Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1548 din 28 martie 2015        Toate Articolele Autorului

CAT DE MULT TE IUBESC.... - ROMAN - CAP. XV
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
15. Din nou în Dobrogea 
  
Când ai îndoieli, fă doar un pas mic înainte. 
  
Cu două zile înainte să-şi termine concediul de odihnă, noua inginer zootehnic a mers la administraţia C.A.P.-ului, cu iploma de inginer în copie şi în original, solicitând să i se reconsidere calitatea sa de salariat, faţă de noua situaţie existentă. 
  
Preşedintele a felicitat-o sincer, însă postul de inginer, care nu exista în schemă, trebuia să fie aprobat de Consiliul de Administraţie al Cooperativei, din care făcea parte implicit şi secretarul de partid al comunei în calitatea sa de vicepreşedinte al C.A.P.-ului, cel ce îi dăduse caracterizarea către facultate. El o simpatiza şi fata îl considera un aliat în susţinerea cererii sale, în adunarea consiliului. Era om în vârstă, însă de omenie. 
  
Adunarea nu se putea ţine decât la începutul lunii următoare, când se analizau rezultatele în producţie ale lunii precedente şi măsurile ce se impuneau de luat. 
  
Propunerea de a crea acest post trebuia discutată în şedinţa de partid mai întâi, aşa era democratic: ca hotărârile să se ia colectiv şi cum membrii de partid din C.A.P. erau consideraţi reprezentanţii tuturor sătenilor, numai după ce aceştia o aprobau în şedinţa de partid lunară, se supunea în şedinţa consiliului ca propunere pe ordinea de zi. La raion era mai simplu, deoarece nu raionul plătea salariatul, ci gospodăria colectivă, aşa că se putea obţine postul solicitat de la Secţia Agricolă a raionului, mai uşor. Cadrele tehnice aveau un alt statut în cadrul C.A.P.-ului, nu erau plătite cu norme de muncă, ci cu salarii şi erau înregistraţi la Camera de Muncă. 
  
– Şi ce propuneţi să fac până atunci, tovarăşul preşedinte? întrebă fata. 
  
– Să lucrezi în continuare pe postul dumitale, până la şedinţă. 
  
Cum toată lumea a fost mulţumită de activitatea depusă în fermă, nu cred că vor fi probleme, mai ales că la salariu nu-i vorba decât de trei – patru sute de lei diferenţă. Ştii că ţi-am acordat cel mai mare salariu posibil ca tehnician acum trei luni, de mi-am pus-o în cap pe şefa ta! 
  
Parcă nu făceai muncă de inginer ca şi ea. 
  
– Ştiu şi vă mulţumesc. Până la adunarea generală nu va fi nici o problemă. Eu cât am fost acasă la părinţi recunosc că mi-am găsit post, mai ales că am specificat că am experienţă în producţie, de un an. Dacă nu mi se aprobă postul aici, sper să-mi eliberaţi un document prin care să se dovedească că am lucrat în fermă şi ce am lucrat. Săndica nu putea să nu remarce cu plăcere că preşedintele nu o mai tutuise ca de obicei. Spera s-o facă şi în continuare. 
  
– Nu este nici o problemă, tovarăşa Săndica, ţinându-se cont de faptul că noi am fost mulţumiţi de activitatea dumitale. Şi unde ai găsit post? 
  
– Părinţii mei sunt bătrâni şi eu sunt singurul lor sprijin. Am găsit la câţiva kilometri de comună mea, la Dorobanţu, post de inginer zootehnic la I.A.S. Se populează experimental ferma cu o nouă rasă de juninci. Cum aceasta a fost şi tema mea de examen de stat, îmi este foarte simplu să preiau postul. Experienţa de aici îmi este foarte benefică. Dacă nu mă grăbesc, postul va fi ocupat, aşa că am să-i telefonez directorului de acolo, să-l rog să-mi ţină postul două săptămâni maximum. Părinţii mei vor fi foarte bucuroşi să mă întorc acasă. 
  
– Îi cred. Şi eu aş fi, în locul lor. Mă bucur că ai înţeles situaţia. 
  
Sper că nu te va deranja faptul că în continuare vei lucra cu doamna Axinte Ramona. 
  
– Nu am de ce să fiu deranjată. Am colaborat deosebit de bine cu dumneaei. 
  
– Mă bucur să aud aceasta. 
  
– Bine atunci, tovarăşul preşedinte, voi reveni după şedinţă, să ştiu încotro s-o iau. De mâine merg să-mi reiau postul. 
  
Săndica părăsi sediul C.A.P.-ului îndreptându-se spre casă. De a doua zi trebuia să se prezinte la fermă aşa cum a stabilit cu preşedintele Ionel Muşat. În acest timp cât ea mergea spre casă, la sediul 
  
colectivei cum îi spuneau sătenii, a sosit Ramona cu treburi şi preşedintele a şi întâmpinat-o cu vestea că Săndica nu mai este tehniciană, ci proaspătă inginer zootehnic. Vizibil Ramona şi-a manifestat bucuria faţă de preşedinte, însă în sufletul său se înfiripă teama concurenţei. Ştia că Săndica, fiind necăsătorită şi cu nuri, avea trecere printre bărbaţii din conducerea colectivei, aşa că putea oricând, la o adică, să-i ia locul la conducerea fermei zootehnice. 
  
Când s-a întâlnit cu Viorel, prima veste pe care i-a dat-o a fost că s-a întors Săndica în calitate de inginer. 
  
– Şi? Nu te bucuri că a reuşit să scape de necazuri, că acum sunteţi colege la fermă? Doar a terminat şi ea aceeaşi facultate ca şi tine, cu doi ani mai târziu. 
  
– Ba da. Dar... trebuie să fiu atentă acum cum se vor desfăşura lucrurile dacă doresc să-mi păstrez postul. Nu pot spune că professional nu este pricepută. Dacă mai păţesc o spitalizare prelungită ca rândul trecut când mi-a ţinut locul, un concediu prenatal sau postnatal, s-a dus postul meu. Ştii că nu mă am prea bine cu inginerul-şef! 
  
– Nu mai fi şi tu aşa de pesimistă! Nu te dă nimeni afară din funcţie. Rezultatele bune din fermă sunt efectul muncii tale. 
  
– Dar şi ea a lucrat cot la cot cu mine, trebuie să recunosc că a făcut-o destul de bine. Uneori avea soluţii mai bune ca mine în momentele critice. Asta trebuie s-o recunosc. 
  
– Vom vedea ce se va întâmpla pe parcurs. Mai sunt şi eu aici. 
  
Dacă se vor gândi la schimbarea ta, am să le spun că plecăm şi cred că nu le va conveni, că doar nu găsesc imediat agronomi cu experienţă care să cunoască atât pământul de aici, cât şi oamenii din ferme. 
  
– Bine mai vorbim acasă. Unde pleci acum? 
  
– La magazie să văd dacă au terminat de vânturat grâul înainte de a-l trimite la baza de recepţie, să nu ne mai scadă cinsprezece la sută impurităţi ca rândul trecut. 
  
– Şi eu merg acum la fermă. Cum plec de acolo, cum nu mai fac nimic muncitorii şi se apropie ora mulsului. Trebuie să-i supraveghez ca pe nişte copii. Mereu îi prind că nu spală ugerele la vaci şi le mulg direct în găleată fără sidilă din tifon. Cred că am să-i pedepsesc, dar dacă pleacă de la fermă, unde găsesc imediat alţii? Cine crezi că preferă să stea în mizeria şi mirosul unui grajd zootehnic, când la fel de bine poate lucra la tine la câmp? 
  
– Da, dar la tine sunt mai bine plătiţi ca la sectorul agricol. 
  
– Bine, ne vedem acasă. Te pup. 
  
– Şi eu! Şi se sărutară scurt pe colţul buzelor. 
  
Ambii au plecat spre locurile lor de activitate şi fiecare cu alte gânduri. Ramona se gândea la pericolul pe care îl reprezenta Săndica pentru ea în noua sa calitate de inginer. Nici nu bănuia ce pericol mare o aştepta din altă parte, nicidecum din pierderea postului de şef de fermă care era numai în închipuirea sa, nu şi în a conducerii colectivei. Pierderea dragostei lui Viorel şi a liniştei căsniciei lor fericite până în prezent putea fi generată tot de prezenţa lui Săndica în viaţa lor. 
  
Viorel pleca spre magaziile de cereale, bucuros că Săndica s-a întors la serviciu şi că are posibilitatea de a o vedea cât mai curând. Îi era dor de ea. Cât a fost plecată la munte, a fost nervos mai tot timpul. Îşi imaginea cum profesorul poate să beneficieze de frumuseţea sa şi mai ales de dragostea după care tânjea şi el în tăcere. 
  
Trebuie ca mâine să o vadă şi nu ştia cum să o facă. Va veni la fermă şi chiar dacă va fi şi Ramona prezentă, o va felicita pentru că şi-a luat diploma de inginer. Era un drept al ei pentru care a învăţat ca şi ei, cinci ani de zile. De ce să nu o felicite? Ramona se gândeşte prea departe. Nu au de ce să-i ia postul de şef de fermă. S-ar putea ca Săndica să nu mai vrea să stea aici în Dobrogea şi să se retragă la ea, în Ialomiţa. Tot ce este posibil după cum o auzise. 
  
La acelaşi lucru se gândea şi Săndica. De ce să mai rămână în Dobrogea când putea să plece la ea acasă? Acum nu-i mai era teamă sau ruşine că nu şi-a luat titlul academic. Putea să meargă foarte bine la Dorobanţu la I.A.S. ca inginer, chiar dacă nu cunoştea pe nimeni. 
  
Nici aici nu a cunoscut pe nimeni când a venit în urmă cu un an şi ceva. 
  
Când s-a dus să-şi ridice diploma l-a sunat pe Mircea să-i dea vestea. L-a întrebat dacă mai este valabilă propunerea lui de a-i găsi post la Galaţi sau prin împrejurimi. Ezitarea lui a îngândurat-o. Nu îşi rezolvase nici problemele sale personale referitor la post, dar să se mai gândească la ale altcuiva. Nu a avut curajul să abordeze discuţia cu această temă destul de explozivă, cu părinţii săi. A tot amânat cât mai aproape de începerea anului şcolar. Acum, când a dat din nou de gustul vieţii de oraş, nu-l mai tenta viaţa aproape monahală de la ţară, fără nici un fel de distracţie sau perspectivă. Poate săptămâna aceasta va aduce vorba despre plecarea sau rămânerea sa acasă. Nici părinţii săi nu i-au mai amintit. Oare să nu-i mai intereseze dacă pleacă sau rămâne acasă cu ei? Nu ştia ce să creadă şi de aceea tot amâna discuţia cu părinţii săi. 
  
Când mama sa s-a întors acasă de la piaţă, Mircea vesel a vrut să-i dea vestea că Săndica şi-a luat titlul de inginer. 
  
– Bravo ei. Şi acum ce va face? Rămâne tot în Dobrogea sau îşi caută post mai aproape de casă? 
  
– Nici ea nu ştia ce să facă. Trebuie să discute cu conducerea de acolo şi apoi să-şi caute un nou loc de muncă dacă nu-i oferă post de inginer. 
  
– Şi tu ce ai de gând să faci? îl atacă mama sa direct, fără să-I mai lase timp de reflecţie. 
  
– Nu ştiu, eu am postul asigurat deocamdată, nu mi-l ia nimeni. 
  
– Şi te întorci acolo doar pentru ea, dacă rămâne? 
  
– Nu neapărat pentru ea, că dacă pleacă în altă parte, nu mai există motivul pe care îl invoci tu. Pentru că acolo am postul pur şi simplu. 
  
– Şi nu te-ai gândit să rămâi acasă? 
  
– Nu am căutat post în Galaţi. Nu m-am gândit la acest lucru până acum. 
  
– Uite că ne-am gândit noi. Ce zici să lucrezi lângă casă? La două sute de metri de casă mai bine spus. 
  
– Unde? 
  
– La liceul de vizavi. Au post de profesor de franceză şi de engleză. Dacă te hotărăşti să rămâi acasă, doar dau telefon la Inspectorat şi ţin postul ocupat până depui tu actele de angajare şi transfer. 
  
– Este tentant. Tata ce spune? 
  
– Ce să spună decât că trebuie să accepţi? Ai altă perspectivă aici nu ca într-o comună uitată de lume, prin Dobrogea, unde nu ai nici o speranţă să promovezi. Nu spuneai tu că postul de profesor de engleză este blocat pentru a menţine o suplinitoare ca profesor de rusă? 
  
– Aşa este. Aveţi dreptate. Trebuie totuşi să merg acolo să-mi iau restul de bagaj şi actele de la Constanţa de la Inspectorat. 
  
– Lasă că aici nu-i nici o problemă. Scot eu o copie de la Universitate după diplomă ca să o depui alături de cerere la Inspectoratul Galaţi să-ţi poată face angajarea şi să blocheze postul ca ocupat. Actele precum că ai lucrat în Dobrogea le aduci mai târziu. Se poate rezolva şi între inspectorate când îţi trimit cartea de muncă la Galaţi. Cererea de transfer în interesul serviciului o iei de aici şi o depui acolo şi în câteva zile ai rezolvat problema postului tău. Dacă te hotărăşti îl sun pe şeful Secţiei Învăţământ şi totul se rezolvă în câteva minute. Încă mai lucrez în învăţământ şi mai sunt membră a Consiliului Regional de Partid. 
  
– Bine, atunci rămâne cum ai hotărât tu. 
  
– Nu eu am hotărât. Mi-am propus să nu mai mă amestec în viaţa ta. Eşti mare şi ştii ce-ţi doreşti de la viaţă. Şi dacă îţi place fata aşa de mult, mă pot interesa să văd ce se poate face la nivel de regiune. Poate vrei să te însori cu ea şi să o ai lângă tine, nu în Dobrogea sau Ialomiţa! 
  
– Nu se pune problema însurătorii, cu toate că trebuie să recunosc că m-am simţit deosebit de bine în prezenţa ei. 
  
– A te simţi bine o săptămână şi a trăi o viaţă împreună este cu totul diferit. Tu ştii mai bine şi în această privinţă, care îţi sunt opţiunile şi priorităţile, atât profesionale, cât şi sentimentale. Ştii ce ţi-a spus tatăl tău deunăzi. La noi în familie alegerile partenerilor se fac pentru o viaţă, nu pentru o săptămână cât aţi fost voi împreună. 
  
– Mi se pare firesc să vorbesc şi cu ea, să putem lua o hotărâre. 
  
Tu poţi să te informezi de posibilităţile existente la nivel local sau în zonele limitrofe oraşului. 
  
– Bine, atunci am să dau telefon să stabilesc în primul rând cu postul tău şi apoi mai vedem ce va fi şi cu fata. 
  
– Mulţumesc, mami. 
  
Viorel nu mai rezista tentaţiei de a o vedea pe Săndica, aşa că trecu cu şareta pe la ea la gazdă, în timpul aceleiaşi zile. Când bătu la poartă, ieşi gazda care nu fusese la muncă în acea zi, având alte treburi casnice de rezolvat. Când a văzut cine este la poartă, la început a crezut că a pârât-o brigadierul şi a venit inginerul după ea să o ia la rost. 
  
– Bună ziua. Săndica este acasă? 
  
– Bună ziua, răspunse femeia mai veselă, aflând că nu ea este în centrul atenţiei inginerului agronom, ci chiriaşa sa. Staţi să o anunţ, doar ce a sosit de la birouri. 
  
– Domnişoara ingineră, îi spuse gazda de data aceasta, nu-i mai spuse ca de obicei domnişoara Săndica. Vă caută tovarăşul inginer Axinte. 
  
– Ce treabă are cu mine? Se manifestă nedumerită fata, cu toate că bănuia ce doreşte Viorel. Imediat, ies într-un minut, să mă îmbrac. 
  
– Vine imediat, tovarăşul inginer, spuse femeia şi îşi văzu de treburile sale gospodăreşti, încercând să-şi răspundă la întrebarea „de ce o caută inginerul agronom, dacă până acum nu a mai făcut-o”? 
  
– Bună, Viorel, de ce mă cauţi aici? Ce, nu aveai răbdare până mâine când veneam la fermă? Ce-i graba asta subită? 
  
– Nu mai fi atât de răutăcioasă. Am venit să te felicit şi să-ţi urez „bine ai venit” acasă. Pot să mai adaug că-mi era dor de tine şi nu am mai rezistat tentaţiei de a te vedea mai devreme cu o zi. 
  
– Da, văd că ţi-ai legat calul la poarta mea cum se zice, să afle tot satul că ai venit la mine în vizită. Ce-i spui Ramonei dacă află? 
  
– Că am venit să te felicit. 
  
– Dar ce treabă ai tu cu mine, să te grăbeşti aşa cu felicitările, o să se întrebe Ramona. 
  
– Las-o tu pe Ramona. Când ne putem întâlni pentru a sta de vorbă? 
  
– Vrei să afli acum? Niciodată, Viorel, nu va mai exista ceva între noi. Consideră fapta ta din biroul de la fermă un abuz şi un gest necugetat, te rog să-l uiţi, dar nu încerca să-l mai repeţi. Am un prieten de care m-am îndrăgostit şi îl iubesc, aşa cum mă iubeşte şi el pe mine şi aşa cum o iubeşti şi tu pe Ramona, soţia ta. Poate ne vom căsători într-un viitor apropiat, aşa că tu nu mai ai nici un loc în viaţa sau inima mea. 
  
– Deci aşa procedezi tu? 
  
– Cum, Viorel? Cum procedez? 
  
– Pui omul pe jar, îl amăgeşti că eşti îndrăgostită de el, îl prinzi în mrejele tale şi apoi îl abandonezi ca pe un nimic? 
  
– Te înşeli. Eu nu am spus niciodată că m-am îndrăgostit de tine, ci doar că îmi placi ca bărbat. Asta este cu totul altceva. Nu mă obligă şi nu te obligă cu nimic să-ţi abandonezi căsnicia pentru mine. 
  
– Dar eu am luat totul în serios şi mi-ai pătruns în suflet fără să te mai pot scoate. Ce vrei să fac? 
  
– Să pleci cât mai repede de la poarta mea şi să te întorci la Ramona, unde îţi este locul. Nu vreau să mă urască toată viaţa doar pentru o slăbiciune de câteva clipe, când am crezut că sunt îndrăgostită de tine. Iată că nu sunt şi mă bucur de acest lucru. Pot trăi liniştită în această comună cât voi mai sta. 
  
– Ce, ai de gând să pleci? 
  
– Desigur. Ce să mai fac aici când pot lucra lângă părinţii mei sau, de ce nu, lângă Mircea la Galaţi? 
  
– Aceasta nu se va termina aşa de repede cum crezi tu. 
  
– Mă ameninţi, Viorel? 
  
– Nu... te pun în gardă că eu nu renunţ la tine aşa uşor, de aceea trebuie să ne întâlnim şi să vorbim amândoi la ce va fi. 
  
– Nu va fi nimic în comun. Trebuie să-ţi scoţi această idee din cap, Viorel. 
  
– Acum plec, dar vom mai discuta. La revedere... 
  
– La revedere şi te rog să fii mai prudent, nu te mai da în spectacol. Ai familie şi ar trebui să ai grija ei. 
  
Viorel se urcă în şaretă, întoarse calul şi părăsi poarta, în timp ce Săndica, foarte supărată, se retrase în camera sa şi începu să plângă. Asta îi mai lipsea acum, un nebun iresponsabil. Cum naiba de tot îi găseşte ea? Parcă îi caută cu lumânarea. Aşa a păţit şi cu Halil în facultate. Câte bătăi a mai luat de la el nevinovată până în anul cinci de facultate. Nu putea să-l evite. Avea peste tot oameni care o urmăreau la tot pasul. Mai ceva decât cei de la securitate. Apoi s-a liniştit, de fapt a dispărut pur şi simplu din viaţa sa după ce a fost acostată de omul securităţii. Nu l-a mai întâlnit niciodată până la Constanţa anul trecut de 1 Mai, pe plaja Modern. Ce naiba căuta pe acolo numai el ştia. 
  
Când a ajuns la biroul său de la ferma de taurine, Săndica avea inima cât un purice. S-a auzit deja că Viorel a fost în vizită la ea sau nu? Dimineaţa, la întâlnirea de lucru pentru preluarea sarcinilor, 
  
Ramona care era deja prezentă, s-a arătat destul de jovială cu ea, a felicitat-o, a întrebat-o cum a fost la munte şi ce are de gând să facă în viitorul apropiat, acum după ce şi-a luat diploma de inginer. 
  
– În primul rând pot să-ţi spun că la munte a fost nemaipomenit de bine. Am avut un apartament la Hotel Păltiniş, cu toate serviciile asigurate. Ne-am plimbat prin împrejurimi, am avut vreme frumoasă, am vizitat tot ce se putea vizita în timpul care ne rămânea după ce ne sculam, de obicei după ora nouă – zece. Când luam micul dejun, se apropia masa prânzului. De fapt doar cam la atât ne limitam, la micul dejun şi la cină. Nici nu era timp să ni se facă foame, decât atunci când urcam pe munte. 
  
– Şi la examen cum a fost? 
  
– Cum să fie? Bine, chiar nespus de bine. Am luat diploma cu nota maximă, pentru că tema era binecunoscută mie, aşa că nu a fost nici o problemă să o expun. 
  
– Şi acum ai vorbit cu şefii? Cum vei fi încadrată? 
  
– Am vorbit cu preşedintele. Am depus actele la birouri şi acum aştept să se ţină adunarea lunară de consiliu, unde se va discuta şi postul meu. Însă mare importanţă nu are rezultatul adunării. 
  
– De ce? 
  
– Mă bate gândul să mă retrag spre ai mei. Le-am promis că mă întorc acasă, nu mai are rost să pierd vremea printre străini. 
  
– De ce străini? Doar eşti printre prieteni, sări Ramona să o asigure, când auzi că vrea să părăsească comună. Prin plecarea ei dispărea unul dintre pericole, rămânea doar cel cu medicul veterinary care îi râvneşte postul, aşa că nu o costa nimic dacă se arăta prietenoasă cu ea. 
  
– Şi acolo ai unde lucra? 
  
– Desigur. Am găsit un post de inginer zootehnist la un I.A.S. la câţiva kilometri de comuna mea. Am autobuz pentru navetă aşa că nu va fi nicio problemă. Când voi ajunge acolo, văd eu cum se aranjează lucrurile. Sunt mai multe avantaje decât dezavantaje. Nu mai plătesc gazdă, stau la părinţi, îi mai ajut şi pe ei, deci va fi bine. 
  
– Mă bucur pentru că în sfârşit ţi-ai rezolvat problemele. Să sperăm că totul va fi bine şi în continuare. Şi cu prietenul tău ce vei face dacă pleci? 
  
– Am înţeles că nici pe el nu-l mai trage inima să se întoarcă, aşa că tot departe unul de celălalt am fi. 
  
– Mda, aşa se întâmplă mereu. Nu poţi fi fericită pe deplin niciodată. Trebuie să existe un apendice care să-ţi încurce viaţa. Ai scăpat de unul, a apărut altul. 
  
– Dacă ar fi acesta cel mai greu de trecut, spuse Săndica ca pentru sine, gândindu-se la vizita lui Viorel de ieri după-amiază. El mi-a propus să merg la Galaţi, poate reuşesc ai săi să-mi găsească un post în oraş sau prin zonă. 
  
– Dar ce învârtesc ai lui de au asemenea relaţii, întrebă Ramona curioasă dintr-o dată. 
  
– Tatăl său este medic primar chirurg, foarte bine cunoscut în oraş, cu lucrări publicate prin revistele de specialitate din Europa, mama sa prorector la Universitatea din Galaţi şi membră în Consiliul Regional P.C.R. 
  
– M-ai dat gata. Dar ai câştigat la loto lozul cel mare când l-ai cunoscut? Ai văzut unde stătea ascunsă găina care făcea ouă de aur? 
  
Şi el ce căuta pe aici? M-ai făcut curioasă. 
  
– Ce să caute, a venit cu repartiţia guvernamentală. Nu a vrut să primească oferta părinţilor de a ocupa postul de asistent universitar sau de profesor la un liceu în oraş. S-a certat cu părinţii, nu au vorbit un an de zile aproape şi iată că acum s-au împăcat şi apele încep să reintre în matca lor. Mai mult nici eu nu ştiu că nu l-am descusut de toate amănuntele din familia lui. Aveam alte priorităţi atunci, spuse ea zâmbind. 
  
– Te cred. La un asemenea bărbat frumos şi cu o situaţie ca a lui şi eu aş fi avut alte priorităţi. Poate mă aude Viorel, vorbind aşa. 
  
– Ai dreptate. Voi afla cât de curând ce va face şi el. S-ar putea să plec eu înainte ca el să vină aici ori să rămână în continuare, ceea ce nu cred, ori să-şi facă lichidarea şi să-şi ia lucrurile de la gazdă. 
  
– Bine, Săndica, sper că acum, fiind colege nu mai strigi după mine şefa sau tovarăşa ingineră, ci pur şi simplu, Ramona. 
  
– Mulţumesc, am să ţin cont de recomandarea ta. Astăzi ce sarcini am de îndeplinit? 
  
– Chiar că nu ştiu ce să-ţi mai dau acum. Să vorbesc cu inginerul-şef, să văd cine îţi preia sarcinile cu monta artificială. Poate angajează o nouă tehniciană pe care tu să o instruieşti şi apoi să o supraveghezi până capătă experienţă. Asta în cazul că rămâi aici. 
  
Acum nu avem perioade de montă. Avem fătări şi trebuie să mutăm vitele la un padoc de vară, să aibă mai multă mişcare, apoi trebuie să ne ocupăm cu însilozarea leguminoaselor pentru la iarnă. Acum trece vara şi trebuie să intrăm la însilozatul porumbului pentru furaj. 
  
– Da, sunt destule de făcut în fermă şi nici nu avem suficienţi oameni. Sper ca de toate acestea să mă ocup în alt loc de muncă, mai aproape de casă. 
  
– Să te audă Dumnezeu şi să ţi se îndeplinească visul! 
  
– Degeaba mă aude El, dacă e u stau cu mâinile în sân, aşa că am să scriu directorului de la Dorobanţu o cerere astăzi şi să o trimit recomandată prin poştă. Sper ca cel târziu în două săptămâni să fiu lângă ai mei. 
  
– Succes! 
  
– Mulţumesc. Nici nu ştiu de ce am mai depus cererea aici pentru post. Poate că am fost prea mulţumită cum s-au purtat cu mine când aveam nevoie de serviciu şi nu am vrut să fiu ingrată cu ei. 
  
– Te cred. Şi eu aş fi procedat la fel. Chiar dacă mai mă cert cu inginerul-şef, nu-i om rău, doar absurd uneori. 
  
– Ai dreptate. Şi de mine s-a luat de câteva ori. Cred că i se trage de la soţie. Am înţeles că nu prea este cuminte. La vârsta ei nu ar mai trebui să procedeze aşa, mai ales la ţară unde toţi sunt cu ochii pe tine. 
  
– Şi tu ai auzit? 
  
– Cine nu a auzit de aventurile sale cu unul de la raionala de partid? Mereu o cheamă la raion în calitatea de secretară pe şcoală a organizaţiei de partid. Cred că aşa îşi menţine postul, că după bârfe nu ar avea nici liceul terminat. 
  
Discuţia lor a fost curmată de Viorel, care a trecut „ca din întâmplare” pe la ele. Mergea spre sola de lucernă să vadă dacă bagă pentru coasa a doua. O sărută în fugă pe Ramona ca şi când nu o mai văzuse de cine ştie cât timp şi se adresă Săndicăi: 
  
– Felicitări, Săndica, pentru noua ta titulatură de inginer! 
  
– Mulţumesc. Doar pentru ea am pierdut cinci ani de studiu prin facultate. 
  
– Mă bucur că acum suntem colegi cu toţii. Eşti bună de cinste. 
  
Când uzi diploma cu o bere? 
  
– Când se va ivi ocazia. Poate cât de curând când am să-mi iau şi la revedere de la voi toţi. 
  
– Ce, gata vrei să ne şi părăseşti? Unde vrei să pleci? 
  
– Acasă, lângă ai mei. De ce să mai stau printre străini? 
  
– Ce, noi îţi suntem străini? spuse şi el, parcă se vorbise cu soţia sa. 
  
– Colegi nu înseamnă familie. În cel mai bun caz pot însemna prieteni, dar nu familie. 
  
– Ai şi tu dreptate. Bine atunci, mai vorbim. Eu am plecat. Mă bucur că v-am văzut. Părăsi imediat biroul, se urcă în şaretă şi dispăru după grajd. 
  
– Hai, Săndica, să ne facem câte o cafea până ne apucăm de treabă. 
  
– Nu a spus soţul tău că sunt bună de cinste? Atunci fac eu cinste cu o cafea. Am luat din Bucureşti cafea bună. 
  
– Bine, atunci te aştept în birou sau o faci la tine? 
  
– Nu are importanţă. O fac la tine să nu mai umblu cu ceştile pe hol să ne vadă muncitorii. 
  
Săndica s-a dus la ea în birou şi a luat punga cu cafea şi borcanul cu zahăr cubic. Îi plăcea mai mult cel cubic, deoarece ştia cât trebuia să pună la o ceaşcă de cafea. Un singur cubuleţ. Aşa era obişnuită. Se gândea şi la Viorel, dar se gândea şi la Mircea. Parcă dintr-o dată se îndepărtase de Viorel. Gândurile sale nu mai erau preocupate de prezenţa lui în viaţa ei. Desigur, cum i-a spus şi Ramonei acum câteva minute, avea alte priorităţi, atât pe plan profesional, cât şi pe plan sentimental. Când va ajunge acasă la gazdă, se va gândi serios la ele şi va lua o hotărâre definitivă. Nu mai putea continua aşa în incertitudini. 
  
Referinţă Bibliografică:
CAT DE MULT TE IUBESC.... - ROMAN - CAP. XV / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1548, Anul V, 28 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!