Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1575 din 24 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

ADRIANA - ROMAN IN LUCRU, CONTINUARE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Scris pe 23/24 apr. 2015  
 
Concentrată asupra lucrului, Adriana nici n-a observat când a trecut timpul şi s-a lăsat seara. Soarele trecuse de partea cealaltă a blocului, ascuzându-se după clădirea silozului din port, monument de referinţă al talentului marelui arhitect al României, Anghel Saligny. Lumina mai scălda încăperea, aşa că nu a fost nevoită să aprindă lustra şi astfel să constate că trecuse de ora douăzeci. Când privi la pendulă, se miră de faptul că Radu încă nu a ajuns la ea, aşa cum trebuia normal s-o facă.  
- Cine ştie, poate mai întârzie prin spital. Or fi apărut alte probleme cu starea de sănătate a tatălui său, se gândi ea.  
Merse să aprindă lumina în living unde îşi avea masa de lucru şi calculatorul. Nu-i trebuia lumină decât pentru tastare, ecranul monitorului fiind suficient de vizibil ca să lucreze în bune condiţii. Se speriase degeaba când a crezut că nu va reuşi să se încadreze în termen. Mai mult timp pierdea cu documentarea, cu găsirea obiectelor de mobilier, electrice, sau sanitare, cele mai recomandate pentru ce-şi dorea ea să prezinte patronului. Norocul consta în multitudinea ofertelor prezentate de internet. Pe ea nu o interesau preţurile produselor, ci calitatea lor şi designul. Să arate cât mai plăcut ochiului, să fure la cântar prin aspect, cum ar spune românul hâtru.  
Auzi soneria şi se precipitată spre uşă, să deschidă cât mai repede. Ştia că la ora aceea nu putea fi decât Radu. În grabă s-a lovit cu piciorul de birou şi simţi o săgetare care o străfulgeră prin muşchii până-n călcâie, amorţindu-i talpa pe loc. Îi venea să ţipe de durere, dar nu dorea s-o audă şi logodnicul ei. Ajunsă în dreptul uşii, îi răspunse celui ce suna de zor:  
- Imediat Radu.  
Când deschise spre surprinderea sa era un tânăr necunoscut, cu un fel de sul din carton în braţe. Tot la fel ca cel dat de Giacomo, la plecarea de la casa de vacanţă din Viverone.  
- Sărut mâna, sunteţi doamna Adriana...  
- Da, eu sunt.  
- Aveţi un colet prin Fan Curier venit de la Torino - Italia, sunteţi bună să-mi semnaţi factura de primire?  
- Desigur. Ce am de plătit? Întrebă ea nedumerită şi surprinsă.  
- Nimic, este cu toate taxele plătite.  
- Bine atunci, mulţumesc.  
Semnă factura, curierul îşi luă un exemplar şi o părăsi pe Adriana luându-şi la revedere, fără să mai aştepte vreun comision din partea destinatarei.  
Odată ce închise uşa în urma sa, curiozitatea Adrianei era întinsă la maximum. Ce putea conţine acest colet? După formă bănuia să fie tot vreun tablou, dar oare ce conţine acel tablou?  
Nici nu apucă să-l desfacă, că sună din nou soneria. Era de data aceasta Radu. Încă era sulul în mână când îi deschise. Nu avusese timp să-l ascundă undeva ca pe celălalt, dacă nu dorea ca Radu să-l vadă. Acum era prea târziu.  
- Ce, ţi-ai comandat vreo planşă, de a venit Fan Curierul? Are maşina trasă în capătul aleii.  
- Nu, mi-a adus un colet din Italia.  
- Da? De la Sabina?  
- După adresă nu pare a fi de la ea.  
- Dar de la cine poate fi?  
Adrianei îi trecu prin minte să-i spună că şi-a comandat un portret într-o piaţă din Torino. Se gândea că numai despre acel tablou putea fi vorba. Dar dacă i-a trimis altceva, aşa că îi dădu lui Radu un răspuns evaziv.  
- Mi-am comandat un tablou la un pictor care lucra într-o piaţă, când mă plimbam cu Sabina pe la muzee.  
În acest timp Adriana aşezase coletul pe măsuţa din hol, încercând să-i distragă atenţia logodnicului de la el, dar ţi-ai găsit.  
- Şi, nu eşti curioasă să-l vezi? Dacă nu este cel pe care i l-ai comandat?  
- Ba, da, dar... credeam că-ţi este foame şi mă grăbeam să aşez masa, că şi mie îmi este foame.  
- Bine. Atunci cât rezolvi problema cinei, pot desface coletul?  
- Dacă insişti...  
- Nu dacă insist, ci dacă doreşti să-l văd şi eu.  
- Aa, nu-i nicio problemă, se arătă ea nepăsătoare, însă dacă era Radu mai atent, îi descoperea foarte uşor emoţia ce-o cuprinse, prin felul cum îi tremura vocea. Se temea de ce va spune când va vedea tabloul. Spera să fie cel cu Sabina din Piazza San Carlo, îmbrăcate în rochii de epocă, cu umbrelele micuţe şi viu colorate deschise pe umăr.  
În timp ce aşeza faţa de masă şi tacâmurile pe măsuţa din bucătărie, trăgea cu ochiul la ce făcea Radu cu ambalajul coletului din care într-adevăr scoase o pânză pictată, la fel de bine protejată ca şi cea primită în Viverone. Când o desfăcu, merse cu ea sub lustra din mijlocul livingului şi o întinse cu ambele mâini, ţinând-o ridicată la înălţimea ochilor. Părea încântat de ce vedea.  
- Aa, eşti cu Sabina?  
- Da, răspunse ea uşurată, de parcă i se ridicase o piatră de moară de pe suflet. Eram aşa cum ţi-am spus, la plimbare şi pictorul ne-a rugat să-i pozăm. Cum nu aveam nimic mai bun de făcut în acea dimineaţă, deoarece văzusem palatul regal, am acceptat.  
- După cum apare fundalul tabloului, nu numai ţinuta voastră este de epocă, ci însăşi piaţa pare ceva desprins din evul mediu.  
- Chiar aşa şi era. Acolo se păstrează autenticitatea construcţiilor şi nimic nu se ridică în zonă fără a se încadra în specificul arhitectural existent de sute de ani, de pe timpul ducilor de Savoia, primii regi ai Italiei.  
- Frumos, nu am ce zice. Parcă sunteţi două prinţese.  
- Da, ne-am substituit şi noi două românce, prinţeselor Europei occidentale. Pe atunci prinţii şi voivozii noştri nu prea ajungeau la curţile regilor Italiei, mai ales prinţesele. Nu prea am citit în cărţile de istorie aşa ceva. Adriana se apropie de Radu să revadă şi ea tabloul, bucuroasă că nu este o altă pictură, dar mai ales că era şi Sabina lângă ea.  
- Adevărul este că pictorul îi deosebit de talentat.  
- Da, avea mai multe tablouri expuse şi după preţul afişat pe ele, nu erau de loc ieftine.  
- Să-i găseşti o ramă frumoasă care să-l scoată în evidenţă şi să-l păstrezi sănătoasă. Apropou, cât te-a costat, întrebă el suspicios când auzi că erau preţuri mari afişate pe tablouri.  
- Nu ştiu. Cred că l-a achitat Sabina. Pictorul nu avea de unde să ştie adresa mea din România. Am să caut la vreun atelier de înrămat tablouri. Mai am unul pictat de el. Hai fugi la baie să te pregăteşti de masă.  
- Imediat. Cum mai ai unul?  
- Da, când am fost la Viverone cu prietenii mei, am dat de italian pictând pe malul lacului şi din nou m-a rugat să-i fiu model. Atunci l-am condiţionat. Dacă îmi face şi mie un tablou, pozez.  
- Bravo! Şi mie de ce nu mi-ai spus? Ori nu este reuşit, de l-ai ascuns?  
- Nu l-am ascuns. Pur şi simplu l-am băgat în şifonier odată cu hainele şi am uitat de el. N-am dat mare importanţa faptului, spuse ea uşurată că a găsit ocazia să scape şi de această povară peste conştiinţa ei. De cealaltă nici vorbă să-i spună. Cum era să-i recunoască lui Radu că s-a culcat cu pictorul şi de aceea are cele două tablouri?  
Radu aşeză nişte cărţi luate din raftul bibliotecii peste pânza tabloului, ca să stea întinsă şi merse la baie să se spele pe mâini.  
Când trecu pe lângă tablou, mai aruncă o privire admirativă asupra lucrării. Îi plăcea cu adevărat.  
În timpul mesei au discutat despre sănătatea tatălui lui Radu. Aşa a putut afla despre motivul întârzierii. A trebuit să umble prin farmaciile din oraş, după medicamentele ce nu se găseau în magazia spitalului. Cu toate că erau vreo douăzeci de farmacii în jurul spitalului judeţean, abia prin centru a reuşit să rezolve problema reţetei. Apoi au discutat despre lucrarea ei, despre problemele lui de la serviciu. La terminarea cinei, cu un pahar de merlot în mână, i-a arătat lui Radu în ce stadiu se găsea cu lucrarea. Îi arătă cum vrea ea să arate camera dublă de hotel, în care considera că se s-ar simţi bine, ce dotări a propus să aibă la patru stele şi calitatea mobilierului.  
Radu privi atent la imaginea de pe monitorul Adrianei, fiind lucrat în 3 D, o întoarse pe toate feţele să descopere o altă poziţionare mai avantajoasă a dotărilor, îi mai sugeră pe ici pe colo, ce să mai adauge, sau ce să elimine şi în final căzură de acord că totul este în regulă, numai să-i placă şi beneficiarului, mai ales costurile echipamentelor propuse.  
- Costă cam scump ce i-am sugerat eu.  
- Da, dar tu i-ai dat maximum de lux la standardul de patru stele, poate fi şi de cinci. El poate să aleagă ce-şi doreşte. Tu ţi-ai îndeplinit cum s-ar zice misiunea.  
- Totuşi mi-ar place să fie aşa cum mi-am visat eu că ar trebui să existe o cameră de hotel unde să te relaxezi cu adevărat când stai. Să simţi regretul la despărţirea de ea la plecare.  
- Asta este. Patronul hotărăşte după câţi bani are ce mobilier îşi achiziţionează. Pe hârtie va fi desigur frumos şi asta contează pentru tine.  
- Îi voi face un memoriu cu ce conţine fiecare cameră şi cine poate fi furnizorul şi nu are decât să negocieze direct cu fabrica, dacă magazinul nu-l avantajează. Îşi poate comanda direct şi culoarea şi calitatea lui.  
- Bravo! Vezi că ştii! Lasă-l pe el să decidă. Tu îi livrezi lucrarea, încasezi cecul şi cu o strângere de mână rămâneţi amici şi colaboratori şi pentru viitoarele lucrări daca va mai investi.  
- Bine ar fi. Cât zici să-i cer?  
- Asta tu ştii. Eu pot să-ţi spun doar cât i-aş cere eu.  
- Spune atunci. Sunt curioasă. Nu am mai avut o lucrare atât de mare.  
Radu îi indică o cifră cu vreo cinci zerouri.  
- Atât de mult?  
- Ce-i mult?  
- Aşa mi se pare. Păi din banii aceştia mi-aş lua salariul vreo doi ani de zile.  
- Nu aşa trebuie să gândeşti. Banii intră în contul firmei voastre. Ce, numai salarii aveţi de plătit? Statul vă ia cam patruzeci la sută din ei. Noi lucrăm mai mult pentru stat decât pentru noi şi tot sărac este după ce ne jupoaie de bani, că ştiu ei unde să-i trimită. Numai acolo unde trebuie să ajungă banii, nu ajung. Un exemplu este fi faptul că am alergat o dupăamiază după medicamentele care trebuiau să fie în depozitul spitalului. Cine-mi decontează costul că puţin nu au fost. Tata doar este asigurat după patruzeci şi şapte de ani de muncă.  
- Ai dreptate şi tu. Nu vezi zilnic cum îi ridică D.N.A. şi-i plimbă prin faţa camerelor de filmat cu cătuşele la mâini?  
- Lasă să-i plimbe că aşa merită. Să-i vadă toată lumea şi să ştie că politica pentru ei este doar o şansă în plus să fure cât mai mult, mai spuse Radu supărat.  
 
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA - ROMAN IN LUCRU, CONTINUARE / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1575, Anul V, 24 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!