Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1741 din 07 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Rătăciţi pe mare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DIN VOLUMUL "PUNTI PESTE VREMURI"  
Într-o duminică de iunie a anului trecut, eram pe malul mării la bărci, cu intenţia de a ieşi la pescuit pe mare. Vremea nu era una dintre cele mai favorabile. O ceaţă densă acoperea totul. Nu se distingea nimic mai departe de zece metri de locul unde te aflai, fie pe mal, fie pe mare. Cum era zi nelucrătoare, l-am luat în barcă să-mi ţină de urât şi pe amicul meu mai tânăr, Gheorghe Ivănoiu, zis Gicu Piticu, că nu avea ca înălţime mai mult de un metru şaizeci. Avea şi el barcă, dar nu-i mergea motorul. Încă era noapte.  
Ajutându-ne toţi cei dispuşi să plece la pescuit pe o asemenea vreme, ne-am dat bărcile la apă. Gogu (Gicu Piticu) trăgea uşor la rame iar eu pregăteam motorul pentru pornit. Luminile falezei se vedeau ca nişte ghemotoace mici galbene învelite într-un strat gros de ceaţă ce pătrundea rece prin textura hainelor de vară. Începeam să simţim încă de la mal, neplăcerile provocate de umezeala ceţii căzute peste oraş şi mai ales peste mare.  
Când am depăşit digul de protecţie am tras de sfoară şi motorul a pornit turându-se dornic de o nouă aventură în necunoscut. Gogu a scos ramele de pe strapazane[ -bară din lemn sau din metal, fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu o ujbă (parâmă)] şi le-a aşezat în barcă. Cuplând motorul pe marş, ne deplasam încet perpendicular pe mal, să nu ne rătăcim de la început. Aşa puteam aprecia când ne-am îndepărtat la vreo milă după ceasul telefonului. Ştiam că facem cam două mile într-o jumătate de oră pe mare liniştită. Marea nu era agitată, era doar uşor ondulată, tocmai bună de pescuit. Până se lumina de ziuă, mai erau vreo trei sferturi de ceas.  
Nici nu am făcut două sute de metri că motorul s-a oprit instantaneu. Era a doua oară când se întâmpla de la cumpărarea lui. Motorul era nou şi încă în rodaj. Avea rezervorul full cu benzină şi mai aveam ca rezervă un bidon de doi litri şi jumătate plin, aşa că alta trebuia să fie cauza.  
Trăgeam de vreo cinci minute la sfoară şi motorul tot nu pornea. Bănuiam ce s-a întâmplat. Rezerva de benzină o ţineam într-un PET de doi litri jumătate în care a fost bere şi capacul avea în el pentru o etanşare mai bună o folie subţire din plastic. Benzina dizolvase folia şi bucăţele de plastic înfundase jiclorul carburatorului.  
Gogu trăgea din nou la rame dar nu mai ştiam în ce direcţie mergeam acum. Cât am fost cu motorul oprit şi tot am tras de sfoara de pornire, barca şi-a schimbat direcţia. Nu se mai vedeau nici luminile oraşului, care pe o noapte fără ceaţă s-ar fi observat şi de la 3-4 mile. Nu cred că aveam mai mult de două sute de metri până la mal, prea se oprise motorul aşa de repede. Se distingeau nişte umbre şi noi credeam, că ar putea fi oraşul. Tot trăgând de sfoară, la un moment dat motorul a pornit. Când l-am cuplat la marş s-a schimbat iarăşi direcţia bărcii. Mergeam în necunoscut. Deplasându-ne prin ceaţă pe mare, într-o direcţie necunoscută, am zărit din nou luminile ca pe nişte ghemotoace galbene. Însemna că reveneam spre mal, aşa că am întors să ţinem luminile în pupa, să ne îndreptăm spre larg.  
Motorul torcea frumos. Parcă nici nu existase incidentul, care ne-a dezorientat de nu mai ştiam încotro mergem. După timpul parcurs ar fi fost normal să fi ajuns în zone bune de pescuit. Nici vorbă. Lăsam motorul la ralanti să auzim şi alte motoare după care să ne ghidăm încotro să ne îndreptăm.  
În prova văd că apare umbra unui dig. Ajunşi la mai puţin de zece metri de el am schimbat repede direcţia bărcii, altfel intram în stabilopozi şi spărgeam barca. Mergând paralel cu digul am ajuns la capătul lui. Ştiam că atât la Mangalia cât şi de-a lungul întregului litoral digurile sunt scurte şi trebuia să ajungem la capăt repede. Doar cel de la intrarea în port era de aproape un km lungime, restul sub suta de metri.  
Am depăşit digul şi ne îndreptam spre mal să vedem unde suntem. Nu eram aşa de departe chiar dacă am mers mai mult de jumătate de oră în necunoscut pe mare. Dintr-o dată a apărut în faţa bărcii plutind o parâmă groasă de care erau legate resturi de plasă. Dacă nu ridicam repede motorul, rupeam în parâmă axul de propulsie al elicei.  
Ridic repede motorul şi Gogu cu o ramă dirijează barca spre plajă. Cobor din barcă şi merg pe plajă să văd dacă cunosc ceva. Am dat la un moment dat de discoteca circulară de pe plaja Venus, astfel am aflat unde ne aflam.  
Din nou am trecut peste parâma cu plase rupte, smulse de furtună cine ştie de pe unde şi purtate spre mal, apoi pornind motorul am încercat să mergem paralel cu digul. Cu toate că ţineam barca direcţionată spre larg, barca a mers tot unde a vrut ea. Ceaţa şi umbrele ne creau necazuri.  
După încă un sfert de oră de mers în necunoscut sperând că suntem suficient de în larg să putem găsi zone cu piatră şi scoică, unde stă ascuns guvidul, am oprit să încercăm pescuitul.  
Deja se luminase, dar acest lucru nu a făcut decât să schimbe culoarea mediului care ne înconjura, din negru în gri. Vizibilitatea nu era mai mare de zece – cincisprezece metri în jurul nostru.  
Era o linişte totală. Din când în când scoteam chiote ca Tarzan, poate ne răspunde cineva. Nimic. Linişte, umezeală şi o ceaţă care îţi pătrundea în oase. Doar pescăruşii se aşezau lângă barca noastră, aşteptând să le aruncăm ca de obicei peştii mai mici.  
Am aruncat ancora şi am început pescuitul. Dădusem peste un loc unde peştele mânca binişor. Cum se rărea, cum mai dădeam drumul la parâmă să schimbăm locul. La un moment dat, am ieşit de pe zona cu piatră şi am dat peste nisip. Nu mai prindeam nici un guvid. Am plecat iar în necunoscut. Încercasem să pescuim cu câţiva metri mai lateral când am revenit pe parâmă, dar fără rezultat în mincioguri.  
Stăteam tăcuţi pe mare şi nu se auzea decât clipocitul apei lovindu-se de copastia bărcii. Nu mai aveam curajul nici să schimbăm impresii despre aventura noastră. Nu ştiam unde ne aflăm, cât de departe de mal suntem şi dacă ceaţa se va ridica aşa curând. Nu puteam să plecăm spre mal, deoarece nu ştiam unde este malul. Dacă ne îndepărtam şi mai mult spre larg? Benzina pe care o aveam era suficientă pentru o ora de mers, dar dacă era necesară mai multă? Tremuram de frig în tăcere, aşteptând ca peştele să mişte în cârlig.  
Ceaţa ne pătrunsese cu umezeala ei prin hainele subţiri de vară şi acum îi simţeam neplăcutul efect. Dacă ar fi apărut soarele se zvânta îmbrăcămintea de pe noi şi deveneam mai optimişti. Câte un cormoran se auzea fâlfâindu-şi aripile pe lângă barcă. Dacă sunt cormorani înseamnă că nici malul nu-i departe. Ei nu se avântă prea mult în larg. Pescuiesc la apă mai mică de zece metri, să poată ieşi într-un minut maximum la suprafaţă. Erau doar speranţe că nu suntem departe în larg. Dar unde? Nici sirena de ceaţă de la intrarea în port nu se auzea. Unde om fi oare? ne întrebam în sinea noastră fără să avem curajul s-o facem cu voce tare. Peştele nu mânca cu toate că uneori eram pe zonă cu piatră. Se simţea la mână când trăgeam de volte. Porneam barca iar pentru câteva minute în necunoscut, să schimbăm locul.  
Credeam că mergem tot spre larg deoarece alegeam ca direcţie orizontul cel mai strălucitor, de unde trebuia să apară soarele, spre răsărit, însă până la urmă s-a dovedit că mergeam de fapt paralel cu malul la vreo câteva sute de metri depărtare. Adâncimea apei era de peste şapte metri, deci tot eram la cinci sute de metri de mal.  
Mergând spre orizontul iluzie, la un moment dat s-a spart ceaţa şi am descoperit o lotcă cu vreo patru persoane în ea venind spre noi la rame. Terminaseră benzina. Însemna că de unde veneam noi era malul. Barca era din zona staţiunii Neptun. Asta dovedea că noi am rătăcit la vreo şase kilometri de locul de acostare, tocmai prin zona Olimpului, unde nu mai fusesem niciodată la pescuit fiind prea departe de Mangalia şi nerentabil.  
S-a făcut ora zece şi noi nu aveam mai mult de trei kg de guvid. Iar ne-am schimbat locul. Am reumplut rezervorul cu benzină. În sfârşit a ieşit şi soarele, ceaţa risipindu-se dinspre mal. Spre larg încă mai persista , dar vedeai la aproape o sută de metri distanţă. Am descoperit că am ajuns deasupra zonei prezidenţiale din Neptun. Am pornit spre Cap Aurora, unde veneam de obicei la pescuit, fiind zonă cu multă piatră şi scoică. Aşa ne îndreptam şi spre casă. Am mai încercat în câteva locuri, dar aveam ghinion. Nu avea guvidul chef de masă, aşa că am abandonat pe la ora unu pescuitul. Mai mult am rătăcit pe mare decât am pescuit.  
După vreo câteva ore de orbecăit pe mare în necunoscut, cu teama în suflet, că ne putem rătăci spre larg îndepărtându-ne atât de mult încât să nu vedem malul chiar şi la ridicarea ceţii, am plecat spre Mangalia cu maximum patru kg de guvid fiecare şi cu o experienţă nouă. Nu era prima dată când am plecat pe ceaţă şi am reuşit să ajungem la mal, dar atunci trăgeam la rame, nu mergeam aşa departe de mal, ca acum cu motorul, posibilitatea rătăcirii fiind cu mult mai mare. Ne-am scos barca pe mal, unde mai erau câţiva colegi sosiţi, însă la fel de ghinionişti ca şi noi, chiar dacă nu s-au rătăcit aşa de departe cum am păţit-o noi. Nu ne era teamă prea tare.  
Aveam telefoanele la noi şi la o adică, dacă intram în panică şi nu ne mai descurcam să ne orientăm, sunam la poliţia de frontieră să ne găsească, chiar dacă riscam o amendă în caz extrem. Aveam la noi busolă, însă nu ne era de niciun folos decât să găsim la o adică unde este malul, nu şi locul de acostare. Puteam ajunge şi la Costineşti, dacă ne ajungea benzina. Sau mai rău, să ne îndreptăm mereu spre larg că tot spre sud-est ne deplasam din locul unde ajunsesem la un moment dat. Aşa s-a terminat totuşi într-un mod fericit o aventură care putea să aibă un alt final, cu mult mai dramatic daca ceaţa nu se hotăra să se risipească pe întinderea de apă.  
 
Mangalia iulie 2012  
 
Referinţă Bibliografică:
Rătăciţi pe mare / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1741, Anul V, 07 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!