Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1544 din 24 martie 2015        Toate Articolele Autorului

ADRIANA - roman în lucru
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Giacomo se ridică de pe altarul unde se înfruptase din ofranda dăruită de româncă în onoarea zeului Amor, o luă pe Adriana de după umeri strângând-o la piept, şoptindu-i la ureche: 
  
- Iubire, aceste clipe petrecute în braţele tale, au fost cele mai intens trăite de când mă ştiu ca bărbat. Ai fost minunată şi mi-ar place să te am din nou în braţe, în fiecare zi. 
  
- Giacomo, poate că ar trebui să te cred, după ceea ce simt pentru tine, dar singur ai spus acum câteva minute în urmă, că eşti italian şi pe italieni nu trebuie să pui bază când îţi promit ceva. Ştiam că despre greci se spune că nu trebuie să-i crezi mai ales când îţi fac daruri, dar văd că această axiomă este valabilă şi pentru italieni. 
  
- Atunci când am spus aşa ceva, glumeam ca să-mi justific interesul pentru tine. 
  
- Interes doar pentru ce, Giacomo? Iată că el ţi s-a împlinit. Ţi-ai luat de la mine tot ce ţi-ai dorit. Doar atât ai vrut Giacomo? Nu-i prea puţin? 
  
- O, nu iubito! Mi-ar place să rămâi în Italia, în Torino, să fim mereu împreună, de ce nu? continuă el pe un ton vesel. 
  
- Ce ştiu eu despre tine Giacomo? Recunosc că am fost o naivă când am acceptat să fac dragoste cu tine. Înţelegi ce-ţi spun Giacomo? Vrei să-ţi repet şi în engleză? Am făcut dragoste cu tine, nu m-am culcat cum se spune pe româneşte, sau că am făcut sex. Ţine bine minte ce-ţi spun - dragoste şi asta pentru că eu ca o adolescentă, nicicum ca o femeie matură, trecută de treizeci de ani, m-am îndrăgostit de tine, fără să vreau. 
  
- Mă bucur şi sunt flatat dar... 
  
- Desigur că acum nu mai prezint acelaşi interes, după ce ţi-ai satisfăcut plăcerile şi curiozităţile. Încep scuzele sau mă rog, lipsa de interes. 
  
- Adriana, nu fii cinică. Şi eu sunt îndrăgostit de tine dar... 
  
- Dar..., nu poţi continua relaţia decât dacă am face-o eventual ca şi acum, discret prin atelierele tale. Asta vrei să-mi spui? De fapt cine eşti tu Giacomo? Sunt femeie şi sunt curioasă. Vreau să ştiu câte ceva despre cel care mi-a făcut plăcerea de a-l avea partener, pentru câteva clipe de extaz. Marţi părăsesc Torino şi aş dori să pot lua cu mine minimum de informaţii despre tine. În afară de faptul că eşti pictor, cine mai eşti? Eşti căsătorit, ai familie, ai copii? Cine ştie ce va urma după aceste plăceri reciproce. Măcar nu am avut atâta minte să ne protejăm. Prea mare ţi-a fost ţie graba şi mie dorinţa, recunosc asta, de a ne satisface reciproc plăcerile, dar acest fapt nu ne scuză cu nimic de eventualele consecinţe. 
  
- Asta tot încerc să-ţi spun şi nu mă laşi s-o fac. Tu spui că pleci marţi din Torino. Şi eu ajung mâine dimineaţă acasă. Poate te conduc la aeroport să ne luăm la revedere. Aşa am putea vorbi mai multe despre noi. Poate revii în Torino cât mai curând. Mi-ar face plăcere, căci şi eu sunt îndrăgostit de tine. Îmi placi ca femeie, dar mai ales îmi place să fac dragoste cu tine. Eşti o bună parteneră care ştie să se dăruiască şi să-l facă pe un bărbat fericit. 
  
- Dragul meu Giaconimo, acest lucru mi s-a întâmplat astăzi pentru prima dată, pentru că am strâns în braţe bărbatul care speram să mă facă fericită şi m-ai făcut fericită trăind lângă tine cele mai frumoase clipe din viaţa mea. Numai că la atât se poate rezuma relaţia noastră. Totul de acum este de domeniul trecutului. Pot să vorbesc despre noi la trecut, fără să greşesc, că "a fost" şi nu se mai poate repeta. Relaţia a fost unică ca intensitate a simţurilor descătuşate şi singura. 
  
- De ce iubire? Cine ne opreşte s-o continuăm? 
  
- Viaţa! 
  
- De ce? 
  
- Pentru că eu am viaţa mea la mine în ţară, am un serviciu, o casă, de asta. 
  
- Şi ce dacă? Totul se poate schimba. Poţi veni în Torino. 
  
- Pentru ce? 
  
- Prietena ta cum s-a mutat aici şi are familia ei în Italia? Tu nu o poţi avea? 
  
- Nu! 
  
- De ce? 
  
- Pentru că sincer să-ţi spun, mie îmi lipseşte curajul. Apoi am şi nişte obligaţii morale la mine acasă. 
  
- Sunt probleme care se pot rezolva pe parcurs. 
  
- Poate. Acum trebuie să te părăsesc chiar dacă voi regreta. Trebuie să fiu pentru un timp singură şi să reflectez la tot ce mi s-a întâmplat şi se întâmplă în sufletul meu. 
  
- Stai să strâng tabloul şi să ţi-l pregătesc pentru transport. Când îl vei privi, ai să-ţi aduci mereu aminte de Viverone şi de această zi, când amândoi am lăsat sentimentele să se dezlănţuie şi să se manifeste aşa cum ele şi-au dorit. 
  
- Giacomo, am totuşi o nedumerire. Când m-ai pictat, de ce nu m-ai pictat aşa cum sunt, ci ca şi când aş putea apărea cu un secol în urmă? Ţinuta mea din tablou este una din altă epocă. 
  
- Ai dreptate. Asta pentru că tu ai apărut în viaţa mea cu frumuseţea şi graţia ta, de pe vremea, de pe când Torino era capitală de regat, iar tu o prinţesă de la curtea regelui Eugen de Savoia. De pe timpul când oraşului Torino i se spunea Micul Paris. 
  
- Da, aşa i se spunea cândva şi capitalei noastre, numai că acum... 
  
- Aşa se întâmplă cu toate oraşele odată cu trecerea timpului. Unele îşi păstrează farmecul cum este centrul oraşului meu, altele se transform complet, adaptându-se la timpurile actuale. 
  
Giacomo dădu tabloul jos de pe perete, desprinse pânza de pe ramă şi o strânse sul, punând o folie cerată peste partea pictată, să nu se lipească eventual vopseaua, apoi o introduse într-un tub din carton, confecţionat special pentru aşa ceva. 
  
- Uite, în afară de dragostea mea, acesta-i cadoul care tot timpul îţi va aminti de mine. Nu poţi să-l priveşti fără să nu-ţi aminteşti de aceste clipe minunate trăite împreună, aici pe malul lacului Viverone. 
  
- Mulţumesc Giacomo, dragostea mea. 
  
Adriana îl luă de după gât şi-l sărută cu patimă. 
  
- Adio iubire. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat ce înseamnă dragostea adevărată. Nu ştiu ce va urma, dar n-am să regret niciodată că, pentru câtva timp ţi-am aparţinut cu tot sufletul. În acele momente jur că am fost doar a ta şi eram detaşată de tot ce nu ne aparţinea doar nouă. 
  
- Totuşi, nu vrei să te duc la aeroportul Caselle? 
  
- Nu, nu. Are cine să mă ducă. Prietena mea nu ştie nimic despre ce s-a întâmplat între noi doi, sau că ne-am revăzut şi aici la Viverone. Poate că ar înţelege, poate că nu. Este mai corect aşa. 
  
- Tu ştii mai bine. Uite acesta-i numărul meu de telefon. Când doreşti şi-ţi este dor de mine, dă-mi un apel şi te sun eu. 
  
Adriana întroduse numărul în telefon şi-l apelă pe Giacomo. Când telefonul lui începu să sune închise. 
  
- Acum îl ai şi tu pe al meu. Faci ce doreşti cu el. A sosit timpul să ne luăm la revedere, chiar dacă are să-mi fie greu s-o fac. Recunosc că am trăit o frumoasă poveste de dragoste cu tine şi nu-mi va părea rău niciodată de aceasta. 
  
- Doar o poveste? Poveştile reprezintă trecutul unor întâmplări. 
  
- Desigur că şi a noastră va avea un trecut. 
  
- Prezent nu? 
  
- Poate doar în sufletul meu. Nu garantez şi pentru tine. Cine ştie a câta sunt pe răbojul[ Socoteală, calcul.] tău? 
  
- Lasă, ai să vezi că vei reveni cât de curând în Torino. Sunt sigur de asta, continuă el fără să dea impresia că s-a simţit jignit de afirmaţia Adrianei referitor la numărul femeilor trecute prin patul său. 
  
- Nu poţi garanta nimic în viaţă oricât ţi-ai dori. Cu toate că am fost sigură că niciodată nu mi se va întâmpla aşa ceva, uite că mi s-a întâmplat. 
  
- Poate că ai şi tu dreptate. 
  
Cu aceasta luând sulul cu tabloul, Adriana îl mai îmbrăţişă încă o dată pe Giacomo şi părăsi casa. Acesta o conduse la poarta curţii şi o privea cum se îndepărtează fără să privească măcar odată în urmă, să-i mai facă un semn cu mâna în semn de despărţire. 
  
Adriana nu se mai întoarse deoarece dorea să-i rămână în memorie doar clipa când s-a desprins de la pieptul lui. Cu această imagine vrea să părăsească Italia, nu cu alta. 
  
Ajunsă din nou pe faleza lacului, se îndreptă spre pontonul unde îşi părăsise prietenii săi pescarii, dar aceştia nu mai erau acolo. Probabil că plecaseră de mult. Nici nu mai avea noţiunea timpului. Câtă vreme petrecuse în compania lui Giacomo? Era un vis sau chiar s-au întâmplat toate acestea? Tabloul din mâna sa era dovada că nu visa. Se aşeză pe o bancă şi începu să retrăiască toată întâmplarea din ziua aceasta. Deodată sună telefonul. Nu ştia cine poate fi, Doina s-o cheme la masă, sau Giacomo să-i mai spună ceva. Când scoase telefonul care suna enervant de tare, văzu că era Radu. Cum Doamne se face că Radu sună numai când ea se află în mari încurcături sufleteşti, se întrebă ea în gând? Ce vrea să-i spună? Că o aşteaptă marţi la aeroport? 
  
- Da, Radu! 
  
- Sărut mâna iubire. Ce faci? 
  
- Ce să fac! Stau singură pe o bancă pe malul unui lac superb şi meditez. 
  
- La ce iubito? 
  
- La viaţă, la cum este făcută, la întortocherile ei şi mai ales la noi doi. 
  
- Da? Mă bucur. Lasă că ne revedem cât de curând, aşa că nu trebuie să-ţi faci mari probleme. 
  
- Ei! 
  
- Iubito! Aş dori să nu te superi pe mine. 
  
- De ce, ce s-a întâmplat? întrebă ea neliniştită, simţind din vocea lui că ceva nu este în regulă. 
  
- Pentru ce am să-ţi spun... 
  
- Hai, nu mă mai fierbe şi aşa nu sunt în cele mai liniştite momente ale vieţii mele. 
  
- Marţi nu ne mai putem întâlni la Monaco. 
  
- De ce? 
  
- Am fost nevoit să anulez biletele de avion, inclusiv pe al tău, deoarece s-a întâmplat ceva grav în familia mea, care mă reţine în oraş. 
  
- Spune ce s-a întâmplat, nu mă mai ţine în tensiune. 
  
- Tatăl meu a făcut un atac cerebral şi este internat în spitalul judeţean. Trebuie să rămân cu el, altcineva nu are cine să se ocupe. 
  
- Bine, bine, dar este grav? 
  
- Nimeni nu poate şti. Deocamdată nu se pot garanta prea multe. Este stabilizat, dar inconştient. 
  
- Doamne, Dumnezeule, când s-a întâmplat asta? 
  
- Sâmbătă după amiază. 
  
- Şi de ce nu m-ai sunat imediat? Nu crezi că trebuia să aflu şi eu? Poate multe lucruri nu s-ar fi întâmplat în viaţa noastră. 
  
- Ce vrei să spui? 
  
- Nu-mi da importanţă. Sunt şocată de ce-mi zici, răspunse ea dându-şi seama că a luat-o gura pe dinainte cum spune românul, recunoscându-şi măcar sieşi că poate aflând de nenorocirea din familia lui Radu, nu ar fi mai ajuns în braţele italianului şi în patul lui. Când ea era extaziată de îmbrăţişările şi sărutările lui Giacomo, Radu, logodnicul său, trăia drama familiei sale. 
  
- Bine atunci, voi lua bilet direct spre Otopeni şi voi ajunge miercuri dimineaţa acasă. Te sun să îți spun cu ce avion voi veni. 
  
- Ok! Atunci mă suni, să te aştept la gară. 
  
- Nu-i nevoie, voi lua un taxi şi în zece minute sunt acasă. Tu rezolvă-ţi problemele cu tatăl tău căruia îi doresc din suflet însănătoşire grabnică. 
  
- Mulţumesc. Te iubesc Adi, draga mea. 
  
- Şi eu Radu şi ai grijă de tine. 
  
- Şi tu. 
  
- Da şi eu... mai spuse ea în şoaptă şi închise telefonul gânditoare. 
  
Tulburată, se ridică de pe bancă şi se îndreptă spre casa noilor săi prieteni. Când ajunse acasă, Doina imediat i-a citit pe faţă că s-a întâmplat ceva. 
  
- Ce-i Adi, ce s-a întâmplat? 
  
Aceasta începu să plângă fără să se mai poată opri. Răbufnise toată tensiunea din sufletul ei. Trebuia să se descarce într-un fel şi cum putea altfel decât să plângă? Acest fenomen este mereu la îndemâna unei femei şi o scapă de la multe neplăceri. Să se destăinuiască Doinei prin ce trecea, nu putea. Chiar dacă erau bune prietene, nu au ajuns niciodată să se confeseze una celeilalte, în legătură cu viaţa lor sentimentală. Când una simţea sau observa că ceva se întâmplă cu cealaltă, rămânea discretă şi nu punea întrebări. Dacă doreau să se confeseze, bine, dacă nu, nu insistau cu indiscreţia. 
  
În câteva zile, în viaţa Adrianei se adunaseră prea multe pe care trebuia să le administreze singură şi să le şi facă faţă. Multe şi le crease singură, deliberat. Acceptase să se implice într-o relaţie care poate o va apăsa mult timp pe suflet. Îi părea rău acum că l-a trădat pe Radu, care nu merita acest lucru din partea ei, deoarece a fost atât de ataşat de ea şi a sprijinit-o moral tot timpul, dar atracţia faţă de Giacomo a fost atât de irezistibilă încât nu a reuşit să facă faţă tentaţiei. Pur şi simplu a fost sedusă. 
  
Radu o iubea cu adevărat. Şi ea ce-a făcut pentru el? S-a aruncat în braţele şi patul primului bărbat care i-a ieşit în cale și i-a plăcut. Ce avea italianul mai deosebit decât Radu? În aparenţă nimic. Şi Radu era un bărbat prezentabil, chiar frumos. Doar că nu era artist plastic, ci arhitect. Era tot un fel de artist dacă stai bine şi te gândeşti. Şi el se baza când crea ceva, pe fantezie şi inspiraţie, chiar dacă arta lui o îmbrăca într-o notă tehnică. 
  
- Adi, ce s-a întâmplat cu tine, de nu mai eşti acea femeie veselă pe care o ştiu? o întrebă Doina din nou. 
  
- Marţi nu mai plec la Monaco, aşa cum era stabilit. 
  
- De ce? 
  
- S-a întâmplat ceva groaznic în familia lui Radu, care nu mai poate pleca din ţară. 
  
- Ce anume, explică-mi? 
  
- Ieri tatăl său a suferit o comoţie cerebrală şi se află în spitalul judeţean într-o stare foarte critică. 
  
- Doamne fereşte, cum aşa? 
  
- Nu ştiu să-ţi spun mai multe. Atât am putut vorbi cu el. Era în spital şi-l aştepta pe medicul neurolog să-i spună mai multe despre tatăl său, ce şanse sunt de supravieţuire, sau cu ce urmări va putea scăpa. 
  
- Îmi pare nespus de rău, crede-mă. 
  
- Mulţumesc. Asta-i situaţia. Acum mâine să căutăm pe internet bilete pentru Bucureşti. Sper să găsesc un loc indiferent de cost. 
  
- Ai mai putea rămâne câteva zile. 
  
- Mulţumesc, dar în situaţia aceasta nu aş mai putea rămâne. Lasă că ne vom revedea la vară când vii acasă. 
  
Doina nu a mai apucat s-o mai întrebe pe unde s-a plimbat şi ce şi-a cumpărat în tubul din poşetă. Ceilalţi prieteni stăteau cu ochii pe ele şi nu ştiau ce se întâmplă, sau ce a păţit Adriana, fetele vorbind româneşte. Abia când le-a explicat Doina care-i situaţia, au început s-o încurajeze şi să-şi declare părerile sincere de rău. Cum mâncarea era gata de servit, Adriana a mers la ea în cameră să se schimbe pentru masă şi să se spele. Şi-a cerut scuze că va mai întârzia un pic deoarece simţea nevoia să facă un duş. 
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA - roman în lucru / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1544, Anul V, 24 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!