Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015        Toate Articolele Autorului

ADRIANA - roman în lucru capitolul XVI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Adriana fiindu-i refuzat ajutorul oferit la curăţenie, s-a retras în camera sa. Avea la ce să mediteze. Aflase în timpul mesei că vor pleca spre Torino a doua zi după amiază, deci ar fi suficient timp să se întâlnească cu Giacomo dacă aşa i-a promis acestuia. Dar cum să se scuze faţă de prietenii săi că iar pleacă de una singură? Va vedea la faţa locului ce se va întâmpla.  
 
Ajunsă în camera sa, Adriana se dezbrăcă de ţinuta avută pentru plimbare şi se strecură sub pledul aşternut peste pat. Şi-ar fi dorit să adoarmă şi să viseze ceva frumos. Nu ştia ce anume ar prefera să fie. Cel mai frumos vis întotdeauna se realizează în doi. Deci prefera să fie un vis în care ea să se afle în compania unei persoane dragi, care s-o iubească nu numai pentru frumuseţea ei, ci mai ales pentru ce ar putea ea reprezenta într-un cuplu. Acest vis să-i arate cum să procedeze, ce să facă şi ce atitudine să ia între relaţia sa de iubire cu Radu şi tentaţia de a se îndrăgosti orbeşte de Giacomo, fără să poată ţine cont de orice raţiune.  
 
Somnul sosi imediat, iar visele dorite o plimbau de la o stare sufleteasca la alta, făcând-o să se simtă vinovată de tot ce i se întâmplă aici în Italia.  
 
Îi apăru în minte reîntâlnirea cu Giacomo pe malul lacului. Cum privirile lui flămânde nu se dezlipeau de pe bustul ei, de parcă ar fi dorit mai mult să o dezbrace, decât să o picteze. "Nu-i nimic. S-o privească, are ce vedea", îşi spusese ea atunci, scoţând şi mai tare în relief pieptul său pietros.  
 
Îl revedea pe pictor lucrând cu mişcări repezite, pline de nervozitate, parcă era grăbit să scape cât mai repede de ceea ce făcea, pentru a se dedica altor preocupări cu mult mai interesante, decât s-o picteze pe ea.  
 
Sau cum îi spunea cu acea voce declamatoare ca a unui actor ce rosteşte un text shakespearian, precum că este ca o sirena ce se pierde în spuma albă, a lacului, surâzându-i periculos într-o chemare spre adâncurile necunoscute.  
 
- Tu, Adriana, eşti femeia extraterestră, apărută aici pe malul acestui lac dintr-o altă lume, de undeva dintr-o galaxie îndepărtată la care nu am cum ajunge, însă eu te ştiu, pentru că mi-ai apărut azi noapte în vis şi uite că dimineaţa la trezire ai venit pe malul acestei ape limpezi precum strălucirea cristalului, să-mi sfâşii inima.  
 
- Ha, ha, ha! De ce oare te-ai făcut pictor Giacomo şi nu actor? Ai mult talent declamativ în acest sens.  
 
- Nu amore! Tu eşti femeia care îţi toarnă în cupă în loc de şampanie spumoasă, otravă dulce şi te îmbie să o bei, acest lucru făcându-l cu atâta graţie, încât nimeni nu te poate refuza. Orice bărbat fermecat de frumuseţea ta, sfârşeşte sedus şi hipnotizat pentru totdeauna.  
 
- Exagerezi Giacomo!  
 
- Nu, nu, nu exagerez deloc, deoarece căldura ce-o degajă privirea ta, ar topi şi gheţarii Groenlandei. Este mai fierbinte decât lava vulcanului Vezuviu.  
 
- Ce mă fac eu cu tine Giacomo!  
 
- Este ca o panteră care îl atacă pe bărbat, pândindu-l din umbră.  
 
- Dragule, chiar aşa de urât crezi despre mine? Sunt un permanent pericol pentru orice bărbat? Când sunt sirena ce vrea să-l ia cu ea în adâncurile lacului, când Vezuviul ce-şi varsă lava fierbinte peste tot ce întâlneşte în cale şi acum mai nou, o felină feroce gata să sară la gâtul celui ce-i va ieşi în cale? Să ştii că m-ai supărat iremediabil.  
 
- Dar eu nu spun decât adevărul iubire! Aşa te percep, pentru că tu eşti precum o licoare fermecată pe care eşti gata s-o guşti pentru a ajunge pe un tărâm magic, unde să trăieşti nemurirea în braţele unei zâne. Abia aştept să beau până la fund din cupa în care tu ai turnat această licoare, cu riscul de a mă scufunda în necunoscut alături de tine. Dacă mă voi lasă pradă acestei pasiuni tulburi, o fac cu acel instinct de supravieţuire al înotătorului de cursă lungă, care se lasă atras de vârtej, bazându-se pe puterea sa de a ieşi la mal în orice împrejurare.  
 
- Dar nu te-ai gândit şi la faptul că vârtejul poate fi atât de puternic încât să te tragă după el la fund?  
 
- Măcar o singură dată să apuc să privesc soarele şi să simt cum adierea brizei, îmi va umple plămânii cu oxigen. Voi lupta pentru această himeră apărută din spuma lacului, numită iubire şi nu voi cade răpus, chiar dacă voi fi tentat să mă las pradă acestei pasiuni. Numai atingerea buzelor tale îmi pot tăia răsuflarea. Dar la fel de bine cum buzele mă pot sufoca, ştiu şi faptul că mâinile tale calde mă pot duce în Paradis. Mângâierile îţi vor fi ca nişte îngeri ce-mi veghează somnul şi de aceea prefer să dorm cu capul la pieptul tău, simţindu-ţi răsuflarea. O şoaptă de-ai să-mi spui, va fi ca un clinchet de clopoţel sau ca o colindă de copil, într-o iarnă geroasă, ce mă va trezi la viaţă.  
 
- Giacomo, eu visez tot ce-mi declari tu acum, sau este o realitate? Aşa sunt eu, sau doar tu eşti singurul care mă poate vedea aşa? Nu pot dormi desigur, pentru că amintirea ta, de atunci când pentru prima dată te-am simţit cum mă sfredeleai cu privirea în Piazza San Carlo, acea secvenţă o am mereu pe pleoape fluturându-mi imaginea ta. Mă răscoleşti din clipa când îmbrăţişaţi în atelierul tău, ţi-am simţit pentru prima data căldura trupului. Eram îmbrăţişaţi ca într-un dans lasciv şi provocător.  
 
- Şi eu iubire te am mereu în gând cum alergi zveltă, cu picioare lungi şi frumoase, coapsele uşor rotunjite şi talia ta de viespe. Ai mâini lungi de zeiţă, un piept ispititor şi gâtul de gazela, aşa cu pletele fluturând în soare, ca spicul grâului sub vântul verii. Mă fascinezi prin naturaleţea cu care îţi porţi trupul în mersul elegant. Este charismatică, eşti dulce, vioaie şi înţeleaptă. Chiar dacă nu ai cunoscut italiana, am putut comunica la fel de uşor ca şi când am fi de aceeaşi naţie.  
 
- Dragule, vorbele tale mă răscolesc, ne mai găsindu-mi cuvintele pentru a contracara aceste laude pe care nu le merit. Eşti galant. Un adevărat gentlemen. Ştii să faci o femeie sensibilă ca mine, să se îndrăgostească şi eu asta o simt, că m-am îndrăgostit de tine fără voinţa mea şi fără puterea de a mă apăra de această tentaţie. Nu-ţi este milă de sufletul meu chinuit, care nu ştie cum să se împartă?  
 
- Împartă cu ce, sau cu cine? replică italianul pe un ton iritat.  
 
- Cu obligaţiile morale ce le pot avea faţă de alte persoane. Doar nu te aştepţi ca la vârsta mea să fiu singură ca o călugăriţă într-o mânăstire?  
 
- Mda, tot ce este posibil. Asta nu schimbă cu nimic situaţia. Eu rămân la fel de îndrăgostit de tine şi te doresc mai mult ca pe orice din lume să-mi aparţii?  
 
- Te-am mai întrebat o dată Giacomo şi în atelier: Pentru cât timp? Până te vei culca cu mine şi apoi aştepţi ca un vânător versat ce eşti o nouă gazelă s-o prinzi în laţ? Tu eşti ca un braconier, nu ca un vânător care îşi împuşcă prada omorând-o. Nu, tu îi întinzi tot felul de capcane, pentru ca victima s-o găseşti vie şi cu sadism să te bucuri de chinurile sale de a-ţi scăpa din laţ.  
 
- Nu exagerezi, iubire? Sunt un vânător sadic?  
 
- Da, pentru că mă simt o victimă a maşinaţiilor tale. Sunt neputincioasă în a mă apăra de forţa ta malefică ce-mi posedă voinţa.  
 
- Atunci, lasă-te sedusă iubire şi vei trăi sublimul. Eu te aştept să vii şi amândoi să descoperim împreună Paradisul. Te aştept la poarta lui...  
 
Adriana se trezi din somn transpirată, agitată şi nemulţumită de acest vis şi de discuţiile purtate cu ea însăsi, cu eul său, nicidecum cu Giacomo. Tot ce-i spunea lui de fapt îşi spunea sieşi, pentru a-şi motiva intenţiile de a cădea cu propria sa voinţă în braţele pictorului. Era ca o sentinţă dată ce o curte supremă.  
 
"Adriana! Eşti condamnată irevocabil de a te iubi cu Giacomo"!  
 
A doua zi, programul se repeta ca şi cel de sâmbătă. Doina cu Maria - Rosa au rămas cu fetiţele acasă, să pregătească masa de prânz, iar bărbaţii să facă rost de peşte proaspăt, pescuindu-l din apa lacului Viverone. Desigur că au luat cu ei şi capcana pentru prinsul creveţilor.  
 
Întrebată ce preferă să facă, să meargă cu bărbaţii la lac, sau să rămână cu ele, ca să înveţe să gătească meniuri italiene, Adriana a preferat să meargă spre lac. Ştia că acolo o aşteaptă Giacomo, aşa cum i-a promis. Cum va ascunde tabloul de ochii Doinei va fi mai greu. Ea era singura care ştia povestea cu pictorul. Ce nu ştia însă era faptul că soarta i l-a scos în cale din nou şi aici la Viverone, nu numai în Torino. Ajunşi pe acelaşi ponton de lemn, unde au pescuit cu o zi în urmă, Vicenzio şi-a montat lansetele, iar Aldo scula de prins creveţi. A fixat în cui bucata suculentă de ficat proaspăt de vitel şi a dat drumul sitei la fundul apei.  
 
- Ce zici Adriana, ne apucă de treabă?  
 
- Cu plăcere. După ce prindem câţi crezi că sunt suficienţi, am să merg să-mi continui plimbarea. Încă nu am ajuns aşa de departe să vizitez toată zona locuibilă a lacului. Am observat că spre ieşire sunt mai multe pensiuni şi alte hoteluri pline cu turişti.  
 
- Da, aşa este. Chiar dacă este începutul toamnei, orăşenii preferă liniştea de aici şi să vină în weekend în număr mare. Unii dintre ei pescuiesc cum facem şi noi.  
 
- Da, am văzut pe malul lacului mulţi pescari amatori. Pescuiau chiar din barci pe lac.  
 
- Aşa este. Uite că ţi-au venit invitaţii la masă, ridică uşor de sită că vin eu cu minciogul să-i capturez când vor sări de pe plasă.  
 
- Stai să mă aşez mai bine, să nu alunec în apă.  
 
Ridică de sfoară şi de pe sită trei creveţi preocupaţi să consume cât mai mult din ficat, îşi dădură drumul în minciogul ţinut de Aldo sub sită, încurcându-se cu cleştii între ei. Unul chiar era mare, aproape cât un rac. Doar coloritul era diferit. Dacă racii sunt coloraţi verde-cenuşiu, aceştia aveau pe spate şi pe burtă porţiuni roşiatice, ca atunci cânt racul este aproape fiert.  
 
Vicenzio aruncase cu două lansete în apă şi aştepta prima trăsătură. Poate că era ultimul pescuit aici la Viverone pe acest an. Cine ştie când vor mai reveni la prietenii lor. O cunoştea pe Maria - Rose de pe când era căsătorită cu primul său soţ. Făcuseră afaceri împreună înainte de a dădea necazul accidentului peste el care i-a adus moartea. Apoi când s-a recăsătorit, Maria -Rosa i-a invitat la Viverone la un pescuit, să-i cunoască noul soţ. La plăcut pe Aldo, fiind un bărbat cumsecade şi prietenos şi de atunci au ţinut legătura, i-au vizitat în fiecare an. Acum au preferat să vină la lac din dorinţa de a ieşi la aer şi de a părăsi monotonia din Torino. Desigur că şi să-i arate Adrianei această zonă a Piemontului. Locurile unde ei atunci când vor să alunge stresul acumulat în timp, vin să se relaxeze pe malul lacului, la pescuit, sau la cules de struguri şi citrice din loturile de vie şi de livadă ale Mariei - Rosa.  
 
Când Aldo a considerat că a prins sufucienţi creveţi pentru masa de prânz şi ca să le mai dea şi pentru acasă lui Vicenzio şi Doinei, i-a spus Adrianei că poate să-şi continuie plimbarea. De data aceasta pescuitul a durat ceva mai mult timp. Aldo i-a promis Adrianei că va mai prinde şi singur câţiva în continuare, aşa că nu trebuie neapărat să-şi mai piardă timpul cu ei, dacă vrea să vadă toată faleza lacului pe partea localităţii.  
 
Adriana era nerăbdătoare să ajungă la Giacomo. Totuşi dorea şi să-l facă să aibă emoţii că nu va veni, întârziid cât putea de mult revederera cu el. Când s-a îndepărtat de partenerii săi de pescuit, l-a văzut de la distanţă. Era tot pe malul lacului, lucrând la şevalet. Mai erau câţiva turişti lângă el, care îl asistau în timp ce picta.  
 
- Bună dimineaţa maestre, i se adresă ea când a ajuns aproape de el.  
 
- Aa, bună dimineaţa ninfă a lacului, răspunse el vesel. Aşa de dimineaţă ai ieşit la plimbare?  
 
- Ce, este prea de dimineaţă? Este trecut de ora zece. Mai întâi am fost la o partidă de pescuit creveţi cu prietenii mei.  
 
- Da? Şi, ai prins ceva?  
 
- Destul de mulţi. Sunt o mulţime de creveţi în acest lac. Nu-i mare efortul să-ţi asiguri porţia pentru o masă copioasă. Numai să ai ce-ţi trebuie pentru capturarea lor.  
 
- Nu am văzut niciodată cum se prind.  
 
- Este simplu. Un fel ce ciur legat cu sfoară pe care pui nişte ficat de vită proaspăt şi gata, imediat apar şi creveţii la masă. Dar ce, ai şi terminat tabloul de ieri?  
 
- Desigur, aşa cum ţi-am promis.  
 
- Unde este? Sunt curioasă să-l văd. Vreau să ştiu cât de bine m-ai prins în el. Am văzut că erai cam nervos când lucrai.  
 
- Da? Eram nervos? Aşa ţi s-a părut? Aşa lucrez eu, nu că eram nervos. De ce aş fi fost?  
 
- De unde pot să ştiu? Nu mi-l arăţi?  
 
- Nu îl am la mine. L-am lăsat la cabană să se zvinte mai bine vopseaua. Dacă îl luam cu mine putea să se deterioreze având culorile proaspete.  
 
- Nu ai premeditat cumva acest lucru? îl întrebă ea bănuitoare.  
 
- Nu, de ce aş face-o?  
 
- Eu ştiu? Nu pot să detaliez, după cum vezi nu suntem singuri pe faleză. Ai suficient de multe admiratoare care te asistă.  
 
- Eşti geloasă?  
 
- Geloasă? De ce aş fi?  
 
- Eu ştiu? Poate pentru că mă iubeşti aşa cum mi-ai recunoscut ieri?  
 
- Nu am spus aşa ceva. Ţi-am spus doar că-mi placi, nu că sunt îndrăgostită de tine.  
 
- Ţi-am citit din priviri, din felul cum mă învăluiai cu atâta tandreţe, ce-ţi izvora din ochii tăi calzi. Şi acum mă priveşti la fel.  
 
- Giacomo, nu te mai infatua. Te flatezi singur. Eu te admir ca artist. Îmi place cum pictezi şi se vede măiestria unui artist talentat în modul cum reuşeşti să dai viaţă tablourilor tale. De aceea eram curioasă să văd cum ţi-a reuşit cel de ieri.  
 
- Atunci hai să mergem să-l vezi. Cabana mea nu-i atât de departe de aici. A doua stradă spre colină. Aşa ai să-mi vezi şi reşedinţa de vacanţă şi de lucru când vin să pictez în natură.  
 
- Promiţi să fii cuminte?  
 
- Dar ce, până acum nu am fost cuminte?  
 
- Nu, mă refeream la faptul că nu doresc să se repete momentul din atelierul din Torino.  
 
- Ce-i cu el? A fost ceva greşit, ne la locul lui?  
 
- Am exagerat un pic amândoi. Nu pot spune că eşti singurul vinovat de acel moment. Tu ai dat tonul şi eu m-am lăsat purtată de val.  
 
- Păcat că a fost aşa de brusc întrerupt. Putea să fie sublim.  
 
- Promiţi că nu se va repeta?  
 
- Bine, bine, promit.  
 
Adriana încerca să obţină această promisiune mai mult să-şi mascheze dorinţa ei de a aluneca pe toboganul pierzaniei, decât de a-şi păstra onoarea neşifonată.  
 
Giacomo spre regretul asistenţei care nu prea avea ce face pe faleză la acea oră, strânse şevaletul, protejă pânza cu uleiurile proapete depuse pe ea şi însoţit de Adriana, părăsi faleza pe aceeaşi alee pe care o adusese pe Adriana cu o zi în urmă, mai mult trăgând-o după el, decât mergând. Ieşind în strada ce însoţea malul lacului, la nici o sută de metri au intrat pe o altă stradă care urca într-o pantă uşoară spre interiorul localităţii.  
 
- Uite, aceea este cabana mea. Cea verde.  
 
- Este proprietatea ta, sau închiriată?  
 
- Proprietate.  
 
- Înseamnă că în Italia se câştigă bine din pictură.  
 
- Dacă eşti bun, cunoscut şi ai expoziţii în saloane renumite, plus o clientelă selectă, poţi câştigă bani frumoşi pe un tablou.  
 
Cabana nu era atât de mare cum credea ea la început văzând-o de la distanţă. Se intra într-un antreu din care apoi puteai pătrunde în cele patru încăperi. Una era atelierul sau depozitul unde îşi ţinea tot ce era legat de pictură, o micuţă bucătărie, o baie cu duş şi un dormitor mobilat destul de simplu.  
 
Camerele nu erau încărcate cu mobilă ca atelierul din Torino. Era ceva aproape auster, ca de calugăr sau de pustnic. Doar dormitorul era mai bogat mobilat. De fapt nu avea decât un pat din fier forjat cu saltea groasă din burete, peste care era întins un cearceaf colorat în toate nuanţele posibile, cu desene mari, în forme geometrice neregulate ca dimensiuni sau forme, peste cearceaf un pled din lână pufoasă cu franjuri de jur împrejur şi două perne înfăşate cu material la culoarea cearceafului.  
 
Mai exista un şifoner cu o singură uşă, un cuier de perete şi o măsuţă joasă, cu două taburete tapiţate sub ea. Pe jos era întinsă în dreptul patului o mică mochetă vişinie. Toate acestea Adriana le-a putut observa deoarece când au intrat în cabană erau toate uşile deschise.  
 
Nici curăţenia din interior nu prea strălucea. În atelier erau câteva tablouri înşirate pe lângă pereţi şi altele de mici dimensiuni prinse pe perete. Chiar şi-n dormitor erau cîteva, printre care şi cel promis Adrianei. Era atârnat deasupra patului, aşa că dacă doreai să-l admiri, trebuia să intri în dormitor şi să te postezi în dreptul patului.  
 
După ce-şi lăsă trusa cu scule şi şevaletul cu pânza pe care lucrase în depozitul de pictură, Giacomo luă din bucătărie o sticlă cu vin roşu, două pahare şi întră în dormitor, urmat de Adriana.  
 
- Uite acesta este tabloul tău. Îţi place?  
 
- Stai să-l văd. Ce pot să spun adevărul doar privindu-l în fugă?  
 
- Desigur, cercetează-l cât timp eu desfac sticla cu vin.  
 
- Nu te deranja, nu sunt o băutoare.  
 
- Nu-i nimic. Poate voi bea eu.  
 
Giacomo desfăcu sticla cu vin şi turnă în cele două pahare. Era un vin rosu închis la culoare, ca sângele.  
 
- Gustă din această licoare să vezi cât de generoase sunt colinele din aceste zone în a-i dat vinului aroma care te va fermeca pentru totdeauna, aşa cum şi tu m-ai fermecat cu prospeţimea şi frumuseţea ta.  
 
Adriana se făcu că nu a auzit aluzia lui Giacomo privind fizicul său. Privea mai departe tabloul în care se regăsea. Parcă era o fotografie, nu o pictură, atât de bine era era redată. Chiar şi partea de lac, yolele, lebedele, erau redate cu mare acurateţe. Îi plăcea. Da, va fi o plăcută amintire care mereu îi va aminti de excursia sa în Torino.  
 
- Ce spui? o întrebă Giacomo. Îţi place?  
 
- Da, este plăcut la gust, parfumat, se simte aroma strugurelui când îl apropii de buze, se făcu ea că nu a înţeles la ce se referea de fapt.  
 
- Mă refeream la tablou dacă îţi place.  
 
- Tabloul? Aa... Ce pot spune despre el decât că va fi o amintire deosebit de dragă din Torino unde am avut plăcerea să-l cunosc pe celebrul pictor Giacomo Rito. Da, este superb. Mulţumesc mult. Adriana se apropie de Giacomo şi cu mâna liberă îl luă de gât şi-l sărută pe obraz. Atât i-a trebuit bărbatului, s-o simtă lângă el că o şi cuprinse de mijloc, îi luă paharul cu vin din mână, îl puse pe masă şi declanşă un atac furibund asupra ei prin sărutări, strângeri de mijloc şi apropiere de el, mângâieri.  
 
- Giacomo, mi-ai promis....  
 
- Da, dar ai uitat că sunt italian şi pe italieni nu trebuie să pui prea multă bază când promit ceva.  
 
Adriana se lăsă din nou dominată de gesturile italianului. Printre zecile de sărutări când reuşea să-i zărească chipul înfierbântat, îl sorbea din priviri. Era frumos până la disperare Giacomo, mai ales cuprins de acea furie ce se declanşase în el. Era în stare s-o devoreze, aşa cum o pumă devorează o gazelă fără de apărare.  
 
Nici nu auzea ce-i şoptea la ureche. Era cu gândul departe, detaşată de tot ce se întâmpla cu ea. Privirile sale erau cucerite de buzele care se mişcau parcă sărutându-i tot corpul, iar fiorii o făceau să tresalte. Simţea cum picături de rouă i se prelingeau pe pulpele tinere şi dornice de frământarea unor mâini pricepute de bărbat puternic. Simţea cum buzele lui le căută pe ale sale, iar cu vârful limbii îi penetrează gura inundând-o cu miros de strugure copt. Savura această aromă, trecându-şi limba peste buzele umezite, fără să-şi dea seama că Giacomo o adusese la marginea patului metalic.  
 
O luă în braţe şi o întinse peste pledul de lână. Ea se lăsă purtată de val, nu mai era capabilă să facă nicio mişcare de împotrivire. Nu aşa visase? Că este condamnată să i se ofere pictorului necondiţionat, cu întreaga-i dorinţă de a trăi ceea ce nu a trăit niciodată - sublimul!  
 
Ajunşi în pat, Giacomo Rito îi descheie nasturii bluziţei, îi desfăcu sutienul, lăsândul să cadă lângă pat, apoi o cuprinse drăgăstos în braţe şi cu delicateţe îi luă sânii mici dar tari în podul palmei, învăluindu-i într-o mişcare fină, circulară, apoi îi apucă sfârcurile întărite între vârfurile degetelor şi ca pe o boabă de strugure copt le aduse spre buzele sale fierbinţi şi dornice de sărutare, unul câte unul, gustând din ei cu nesaţ, ca dintr-o piersică cu pieliţa catifelată şi aromată.  
 
Adriana se cabră excitată şi se cuibări la pieptul lui, alintându-se ca o pisică de angora, pufoasă şi mieroasă, dând semn că mângâierile o fac să i se accelereze pulsul, cu fiecare trecere perversă a mâinilor de pe moviliţele sânilor, spre o zonă cu mult mai fierbinte şi mai dornică de mângâiere.  
 
Fiecare trecere a degetelor sale îndemânatice peste corpul tinerei, văduvit de electrizările şi scurtcircuitările senzorilor erogeni, crea adrenalină în trupul fetei, dornic de disiparea fiecărei molecule a simţurilor, printr-o explozie cosmică. Dorea să trăiască la maximum vibraţiile fiecărui nerv. Să simtă cum totul se sfarmă în mii de particule, ca apoi să se adune din nou în căuşul palmei ce-o înfioara cu atâta febrilitate, la fiecare plimbare agale printre pulpe, urcând molcom spre muntele Golgotei, transfigurând-o de plăcere.  
 
Giacomo porni din nou la drum cu buzele-i pricepute şi mişcările line ale mâinilor, în mângâieri uşoare precum fulgul de păpădie, poposind la o adiere a zefirului primăvăratec, peste nervozitatea sânilor, sărutându-i buzele fierbinţi şi însetate de dezmierdare.  
 
Gurile lor se împreunară într-un sărut vulcanic. Uitând de durerea muşcăturilor, limbile li se întâlneau şi se antrenau într-un dans haotic, corpurile se lipeau umezite de transpiraţie, iar degetele li se plimbau bezmetice fără niciun traseu anume, peste tot, atât pe corpul bărbatului, cât şi pe cel al partenerei sale de joacă erotică.  
 
Giacomo începu a-şi insinua mână spre încheietura pulpelor iubitei sale şi a-i mângâia cu fineţe şi pricepere mugurelul, de parcă şi-ar fi amestecat pe paletă cu penelul, culorile pentru pânza întinsă pe şevalet. Fata se înfioară de plăcere, tresăltă, se ridică de trunchi, cazu la loc pe pat gemând cu un scâncet de copil luat de la sânul mamei înainte de a se sătura. Era peste puterile sale de a se sustrage acestui supliciu al dorinţelor încă neîmplinite. Nu i se auzea decât murmurul ca o chemare, însoţit de febrilitatea mişcărilor pe corpul bărbatului. Îi mângâia părul, îi căuta coapsele şi se repezea cu dinţii săi mărunţi să muşte din acel corp care îi răscolea atât de insuportabil simţurile.  
 
Prinse buzele lui Giacomo între dinţi şi strânse inconştientă până la durere.  
 
- Giako, Giaconimo, se tânguie ea neputincioasă. Ce-mi faci? Te rog, cruţă-mă, mi-este peste putinţă să mai rezist. Este pentru prima dată când simt atâta intensitate şi atâta dorinţă în mine. Te vreau, te doresc Giaconimo, iubirea vieţii mele apărută din niciunde.  
 
Neastâmpărata mână care nu părăsise nicio clipă porţiunea mătăsoasă şi delicată a partenerei, îşi abandonă pe moment preocupările energizante şi coborându-şi capul se mută cu sărutările ce dezmierdase cu delicateţe zona ombilicală, pătrunzând cu degetul arătător în adâncitura fierbinte şi dornică, folosindu-şi toată dibăcia bărbatului experimentat.  
 
- Ah! făcu Adriana, străfulgerată prin tot corpul, continuându-şi reverberaţia onomatopeică nedescifrabilă.  
 
- Ce-i, ce s-a întâmplat! o întrebă Giacomo în engleză, ridicându-şi capul, speriat de reacţia fetei.  
 
- Mă sperie gândul că buzele tale s-ar putea să mă atingă în locul unde nu am fost atinsă niciodată.  
 
- Farfalina ta va fi dezmierdată cum nu a fost ea niciodată şi pentru asta ştiu că-mi vei mulţumi în final, îi promise Giacomo partenerei sale, fiind convins de faptul că tânăra nu a cochetat niciodată cu fantezia amorului total, poate puţin exagerat acum pentru ea, dar pe care probabil şi-l dorea.  
 
- Nu vom face nimic din ce nu-ţi va place şi nu ai vrea, continuă el să-i spună. Lasă-mă te rog să simt întreaga savoare a corpului tău de zână, care mă înnebuneşte doar privindu-l şi simţindu-l atât de vulcanic lângă mine. Îl simt cum tremură de dorinţă şi dorinţele trebuiesc întotdeauna împlinite.  
 
- Ah, iubirea mea, cu ochii ca mura, vino de-mi sărută gura, se trezi Adriana versificând în româneşte fără să vrea, amintindu-şi poate versurile din cartea lui Costy Triţă, poetul său de suflet, ridicându-şi capul să-i întâmpine buzele cărnoase ca de maur ale italianului.  
 
Giacomo nu mai aşteptă o altă invitaţie din partea fetei şi puse stăpânire peste gura ei, O sărută cu atâta sete şi patimă că-i luă respiraţia, înfierbântându-se în el sângele de turin[ Turin în limba celtă înseamnă taur, de aici şi denumirea oraşului - Torino, iar simbolul de pe stema oraşului este un taur furios.].  
 
Eliberându-i buzele, începu să coboare uşor cu sărutul din picurătură în picurătură, spre sânii peste care puse imediat stăpânire, apoi cum mâna sa obişnuită să mângâie de parcă ar împrăştia culoare peste pânza de pe şevalet, împroşca fiori între pulpele înfierbântate ale fetei şi pline de dorinţa de a primi între ele un corp atât de viril cum simţea că este continuu împunsă, de ceva măreţ şi neastâmpărat.  
 
Adriana bătând cu palmele în aşternut, ca un luptător de MMA în cuşcă, când nu mai poate rezista durerii, dându-se învins, îşi ridica şi cobora corpul transfigurată de senzaţiile ce i le dădeau mişcările abile ale bărbatului aşezat lângă ea şi preocupat s-o menţină într-o intensitate crescândă, prin frânturi de sărutări când pe buze, când pe ureche sau pe gât, apoi coborând centimetru cu centimetru din ce în ce mai jos spre ombilic.  
 
Din nou simţi cum focul s-a aprins şi totul este o vâlvătaie când neastâmpăratele degete fine de pictor, îi mângâia tainicele sale secrete. Se lăsă dusă de val mulţumindu-se doar să-şi înfigă unghiile în corpul pietros ca al unui spărgător de piatră al barbatului intrat intre pulpele sale. O durere dulce şi plăcută se reverbera în bolta încinsă şi flămândă de dragoste.  
 
Neliniştita lui mână mângâia cu delicateţe muguraşul făcând-o să nu-şi mai poată controla simţurile. Tresări şi fără să-şi dea seama că vorbeşte româneşte şi tot ce spune nu avea cum să fie înţeles de partenerul său de dragoste, se ridică de trunchi gemând, rămânând transfigurată cu mâinile înfipte în cearceaful de pe pat. Juisă fără să vrea, moment când scoase un ţipăt înfigându-şi cu putere mâinile în părul bărbatului.  
 
Atunci Giacomo înţelegând că este momentul de a finaliza ceia ce a început, o pătrunse cu delicateţe, începându-şi dansul la care se armoniză şi iubita lui, dansând amândoi pe o muzică care doar lor le suna în urechi, tânguindu-se ca geamătul unui violoncel la atingerea unei note grave, sau pornind vulcanic, la atacarea alteia acute.  
 
Muzica cânta continuu, balerinii dansau graţios, într-o armonie perfectă. Buzele lor se atingeau în popasuri scurte, mângâierile electrizau şi în jurul celor doi plutea iubirea, topindu-se încet, încet, ca un fulg de nea căzut pe nasul unui copilaş ieşit la derdeluş cu săniuţa.  
 
Când totul explodă şi corpurile lor tresăltau de plăcere, cu simţurile răvăşite, se priviră miraţi în ochi şi nu le venea să creadă că această dorinţă de împlinire, s-a înfăptuit cu atâta pasiune.  
 
- Grazie amore! mulţumi Giacomo pentru sublima partidă de dragoste oferită de românca poposită instantaneu în perimetrul său de lucru şi de interes. Doar nu era singura parteneră ocazională, ce-i poposea în sanctuarul său de lucru dar şi de nebunii.  
 
- Nu-mi vine să cred că pentru prima dată am simţit intensitatea vibraţiei corpului meu şi mai ales al simţămintelor pentru un bărbat pe care abia l-am cunoscut şi de care m-am îndrăgostit nebuneşte. M-ai făcut să simt că sunt cu adevărat o femeie împlinită şi care a cunoscut şi trăit sublimul.  
 
- Şi eu mă simt împlinit. Eşti ca o divinitate apărută din necunoscut şi care mi-a schimbat întreaga viaţă, o făcu italianul pe galantul când scopul de a o avea în pat pe frumoasa româncă se împlini. Totul se năruie în jurul meu şi se deschide perspectiva unui nou început. O viaţă nouă şi neprevăzută, minţi el în continuare.  
 
- Nu ştiu ce se va întâmpla mai departe, dar n-am să regret niciodată că am luat hotărârea să fac dragoste cu tine. Dacă nu o făceam, poate că nu ştiam niciodată cum este să faci cu adevărat dragoste şi nu sex cum am făcut până acum de câteva ori. Împletirea fanteziei şi priceperea ta cu dorinţele mele, m-au făcut să mă simt cu adevărat o femeie fericită.  
 
- Da, şi eu sunt fericit, dar nu cunosc pasul următor pe care îl avem de făcut. Totul s-a întâmplat independent de voinţa noastră. Trebuie să mai stăm de vorbă şi să vedem ce urmează să facem pe viitor.  
 
- Mda, aşa este..., viitorul... şi Adriana începu să plângă fără să se poată opri. Îşi aduse aminte instantaneu de Radu şi de avertismentul lui la plecarea de pe aeroport: "Ai grijă de iubirea mea...."  
 
Se ridică din pat şi începu să-şi adune hainele împrăştiate prin întreaga încăpere, aşa cum au fost aruncate în febrilitatea dorinţei de a se descătuşa amândoi de ele, cu o apăsare sufletească, ca a unui osândit la ocnă trăgându-şi greutatea legată de picior.  
 
Era pentru a doua oară când făcea această operaţie, în această săptămână, dar de data aceasta nu mai părăsea în fugă şi disperată altarul în care îşi jerfise onoare, pentru a trăi plăcerea carnală în toată dezlănţuirea simţurilor. Va pleca din Viverone cu sufletul în derută, dacă ce i s-a întâmplat cu voinţa şi dorinţa ei nedisimulată, este bine sau nu pentru ea. Acum îşi asumase riscul şi a mers până la capăt indiferent de consecinţele ce vor urma. Ce va fi după această întâlnire nu mai contează. Va vedea la urmă cum va gestiona totul, atunci când între ea şi Torino, locul unde a simţit că trăieşte cu adevărat, vor fi mii de kilometri.  
 
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA - roman în lucru capitolul XVI / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1535, Anul V, 15 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!