Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1739 din 05 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Călătorind prin toamnă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Din volumul PUNTI PESTE VREMURI 
  
Astăzi a fost cea de a treia zi dezamăgitoare petrecută la pescuit pe Marea Neagră. Sfârşitul lui octombrie a fost o bucurie pentru pescari deoare ce s-a reîntors mai aproape de ţărm strunghilul mare, rotund, plin de carne si de dulceaţa peştelui marin. Toată vara i-am dus dorul, a dispărut ca şi când dintr-o dată Marea Neagră s-a transformat în Marea Moartă. Sosiseră “termitele” (turiştii dornici să savureze dulceaţa unui peşte marin prăjit) şi noi nu aveam ce să le oferim. O vară pierdută, un an prost pentru pescarii amatori (chiar şi profesioniştii se confruntau cu aceleaşi situaţii), posesori de bărci la ţărmul mării, care doreau să-şi recupereze din cheltuielile cu taxele la primărie şi investiţia făcută, dar mai ales să-şi suplimenteze pensia de mizerie pentru costurile actuale ale vieţii. 
  
Cum spuneam, ne bucuram, că iar a apărut un peşte care merita căutat şi prins, dar mai ales mâncat. Nu se prinde în năvod cum ar putea crede orice cititor al acestei povestiri autumnale, ci fiecare peşte este prins individual sau în tandem cu un altul, la mână, cu nişte improvizaţii numite de noi pescarii – volte, compuse din câţiva metri de nailon mai gros, un plumb de 100 grame şi două - trei cârlige mai mari. 
  
Zilnic “alergam” cu bărcile, pe unde ne spuneau colegii la telefon că au dat de el, sau pe unde l-am descoperit, căutându-l chiar fiecare dintre noi cu o zi mai înainte. 
  
Dar iată că românul nu-i făcut să fie fericit. Când credeam că voi face o provizie de peşte pentru iarnă şi am pus în funcţiune congelatorul, ce a stat  scos din priză toată vara, natura s-a hotărât să-mi fure această bucurie. S-a dezlănţuit din senin , cum o face adeseaori când nici nu te aştepţi, fiind mai mereu furtună pe mare. 
  
Văzând că nu se mai poate ieşi cu barca, m-am gândit să revizitez Iaşul, fiind invitat de către prietenii făcuţi cu ocazia lansării pe 8 martie a romanului PARFUM DE ORHIDEE în acest oraş plin de istorie şi cultură, să particip la vernisajul unei expoziţii fotografice a cunoscutei artiste Susanna Patras, o ieşeancă ce locuieşte în America, fiica renumitului profesor universitar doctor, Mihai Păstrăguş, profesor de estetică şi critic de artă. Eram informat şi că se va deschide în următoarele zile la Gradina Botanică din acelaşi oraş, expoziţia crizantemelor, moment când va avea loc şi un concert muzical. 
  
Marea nu-mi mai furniza nicio satisfacţie ţinându-mă pe mal, deci sosise momentul să mă despart de ea pentru câteva zile, fără niciun regret, aşa că, mi-am făcut repede bagajul şi fuga la trenul de noapte ce mă va lăsa dimineaţa pe peronul monumentalei gări din metropola moldavă, Iaşul marilor personalităţi culturale româneşti, precum Eminescu, Creangă, Sadoveanu şi multe alte genii ale culturii româneşti. 
  
Dimineaţa, când zorile băteau în geamurile trenului de noapte, mă aflam prin zona Vasluiului. O dimineaţă rece, învăluită într-o mantie densă de ceaţă şi răcoare, exact ca şi în dimineaţa de şapte martie când vizitam Iaşul pentru a doua oară, prima dată fiind la vreo doi ani de la devastatorul cutremur din şaptezecişi şapte. Condiţiile existente atunci m-au făcut să nu văd mare lucru din frumuseţile acestui oraş moldav, care pur şi simplu m-a cucerit prin frumuseţea lui şi mai ales că fiecare metru pătrat din el este plin de istorie şi de cultură. 
  
Între Vaslui şi Iaşi timp de aproape o oră nu puteai vedea decât sărăcia pământului sărăturos, plin de ciulini printre tulpinile firave de porumb sau floarea soarelui, nerecoltate încă. 
  
De-a lungul terasamentului de cale ferată, pe partea stângă de mers se înşiruiau zeci de copaci, plopi şi sălcii în care se aninau ciorchine de vâsc. Până atunci, eram convins că această plantă parazită se dezvoltă numai pe crengile de plop, însă în zona vasluiană acestea atârnau în număr destul de mare de crengile sălciilor destul de numeroase în peisaj. 
  
Intrarea în Iaşi până la gara Nicolina, pe partea stângă a sensului de mers al trenului, a apărut o construcţie ce-mi amintea de industrializarea forţată şi cu orice preţ, acolo unde trebuie sau nu, imagine ce devine dezolantă pentru fiecare persoană străină de aceste meleaguri. Ruine, geamuri sparte, acoperişuri căzute şi lipsa oricărei mişcări doveditoare că acolo s-ar mai munci, aceasta întâmpină călătorul străin de zona Moldovei. 
  
Odată ajuns în inima oraşului, acesta începe să-ţi placă, să te cucerească, prin frumuseţea, eleganţa şi modernitatea construcţiilor nou ridicate. Chiar gara este o construcţie ce aparţine arhitecturii începutului de secol trecut. Urci pe strada din faţa gării şi ajungi la Râpa Galbenă sau Podul lui Eminescu, cum i se mai spune iar după ce ai scăpat de efortul urcării celor câteva zeci de trepte, eşti chiar în bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, ce te duce în centrul oraşului, spre Biblioteca Centrală, hotel „Unirea” şi nu prea departe de cel mai cunoscut şi căutat parc nu numai din Iaşi, ci din întreaga Moldovă, Parcul Copou. 
  
Plimbarea prin parc devine pentru oricare vizitator cu o inimă zburdalnică şi visătoare, indiferent de vârsta ce o are, de un romantism cuceritor. Doar aleile sunt curate, în rest totul este acoperit de o mantie groasă galben-roşietică, foşnitoare, iar în timp ce ochii avizi de frumuseţe se plimbă de la o statuie la alta, să vezi pe cine reprezintă, frunzele obosite de timpul petrecut aninate de crengile arţarilor, teilor, stejarilor, sau gorunilor, pornesc într-un zbor lin, să coboare spre îmbrăţişarea tandră a pământului, ca o pereche de balerini pe scena „Teatrului Mare” din Moscova (Большой Tеатр) într-un vals interpretat de balerini în „Lacul lebedelor”. 
  
Stolurile de porumbei se îngrămădesc la picioarele vizitatorilor ce-şi deschid pungile cu grăunţe cumpărate de la chioşcurile specializate şi foşnetul aripilor lor mereu în mişcare simbolizează viaţa plină de neprevăzut, de situaţii instantanee, când trebuie să te ridici mereu de la pământ, indiferent care ţi-a fost motivul coborârii. 
  
Paşii mă duc ireversibil spre acel simbol al Copoului şi de mândrie al ieşenilor, teiul, secularul copac fără de seamăn ce-i poartă numele aceluiaşi unic poet al românilor de pretutindeni, indiferent dacă sunt ieşeni, basarabeni, bănăţeni sau dobrogeni ca şi mine. 
  
Teiul lui Eminescu, străjuit de câteva brâuri din platbandă groasă din metal pentru a-i asigura existenţa şi siguranţa, asemeni ca brâul din piele frumos ornamentat şi cu franjuri multicolore purtat cu fală mai ales de către maramureşeni. 
  
Alături de tei străjuiau la siguranţa lui şi a statuii poetului, obeliscul cu cei patru lei măreţi, culcaţi pe labele puternice, având coamele lor stufoase, ridicate, gata de a-şi apăra poetul fără de seamă, de orice epigon ce i-ar nega valoarea. 
  
La capătul parcului, dai de aleea ce duce spre Grădina Botanică, un alt loc de mândrie al ieşenilor, grădină ce depăşeşte vârsta de o sută cincizeci de ani. Mai precis spus, înfiinţată în anul 1856 de către medicul şi naturalistul Atanasie Fătu, care a cumpărat acea suprafaţă de teren special pentru amenajarea ei. 
  
Încă de la poartă, vizitatorul este surprins de frumuseţea aranjamentelor florale sub formă de romburi puse cap la cap, precum piesele din Coloana infinitului a genialului oltean de la Hobiţa, Constantin Brâncuşi. Era un soi de varză ornamentală cu frunze de la alb imaculat, la verde cu vârfurile frunzelor mov, galbene, sau liliachii. Unele cu corola rotunda, altele cu frunzele creţe ca de ferigă şi cu marginile multicolore. Adevărate minunăţii ale naturii. 
  
Pe marginea aleilor erau amenajate stative cu ghivece de tufănele, iar alături, inscripţii gravate în alfabetul braille pe un suport din plastic, ca şi nevăzătorii citind, să-şi poată imagina cum arată acele minunate flori. 
  
Expoziţia principală de fapt se afla amenajată în mai multe săli de seră, unde din o multitudine de culori şi flori erau realizate adevărate opere de artă, tablouri reprezentând diverse imagini ca într-o tapiserie medievală de mari dimensiuni. Tot în aceste spaţii de seră erau amenajate rustic, pe suporţi din baloţi de fân standuri cu cele mai diverse produse de toamnă, fructe sau seminţe, de la dovleci, la castraveţi creţi, tărtăcuţe, sau cine îşi mai aminteşte din multitudinea de produse ale toamnelor româneşti, fie ca să ne îmbogăţească cămările sau hambarele, fie sufletele prin frumuseţea lor. 
  
De relatat câtă frumuseţe poţi regăsi în bogaţia toamnei ruginii , petrecută pe străzile Iaşului de către un turist, ca şi mine venit din cine ştie ce colţ de ţară şi câtă încântare şi relaxare sufletească ar găsi el, ar mai fi multe de spus şi aş putea să mai umplu câteva pagini, deoarece nu am povestit nimic despre tainicile şi pline de smerenie  mănăstiri ale Iaşului, precum mânăstirea „Golia”, „Cetăţuia”, biserica „Trei Ierarhi”, Mitropolia şi multe alte locaşuri de cult, precum şi cuminţenia şi simplitatea întâmpinată în „Bojdeuca” din Ţicău a lui Creanga, luxul din casa memorială a lui Mihail Kogălniceanu sau Palatul lui Cuza, aceeaşi simplitate din casa memorială a lui Mihail Sadoveanu, Dosoftei sau Vasile Pogor. 
  
Cel puţin pentru mine Iaşul reprezintă un loc, unde inima mea se simte ca la ea acasă, unde am trăit cele mai intense şi plăcute momente dintr-o altă toamnă argintată de bruma părului nins, prin scurgerea anilor vârstei mele, oraşul unde îmi regăsesc mereu liniştea sufletească, fie că mă voi plimba pe aleile din Copou, sau pe ale altor oaze pline cu verdeaţă şi linişte, fie că asist la o piesă de teatru, vizionez o expoziţie de pictură sau fotografie, ori pur şi simplu mă plimb braţ la braţ cu dorul, pe străzile oraşului. Da, merită să călătoreşti prin toamnă, pentru a descoperi frumuseţea frunzelor ruginii căzute precum fulgii de nea, prin parcurile Iaşului. 
  
5 noiembrie 2014. Virgil Stan 
  
Referinţă Bibliografică:
Călătorind prin toamnă / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1739, Anul V, 05 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!