Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1581 din 30 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

ADRIANA - ROMAN IN LUCRU, CONTINUARE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PENULTIMUL CAPITOL 
  
Dimineaţa, Radu a plecat direct la serviciu. Rămasă singură, Adriana l-a sunat pe David, să-i spună că preferă să lucreze acasă, decât la birou unde poate fi deranjată de eventualii vizitatori, sau chiar de el şi Luminiţa, întrebând-o de vorbă. Acasă are linişte deplină şi nimeni nu o va tulbura de la lucru. Dorea să se încadreze în termenii stabiliţi de ea, pentru prima parte a contractului. 
  
Toată noaptea s-a frământat în somn, chiar dacă îl avea pe Radu lângă ea. Abia aştepta să se lumineze şi să rămână singură, să-şi lămurească odată pentru totdeauna ambiguitatea, dar mai ales duplicitatea. Se culca cu Radu, dar se gândea la Giacomo. Cum să nu se gândească la el când tabloul rămăsese întins pe măsuţa din living, aşa cum l-a lăsat logodnicul ei aseară? 
  
Cum Radu părăsi camera, imediat a şi deschis calculatorul intrând pe internet. Trebuia să afle cine este de fapt acest Giacomo Rito de care se îndrăgostise atât de subit? 
  
Intră pe google şi scrise: Torino, Italia, pictor Giacomo Rito şi căutătorul îi deschise o sumedenie de pagini despre acest nume, nu numai din Torino, ci din întreaga Italie, inclusiv şi din Statele Unite. 
  
- Mulţi italieni mai poartă acest nume, se miră ea. Înseamnă că-i un fel de Popescu sau Ionescu de pe la noi. 
  
Dădu dublu click pe o pagină la întâmplare şi imediat spre surprinderea ei, apăru imaginea iubitului său italian făcând-o să-i tresalte inima şi un text în italiană despre o expoziţie organizată în Torino cu picturile sale, cu doi ani în urmă. Nu era ceva interesant aşa că intră să caute în wikipedia despre Giacomo Rito, să vadă dacă sunt date şi informaţii personale. Nici aici nu fu mulţumită de ce găsi. Poate că are pagină de blog sau de facebook. Nu ştia cât timp liber ar putea avea el pentru reţelele de socializare, dar trebuia să găsească ceva care s-o edifice asupra personajului Giacomo, intrat atât de adânc în viaţa sa. 
  
Intră pe un link unde era specificat numele lui. Aici descoperi că a predat pictura la o şcoală de artă din Torino, un fel de Şcoală Populară de Artă de pe la noi şi că din cauza unei aventuri cu o elevă, s-a renunţat la serviciile sale, urmând un mare scandal. Mai scria precum că familia sa a avut de suferit de pe urma acestei legături, soţia, profesoară şi ea, a divorţat, iar cei doi copii, două fetiţe, au fost încredinţate mamei, urmând ca Giacomo să plătească pensie alimentară. 
  
La scurt timp Rito s-a recăsătorit cu patroana sălii de expoziţie unde îşi avea prezentate tablourile, căsătorie pe care presa la vremea aceea a considerat-o ca fiind una din interes, persoana respectivă deţinând pe lângă expoziţie şi alte imobile importante în Torino, fiind o persoană foarte bogată, implicată şi politic, având funcţia de consilier în cadrul Consiliului Primăriei torineze. 
  
Căsătoria dintre cei doi exista şi la data când l-a cunoscut în Piazza San Carlo. Reporterul dădea mai multe detalii mai ales despre soţia lui Giacomo, ocupându-se mai ales de partea economică, profesională şi politică a acesteia, mai puţin despre căsătoria cu Giacomo, care era amintită subsidiar. 
  
Adriana presupunea că totuşi pictorul Rito este o personalitate mondenă cunoscută a oraşului, dacă presa locală i-a acordat atâta spaţiu, ocupându-se de viaţa sa privată, de activitatea lui profesională, dar mai ales de aventurile sale amoroase. 
  
- Un fustangiu italian, trase concluzia Adriana, cu ciudă că s-a lăsat sedusă nebuneşte de şarmul lui. 
  
Chiar dacă traducerea de pe google din italiană în română nu era de cea mai bună calitate şi nici varianta din italiană în engleză nu era mai grozavă, Adriana a aflat tot ce trebuia să ştie, ca să se liniştească, dacă se putea linişti. Măcar aşa aflase în ce ape se scaldă Giacomo. Cam tulburi este adevărat, concluzionă ea. 
  
- "Deci acesta îmi eşti tu, domnule Giacomo! Un afemeiat, un corupător de minore şi un aventurier. Mor de ciudă că acum mă număr şi eu printre fraierele căzute în plasele tale de păianjen, întinse peste tot, pe unde paşii te poartă şi unde se mişcă o fustă de femeie frumoasă. Bănuiesc că numai acestea te interesează, nu orice femeie, doar eşti un estet prin profesie. Bine că am aflat ce mă frământa de atâta timp şi nu am continuat să persist în prostia de a fi aceeaşi credulă incurabilă în onestitatea oamenilor." 
  
Nu ştia cum să se simtă, eliberată din nebunia înamorării sale subite de italian, sau să-i pară rău după el? Acum şi situaţia ambiguităţii ei în relaţia cu Radu părea ceva de prost gust. 
  
- Săracul, el îmi acordă toată afecţiunea lui şi eu umblu după cai verzi pe pereţi prin Italia, unde credeam că fug câinii cu covrigii în coadă şi toţi bărbaţii italieni sunt nişte adevăraţi gentlemani. Doar suntem cu toţii latini, ce naiba, trase ea concluzia şi ieşi de pe internet parcă mai uşurată decât atunci când îl deschise. 
  
Acum ştia cu cine se culcase în Viverone. Ce-i drept, este drept, recunoscu ea. Trebuie să-i dai Cezarului, ce-i al Cezarului. Ştia italianul să facă dragoste şi să aducă o parteneră de amor în culmea fericirii. Numai retrăind cu ochii minţii acele clipe de exuberanţă, amintindu-şi cu un regret nedisimulat, cum o privea el şi cum parcă o dezgolea de orice obiect de îmbrăcăminte, cum în timp ce o săruta pe gât, pe umeri, sau pe spate, o făcea tot mai săracă de îmbrăcămintea avută pe ea, cum îi pica la picioare sutienul ei transparent şi cu cei doi trandafiri brodaţi fin în dreptul mameloanelor, cum sânii scăpaţi din încorsetarea sutienului, se înfiorau de plăcere la atingerea mâinilor sale delicate şi obişnuite cu mângâiatul şi alintatul acestor capodopere feminine ce atrăgeau ca un magnet privirile pofticioase ale bărbaţilor pe lângă care trecea. 
  
Măcar cu această experienţă să se mulţumească de pe urma aventurii din Torino, se gândi ea cu nostalgie. Cu jumătatea de oră de dragoste şi cu cele două tablouri superbe care nolens - volens, îi vor aduce mereu aminte de Torino, de Viverone şi implicit de Rito Giacomo. 
  
Se apucă de lucru şi nici nu raţionă cum îi trecea de repede timpul. Nici de masă nu se mai preocupa. Simţea golul în stomac din cauza efectului cafelei servită fără de mic dejun, dar nu avea timp de asemenea răsfăţuri, chiar dacă durerea ce se cuibărea în dreptul duodenului, dădea semne că un început de gastrită i se poate instala foarte uşor, dacă va persista să se înfometeze, pe motiv de lipsa timpului necesar servitului mesei. 
  
O sună Radu care îi dădu o veste foarte îmbucurătoare privind evoluţia sănătăţii tatălui său. A scăpat de orice pericol şi poate că într-o săptămână să i se facă externarea, urmând tratament pe tot restul vieţii, dacă dorea să nu mai treacă prin acest puseu. 
  
David cerându-şi scuze că o deranjează de la lucru, o anunţă că a redactat un contract de prestări lucrări proiectare amenajări interioare, pentru firma patronului cu hotelul, urmând să negocieze suma şi să enumere lucrările la care se vor cade de comun acord să le execute. Lăsă o portiţă şi pentru posibilitatea unor extinderi ale colaborării, amintind de parcare şi spaţiile din jurul hotelului. Chiar dacă nu sunt peisagişti, puteau face şi aceste lucrări. 
  
- Hai că vreau să te las să lucrezi şi nu te mai deranjez decât dacă apare ceva urgent, vreun alt contract. La cât te-ai gândit că ar face munca ta? 
  
- Ce faci acum? îl întrebă ea pe nepregătite. 
  
- Ce să fac, sunt în birou cu Luminiţa. 
  
- Atunci aşează-te pe un scaun, să nu cazi când îţi voi spune suma. 
  
- Sper să nu exagerezi. 
  
- Nu exagerez deloc, dar atât cred că ar cere oricare altă firmă, care ar executa ce fac eu acum. 
  
- Bine, bine, la cât te-ai gândit totuşi? 
  
Adriana îi reproduse suma spusă de Radu cu o seară în urmă. 
  
- Atât de mult? Crezi că va accepta? 
  
- Cine se respectă şi doreşte calitate şi asistenţă pe tot parcursul lucrărilor până la finalizarea lor, acceptă. 
  
- Mă rog, tu ştii mai bine ce faci şi cum îţi apreciezi munca. 
  
- Da, aşa este. Lasă că va fi bine. Mi-am lăsat şi o marjă de negociere, să nu creadă că suntem inflexibili. 
  
- Bine şi aşa. Atunci te las şi aştept să mă suni când eşti gata cu lucrarea să mergem ca s-o prezentăm şi să negociem contractul. 
  
- Desigur. La revedere. Să fii sigur că totul va fi bine. 
  
- Sunt convins. 
  
Până la sfârşitul termenului stabilit pentru predarea proiectului, nu a mai intervenit nimic deosebit în viaţa Adrianei. Ţinea legătura cu Radu prin telefon, acesta ne mai putând trece pe la ea, atât din cauza problemelor apărute pe şantierele sale de construcţii, cât şi datorită vizitelor zilnice la tatăl său, care se simţea din ce în ce mai bine. Îi ducea de două ori pe zi ceva de mâncare mai consistent decât îi putea oferi spitalul şi acest lucru se putea observa şi în starea lui fizică, începând să prindă culoare în obraji, cum îl tot lăuda optimistul de Radu. 
  
Lucrarea a fost executată în termen şi atunci când pentru prima dată a văzut David ce a lucrat acasă colega sa timp de o săptămână, a rămas foarte încântat. În planşele 3 D ale Adrianei, hotelul apărea ca o locaţie de lux, totul era aranjat cu mult gust şi într-o prezentare ca de reclamă pentru o agenţie de turism, unde ar fi dat foarte bine, precis atrăgând mulţi clienţi, funcţie bineînţeles şi de preţul sejurului sau al şederii în hotel. 
  
Negocierea preţului contractului nu a fost una atât de greoaie, patronul fiind încântat la rândul său de cum va arăta locaţia sa, dacă va respecta toate detaliile de finisaj şi de mobilare. În preţ au negociat să fie cuprinsă şi proiectarea spaţiului exterior. Urma să termine de proiectat parterul şi în extensia contractului, subsolul unde existau compartimentele anexe ale hotelului, spălătorie, uscătoria, călcătoria, depozitele de materiale igienico-sanitar, de lenjerie, biroul contabilei, vestiarele personalului de serviciu, inclusiv biroul administratorului de hotel, sau director, cum va dori să-l numească patronul. 
  
Adriana avea emoţii. Peste două zile îi va cunoaşte pe părinţii lui Radu. I se făcea externarea tatălui care se simţea bine şi îl vor duce împreună acasă la el, la ţară, undeva pe malul Dunării, la Rasova. Nu a fost niciodată în acea parte a Dobrogei pentru că nu i s-a ivit ocazia. La rândul său Radu se ducea destul de rar şi dacă până acum nu o invitase, nici ea nu a ajuns pe acolo. Acum mergea în calitate de logodnică a lui şi viitoare noră. 
  
Radu încercase s-o prevină de faptul că la ţară nu-i ca la oraş. Ea nu a mai plecat din oraş într-o zonă rustică, nici măcar în concedii. De fapt nici nu a prea a avut concedii în care să se plimbe. Mai dădea iarna câte o fugă cu prietenii din primărie în weekend-uri pe la munte şi atât. Singura amintire ce-i rămăsese întipărită în minte despre viaţa de la ţară, era aceea când era copilă şi împreună cu părinţii şi-au vizitat bunicii paterni. 
  
Tot ce văzuse şi aflase despre viaţa de la ţară se rezuma la emisiunile televizate de folclor, sau jurnalele de ştiri cu diferite teme rurale. În rest, era o orăşeancă ignorantă a tot ce înseamnă viaţa la ţară. Tocmai acest lucru o îngrijora. Cum va percepe lipsa de confort, întâlnirea cu animalele şi păsările din curte, spaţiul liber unde acestea trăiesc. 
  
Radu nu i-a spus nimic niciodată despre viaţa părinţilor săi, sau chiar a lui din perioada copilăriei. Era tare îngrijorată. Va face oare faţă acestei încercări, sau îl va ruga s-o aducă cât mai repede acasă. Şi la Viverone a fost la ţară, însă acolo era mai mult o staţiune decât o localitate rurală şi aveau toate condiţiile de igienă şi de locuit, ca şi la oraş. Doar că exista acel spaţiu ce pentru ea i se părea deosebit de mare şi plin cu verdeaţă, cu flori şi pomi. Doar animalele şi păsările lipseau din peisaj, restul pentru ea era destul de rustic, pentru a o încânta. 
  
În sfârşit, a sosit şi ziua mult aşteptată. Simţea cât de emoţionată era odată cu apropierea de spital. Urma să-l ia pe tatăl lui Radu să-l ducă acasă. Toate hârtiile de externare erau completate, inclusiv reţeta şi scrisoarea medicală cu recomandările către medicul de familie. Rămânea doar să-şi ia la revedere de la profesorul Davidescu care l-a îngrijit timp de mai bine de trei săptămâni, împreună cu membrii colectivului său de medici şi asistente medicale. 
  
Radu urcă cu o geantă de voiaj într-o mână, în care să bage lucrurile tatălui şi în cealaltă, cu un mare buchet din trandafiri albi, pentru asistentele care l-au supravegheat şi i-au administrat tratamentul bătrânului, pe toată perioada de spitalizare. Era bucuros că a trecut cu bine şi prin această neplăcută experienţă. 
  
Adriana îl însoţea şi ea. La început a dorit să rămână în maşină, însă Radu a insistat să-l urmeze până pe secţie. În rezerva unde a stat tatăl lui, acesta era îmbrăcat şi cu lucrurile strânse şi înghesuite prin diferite pungi din plastic de unică folosinţă. 
  
Când deschise uşa rezervei, Adriana a descoperit un bărbat potrivit ca înălţime, cu o faţă roşcovană, proaspăt bărbierită, încă mai persista mirosul de after shave folosit după bărbierit, îmbrăcat într-un pantalon subţire din doc gri şi peste cămaşa în carouri, cu un pulovăr bej, din lână, cu mâneci lungi, cam larg pentru constituţia sa şi încălţat cu pantofi negri din piele. Avea ochii albaştri şi plini de vioiciune, în ciuda faptului că tocmai părăsea un pat de spital. Poate că tocmai acest lucru îl umplea de speranţă că va reveni la o viaţă normală, fără restricţiile din spital, trăită în aerul curat de la el de la ţară, de pe malul Dunării şi hrănit de soţia sa numai cu produse naturale, culese din curtea lor. 
  
Avea părul cărunţit şi cu un început de chelie pe la tâmple. Mustaţa era una subţire şi tunsă scurt. Mâinile lungi şi cu degetele un pic descărnate ca un om ce abia s-a întors de pe o altă lume, unde nu şi-ar mai fi dori să revină, aveau un uşor tremur, datorat poate mai mult emoţiilor că peste câteva ore îşi va revedea soţia şi casa în care au trăit peste patruzeci de ani împreună, moştenită de la părinţii săi. 
  
- Sărut mâna tată. Gata, eşti pregătit s-o luăm de la început cu viaţa? Salută Radu când deschise uşa rezervei. 
  
- Eu ştiu? Cum o vrea Bunul Dumnezeu. Sper ca aţa de pe mosorul vieţii mele să fie mai lungă şi să nu fi ajuns la capătul ei. 
  
- Lasă că mai ai de trăit. A fost doar un avertisment să te dezbări de viciile tale din tinereţe, ţigările şi ţuiculiţa. 
  
- Ăî, s-a dus cu ele. 
  
- Definitiv, dacă vrei să nu mai ajungi pe aici cu furtune în mâini şi prin nas. 
  
- Da, ai dreptate. 
  
- Uite, acum pentru că ai înviat din morţi şi mai ai o şansă să te bucuri de viaţă, ţi-o prezint pe Adriana, logodnica mea şi viitoarea ta noră. 
  
- Logodnică? Şi nouă de ce nu ne-ai spus nimic până acum? Mamă-ta credea că nu mai trăieşte să te vadă şi pe tine însurat şi la casa ta, ca să-i faci nepoţi. 
  
- Lasă că asta o vorbim mai târziu pe drum. Acum merg la profesor să-mi iau la revedere şi să primesc ultimele instrucţiuni şi actele. 
  
- Bine, atunci mergi. 
  
- Sărut mână, spuse şi Adriana. Mă bucur că vă cunosc şi mai ales că totul s-a terminat cu bine. 
  
- Da, dar cine ştie cât va ţine şi binele ăsta. Niciodată nu poţi fi sigur pe ceva, răspunse sceptit bătrânul. 
  
- Lăsaţi că după câte mi-a spus Radu, totul este bine. Aţi trecut printr-o experienţă neplăcută, dar dacă veţi urma sfaturile medicilor, vă puteţi feri de neplăceri. 
  
- Aşa spun ei, dar Dumnezeu are poate alte socoteli cu mine. 
  
- Tocmai că are, de aceea v-a ajutat să treceţi hopul. 
  
Radu se întoarse însoţit de profesor şi asistenta şefă. Bătrânul primi ultimele recomandări şi urări de însănătoşire definitivă cât mai grabnică. Dând mâna cu tot personalul ieşit pe hol, îşi luă la revedere şi urcă în căruciorul brancardierului, care îl va însoţi până la maşină. I se recomandase să nu facă efort şi să stea cât mai mult timp la aer curat şi să mănânce cumpătat, dar sănătos, mai ales o supă grasă de pasăre de ţară şi nişte copane la ceaun cu mujdei de hrean. 
  
- Dar un pahar cu vin domn' profesor, pot gusta? 
  
- Ai spus bine, poţi gusta, dar ceva mai târziu, după vreo două săptămâni, dar un pahar, nu mai mult şi să fie natural. 
  
- Am vinul meu, curat ca lacrima şi parfumat de zici că mănânci boabe de ambrozie. 
  
- Bravo! Aşa să faci, unul, nu mai mult la prânz şi seara şi fără de tutun şi răchie. 
  
- Mulţumesc domn' profesor. Sărut mâna şefa. La revedere! 
  
- La revedere şi să nu vă mai prindem pe la noi. 
  
- Ha, ha, ha, numai Dumnezeu ştie ce are de gând cu mine, mai apucă bătrânul să spună, când căruciorul porni din uşa rezervei îndreptându-se spre casa liftului şi se despărţiră cu toţii, fiecare văzându-şi de treburile sale. 
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA - ROMAN IN LUCRU, CONTINUARE / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1581, Anul V, 30 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!