danseze uşor. Era un dans firav, nu unul hotărât al vreunui peşte mare, care să muşte din momeală. Cred că era ori un rac ce-mi controla momelile, ori vreun ghiborţ ce cocheta cu râma.  
Nu i-am dat importanţă şi-mi savuram cafeaua în tacere, privind-o cu drag pe Miruna. Îmi doream să mă întind pe pătură alături de ea, să-mi continui somnul dulce de dimineaţă în braţele ei. Incepeam să mă îndrăgostesc, oare?  
Dintr-o dată, bambina saltă la o lansetă şi mă reped să prind lanseta pentru a înţepa peştele. În graba mea de-a ridica mai repede lanseta, am răsturnat termosul. Noroc că avea capacul strâns, altfel pătura s-ar fi umplut de cafeaua fierbinte.  
Când am prins în mână lanseta şi am început să mulinez, am simţit că la capătul nailonului se afla ceva care se opunea intenţiei mele de a-l aduce la mal. Mulinam uşor şi peştele se tot răzvrătea, când într-o parte, când în cealaltă. Eu îmi vedeam de treabă cu mulinatul. Prizonierul vrând-nevrând, se apropia de mal şi-am putut să-mi dau seama cu cine stau de vorbă. Era un cărăşel până în trei sferturi de kilogram, destul de frumos pentru debut şi promiţător pentru ziua abia începută.  
Fiind malul drept, la nivelul apei, l-am scos uşor din apă, fără să fie nevoie de minciog şi l-am introdus în juvelnic. Această activitate a trezit dintr-o dată interesul partenerei mele de pescuit, căruia nu-i mai era somn şi fremăta nerăbdatoare pe lângă mine, să-i pregătesc scula de pescuit.  
- Să-mi montezi şi mie fixa, sau prăjina – cum îi spuneţi voi, pescarii! Vreau să prind şi eu peşte, doar de asta suntem aici!  
- Imediat, iubito, se rezolvă! Credeam că doreşti să pescuieşti mai târziu şi de aceea nu am montat-o, însă în câteva minute este gata, numai că trebuie să-ţi iei scăunelul şi să stai lângă ea, să urmăreşti mişcarea plutei. Pe care o doreşti: pe cea de opt metri, sau pe cea de şase, care este mai uşoara?  
- Pe cea de şase.  
- Bine!  
M-am dus la portbagaj, am scos fixa de şase metri şi în câteva minute era gata de folosit, cu râma în cârlig. Am ales un loc mai retras la buza stufului, să nu mă încurce nici pe mine când pescuiesc, nici pe ea când lansează. I-am potrivit adâncimea plutei în funcţie de cea a apei şi am făcut lansarea. Rămânea doar să aştepte mişcarea plutei, ceea ce s-a întâmplat imediat, semn că peştele circula pe la mal, pe lângă stuf. Nu am apucat să arunc momeală în acel loc, ca să nu stârnesc interesul broaştei ţestoase, când am ridicat undiţa şi în cârlig se zbătea o roşioară destul de frumoasă.  
- Iată primul tău peşte.  
- Nu-i al meu că l-ai prins tu! zise ea râzând.  
- Bine, atunci este al nostru, că doar suntem o echipă, nu concurenţi individuali.  
S-a aşezat comod pe scăunel, la capătul fixei şi urmărea cu interes pluta, dacă se mişcă. Pluta se mişca uşor, însemnând că este un peştişor micuţ, însă pescăriţa mea rata mereu prinderea lui. Ori trăgea înainte de a se înţepa cu botul în cârlig, ori după ce furase momeala. Cert este că acest lucru o enerva şi făcea mărunt din buze, semn că nu le spunea nimic măgulitor hoţilor subacvatici din familia ciprinidelo.  
Până la urmă, tot a înţepat unul, care se zbatea prin apă când a ridicat fixa. Doamne, ce tărăboi a fost pe baltă! Toată lumea era a ei şi trebuia să ştie că a prins un caras de o sută de grame, poate mai mult. Era gata să-l scape pe mal!  
Când a slăbit nailonul, peştele a deschis gura şi a abandonat cârligul. Se mişca nervos prin iarbă, gata s-o pornească din nou, la adăpostul apei, însă vigilent, l-am prins şi l-am trimis alături de fratele său ceva mai mare, în minciog.  
Miruna devenise altă persoană acum! Nu mai era femeia somnoroasă şi apatică, ci veselă şi dornică de noi capturi. Am aruncat momeala pregătită de-acasă în locul unde pescuia ea, pentru a atrage şi peşti mai mari decât cărăşelul capturat.  
Balta avea peşte destul de mare. Se prindeau acolo somni de patruzeci de kilograme şi crapi de peste zece kilograme. Nu era cazul nostru, că nici nu aveam sculele potrivite, mulinete rezistente, fir textil şi monturi la forfac, făcute de oameni pricepuţi în pescuitul crapului. Noi venisem pentru a ne relaxa şi ne mulţumeam cu ce prindeam.  
Atmosfera începuse să se încălzească şi la propriu şi la figurat. Soarele se ridicase deasupra stâncilor de pe malul de vizavi şi mângâia cu razele sale pământul. Aburi se ridicau de pe vârfurile stufului şi de pe luciul apei, semn că fusese o noapte răcoroasă pe baltă, nu fierbinte, ca la mine în apartament.  
Transpiraţi, ne-am aruncat gecile de pe noi. Miruna a împrumutat de la mine o cămaşă şi un pantalon scurt, care îi veneau atât de bine, că o mâncam din priviri. Eram veseli şi plini de o stare minunată de relaxare, cauzată de soarele cald şi de primele noastre capturi. Era chiar distractiv să ne vezi, cum scoteam pe rând câte un peşte mic şi ne bucuram de el.  
Acum soarele se ridicase pe cer si ajunsese în dreptul stomacului nostru, semn că nu a fost suficientă cafeaua de dimineaţă. Iubita mea şi-a abandonat undiţa şi luând coşul din răchită, plin cu merinde, a aşezat pe pătură tot ce trebuie pentru micul dejun. Eu m-am ocupat de partea sticlelor cu băuturi răcoritoare şi de pahare.  
Mai mult din picioare, cu ochii aţintiţi pe bambinele agăţate pe nailonul lansetelor, căutând să surprindem orice mişcare, serveam sendvişurile de pe platoul aşezat pe pătură.  
Când se mişca bambina, aruncam totul pe platou şi alergam să înţep peştele. A fost un mic dejun cu întreruperi, dar numai pentru mine, căci amica mea îşi vedea calmă de masă şi privea cu interes la cârdul de lebede ce apăruseră pe luciul apei, după pâlcul de stuf. Masculul–tată mergea ţanţoş, însă vigilent în faţa cârdului, iar mama-lebădă domina ariergarda. Cei cinci pui, mărişori, însă tot cu penele colorate în maro spre gri, se avântau în urma tatălui pe luciul lacului. Părinţii aveau un colorit de un alb imaculat, cu chenare negre la cap şi ciocurile viu colorate în roşu. Au parcurs într-o plutire maiestuoasă întreaga întindere de apă din faţa noastră şi au dispărut, treptat, din unghiul nostru de vedere.  
- Unde trăiesc ele, aici pe baltă? se auzi glasul Mirunei. Nu pleacă toamna, cum se obişnuieşte?  
- Unele pleacă, altele rămân aici. S-au aclimatizat la temperaturile de la noi. Nu le-ai văzut pe cele de la mare care stau de ani de zile pe litoral? Sunt de multe generaţii aici. Oamenii le dau de mâncare pâine, ele depun ouăle şi clocesc în stuful de pe lacul Mangalia, unde apa fiind scăzută, găsesc hrană suficientă. Uite, cormoranul care se scufundă acum şi ne face concurenţă la prinsul peştelui, consumă pe zi circa cinci kilograme de peşte. Dacă se abate un stol numeros pe baltă, te lasă fără puiet.  
După ce ne-am servit micul dejun, fiecare şi-a văzut de preocupările sale, urmărind cu atenţie evoluţia plutei sau a bambinelor. Razele soarelui deveniseră supărătoare. Chiar dacă se anunţase o zi cu nebulozităţi, între cele două maluri înalte ale lacului Limanu era destul de cald.  
Am umplut suportul umbrelei cu apă din lac şi am instalat umbrela în dreptul pescăriţei, astfel ca nimic să nu o deranjeze de la ocupaţia care-i captivase atenţia. Eu mă feream de razele soarelui cu pălăria din pai, nelipsită din arsenalul uneltelor mele de pescuit.  
Miruna scotea peşte după peşte şi mă tachina veselă, spunându-mi că eu, la lansete, şomez.  
- Fiecare mănâncă la prânz ce prinde, decretă ea râzând.  
- Dacă tu crezi că aşa este corect, de acord, dar nu mi se pare fairplay din partea ta. Poate, cine ştie, dă norocul peste mine şi prind un peşte demn de luat în seamă.  
Parcă în ciuda ei, deodată, am avut o smucitură puternică a firului de nailon şi lanseta a sărit de pe suport, plecând târâş spre apă. Iute m-am repezit, am prins lanseta şi am smucit-o să înţep bine hoţul ce-mi furase unealta. La capătul firului, opoziţia era puternică. Trăgeam cu putere de lansetă şi mulinam în acelaşi timp.  
Peştele se lăsa greu convins să vină liniştit spre mal. Am slăbit un pic frâna, ca el să-şi ia fir şi să se plimbe pe lac până oboseşte, în timp ce eu mulinam, iar el, aflat în opoziţie totală cu mine, trăgând spre larg, spre stuful de pe celălalt mal, eu mai conciliant spre malul opus, ne-am luptat unul cu celălalt timp de vreo cincisprezece minute, până am ajuns la un consens.  
Simţeam că eu sunt şeful şi-mi dominam adversarul. Am strâns frâna la loc, şi uşor-uşor, peştele se apropia de mal. Încercam să-l scot departe de celelalte scule, pentru a nu se încurca între nailonuri şi să-l scap. Se vedea cum îi pluteşte capul la suprafaţă. Era acum al meu. Luase aer, deci nu mai avea puterea de-a se opune. Credeam eu, dar nu era chiar aşa.  
Când a simţit apropierea malului, a început din nou să se zbată cu forţă.  
Am strigat la Miruna să ţină minciogul în apă să aduc peştele direct în minciog, ca să nu-l scap la mal, atunci când se va lovi de iarbă. Cu grijă, am introdus crapul în minciog, am lăsat lanseta jos şi am trecut la mânerul minciogului să-l aduc pe mal. Nu era aşa mare, dar era nervos. Un crap românesc sălbatic, de trei kilograme, cu solzii mari cât unghia de la mâna unui bărbat, coloraţi în gri-verzui.  
- Fiecare mănâncă ce prinde, parcă aşa ziceai mai devreme, nu? am tachinat-o, la rândul meu…  
- Da, dar eu te-am ajutat să-l scoţi, aşa că este o captură comună, se alinta ea pe lângă mine, bucuroasă că am prins un peşte aşa de frumos.  
- Aşa va să zică, eu mă muncesc cu el douăzeci de minute şi tu doar ţii două minute minciogul în apă şi gata împărţeala! Bun comun, zici? Mă rog, dacă aşa doreşti tu... Dar, ţinând cont că eşti musafira şi invitata mea, am să te tratez cu bucata de la coadă, unde sunt oase mai multe, glumesc eu.  
- Aceea s-o mănânci tu, că tu l-ai prins! ripostă Miruna.  
- Aha, acum recunoşti că l-am prins eu! Bine atunci, alegi ce bucată doreşti, mă arăt eu generos.  
Timpul se scurgea monoton. Din când în când, mai scoteam câte un caras, când eu, când ea. În afară de crapul respectiv, aveam peste patru kilograme de peşte divers: caras, babuşcă şi roşioară. Am avut chiar şi o moacă prinsă dimineaţa, la râmă roşie.  
Colega mea de pescuit mai scotea câte un guvid micuţ sau un ghiborţ ţepos, ceea ce era motiv de tachinare din partea mea.  
- Să vin cu minciogul să te ajut? Oare încape în juvelnic?  
- Lasă isteţule, că eu cel puţin scot ceva din baltă, pe când tu şomezi de o oră. Mai bine te apuci sa pregăteşti grătarul şi să cureţi peştele pentru fript. Astăzi la prânz vreau să servesc o masă pescărească din peşte proaspăt. Cel puţin să am o amintire frumoasă de pe litoral.  
- Cum adică, celelalte nu au fost frumoase? Dansul, pescuitul la mare, plimbarea nocturnă pe faleza din Saturn şi.... restul activităţilor colaterale…  
- Mai ales despre cele colaterale te intereseaza pe tine să afli părerea mea! Mai pune-ţi pofta în cui! Totuşi, ca să nu mori de curiozitate, sau să-ţi vină vreo idee să mă laşi pe aici şi să nu aibă cine mă scoate din pustietatea aceasta, unde doar orăcăitul broaştelor se aude şi cucii din spatele nostru, pot să-ţi alin orgoliul tău de mascul, că a fost... binişor. Astăzi să vedem de ce vei fi în stare!  
- Cum? Aici, pe malul bălţii, în soarele ăsta nemilos, ai chef de alte preocupări decât pescuitul? Credeam că ţi-am trezit o nouă pasiune, pe care, dacă ai avut-o cândva, a intrat în aşteptare, din cauza condiţiilor sociale actuale - mă prefăceam eu nemulţumit de intenţiile partenerei. Dacă trece cineva şi ne surprinde în timpul “activităţii”?  
- Lasă că am avut eu grijă să mă orientez în spaţiu şi am observat un loc retras sub pinii din spatele nostru. Tufa de măceş din faţa lor, maschează aşa de bine locul că şi dacă ai vrea să te uiţi, nu poţi vedea nimic. Şi-apoi, n-am prea observat mişcare prin zona asta de baltă.  
- Nu ai dorit un loc retras? Asta ai vrut, asta ai avut! mimez eu un pic de supărare.  
- Nu te-apuci de curăţat peştele? Hai, nu mai trage de timp! Doar nu obişnuieşti să pui musafirii la asemenea munci murdare. Şi mie îmi este deja foame.  
- Murdare, murdare, însă ai văzut ce gustoase devin produsele muncii murdare... Uite eu mă apuc de curăţat peştele şi tu rămâi şefă de trib peste toate sculele. Bine?  
- Sigur, dar lasă că nu va trage tocmai acum, când eşti tu preocupat cu peştele, să-l cureţi – spuse ea convinsă.  
Pe baltă, la pescuit, când nu eşti atent, atunci trage şi peştele şi, în general, ratezi momentul. Am scos caraşii mai mari din juvelnic şi m-am apucat cu temei de curăţat peştele. După prima spălare în apa din canistră, a urmat clătirea şi praful de sare, să-l pătrundă până se va face jarul în grătar. Crapul aştepta şi el la rând, având pregătită aceeaşi soartă ca şi cea a confraţilor săi mai mici. Căpăţânile şi cozile erau tranşate pentru borşul de acasă, dacă va avea chef colega de baltă de aşa ceva, iar restul, acoperit cu prosoape curate, la umbra maşinii, era în aşteptare pentru sfârâitul pe grătarul încins.  
Când a fost grătarul gata, am aşezat peştele pe el şi, în scurt timp, mirosul ne-a adus aminte ce poftă şi foame aveam amândoi. Amica mea şi-a abandonat pescuitul, a aşezat fixa rezemând-o de maşină şi a trecut să mă ajute la aranjarea prânzului pe platou, în locul sendvişurilor consumate la micul dejun.  
Acum umbrela era instalată lângă masa improvizată pe pătură şi ne ocrotea împotriva soarelui. Friptura de crap, mai ales, era delicioasă. Bucăţile de peşte fript dispăreau văzând cu ochii. Mai aveam peşte crud în lighean, de asemenea şi jar în grătar, în cazul că nu ne-am fi săturat, sau s-ar fi ivit, inopinat, vreun oaspete.  
După ce-am scăpat de grija foamei, am strâns restul de mâncare şi l-am aşezat în coş, făcând din nou loc pentru odihnă pe pătură. Parcă nu mai aveam chef de pescuit. Mie mi se făcuse somn şi tare m-aş fi strecurat în braţele lui Morfeu, aşa cum eram întins comod pe pătură. Nu aceeaşi părere o avea şi partenera mea, care sorbea tacticos dintr-un pahar de pepsi din lada frigorifică.  
Ce zici, nu vrei să ne mutăm sub pini, o aud vorbind în şoaptă la urechea mea, în timp ce-şi plimba alene degetele răsfirate prin părul meu. Poate este mai răcoare acolo…  
- Şi cine pescuieşte în locul nostru?  
- Lasă-i ca să ia şi ei o pauză! Nu simţi cum te toropeşte căldura şi te îndeamnă la somn? Hai, ridică-te, să iau pătura s-o mut sub pini.  
Anevoie şi parcă fără chef, m-am ridicat, în timp ce ea, grăbită, a luat pătura şi a mutat-o la câţiva metri sub umbra pinilor şi la adăpostul tufei de măceş. Dacă nu te uitai atent, nu ştiai că acolo există un loc unde poţi să te odihneşti, sau să te ascunzi de ochii curioşilor. Era accesul puţin greoi până la locul ales de Miruna, dar ce nu face omul pentru plăcerea partenerei?  
Deja, am intuit ce intenţii avea, aşa că am strâns sculele din apă şi le-am lăsat aşezate pe suporţi. Nu doream să aud săltând bambinele pe nailonurile lansetelor, tocmai când nu trebuia şi aşteptam cu nerăbdare să aflu ce noutăţi voi descoperi într-o partidă de amor, la firul ierbii verde, în mijlocul naturii.  
Când m-am aşezat lânga ea, era numai în slip, întinsă comod şi lasciv, ca o felină, pe pătura frumos aranjată la umbra pinilor. Parcă natura a creat acest platou în acea pantă abruptă a malului, special pentru dragostea în acest cadru, ferită de ochii curioşilor de ocazie. Îmi era dor de ea din nou, vroiam s-o simt în mâinile mele, să o miros, s-o gust, să-mi potolesc pofta de plăceri, pe care mi-o trezise iarăşi...  
Am început să-i sărut umerii, coborând delicat pe braţe, apoi mi-am mutat atenţia pe sfârcurile sânilor şi pe zona abdomenului. Tresărea de plăcere, iar corpul i se încorda la atingerea buzelor flămânde de senzaţii amoroase. Mâinile ei se jucau prin cârlionţii mei, iar picioarele sale subţiri reluaseră cursa de sus în jos, peste ale mele.  
- Vino mai sus... vino să te simt lipit de mine... Am chef să te strâng în braţe, să te frâng, dacă aş putea...  
Nu-i ascultam vorbele, ci chemarea instinctuală. Flămând de dragoste, începeam să uit de mine, pierdeam noţiunea timpului, o sărutam îndelung, îi muşcam cu nesaţ buzele subţiri, dând asediu prin sărutări prelungi, coborând din ce în ce mai jos, spre abdomen, apoi printre pulpele sale  
Simţeam relaxarea corpului său la atingerea gurii şi a mâinilor mele grăbite şi poziţionarea lui cât mai comodă pe spate, cu picioarele răsfirate pe pătură. Era deschisă total, aştepta doar primirea plăcerilor. Încă ne mai jucam prin mângâieri şi sărutări, întârziind voit acuplarea celor două corpuri.  
Frământam slipul ei micuţ cu flămânzenia mea, în timp ce buzele îi căutau lobul urechii pentru a-l ronţăi ca pe un biscuite dulce. Tresărea la fiecare atingere şi se cambra de plăcere. Nu mai da atenţie tăriei terenului de desfăşurare a „ostilităţilor”, era parcă cel mai comod loc folosit vreodata într-o partidă de amor sublim. Ochii îi scânteiau de poftă, buzele ei umede muşcau uneori cu tărie, dar eu nu simţeam durerea…  
Cu mâna fremătând de nerăbdare i-am scos petecuţul de material, care stătea în calea dorinţelor vizibil manifestate de amândoi, slipul meu având acelaş destin. Perişoarele sale coapte şi tari la pipăit erau preocuparea buzelor mele şi a mâinilor, iar printre pulpele sale bronzate uşor îşi făcea loc flămânzenia pământului…  
Căldura cavităţii şi umezeala m-a făcut să tresalt de bucurie, mai ales atunci când am auzit oftatul partenerei şi am simţit strângerea drăgăstoasă a braţelor ei. Nu pot descrie ce se întâmpla în acele momente în creierele noastre şi cu simţurile noastre. Era ceva diabolic, nepământean... Ceva ancestral... Prin corpurile noastre, în care sângele circula normal, îşi făcea simţită prezenţa un fluid nou, necunoscut, ce alerga grăbit, cu viteza sunetului. Simţeam cârcei în degetele de la picioare, muşchii îmi tremurau de încordare. Era o uniune totală de simţuri. Mişcările ritmice trezeau noi şi noi senzaţii, nemaiîntâlnite până atunci. Curgea transpiraţia pe abdomenele noastre şi de câte ori se apropiau, se împrăştiau stropii pe pătura întinsă sub copaci.  
Din nou m-a detronat la slujba de serv şi a trecut la comanda „ostilităţilor”. De data aceasta, simţeam eu pe spate denivelările terenului pe care eram aşezat, dar cine le mai dădea importanţă? Cu o mână îmi apăsa pieptul şi cu cealaltă se sprijinea pe piciorul meu, luptându-se cu sârg să înfrângă forţa provocatorului de nebunii. Cu cât se străduia mai tare, cu atât opoziţia era şi mai îndârjită. Aveam senzaţia că pătrund până în cele mai ascunse adâncituri, trăind plăceri incomensurabile, nedefinite, după fiecare exteriorizare verbală a partenerei. Îmi era datoare cu un final sincron, aşa că am avertizat-o să nu fie acelaşi ca în seara petrecută la mine acasă.  
Încă nu era grabă, doream amândoi să prelungim cât mai mult această deosebită senzaţie de furie, de răscolire a simţurilor, de încrâncenare... Tresărea şi tresălta în jocul său, fără reguli scrise, fără întrerupere, iar eu o acompaniam cu plăcere. Nu aveam timp să gândesc şi singurele reacţii erau conduse de simţurile trupului şi de fluidul ce circula vijelios prin el.  
Strânsoarea picioarelor mele cu ambele mâini şi lăsarea ei pe spate cât mai tare, acompaniată de nişte sunete nefireşti, mi-au anunţat descătuşarea fiarei din lanţuri. Cum nici eu nu eram prea departe, am strigat fără să vreau:  
- Acum.... gata.... acum... sunt terminat... tu?  
- Nu ai simţit? Şi eu am fost gata odată cu tine... A fost o nebunie! Mulţumesc, iubitule!  
Nu ştiam că asemenea senzaţii se pot trăi pe o pătură, la umbra unor pini, în mijlocul naturii – am completat eu, trăgându-mi sufletul după atâta efort.  
Câteva minute de linişte şi revenire binefăcătoare se aşternuseră peste cuibuşorul nostru din mijlocul naturii, în care zăceam amândoi zdrobiţi de profunzimea iubirii depline.  
- Da, a fost ceva deosebit... nu voi putea uita asta şi voi rămâne cu amintiri plăcute din vacanţa de pe litoral – constată Miruna cu glas şoptit.  
- Păcat că în seara asta trebuie să ne luăm „La revedere!” şi cine ştie când ne vom mai întâlni... – adăugă ea pe un ton trist. Hai să punem capăt pescuitului şi să ne rezervăm timpul altor preocupări.  
- Care ar fi acelea? am întrebat-o eu bănuitor.  
- Pregătirea bagajelor, de exemplu.  
- Bine atunci, facă-se voia ta, scumpă prietenă. Eu mă ocup cu strânsul uneltelor de pescuit şi al bagajului mare, iar tu cu restul.  
După un scurt sărut luat din fugă, adunând amândoi pătura şi trăgând-o după noi s-o scuturăm pe malul lacului, am trecut la treabă şi ne-am apucat să strângem tot ce împrăştiasem pe Valea Mare, pe care o voi numi de-acum Valea Iubirii. Totuşi, am lăsat ceva pe malul acestei bălţi: amintirea unei zile minunate de mai, petrecute la pescuit şi a unor clipe de dragoste unice şi de neuitat.  
În timp ce strângeam bagajele, simţeam că ceva nu este în regulă cu mine. Gândul că în această seară, Miruna va părăsi litoralul pentru o perioadă nedefinită, mă făcea să mă întristez. Mă obişnuisem cu prezenţa ei, îmi plăcea s-o am în preajmă, aş fi vrut s-o opresc lângă mine. Eram conştient că acest lucru, deocamdată, nu era posibil. Fiecare are o viaţă proprie, care a fost tulburată, într-un fel, de acestă întâlnire şi de evenimentele ce i s-au succedat, la care nici unul dintre noi nu s-ar fi aşteptat, cu numai câteva zile în urmă.  
Miruna - pentru mine - nu va fi doar Femeia de sub Luna plină din zorii unei dimineţi de mai. Va fi mereu acea femeie care a adus o rază de soare într-o viaţă aflată într-un con de umbră, unde nu mai pătrunsese de mult timp o speranţă, o bucurie, un pic de dragoste... A fost farmecul zorilor, în care soarele răsare şi-ţi încălzeste nu numai corpul, ci şi sufletul. A fost şi răcoarea dimineţii, şi roua căzută pe frunzele copacilor, şi boarea adusă de briza mării. Ea mi-a luminat apartamentul meu onest cu prezenţa ei diafană, cu acele momente de iubire, de dăruire şi de pasiune, cum nu am mai întâlnit la nicio altă femeie.  
Şi-acum? Iar sunt la un pas să pierd din nou o iubire pură? Sunt oare un condamnat al vieţii şi trebuie să mă mulţumesc doar cu frânturi de fericire? N-am dreptul să sper la împlinire şi la continuitatea ei?  
Acestea erau gândurile ce mă tulburau în timp ce aranjam fiecare lucru în portbagaj. O vedeam pe Miruna, că nici ea nu era în clipele cele mai grozave ale vieţii şi se tot uita cu regret la toate nimicurile din spaţiul care ne-a oferit clipe memorabile, pentru mult timp de-acum încolo. Aduna mecanic lucrurile împrăştiate peste tot, iar când a terminat, s-a urcat tăcută în maşină şi aşa a rămas tot drumul înapoi.  
Am parcurs încet cei doi kilometri de terenul accidentat de pe Valea Iubirii, cu gândul că acasă nu va mai fi cuibul unor nebunii, ci spaţiul unde laşi totul cu regret şi pleci cu tristeţea în suflet că eşti nevoit să întrerupi ceva, ce abia ai construit cu migală şi cu multă pasiune: mugurii unei noi iubiri.  
Chiar dacă afară era o după-amiază însorită şi plăcută ca temperatură, în apartamentul meu a fost o atmosferă glaciară, căci în aer plutea spaima că, odată cu plecarea Mirunei, o pată neagră se va aşterne din nou peste existenţa mea.  
Acestea erau fantasmagoriile unui om, care nu a avut prea multe cadouri de la viaţă. Acum întâlnisem căldura unei femei care intrase în cele mai temătoare străfunduri ale sufletului meu şi care, cu tandreţe şi migală, a topit gheaţa adunată de-a lungul timpului, umplând spaţiile eliberate cu dragoste, frumuseţe şi iubire.  
Simţeam căldura, aşa cum simţeam şi fiorul gheţii. Pleacă Miruna, ce va urma? Din nou nesfârşitele semne de întrebare ca în Shakespeare? A fi, sau a nu fi iubit? Viaţa va decide din nou acest lucru. Niciodată nu există certitudinea fericirii garantate de viaţă în prezenţa persoanei care îţi ocupă spaţiul spiritual. Există mereu o infimă incertitudine, mai ales la cei născuţi în zodia Peştilor, cum eram şi eu.  
Ca să prelungim clipele petrecute împreună, i-am propus Mirunei s-o duc direct la Constanţa, la gară, ca să prindă acceleratul spre Bucureşti, chiar dacă avea bilet din Mangalia.  
Am condus-o pe Miruna la hotel, mai avea câteva ore până la plecarea trenului spre capitală, unde va schimba un altul spre Timişoara. Apoi, cu bagajul în Moskvici-ul meu, tăcuţi ca într-o călătorie de la care nu te mai aştepţi la nimic, rulam spre gara Constanţa. La radio se transmitea o muzică tristă, în ton cu sentimentele noastre.  
Ajunşi în gară, am urcat-o în vagon cu bagajul ei, apoi am revenit pe peron ţinându-ne de mână şi privindu-ne în ochi. Ne despărţeam cu tristeţe de clipele plăcute ale unei scurte perioade, plină de trăiri intense şi nebuneşti.  
Trenul s-a pus în mişcare, iar eu mergeam pe lângă el, continuând s-o privesc pe Miruna în ochi, până când nu s-au mai zărit, nici lacrimile noastre, nici mâinile fluturând de rămas bun... Ducea cu el toată amărăciunea şi tristeţea mea, căci pierdeam din nou un diamant preţios, care strălucise în viaţa mea un scurt timp şi-mi dăruise un dram de fericire...  
 
Referinţă Bibliografică:
Valea Mare – Valea Iubirii / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1758, Anul V, 24 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!